De asta au nevoie primăriile, de oameni care se plâng de despăgubiri…

Citiți toată povestea asta halucinantă. Dacă aveți prieteni în Prelungirea Ghencea, Domnești și zona aia de acolo, dați-le și lor. Pe scurt, primăria vrea ca oamenii ăia să se care, dar a uitat să le dea bani să-și cumpere altceva. Plus o lege care permite să facă asta.

Ăsta e următorul nivel. Până acum se discuta doar despre “nu vor oamenii să se mute” și “despăgubirile nu sunt decente”. Asta e deja nivelul următor. Oamenii ăștia vor să se mute. Au acceptat că asta e situația, binele comun primează în raport cu un disconfort mediu sau mic provocat unor persoane particulare. Și după aia vine primăria și zice “nu, știți ce, nici nu vă dăm banii și vă și demolăm, că așa vrem noi”. Ca să audă toți care ar fi vreodată în situația asta.

Și apropo de despăgubiri mici, primăriile nu au bani, că sunt ocupate să despăgubească toți rechinii imobiliari care au cumpărat drepturile de retrocedare de la săraci care se rugau de stat cu anii să fie repuși în proprietate și primeau flit. Pentru rechini existau mereu bani și rapiditate și punerea în posesie, pentru ăștia care stau în calea unei lărgiri de șosea nu.

Ar fi interesant dacă despăgubirile s-ar face la nivelul prețurilor cerute de dezvoltatorii imobiliari, alți prieteni ai primăriilor.

imobiliare-2022-01

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

44 comentarii

  1. asta este povestea care ma determina sa nu mai votez niciodata, in nici o circumstanta, cu cei care conduc acum primaria.

    00
    • Se gaseste cate unu care sa faca problema despre el. Alo, domnu’ Coloja, un pacient aici ^

      00
    • Cine conduce acum primaria dupa parerea ta? Primarul sau consilierii locali? Se pare ca banii au fost blocati (de consilierii PSD si PNL) iar timeline-ul a fost facut de Firma interna a Primarie (din alea capusate de-a lui Firea cu oameni din PSD si PNL).

      Exista consiliul care decide bugetul. Fara buget primarul nu poate aloca bani. Totul e apoi muncit de bugetarii de mai jos. Care au fost majoritar numiti tot de PSD si PNL. Si care pot sa faca ca proiectul sa fie competent pus in practica sau cu cat mai multe hibe care sa prinda la public.

      Primarul a semnat ca banii sunt disponibili in 31 mai. Mai departe ce crezi ca ar putea sa faca? Sa tehnoredacteze hartiile? Sa faca project management pentru proiect? Nu exista o Trustului de Clădiri Metropolitane Bucureşti care ar trebui sa comunice cu Biroul Exproprieri din PMB ?

      Trustul de Clădiri Metropolitane, una dintre cele 22 de companii municipale înființate de fostul edil Gabriela Firea; oare cati bugetari de acolo incearca sa faca totul perfect?

      00
    • Ce sa faca? Sa nu inceapa nici o lucrare! Ce e aia, le demolezi oamenilor casa fara sa ii platesti INAINTE?

      00
    • @Tudor K pe sistemul piedone style unde vine tatucu’ si rezolva el, personal, problema.

      00
    • Oricat de nasol e comentariul, sunt tentat sa -i dau dreptate ?!
      e ca un blat generalizat care-ti pune-n fata hoti (GF) sau incompetenti(ND). Daca nu te duci – nu e bine, daca te duci – te doare sufletul la 2 ani distanta.
      Ce m-a dezamagit profund – articol dat in Hotnews in care se anunta terminarea lucrarilor pietonale pentru magheru – ic bratianu – nimic mai fals. Dar, na… altfel, am facut si azi o ora si un sfert, cu masina, pe 12 km (bine ca a redus si traficul cu 40% – sau cat era?!)

      00
  2. Cine dracu elibereaza autorizatie pentru blocuri cu arhitectura de grajd (precum cel din poza)? Daca tot faci constructii noi, macar sa arata cumva…

    Legat de demolari e de noapte mintii, sa evacuezi inainte de a despagubi. Mie ca cetatean nu mi se permite sa ma mut intr-un imobil pana nu il achizitionez, statul vad ca nu se impiedica de regulile astea.

    00
    • Se numește expropriere în interes public. Altfel ne întoarcem la vremurile când stăteam cu anii până când ultimul proprietar accepta suma și evacua terenul.

      00
    • @Valente doar ca se pare ca nu s-a virat nici o suma.
      Acceptata sau nu. Pur si simplu s-a luat cu japca.

      00
    • Valente, daca as fi in situatia proprietarilor si situatia ar depinde de un functionar cu o atitudine ca a ta, m-as simti foarte tentat sa merg in biroul lui in audienta si sa ii dau foc cu tot cu birou.

      00
    • Puțini au citit dar și mai puțin pricep că ăia 3 nu au actele la zi (cel mai probabil succesiuni, dezmembrări) astfel încât să își primească individual sumele consemnate.
      E mai simplu să dai foc.

      00
    • @Valente Vineri, pe 30 Septembrie, a venit constructorul să înceapă demolările (cu poliție, jandarmi și avocații primăriei).
      Nu a fost nimeni chemat la comisie (cu sau fără acte la zi) pentru că ea nu a existat.
      Chemările la comisie au început săptămâna asta.

      Când e vorba de luat bani de la populație primăria nu vede nici o problemă, când e de dat bani, îți găsesc și ultima virgulă prin acte, tot să te pună pe drumuri.

      00
  3. La noi nu esti sigur de nimic . Uite cazul Catedrala Plaza versus cladirea de birouri . Este hotarare judecatoreasca ca trebuie demolata . Acum ca sau hotarat sa o demoleze vine alta hotarare judecatoreasca ca nu e voie ! Ce sa mai intelegi de aici ?
    Azi de spanzura iar peste 5 ani zice ca nu e ok , lasa-l sa traiasca !

    00
  4. Dar cum e legala treaba asta? Ma gandesc ca transferul de proprietate are loc odata cu primirea sumei. Eu cand am cumparat apartament, am semnat contract la notar si am facut transfer bancar de fata cu el.
    Dupa logica mea, practic primaria distruge o proprietate privata. Fapta penala.

    00
    • Speta cred ca e mai complexa aici si putin diferita. Se aduce in discutie interesul pubic si alte kkturi de genul asta

      00
    • Fără să intru în detalii.
      Teoretic, în cazul exproprierii, despăgubirea e prealabilă, fiindcă sunt consemnate sumele în contul expropriatorului, dar la dispoziția expropriaților. Însă practic intri în posesia banilor ulterior transferului dreptului de proprietate pe legea 255 din 2010, deoarece după emiterea deciziei de expropriere se numește o comisie de verificare a drepturilor de proprietate sau a altor drepturi reale pentru cei care au formulat o cerere de plată a despăgubirilor, care trebuie să constate și dacă ești sau nu de acord cu cuantumul. Apoi, în termen de 90 de zile primești banii. D-aia apar și situații atipice ca asta legată de prelungirea ghencea.

      00
  5. Aia de primarie care se fac vinovati de chestiile astea ar trebui sa primeasca ciocane in genunchi si pu.. in c.. pana mor.
    Nu e posibil ba nene sa nu te intereseze absolut deloc de viata unor amarati de la marginea orasului. Cat de muist sa fii?
    Aici nu cred ca paru’ cret are 100% din vina. Pur si simplu are in subordine retardati

    00
  6. Cred ca stiu zona din imagine, aproape de centura …prelungirea Ghencea.

    Sunt multe prostii care se fac, unele cu ne-stiinta altele cu japca… prin zona aia de case sunt niste stradute gen 100 de metri trebuie sa mergi la mica intelegere ca este doar o banda pentru ambele sensuri.

    00
  7. Au tot dreptul să nu părăsească fosta proprietate, caz în care trebuie evacuați forțat. Adică începând cu martie 2023. Până atunci, poate se adună mai mulți și apar și banii.

    00
  8. … ca sa vezi in alta tara cum se procedeaza.O cunostiinta alaturi de familie locuieste intr-o cladire a primariei in UK, plateste chirie, taxe, toate alea… momentan cladirea a fost vanduta unor privati care vor sa o renoveze si sa o dea in chirie… ghici ce s-a intamplat?
    Toti chiriasii au fost anuntati in martie ca pana in data de 1 sept sau pana se inteleg cu primaria si accepta ceea ce le ofera spre inchiriere. Deci primaria a fost nevoita sa caute chirie si la preturi in aceeasi zona, iar numai dupa poate sa-i dea afara din apartament.

    Acum as vrea sa vad situatia asta transpusa in Romanica… de asta avem nevoie de o lege clara pe partea asta de despagubiri si inchirieri, ca e o bataie de joc ce se intampla.

    Ghici ce: … s-a bagat plata CAS + sanatate la venituri din chirii de peste 6 salarii minime brute… deci 6 x 2500 = 15000 < 12000 … deci cam toate apartamentele care se inchiriau cu acte si sume corecte in contract pentru persoane fizice o sa fie acum 1000 de lei pe luna in acte… pentru ca asta inseamna sa ai un stat flamand… care in loc sa primeasca corect 10% din valoarea corecta… a mai vrut el sa stoarca ceva… iar acum o sa primeasca 10% din 12000 maxim.

    PS: Cand se mai plang idiotii ca nu-s bani de pensii, sanatate si alte alea… sa le spuneti despre idiotii care ne conduc si care cred ca aritmetica de clasa primara ajunge pentru niste calcule super complexe.

    00
  9. Cu Nicușor s-au mai miscat treburile, dar probabil vine iar o zdreanta precum firea sau chiar ea

    00
  10. Pai primarii sunt rechinii imobiliari …vezi neacoita de la sec 3, baluță de la 4…babacii mei au un teren in sectorul 3, pe unde vrea neacoita sa lărgească un drum spre blocurile lui (si ale lui fracsu); periodic ii suna cineva care ii întreabă dacă nu vand pe preț de nimic; asta pt ca daca nu mai iese sordan, și scot iar mizeriile alea de puz-uri , și pot sa faca ‘investitii’ conform lor, ar trebui sa plătească retrocedari conform grilei notariale..bine, vedem cum le plătesc…

    00
  11. Există în Timisoara o societate comercială, Cârpaci Gmbh se numește, care te expropriază în timp scurt, fără nazuri sau despăgubiri. Poate au ceva proiect de consultanță cu ei aștia de la primarie.

    00
  12. Deci le demolează casa dar nu le-au virat banii? Și oamenii aia accepta asa ceva? Wtf

    00
  13. Sunt printre cei afectați de exproprierile respective (nu locuiesc acolo dar am rude apropiate)

    Am primit o notificare în iulie să merg la primărie. Am fost, am luat la cunoștință că voi fi expropriat, am întrebat când – au ridicat din umeri, vom fi anunțați la o dată ulterioară.
    Am întrebat când / cum se vor da banii – au ridicat din umeri, vom fi anunțați la o dată ulterioară. În același timp mi s-au dat asigurări, că înaintea începerii lucrărilor vom fi notificați cu 30 de zile înainte, cum prevede legea (mențiunea lor, nu a mea)

    Ghici ce s-a întâmplat, pe data de 29 Septembrie, mi s-a lipit în poartă o notificare, ca pe data de 30 Septembrie vor începe lucrările. Chiar așa a fost, constructorul venit cu poliție/jandarmi/avocați să înceapă lucrările.

    Am sunat la primărie, bineînțeles că nu răspunde nimeni în prima oră în care suni, dar am reușit să discut cu cineva. (o persoană diferită față de cea din Iulie) care a început să urle la mine că nu știam că ne expropriază, că trebuia să evacuăm din Iulie de când am fost notificați și că nu e problema ei că nu avem unde să stăm, și nici că banii o sa-i luăm la Sfântu așteaptă.

    Ca să poți lua banii, trebuie să fii chemat la primărie (la comisie) – comisie care nu era formată încă Joi / Vineri (29/30 Septembrie) – știu asta de la discuția avută la primărie.

    Din ce am înțeles, demolările încep de la intersecția cu strada Râul Doamnei, iar primii chemați la comisie la Primărie sunt din capătul celălalt, de pe la intersecția cu Valea Oltului.

    Ca să nu mai spun că banii oferiți sunt nimic.

    Cu banii pe care primăria îi oferă pe o casă cu o bucată de teren lângă, poți maxim să cumperi un apartament cu 2 camera la șoseaua de centură (asta dacă prinzi vreo reducere).

    Doar incompetenți și rău voiți (să nu le zic altfel).

    00
    • Ia un avocat și contestă suma, dar vezi că ai șanse cam slabe fiindcă se operează cu grilele notariale. Astea se schimbă anual.

      00
    • @Vali e un detaliu interesant aici. Impozitele sunt platite pe baza grilei notariale. Aceasi e utilizata pentru exproprieri. Daca s-ar folosi valoarea de piata pentru ambele?

      00
    • Poate ajută.
      Comisia aia de despăgubiri e de fapt comisia de verificare a drepturilor de proprietate. Expropriații văd că au fost notificați să depună cererea pentru despăgubire, însoțită de actele doveditoare ale drepturilor de proprietate sau ale altor drepturi reale. Vor fi convocați să își exprime acordul sau dezacordul cu privire la cuantum (e important dacă vrei să contești cuantumul în instanță, iar dezacordul nu afectează cu nimic plata despăgubirilor stabilite inițial). Apoi comisia respectivă va emite o hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirilor. De la data emiterii expropriatorul are termen 90 de zile să vireze banii sau să îi consemneze într-un cont bancar la dispoziția expropriatului.

      00
    • „actele doveditoare ale drepturilor de proprietate sau ale altor drepturi reale”

      De repetat mai des

      00
    • @Valente, greșeala mea

      00
    • Din păcate nu cred că vom avea altă alternativă. Deocamdată așteptăm să ne cheme la primărie să discutăm.
      Problema este că dacă îi dăm în judecată nu știm când se va soluționa (sperăm să fie în deceniul ăsta) și nici nu știm cât câștig de cauză vom avea, casa este destul de veche, are peste 60-70 de ani (au locuit și străbunicii în ea). Iar banii îi vezi la sfârșitul procesului cu primăria.

      Cu alte cuvinte, îți iau proprietatea forțat, te tratează ca pe ultimul om, o evaluează în detrimentul tău, de nu ai bani nici să cumperi un apartament în blocurile vecine (că nici nu te mai gândești să cumperi o altă casă cu teren) și tot tu trebuie să te zbați să rezolvi problema asta, pe banii tăi bineînțeles.

      00
    • Trebuia angajat un avocat specializat pe asemenea spețe imediat după ce „Am primit o notificare în iulie să merg la primărie” și toată comunicarea cu instituțiile să se facă prin el.

      00
  14. Daca ai casa pe Prelungirea Ghencea construita acum 50 de ani, sigur, e problematica treaba. Dar daca ti-ai luat ceva acolo in ultimii 20 de ani si acum te demoleaza, meriti tot ce ti se intampla.

    In Romania toate lucrurile naspa exista pentru ca exista prosti care sunt dispusi sa dea bani pe ele. Daca clientul care da banul ar avea niste criterii minime decente, dupa vreo 100-200 de ghetouri construite pe care nimeni nu le cumpara, investitorii imobiliari vor incepe sa construiasca si asa cum trebuie. Ba chiar vor incepe sa faca spatii de joaca, gradinite, sosele late. Ba chiar si-ar folosi influenta la primarie sa faca instrauctura serioase direct de catre autoritati. Dar daca prostul oricum da banul, de ce sa faci toate astea?

    00
  15. Singura solutie e sa fie facuti de ras. Chemat televiziunea, eventual mai multe. Asta sa faca TOTI cei care sunt afectati si n-au primit banii. Trebuie sa ai papagal si sa faci gat si ciocu mare. Cu documente aratate la TV si tot tacamul. Eventual facut gat si in fata primariei. Pus accentul ca aia responsabili sa fie arsi pe rug. Eventual aflat de persoanele responsabile si date si alea pe la TV, cu nume si prenume. Gen, daca tot raman fara casa si bani, bag pl, va iau pe toti dupa mine.

    00
  16. Din păcate deși o să sune ca o moară stricată, e adevărat.

    De-asta nu merge nimic în țara asta, pentru că orice lucru îl luăm și-l facem praf. N-ar fi nimic nici cu exproprierile dacă ar fi făcute cum trebuie, după o procedură normală, și dacă tot ne lăudăm că suntem stat de drept, omul să poată apela la justiție într-un fel care să nu-l lase pe drumuri pentru a obține dreptate.

    Dar ca de obicei, totul e o dispersie totală de responsabilitate, orice se greșește la stat, responsabilitatea se evaporă în eter, nimeni nici unde nu e de vină de nimic, niciodată.

    00
  17. Nicusor va pierde in intanta cu brio atat pe valoarea despagubirilor cat si pe procedura. Din pacate unii nu au puterea si nici resursele sa ajunga in instanta. Ar fi trebuit sa fie Hotarare a CGMB in care sa fie specificate si valorile de despagubire pentru fiecare imobil. Valorile trebuie sa rezulte in urma unei evaluari (cu siguranta exista un astfel de document altfel nu se preciza suma de 31 milioane lei).

    Si da, unii vor fi afectati mai mult deoarece ceea ce detin in acte nu este conform cu realitatea de pe teren.

    00
  18. Largirea strazilor nu poate fi o soluție fără eliberarea benzilor de masinile parcate ilegal, adică apariția parcarilor etajate supraterane sau subterane, ca locuri oricum nu prea mai sunt. Altfel, banda aia in plus va fi ocupată tot timpul și nu s-a rezolvat problema. Era bine ca primarii care s-au tot perindat pe la capitală să renunțe la 2-3 șpăgi și să aplice modelul vienez, ca acolo funcționează ca la carte. Sau de mâine toată lumea pe biciclete, că e mai sănătos.

    00
  19. vă spun sincer … am citit articolul, în timp ce citeam mintea îmi fugea la comentarii… NIMENI nu face nici cea mai mică legătură cu articolul în care Vali zicea de un radar și Lidl… 1.In cazul de față NU EXISTĂ PARAN’DĂRĂT !!!! . 2.banii pentru exproprieri sunt mizerii!!! Să vină primăria și pentru casa mea de 25000€ îmi dă 75000€ (exagerez intenționat) și mă mut în secunda 2. După ce face mișcarea asta primarul va câștiga de 10X!!! Atât de simplu e!!!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)