70% dintre tinerii sub 30 de ani fug de responsabilități. Și alte considerații.

Conform unui studiu, suntem încă bine: Italia are 80%, Spania 73%, Cehia 70% și SUA 66%. Psihologii și sociologii îi denumesc “adultnescenți”. Unii sunt comozi, dar cei mai mulți nu câștigă destui bani încât să se poată muta de acasă. Deci nema economii, nema planuri de viitor. Când ai foamea în mațe, nu te poți gândi mai departe de ziua de mâine.

Curios este ce vor face acești tineri când unul dintre părinți va dispărea sau când părinții vor ieși la pensie și veniturile familiei vor fi cu mult diminuate. Se vor însura, pentru că viața e mai ușoară când împarți facturile la doi? Și vor trece direct la rate pentru casă, dat fiind că chiria e prea mare?

Întrebarea e cum sunt afectați părinții de situația în care, în loc să se bucure de liniște și pensie, vor trebui să îi suporte și să îi ajute pe puii care nu mai vor să zboare din cuib. Ce concedii la Olănești și la Băile Felix, trebuie să facem economii să își ia Gigel canapea. Vor amâna vizite la dentist, cumpărări de haine și tot ce pot pentru a susține generația Y sau Z în continuare.

Și problema e două. Prima, a statului, că generațiile astea “blocate” ar trebui să se ajute invers, de la tineri la bătrâni, plus problema cu pensiile, iar a doua, a tinerilor, care trebuie să înceapă să conștientizeze că au nevoie să facă alegeri bune în viață, deși, cu schimbarea socio-economică mondială și avansul roboticii, e din ce în ce mai greu.

(sursa foto)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

78 comentarii

  1. Pai cum sa plece mah ala micu’ de acasa, eshti nebun?

    00
    • Mda… As pleca si maine dar chiria in Bucuresti e 200 de euro si salariul e cam tot pe acolo… Nu lucrez in IT…:(

      00
    • NOU
      #3

      @Andrei, o camera intr-un apartament te costa maxim 100 de euro, iar salariul incepe de la 3-400 de euro in orice domeniu ai incerca si presupunand ca ai ceva studii. Hai ca se poate!

      00
    • @george:
      pai si pleci de acasa unde locuiesti cu familia ca sa ramai cu mai putini bani si sa locuiesti cu straini?

      00
    • NOU
      #5

      @ovi, da, daca nu esti multumit de ce ai in orasul in care locuiesti, atunci pleci (in Bucuresti, in Honolulu). nu e nimic rau in a sta cu ai tai pana strangi niste bani sa te muti singur, dar Andrei si-a exprimat dorinta de a „pleca si maine […] in Bucuresti”, de aici si raspunsul meu.

      00
  2. Nu vad nici o problema ca oamenii pana la 30 de ani sa isi mentina libertatea de miscare si de alegere. Dupa 30 de ani e momentul sa iti faci planuri. Iar criza generata de schimbarea socio-economica va fi depasita mai usor de oamenii flexibili.

    00
    • libertatea de mișcare înseamnă să stai cu mă ta?

    • De ce dupa 30 de ani si nu dupa 40 ?Sau daca nu te grabesti prea mult astepti sa iti moara parintii si sa mostenesti casa. Scapi de rate, de cumparat mobila, electrocasnice etc etc..

      00
    • ai cerut voie de la mama să scrii asta?

      00
    • Fetish`ul meu a fost sa umbulu in cucu gol prin casa, sa mi-o trag pe masa din bucatarie, pe blat si in chiuveta. Plus ca imi place una care tipa sa auda si vecinul de la parter cat de potent sunt :)). Asa ca am plecat de acasa cand am facut majoratul.

      00
    • Da’ ce treaba aveti voi sa va bagati in familiile oamenilor? Daca parintii sunt ok ca copilul sa stea cu ei, asta e.

      00
    • Arhi, nu e vorba de stat cu ma ta. E vorba ca batranii din generatiile <'89 aveau mentalitatea parinilor. Adica sa faci copii, nunta, casa si la 30-35 sa le ai pe toate asezate deja. Generatiile noastre ale celor sub 30 sunt primele care se bucura de libertate si democratie. Faci fix ce vrei, cat timp vrei. Generatiile de dupa '89 fac ONG-uri, ajuta oamenii, fac volutariat, se implica civic… adica folosesc tineretea si energia pentru a face ceva bun in societate lasand casa si copiii pe mai tarziu. In rest e plin de maturi cu rate si copii care tot latra ca ei tin tara asta si dupa ei vine potopul.

