Nu vreau sa vorbesc despre

Noi, toti cei care traim in tari culturale cu o populatie densa ori chiar in mari orase, nici nu mai stim cât demult ne lipseste o dragoste umana generala, calda, izvorâta din inima.Trebuie sa cazi neinvitat pe capul unor oameni dintr-o tara slab populata, in care kilometri intregi de strazi proaste separa vecinii intre ei, pentru a-ti da seama cât de ospitalier si iubitor de oameni e omul atunci când capacitatea sa de a stabili contacte sociale nu este in mod permanent suprasolicitata.

Cu siguranta ca aglomerarea unor mase umane in marile orase moderne este in mare masura vinovata de incapacitatea noastra de a mai percepe chipul aproapelui nostru in fatasmagoria chipurilor ce se tot suprapun si estompeaza. Dragostea fata de aproapele nostru e intr-atât diluata de multimea celor care ne sunt apropiati, prea apropiati, incât urmele ei abia daca se mai zaresc. Cei care mai sunt in stare sa nutreasca sentimente adevarate si calde pentru semeni trebuie sa se concentreze asupra unui numar redus de prieteni, deoarece noi nu suntem structural capabili sa-i iubim pe toti oamenii, oricât ar fi de intemeiata si de etica cerinta de a o face. E nevoie, asadar, de o selectie, altfel spus, trebuie sa „ii tinem la distanta” din punct de vedere sentimental pe multi oameni care de fapt ar fi pe deplin demni de prietenia noastra.”Not to get emotionally involved”, iata una dintre principalele griji ale multor oraseni. Aceasta atitudine, pe care nici unul dintre noi nu o poate evita complet, pune in evidenta o sumbra nuanta de neomenie; ea ne aduce aminte de vechii latifundiari americani, care se purtau omeneste cu negrii lor „de casa”, privindu-i insa pe sclavii de lucru de pe plantatii in cel mai bun caz ca pe valoroase animale de casa. Daca aceasta ecranare impotriva contactelor umane continua, ea va duce, alaturi de fenomenele de plafonare a simturilor, la acele manifestari cumplite de indiferenta despre care ziarele relateaza in fiecare zi. Cu cât avanseaza la oameni procesul contopirii cu gloata, cu atât mai stringent se vede pus fiecare individ în parte în fata necesitatii de a nu se implica emotional, astfel incât în zilele noastre e posibil ca tocmai in cele mai mari metropole sa se petreaca tâlharii, crime si violuri ziua in amiaza mare si pe strazi circulate, fara ca vreun „trecator” sa intervina.

Inghesuirea multor oameni într-un spatiu extrem de îngust nu duce la fenomene ale dezumanizarii doar prin mijlocirea factorilor de epuizare si esurare a relatiilor interumane, ci declanseaza si comportamente in mod nemijlocit agresive.

Voi pune autorul si anul in care a fost scris textul de mai sus un pic mai târziu.

Avocatul din oficiu al jegului e la fel de jegos ca jegul pe care e „obligat” sa-l apere. Altfel nu ar iesi sa dea atâtea detalii morbide. Alienare oraseneasco-avocatiala la nivel maxim.

Detaliile oferite de toate publicatiile nu provoaca in nici un caz mai multa empatie in societate. Doar anxietate inutila. Inutila. Iar dobitocii care dau lectii despre cum sa-ti educi fetele/copiii si cum sa-i faci sa se teama de ORICE strain… Doamne, ce dobitoci. Majoritatea fetelor/copiiilor abuzati, violati etc, au o legatura de rudenie/prietenie cu agresorul. Da, imi hranesc copilul cu anxietate, ca sa supravietuiasca. Nu mai bine va sinucideti, daca viata printre alti oameni e atât de imprevizibila si complicata?

Moral outrage is self-serving. Am mai scris despre asta si aici, in context politic. E fix acelasi lucru. Explicatia pentru „like”-uri si lacrimogene pe FB. Si pentru iesirea in strada timp de doua-trei zile imediat dupa oroare, apoi pauza.

Felul in care reactioneaza oamenii pe retelele sociale si aiurea este identic cu cel al politistilor (si tuturor celor implicati in caz) care au supt pula asteptând prin masini. Suntem rezultatul societatii pe care noi am construit-o, ce mirare nu? Da, noi. Prin indiferenta, nepasare, laba in cerc prin bule diverse.

Cu tristete constat ca singurul loc in care poti scapa de delirul mediatic este mall-ul. Daca ar putea cineva sa le taie si muzica aia „ambientala” debila, ai putea chiar sa citesti o carte pe canapelele din mall.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

15 comentarii

  1. De ce Mall si nu Kika unde au paturi mari, te poți ascunde în șifonier.
    Cum vad eu presa de la noi:
    https://i.imgflip.com/36r19r.jpg

    00
  2. antena 3 niste derbedei!

    00
  3. Nu le plingeai tu de mila arabilor si africanilor din Paris ca pe ei nu-i iubeste nimeni?Iubeste-i pe aia,ca intre vecini…sau acum nu mai functioneaza neomarxismul progresist din tine?

    00
    • Pot sa te intreb unde vezi tu logica intre ce ai scris si la ce ai raspuns?

      00
    • N-ai înțeles, mai citește odată, dacă tot nu înțelegi, mai citește odată și încă odată…
      În oraș nu îți cunoști nici vecinii, la sat îi știi și pe copiii ălora de peste deal.

      00
    • @antonioro: Esti un dobitoc. Si nu e prima oara. De fapt, esti dobitoc de la primul comentariu la posturile mele.

  4. „Moral outrage is self-serving”.Daca scrii pentru cititor atunci un minim respect vezi o minima traducere pusa intre paranteze, se impune.

    00
  5. probabil ar trebui să mai citesc de trei ori să înțeleg ce vrei să zici de fapt, dar ”Not to get emotionally involved” poate fi și un mecanism de apărare. am lucrat acum mai mult de zece ani într-o ONG și am avut de-a face cu oameni și problemele lor, mai mici și mai mari, și ceea ce numeam ”cazuri sociale” și încercam să-i ajut cât mai mult, cât mai bine.
    după mai puțin de 3 ani eram praf dpdv emoțional.
    chiar și acum, și sunt o grămadă de ani, observ cum involuntar evit să mă implic, evit să-mi pese prea mult de problemele altora pt că pur și simplu mă epuizează. nu (mai) pot să duc și asta.

    00
  6. Evident că societatea în ansamblu arată după chipul şi asemănarea majorităţii membrilor ei. Personajele cu empatie şi milă faţă de semeni (la modul general, nu membrii propriului clan/trib) au fost puţine în istorie. În Europa medievală erau atît de rare, că au ajuns să fie sanctificate. Altfel, şi cei puşi să ne apere sînt tot dintre noi, deci nu avem de ce să ne facem iluzii – nu vom avea niciodată politicieni, poliţişti, operatori de la 112 altfel decît majoritatea.

    00
    • Marcos, ceea ce spui tu e adevărat cu mențiunea că societatea arată după chipul și asemănarea liderilor săi, majoritatea fiind stimulată sau inhibată de aceștia.
      Cineva a aplicat din neurologie metoda scanării rezonanței funcțional magnetice și a observat că în cadrul populației, la nivel cerebral, regiunile din creier se activează în număr mare atunci când conducătorii societății sunt lideri empatici, stimulativi, aceasta face ca și în rândul populației să avem oameni mai deschiși, mai inteligenți; prin contrast, în cazul unor lideri disonanți se întâmplă cam ce vezi la noi acum, elitele favorizează declinul, oamenii se închid în sine, devin insensibili.

      00
  7. Citez: „noi nu suntem structural capabili sa-i iubim pe toti oamenii”. Asta e o axiomă sau cum? A zis-o Konrad Lorenz și e demonstrată? A măsurat cu instrumente cât de mult și pe cine poate iubi un om? Da, tipul a fost un geniu dar asta nu îl face infailibil.
    Mă rog, atât timp cât abordăm omul ca un animal (bineînțeles, evoluat) slabe șanse să gândim altfel

    00
  8. Nu-i vorba doar de suprasolicitare ci si de interdependenta.

    Cand tu nu esti dependednt de altii si nici ei de tine (cel putin in aparenta) atunci e mult mai usor sa te asociezi in bisericute sociale stratificate.

    Si aici sunt doua parti proaste. Prima este ca dispare ospitalitatea, devine greu sa relationezii cu oameni noi.

    A doua parte proasta, e ca un numar considerabil de oameni ajunge sa fie marginalizat, pentru ca nimeni nu ii doreste prin preajma (deseori pentru ca, din varii motive, „strica distractia / susta”).

    Si din aceasta a doua patura de oameni isi gasesc deseori organizatiile de barbosi pusi pe aruncat cladiri in aer si folosirea de dubite „ale pacii” pentru reeducarea spirituala si morala a oamenilor.

    00
  9. Îmi place prima parte a postului. :)

    Așadar, mi s-ar părea interesant sa vad cum ar putea funcționa in viitor, cu experienta acumulata pana acum, o societate bazata pe comunități mai mici, dar mai unite și implicit mai puternice, care sa ocupe spațiul fără crearea unor aglomerații de tip urban.. Aceasta dezvoltare pe orizontala, care ar asigura un spațiu vital mai mare fiecărui om, ar fi posibila oare fără sa afecteze negativ mediul inconjurator? Vorbim de asigurarea unei infrastructuri, drumuri, canalizare, gaze etc. pe o suprafata, zic eu, considerabil mai mare..
    Ca o paranteza, rețin ca ai spus într-un post ca ai dori să-ți faci o casa 100% ecologica, atat din punct de vedere al construcției cât și al demontări ei. Este oare posibil asa ceva? Mai ai în plan?

    Revenind, ma gândesc ca o comunitate mai mica, dar închegată prin relații sociale mai puternice, ar rezolva mai bine nevoia oamenilor de a ajuta și de a fi ajutați, astfel ideea de „ajuta-ți aproapele” capătă mai mult sens.
    Firește ca un singur om nu poate cunoaște toti oamenii buni din lume, nu poate oferi ajutor tuturor celor care au nevoie, dar poate este deajuns sa fie sprijin pentru el însuși, pentru familia lui și comunitatea în care alege sa trăiască.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube