3 din supermarket

La măcelărie, eram în spatele unui cuplu. Le vine rândul, am vrea din aia. Dar nu, stați, e proaspătă? Dar oare să luăm de vită? Dar mai bine porc, că știi că data trecută…Cred că pe ceas au trecut 2 minute pe care restul de la coadă nu le vom mai recupera niciodată. Măcelarul pur și simplu le-a dat ignore și m-a întrebat pe mine ce vreau. Ei complet opăriți, că ei erau la rând. M-a servit pe mine, ei tot nu se hotărâseră ce vor.

Un cuplu 50+ nu știa că sticlele de sticlă se pun pe bandă culcate. Trage casiera banda de două ori și sticla de sticlă cade pe jos și se sparge. Ridică amândoi din umeri, casiera cheamă curățenia, tanti se duce după o sticlă nouă. Vine cu ea și o pune, așa cum vă așteptați, fix la fel, în marginea benzii, în picioare. Pentru că nu aveam ce face, îi spun lu nenea „culcați sticla aia, că iar o să cadă”. S-a uitat la mine de parcă îl întrebasem dacă are o nepoată pe plajă la un festival. A așteptat să nu mă uit și a culcat sticla. Dureros.

Casiera avea pe mână o brățară de la Pandora cu minim 10 charms pe ea. Nu mă pricep, știu că sunt și din alea fake/ieftine de 50 lei, nu mă pot pronunța. Dar ridic ochii de la brățară, tinerică, machiată impecabil, cu bun gust, fără să fie strident. Ceasul clasic Fossilul ăla de 500 lei cu „diamante”. Ori sunt salariile mari la casierie, ori prințesa lu mami are un job temporar până apar angajatorii ăia cu ceva pe măsura dorințelor ei. Presupun asta din moaca ei acră. Machiată impecabil, dar acră.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

100 comentarii

  1. De aceea e bine să mergi la cumpărături cu lista făcute de acasă. Nu pierzi timpul aiurea. Nici al tău, nici al celorlalți.

    Comentariu apreciat.9814
    • Optimize Your Shopping Lists With The Ultimate Excel Shopping Manager Application [FREE DOWNLOAD]

      Comentariu apreciat.7145
    • In teorie da. In practică e dominanta gandirea: “La ce sa imi fac lista de acasa? Cand astia care stau la coada in spatele meu merg la schi in Austria, stau ore in sir la coada la vamă si nu numai ca nu protesteaza, dar asteptarea îi gadila placut.”

      Indecis. Tu ce zici?2612
    • zici ca socoteala de acasa se potriveste cu aia din targ? :)

      141
    • Google Keep

      63
    • Nu-ti trebuie lista ca stii unde e raionu de bere si cea mai gres chestie e cand nu au berea favorita e sa iei alta de langa.

      60
    • Nu e vorba de listă, e vorba de conștientizarea împrejurimilor.
      Poți să mergi să te uiți, nu trebuie să cumperi orbește. Dar nu trebuie să ții pe alții pe loc până te gandești tu.

      30
  2. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 3090
    • Oraș de ciobani, ce te miră?

      Comentariu apreciat.934
    • Tu nu lasi sa curga banda pana ai o bucata suficienta pentru toate cumparaturile si de-abia apoi incepi sa pui in bandă cumparaturile, sens inspre casier?

      Comentariu apreciat.565
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1675
    • Cumpără mai puțin, nu vine războiul

      Comentariu apreciat.13720
    • Ai putea sa le aranjezi in parcare in sacoșe, da, să nu stea clienții și vânzătoarea după tine cât îți bibilești tacticos. De altfel asta e motivul pentru care magazinul te lasă să ieși cu coșul in parcare, daca te uiți atent au și niște locuri special amenajate unde sa le lași după ce vin oamenii de la mașină cu ele.

      Comentariu apreciat.825
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1073
    • Costin, fără supărare, nu numai că fac asta întotdeauna, dar 99% din oamenii care merg la supermarket fac asta. Dacă faci un exercițiu și te uiți la cei din jur când mai mergi la cumpărături, vei constata același lucru. E și un motiv, la oraș unde sunt mulți oameni aglomerați într-un spațiu restrâns, e de bun simt să nu ne purtăm ca și cum suntem la stâna singuri-singurei sub cerul înstelat, și să încercăm să nu îi inoportunăm pe cei din jur. Literalmente „civilizație” vine de la „civitas” care înseamnă oraș. E drept că majoritatea românilor sunt la maximum 3 generații de trăit la oraș, dar orice se poate învăța daca exista bună voință. Totul incepe cu conștientizarea că țăranii sunt foarte ok cum sunt, dar la sat, iar la oraș mediul diferit face necesar un comportament diferit.
      Cu plăcere.

      Comentariu apreciat.786
    • gigi, dorești niște brânză from the dick și nu știi cum să ceri?

    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1680
    • cred că lumea nu a înțeles ce ai vrut să zici, eu am înțeles și pățesc des. Doar că nu mă înjur cu ei, îmi pun produsele peste ale lor sau le împing mai în spate, depinde de inspirație.

      Indecis. Tu ce zici?1420
    • E efectiv prima data cand aud de duma asta cu pusul in plase direct de la banda, incredibil.

      Nu coaie, plasele le tii in cos, goale, langa produse, si le umpli pe masura ce le scaneaza casierul.

      Sau, te duci cu cosul la masina si ti le aranjezi acolo pana te ia buha.

      Comentariu apreciat.603
    • Sau, daca ai caruciorul full, astepti ca ala din fata ta sa scaneze tot, sa ramana banda aia goala, iei un separator si il pui in capatul celalalt, si apoi decartezi toate produsele pe banda ramasa complet libera, ca sigur incap, incat pe masura ce casierul le scaneaza, cel din spatele tau sa inceapa sa si le aseze pe ale lui dupa separator.

      Comentariu apreciat.291
    • „Unde vă grăbiți toți nu știu”
      E firesc să nu înțelegi un mediu nou. Totuși dacă trăiești în el se presupune că e pentru că e preferabil celui vechi. Deci pur și simplu uită-te cum fac orășenii și imită, chiar daca nu înțelegi motivele acțiunilor lor. Ești țăran în oraș, Costin (nu contează că acolo te-ai născut și te-ai mutat, sau părinții tăi au fost aduși de voie/de nevoie de comuniști și te-au crescut cum știau ei, țăran, într-un apartament de la bloc). Reține: civitas (oraș)->civilizație. E mai bine cum fac ceilalți, nu cum faci tu, in mediul urban desigur, că altfel un orășean pe tarla e la fel de inadecvat.

      Comentariu apreciat.556
    • Adică postul lui Vali efectiv începe cu niște unii care se moșmondesc autist mâncând minute din viața altora și tu povestești cum… exact asta faci. Și crezi că îl completezi, când de fapt îl confirmi.
      Facepalmjpg

      Comentariu apreciat.434
    • @Costin: ești un babuin, bagă-ți-le în sacoșe în parcare, lângă mașină, cretinule! am făcut așa mereu, și când ploua, și când aveam copiii mici. e grija față de ceilalți, dobitocule! tot tu mai ai nervi, boul bălții ce ești!

      Comentariu apreciat.4418
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1663
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 533
    • @curly: după cum spuneam, ai nevoie de ajutor de specialitate. Păcat de sărmanii tai părinți ca s-au pricopsit cu o inutilitate de om ca tine.

      1810
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 328
    • @curly: frustrările tale sunt mult mai mari și mai multe decât nickname-ul meu.
      Problemele tale trebuiesc tratate într-un mediu special. Din cauza nebunilor nesupravegheati ca tine avem atâtea drame in România.

      Serios, caută ajutor de specialitate, las-o pe mama.

      Și nu te mai da mare și tare pe Internet când tu ești un amărât vai mama ta. Intr-o zi s-ar putea sa dai peste un nebun mai mare decât tine care chiar sa ducă la capăt amenințările și atunci o sa urli, degeaba, după ajutor.

      Hai marș la psihiatru.

      175
    • @Gaby: dacă promit că mă duc la psihiatru (aș fi și la modă), îmi pui o vorbă dulce la mă-ta? tu ai stabilit că am nevoie de profesioniști. pe aceeași logică și cu același tupeu, am stabilit și eu că mă-ta e profesionistă. De ce te-ai supărat?

      Indecis. Tu ce zici?426
    • @curly: nu ma supar pe o persoana cu grave probleme de prostie la mansarda. Încerc doar sa îți vorbesc într-un fel pe care sa il intelegi.
      Și chiar ai nevoie de profesioniști in psihiatrie băi băiețel. Sa te salveze înainte sa te calce unii in picioare când vei confunda mediul online cu cel real și vei ajunge sa crezi ca poți sa zici orice, oricui, oricând.
      Si mai schimba placa cu mama. Chestia asta o ziceam prin clasa a V-a.

      95
    • @Gaby: păi eu sunt în a IV a. Deci, vorbești sau nu cu mă-ta?

      414
    • @Costin: rămâne cum am zis: te-ai purtat jenant la faza aia, iar faptul că ai și atitudinea asta de misecuvinism în continuare e grotesc și stupid deodată
      @Gaby: gata, m-am plictisit; mi-am bătut-o de tine toată ziua azi, nu mai e fun.Mă opresc…bine, dacă mă-ta e de acord să se vadă cu mine, mă găsești pe aici
      @zoso: scuze că am poluat discuția!. Realizez recitind că e ca la o petrecere unde un dobitoc vomită pe masă

      127
    • @Costin . Nu inteleg de ce dracu pui doar juma de carucior pe banda si pe urma te apuci sa pui in sacose !!!!!!
      Nu e mai simplu sa amplasezi caruciorul la inceputul benzii ? Sa-l golesti pe banda pe tot , iar la sfarsit cand incepe sa scaneze casiera , sa le aranjezi direct in sacose !??

      61
    • Hai sa raspund tuturor, poate nu m-am facut inteles.

      In primul rand, Curly, esti familiar cu expresia „Cretule, mama ta e acasa ?” Nu e, e pana la mine.

      Traian cred ca e singurul care a inteles.

      VuAd, fac cumparaturi in jur de 1000 de lei pe saptamana.Repet, ma duc la cumparaturi SINGUR. Am cosul plin ochi si putin varf, NU incape tot pe banda, chiar daca e goala. Daca ma apuc sa descarc tot si pun pe banda in ritmul in care scaneaza casiera, raman cu un sfert de cos plin si se umple spatiul de dupa casiera. SE UMPLE SI TREBUIE SA MA DUC SA LE PUN IN SACOSE SAU CUM VRETI VOI IN COS. NU ASTA CONTEAZA. IN TIMP CE EU LE ARUNC INAPOI IN ALT COS SAU IN SACOSE, VINE CATE O CRETINA CARE VEDE COSUL ALA PLIN PE SFERT INAINTEA CASIEREI SI NU IL BAGA IN SEAMA, PUNE EA PE BANDA. Mai scriu mult cu bold ca sa intelegeti ?

      In concluzie, cand o sa va plimbati prin alte tari cu apa calda, gen Olanda, acolo la unele marketuri iti baga casiera in sacose. La alte marketuri au om anagajat care pune in sacose.

      Asa ca ma fut pe parerile voastre de romanache obositi, civilizatia si civilitatea nu inseamna sa stau eu pe hol sau in ploaie sa-mi aranjez cumparaturile.

      819
  3. Sticlele trebuie puse longitudinal!

