E plin de vulturi la cadavrul argentinianului mort. Plin. Nu ai loc să arunci un ac. Oameni fără vreun dumnezeu sunt acum pioși, dau mesaje de pioșenie, pupă poala popii și alte asemenea.
Realitatea este că nu se va schimba nimic. Țin minte, când a venit prima oară Papa la noi, plângea lumea pe străzi, era mai rău ca la Michael Jackson, la un moment dat într-un reportaj apare o băbuță care spune că de acum încolo România va fi mult mai pioasă și mai bună și oamenii se vor întoarce cu fața către Dumnezeu și învățămintele lui. Tot aștept momentul ăla.


CITEȘTE ȘI Corpul defunctului Papă Francisc urmează să fie expus credincioşilor începând de miercuri în Bazilica Sfântul Petru
părere nepopulară: dacă eram Papă și eram pe moarte, mă duceam în Ukraina, pe front, să mă omoare vreun rus prost sau vreun obuz, să apară știri amuzante despre cum pioșii de ruși l-au omorât pe papă.
Având în vedere părerile lui despre războiul din Ucraina, cred că ar fi ales să meargă in tranșeele rușilor…
Mă îndoiesc că dacă te duci pe front între două armate este vina când mori, indiferent de culoarea glonțului.
doar ca e mult spus ca „mergeai” omu era mai mult mort decat viu dinainte floriilor, ma mir ca au reusit sa-l tina viu pana acum
Pai draga Vali, rușilor nu le pasa câtuși de puțin de papa, ei il au pe Kirill al lor.
Rusii au facut tot ce au vrut, tot timpul, Putin a pupat si Coranul, a bombardat sute de biserici, sute de scoli, cred ca se excita cand ii arata aia poze cu copii ucrainieni morti. Deci nu cred ca mai exista vreun prag moral pe care sa il depaseasca rusii. Daca vine vreun sef de stat iar in vizita in Ucraina si cade vreo drona pe el, Putin, Lavrov si restul latrailor se vor jura pe carne de purcel ca era drona americana. Asa ca si daca omorau pe Papa, oripilati si socati ar fi tot oamenii cu bun simt si nu s-ar schimba nimic
chiar de paste
Mai bine puneai niste poze cu fete.
Acum ca tot a trecut postul și mâna dreaptă și-a cam ieșit din ritm
De ce ești pesimist?
O fi și un mare val de oportunism dar dacă unul se intoarce pe calea cea dreaptă pentru Francisc și cel căruia i-a ținut locul nu e o zi pierdută..
Ma mir ca n-au sarit aia inraiti, un cadavru nu poate fi decat mort sau e ceva nou?!?
Vance e de vină.
Jumatate de internet il roaga pe Vance sa il viziteze si pe Putin, doar, doar …
N-aș putea spune care-i mai tîmpit dintre ei doi…
Ce de greșeli gramaticale are articolul din link, incredibil!
Dupa intalnirea de ieri “I’m too old for this shit”
„This idiot is making me sick!”
Una peste alta, basilicele alea din Roma is vechi ca moartea mai nene.
Absolut tapene, rezistente, omul prinde si el loc in una din ele, nu e rau.
Eu, tu, mori maine poimaine nu numai ca cine naiba stie unde esti ingroapat dar in 10-20 de ani nici naiba nu te mai pomeneste.
Apoi cate state isi au la catalog toti conducatorii?!
Gasesti cu poza si detalii de la 1100-1200 chiar si inainte, ce politici, barfa, toate alea.
Are Vaticanul o arhiva de sta mata-n coada!
Pai si de ce plm as vrea sa ma pomeneasca lumea peste 20 de ani coae? Eu am off la mentions oriunde se poate acum pe social media crezi ca imi va pasa atunci de mentions si alte metrici?
Pai ei sunt piosi dar doar in biserica, afara sunt lei paralei.
Nu e lumea mai buna maica, la ora 17 erau cu radaru in boscheti pe Splai pe malu Dambovitei acolo unde nu creste nici iarba te mananca cainii daca esti pe jos dar e limita 50 ca e oras.
Limita aia e pusa special pentru radar, sunt mai tot timpul spre iesire din oras.
Citesc prima propoziție și mă ia panica: baaa, a murit Messi?
De fapt a murit Hugo Gatti, tot o legendă a fotbalului argentinian
What is reverse exorcism?
When the devil tells the catholic priest to get out of the child.
Nu, nu puteam rata ocazia.
Nu ma prind unde e surpriza … Cand a murit David Bowie s-au gasit cateva milioane de fani declarati dar care nu stiau sa spuna 3 cantece ale lui.
Bine ca nu l-ai comparat pe Papa cu Freddie Mercury.