      00
    • Mi se pare ca articolul era despre fuga de responsabilitati in general, dintre care statul cu ma-ta e o consecinta particulara. Cel putin la asta m-am referit eu.
      Despre statul cu parintii, care e problema? Daca eu nu pot sa stau 3 zile cu ei in casa fara sa pun mana pe un topor, asta nu inseamna ca toti oamenii au aceeasi problema ca mine. Iar banii pe care nu ii dau pe chirie ii dau pe plimbari, ceea ce e bine, sau pe cocktail-uri cu umbrelute in centrul vechi, ceea ce e iarasi bine daca lor le plac cocktail-urile cu umbrelute.
      Ideea e ca pana la 30 de ani, e ok sa isi directioneze resursele catre chestii iresponsabile. Asta nu exclude posibilitatea sa contribuie dupa 30 de ani, ba chiar le poate deschide alte oportunitati.

      00
    • libertatea de mișcare înseamnă să stai cu mă ta?

      00
    • NOU
      #15

      @Mofo. „E vorba ca batranii din generatiile <'89" … Sictir!

      00
    • Mofo esti prost, si nu poti face asta daca nu stai cu ma-ta si tactu? Independenta financiara nu inseamna rate si copil, inseamna sa te intretii tu, nu sa te labaresti cu niste hipsteri si sa spui ca faci voluntariat. Voluntariat poti face si cand ai 5 copii, de fapt, oamenii astia fac voluntariat in sensul adevarat al cuvantului, nu hipsterii care pun 2 copaci, fac 10 sedinte foto in timp ce ii planteaza si dupa 10 luni se lauda cu asta pe facebook. Mircea badea chiar e modelul tau in viata?

      00
    • Faci fix ce vrei, cat timp vrei…cand te lasa ma-ta

      00
    • @Iulian, ce e gresit acolo? Nu esti batran daca esti nascut inainte de 89? Nu e adevarat ca oamenii nascuti in 70 sunt o generatie < 89? Nu inteleg… Nu am spus-o cu rautate dar chiar e o diferenta mare intre oamenii nascuti inainte de 89 si cei de dupa.

      @Eu, lasa-ma sa ghices, ai peste 30 de ani, urasti generatia Facebook si castigi mai putin de 1000euro. Daca e adevarat nu ai cum sa intelegi ce zic eu pentru ca, sa il citez pe Uzzi "n-ai fost acolo…" sa vezi cum m-am chinuit eu sa ajung sa castig 1000+ euro, sa vezi cum am renuntat la gandurile de facut familie si casa pentru a strange bani pentru zeci de cauze, cum am protestat la multe magarii facute de politicieni pe care generatiile de 45+ ani nici nu le intelegeau etc. Tind sa cred ca tu esti prostul.

      00
    • Spui de 1000 de euro de parca ar fi vreo mare realizare ..

      00
    • Mofo, o sa-ti dai seama ca cel mai bun lucru pe care il puteai face pentru societate era sa faci copii, casa, si la 30-35 ani sa le ai pe toate la punct.

      Societatea are infinit mai mare nevoie de cetateni stabili, care sa cumpere masini si case sa se invarta economia, decat de hipsteri activisti care strang gunoaie pe la sate.

      Ca sa nu mai zic de nevoia de crestere demografica cu copii bine-crescuti, chestie pentru care trebuie totusi sa poata comunica cu parintii, sa aveti chestii in comun, nu el sa ajunga la pubertate cand tu ai 50 de ani.

      00
    • @mac gregor
      Ai idei fasciste/comuniste. Aia criticau traiul parazitar. Lasa sporul demografic, suntem destui.

      00
    • boss, stii cat valoreaza parerea ta, un necunoscut, fara argumente?

      si asta era modul de viata si inainte de secolul XX, in Europa si cam peste tot in lume daca stau sa ma gandesc. Erau toti fascisti/comunisti si numai voi sunteti destepti?

      00
    • nu stiu, boss, daca sa las sporul demografic, ca uite Germania lui Merkel il considera una din marile lor probleme de stat. Si ei is prosti?

      00
    • Daca ajungem bogati ca nemtii si tot nu se fac copii, ne gândim atunci.
      Exact, era modul de viata pe vremuri. Acum e secolul 21. Înainte de secolul 20,modul de viata in fiji era canibalismul. Vrei sa faca la fel ca acum ?

      00
    • @Mofo
      Eu am 43 de ani, probabil că ți-aș putea fi tată… Vrei să știi ceva despre generația mea? Noi suntem ăia care, după ce părinții noștri l-au dat jos pe Ceaușescu în ’89, i-am dat pue lui Iliescu în ’96, lui Năstase în 2004 și lui Geoană în 2009. Da, știu, i-am deschis drumul lui Băse, dar asta e viața, complexă și prezintă aspecte, mai bine fu#i și regreți, decât să comentezi de pe margine. Fără pașii ăștia, România era acum al doilea cap de pod pentru Putin în poarta Balcanilor, după Serbia.
      Anyway, tu, care probabil te jucai cu puța pe oliță când noi, studenții din 1996, mărșăluiam prin București scandând „Nu stați la balcoane / că mâncați cupoane!”, ar trebui să aștepți întâi ca generația ta să arate ce poate cu adevărat. Deocamdată, zic eu, mai aveți de tras. Apropo, generația mea e încă parte a popendulației active și, văzându-vă pe voi, leaturile post-1989, îmi dau seama că noi o să trebuiască să muncim până la vreo 80 de ani, ca să ținem țara pe linia de plutire.
      Așadar, da, e mare diferență între generațiile noastre, dar nicidecum în sensul c-ați fi voi cine știe ce sculă pe basculă. Cât despre avere personală, eu am ajuns unde sunt (nu foarte sus, dar destul de confortabil) tocmai pentru că am plecat de-acasă la 18 ani, nu doar în alt cartier, ci și în alt oraș și, pentru câțiva ani, chiar în altă țară. Și-am schimbat și nevasta, la 10 ani (era să zic la suta de mii de kilometri…).
      PS: dacă n-ai nevoie să-i întrebi pe mami și tati ce-au fost cupoanele, înseamnă că nu ești chiar atât de prost pe cât încerci să pari, mai cu seamă când, vorba lu’ bunicu’, te tragi pe cur prin iarba pe care s-au pișat deja ăia cu mult mai bătrâni ca tine…

      00
    • NOU
      #26

      @Mofo. Sictir^2

      00
    • @macgregor, doua aspecte:
      1. Faptul ca sunt iresponsabili pana la 30 de ani nu sugereaza ca vor fi iresponsabili si dupa 30 de ani. Aia care in anii 60 o ardeau hippie pe la Woodstock acum au (stra)nepoti. Pe de alta parte, daca ai mai mult de 20 de ani stii la fel de bine ca mine ca diferite caracteristici ale oamenilor, care par batute in cuie in momentul t0, se pot schimba la 180 in momentul t1. Stai linistit, societatea o sa ii aduca „pe calea cea dreapta” daca are nevoie de ei, si vor deveni productivi mai repede decat te astepti. Bineinteles, ma refer la o majoritate nu la toti (sa excludem exemplele stupide)
      2. Conceptele de pana acum se cam schimba, deoarece economia se schimba. Pana acum, abordarea ideala era sa afli repede ce vrei sa faci in viata, sa urmezi o scoala si sa incepi sa muncesti de jos, capatand experienta si specializandu-te intr-un domeniu, pentru a-ti creste salariul. Daca te opresti doua secunde si te uiti putin in jurul tau, iti dai seama ca principiul asta nu va mai functiona in cativa ani. Shit’s coming, bro. Majoritatea job-urilor pe care tu acum le consideri stabile si productive se duc pe pendula in urmatorii 10 ani. Nimeni nu o sa isi mai permita sa dedice 4-6 ani de studiu si apoi 10 ani de urcat scara ierarhica intr-un domeniu, pentru ca la sfarsit sa se dezvolte un algoritm care sa elimine complet job-ul lui. Exista o stare generala de nesiguranta si din asta pot rezulta si actiunile tinerilor. Sau poate fi o adaptare inconstienta la rahatul care o sa vina, in ideea ca absorbtia haotica de informatii diferite si dezvlotarea creativitatii in detrimentul gandirii structurate si aprofundarii unui subiect ii poate face mai adaptabili la schimbare. Nu stiu.
      Ce stiu este ca, daca te uiti la un studiu de genul asta si in loc sa il abordezi critic, pe principiul „care sunt cauzele si care vor fi efectele in contextul actual”, alegi sa tragi repede concluzia „tinerii din ziua de azi sunt loaze”, iti cam bati joc de munca alora care au facut studiul.

      00
    • da, boss, acum e secolul 21, si exact dupa ce stanga progresista a futut valorile traditionale gen familie si servici brusc nivelul de trai din tarile occidentale a luat-o in jos, dupa un lung parcurs pozitiv.

      O fi coincidenta?

      Si daca ma uit la falitii aia care cersesc in Thailanda, sunt toti hipsteri de stanga.

      Parintii lor, cu valori care pentru tine sunt naspa, veneau in acele locuri in concediu, plini de bani, si erau respectati de localnici, care le serveau whisky.

      Copiii lor progresisti, vin cu 2 lei in buzunar si se apuca sa cerseasca prin colturi.

      Aia e diferenta dintre valorile traditionale si progresivism.

      00
    • nici macar nu conteaza asta. Dar, sa zici ca stai acasa ca esti mai progresist decat babalacii care plecau de acasa, castigau bani, futeau cand voiau/puteau/cu executare este cel putin amuzant.
      Da ei curata gunoiu

      muie ma

      00
    • @Giani Mucea

      pot sa fiu de acord cu ce zici, dar cu conditia sa se faca repede, in 2-3 ani, ca Steve Jobs care a fost hipiot, a mers in India la guru, ala tocmai murise, s-a intors si si-a facut firma.

      Ori vezi si tu ca astia in loc sa arda chefurile repede, sa-si faca poftele, o ard la foc mic, fara sa faca nimic.

      00
    • @mac Gregor
      Nivelul de trai a luat-o in jos (sau, in general, a crescut mai incet) din cauza dreptei tip teacher-reagan si urmasii, care au creat politici care au dus inclusiv la criza din 2008. Din cauza astora cu valorile traditionale. Care in Romania ar include si statul cu parintii mult timp, deci nu stiu ce te deranjeaza :)

      00
  3. Eu sunt curios cum se calculeaza asta. In functie de adresa din buletin? Daca da, si eu la 30 ani pot fi considerat asa strict dupa adresa. Dar sunt insurat de 4 ani, am o fetita de 3 ani, am o casa de 150 mp la 10 km de oras si un job destul de bine platit. Acum ma gandesc sa incep un start-up caruia sa ii dedic 2-4 ore pe zi in fct de timp. Adresa o am in buletin cea de la parinti pentru gradinita fetitei.

    00
    • Hai ca nu v-ati lasat asteptati prea mult, cei care plecand de la cele mai diverse pretexte tin sa spuna lumii cum s-au rezolvat ei de bine si ce planuri bune de viitor au. Tristete much?

      00
    • A gasit pretext sa ne zica ce bine o duce el, incercand sa spuna altceva la care ma gandisem si eu.
      O zic eu atunci: Si eu si al meu barbat, inca avem adresele din buletin, la parinti acasa, desi locuim impreuna in alta parte.
      Daca studiul se ia dupa chestia asta, in urma lui rezulta ca noi inca stam cu parintii…

      00
    • De ce ai ales sa stai la tara?

      00
    • M-ati acuzat ca ma laud. Ma cunoasteti personal? Inafara de a comenta pe aici de vreo 2-3 ori pe saptamana stie cineva cine sunt? Atunci de ce credeti ca m-am laudat? Lauda unor straini pe care nici eu nu-i cunosc??? Ooook…
      De ce m-am mutat la tara? Curte tati, spatiu suficient pt bani putini.

      00
  4. E comoditate. Stiu si eu destule cazuri de 40 ce stau cu mama si tata sau ce a mai ramas. Au camera lor, salar si viata nene: ai acasa servitori ce iti pun masa, fac curat si iti spala hainele, ai bani de umblat in birturi si de concedii. Cand mai dai la rame aduci acasa si dai ca doar ai camera ta sau dai 100 de lei la boarfe.

    00
  5. Pai se intampla si la varste mai inainte. Sau l-a ma-sa afara din casa in sfarsit pe Badea?

    00
  6. Mai rau mi se pare sa stai singur/cu familia ta si sa ai parintii pe post de bucatareasa, menajera, bona, hamal, toate in acelasi timp, decat sa stai cu ei si sa ii ajuti cu costuri/treburi, nu sa fii lichea.

    00
  7. Poate se schimba lumea , iar noi o vedem tot pe aia veche.
    Mutatul de acasa inseamna bani, banii inseamna munca, munca inseamna o relatie social-utila (adica fie salariat fie patron, dar face ceva util pt societate si e platit pt asta).

    Cate relatii social utile vor mai fi peste 5 ani ? Dar peste 10 ?

    Trendul e de scadere (sa nu zic prabusire), de aici niste modificari substantiale in posibilitatile noilor generatii.

    00
  8. De 36 de ani imi bag pwla in tot ce prind si imi asum asta.

    00
  9. Eu zic sa folosim eterna scuza romaneasca, aia pe care o folosim si cand mai hartuim femei pe strada, dar care functioneaza in mai multe situatii, inclusiv cea de fata: ,,Pula mea, suntem latini, sa fim mamosi si sensibili tine de nucleul nostru”. Eu, ce e drept, stau cu chirie intr-o tara straina, iar motivul principal pentru care am parasit tara nu a fost munca ci faptul ca, in pofida faptului ca sunt un chelios cu fata harsita, maica-mea imi vorbea cu ,,puiul” sau ,,iubitul”. Am plecat la 23 de ani. Daca te complaci in situatia de a fi alintat de ma-ta la 23 de ani, atunci profesorul tau e Oedip. Nu ma intelegeti gresit, o ador pe femeie, dar nu este sanatos sa stau lipit de fusta ei.

    00
  10. Cu cat varsta la care zboara din cuibul parintesc e mai mare, cu atat risca sa-si franga gatul mai tare cand sar din cuib.

    00
  11. am vazut si la protv asta cu „adultnescentii”, dar tot n-am inteles de ce „adultNescenti”? de unde vine N-ul ala din mijloc, ca nu e nici „adultn” si nici „adolnescent”?

    00
  12. Ăştia îs viitorii bătrâni care or să vrea să aducă comunismul înapoi pentru că viaţa e greu.