    Comentariu apreciat.811
  4. Oamenii probabil se credeau în reclama lui matache și se așteptau sa ii învețe măcelarul și cum sa mănânce carnea aia.
    Sunt genul ala de persoane ce vor sa fie băgate în seama pentru ca au impresia ca dețin niște cunoștințe în domeniu! Care se pricep… care știu cum merge treaba… care simt aroma de flori de portocale din vin…
    Și le place sa fie gadilati ca pe urma sa zică la un pahar de vorba ca sunt prieteni cu măcelarul. Fără sa aibă în vedere ca, de exemplu, si dama de companie arata afectiune pentru a-si pastra clientela…

    Comentariu apreciat.11611
  5. Culci sticla si ii spui o poveste, in caz că adoarme mai greu. Apoi cand incepe sa sforaie, ii scoti dopul, tragi un gat, si pui dopul inapoi. Daca sforaie in continuare, inseamna ca nu s-a prins. Ripit cand o culci din nou.

    Comentariu apreciat.8413
  6. aaa, deci barbatii chiar apreciaza un machiaj facut impecabil, si eu care credeam ca femeile se machiaza pentru alte femei! am cumparat acum 8 ani o bratara pandora „fake”, cu charmuri „fake”, am ales sa sar peste distribuitorul „oficial” si m-am dus direct pe magazinele aliexpress care vand de la aceleasi fabrici, aceleasi produse. Stati calmi, n-am mai cumparat nimic de la chinezi de cand si-au luat-o in cap cu imperialismul lor de 2 bani.

    Indecis. Tu ce zici?4837
    • Machiată impecabil = nu a scăpat la mistrie, glet și vopseluri.
      Unul din motivele pentru care nu merge agățatul în Dedeman.
      Simpleton.

      Comentariu apreciat.626
    • @pixel: credeti dumneavoastra ca n-a scapat la glet. acum avem gleturi si vopsele de super calitate. atat de bune ca nu se vad! Nu se vad cosurile, cearcanele, dermatita, rozaceea. prin machiaj schimb si structura fetzei, daca vreau (contouring)!

      Indecis. Tu ce zici?3917
    • “Nu se vad cosurile, cearcanele, dermatita, rozaceea. prin machiaj schimb si structura fetzei, daca vreau (contouring)“

      Si va mai plangeti că barbatii NU SUNT SINCERI?

      Comentariu apreciat.7119
    • @rio: „nu, nu vreau doar sa te tuf, ma fascineaza taz…. aa, hobby-urile si aspiratiile tale!”

      Comentariu apreciat.305
    • Hahahaha credeti voi ca nu se vede. E suficient ca barbat sa dai din greseala peste un tutorial de make-up si iluzia optica dispare pentru ca acum stii unde sa te uiti si devii si constient de unghiul in care cade lumina :))) Plus bunul-simt, pentru ca nu stiu niciun barbat care sa ii zica uneia vezi ca ai exagerat cu machiatul ca e de porc vezi-doamne. O lasi asa, ca atunci cand noi umblam cu slitul deschis si nu ne zice nimeni :)))

      Comentariu apreciat.648
    • dragi barbati, nu va impiedica nimic sa spuneti femeilor ca au exagerat cu machiajul. eu nu am nicio jena sa spun daca cineva a folosit prea mult parfum (imi da migrene puternice), mai ales daca vine in casa mea. e o tara libera!

      Indecis. Tu ce zici?3323
    • Normal că apreciem un machiaj impecabil. E varianta live a Photoshop-ului.

      Comentariu apreciat.292
    • Casnica a studiat in Romania, dar ea e din Chisinau. Corect, casnica?

      Indecis. Tu ce zici?2124
    • @Rio: doamne-fereste. Daca ești curios, Galați.

      148
  7. Si astfel s-a lansat un nou produs „Shaorma injunghiata”

    Comentariu apreciat.302
  8. Îmi aduce aminte de tanti Maria care avea o consignație la colțul blocului vecin. Aproape tot timpul era în fața mea la rând o bătrână care o întreba pe tanti Maria dacă produsul X sau Y este bun. Și, cel mai important, îi lăsăm mărunții aia mici lui tanti Maria, dar atunci când îmi lipseau mărunții pentru plata, tanti Maria îmi aduce aminte cu o voce calmă „Să nu uiți, data viitoare să îmi aduci mărunții!”. Fmm tanti Maria!

    Comentariu apreciat.7810
  9. Cum sa dai atâția bani pe pleurile alea infecte de la Pandora? Aurul nu va mai place?

    Comentariu apreciat.527
    • Asta e ce vad pe instagram. Nu mai conteaza cat costa materia prima, ca un kkt e mult supraevaluat, conteaza sa le bagi in boala pe celelalte muieri din cercul tau de cunostinte. „Uite fa ce am eu si nu ai tu”

      Comentariu apreciat.346
    • Asa este. Cah Pandora! Prefer Cartier!

      40
  10. „sticlele de sticlă se pun pe bandă culcate” – asta este o taina mare, nu trebuia sa o dezvalui asa brusc, sa afle toata lumea :-) . Doua tipuri de pretiosi la banda cu produse: cei care pun sticlele in picioare – „da’ ce are dom’le?” si cei care pun sticle grele (minim 2l) de-a latul si se mira ca atunci cand porneste banda, sticla/bidonul ala matura tot si mai si doboara ceva produse, daca erau asezate in picioare. Le este imposibil sa faca legatura intre cauza si consecinte. Bine, ca prin clasa a VI-a au aflat de conceptul de masa si inertie, astea sunt amanunte

    Comentariu apreciat.689
  11. Întrebarea cu „e proaspăt?” doar în România o auzi.

    Indecis. Tu ce zici?3420
    • Cand te duci in state te intreaba daca planuiesti atentate, si ai bifa da sau nu. Suntem ok avand in vedere de unde am plecat. Cand ani de zile mananci picioare de porc si gheare, parca vrei sa ti se spuna macar ca-s proaspete.

      Comentariu apreciat.789
    • De parca va zice macelarul: „nu, nu luati bucata asta, o avem de doua luni si deja mirosea a hoit, dar am frecat-o cu otet si de aia pare ca noua”… A intrebat vreodata cineva daca e proaspat si a primit alt raspuns decat „azi-dimineata guita in cotet”?

      Comentariu apreciat.1225
    • Am găsit și oameni de bine care mi-au spus sa evit anumite cărnuri, în special de peste. Mai ales dacă le-am spus ca urmează sa fie consumate și de copii.

      Comentariu apreciat.461
    • @None, poate nu primesti neaparat raspunsul „este veche de 2 luni”, dar uneori daca esti destul de amabil cu vanzatorul ti se mai spune care bucata de carne este adusa de dimineata si care este adusa acum 3 zile. Mai ales daca discutam de hipermarket-uri, unde pe vanzator nu il intereseaza care produse se epuizeaza prima data.

      31
  12. Aia cu „e proaspăt?”. Eu n-am întrebat niciodată, exact pe principiul ” cine dracu’ îmi spune mie că e veche presupunând că e?” Pe de altă parte, vânzătoarele de la marketul de lângă casă de la care cumpăr de foarte mulți ani refuză să-mi dea produse alimentare perisabile de care nu sunt sigure. Îmi spun in față: nu vă dau, luați altceva. Și apreciez.
    In cazul al doilea oamenii sunt în general așa, nu contează ca-s clienți sau chiar lucrători în market. Pur și simplu refuză să-și pună neuronii la contribuție. De ex văd că te uiți la niste produse și citești etichete să alegi, exact atunci au ei treabă (angajați, să ne înțelegem), la raftul respectiv, eventual cu un transpalet sau un căruț imens, că de ce să cumpere liniștit clientul, doar magazinul nu trăiește din banii lui. Alti speciali sunt cei care se întâlnesc cu vechi cunoștințe printre rafturi și blochează cu coșuri, papornițe, copii tot culoarul, nu mai trece nimeni de ei și mai trebuie să-i și asculte când urlă depănând amintiri. Alții sunt aia care se urcă efectiv pe tine la casă crezând că așa plătești și pleci mai repede, m-am săturat să mă cert cu ăștia, de obicei sunt și din categoria „zen”, adică au mutrele alea mirate și ofuscate, dar ce-ai pățit, dragă, ți-am luat aerul din plămâni? Ce-am făcut?
    Referitor la fetele de la casă, aici sincer sunt de partea lor. Cele tinere și drăguțe sunt efectiv bombardate cu remarci de rahat de la diverși masculi, de-aia afișează mutrele alea acre, să taie forma de abuz din fașă. Mi se pare corect, e o formă legitimă de apărare.
    Că machiaj, bijuterii, e normal. Unele fac și foamea să-și cumpere chestii scumpe la modă și să se aranjeze. E hobby-ul lor, banii lor, treaba lor.

    Comentariu apreciat.1109
    • „au ei treabă (angajați, să ne înțelegem)” si eu ii injur in gand, dar apoi imi dau seama ca e vina mea ca ma cred mai special, ceva specific uman toti credem ca sunteti mai deosebiti decat restul. E pur si simplu coincidenta, mereu se gaseste un client la raftul unde trebuie sa aduca marfa. Daca ar astepta dupa fiecare, de la pranz nu ai mai gasi nimic la raft :)))
      Problema cu fatza acra e sa ai grija sa nu ramai cu ea asa by default, apoi te miri de ce lasi impresia de nesuferita si de ce fug de tine si aia care sunt ok, in viata privata zic. „Resting bitch face” nu e sexy deloc la femei, in pofida a ce cred unele dupa ce vad pe net.
      Cum e hobby-ul lor sa cheltuie banii pe prostii, si altii au un hobby: judeca oamenii dupa modul in care isi cheltuie banii. Nu ai toti dintii in gura, dar tii mortis sa ai aifon … da-mi voie sa ma uit superior la tine :)))) Esti casierita sau asistenta de vanzari prin mall pe maxim 3000 de lei, dar ai tatuaje cu duiumul pe maini, la fel … si lista poate continua.

      Indecis. Tu ce zici?2725
    • Ambra are dreptate, dar e acritura de serviciu!

      113
    • Angajatii aia care nu-ti dau tie produse perisabile nesigure ar trebui sa le arunce direct la cosul de gunoi, sa nu le mai tina in raft. Altfel sunt complici la vatamare din culpa.

      Mie mi se pare legitima intrebarea cu “este proaspat” la unele lucruri, daca nu e afisata data de productie si modul de pastrare (refrigerat sau congelat). Unele lucruri se pot pastra in conditii bune mai multe zile dar unii prefera sa le ia fix in prima zi. Altii prefera carnea de vita maturata minim 21 de zile.

      119
    • @Ambra, asa cum s-a mai scris, angajatii aia nu prea pot astepta sa plece toti clientii de pe un anumit raion ca sa inceapa sa puna marfa in vitrina, pentru ca asta nu se va intampla niciodata. Eu in situatiile astea aleg sa fac restul de cumparaturi si abia ulterior sa revin la raionul respectiv.

      In plus, angajatul are un target, el trebuie sa aprovizioneze X rafturi in Y ore. Daca nu isi face targetul, este sanctionat de seful de magazin.
      Daca tu ai o problema cu modul acesta de lucru, ar trebui sa o prezinti sefului de magazin si sa ii sugerezi sa gaseasca o alta solutie. Dar s-ar putea sa iti explice ca nu are destui oameni ca sa isi permita sa astepte pana se elibereaza raioanele.

      11
  13. Invatam din practica :)). Sunt patit cu sticla, asa am invatat sa o asez cum trebuie.

    Comentariu apreciat.310
  14. Am ras la aia cum ati pierdut voi 2 minute din viata voastra pretioasa din cauza unor ametiti….si eu si tu si altii de pe,aici am fost ametitii aia cateodata la magazin cu coada cat zidul chinezesc in spate,,,ba ca am uitat sa cantaresc ceva, ba ca nu am banii la mine, am luat ceva gresit ca semanau etichetele…etc…cand va pierdeti vremea 7ani in vreo coloana de masini din vina statului bine facut, atunci nu va mai enervati ,,,ca sunteti in concediu…cat despre fata aia cu bratara sau alte cacaturi mai scumpe decat salariul ei, pot sa zic ca nu,i da ma,sa bani pt, ele ca altfel o tinea draq’ acasa,,,daca era super draguta, sigur avea alea de la un darlau cu bani care voia sa i,o puna…

    Indecis. Tu ce zici?4241
    • Story time: un prost (o sa vedeti de ce zic prost) intrase cu o jucarie cumparata din alt magazin in Carrefour sa faca cumparaturi. Ajunge la casa in fata mea. Pune tot pe banda, legume, conserve, bautura ce avea el pe acolo. Si la final prostul pune si jucaria cu eticheta pe banda. Bineinteles ca ii dadea eroare casieritei cand a incercat sa scaneze codul de bare. Incearca sa introduca codul de bare, nimic. Intr-un final suna sa ii aduca alta jucarie, vine un coleg dupa nu stiu cat timp: „bai nu gasesc jucaria aia, sigur e de la noi ?!” La care nevasta prostului (ca erau 3, el, ea si cu copilul) care in tot timpul asta fusese langa el, zice: „auzi jucaria asta nu am cumparat-o de la Jumbo?!”, „ah ba da”. Prima data m-am simtit ca la camera ascunsa, apoi imi venea sa ii omor pe amandoi, si nu exagerez la cati draci aveam.

      Comentariu apreciat.887
    • Dacă ziceai cu voce tare către cei din spatele tău „bă da’ proști sunt ăștia!” bună îți garantez că nu mai făceau data viitoare! Prostului trebuie să-i aduci mereu aminte de cum e!

      Comentariu apreciat.449
  15. Eu aunt genul care întreabă daca e proaspata carnea. Imi dau seama din reactia vanzatoarei daca e sau nu proaspătă in 90% din cazuri. Cand primesc eye contact si un ferm „azi dimineata am primit-o” sunt sanse foarte mari sa fie asa. Oamenii sunt in general decenti si nu toti sunt confortabili sa minta.

    Indecis. Tu ce zici?2925
    • un vânzător bun „o să te facă”…

      Indecis. Tu ce zici?258
    • Azi dimineață am primit-o… dintr-o depozit în care a stat „la maturat” o lună.

      Indecis. Tu ce zici?246
    • Cum ai masurat?

      36
    • @Laur, un vânzător bun face pe oricine, dar chiar crezi că toate tăntițele alea de la vitrina de vânzare asistată pt carne/mezeluri/brânză/măsline sunt vânzători atât de buni?!
      În cel mai bun caz tăntițele primesc taining cum să folosească feliatoare și cântarul. Și asta pt că e interesul magazinului să nu-și taie alea diverse părți anatomice când sunt la muncă, și cântarul e obiectul muncii.

      147
    • In plus, vanzatoarele de la vitrina asistata nu prea au niciun interes „sa te faca”. Nu castiga sau nu pierd nimic daca tu cumperi sau nu bucata respectiva de carne. Oricum pana la finalul zilei se vinde, o cumpara un client care considera ca nu are sens sa intrebe daca este proaspata.

      30
  16. E greu.
    Joia mare, inainte de Pasti, ma duc la Shopping City sa depun incasarile zilei la banca (asta e, e singura sucurasala cu program pana la 10 seara), coada mare la bancomat: cam 20 de persoane. Am avut timp sa le studiez un pic pana am rezolvat la ghiseu.
    Dupa aia am intrat la supermarket sa-mi iau 2 beri si o felie de vita, ca aveam o pofta, ghici ce: Am recunoscut 2 persoane care au fost la coada de la bancomat, care acum stateau la coada de la casele automate care acceptau si cash. La cele card-only era lejereanu. Si mi se parea poate acceptabil daca erau persoane 50+, dar erau pana in 40.

    Indecis. Tu ce zici?4016
  17. Parcă în urmă cu nici o lună făceai reclamă la „delivery”, iar acuma stai la coadă?

    Indecis. Tu ce zici?257
  18. @mihaivasilescu zice că a scăpat de aceste probleme în București de când a descoperit firme care-i aduc cumpărăturile acasă.
    El își permite și tu nu? Fii ambițios.

    Indecis. Tu ce zici?2113
  19. Dupa parerea mea, aia/ala care a pus sticla aiurea pe banda si apoi “s-a spart”, trebuia pusa sa plateasca sticla si lasata sa faca asa de cate ori doreste, sau ii permite bugetul 🙂.
    Sticla aia nu s-a spart singura, s-a spart din cauza prostiei, iar daca oamenii se stramba cand le dai sfaturi/sugestii sa nu mai fie prosti, atunci trebuie lasati sa fie dreaq prosti.

    Comentariu apreciat.316
    • poate sticla aia s-a spart din cauza magazinului care nu e in stare sa cumpere / intretina / regleze o banda decenta.
      toti vor viteza (inclusiv la banda) dar nimeni nu accepta consecintele

      Indecis. Tu ce zici?830
    • Corect, toate bezile ar trebui dotate cu mecanisme speciale de pornire/oprire care atenueaza cat mai mult forta de inertie.

      Serios vorbind, problema nu e ca s-a spart sticla si cine o plateste. Problema e ca idiotii asta voteaza. Cu cine, puteam doar specula.

      82
  20. Normal că a făcut o mutră acră fata, dacă era Dorian Popa nu ar fi știut cum să zâmbească mai sexos. :)
    Vino cu un bolid la market, lasă fata să vadă mușchii lucrați la sală, bagă-i un zâmbet Colgate în timp ce scoți cărămida de bani din buzunar. :)
    În plus, ai și numele greșit. Nu era nevoie de nici una dintre acestea dacă aveai numele corect. Țiriac, de exemplu sau altfel. :)

    Indecis. Tu ce zici?2228
  21. ‘Sticla de sticla’, acest ‘boss de boss’ al expresiilor. O fi greu ‘recipient de sticla’?

    Indecis. Tu ce zici?1939
    • Adica la borcan?

      Indecis. Tu ce zici?273
    • aia mai e cum mai e, dar daca un strain aude de ‘sticla de plastic’, o ia pe miriste.

      135
    • DEX:
      2.5. prin specializare Vas înalt (de formă cilindrică), cu gât îngust, făcut din sticlă; care servește la păstrarea lichidelor; cantitatea de lichid conținută de acest vas.
      sinonime: butelie

      Recipient poate si fi si borcan, vaza, caserola, damigeana (dimigeana vorba francezilui), bonc.

      82
    • @hash, dar daca strainul ala aude expresia din engleza „to book a book” ce reactie are?
      Sau daca aude fraza „I like to watch a watchmaker repair a watch” ?

      20
  22. De vreo 3 luni cumpar online de la Auchan , cu ridicare din magazin.
    Bagi in cos ce vrei, selectezi perioada de ridicare, primesti sms cu vreo ora inainte sa le poti ridica . Te duci la relatii cu clientii, zici cum te cheama, dai cu cardul, in 2 minute vine un cetatean cu cosul de cumparaturi.

    0 probleme, 0 bataie de cap.

    1013
    • Totul e bine pana intr-o zi cand te vei trezi cu niste legume/fructe vai mama lor, cele mai handicapate alese de la raft.

      83
  23. „Un cuplu 50+ nu știa că sticlele de sticlă se pun pe bandă culcate”

    Culcate si de-a lungul benzii, sa nu vina buluc peste produsele celorlalti din fata sau din spatele tau

    111
  24. NOU
    #97

    Aparent, tipele de 18-20 de ani castiga bine scanand produsele la auchan si facand hot dogi la profi, am observat si eu.

    55
  25. timpul ăsta mort în plus trebuie să ni-l asumăm mereu și să ne calculăm mereu întâlnirile, drumurile, cu o cantitate de timp în plus, acum poate fi tanti de la coadă, mâine mă întârzie nițel familia, nevasta, chiar eu pot păți ceva.

    70
  26. NOU
    #100

    Esti un fel de Babuşka.

    30

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile