3 chestii pe care le-am învățat blocat fiind 30 zile pe Facebook

blockedDupă ce am scris de spammerița Bianca Boitan Rusu, Facebook mi-a dat o pauză de 30 de zile, pentru că aparent așa se face, ea e imbecilă și eu iau block. Nici o tragedie, mai aveam un cont nesuspect, cu care sunt prieten cu toată lumea, că am poză de fată.

Așadar, să începem:

1. Oamenii acceptă prea ușor cererile de prietenie

Dacă cererea vine de la un profil cât mai complet și mai public, cererea este ca și acceptată. Chiar dacă 99% dintre chestiile postate pe fb sunt tâmpenii și e evident că e un cont de spam. Nici o treabă. Și asta inclusiv de la oameni care se pricep la internet și ar fi trebuit să se sesizeze. Deloc. Am 4.900 prieteni, aproape toți cei care se învârt prin online, nici unul nu mi-a dat reject.

2. Zgomotul e imens

De pe contul oficial mai fac curat din când în când, ștergând tâmpiței care au dat like mizeriilor crunte, și nu dau accept celor care n-au un nume real. Am redus astfel zgomotul la zero.

Dar pe contul fals e plin. Oamenii postează zeci de mizerii și de rahaturi care nici pentru ei n-au nici o relevanță, doar pentru că pot. Și chestiile importante se pierd.

Ah, am făcut o pagină de spam a blogului, unde apare pr0n și articole despre social media și online.

3. Se organizează zeci de eveniment stupide

Ceai cu actrița aia moartă acum 20 de ani? Bere intimă cu invitat toată lumea? Antrenament în arta negocierii? Pitch-uri de la MLM-iști gen Murgeanu mascate sub titulatura Zen Coffeee?

Invitațiile in masă sunt noul spam, pentru că oamenii sunt dobitoci fără discernământ și invită pe oricine oriunde, în speranța că 1% vor răspunde pozitiv.


Nimic nou, nu? :(

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

26 comentarii

  1. Ia încearcă să îmi dai friend req. Wait…am alt e-mail acolo. Wait again. Nu îmi poţi, deoarece am blocat opţiunea. Waaaait again. Nu mă poţi căuta nici dupa adresa de e-mail că e blocată şi opţiunea asta. Waaaaaaaaaaaaaait. Totul e privat în afară de numele real şi cover photo.

    Keep it simple for real and true friends!

    00
  2. Poate un „Mic ghid de folosire a facebook-ului” nu ar strica pentru utilizatorii modesti ai retelei de socializare. Sau un „Indreptar” :)

    00
  3. Mai nou e modă cu „X has invited you to like his/her page”. Ceea ce-i mişto, doar să n-ai onlineri prin lista de prieteni, că am primit şi 9-10 cereri d-astea de la cineva.

    00
  4. Nimic nou. Eu am 99 de prieteni si atat. Oameni apropiati, cu care am baut macar o cafea/bere/ceva.

    Fa-ti o pagina cu tine ca si „public figure” si pastreaza contul de „om normal” pentru familie si prieteni.

    00
  5. Nu. Absolut nimic nou.

    00
  6. NOU
    #7

    Apar aproape zilnic share-uri la statusuri gen „da like aici sa castigi un rahat umplut”, „like pt copilul asta care nu stim ce e si ce face”, „share daca esti de acord, comment daca nu”
    In conditiile astea, tu deja te iei de chestii mult prea avansate pentru „utilizatorii modesti ai facebook”, dupa cum ii numeste ionutz mai sus.

    00
  7. Credeam ca o sa spui ca nu ti-a lipsit.

    00
  8. Pai mai ionutz21, ia niste lectii de la dl. Negrea… Alexandru! Care este „specialistul nr. 1” in Facebook, numai ca nu are timp…

    00
  9. NOU
    #10

    Eu mi-am dezactivat contul de facebook. Best decision ever…

    00
  10. dezactivat contul de FB de 2 ani. cea mai buna decizie online.
    pentru social m-am bagat pe google+ si m-am abonat la cercurile care chiar ma intereseaza (programare, web etc). fiindca nu e plin de idioti si copii am parte de o existenta linistita plina de informatii interesante.

    00
  11. @Alexandru Cocieru: Adică ești atât de prost încât nu ai idee de cum să folosești un cont de Facebook în folosul tău, și pici în prostia de a da accept la toată lumea, toți „prietenii” mulți pe care i-ai văzut o singură dată în viața ta (dacă și atât), și acum ai prea mult „zgomot” încât nu poți să-l filtrezi, așa că ai preferat să-l dezactivezi, ca să fii și tu la modă!

    Ok, got it.

    Asta cu „l-am dezactivat” mi se pare cel mai tâmpit trend posibil. Învață în pana mea să-l folosești în interesul tău.

  12. 4. E plin de cretinei care considera ca au ceva de zis referitor la orice. Problema este ca, daca ii cunosti in viata ‘reala’, nu poti sa le dai unfriend pentru ca o iau foarte personal.

    5. E plin de cretinei care considera ca daca au dat like si share la nu stiu ce mizerie si-au facut datoria fata de societate. Asa apar spamurile legate de Vama Veche, maidanezi, pisici, hala matache si mai stiu eu ce. Invariabil daca le sugerezi sa o lase mai moale o sa iti reproseze ca vezi doamne nu ai suflet sau macar ca esti nashpa si iar o sa ai probleme daca ai vre-o legatura cu ei si in viata offline. Evident ca indivizii nu se implica in rezolvarea problemei dincolo de facebook (daca fiecare sheruitor de poze cu maidanezi ar lua unul acasa problema ar disparea de la sine….).

    00
    • @Garm:

      4. dacă îi cunoști in viața reală te doare capul la cât de luzeri sunt.

      5. mark story as spam. :)

  13. @ionut”Z”21

    Oamenii modesti stiu sa foloseasca Facebook

    @zoso „sunt prieten cu toată lumea, că am poză de fată. ”
    Adica dai like la motanei, postezi fotografii cu ceasca de cafea si la status dai Buna Dimineata la toata lumea dupa ce te trezesti?
    Pentru ca altfel nu stiu cum ai rezista in listele alora

    00
  14. NOU
    #16

    @Znuff, *amuzant*. Am ales să plătesc oameni care să folosească facebook-ul în folosul meu. Eu în schimb, ies la bere ;).

    00
  15. @Trefla. Modesti, in cunostiintele folosirii facebook-ului, care pana la urma, e o unealta.

    00
  16. NOU
    #18

    Eu am cont de aproape un an si am 24 (douazeci si patru) de prieteni. Si astia is prea multi; daca ii sterg pe cei nefolositori nu raman nici 10!
    P.S. Colegii de facultate si de job nu-ti sunt prieteni. Esti prost daca crezi asta!

    00
  17. Mai intai, multe salutari lui Znuff, cel mai destept dintre comentatorii de la postul asta si cel mai destept utilizator al Facebook-ului in interes personal. Apoi, inca o data, salutari multe lui Znuff care stie sa ocheasca un prost de la distanta, asta in timp ce da niste „like”-uri pe FB (e presupunere, nu ma scuipa).

    Apoi, on topic, ma bucur ca ai avut norocul asta si, mai ales, ca ai „share”-uit cu noi pe aici. (fara ironie) Pe de alta parte, ma intreb ce s-ar fi intamplat in cazul in care nu ai fi avut block, deci nu ai fi putut sa-ti dai seama de cele de mai sus?

    Ma gandesc cu tristete la toti desteptii de pe FB (aka Znuff) care nu au sansa unui block care sa-i aduca putin cu picioarele pe pamant. Pamant? Ce plm e ala? Pamant, auzi la asta, pamant.

    00
  18. @PlayActive, mai taie din ei da-i dracu’!

    00
  19. cine voia ghid de facebook? uitați aici https://zoso.ro/mic-ghid-facebook/

  20. De ce nu mai merge pagina „de spam” a blogului? Ma redirectioneaza pe home.

    00
  21. Eu nu ii inteleg pe oamenii astia care te blocheaza. Daca au ceva de zis sa zica. Se ascund in spatele unui buton, de parca nu-i mai poate salva nici macar legea.

    00
  22. Bună, nu ma prea pricep la chestiile astea dar te rog ajuta.ma. am blocat o fufA din lista de Facebook a sotului meu, te rog spune.mi ce trebuie făcut si cate zile trebuie sa treacă ca el să nu o mai poată debloca.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube