Sunt două situații aici. Prima e a noastră, a României, care este, pe scurt, despre corupție mascată sub incompetență, și a doua este a Europei, a cărei industrie depinde (sau depindea) de gazul rusesc ieftin pentru a supraviețui. Gaz care tocmai s-a scumpit cu 36%, în timp ce rușii spun răspicat ce vor.
Bun, situația cu înghețatul e în case e una. Nu poți să lași oamenii să moară de frig, o să iei gazul de la industrie și o să-l dai oamenilor. Dar făcând asta, omori industria. Și nu una sau câteva fabrici. Că fabricile astea sunt legate între ele. Românii produc pentru nemți, nemții pentru cehi, cehii pentru olandezi, olandezii pentru nemți și tot așa. Trimiți în șomaj jumătate de continent. Poți să faci asta? Să îi ții acasă, pe bani, în frig, până în martie?
Cât privește România, când vom vedea mașini de lux incendiate sau ciuruite de pietre vom ști că cuțitul a ajuns la os și lucrurile se vor schimba în țara asta. Până atunci, rămâne așa.
Image by wayhomestudio on Freepik
Traficul in general cum mai e ? dar in orele de varf ? cam tot atat de aproape suntem de a ajunge cutitul la os.
păi ce, s-a făcut 12 lei benzina și nu știu eu?
si la 15 de lei ar fi la fel.
Până măcar 10% din conducătorii auto nu aleg altceva suntem extrem de departe de „ne-a ajuns cuțitul la os”.
Se vede ca a inceput scoala. Mergeam linistit azi prin cartier si parca ma urmareau masinile, circulau in continuu pe strazi printre blocuri,
Poate pe la 100 lei / litru mai scade traficul cu 10%. Avem dreptul sa NU mergem pe jos!
@Ionuț: atâta timp cât se construiesc mii de apartamente și nici o școală, vei vedea acest lucru. Nu părinții sunt de vină că își duc cu mașina copilul la școală. Al meu merge la școala unde e arondat (în orașul dăștept Napoca) și durează 20 de minute să îl ducă soția, plus o oră să vină acasă cu autobuzul.
corect, ACUM traficul este infernal cum ziceți voi … și probabil la fel pentru scenariul 10-12-15 lei litrul.
Însă autorul analizează scenariul pesimist gen lipsă gaz iarna, făcut frigul în case și închis fabrici și uzine … caz în care o să vedem și-o să simțim pe pielea noastră cât de repede se poate schimba paradigma.
Dacă rușii chiar se țin tare și n-o să mai livreze gaze atunci cel mai probabil o să vedeți strălucind ipocrizia umană și cât de repede se vor schimba atitudini și ridica restricții iar traficul va continua nestingherit în paralel cu măcelărirea unei nații.
Din pacate cele 2 situații sunt siameze… Deci degeaba pui alți șefi curați aici, nădragii sunt deja maro.
Situația trebuie remediata la nivel european.
2 octombrie: miting impotriva cresterii artificiale a preturilor la utilitati
octombrie? nu decembrie?
zi mersi ca nu e planificat pentru martie pentru ca decembrie e cu sarbatori, ianuarie cu ski, februarie mai vedem noi. Avem timp sa ne pregatim pana atunci
Cum vine asta, „creștere artificială”? Artificial înseamnă ceva ce nu este natural, făcut de om. Sa înțeleg că românii protestează împotriva rușilor care au crescut prețul la gaze? Că să dăm timpul înapoi și să investim în sectorul energetic nu mai putem. Problema cu protestele care or sa vină este că românii au fost bombardați cu propagandă și nici ei nu mai știu ce e bine pt ei. Or să ceară plafonare și naționalizări, lucru care într-un stat ca Romania o să aducă o inflație mult mare și creșterea taxelor.
@Mihai spune-mi și mie cum exact au făcut rusii de Petrom are cel mai mare profit din toate timpurile. Nu crezi ca dacă ziceau aia de la Petrom hai sa facem 1 miliard profit cât anul trecut și tăiem procentul dar păstrăm valoarea profitului nu era benzina la pompa mai ieftina? NU. Ei au xis cât punem noi peste? 70%, ok 70% peste punem și acum. Cârnații aia de la stat dacă ziceau luam 3 lei pe litru accize hai sa luam tot 3 lei nu crezi nu 50% accize nucrezi ca era mai mic prețul? Luam TVA 1 leu la 5 lei când era benzina 7 lei, hai sa luam și acum tot 1 leu? Nu. Carnatul de Ciolacu și idiotule cu epoleți au zis:da-i dracu, sa plătească, ca avem bani sa dam lege sa se mărească salariile cu 15% și pensia cu 10%. Și mai ales salariu minim, ca în baza lui creste indemnizația de parlamentar.
Septimiu, la asta mă refer când zic că românii sunt bombardați cu propagandă. Prețul petrolului și al gazelor nu a crescut peste tot că a făcut Petrom profit mare.
Mihai, tu esti genul de cetatean care are si el o parere pe care si-o insuseste din propaganda rostogolita prin ziare, tv si social media. Romania are o situatie favorizata fata de majoritatea tarilor din UE. Si aici vorbesc strict de energie si gaze. Stii de ce? Pentru ca ne producem aproape 100% din necesarul de consum pe energie electrica. Ca si exemplul, pe primele 6 luni am importat 3,8 miliarde de kwh. Ohoho, vei spune, pai cum esti tu aproape independent la o astfel de cantitate pe care o importi. Pai stai asa, c-am si exportat. Stii cam cat am exportat? 3 miliarde de kwh. Astfel incat deficitul energie pe primele 6 luni e 800 de miliarde de kwh, asta la o productie de 29 de miliarde de kwh. Cum stam la gaze? Pai la gaze producem vreo 70%, doar 30% importam. Doar ca la cum e liberalizata piata puteam sa avem excedent de productie pe ambele sectoare si pretul ar fi tot asta de acum. Stii de ce? Pentru ca excedentul s-ar fi dus la export. Stii, spre exemplu, ca piata Romaniei de energie, prin liberalizare s-a interconectat cu piata din Austria si Germania? Stii ce inseamna asta? Ca furnizorii din cele doua tari pot cumpara, pe bursa, energie din Romania. Ce inseamna asta? Pai inseamna preturi mari pentru noi. De ce? Pentru ca cetatenii din Germania si Austria nu doar ca au o putere de cumparare mai mare decat a noastra, dar isi pot permite mult mai lejer cresteri de costuri. Cum era situatia pe vremea cand piata era reglementata? Pai era simplu, producatorii erau obligati sa acopere necesarul de energie pentru consumatorii din Romania, fie ca vorbim de firme sau consumatori casnici. Acum a disparut aceasta prevedere.
A, si inca ceva, toata prosteala asta cum ca razboiul e de vina pentru preturile din energie e doar o prosteala. Altfel, eu am primit din decembrie 2021, pe firma, notificare de la electrica ca din 01.01.2022 pretul va fi de 4 lei pe kwh, de la 0,7 lei pe kwh.
Asadar, ca si concluzie, toata prosteala asta cu preturile care cresc pentru ca n-am facut investitii, e doar o prosteala si atat. La fel cum e prosteala si faptul ca preturile cresc pe motiv de razboi. Nu de alta, dar pana acum, desi preturile au crescut enorm, nu exista o penurie de gaze sau electricitate, preturile cresc doar pentru ca exista aceasta perspectiva. Iar din toata treaba asta castiga enorm traderii si Rusia. Si asta nu demonstreaza decat ca toata treaba asta cu piata libera nu e decat o prosteala. Dovada faptul ca OPEC+, observand ca preturile pe burse la petrol scad, pe fondul scaderii consumului, ce-au zis, hai c-o reglam din productie. Asadar scad productie, scade oferta, si pretul fie ramane la fel, fie se duce-n sus. Misto cu piata libera, nu?
@Septimiu: la economie ai nota 1. Ești complet pe afară.
Zetu, tu zici că eu sunt manipulat doar pt că nu îți convine ce zic. In comentariile mele nu am zis absolut nimic care ar putea fi luat drept propagandă!! In schimb, textul tau este plin de minciuni rostogolite de politicieni. Toată teoria ta se bazează pe faptul „că am putea”. Cum naiba suntem noi independenți când importăm și gaze și curent? Nu are nicio o logică ce zici… Tu compari un oligopol (OPEC+) cu piata liberă… wtf??? De asta am zis in primul comentariu că românii or să iasă în stradă dar nu or să știe ce să ceară. Toată propaganda asta i-a deconectat de la realitate și logică. Căutați unde vreți vinovații dar până nu ne dăm seama că noi avem cea mai mare vină, nu avem cum sa progresăm.
Zetu, uite mai jos cifrele reale, nu ce zici tu:
Schimburile fizice de energie electrică în SEN pe Semestrul 1 – 2022 :
Granița cu BULGARIA : export – 649 GWh ; import 1.574 GWh ;
Granița cu UCRAINA : export – 58 GWh ; import 832 GWh ;
Granița cu UNGARIA : export -170 GWh ; import 660 GWh ;
Granița cu SERBIA : export – 1.129 GWh ; import 82 GWh ;
Granița cu MOLDOVA : export – 471 GWh ; import 46 GWh ;
Sursa: Transelectrica
Și da, faptul că rușii au tăiat mare parte din livrările de gaze nu au absolut nici o legătură cu creșterea prețurilor, aici ai dreptate 100%
@Mihai, eu n-am spus ca suntem independenti, am spus ca suntem aproape independenti, necesarul din importuri fiind mic. Asta-n contextul in care am inchis multe termocentrale, vezi si cazul Mintia. Uite, daca te uiti acum, in timp ce scriu acest mesaj, pe sistemulenergetic punct ro, la o productie de 6.038 MW avem un consum de 6.562 MW, deci importam undeva la 523 MW, deci sub 10%. Asta-n contextul in care, daca derulezi putin in urma, azi noapte am exportat. Cert este ca avem capacitati de productie cu mult peste ce consumam. Ca ele au fost oprite, motivele pentru care au fost oprite, e o alta discutie.
Legat de datele datele tale, nu stiu de unde le ai, dar uite cum suna o stire de zilele trecute „România a importat în primele şase luni ale acestui an o cantitate de energie electrică de 3,845 miliarde kWh, cu peste 12%, respectiv 423,6 milioane kWh, mai mare faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Pe de altă parte, în primele şase luni din 2022, exporturile de energie electrică au totalizat 3,08 miliarde kWh, în scădere cu 508,4 milioane kWh (minus 14,2%).
În perioada menţionată, producţia de energie electrică a fost de 28,448 miliarde kWh, în scădere cu 2,351 miliarde kWh comparativ cu primul semestru din 2021 (minus 5,6%), cea mai mare cantitate fiind produsă în termocentrale clasice (10,588 miliarde kWh). AGERPRES/(AS – autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu) ” Pornind de la stire asta, pornind de la cifrele de pe sistemulenergetic punct ro, pot concluziona ca stam destul de bine. Si culmea, n-o spun doar eu, o spun si cei de la fitch „România, Polonia şi Lituania sunt cel mai puţin vulnerabile într-un astfel de scenariu, indică Fitch, deoarece au acces la surse alternative de aprovizionare sau dispun de o producţie internă semnificativă de gaze naturale.” Doar ca vezi tu, si aici e problema legata de piata libera. Desi ne producem intern 90% din energie, desi ne producem interne 70% din gaze, noi ne platim la nivelul tarilor care le importa, ba chiar mai scump decat tari, precum Ungaria, care au contracte directe cu Gazprom la preturi care nu tin cont de pretul gazului de pe burse. Si aici suntem intr-un teatru al absurdului. De asta-ti spuneam ca am putea avea noi capacitati de productie de 150% din ce consumam, asta n-ar insemna ca preturile ar scadea pentru consumatorii romani, ci ar ramane fix ca si acum, atat doar c-am da mai mult la export, acolo unde piata europeana geme dupa gaze si energie electrica. Si tocmai aici ar trebui sa intervina statul prin niste reglementari de bun simt.
Puteți, vă rog, să mai îmi explicați încă o dată cum suntem noi independenți energetic (aproape lol) și cum repet eu propaganda din media?
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/document-datele-cheie-securitatea-energetica-iarna-guvernul-le-ascunde-riscul-stare-alerta-crescut-masiv-consumatori-pregatiti-rationalizari-cere-incurajarea-incalzirii-lemne-20852086
Poti rationaliza partial, cam cum s-a facut in comunism. Poti da gaze oamenilor in intervalul orar 18-22 si 4-8 si industriei in rest, poti reduce consumul de curent prin black-out cand nu e necesar, poti da oamenii in somaj tehnic 2-3 luni pentru partile unde consumul de gaz e foarte mare si nejustificat.
SAAAAAAU
poti opri consumatorii ineficienti de gaz (cet-uri care fierb apa care se scurge in pamand – Bucuresti, se aude acolo in spate???), combinate care nu respecta niste indicatori din categoria consum vs beneficiu, poti introduce niste limite de consum ale populatiei peste care sa plateasca sume mai mari…
Cred ca totul depinde de ce fel de iarna vom avea. Daca vine una cu vreme blanda, suntem OK, daca e ger… we’re fucked.
@Arthur, nu poti sa inchizi CET-urile in conditiile in care ai cateva sute de mii de oameni care sunt racordati la sistemul centralizat de termoficare. Si daca presupui ca le inchizi si toata lumea isi monteaza centrala termice peste noapte, tot nu ai infrastructura necesara sa transporti gazul pentru toata lumea. Sau treci pe incalzire electrica, dar reteaua actuala nu suporta cresteri semnificative de consum.
Asa ca orice masura ai lua, nu prea poti sa faci nimic pe termen scurt.
Apa fierbinte e un produs secundar al CET-urilor. Scopul lor principal e sa faca curent, n-ai cum sa le opresti.
”poti reduce consumul de curent prin black-out cand nu e necesar”
E cam greu să oprești producția de curent, apoi să o repornești în interval de câteva ore. E foarte ineficient, în special în cazul unui CET.
Dai pariu cu mine ca o sa treaca iarna lejer si nu o sa se intample nimic?
Nicaieri in Europa nu o sa fie nimic notabil… nimic halucinant.
Legat de santajul Moscovei… asa tare santajeaza incat a iesit deja Peskov sa se roage de o intalnire oficiala intre Putin si Zelensky. Rusia cu fiecare zi in care nu livreaza gaz in Europa… la orice pret, pur si simplu isi baga cate un cutit in spate singura. Cu cat mai multe zile cu atat mai bine pentru Europa.
@Goldy
Legat de santajul Moscovei. Cutitul este deja acolo, altfel nu amenintau pe fata si jucau cool cum ca nu e nici o problema cu sanctiunile(ca pana acum). Putin e un bully cacat pe el care vorbeste cu un ton jos, asa cum fac toti prefacutii. Eu cred ca Europa ar trebui sa profite de situatie si sa nu dea inapoi. Daca da inapoi, Putin o sa revina cu alte pretentii mai mari si mai aberante.
E prea umflat subiectul. Nu va fi nimic. Mici tensiuni si o iarna calda. Pun pariu pe un kil de curent
La 1 solist cota de 2 ma bag si eu cu o galeata.
Marcus Tullius Cicero Quote: “In times of war, the law falls silent.”
the good news: Acum se vor vedea liderii adevarati.
the bad news: Noi, romanii nu avem lideri adevarati(sau cu creier+oo).
Exista doar o solutie rapida: redeschiderea minelor de carbuni+termocertrale(mai ales cele din Germania care erau thenologizate) si pornirea oficiala drujbelor (nu ca amu sunt oprite)
Pai cam aia e. Pierdut liderii adevarati ai Romaniei. Ii declar nuli.
Ia întreabă niște specialiști în minerit cât ne ia să redeschidem minele. O să ai o surpriză. Pentru că la noi minele nu au fost conservate prin inundare, cum se face in alte părți ci s-au dinamitat puțurile. Diferența e că în primul caz pui niște pompe, scoți apa și gata, in cazul nostru trebuie săpat din nou.
Plus, cine va mai merge acum in mină ? Toată lumea vrea slujbe ușoare, la birou.
Plus ca din minele conservata au furat tot si s-a vandut la fier vechi iar cu banii aia si-au cumparat fii politicienilor v8-uri https://youtu.be/dy6S22DmtpM
@Dan in conditii de minat asemenea celor din UK in 1886 (doar cu lanterne in loc de lampi) nu vor cobori nici vietnamezii in mina.
Relaxati-va cu panica asta. Nu o sa fie atat de grav cum prezinta unii, nu ne intoarcem in „Ice Age”… daca vedeti postari pe FB/Media unde se vorbeste despre „Apocalipsa” de la iarna… dati report.
Rusii isi joaca ULTIMA carte de santaj. Nucleara au tot fluturat-o de 5-6 ori si acum nu ii mai baga nimeni in seama.
Ceva rational si interesant de urmarit este ce se va intampla in Italia cu alegerile… daca rusii reusesc sa-si impuna marioneta.
In rest… relaxati-va si lasati panica, creierul sub agitatie/frica intra in „avarie” si devine impulsiv, cele mai proaste decizii se iau astfel.
La ce sa dam report? media e controlata de unii aproape la fel de dictatori ca putin.
raspunsul corect ar fi, dezinstalati platformele de social media, traiti off grid, let the games begin
Aici cred și eu că suntem. The end-game.
Problema rușilor e despre supraviețuire, iar a europei e doar despre a lua un pulovăr mai gros pe ea. Faza e așa, europenii pot aduce gaz de altundeva, e plin în marea caspică de gaze pe care atât Azerii cât și cei din Kazahstan (care apropo ați auzit ce poziție are mai nou vs Ucraina) abia așteaptă. Cu Iran s-au reluat discuțiile pe acordul nuclear pe repede înainte, probabil vor ajunge repede la un acord și urmează un influx de petrol (legal) pe piață.
Mai ține cineva minte de Nabucco și din alea? Acum e momentul pentru repornirea discuției, dar presimt o grămadă de mișcări și conflicte care se vor răsări pe-acolo din cauza rușilor ca să genereze instabilitate. Carte tipică al lui Putin, Georgia, Armenia, Siria, Qatar, oriunde ar putea fi alternativă europeană la gazul rusesc, cum apar conflicte și chestii.
Mai avem și LNG care da, azi doar americanii aduc, dar stai să vedeți odată ce capacitate de import și procesare există, cum vor veni arabii și africanii vor sta la coadă să aducă gazul.
Ca să nu mai zic de ce are Ucraina prin Marea Neagră dacă reușește să elibereze Crimeea…mai ales că Ucraina are deja gazoducte gata funcționale…
Rusia își joacă ultima carte, așa e. Ei nu au la cine vinde gaz. Nu în aceleași cantități și la așa prețuri. Și nu în valută forte. China e departe și joacă la 2 tăișuri. Degeaba îl dai la chinezi dacă îl dai la jumate de preț și în cantități minuscule.
Întrebarea serioasă, vor trebui să înceapă rușii să producă și altceva în afară de AK-uri și vodka? Că echipament militar sigur nu mai cumpără nimeni în viitorul apropiat la cum s-au făcut de râs :))
manu144x, zici foarte bine. Rusia joaca acum cartea asta in ideea de a produce valuri sociale puternice in Europa care sa „sensibilizeze”/santajeze politica UE fata de Rusia… recent au acuzat Germania ca duce un „razboi hibrid” impotriva lor… sunt disperati, asta e ultima lor carte „grea”.
Ceva foarte scurt si usor de verificat ( procent rezerve globale ):
– petrol: Arabia Saudita 17.2%, Iran 9.0%, Iraq 8.4%, Rusia 6.2%, UAE 5.6%
– gaz: Rusia 24.3%, Iran 17.3%, Qatar 12.5%
Dupa cum vedeti IRAN singur poate sa alimenteze UE in locul Rusiei, atat cu petrol cat si cu gaz.
Problema existenta este din cauza infrastructurii, North Stream 2 a costat vreo 11 mld $… Germania in special are „venele” industriei conectate la Rusia.
In sinteza actuala problema este una strict de logistica/infrastructura… deci jigodiile de la Moscova alearga pe contrasens, pentru ei iarna asta este „all in”…
N-a mai fost o iarnă d’aia geroasă pe bune pe aici prin zonă de o groază de ani. Și când e ger, durează 3 zile și apoi revine la un cinstit -5 grade. La fel ca „zăpezile”. Dar de o vreme ne minunăm că e frig sau că ninge în ianuarie / februarie. În copilărie era zăpadă în București câte o lună.
Așadar, o să treacă fără mare vâlvă, doar la TV o să fie apocalipsă în alea 3 zile de -12 grade.
Apropo, in caz ca va intrebati de ce nu e demis minitrul Energiei, titlu luat de pe Libertatea :”EXCLUSIV. David Muniz, însărcinatul pentru afaceri al ambasadei SUA, la nunta fiicei ministrului Virgil Popescu”
E acolo pentru a discuta cu tatăl său despre alte mini reactoare.
Dacă iei gazul de la industrie și îl dai la oameni, iar pe urmă bagi populația în șomaj din cauză că nu ai gaz la industrie rezultă faptul că populația va sta la căldură nu în frig cum afirmi.
Numa zic. Șomajul e mai mic decât salariul. Stai acasă, sub pătură că în loc să mergi la lucru să iei salariu complet, stai acasă și iei ce ți se dă. Așa că dai gazul mai încet.
Dacă omu intră în șomaș, consumă gaz 24 din 24 de ore. Dacă merge la uzină, 10 ore pe zi e plecat de acasă, deci centrala e oprită sau dată pe încet.
Am văzut că se vor plafona în continuare prețurile la energie, ceea ce nu mi se pare ok. Că omul nu înțelege că e curentul și gazul scump și va sta toată iarna în pantaloni scurți pe banii tuturor, ca și cum am fi la paușal.
Un argument halucinant al ministrului economiei. Nu va mai există limita de consum la plafonarea gazelor, că a văzut că sunt pensionari cu case mari, care poate nu își permit prețul. Mergea și un reportaj lacrimogen cu un penisonar amărât cu o vilă cu 5 dormitoare, care nu își permite să plătească gazul din pensia lui specială.
Da, va supraviețui Europa.
În primul rând, abundența îți taie motivația de a folosi eficient resursele respective. În al doilea rând, gazul ăla nu se duce în altă parte, să crească competitivitatea altora. Prețul LNG crește pentru toată lumea. În al treilea rând, diferite industrii consumă diferite cantitâți de gaz, cu valoare adăugată diferită. Poți să pui pauză industriilor care manâncă mult gaz și produc puțini euroi câteva luni și să profiți de ocazie să investești în eficiență. Că parcă am mai trecut prin asta recent și n-a murit nimeni (citation needed), nu?
Și cine știe, poate Europa va constata o nevoie acută de a renova complet și urgent calea ferată dintre Belarus și Kaliningrad.
Da, și eu aș zice că e cazul să intre în reparații capitale, așa vreo 2-3 ani. Sau să crească dintr-o dată tarifele de tranzit pentru diverse companii feroviare. Facem un ban și noi de pe ei totuși.
Din păcate nu putem crește tarifele de tranzit încă. S-a descoperit o scurgere de ulei din șine, evident singura soluție e să scoatem șinele și să-i dăm o lupă lui Vasile, să vadă pe unde iese uleiul ăla.
s-a întâmplat un accident grav, a murit o furnică pe șine, trebuie să investigăm. 6 luni. plus studiu de mediu.
Daca Europenii ar avea coaie atunci liderul sau liderii cu outele cele mai mari s-ar duce la Putin si i-ar zice asa: ba azi dai drumul la gaz cu discount 50% sau maine, da maine, iti luam Siberia gratis!
ahahahahaha
@CIP03 Liderii europeni să stea la coadă. Siberia o să o ia (poate nu integral, doar Manciuria) chinezii.
Xi vine in vizita in Kazahstan. De ce oare?
Stau la bloc. Iarna sunt 22-23 de grade cu caloriferul oprit 24 din 24 de ore. Daca dau drumul la PC, se fac 27 de grade in cateva ore de functionare. Nu imi este frig absolut deloc. Ca unii vor 28 de grade in casa iarna, problema lor. Eu am decis ca nu merita sa platesc caldura centralizata. Banii pe care i-as da pe caldura cvasi-inexistenta, merg in contul de economii.
Pai in Bucuresti n-a mai fost iarna de vreo 4 ani, dar niciodata sa nu spui niciodata.
Ce PC smecher are grill si rotisor
Stai sa înțeleg, ai centrala iar ceilalți vecini sunt legați la încălzirea centralizata? Dacă la tine, cu centrala oprita, sunt 24 de grade, dar afara sunt sub 15 sa zic, ghici de unde vine căldură aia care îți incalzeste ție pereții? Da, de la vecinii cu încălzire centralizata( aia ineficienta, scumpa, etc)
Doar ca anul asta multi dintre vecinii tai for face ca tine, le vor inchide.
S-ar putea sa-ti iei pc si in baie…
omul vorbea de grade alcoolice… pe PC are wallpaper cum creste portocale in casa pentru tuica.
…și voi puneți botul la trolling
@AlinP: bai ma ierti, dar 27 de grade alcoolice sunt un fel de citronada slab alcoolizata….
O fi trolling, dar nu e departe de adevăr. Când renovam apartamentul și aveam caloriferele demontate, aveam 18°C constant iarna, și aveam și un geam deschis. Da, se încălzea de la vecini, dar dacă toată lumea ar reduce consumul și am sta cu toții la 18°C în casă, nu ar muri nimeni.
Temperatura ideală de somn e între 18°C – 21°C.
Folosiți pijamale de lână în sezonul rece:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4853167/
Eu la laptop coc și pâine.
O privire pe graficul de la articolul ăsta de pe DW ne arată că situația e departe de a fi disperată.
https://www.dw.com/en/how-can-european-countries-slash-their-gas-consumption/a-62534625
puteai sa bagi si niste link-uri la soseste de lana si incalzitoare Zippo.
Și la niște poziții de futut eficiente cu minimă pierdere de căldură corporală. Din 10 experți pe economie și geopolitică, sunt curios câți au în casă un aragaz de camping și trei conserve cu termen mare de valabilitate?
@Paco: eu am aragaz de camping și exact trei cartușe de izobutan rămase.
I-am zis soției că m-aș duce să mai iau vreo trei, în caz că rămânem fără, și s-a uitat la mine ca la felul paișpe. M-am gândit un pic și am completat „ai dreptate dragă, nu e nevoie, dacă taie ăștia gazul facem grătar cu lemne pe balcon” și am închis repede ușa.
Si o izolatie de saraci, diy, eco, pentru podul casei: Un strat de saci indesati cu fan.
@paco – mergi la ikea, iti iei un suport de tacamuri cu gauri (12 lei ala mare oarca) si ai o soba de boschetar. Functioneaza cu aschiile cu care de obicei pornesti focul, arde de rupe, dar trebuie incarcata foarte des, ca arde rapid combustibilul. Cu o matura de nuiele veche faci un meniu cu trei feluri.
Eu am luat 124 de borcane de fasole și un bax de brichete Bic. Îmi produc propriul gaz și un ambient extraterestru.
@Paco – râd cu lacrimi… cu primaru’ te-ai mai întâlnit la un șpriț?
@Laur, cu primarul mă întălnesc zilnic că îi pun farfuria cu merinde pe masă și berea sub nas. Șpriț nu servesc că am renunțat de ceva ani la sportul ăsta și chiar dacă mai eram activ pe branșa bahică, eu nu beau cu orice fraier.
Paco nu e Paco
Cred că situația nu e chiar așa nasoală, doar că Putin pedalează la maxim mașinăria de propagandă ce-o are sub control. Peste tot e plin de știri panicarde, apocalipse, etc. Totul pare spre a împinge populația să se revolte, și eu zic că va funcționa, în Cehia deja funcționează de exemplu.
E fix același stil de fake news cu care parcă ne-am obișnuit dar totuși dăm click gândindu-ne că poate de data asta o fi ceva serios.
Majoritatea statelor europene deja le-au dat flit la Gazprom, au mai ramas Germania, Italia, Austria si Ungaria.
Revoltele din Europa sunt impotriva pretului le energie electrica, care nu sunt influentate de gaz natural.
Rusii isi joaca ultima carte in Europa, in care provaduiesc apocalipsa siberiana, dar daca va uitati pe o statistica din 2021 majoritatea statelor importa sub 30% din gaze din Rusia.
Cele mai grav afectate ar fi Italia, Cehia, Germania, Austria si Ungaria care importa 50%.
Problema in Europa este cu pretul energiei electrice, care nu are nici o legatura Rusia.
daca importa maxim 50% atunci cum s-au dublat si triplat preturile? atat de mare sa fie furtul in energie? De ex in romania noi producem necesarul de benzina (nu si diesel) si totusi preturile sunt in tavan, cand renunta astia la reducere, ajunge iar la 8 lei.
Romanii accepta orice mizerie, ROBOR urias, energie scumpa, benzina scumpa. Astia 3 fac profituri record, pe cand magazinele delara ca au cresteri de aprox 2-3%, adica lumea renunta la mancare sau cumpara mai ieftin si mai putin decat inainte. In timp ce unele companii declara MILIARDE profit intr-un an de criza. Cum sa fim atat de prosti ba?
@monciu, simplu, panica + specula.
Nu stiu, un caz similar este cu petrolul unde pretul barilului a ramas constant sub 100$, in timp ce pretul la pompa a crescut cu 50%.
Parerea mea este ca se incearca acoperirea banilor printati in pandemie, sau niste baieti si politicieni destepti fac averi obscene, in timp ce noi ne uitam speriati la stiri.
Iar o dat un prost duma cu „nu are nicio legatura Rusia” si toti tefeleii au inghitit-o de buna.
Are bre Rusia legatura, are toate legaturile.
Da, preturile au inceput sa creasca de anul trecut, dar de anul asta cresterea a fost accelerata, si e exclusiv din cauza invaziei.
bart, următoarea dată când mai folosești „tefelei” o să iei ban.
@Bart, domnu expert economic, ne scuzati, permiteti sa va cer ceva dovezi si o analiza amanuntita asupra afirmatiilor? asa pot spune ca datorita mie elon musk reuseste sa decoleze si aterizeze rachetele, ce zici, ma crezi sau imi ceri ceva dovezi?
Dar vai, se pune problema ?
https://www.ecb.europa.eu/pub/economic-bulletin/focus/2022/html/ecb.ebbox202204_01~68ef3c3dc6.en.html
https://www.politico.eu/article/russia-energy-eu-prices-gas-vladimir-putin-ukraine-war-sanctions/
https://www.france24.com/en/economy/20220826-europe-s-electricity-prices-hit-record-high-as-supply-cuts-begin-to-bite
https://www.theguardian.com/money/2022/mar/06/soaring-gas-prices-are-a-cost-of-this-war-and-britain-cant-avoid-them
https://www.nature.com/articles/d41586-022-00969-9
Nu știu de unde ai datele alea, dar băieții de la Bruegel au altă părere
„The EU imported 155 billion cubic meters of natural gas in 2021 from Russia, including liquefied natural gas (LNG).
Russia is the biggest gas exporter to the continent, accounting for around 45% of the EU’s gas imports and almost 40% of its total gas consumption, data from the International Energy Agency shows.
Bruegel data reveals that the most heavily dependent countries on Russian gas are Estonia, Finland and Bulgaria, which received 100% of their supply from Russian imports last year.
Other nations with significant dependence include Latvia with 97.5%, Slovakia with 86.1%, Poland with 81.3%, Austria with 80.2%, Slovenia with 79.5%, Hungary with 78% and Lithuania with 68.9%.
Of the union superpowers, Germany and Italy are the most highly dependent on Russian supplies with import shares of 53.7% and 33.4%, respectively, compared to France with a mere 7.6%.”
Acum ceva timp a umblat aia cu electricitatea in europa. Si cum ca o sa cada toate in cascada, pentru ca … ceva. Nu s-a intamplat nimic. Tarile au rezerve strategice fix pentru situatii de genul asta. In cazul putin probabil in care chiar va fi nevoie de rationalizare, se gaseste ce sa se puna pe pauza. Fashion, lux, mobila, etc. Nu o sa se intample nimic grav la nivel de UE.
Legat de intrebarea cu pauza, lumea a facut pauza generala in 2020 cateva luni si mare lucru nu s-a intamplat. Niste clienti in plus la don’ Coloja, niste divorturi, niste wfh si cam aia a fost.
In partea cealalta a „fentei”, rusia devine din ce in ce mai pe butuci, bine bine. Industria aero va fi la pamant, industria cai ferate e pe butuci si va fi si mai rau, nema chips, davai fish, da’ cam atat… Sa vezi ce amuzanti vor fi cand dau drumul la gaz pentru niste piese consumabile, sa le zboare avioanele sau sa le mearga trenurile…
„lumea a facut pauza generala in 2020 cateva luni si mare lucru nu s-a intamplat”
decât că ai ajuns în situația de față
Cine stie se prepereste din timp
https://www.theguardian.com/news/2022/sep/04/super-rich-prepper-bunkers-apocalypse-survival-richest-rushkoff
Spre deosebire de curent, pretul la gaze e plafonat la 0,37 lei/kwh indiferent de consum, deci mamaliga romaneasca nu va exploda din motiv de preturi la gaze. Si sa nu uitam ca numarul de locuinte care se incalzezc cu lemn/peleti (3,5 mil) este mai mare decat numarul de locuinte care se incalzesc cu gaze (2 mil.)
Riscul este sa dea faliment vreun furnizor daca isi primeste banii cu intarziere de la stat (pretul mediu ofertat este de 1,2 lei/kwh). Din 80 de companii acum 2 ani, inainte de liberalizarea pietei, au ramas cam 20. Sa vedem cate raman dupa plafonarea asta.
@Rumbu. nu cred că în viitorul previzibil sunt de așteptat cine știe ce busculade pe zona de energie/gaze; România produce suficient pentru auto-consum și din fericire povestea cu inter-conectarea (cu restul Europei) a rămas în mare la nivel de poveste. așadar, eu zic că spre deosebire de Italia/Germania, noi nu avem emoții legate de cantități, ci doar legate de prețuri; bine, eu le am nici pe-alea: fără glumă, eu plătesc maxim, într-o lună de siberia, 1000 lei, curent+gaz. dacă-mi facturează 6000 să-și ia factura și să-și facă un selfie cu ea.
problema este de contagiune; dacă în Europa se stinge treptat lumina, e doar o problemă de (luni de) zile până când belelele o să ajungă și aici. ‘om vedea atunci ce e de făcut.
prețul e plafonat ai dreptate… țara va merge pe datorie… iarna va trece doar că PREȚUL va fi unul ENORM! o să fie gaz nu va muri lumea de frig doar PREȚUL va fi mai mare… un coleg de-al meu plătea 72€ pentru gaz în mai… acum plătește 186€… gaz va fi bani să ai!!!
Bai rumbu, tu traiesti intr-o realitate paralela. In realitatea de acum, costul peletilor a ajuns la 2.200 de lei tona. Un amic are nevoie de vreo 5 tone sa treaca iarna cu bine. Casa, vreo 130 mp. Se gandeste sa se mute la bloc pe timpul iernii. Tot in realitatea asta in care traiesc eu, un m ster de lemn a ajuns la 400-450 de lei. E jale. Doar ca oamenii care se incalzesc cu lemne, aia mai nevoiasi, culmea, trag de economii, si cumpara lemne, injurand in barba pe silent. Doar ca economiile alea se vor termina. Iar plafonarea pe gaze de care vorbesti tu, e la un pret dublu fata de iarna trecuta. Deci daca iarna trecuta aveai factura lunara la gaze de 1.500 de lei, anul asta o sa-ti vina 3.000 de lei. Culmea ca unele firme care livreaza gaz renunta la consumatorii mari, renunta de fapt cam la toti clientii persoane juridice, pe care ii trimit sa-si ia gazul de pe bursa. Ai vazut cat e gazul pe bursa? Nici nu vreau sa-mi imaginez la ce inflatie vom ajunge cand costul gazului cumparat de pe burse se va reflecta in preturi. Dar hey, important este ca tu esti relaxat.
Nu traiesc intr-o realitate paralela, articolul era depre gaze si posibilul colaps datorat pretului. Nu neg ca mamaliga poate exploda din cauza de lemne sau curent. Miscarile sociale din Europa pana acum (Olanda, Italia) au pornit de la curent.
Pana mai ieri ieseau si se bateau cu pumnii in piept ba Lavrov, ba Peskov ca ii doare la banana de sanctiuni, ca noi ne producem totul, nu avem nevoie de Europa si alte asemenea aberatii. Acum, cand timpul incepe sa treaca pe campul de lupta in defavoarea rusilor, spun ca sunt bune niste negocieri, chiar directe intre Putin si Zelenski. Doar ca si ucrainienii si restul globului au inteles ca asta inseamna ca va deveni un conflict inghetat, cu un armistitiu pe care sa il incalce Putin sau alt lider genial rus cand va dori muschii lui. Lasa sa mai treaca timpul, sa vedem niste mii de soldati rusi predandu-se in sud sau trecand Niprul si abandonand sute de vehicule blindate si pise de artilerie s.a.m.d.
UItasem: compania nationala de cai ferate rusesti a fost „rugata” sa ofere 10.000 de voluntari care sa se inscrie in glorioasa armata rosie. De ce oare, daca sunt pe val si obtin victorii dupa victorii?
Iar urmatoarele luni vor fi foarte interesante pentru economia ruseasca: industria producatoare de automobile a ajuns sa produca 10% din ce producea inainte de februarie, aviatia civila a inceput sa canibalizeze din avioane ca sa poate sa zboare cat de cat, se estimeaza ca din gulerele albe au plecat deja din Rusia undeva intre 500.000 si un milion de oameni.
Si orice zi in care Nordstream 1 nu functioneaza, inseamna gaz ars de catre rusi – sunt vizibile din satelit treburile astea, dar, de la nunta lui Simion, mai greu
Rulmenti. Din aia mari de care nu face oricine „According to recent statements made by Sergey Popov director of department of repair and operation of rolling stock of the Russian National Transport Company (NTC), one of Russia’s rail transport holdings, in August, 7,000-7,500 innovative gondola cars were idle in Russia, including more than 6,000 of its own fleet. According to analysts, this figure could rise up to 9,000 units as soon as September, compared to only 1,400 cars in June. Analysts said the main reason for this is the lack of supplies of the needed components and parts, particular bearings for the needs of Russian rail car builders. „
Inlocuiesti Peskov cu Scholz si sanctiuni cu gaz si fraza isi pastreaza valoarea de adevar.
Vom vedea care clipeste primul, ca deocamdata de sanctiunile EU ii doare in pula pe rusi, au facut profit la greu iar rubla e la nivel maxim istoric.
kilroy, ai gasit si o sursa ruseasca la asta cu 10k de voluntari „ceferisti”?
Din ce stiu info e data momentan doar de ucrainieni…
Ceva interesant:
– Vostok 2018 300k soldati
– Vostok 2022 50k soldati
Unde e diferenta de 250k de soldati? In sau langa Ucraina?!
Da AlinP, si la schimb imi dai o informatie ruseasca. Neverificabila
kilroy, nu stiu de ce te ai atacat, chiar te intrebam din interes… scuze daca ai crezut gresit.
Vezi ca info cu Vostok gasesti inclusiv pe siteul oficial la NATO… cifrele.
bart… ‘rubla e la nivel maxim istoric’.
cine plm vrea sa cumpere ruble de sunt la maxim?
ne luam dupa valoarea din piata sau dupa lauda de sine?
rusii pot declara ce vor ei.. cat timp NIMENI nu vrea ruble, valoarea lor e fix 0. care 0 e, adevarat, foarte aproape de maximul lor istoric.
AlinP, scuze. Informatia este de pe Twitter, posibil de la ucrainieni. Din ce am vazut rusii scormonesc oriunde dupa recruti, inclusiv in puscarii, asa la CFR-ul lor este plauzibil. Pe filiera asta a intreprinderilor de stat au mers si PSD-ul si PDL-ul ca sa stranga manifestanti sau votanti, deci nu vad de ce nu ar face si rusii astfel
Să cumpăr ruble pe revolut sau să investesc în inflație? Trebuia să merg pe indecși și să cumpăr ROBOR
La panica stam bine spre excelent, la gaz asa si asa, toata Europa are rezerve intre 50 si 70%, cu Romania cap de tabel care produce/extrage o gramada de gaz dar nu stie nimeni unde e, aproape nimeni. Adica sunt domenii unde nici pe departe nu avem atatea rezerve, dar nu e panica. Nu cumva panica vine de unde trebuia sa vina gazul?
Nu cred ca iarna va fi problema propriuzisa ci criza/saracia din 2023. O sa fie iphone 14 cam doua salarii lunare.
„Trimiți în șomaj jumătate de continent. Poți să faci asta? Să îi ții acasă, pe bani, în frig, până în martie?”
Daca le-a mers vrajeala asta cu Covid19, le merge si cu gazul, nivelul de imbecilitate din societate nu are limite.
Pana acum un an ma miram de facturile mici la gaz, la casa de 150mp utili/23°C plateam 150 lei in cea mai rece luna de iarna.
Cred ca la noi problema e in alta parte, sistemul centralizat de incalzire la nivel de oras care este ineficient si care va baga in faliment multe primarii. Costa mult sa incalzesti pamantul pana ajunge la Ionescu caldura la etajul 10!
Foarte mult consum inutil in institutiile statului 1.2 milioane de bugetari care trebuie incalziti, aia de la Mediu cand ma duceam sa depun niste hratii aveau 28°C si stateau cu geamul deschis.
Am fost in vizita la cineva in dr taberei si mi-a crescut glicemia de la cat de cald era in casa, omul regla temperatura in casa prin deschiderea geamului.
Inca nu sunt convins daca acum gazul costa prea mult sau acum 1-2 ani era prea ieftin.
Să aerisească și peștii din acvariu.
Nu ai cum sa platesti 150 lei la 150mp cu 23C (la pretul de acum 2-3 ani). Sau ai cum daca in aia 150mp ai un singur calorifer. Eu la 3 camere si 4 calorifere plateam in 2020 o medie de 250 pe luna iarna (am centrala si contract cu engie).
Ne pui si un cost mediu pe lunile nov-feb? Eu nu cred ca tu ai platit in lunile astea 150 de lei
se tot vorbeste de schimbat politicienii ca sunt corupti si prosti. pai my friends, jumatatea de romanie e asa, jumatate de romanie prefera „scoala vietii” si apreciaza specimene gen Becali ca „s-a descurcat”.
Asa ca ce sa schimbi, aia suntem. daca nu vine UE sa ne impinga de la spate nu facem nimic si furam in continuare.
Nu mor caii când vor cainii. Realitatea tragica este ca Rusia are nevoie mai mare de banii europeni decât are nevoie Europa de gazul rusesc.
Se flexeaza povestea cu gazul deoarece Rusia trebuie sa facă o demonstrație de forță, în condițiile în care începe sa rămână fără opțiuni: războiul din Ucraina e un dezastru, iar banii s-au terminat, bani care depind de cât gaz importa Europa.
Eu pur si simplu sunt uluit, serios. Adica Rusia opreste gazul si loveste UE fix acolo unde stie ca UE are o vulnerabilitate, si toti conducatorii UE urla ca de ce opreste Rusia gazul. N-am sa vorbesc acum despre imbecilitatea celor care sunt mirati ca rusii fac asta, ci doar de modul in care percep unii realitatea. Rusia are nevoie de bani, si se pare ca-i face, UE pare c-a pompat anul asta bani seriosi in Rusia. Pentru c-a avut nevoie de resurse. Resurse pe care nu le are. Si fara resurse nu prea poti trai. Adica nah, poti, dar te intorci vreo 200 de ani in trecut. Si UE a pompat banii aia in timp ce e-n razboi cu Rusia. Acum intrebarea fireasca care se naste e urmatoarea. Crezi ca daca ar fi existat orice alta solutie, UE n-ar fi recurs la ea? Doar ca nu exista. Macron vorbeste despre faptul ca-n iarna vor fi sanse mari ca-n Franta sa se opreasca curentu 2h pe zi. Tu-ntelegi gravitatea situatiei? 2h fara curent pe zi Franta, vestul, lumea civilizata.
Nu e deloc asa. Franta nu depinde deloc de gazul rusesc, iar Germania e exportator net de gaz rusesc.
Pretul gazului a crescut pentru ca este mai putin in piata, respectiv Franta si Germania se incapataneaza sa tina Rusia in brate, si refuza sa se orienteze catre alte tari producatoare de gaz.
Solutii de import din alte locuri catre Europa au existat mereu, dar nu s-a vrut asta. SUA, Egipt, Iran, Azerbaijan, Turcia au rezerve de gaz sa isi puna si in cap. Nu produc mult pentru ca nu il cumpara nimeni. Status quo in Europa a fost sa se importe gaz de la rusi si sa se vanda catre tari dependente, si sa se faca o tona de bani din asta.
Problema pretului la gaz se va rezolva cand acesti politicieni de carton vor da banderola ruseasca jos, vor lasa din brate aceste companii de import/export gaz care le-au platit campaniile electorale, si se vor orienta catre alte surse de import.
SUA si Arabia Saudita abia asteapta sa aiba motiv sa isi creasca productia de gaz pentru a il exporta in Europa, dar nu il vrea nimeni. Si ca sa dea frumos la fraieri de votanti, ceea ce se importa cu vaporul e vandut la fraier drept gest de „asistenta”, ca si cum e importat gratis.
Nu prea inteleg ce e asa de complicat. E piata libera bazata pe cerere si oferta. In Europa ai o singura baba pe nume Rusia care iti vinde 80% din patrunjel, asa ca in mod firesc, se face ca nu are decat o legatura pe zi, pentru ca lumea sa plateasca stupid de mult pe el.
https://ec.europa.eu/eurostat/cache/infographs/energy/bloc-2c.html
Aditional, energia electrica este cuplata in mod absolut stupid la pretul gazului desi doar in mica masura aceasta este produsa prin centrale pe baza de gaz (24% la nivel European. In Romania, in particular, doar 14% din energia electrica este obtinuta prin consum de hidrocarburi (petrol si gaz), probabil sub 7% din energia electrica este obtinuta prin ardere de gaz.
Bai Ioane, care piata libera? Aia-n care Biden se urca-n avion si face ture prin tarile Arabe pentru a scadea pretul petrolului prin cresterea productiei? Care piata libera? Aia-n care OPEC+ tocmai a hotarat sa scada productia, pe motiv ca prea a scazut cotatia titeiului la bursa? Piata aia libera prin care Putin de la Moscova se joaca cum vrea el cu preturile de pe bursele de gaze? A crede-n piata libera in acest moment inseamna sa fii pur si simplu alienat mintal. Nu de alta, dar ea nu exista, e doar o himera care suna bine pe hartie. In realitate e doar un banc. In romania a scazut consumul de energie, deci a scazut cererea. Ce s-a intamplat cu pretul, a scazut si el, asa cum o spune regula de baza a pietei libere? Nici vorba, s-a dus la dracu. Dar hei, tu continua sa te inchini la piata libera. Din fericire pentru tine, din nefericire pentru noi, urmeaza sa suporti consecintele.
„Rusia are nevoie mai mare de banii europeni decât are nevoie Europa de gazul rusesc”
Da, adevarul e ca ne doare in pwla de gazul rusesc :)))
De englezi nu mai vorbim, ca sunt in pragul colapsului.
Rusii sunt in continuare platiti pentru gaz, la preturi de 4 ori mai mari, in valuta, asa cum si-au dorit de la bun inceput.
Voi sunteti pe bune ?!
Aia-s pe cale sa ne ia beregata si tu le gasesti explicatii fantasmagorice si in al 12-lea ceas.
E ca aia cu Ucraina invingatoare si ei si-au pierdut un sfert din teritoriu.
Desigur, sa nu lasam realitatea sa ne rapeasca o ocazie buna de a face propaganda.
Si-au dorit in valuta? Parca cereau ruble
Un sfert? Pe bune? Un sfert? De ce te-ai oprit aici – puteai incerca minim 5, daca tot lasam realitatea la usa.
Așa-i că tu ești votant AUR, Bart?
Nu boss, europenii isi doreau ca rusii sa fie platiti in valuta, cum au facut-o pana la invazie.
Rusii au zis „niet, vrem sa fim platiti in ruble”, si europenii s-au conformat.
Pentru ca suntem puternici, uniti si pentru ca „rusia are mai mare nevoie de banii europeni decat avem noi de gazul rusesc” :))))
„Ukrainian President Volodymyr Zelenskyy told Luxembourg’s parliament that Russia now occupies about 23% of Ukraine and the Russian army „has already destroyed almost the entire Donbas”
„Așa-i că tu ești votant AUR, Bart?”
Eu votez cu oricine asigura romanilor un trai decent, conform responsabilitatilor asumate prin Constitutie.
Cei care tradeaza interesul national in favoarea politicilor de tip „diktat” merita pusi la zid si executati sumar.
Daca politicile in interesul cetateanului au ajuns sa fie numite „rusofile” doar pentru ca nu se aliniaza gheifestului european, si asa cum Orban a facut-o in interesul ungurilor, doar istoria ne va demonstra.
„Nu esti cu noi, prin urmare esti impotriva noastra” e cea mai perversa si josnica lozinca, si aparent are suficienti fani si pe aici.
Treaba voastra, dar daca prin februarie vor iesi unii sa le ia gatul alora de la guvernare, sa fiti siguri ca nu au facut-o de dragul lui Putin.
Gheifest, diktat, executati, pusi la zid.
Si zici ca tu nu esti votant haur. Cum a fost lq nunta?
Hai sa ne uitam mai departe de lungul nasului.
Am votat cu USR, mare prost am fost…
Fool me once, shame on me…
Hai sa iti spun un secret, si daca sunt ridicate restricțiile, exista exact zero garanții ca Rusia va da drumul la robinet. Dimpotrivă.
Principiul șantajului e sa nu te oprești, si sa emiți noi și noi pretenții. Istoric, strategia geopolitica a Rusiei, acest peco al Europei, a fost sa șantajeze și sa capuseze ce apuca.
Între timp se trac conducte din Azerbaidjan, din Maroc, se instalează stării de gaz în diverse porturi. E limpede pt toți ca importul de gaz din Rusia nu e ceva sustenabil. Respectiv ca Putin nu este un partener pe care sa te poți baza, deoarece minte cum respira.
Cei care tradeaza interesul national pe gandiri pe termen scurt timp „iarna asta” pot sa imi ia pula la dezmierdat.
asta e, mancameaiple de retard, interesu romaniei? Sa fie cu rusia la granita?
Asta e ma interesu romaniei, sa pice europa la santaju jegului ala?
Care mortiimatiidejeg e interesu romaniei ma?
cu varianta PC: asa e bart, stim ca pe copeici mananci cacat oricat, dar nu e frumos
Băi nespălatule, interesul României e identic cu interesul majorității cetățenilor, pe care îi doare în vârful pulii de ucrainieni.
Mai discutăm în 2024.
Cât despre tine, emigrant bășit și degrabă cu coada pe spinare, nu ai nici moral, nici legal dreptul de a comenta.
Eu înțeleg că rușii nu mai vor să vândă barilul cu $35 la chinezi.
Petrol, gaze, oameni, ce mai au prin casă.
Leadershipul european se scarpină în cap de mătreață nu că au vreo idee.
Ai noștrii? Nu mai are sens să comentez.
Știu că nu mai speră/dorește nimeni dezordine socială, dar cum văd eu lucrurile la firul ierbii dacă se pornește cu mașini nu știu cum îi mai oprești să treacă la vile. Eliberăm autostrada sau alt slogan catchy.
Jandarmii vor bate niște demonstranți și asta doar va pune gaz pe foc.
Sa fac ca sunt prosti. Realitatea e ca nu vor. Sunt mii si mii de locuri de munca, si miliarde de euro pe care nu vor sa ii piarda prin combinatia magica: import gaz rusesc – export catre state dependente de importul de gaz.
Hai sa ne uitam la Germania, care teoretic nu are productie de gaz natural, cat exporta pe an:
https://www.ceicdata.com/en/indicator/germany/natural-gas-exports
Hai sa ne uitam si la Franta:
https://www.ceicdata.com/en/indicator/france/natural-gas-exports
Germania care are zero rezerve de gaz exporta mai mult decat Algeria care are rezerve uriase de gaz. Cat costa sa tragi o teava de gaz din Algeria in Italia, pentru ca Italia sau Ungaria sa nu mai importe gaz rusesc din Germania? Cati bani nu ar mai intra in pusculita companiilor germane din povestea asta?
https://www.ceicdata.com/en/indicator/algeria/natural-gas-exports
Eu zic sa nu mai fim naivi.
Rusii au ocupat temporar, nu a pierdut nimic Ucraina!
Una e sa ocupi alta e sa intretii ocupatia, si armata aia nu traieste exclusiv doar cu aer.
Inca un idiot daca crede ca gazul rusesc dicteaza economia globala si ca fara gaz apare extinctia omului pe pamant!
Eu vad ca lucrurile arata cum preziceau toti inainte sa inceapa. Intra tare in ei apoi se retrag si daca reusesc iau estul ca sa uneasca Crimea pe uscat cu Rusia.
Acum Rusii stau in defensiva. Pentru a recupera partea aia, Ukraina are nevoie de scule serioase de atac. Pana acum au primit mai mult pentru aparare.
Cred ca le trebuie toate tancurile din Europa de est ca sa ii impinga pe Rusi afara din tara. Nu stiu daca o sa fie cineva disponibil sa le dea atata tehnica.
Eu cred ca o sa incremeneasca in starea actuala, mici lupte la granit, fara schimbari mari.
Europa are nevoie de gaz iar Rusia o sa ne santajeze. Deja au inceput proteste…
Cu cât se umfla mai mult unii sa ne anunțe ce catastrofa va fi iarna aceasta si ce bine rezistă rusia cu atât stau mai liniștit. Asta inseamna ca rușilor le merge ” bine” pe front ( cel de acasă sau cel militar). Europa va supraviețui. Cam toate tarile anunta ca depozitele sunt la 70-80 % pline, au resurse financiare aproape nelimitate si vrea cineva sa ne imaginam pe liderii europeni cerându-i iertare lui Putin?
Pana sa dea furnizorul faliment, iti trimite notificare ca nu iti mai poate livra la pretul compensat de stat tocmai din lipsa de compensare, asa ca marca matale banul per kilowatt la pretul pietei. Nu vrei? Funizorul iti ureaza deconectare placuta, ca la tarif de ultima instanta, de 10x mai mare, sigur nu vrei tu.
Apropo, 1,2 lei/kWh e un pret inca bun. La CEZ Vanzare parca, s-au primit notificari de peste 2 lei per kWh.
Care 3900, cele in banda.
Statul deconteaza maxim 1300.
Norocul e ca inca vreo 2 luni au curent deja achizitionat acum o vreme, la preturi mai rezonabile.
Dar cum trebuie sa cumpere de pe acum, ca sa aiba din noiembrie incolo, si cum nu le vinde nimeni nici macar pe aproape de cat e dispus sa le ramburseze statul, stam pe o bomba cu ceas.
La 3-4 lei/kwh, tot ce depaseste 285 kwh/luna, adica oricine nu e fucking pustnic, devine instantaneu de nesuportat.
Chiar si daca stai sub barem, ca sa fie 0.60 lei kilowatul ora, nu va mai avea cine sa ti-l furnizeze.
Explicatiile pentru oricine interesat: https://www.economica.net/furnizorii-au-iesit-sa-cumpere-in-bloc-energie-electrica-cu-1-300-lei-mwh-plafonul-maxim-de-decontare-de-catre-stat-li-s-a-oferit-cu-3-900-cand-ar-putea-stinge-lumina_609532.html
Consumul casei mele (3 persoane, wfh) in 2021 a fost de aproape 2600 kWh. Si asta pentru ca am folosit un radiator electric in pod, ca n-am montat calorifer inca.
Pustnic la 285? Lol.
Nu stiu ce sa zic… nu imi plac teoriile conspiratiei, dar una de care imi este frica este aceea ca Rusia chiar ar poseda tehnologii de manipulare a climei. Sa ne gandim, acum 6-7 ani cand veneau valurile de migranti din Siria, care au fost si inspiratia multor miscari anti UE prin tarile membre, au fost cele mai blande ierni din istorie. ceea ce a facilitat migratia de-a lungul intregului an.
Sper sa nu vedem o coincidenta si sa vina niste ierni adevarate fix acum, in urmatorii 3-4 ani.
Daca o sa vina ierni „adevarate” nu o sa fie din cauza Rusiei – ce prostie! Ar vrea ei, ar fi folosit de mult treaba asta. Ii crezi in stare de prea multe, e doar propaganda.
Chiar daca ajungem sa facem frigul, si tot merita ca sa le taiem avantul beligerant. Mie imi e foarte clar ca banii obtinuti din vanzarea de resurse ii vor folosi pentru inarmare, deci am ajunge sa ne finantam propria pieire, ca sa zic asa.
Nu boss, este de la chemtrails. De unde scoateti balarii de genul manipularea climei?
In sinea mea stiu ca e prostie, dar daca sunt unii care cred ca este razboi in Ucraina pentru ca americanii vreau razboi cu Rusia, sau ca vaccinul anti-COVID era menit sa starpeasca omenirea si penturu ca nu a functionat, acum UE ne va obliga sa mancam greieri, nu am si eu dreptul la prostia mea?
Plus că dacă deconectează microcipurile de la cei vaccinați am dat-o-n bară!
@kilroy – dar știi că ploaia se poate manipula? Sau și asta pare incredibil? Așa că dacă există puterea de a controla nivelul de precipitații, pai cam poți controla într-o oarecare măsură clima.
Hai să nu exagerăm, dau ăia în dubai cu avioane pentru ploaie artificială de ani buni. Acuma câ funcționează sau doar le mulg banii niște băieți deștepți asta e partea a doua.
Dar să aduci iarna e total altceva, discutăm de niște schimbări așa de mari, că ar afecta toată planeta intr-un fel sau altul.
Stefan, ploaia se poate declansa daca ai nori. Exact asta au constatat chinezii vara asta
Hai sa invatam impreuna geografie de clasele 5-8 si sa nu mai comentam tampenii despre „controlul” climei pe net.
https://en.wikipedia.org/wiki/Climate
Daca ar putea cineva -oricine- sa controleze clima (prin controlul atmosferei pamantului si a pozitiei planetei fata de soare), toata lumea s-ar calca in picioare sa cumpere o astfel de tehnologie.
Inainte sa inghitim tot felul de teorii absolut stupide ale conspiratiei, ar trebui sa ne punem intrebarea ba, la cate ore am dormit pe banca in scoala, si cat de extrem de prost sunt de fapt? Si de ce acord jumate de zi lecturii de imbecilitati pe facebook in loc sa citesc o carte, un manual, o enciclopedie cu poze, ceva, orice, numai sa nu mai manifest public intelectul unui elev de clasele 1-4.
Poate Europa sa dea toata tehnica ei, Ucraina nu are nicio sansa. Pentru a opera echipament militar e nevoie de antrenament serios, nu o luna doua sau trei. Nemtii le-au mai dat si tunuri de tot rahatul care se blocau dupa 100 de trageri si erau sensibile la praf. WOW…..oare dobitocii aia de au proiectat astfel de tunuri au crezut ca pe front e ca in cabinetele medicale.
Cei mai drepti in toata situatia asta au stat turcii si ungurii. Asa ar fi trebuit sa faca si acei asa zisi lideri din Romania. Sa spuna NU la sanctiunile aberante propuse de UE si USA. E razboiul lor, ambele natii oricum nu ne-au fost prietene.
Pana acum de 200 de zile ni se tot spune ca RUSIA pierde. Pierde ce?
de curiozitate, tu cum te vezi când rusia va veni peste noi? sugând la țîța invadatorilor blânzi cu cei care îi susțin și ajută?
De ce ar veni Rusia peste noi ?
Probabilitatea unei invazii rusești în România este identică cu cea a invadării Poloniei sau a Lituaniei.
Ba chiar mai scăzută, cu ăia au mai avut clinciuri.
Nici dacă nu eram în NATO nu ar fi fi venit.
Cine vă plătește pentru a propaga panică ?
„Ucraina nu are nicio sansa”
Sigur. Pe RT, TASS, Sputnik sau canalele de Facebook de unde îți iei tu știrile, sfaturile de educație a copiilor, tratamentele medicale și calendarul de pelerinaj la chilia sfântului Nichifor, Ucraina nu are nici o șansă.
„Probabilitatea unei invazii rusești în România este identică cu cea a invadării Poloniei sau a Lituaniei.”
Adică nu e zero. Sau cel puțin nu era la începutul anului. Acum se apropie de zero, că dacă și-o iau de la ucrainieni n-au cum să mai ajungă și aici.
Giani, pe logica asta, nici sa invadeze Germania nu e complet exclus, ca doar au mai facut-o in WW2.
Insa cand iti pui niste intrebari de bun simt, de genul „de ce si-ar dori Rusia sa invadeze Romania ?”, iti da cu virgula.
La fel de bine, sau chiar mai mult, si-ar dori Ungaria sa ne invadeze, sau chiar Ucraina.
Pe emotii toti si-ar dori o bucata din Gradina Maicii Domnului… :))
Germania nu a fost complet în zona lor de influență pe timpul URSS. În Germania există o grămadă de soldați americani, baze militare americane și echipament american. Germania face parte din programul nuclear sharing al US.
De ce și-ar dori Rusia să invadeze România? Nu știu, de ce își dorește să invadeze Ucraina? Ce e cu afirmația aia a lui Putin cum că ruptura URSS a fost o greșeală? Ce e cu intenția lui de a captura cât mai mult din coasta Mării Negre? Nu știu de ce ar dori să inveadeze România, dar știu destul de sigur două fapte:
1. Înainte de invazie, Rusia a trimis un ultimatum NATO, iar una din cerințe era să închidă toate bazele și să retragă tot personalul în spatele granițelor din 1997. Te las pe tine să cauți unde era România în raport cu NATO în 97.
2. Rusiei (conducerii Rusiei adică) nu îi e frică de o invazie NATO.
Acum, pe baza acestor două lucruri, poți să tragi tu o concluzie.
„Germania nu a fost complet în zona lor de influență pe timpul URSS.” – eu vorbesc de WW2, apropo de tari pe care le-a invadat Rusia in trecutul oarecum apropiat.
Sigur, conjunctura era complet diferita, dar la fel este si azi.
„de ce își dorește să invadeze Ucraina?” a trecut de stadiul in care si-a dorit, a si facut-o.
a. Pentru ca Ucraina este istoric o provincie ruseasca, spre deosebire de Romania, care nu are absolut nimic in comun cu rusii, nici istoric, nici lingvistic, nimic.
b. Pentru ca Ucraina este o zona tampon intre NATO si Rusia iar daca Ucraina ar fi aderat la NATO exista posibilitatea (certitudinea) de a gazdui elemente ale scutului anti-racheta, arme nucleare si soldati NATO.
c. Spune-mi cum NATO „se extinde catre est” fara sa-mi spui ca asta e o amenintare militara, NATO fiind un bloc militar 100%.
d. „Ce e cu intenția lui de a captura cât mai mult din coasta Mării Negre?” – asigurarea flancului de sud-vest in cazul unei confruntari. Kissinger ar avea niste chestii de spus aici.
„Te las pe tine să cauți unde era România în raport cu NATO în 97.” – in afara NATO, si nici urma de atac sau invazie din partea Rusiei, dimpotriva, intre 1990 si 1997 a existat inclusiv parteneriatul Rusia-NATO, inclusiv cu anumite discutii timide despre includerea Rusiei in EU si in NATO.
„Rusiei (conducerii Rusiei adică) nu îi e frică de o invazie NATO.” – inlocuiesti „invazie” cu „extindere” si e tot dracul ala.
Sigur, putem argumenta ca e dreptul oricarei tari de a adera unde doreste, autodeterminare, etc. – dar exista niste linii rosii.
Asa zic si iranienii ca e dreptul lor sa dezvolte arme nucleare „pentru aparare”, pana cand apare Israel si ii ataca „preemtiv”.
Te las si eu pe tine sa-mi explici diferentele intre Israel si Rusia.
Sau intre Turcia si Rusia, in raport cu sirienii si kurzii.
Sau intre Ungaria si Romania, in raport cu secuii.
Conceptul de spatiu vital si de security buffer e binecunoscut in discutiile socio-politice.
In sfarsit, divagam, ideea e ca Rusia nu are absolut niciun motiv pentru a invada orice alta tara in afara de Ucraina, atunci cand nu se simt amenintati in mod direct.
Cam tot comentariul tău se bazează pe ideea că Rusia se simte amenințată de NATO. Ideea aia e falsă.
Rusia nu se simte amenințată de NATO. Rusia zice că se simte amenințată de NATO pentru a-și justifica invazia, dar acțiunile ei și cele două mii de bombe nucleare spun că Rusia minte.
Daca nu s-ar fi simtit amenintata de NATO, adica daca nu acesta ar fi fost motivul invaziei, nu ar fi fost niciodata de acord cu independenta Ucrainei, pe care au si incurajat-o.
In acel moment au semnat inclusiv intelegerea conform careia Ucraina sa renunte la arsenalul nuclear, din moment ce „a state of peace” era in vigoare.
Daca nu era extinderea NATO, mai ales prin includerea intentiei de aderare in draftul noii constitutii ucrainiene, nu poate spune nimeni cu certitudine ca rusii ar mai fi atacat.
Apoi e si Revolutia din 2014, la fel de independenta precum au fost si noile alegeri din Irak dupa invazia americanilor.
Trebuie sa fii foarte naiv ca sa crezi ca Vestul nu a aplicat conceptul de „progressive containment” in relatia cu Rusia.
Prin extinderea NATO se realizeaza practic indepartarea amenintarii razboiului potential de statele din vestul Europei, pe spuza celor din Est.
Toate partile au plusat pana cand a clipit primul, si pretul este pierderea Ucrainei, cu consecinte dramatice pentru suveranitatea poporului ucrainian, dar si cu aparitia unui alt conflict inghetat in apropierea granitelor noastre, cu toate consecintele ce decurg de aici pentru oamenii de rand.
Încă o dată, am senzația că te prefaci că nu înțelegi: Rusia nu se simte amenințată de NATO.
Evident, vorbesc aici de amenințare militară directă. Rusia nu consideră că există vreo posibilitate, acum sau în viitor, ca NATO să o atace. Asta e valabil indiferent cât de mult se extinde NATO, în orice direcție.
Despre Ucraina, să ne aducem aminte că înainte de 2014 Ucraina nu avea nici o intenție să intre în NATO. Revoluția din 2014 a avut loc pentru că Ucraina dorea să intre în EU. Rusia s-a simțit amenințată de EU. Rusia minte că s-a simțit amenințată de NATO, iar tu repeți minciuna aia.
Despre NATO, să ne aducem aminte că NATO a respectat, până la invazia Ucrainei din 2014, absolut toate înțelegerile făcute cu Rusia. Tot ce e în tratatul fondator al NATO a fost valabil. NATO nu a avut baze cu soldați staționați permanent în est, NATO nu a avut baze de rachete în est.
Despre situația dinaintea invaziei din 2022: Ucraina avea dispute teritoriale, deci era imposibil de acceptat în NATO. Ideea cum că Rusia a dorit să prevină acceptarea Ucrainei în NATO e o dublă minciună.
Invazia asta are o singură cauză – Rusia a văzut o ocazie de a-și îmbunătăți poziția geostrategică, pentru că:
– Europa era după o criză și mai slabă pentru că brexit;
– US era mai slabă pentru că 4 ani de Trump;
– Biden era perceput ca slab;
– NATO era mai slab pentru că 4 ani de Trump;
– US începuse deja reorientarea către China.
Motivul pentru invazia asta nu a fost apărarea ci atacul. Putin a crezut că poate repeta faza din 2014 și că Europa și US vor reacționa la fel ca atunci. Acum n-am o problemă să discutăm dacă a fost o idee bună sau nu, dar am o problemă când oamenii încearcă să prezinte niște motive false.
„Rusia nu se simte amenințată de NATO.
Evident, vorbesc aici de amenințare militară directă. Rusia nu consideră că există vreo posibilitate, acum sau în viitor, ca NATO să o atace. Asta e valabil indiferent cât de mult se extinde NATO, în orice direcție.”
Asta o spui tu, nu ei.
Iar imediat dupa:
„Rusia minte că s-a simțit amenințată de NATO”.
Ori spune ca se simte amenintata, ori nu spune. Daca o spune, minte.
Bine Giani. Iar apoi imi spui mie ca nu vreau sa inteleg.
E un argument circular, tu pur si simplu nu esti de acord cu mine, ceea ce e perfect ok.
Una e sa nu fii de acord cu situatia de fapt in sine, si alta e sa nu fii de acord cu motivele care au generat situatia de fapt.
„Rusia a văzut o ocazie de a-și îmbunătăți poziția geostrategică” – asta spun si eu, si astea sunt motivele care au generat situatia actuala.
Ca nu iti convin, e cu totul alta discutie.
Mai mult, au existat acele doleante, pretentii, zi-le cum vrei, ale Rusiei in lunile precedente invaziei, si pe care NATO le-au ironizat sau refuzat din start.
„Nu va mai extindeti, ca vom fi nevoiti sa ne aparam, iar apararea se va traduce prin preemptive strike”.
„Ne vom extinde, pentru ca Ucraina are dreptul la luarea propriilor decizii geo-strategice”.
„La fel si Rusia”.
„Da, dar Rusia e o dictatura, nu aveti democratie, etc.”
„Ok, hold my beer”.
In fine, am divagat de la invazia pur teoretica a Romaniei.
„Ori spune ca se simte amenintata, ori nu spune. Daca o spune, minte.”
Spune că a fost amenințată, dar minte. Credeam că am fost destul de clar, nu îmi dau seama cum e posibil să fie vreo neclaritate acolo. Am și explicat de ce acțiunile ei arată că minte.
”E un argument circular”
Cred că nu știi ce înseamnă argument circular.
„Rusia a văzut o ocazie de a-și îmbunătăți poziția geostrategică” – asta spun si eu, si astea sunt motivele care au generat situatia actuala.”
Nu, tu ai spus altceva. Tu ai spus că Rusia se simte amenințată militar de NATO. Eu spun că Rusia se simte amenințată de pierderea influenței în Europa de Est. Sunt două lucruri complet diferite. Una e să ataci preventiv pentru că ți-e frică să nu fii atacat la rândul tău în viitor, alta e să ataci pe cineva pentru că s-ar putea să nu facă ce îi zici în viitor. Rusia a atacat din al doilea motiv, pentru că nu consideră că primul motiv e posibil.
”Mai mult, au existat acele doleante, pretentii, zi-le cum vrei, ale Rusiei in lunile precedente invaziei, si pe care NATO le-au ironizat sau refuzat din start.”
Ori nu știi care au fost doleanțele, ori minți. Rusia nu a cerut NATO să nu se mai extindă ci a prezentat NATO cu un ultimatum imposibil de acceptat: să se retragă efectiv în spatele granițelor din 1997, să nu mai aibă exerciții militare la est de granițele din 1997 și să nu mai accepte membri noi fără permisiunea Rusiei.
Astea nu sunt doleanțe, e o cerere de capitulare. Nu e o listă de cerințe pe care o dai unuia de care te simți amenințat ci e o amenințare pe care o faci către cineva considerat mai slab. Și așa ajungem la ultimul (și primul) punct:
”In fine, am divagat de la invazia pur teoretica a Romaniei.”
Acceptând premisa că Rusia nu se consideră în mod real amenințată de NATO, concluzia e că Rusia a declanșat practic un atac indirect către NATO, în urma respingerii ultimatumului. Rusia considera la începutul anului că NATO e slab și că Ucraina va fi capturată fără împotrivire. Dacă presupunerea asta s-ar fi adeverit, ar fi întărit ideea că US și vestul Europei nu vor să își asume riscul unei confruntări directe cu Rusia pentru amărâții din est. Sigur, ar fi fost un risc să închidă pasul Suwalki, să se lege cu Transnistria și să ia mai mult din Marea Neagră, dar ar fi fost un risc calculat. Nu e 100% sigur că Rusia ar fi încercat, dar nici 100% sigur că nu.
Deci da, n-am divagat deloc de la discuție.
„Ori nu știi care au fost doleanțele, ori minți. Rusia nu a cerut NATO să nu se mai extindă ci a prezentat NATO cu un ultimatum imposibil de acceptat: să se retragă efectiv în spatele granițelor din 1997, să nu mai aibă exerciții militare la est de granițele din 1997 și să nu mai accepte membri noi fără permisiunea Rusiei.”
Au fost 8 puncte mari si late(sunt convins ca le poti gasi pe Google), care ar fi prevenit invazia si care ar fi imbunatatit substantial climatul negocierilor, in scrisoarea trimisa comandamentului NATO.
Strict pe cele enumerate de tine, intre 1997 si 2014 au existat ZERO deployments NATO in tarile nou-intrate in alianta.
Restul par rezonabile in logica apararii si a garantiilor de securitate pe care le-au cerut rusii, si conform multor strategisti din vest, inclusiv a lui Kissinger (pe care nu il poate acuza nimeni ca ar fi rusofil) era o chestiune de timp pana cand Rusia sa reactioneze.
Din nou, nu rusii s-au extins catre NATO dupa 1997 (dupa 1990), ci invers. Actiune si reactiune.
„Acceptând premisa” – nu accept aceasta premisa, dovada fiind insasi invazia. Nu te poti considera a fi in siguranta fata de cea mai puternica alianta militara din istorie cand ea se extinde pana la granita ta vestica.
Mintind sau nu, scopul principal al invaziei a fost stabilirea unei zone tampon de securitate, iar restul castigurilor de tip teritorial sunt doar bonus. Vom vedea la negocieri, cand vor avea loc.
Cat despre Romania, pana una alta, e stat membru NATO si articolul 5 previne orice tip de invazie din partea oricui.
Rusia nu ar intra practic intr-un razboi mondial ca sa … ce practic ?
Macar chestia asta si ar fi fost suficienta pentru inchiderea oricaror teorii din start.
In orice caz, iti multumesc pentru contra-argumentatie si lipsa atacurilor personale.
O zi faina.
ucrainienii aleg un presedinte care le promite ca se apropie de UE
presedintele arata pula UE si se apropie de rusia
proteste
presedintele baga gloante in protestatari
–
fmm USA!
Mi se pare că dansezi pe lângă problema principală: Rusiei nu îi e frică de un atac al NATO.
Rusia are armament nuclear. Cel mai mare si cel mai modern din lume. Orice atac asupra teritoriului Rusiei e imposibil. În ideea asta, extinderea NATO e irelevantă atâta timp cât frica e de un atac al NATO – oricât s-ar extinde, Rusia are garanția supremă de securitate oferită de armamentul ei strategic nuclear.
Comportamentul Rusiei a fost evident în sensul ăla. O mare parte din punctele la care te referi sunt practic imposibil de acceptat. Să dai Rusiei drept de veto cu privire la acțiunile tale e o capitulare. Rusia a cerut efectiv ca NATO să înceteze practic să existe.
Și ce mi se pare ciudat e că îți dai și tu seama de asta, dar refuzi să recunoști – știi că NATO nu a trimis trupe în țările nou intrate până în 2014, deci știi că NATO și-a respectat angajamentul față de Rusia, dar insiști asupra faptului că Rusiei îi era frică și că ăsta a fost motivul invaziei. Nu știu cum îți gestionezi disonanța asta.
Invazia nu e o explicație a fricii Rusiei. Invazia e o explicație a faptului că Rusia considera că poate câștiga ”războiul” cu NATO. Dacă Rusia considera asta, înseamnă că lua serios în considerare posibilitate ca articolul 5 să fie inutil. Articolul ăla nu e o lege a fizicii. DACĂ invazia avea succes, armata Rusiei își demonstra puterea, iar NATO își demonstra slăbiciunea. În situația asta, Rusia putea să încerce o conexiune cu Kaliningrad și să presupună că membrii importanți ai NATO nu ar activa articolul 5, pentru că nu ar risca un conflict global pentru țările Baltice.
sau poate invazia are legatura cu punga de gaz din Ukr. Punga de gaz care insemna ca europa radea de santaju cacatilor
„Rusiei nu îi e frică de un atac al NATO.” – nu de un ATAC al NATO ii e teama Rusiei, pui problema foarte simplist.
Orice extindere catre est a NATO reprezinta o amenintare in sine pentru rusi. Nu stai sa te „atace” ca sa iei masuri de descurajare. Nimeni nu face asta. De aia avem jocurile de razboi, simularile, exercitiile comune.
„Rusia are garanția supremă de securitate oferită de armamentul ei strategic nuclear.” – orice razboi nuclear intre cele doua puteri se supune algoritmilor de tip MAD, nimeni nu castiga, toata lumea pierde.
Amenintarea perceputa nu e de natura nucleara, si nici nu trebuie sa fie ca sa reactioneze.
„Rusia a cerut efectiv ca NATO să înceteze practic să existe.” – asta ar insemna ca inainte de extindere, NATO nu ar fi existat.
„NATO și-a respectat angajamentul față de Rusia” – pana in 2014, apoi nu l-au mai respectat.
Daca si-au luat acel angajament, ale carui efecte ar fi fost identice cu „ultimatumul” cerut de catre Rusia, inseamna ca de fapt Rusia nu a cerut dizolvarea NATO ci pur si simplu intoarcerea la starea de fapt/pace de dinainte.
„Dacă Rusia considera asta, înseamnă că lua serios în considerare posibilitatea ca articolul 5 să fie inutil.” – Exclus. Si ipoteza, si corolarul.
Articolul 5 nu e o lege a fizicii, dar e pilonul principal care tine NATO in viata.
NATO din 2021/2022 nu e NATO din 2018, deci Rusia nu ar fi avut niciun motiv temeinic sa blufeze pe tema asta, indiferent de cat de slabite i s-ar fi parut relatiile intre membrii aliantei.
In fond, conteaza rezultatele din teren, decizia e luata, invazia e in curs, ramane doar sa vedem cine si cu ce ramane la final, pentru ca toate partile au pierdut pana acum.
”nu de un ATAC al NATO ii e teama Rusiei, pui problema foarte simplist.
Orice extindere catre est a NATO reprezinta o amenintare in sine pentru rusi”
De ce? Cum să reprezinte o extindere o amenințare în sine? Îi e frică Rusiei că se apropie NATO și îi dă păduchi? Extinderea e o amenințare doar pentru că îți reduce posibilitatea de a răspunde unui atac, dar MAD elimină posibilitatea unui atac. Dacă vezi un ceafă lată că se apropie nervos de tine cu un cuțit în mână, nu ți-e frică de faptul că îi pute gura. Ți-e frică de faptul că s-ar putea să te atace. Dar frica aia dispare dacă ambii știți cu absolută certitudine că în momentul în care bagă cuțitul în tine îi explodează capul.
”orice razboi nuclear intre cele doua puteri se supune algoritmilor de tip MAD, nimeni nu castiga, toata lumea pierde”
Exact, deci Rusia știe că NATO nu ar încerca ceva care să aducă în discuție MAD.
”asta ar insemna ca inainte de extindere, NATO nu ar fi existat.”
Nu, ai înțeles greșit. NATO nu ar exista de facto, pentru că Rusia i-a prezentat un ultimatum cu privire la niște caracteristici fundamentale deja discutate cu Rusia (open doors policy, exerciții militare, mișcări de personal pe teritoriul NATO) și NATO a acceptat. Asta înseamnă că NATO ar evita conflictul cu Rusia cu aproape orice preț, deci articolul 5 devine hârtie igienică.
”pana in 2014, apoi nu l-au mai respectat.”
Atacul Ucrainei din 2014 a însemnat nerespectarea de către Rusia a memorandumului de la Budapesta și a actului fondator NATO-Rusia. Mi se pare normal ca actul ăla să fie nul după ce o parte îl încalcă.
”NATO din 2021/2022 nu e NATO din 2018, deci Rusia nu ar fi avut niciun motiv temeinic sa blufeze pe tema asta, indiferent de cat de slabite i s-ar fi parut relatiile intre membrii aliantei.”
Cum să nu. Biden a fost considerat slab. Retragerea din Afghanistan a fost considerată o dovadă a slăbiciunii US. Reorientarea către China începuse deja. US se tot joacă cu războiul civil. Momentul părea bun, deci Rusia a blufat.
🙄 https://youtu.be/FfJv9QYrlwg