    00
  13. Si de ce n-ar face generatiile astea exact ce le taie capul? eu si parintii mei, in ciuda eforturilor depuse am adus tara in punctul asta – un stat de cacat cu institutii de cacat si functionari de cacat cu mentalitati de cacat. cei ce vin din urma au dreptul sa se bucure de cat mai multa libertate, de cat mai putine rate, de cat mai putine responsabilitati. nu va mai preocupati atat, se vor adapta asa cum ne-am asaptat si noi, v-o spune unul de 41 de ani.

    00
  14. Ba ala de mai sus insurat de 4 ani,ia fi atent ce iti povestesc.
    Daca te-ai insurat la 26 ,inseamna ca erai cu ea de pe la un 23. Tu ai renuntat sa cordesti gagici noi la 23 de ani.
    Intrebarea mea e cand te spanzuri? La 35 sau la 40? Sau mai bine zis cand te vedem neadaptat in club?la 45 sau 50?

    Suntem de aceeasi varsta , n-am banii tai de casa langa oras si alte minuni dar din fericire pentru mine nu imi pot povesti viata in 5 randuri asa cum ai facut tu.

    00
    • Zi-ne b0ss , uimeste-ne cu viata ta de vis si cum e misto sa arzi gagici noi cate 3-4 pe saptamana :D ca mai stiu si eu ceva artisti d-astia invidiati de toti papagalii dar care ar prefera maine sa fie in locul oricaruia din prietenii lor insurati cu copii mici.

      00
    • Puiule, eu facut rezumat relativ pe subiect. Am facut si am vazut mai multe decat crezi tu sau vrei sa crezi. Nu mai detaliez ca iar ma acuza lumea ca ma laud. Daca vrei sa stii, am cunoscut-o la 21 de ani. Am cunoscut destule femei ca sa realizez ca viata nu se masoara doar in numarul de femei pe care le-ai capsat. Mi se pare ultra trist daca tu crezi ca a trai cu adevarat inseamna sa mergi in cluburi. Am fost ca adolescent, nu m-a dat pe spate, m-am saturat. Si stai linistit, nu ma spanzur pt ca asa ai vrea tu. Tu pregateste-te doar pt curve si babardit proaste. Poate te prinde vreo basarabeanca pe la 40-45 ani, sa vezi cum la gradi o sa creada toti ca a venit copilul cu bunicu.

      00
  15. Am un amic care se potriveste perfect descrierii tale. Are 34 de ani, somer de vreo 3-4 ani (are pretentii prea la mari fara de ceea ce poate oferi), fara iubita, locuieste cu parintii, games addict. Ultima iubita l-a parasit acum 2 ani pentru ca nu a dorit sa plece de acasa sa se mute impreuna cu ea.
    Intr-una dintre discutiile avute cu el, la intrebarea de ce nu se muta, raspunsula fost: pai de ce sa dau banii altora cand stau foarte bine acasa? Mama face mancare buna, spala, calca, am tot sprijinul de care am nevoie.
    I-am explicat ca nici o femeie normala nu ar sta cu el in conditiile alea, insa capul lui este prea adanc varat in fustele mamei sa vada ca ii dauneaza acest comportament.
    Independenta financiara? Mama ii gestiona banii. Ii cerea si el apoi de un suc, un tricou.
    Multi se complac in aceasta situatie, iar aici includ si parintii. De ce sa invete puiul sa se descurze singur? Lasa ca ii oferim noi tot ce putem si el este multumit. Ce daca nu are o relatie? Da-le dracu, toate sunt pe interes si lenese. Nu il merita pe baiatul nostru.

    00
    • Si asta-i un fel de selectie naturala, nu?

      Ma gandesc ca problema o sa se rezolve de la sine in 10-15 ani pentru ca cei ajunsi la 45-50 de ani in situatia asta nu o sa mai faca copii.

      00
    • Rock’n roll. Bine ca nu mai vine statul sa te numească parazit. Asta-i libertatea.

      00
    • @m: Nu te mai numeste parazit, te face asistat social.

      00
    • @jianu
      Io am stat cu parintii pana la 32 de ani. Crezi ca m-a ajutat statul cu ceva? Ce asistat social?

      00
    • Inclusiv asta de care zice Aura. De unde rezulta ca l-a ajutat statul? L-a ajutat cu ajutorul de somaj, care e altceva decat un ajutor social si nu se da pe 3-4 ani.

      00
  16. De ce trăiesc cu impresia că oamenii de o anumită vârstă sunt niște oligofreni handicapați care au primit case moca de la Ceaușescu?

    00
  17. ” Se vor însura…” esti sigur ca asta vor face? Crezi ca e asa usor?

    00
  18. Desi aveam un job relativ stabil in orasul natal(Galati) ,am ales sa fac pasul si sa ma angajez la un santier naval in alta localitate. Dupa o luna si jumatate de trai in alta localitate pot spune ca am facut pasul corect. Si da, este greu.. dar mi-e bine. Am vrut ceva mai mult de la cariera.

    00
  19. Sunt relativ tanar si gandesc diferit in momentul asta. Cred cu tarie ca e aproape imposibil sa gasesti vreo fatuca cu care sa intemeiezi ceva. Pentru mine familia este sacra, m-am luat cu una, am facut 1-2 copii, as vrea sa cred ca vom fi impreuna toate viata, sau cel putin asta as incerca. Dar nu gasesc asa ceva si pulicaresc vorba aia. Am apartament de la compania unde lucrez, deci nu ma gandesc momentan la investitii imobiliare. Am o masina de peste 25 000 si inca pe atat in banca.

    00
  20. Salut, sunt unul dintre acesti tineri dar cazul meu e putin diferit: muncesc in IT ( salariu mai mult decat decent), parintii mi-au facut cadou o garsoniera, si cu toate astea fac excese, cheltuiesc banii aiurea ( verde, tigari, bautura, cluburi) si nu am impresia ca ma indrept intr-o directie anume, in afara de cariera care merge ok. Este si locuitul singur un factor dar cred ca social media, FOMO si alte manele de genul au un efect mai important. Poate ca vreun cititor stie despre ce vorbesc …

    00
    • Salut, ai primit garsoniera „cado” deci situatia ta nu e putin diferita, e muuuult diferita.

      00
    • Credeam ca subiectul e fuga de responsabilitati, nu faptul ca am primit eu cado-uri de la parinti. Incercam sa spun poti sa fugi de responsabilitati si daca esti proprietar … inca incerc sa aflu de ce

      00
  21. De ce nevoia asta de a judeca oamenii? Cine detine adevarul suprem? Ceva ce e ok ptr tine, nu e ok ptr altcineva. E ca si cum ai intreba care e cel mai bun job si ne dam toti cu parerea ca cel mai bine e sa fii sef si cat de distrusi sunt cei care nu sunt sefi. Peste 3 sferturi din comentarii sunt de o parte a baricadei si ii judeca e ceilalti…. Asta e o boala sa zici ca e bine ca tine si restu care nu fac asa sunt fraieri…penibil.

    In concluzie…asa e , cum spuneti voi.

    00
    • Pt ca tinerii ia frumosi si liberi ma fut pe mine la creieri ca de ce nu-mi ajunge salariul de rochite si pantofiori noi de 5 ori pe sezon si de ce nu fac voluntariat, ca lor le ajunge/pot.
      Dar ei/ele locuiesc cu mami si nu platesc chirie/rata, lumina, intretinere, cablu, net, mancare (cu exceptia fitelor), reparatii, detergenti, chestii de curatat si tot ce mai cheltuie omul intr-o casa ca sa fie functionala si locuibila. De asemenea, mami gateste, spala, face curat si alte alea cat puiul face voluntariat.
      Asta inseamna responsabilitate. Sa ai grija de tine in intregime si sa platesti toate cheltuielile care tin de propria intretinere. Nu musai rate, familie si mai stiu eu ce.
      Si daca nu vor sa fie judecati, atunci sa nu judece.

      00
  22. Totul pleacă de la educație. Ce primești acasă (dacă au cu ce..) și ce primești în învățământ (care e praf…), mai rămâne varianta autodidacta(citit-bagat la cap-strada-anturajul-locul de muncă). Oricum ar fi, e greșit să locuiești cu părinții. Experiența sau călirea în viață ți.o faci singur fără mami și tati. Unde va plimbați voi de 200-300 euro pe lună, tare curios sunt, exact atât ar fi o chirie. Iar dacă ai femeie, cotizează și ea. Nu.mi spuneți de centru vechi, că vomit, aia nu.i plimbare. E de kko sa dai la mue cu mă.ta în casă… Poate intra peste tine când variezi pe aia, asta în cazul în care ai femeie și acceptă să.ti vină acasă, camera la hotel variază în funcție de cât de descurcăreț ești și cât te tine cariciu…. Nu contează statutul meu, însă am un prieten căsătorit, are fetiță de 4 anișori,tocmai a plătit avans 3000 euroi pt un apartament în bloc nou. Rata 700 lei/ 36 ani, îl ajuta varsta, sub 30. Tipul a locuit o perioadă cu socri, după care cu chirie, acum și.a cumpărat casa. Totul are un inceput. Sincer mă bucur pentru el. Se distrează, mai puțin, dar are o identitate, știe pentru ce muncește. Aaa, să nu uit, în general bețiile le faci prin liceu și facultate, după care, ai patalama la mâna, cum se spunea odată… Cei care se distrează după facultate, ori n.au avut adolescență ori inca copilăresc, iar de călătorit o poți face și locuind singur…
    Țin minte că am fost odată la Freddo și mă uitam ce consumă lumea la masa, majoritatea cafele și cola, prea putini cu sticle de vin ori coctailuri…asta că sa nu ne aducem aminte de pizdele ce.si umplu paharul cu apa de la toaleta..
    Deci, unde sunt bărbații cheltuitori nevoie mare pe distracții cu pizdele?!
    Purceaua.i moartă în coteț și unii vorbesc de avioanele aici…

    00
  23. Daca procontul e de 80% atunci problema nu mai e la tineri, e la economie.
    Daca diferenta intre a munci si a nu munci e doar timpul pierdut, atunci nici n-o sa-si mai bata capul.
    Si adevarul e ca tinerii nu-si mai permit azi, nicaieri in lume, din banii castigati dupa primii 2 ani de job sa stea singuri, sa-si cumpere o casa, sa-si ia o masina si asa mai departe.
    Si-atunci isi pun intrebarea: „Pentru ce?”
    Daca raspunsul e „peste 10 ani si tras din greu o sa poti sa-ti permiti lucrurile alea” atunci raspunsul e gresit. Pentru ca „daca mai astept 10-15 ani mostenesc de la ai mei”.
    Traim in lumea in care la 26 ti se spune ca ” esti inca tanar” si la 35 ca „ai deja o varsta”, si dihotomia asta duce la rezultatul pe care-l scot astia la inaintare doar partial.
    Da, 80% din tineri traiesc cu parintii si nu stiu ce-si doresc DAR:
    -Pretul caselor a crescut de 10 ori
    – Evident si pretul chiriilor a crescut cu tot atat.
    – Costul studiilor a scazut mult. Ceea ce e prost pentru ca inseamna inflatie de oameni pregatiti in teorie dar care nu au acdes la partea practica decat prin „internship gratuit”, care iar contravine ideii de „plec de la mama”
    – Pe vremea parintilor lor nu exista „job neplatit” intins pe luni de zile si nici nesiguranta cu care avem de-a face azi.
    – Puterea de cumparare a scazut drastic tot de atunci
    – Politici cretine din categoria „te costa de 5 ori mai mult asigurarea/chiria” ca esti tanar si prezinti risc.
    – Majoritatea profesiilor nu-ti permit in primii 10 ani sa te gandesti la familie-copil-masina-casa, pentru ca trebuie sa „tragi tare – fii ma bun – arati ca poti „. Si 80% nu pot sa faca asta.
    .
    Rezultatul e ala de mai sus, asa ca eu as lasa-o mai moale cu „tineretul nu vrea nimic”

    00
    • Primul comentariu care nu e idiot si nu e nici atac la persoana.

      E o „zona crepusculara” in ceea ce priveste pretentiile undeva intre 25-30 de ani care duce la confuzii din partea „tinerilor”. Pe de o parte parintii vor pentru odrasla lor libertatea pe care ei nu au avut-o (ai mei s-au casatorit la 23 si m-au facut la 24) pe de alta parte cand atingi pragul asta critic (pentru ei) de 25 de ani, se activeaza experienta lor de viata (dupa cutumele specifice oamenilor peste 45 de ani) si incep sa arunce spre tine cu „hai nu gasesti si tu o fata sa-ti intemeiezi o familie”, „nu ai pus si tu deoparte pentru o casa pe pamant? (sau un apartament mai mare, mai central, mai ceva) „, etc. Probabil pe undeva e si dorinta de a te vedea „aranjat” pana ies ei la pensie. Un soi de lupta contra cronometru.

      Cat despre cei care traiesc pana la adanci batraneti cu parintii si nu au nici cea mai mica dorinta de emancipare, vina e impartita intre ei si parintii respectivi. Da, in caz de ceva nenorocire financiara, ai mei m-ar sprijini neconditionat si evident ca m-ar primi inapoi in casa parinteasca. De aia sunt parinti. Dar dupa o perioada de gratie, daca eu nu as da nici un semn ca vreau sa plec, cred ca mi-ar cauta maica-mea singura loc de inchiriat si m-ar evacua fortat :).

      00
    • Totusi, exista oportunitati! pe care a dracu, nu le vede nimeni!

      Un sudor bun castiga o gramada de bani, si se angajeaza oriunde in Germania pe 3000 de euro fara sa il doara capul. La banii astia, isi poate duce cu el si nevasta si copiii, si sa se intoarca in Romania in fiecare weekend cu avionul, daca asa vrea.

      Un instalator bun castiga bine. Tamplar bun, la fel.

      in IT se angajeaza pe rupte.

      Sunt o gramada de joburi misto pe care dracu stie cum, societatea romaneasca nu stie sa le arate tinerilor. Hai sa ne comparam cu Polonia, care a stiut sa faca din instalatorul polonez o marca si astfel sa bage cateva zeci de mii de polonezi in posturi bune prin Europa.

      00
    • 70%. In lume.
      Pot IT-ul si sudura sa acopere procentul asta in conditia in care un sudor chinez e cu 75% mai ieftin?
      In plus, calificarile profesionala sufera de problema blocajului si cea a recalificarii. Cat de multa experianta iti trebuie ca sa fii „sudor bun”. 3 ani? 5? Un sudor cu 25 de ani experienta castiga mai mult si are job mai sigur decat un sudor cu 5 ani experianta. Angajeaza cineva un sudor la 55-65 de ani?( vezi ca varsta de pensionare creste).
      Ar fi ideal sa poti fi azi sudor, maine instalator, poimanine rigipsar si raspoimaine sofer in functie de cum fluctueaza piata. Doar ca nu ajungi nicaieri, si traiesti sub imperiul lui „mai ieftin ca tine”.
      Nimeni nu-si doreste asta, pentru ca nu e logic sa-ti doresti asta. Ca poate mai vine o Thatcher si-ti taie craca si te condamna la foame.
      Acum refa calculele cu job de birou si MBA. Vezi?

      Peste 70%. In Toata lumea!

      00
    • @Habarnam

      14,50% boss in Polonia.14,5%!

      00
  24. Ca tinerii fug de responsabilitati e ceva normal. Eu cred ca toata lumea ar fugi de responsabilitati daca ar putea. Problema apare cand responsabilitatile te ajung. Lasand gluma la o parte nu ai spus nimic nou. E doar o consecinta a sistemului actual. Suntem o tara ce ofera mana de lucru ieftina atat intre cat si in afara granitelor. Cei de reusesc sa-si creeze o viata normala sunt cei norocosi, cei ambitiosi sau care au fost „propendulasati” din spate. Restul sunt cei care au avut mai putin noroc sau se complac. Si lasa mama ca de la mine tot ai sa primesti o strachina de ciorba. Si strachina aia de ciorba e zona lor de confort. Poate cati au plans prin stainataturi dupa ciorba aia? Uni recunosc altii nu. Nu asta e pb. Problema e ca daca numarul acestora creste poate ca ar trebui ca sistemul sa-si puna intrebarea : Unde se greseste? In sistemul de educatie? In sistemul de salarizare? Nu-mi sariti in cap. Nu sunt dintre cei ce tipa : Sa se dea! Cred doar ca rezultatele unei astfel de statistici trebuiesc analizate in locuri mai academice decat terasa de cartier.Iar eu ca parelolog sunt clar depasit de o astfel de problema.

    00
  25. acum 10 ani eram „chirias” la parinti. acum sunt ei „chiriasi” la mine. in exact aceeasi casa. casa e suficient de mare (da, e realizarea lor casa respectiva) incat sa ne intalnim doar daca vrem.

    se pune?

    00
  26. citind alte comentarii… inainte de toate trebuie definita”independenta”. pentru ca spectrul situatiilor este aproape de infinit. poti sa ai oameni care locuiesc cu parintii pana la batranete dar sunt absolut stapani pe viata lor si sunt altii care locuiesc singuri de la 18 ani dar sunt sub tutela parintilor (din over protectionul parintilor sau prostia si incapacitatea lor de a-si administra singuri viata).si intre extremele aste exista nenumarate alte nuante. educatie, venituri, boli, parteneri, etc… toate combinate dau rezultate unice. fuga de responsabilitate? aia se calculeaza pentru fiecare caz in parte, nu pot fi trasate limite de genul „sta cu parintii”, „nu s-a casatorit/ a divortat”, „are/n-are copii”, „motocilctea/masina/vacante in thailada”, „centrul vechi/globetrotter”…

    pana la urma fiecare locuieste in bula lui de confort si va gasi intotdeauna justificari pentru asta. dar toti cautam asta si tot acolo ajungem. faptul ca unui individ ii place sa bea 2 3 cocktailuri sub o umbreluta in timp ce un shemale ii suge cucul iar altul prefera sa se catere pe erebus nu ii diferentiaza in mod esential.

    ps cine intelege ideea, bine… cine nu, ar trebui sa scriu o carte si nu am nici talentul nici tragerea de inima.
    ps2 tocmai diversitatea este aia care a dus specia asta inainte si uniformizarea (sau incercarea de a ajunge la ea) este ce acum ne duce inapoi.

    00
  27. Te referi la cei din orase. La tara s-a gasit solutia: Fetele termin 8 clase apoi pleaca dupa consateanul stabilit in vest. Sau dupa ala cunoscut pe Facebook. Mai mare ca ea cu 10 ani. Baietii insa fac invers: Dupa 8 clase, pleaca in vest unde baga ca nebunul 5-6 ani apoi ia o minora cu acordul parintilor. Parintii au scapat de ei/ele chit ca nu are cine le da o cana de apa la batranete.

    00
  28. In reportajul de pe ProTV zice ca 70% din baieti stau cu parintii si doar 48% din fete. Si cu toate astea, in meme ai folosit o imagine cu o femeie. Bravo.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube