Waze e un soft extrem de imbecil

Voiam să scriu ceva pozitiv, că a fost frumos în concediu, dar…

Se dă drumul Brașov » Mahmudia. 393km pe ruta Târgu Secuiesc » Focșani » Galați » bac » Tulcea. Impecabil. Liber liber, în afară de niște urși și niște cocleți cu bemveuri nimic deosebit. Da, serpentine multe, da, Casa Memorială Marian Oprișan, dar prea lejer și prea liber.

La întors, resetat de 2 ori, scos toate opțiunile, reverificat toate opțiunile, nu mai voia altceva decât Slobozia » Ploiești » Câmpina și variații care mă duceau inevitabil la Ploiești.

trecere-bac-braila

Stai că i-o dat eu din top, zic în mintea mea. Pun ca destinație Brăila. De la Mauhmudia la Brăila sunt 3 rute. Ruta 1, drum bun, wazeri care transmiteau către nava mamă că se circulă bine, cu 80-100km/h. Neah. Softul imbecil mă duce pe ruta 2, drum rupt în a mă-sii, cu zone unde era pământ peste carosabil. Mă prind că nu e OK, mă uit iar pe rută, ajung la o intersecție cu Tulcea și Brăila la dreapta, neah, el îmi dă ca alternative mers înainte și la stânga. Zic, bă, poate am pus cel mai scurt drum și prostul bălții nu înțelege că mergând cu 90km/h 10km în plus ajung mai repede decât dacă merg cu 50km/h. N-am avut cu cine. Pur și simplu n-a mai vrut să gândească. Am oprit orice rutare și am mers după indicatoare.

N-am nici o explicație. Nu pot să concep că cineva s-a gândit “hei, pe ruta asta primim informații că se merge cu 90 si pe asta cu 40, hai să dăm prioritate rutei de 40”. Toate datele alea pe care le adună și le bagă în fund, bănuiesc, că nu par să le folosească pentru a îmbunătăți experiența oamenilor care folosesc Waze.

Așadar, nu abandonați skillurile clasice de a reține câteva orașe/sate de pe traseu, cât și orientarea după semnele de circulație.

urs-covasna

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

86 comentarii

  1. Te-a simtit ca mergeai la consum

    00
  2. In oras e genial, in afara este cea mai crunta mizerie de soft. Eu folosesc google maps in afara

    10
    • in oras e si mai mizerie, selecteaza d-ampulea rute pe baza de trafic, te baga pe stradute de nu mai iesi de acolo etc

      20
    • Cristina tocmai asta e, te baga pe stradite ca sa eviti aglomratia de pe bulevarde, dar in afara da, e o pilula de soft

      00
    • Si, bineinteles, pe stradutele alea tu esti singurul smecher cu waze.

      00
    • Adica te baga pe stradute ca sa iesi mai incolo in bulevarde, in fata altora care merg in coloana. Si facand adta, ingreunezi si mai mult fluxul pe bulevardele mari.
      Da, Waze e cea mai mare mizerie si in oras, cel putin asa cum sunt algoritmii de acum. Pur si simplu el nu face load sharing in multe zone din Bucuresti, si nu are cum sa faca, pentru ca sunt multe lacuri, parcuri, calea ferata.

      00
    • lasa Cristina, o sa inveti tu si dimensiunile masinii sau sa dai cu spatele.

      00
    • In oras e mai cretin, in intersectii de abia stii pe ce drum o iei harta drumurilor din aplicatie de multe ori nici nu seamana cu realitatea.

      00
  3. Citesc prima parte si imi zic „ah, fraierul nu stie de cozi la bac”, ajung si la partea cu destinatie braila ¯\_(ツ)_/¯

    00
  4. Aș zice ceva nașpa de programatorii de la google dar nu cred că ei sunt de vină sau ca iau ei vreo decizie. Probabil au un șef idiot prin compania aia pe undeva.

    00
  5. Încă nu a ajuns „casa memoriala” dar și anticipatia e buna. :)

    00
  6. Iz complicated. E un fel de love-hate relationship: în anumite cazuri e genial, alteori…nu chiar. Ideea e că el rutează în funcție de niște date care pot fi sau nu de actualitate (evenimente care au fost un pic în trecut). Și mie mi se pare imbecil uneori dar având vreo 150.000 de km cu el, pot să zic că e foarte foarte rar să se înșele la drum lung (3 ore plus), statistic vorbind.

    PS: există o presiune probabil de la marketing pentru implementat feature-uri imbecile gen viniete.

    00
    • Subscriu. Ma bazez pe el in 98% din timp, dar are unele momente … O fi si el in perioada aia a lunii ;-)

      00
  7. Pe mine aplicația asta m-a salvat în București atât ca orientare, cât și ca planificare rute…

    Am folosit Waze suficient de mult și pe trasee de multe sute de kilometri prin țară. Când insista cu o rută ce părea absurdă și eu ca prostul ziceam „n-are cum, bă” invariabil era un accident pe traseu.
    După ce am stat ca prostul pe DN7 o dată o oră cu câteva zeci de km înainte de A1, în final întorcându-mă pe la Curtea de Argeș spre București – am zis că nu mai ies din ce zice Waze.
    Sigur, asta nu invalidează ce zici cu reținutul anumitor drumuri, că am ajuns prin Cluj sau Sălaj pe niște drumuri de nu înțelegeam dacă e un drum către nicăieri; dar dacă nu cunoști în general drumul, e ok.

    10
  8. Eu mereu consult „Harta calitatii drumurilor” de pe forumul peubdemerg.ro. Exista chiar si o varianta cu actualizări live, pe Openstreetmap. Mereu au avut dreptate. Altfel riști să ai surprize gen Borsa-Iacobeni, Abrud-Brad, Râșnov-Șercaia.

    Din pacate nu suntem in Olanda sau Franța sa avem drumuri perfecte. Eu sunt si genul de om care ii pasa de masina poate putin prea mult.

    00
  9. Prin 2007, am cumparat unul din cele mai bune TOMTOM-uri, vreo 700 EUR. Desi functiona bine, dupa vreo 2 ani am renuntat la el. Adica, cum, dupa ce ani de zile am condus numai dupa indicatoare, acum sa las cutia asta mica sa decida?:-) I l-am dat lui taica-meu care l-a lasat sa moara intr-un torpedou.
    De atunci imi traiesc viata fara GPS personal. Daca are masina pe care o folosesc, bine, daca nu, indicatoare, un pic de Google Maps inainte, eventual scrise niste localitati/strazi pe o hârtie si asta e. Imi place sa deranjez oamenii cu intrebari :-)

    • Ee si nu doar cu intrebari

      00
    • Nu e vorba de decis pentru tine. Waze e diferenta intre stat blocat pe autostrada de la accident si ocolit pe drum national. Se intampla mai rar dar se intampla.

      00
    • A. in principiu ai dreptate, in realitate, Waze e tot un tool care te ajuta sa gândesti mai putin cu propriul creier deci sa-l folosesti mai putin. Ceea ce, pe termen lung = Alzheimer. Pe termen scurt = te cam prostesti :-) Sunt oameni care nu (mai) stiu sa faca o adunare simpla fara un calculator… pentru ca, de ce sa nu folosim tehnologia daca e la indemâna?

    • Nu e vorba de gândire e vorba de știut lucruri. Tu nu ai cum să știi dacă e accident în față sau dacă știi nu știi dacă e mai rapid să stai în coadă sau să ocolești. Nu ai cum să știi, de aia e nevoie de date de la mulți utilizatori și de ceva care să le interpreteze.

      00
    • A. ti-am zis, in principiu sunt de acord, doar ca de la „el stie ca e un accident si iti propune alta ruta”, pâna la „fac ce zice aparatul – si aici poti sa pui orice aparat vrei tu – si creierul meu se odihneste” nu mai sunt decât doi pasi pâna la adormirea neuronilor si sinapselor.

      Acum, ca o discutie mai larga despre tehnologie, cu mici exceptii, nu mi se pare atât de important sa „câstig” 20 – 30 – 50 minute dintr-un drum. S-a intâmplat un accident, ok, hai sa ne bulucim toti pe ruta alternativa… nope, this is life, se intâmpla lucruri, nu am nevoie sa alerg dupa nimic. Repet, cu exceptii, urgente etc. In rest, daca am plecat de la Bucuresti la Brasov, nimeni nu stie ce mi se poate intâmpla pe acest drum, nu e musai sa ajung la 12 fix.

    • Sincer la mine e invers, cand văd că zice să ies încep să procesez „dar de ce, dar dacă o iau pe partea cealaltă?” etc.

      Dar sunt de acord cu alergatul după minute. De fapt eu nu mai merg cu Waze decât când nu știu adresa în rest, relax. Mai ales dacă mai vin rapoarte că e trafic și se adaugă minute…de ce să mă stresez că oricum ajung târziu. Deci nu, nu sunt fan Waze care să meargă până la pâine cu el

      00
  10. Stai putin. Exista Google Maps, exista Here Maps. Exista si navigatia masinii. Toate astea au dat chix?

    Daca da, revenim la tehnologia clasica: nevasta pe post de copilot, cu harta in mana.

    00
  11. NOU
    #32

    Nu am înțeles niciodată de ce waze a prins atât de bine, după ce am pățit de vreo 3 ori ceva asemănător și odată s-a blocat și îmi arăta și când am ajuns în fața garajului că mai am 142 de km până la destinație, am rămas la Be on road. play.google.com/store/apps/details?id=com.sygic.aura
    Văd că mai nou i-au luat ăștia de la sygic. Dar e gratis și face exact ca waze-u în afara faptului că nu-ți arată gropi și poliție. Merită o tură, zic. Are doar 3 variante de traseu: economica, rapidă și scurtă.

    00
    • Ți-ai răspuns singur: gropi și politie. D’aia.

    • Pe google maps, dacă setezi că punct de plecare domiciliul, și nu ești atent, riști să o iei, că îți apare tot timpul distanța până acasă. Eram zilele trecute la baia de fier la peștera muierii și am băgat destinație Polovragi, care e la 5 km și mi-a dat vreo 150 km!

      00
  12. Am fost și eu la Mahmudia weekendul trecut.
    Unde ai fost cazat?recomand pensiunea Casa Lida.

    Mâncare bună și plimbare cu barca.

    Cam strică peisajul blocurile din jur

    00
  13. La plecare din Italia, am ales traseu prin Austria sa evit Slovenia, Maps a revenit singur la ruta cea mai rapida, m-am trezit la granita cu Slovenia. Si Waze la fel. I-am dat orase in nord, in nord-vest, sa ajung la Graz.
    Cand ma apropiam de Graz, am dat Nadlac pe Waze, am mers 30 de minute pe nationale. Imi arata 422 de km in 6 ore. Am bagat in Maps si imi arata 441 km si 4 ore. Cum am ales traseul Maps, m-a scos pe autostrada in 5 minute.

    https://imgur.com/a/bFQUIFu

    00
  14. Oh, iar se da tare dupa programatori, macar n-ai zis nimic de tarfa tuturor, algoritmul. Ai putea fi un pic mai rezervat cu privire la subiect, programarea de azi e un pic peste if while si html. Un pic. Nu stim ce vorbim, dar e la moda sa luam la pla aplicatii si softuri pentru ca la o privire superficiala am vazut toate problemele si solutiile.
    Maybe just stick to topoare?

    00
  15. De curând am descoperit că în loc să arate harta se face negru dacă ești sunat și respingi. Pățit de 2 ori, că la fel face și la apel ratat.
    Și pe 4 GB RAM și pe 6, și pe quad și pe octa core, dupa 4+ ore crapă și se închide, chiar mai repede dacă mai dai un raport ceva. Asta pe cel puțin 3 versiuni de Android, telefoane Samsung și Huawei.
    Dacă tot apar acum radarele fixe și sunt ceva raportări și pe gmaps, pare că o aplicație o să cam moară.

    00
    • Si pe ios crapa

      00
    • Pentru Waze si muzica folosesc un telefon dedicat, o vechitura careia ii place sa bea cafea

      00
    • Si mie îmi făcea la fel pe un Samsung. Acum am o chinezărie de telefon, un Vernee la 500 de lei. Se descurca bine in paralel harta – apeluri vocale prin Bluetooth.

      00
    • Posibil sa conteze pozitionarea telefonului. Daca sta pe parbriz/bord in soare, chiar cu clima bizonica, se blocheaza.

      00
    • Asta se intampla pe orice telefon cat timp nu folosesti Voice Over LTE. Cand primesti un apel, indiferent daca raspunzi sau nu, o sa taie datele automat daca reteaua pe care esti nu suporta voce+date simultan.
      Cititi pls despre 2g/3g/4g si apoi aruncati cu rahat dupa aplicatii. Sau sa nu mai deschideti gura daca nu stiti ce vorbiti? hmmm

      00
  16. Eu în general sunt mulțumit de el, dar de curând vrând sa simuleze un traseu România – Italia cu escală în Slovenia, m-am lovit de două probleme:
    1. Detectează că treci în altă țară și că ai nevoie de vignetă. Îți spune să o adaugi. Ok, o adaugi dar…ghici ce, după ce o adaugi și vrei să alegi o altă destinație nu mai poți. Îți dă mesaj că nu poate găsi o rută. Trebuie să intri la setări și sa ștergi vigneta pe care ai adăugat-o.
    2. Traseul ales ocolește autostrăzile și te ruteaza pe Croația, Austria. Google Maps cu trafic te duce doar pe autostrăzi de la Borș încolo. Alte softuri cu hărți off-line și opțiune de real – trafic, la fel. Setările în Waze nu sunt să evite autostrăzile și nici drumurile cu taxă. Dacă nu dau escală în Slovenia și Waze are același traseu ca Google Maps. Fix același. Pun escală, ma duce pe la mama naibii.
    Singurul plus pentru Waze pe România și Ungaria este faptul că ai rapoarte din trafic. Mai ales în Ungaria. Din Slovenia încolo, mai ales acum vreo câțiva ani rapoarte Waze erau ca inexistente.

    00
    • Adaugi vigneta în Waze ca să ce? 🤔

      00
    • Ooo, in Bulgaria uitasem sa adaug vigneta, m-a dus pe o desfundatura de drum pustiu, de-abia încăpeam 2 mașini in paralel. Learning the hard way.

      00
    • Ca să te poată ruta pe drumuri cu vinieta. E un feature complet idiot pentru ca nu are valabilitate. Pui vinieta Austria si ai de 10 zile. In ziua 11 el crede că ai in continuare – era să o pățesc. Deci e aproape degeaba.

      00
    • Chiar ieri mă întreba dacă adaug în Bulgaria. Am zis că nu sunt curios și mă băga ok apoi, pe drumurile unde era tablă cu vigneta, totul ok din ce am observat / pe porțiunea mea.

      00
  17. Am intrat în rând cu lumea şi am smartphone de vreo 6 luni. Băi, am încercat, am dat o şansă şi lui Waze şi lui Gmaps. Nu m-aş lăsa pe mâna lor, continui să folosesc Garminul. Are şi ăsta bubele lui, mai trebuie să forțezi puncte intermediare, dar e la ani lumină.

    Tocmai ce am folosit Gmaps ieri pentru comoditate, am zis că nu mai scot cărămida din torpedo. Vă zic, am descoperit nişte străduțe ascunse, frumoase, lățime cât maşina plus 25cm, o splendoare! După ce mi-a trecut spiritul de aventură, am înjurat scurt, am scos Garminul ca să ies dracu de acolo.

    00
    • Dă minus lumea… Aparat Garmin+GarminSmartphoneLink trimite Waze-ul mai devreme la somn, ca să se poată da la mă-sa…

      00
    • Da minus lumea pentru ce ce descrie acolo cu strazi inguste e in tot Bucurestiul.
      Care-i problema, e greu la manevrat? Atunci mergi doar pe bulevarde, caci e ridicol sincer :)

      00
    • @pyro, era vorba de GR, unde uneori zgârii cu oglinzile uşile caselor. Dar nu asta era cel mai rău, ci că de la A la B a ales cea mai tâmpită rută, parcă în ciuda logicii. Plus, poate sunt eu obişnuit cu indicațiile audio de la Garmin, dar alea de la Gmaps mi se par ciudate, par a avea permanent o uşoară întârziere.

      00
  18. Urata zona, un no mans land. De unde sa stie google de Aria 51 a Romanistanului ? Pt cativa serpasi pescari nu mai face nimeni drumuri si software.

    00
  19. NOU
    #56

    Same shit. Cireasa de pe tort e ca daca nu ii bagi ca ai vignette (cine naiba s-a gandit) iti face niste trasee absolut tampite. Nu intelegeam de ce mama masii ocolea aiurea prin ungaria/slovenia. Bine ca te avertizeaza sa aprinzi farurile, dar nu se deranjeaza sa te intrebe, boule ai vgineta ?

    Am trecut la google maps.

    00
  20. Are si el momentele de aur. Cand iti indica sa o iei pe n stradute fara prioritate ca sa iesi sa faci stanga pe un bulevard (aglomerat) cu 2-3 benzi pe sens.

    00
  21. http://proinfrastructura.ro/harta-calitatii-drumurilor.html#map=7/46/25

    Am căutat mult această hartă deși nu întotdeauna ai alternative.

    00
    • interesantă „infrastructură” are Pro Infrastructura… harta aia este configurată să se încarce din calculatorul cuiva de acasă, cu DNS dinamic și nu are HTTPS deloc.

      A trebuit să dau de câteva ori allow temporar în NoScript ca să se poată încărca și așa am observat chestiile astea.

      citat:
      var MAP_ROOT=”http://cristi5.ddns.net”;
      var SCRIPT_ROOT=MAP_ROOT+”/maps/”;
      /citat

      00
  22. Google Maps a redirecționat 100 de americani pe un drum de țară și au rămas blocați acolo. Nimic surprinzător.
    https://9to5google.com/2019/06/28/google-maps-stranded-detour/

    00
  23. E foarte bun waze, îl tin de gardă. Nu găsește adrese, ma duce in alt loc. Dar folosesc g maps.

    00
  24. Softul e la fel de bun ca programatorii. Care stiu programate dar nu stiu ca in Romania sunt drumuri fara astfalt.

    00
  25. Acum ca poate te-ai mai liniștit și suporți sfaturi necerute. Un soft ‘pe bani’ și dedicat pentru aceasta ajută. Nu știe el trafic ca Waze sau Google Maps, dar nici nu produce aberații. Eu am Sygic ca backup, dar este plină piața.

    00
  26. Am patit-o si eu dar la modul cel mai idiot. In drum spre mare ma pune sa fac stanga intr-un sat. Noapte, creierul in stand-by, etc… am facut stanga si mers 1 km. Dupa 1km si traversarea unui pod, imi arata capat de drum apoi ma pune sa ma intorc si sa revin( dupa 1km) la ruta principala.
    Nici azi nu am inteles gluma.

    00
  27. Ce mișto că ne dam cu părerea, dar habar nu avem cum funcționează aplicația. Da, folosesc și sunt editor in harta Waze.

    00
    • utilizatorii nu au voie să aibă păreri?
      exact.

    • Pai explică-ne în pălăria noastră cum funcționează. Eu am renunțat la ea tocmai fiindcă nu funcționa. Crash-uri peste crash-uri când îți era lumea mai dragă, chiar și pe iOS unde stabilitatea aplicațiilor e net superioară. Mă trimitea pe la dracu’ în praznic, deși m-am chinuit să o setez în așa fel încât să nu se întâmple asta.

      00
    • @micu poate ne explică si noua cineva de ce trebuie sa ai nivelul 99.(9) pe forum (nu-s editor dar, la cum se schimba sensurile unice pe la mine in zona, poate ar trebui… But wait, imi trebuie nivelul coișpe) ca să ii explic unui editor care vorbește romana dar nu o înțelege (analfabet funcțional?) ca ultimele update-uri sunt de kko…

      00
    • poate faceti aplicatia sa nu mai ingenuncheze un telef cu 4gb de ram, in afara de animatii si luminite clientul vrea rezultate iar dupa cum s-a zis acest capitol e loterie

      00
  28. De la komotini, Waze a decis ca eu trebuie sa ajung acasa prin skopje. 1152 km. Am ajuns la makaza, la fel, orice faceam, orice reset, am oprit inclusiv motorul, nada, skopje, 1000 km, eu avand de fapt vreo 400. a trebuit sa bag orase din aproape in aproape, ca ma interesa politia.

    • 😂😂ai oprit motorul în timpul mersului? Ai mai avut tu tentative din astea de suicid pentru nişte martori în bord😂

      00
  29. Ba baieti cu scuzele de rigoare Waze si Google Maps ajuta dar nu tin loc de creier. Tot omul le-a creat deci practic in teorie ar trebui sa gandim mai mult inainte de a ne lasa pe mana unui soft care la un moment dat ar putea sa iti sugereze sa virezi intr-un zid sau sa traversezi o apa cu pe un pod luat de viitura.

    00
  30. Trebuia să scrii „niște urși și cocleți cu ursuleți” (adevăratele beemveuri, nu se mai fabrică așa ceva, se știe)

    00
  31. Softula fost bun, dar l-au varzuit in ultimii ani. Pardon, l-au imbunatatit.
    Te duce dupa cum are el chef: o data pe ruta mai scurta, alta data pe traseul care dureaza mai putin. Nu vezi de doua ori acelasi criteriu. O fi vreun nou AI din ala “dinamic”.

    00
  32. am pățit o chestie similară cu drumul Constanța Brașov. anul trecut mă direcționa el singur sa ocolesc o parte din centura București că era aglomerație la intrarea in București. anul asta nicio șansă. am reușit să obțin traseul respectiv doar când m-am apropiat la vreo 20km de unde trebuia să ies de pe autostrada. daca ii întrebi pe ei, it’s not a bug, it’s a feature

    00
  33. Ideea din spatele tuturor aplicatiilor de rutare(gps) este una foarte simpla si anume, algoritmul de rutare A*, link: https://en.wikipedia.org/wiki/A*_search_algorithm . O explicatie ultra mega simplificata suna cam asa:
    1. Se da o harta in care ai mai multe puncte de interes(orase) conectate prin niste linii(drumurile nationale). Intre doua puncte de interes conectate printr-o linie se stie efortul parcurgerii acelei linii, de foarte multe ori efortul de a ajunge din punctul A in punctul B nu este acelasi cu cel din punctul B in punctul A.
    2. Avand acea harta tu introduci destinatia raportata fata de pozitia initiala. In acelasi timp, trebuie specificat o euristica/ce te intereseaza sa afli in acel moment: daca exista drum, care este drumul cel mai scurt, care este drumul cel mai rapid, care este drumul cel mai rapid fara sa intru pe drumuri cu taxa/forestiere etc..
    3. Odata stabilit obiectivul tau, algoritmul iti da un raspuns raportat la interesul tau in acel moment.

    Cam asa functioneaza mai toate softurile de gps, algoritmul fiind standard, diferentierea fiind in acea euristica, plus influentarea in timp real, respectiv hartile. In Europa cel mai mare provider de harti si cu date statistice despre rute si alte nebunii, este TomTom. Hartile oferite de TomTom, vin cu o gramada de informatii pentru cine vrea sa le foloseasca, puncte de interes, camere cu radar, drumuri existente/inexistente/lucru, respectiv valorile de trafic inregistrate de dispozitive gps pe drumurile parcurse.
    Mare noutate adusa de Waze, cand a fost lansat, a fost si inca este, faptul ca informatiile despre drum se ofera aproape in timp real in aplicatie de catre ceilalti utilizatori de Waze. Practic euristica algoritmului de rutare folosit de Waze se bazeaza in mare parte pe datele adunate in timp real de la ceilalti utilizatori de Waze in ultima perioada de timp(perioada variabila in unele cazuri).
    Chestia asta e o arma cu doua taisuri, intrucat Waze este al naibii de bun pe zone foarte utilizate de catre utilizatorii lui pe cand in zone mai putin utilizate, iti da niste rateuri de te crucesti, tu le-ai experimentat din plin. Fix din cauza asta Waze-ul este in continuare decent in Bucuresti, dar daca vrei sa te duci in zone izolate sau unde nu este folosit cu precadere(in Finlanda am sfarsit prin a folosi TomTom ca sa fiu sigur ca nu ajung in Rusia din greseala), iti iei o teapa cat tine de mare.
    Motivul pentru care aceste aplicatii de rutare(waze si gmaps) sunt moca sta in faptul ca puterea lor sta in baza utilizatorilor ce o folosesc. Daca maine nici un bucurestean n-ar mai folosi waze te asigur ca ar da niste rateuri mari si traficul ar si mai distrus fata de ce acum.

    00
  34. Eu veneam de la Tulcea, eram la coada la bac sa trec la Galati si waze-ul ma tot punea sa intorc sa ma duc pe pod la Harsova si apoi sa vin spre nord in Galati. Si nu aveam bifat nimic la optiuni fara bac, fara taxe, etc.
    Iar cu blocatul a facut cateva glume bune exact cand aveam mai mare nevoie de el.
    Dar pt politie, gropi, blocaje merge.
    Daca nu stii drumul, arunca inainte ochii pe o harta, apoi vezi pe unde are de gand sa te duca.

    00
  35. banuiesc ca ati vazut optiunea de rute alternative din waze, nu?

    00
  36. Stii ca waze are niste parametrii pe care ii introduci nu? Daca vrei drum pietruit sau nu, daca vrei cel mai scurt sau cel mai rapid drum, etc….

    E de cacat sa vorbesti lemne fara sa detaliezi si ce ai ales tu acolo sau fara sa testezi si optiunile alea. Bifa de „drum pietruit doar distante scurte” imi scurta drumul cu 10 minute bagandu-ma pe o panta cu inclinare 20grade pietruita…fo example

    00
  37. Pana sa fie datele in roaming moca in UE, foloseam Here. Si acum il folosesc pe post de backup. Waze are mari probleme pe rute lungi, server timeout si trebuie sa faci segmente mereu. Dar e ok la trafic si politie si gropi. Mai da rateuri, ma pune sa o iau pe drumuri naspa din cauza a 5 minute diferenta dar nici nu ma las 100% in seama lui. Cateodata are waze dreptate, cateodata ma incapatanez eu. Google maps il mai folosesc la greci si bulgari ca ma enervează cateodata ca numele localitatilor nu sunt si in engleza. Concluzie: fiecare aplicatie ajuta cumva, anticipezi mai bine drumul sau depasirile vazand ce urmeaza, intersectiile complexe, planifici usor opririle la benzinarii (in special cand ai copii mici si te trezesti cu opriri neprogramate).

    00
    • „Pana sa fie datele in roaming moca in UE, foloseam Here”

      Pentru mine, avantajul Here nu e numai asta. Avantajul e ca merge chiar si in locurile in care nu ai niciun fel de semnal, e complet offline si are nevoie doar de GPS. Prin insulele din Grecia sunt tone de astfel de zone. Muream cu Google Maps sau Waze in brate pe acolo.

      00
  38. Am incercat Waze acum câteva luni in loc de Google Maps. Ei bine, la prima utilizare, navigatie de la A la B, într-o intersecție, când aveam nevoie sa știu pe unde o iau, Waze s-a gândit să facă ecranul negru și musai să setez home location. Fix in timpul navigației, la volan, sa setez home, că altădată nu mai putea. Uninstall.

    00
  39. In 2012 mi-am adus din Londra un tomtom pe care l-am folosit sa merg la mare de vreo două ori, după ce un student de la telecomunicații mi-a descărcat harta Europei de Est. Deoarece anul trecut am observat că nu mi-au apărut niste capete de autostrăzi și ceva intersecții noi, i-am cerut să-mi actualizeze de pe situl tomtom, unde aveam cont, o varianta actualizata. Sa vezi porcărie: s-a chinuit asta câteva zile și nici pe bani nu a putut descărca ceva, cică situl spune că tomtomul este prea vechi și nu mai are memorie! Să-l arunc sau mai am vreo șansă, că nici măcar varianta veche nu a putut-o descărca?!

    01
  40. Și asta ai descoperit doar acum? Ma dezamăgești :))
    Waze e cea mai buna variantă de aplicație care sa te ghideze pe niște drumuri pe care tu le cunoști deja, în rest e varză!

    00
  41. NOU
    #86

    De vreo 8 ani, prin multa Europa ma descurca cel mai bine Navigon (chit ca l-au oprit, mi-ajunge). La pornire mai arunc un ochi pe Gmaps pentru a vedea portiunile inrosite de blocaje.
    Nu, Navigon nu are nevoie de internet, dupa ce descarci hartile dorite.
    Mai sunt fani Navigon?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile