Nu vreau să fiu eu ăla rău, dar… #egalitate

(AITA means “am i the asshole”)

OK. Tipul a fost nedelicat, putea să îi spună că ar fi normal ca amândoi să plătească și a lăsat impresia că plătea masa ca să primească sex.

Pe de altă parte, tipa a greșit că nu a specificat mai bine la ce se referă. De aia tipul a presupus că ea era acolo doar ca să mănânce pe gratis. Că e și asta e o schemă destul de frecventă. N-ai simțit nimic pe moment? N-ai simțit nimic de la început? De ce ai mai ieșit cu el atunci? De ce nu te-ai oferit să plătești partea ta dacă ți se părea că a fost o greșeală? Unde e egalitatea aia?

Am mai ieșit și eu cu tipe în tinerețe și, de vreo două ori, tipa mi-a spus că nu ne potrivim și alte bla bla-uri. Și cred că o dată nu mi-a răspuns una la telefon după ce am ieșit, am sunat-o și a doua zi (telefon fix, tataie), i-am lăsat mesaj mă-sii că eu sunt, n-a sunat, am prins aluzia și aia a fost.

Dar faze din astea cu “n-am chef, dar mersi pentru masă” sunt nasoale. Pentru că tipul nu e la prima țeapă de genul ăsta, de aia se poartă așa. Una a făcut același lucru cu el, după care alta, și alta și tot așa. Și omul a devenit atent și practic.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

114 comentarii

  1. Treaba lui daca procedeaza asa, e nasoala si atitudinea ei de a presupune automat ca el va plati. Totusi, daca el pateste destul de des treaba asta, poate e nevoie sa isi analizeze putin ce discuta acolo cu ele de nu mai vor sa vina acasa la el. Poate ca omul are si el undeva de imbunatatit ceva si n-ar fi rau sa sape putin.

    00
    • Ce nu pricepi mă că el nu are nicio vină! El își face datoria, doar plătește condumatia!

      00
    • „N-ai vrea sa mergem la mine sa continuam discutia despre situatia extrem de grava din Hong kong? E si mama de servici si suntem singuri…”

      00
    • in acelasi timp nu putem compara bulele.
      serios, ne dam cu parerea degeaba, n-am fost in us sau de unde o fi omu dar unii spun ca sunt zone in care multe pzd ies in oras(date) doar ca sa manance gratis, si la cat de disperati sunt unii si numarul relativ mare de potentiali fraieri unele o duc chiar bine scutind macar banii de mancare si oferind practic (aproape)nimic (bine, se si risca putintel, nu poti sti peste ce psihopat dai)
      oricum omu pare un pic agresiv, stiu ca erau pe net astia mgtow si destui din ei desi aveau dreptate pareau cam passive-agressive

      00
  2. depinde in ce cultura este
    daca e american, a pus-o. alea se considera printese

    european, dutch 50/50 nu se discuta

    in romania e cultura balcanica si incuiat-ortodoxa conform careia femeia e inferioara, deci barbatul o ocroteste, plateste

    00
    • In general consider normal ca „obligatia” de plata ii revine celui care a lansat invitatia.
      Daca el i-a spus: „te invit la masa”, ea a presupus automat ca nu trebuie sa plateasca.
      Daca discutia a fost ceva de genul: „poate iesim candva la masa” si a existat si din partea ei intentia de a inreba cand are loc intalnirea, atunci nota de plata se poate imparti la doi.

      00
    • Andrei are dreptate:
      „- Te invit la o prăjitură. ” presupune că plătești tu.
      „- Ai chef să mâncăm undeva diseară?”, presupune cumva că plătiți nemțește.
      Iar dacă vreau să invit o fată la mine, îi spun de la început care e planul. „Ce spui să ieșim la o cafea în oraș, apoi să vedem un film împreună, am Netflix.”
      Cam ambiguă situația inițială, piate de asta e si subiect de discuție.

      00
  3. Dupa parerea mea, puteau folosi timpul in care au stat la masa ca sa dicute cu franchete anumite aspecte:
    1. De ce suntem noi aici. Ce cautam, la ce punct suntem in viata, vrem o relatie la momentul asta sau nu vrem sa ne implicam etc.
    2. Daca il consideri atractiv, celalalt ce simte? Te place, va potriviti, ar vrea sa mai iasa cu tine, etc etc
    3. Un felul asta te ridici de la masa stiind la ce sa te astepti, ai avut o conversatie matura ceea ce iti poate intari stima de sine, si nu mai cauti raspunsuri de la necunoscuti pe net

    00
  4. Nu mi se pare ok sa platesc pt o ieșire. Nu am făcut asta niciodată.

    Plătesc dacă fac eu invitația și aleg locul, și sunt conștient ca este un loc relativ scump. Iar asta se intampla cu prieteni, iubite, persoane pe care le cunosc și cu care îmi face placere sa ies, iar masa în oraș este scopul, si nu un mijloc pt altceva.

    00
    • Si am primit destul feedback negativ pt nota de plata împărțită nemțește și răspuns invariabil cu „ciubucareala nu ii face nimănui cinste. Dacă ți se pare normal sa fii plătit/a pt o întâlnire inseamna ca ți se pare ok sa depinzi de cel care plătește si sa fii inferior lui. Personal, as fi scandalizat. Am mândria mea, și ma port cu ceilalți asa cum ma aștept ca ei sa se poarte cu mine, adică sa nu asume ca sunt un atarnator”.

      00
    • Eu nu am insinuat vreodată sa plătească el. Daca s-a oferit/a insistat pentru ca vrea el musai, ok. Altfel nu. E ca si cum m-as înjosi in fața lui. App, știu sa gatesc decent si dacă îmi e foame, scot tigaia :)))

      00
  5. mno, daca el a invitat si nu au discutat inainte cine plateste, este destul de TA pentru a proceda asa… platesc pentru tine doar daca imi dai sex, o spune si el…

    00
  6. AITA ?! Ce pula mea? Americanii astia cu prescurtarile lor ….. ei nu mai stiu cu ce prescurtari sa mai vina

    00
  7. Greu, dar barbatii incep sa inteleaga ce se intampla. Femeile ii folosesc pentru a manca gratis sau pentru a extrage alte beneficii, fara a da trup la schimb. Din pacate, multi barbati neaga regula 80/20. Cel putin 80% dintre barbati sunt SEXUAL neatractivi si trebuie sa se dea peste cap cu 14 iesiri la restaurant, pana cand POATE femeia face un compromis si ii arunca un os. In schimb, pentru barbatul aflat in procentul de sus , „just not feeling it that day” nu exista.

    00
    • Cel putin 80% dintre barbati sunt SEXUAL neatractivi daca vor sa joace mai sus in clasament decat sunt ei. Altfel si pentru cei mai urati barbati din lume exista femei care i-ar lua si ar trai fericiti pana la adanci batraneti.

      00
    • corect . femeile fac si vor face ce vor ele cu noi . isi permit .

      00
    • nicu, esti naiv. Un barbat SEXUAL neatractiv e neatractiv si pentru femeia care ar fi la nivelul lui din punct de vedere fizic. Ugly Betty si ea avea vise umede cu don Armando, nu se uita la prietenul din copilarie, care ar fi fost interesat de ea, dar care arata cam ca ea, sau chiar un pic mai bine…

      Femeia mai urata tot face un compromis cu barbatul sexual indezirabil. E planul G, cand primele optiuni n-au mers. Se combina, traieste sau se marita cu el pentru ca-i joaca broastele in burta de foame. Dar ulterior ajunge sa-l dispretuiasca, pentru ca, asa cum a explicat Chris Rock, n-a fost prima ei optiune! https://www.youtube.com/watch?v=oj_95tCzHe8

      Lucrurile se vor schimba. Pe masura ce femeile ajung sa aiba o independenta financiara, nevoia de a suporta un urat la o cina cand le roade stomacul, pentru ca apoi sa-i spuna ca „i’m just not feeling it today” se va diminua. La fel poate si barbatii inteleg situatia. Bai, n-ar rost sa o indopi. Scoate-o la o apa minerala in parc, ia un colt de paine si hraniti vrabiutele impreuna, cat afli daca „she’s feeling it” sau nu. Daca nu, treci la urmatoarea!

      00
    • pai plm, daca trebuie atatea iesiri nu cred ca mai e nevoie sa o convingi, ori o iei in barlog ori iti vezi de viatza ta, as zice ca asta e parentingul de kkt sau lipsa completa a lui

      00
    • Ioane, m-am plictisit de maimuțe proaste. Și maimuțe, și proaste.
      Ești din sectorul „80”, găsești maimuță din zona „80”.

      00
    • Tinder. 38 de ani. Blondă, frumușică.
      – Pari o fire blândă și deschisă. Cum de ești singură?
      – Am divorțat după 11 ani.
      – Cum asa? De ce?
      – A fost iubire si căsătorie fulger, nu ne cunosteam ca oameni. Suntem firi diferite. Ne-am dat seama că nu ne potriveam.
      Am un copil de 14 ani și unul de 11 ani.

      După 11 ani și doi copii, si-a dat seama că nu se potriveau.
      So… oameni de tot felul.
      Fata asta frumoasă, de 38 de ani, cu doi copii de peste 10 ani… ce va face, oare? Care e „ținta”?

      00
    • La varsta respectiva, cu 2 copii, „tinta” depinde de cat de disperata e financiar. Daca e pe tinder, ideal i-ar fi un gagiu, pentru nevoile sexuale si un beta provider, pentru nevoile stomacale si rechizitele copiilor. Nu-i port de grija. La ce disperati sunt „barbatii” din ziua de azi, unii fiind deschisi la crima de om pentru un damf de vagin, nu m-ar mira sa fie asaltata de oferte. Evident, acum ca e matura, cu experienta de viata, va face sa astepte potentialii candidati si mai mult! Intai ne cunoastem 3-6 luni, eventual cu iesiri la restaurant saptamanal si ulterior „mai vedem”… :D

      00
    • @Ion
      iarasi mizeria cu 80/20. Da ma, toti viseaza la Angelina Jolie si toate viseaza la Brad Pitt. Nu inseamna ca si au success. Si atunci, ori raman singuri/singure veci pururi, ori se reorienteaza. In 99.5% din cazuri se reorienteaza si tot cacatul ala cu 80/20 devine absolut irelevant.

      00
    • @ion, haide boss, femeie trecuta de 35 si copii, asteptare? ce plm e aia? daca nu a supt-o de la a2a intalnire(asta k sa fiu gentleman) deja inseamna ca prea multi fac laba pe tinder

      00
    • ps. la cv-ul ala e bine ca si ea sa fie directa cu el. stiu ca or fi multi visatori dar nu sunt convins ca sunt atatia prosti decenti, de fapt sunt relativ putini, majoritatea sunt ori in categoria younger care viseaza milf ori tipi plictisiti de sotii care vor altceva din cand in cand, deci chiar swipe right/left la potriviri ca altfel cineva iese cu buza umflata

      00
    • am dat exemplele pentru ca pare că ești tipul de om care linge in chizda femeile, ce deștepte și frumoase sunt ele, și cum ele nu s-ar uita la unul „de nota 7”.
      Dacă te-ai opri din cacatul ăsta, ti-ai da seama ca e PLIIIIIN de specimene față de care mai bine ți-o tai și o dai la câini, decât măcar să încerci să alegi ceva.

      Cunoști multe femei? Câți ani ai? Ori am avut eu ghinion, ori am încă, dar în jurul meu e PLIN de femei singure care „nu au noroc”.
      Urâte nu-s, proaste nu prea par, au casa lor, salariu… nu le bagă nimeni in seamă. Întâlniri de cateva ori, și atât. 35+ de ani, șanse mari să devină „sterpe”, daca nu sunt deja. Ce „sterpe” zic, în 10 ani le bate menopauza la ușă.
      Și ele tot singure și nefericire.
      Hai sa ne oprim sa lingem in chizda femeile, în detrimentul bărbaților. „Nu s-ar uita la…” Nu, tată, bărbații nu se mai uită la ele!

      00
    • Ce m-am enervat cu ion ăsta… e plin de proaste cu pretenții, „bărbații nu se ridica la nivelul așteptărilor”.
      O oarecare Anca (nume ales întâmplător), 37 de ani, nouă „prieteni” de când o cunosc eu până azi (o știu de vreo 15 ani), nimeni nu era ok. Băi, dar chiar nimeni, din nouă tipi?
      Singură, nefericită.
      Stai nefericită, madam. Vezi că în mai puțin de 10 ani intri la menopauză.
      Cacat.
      Când era copchilă era frumoasă spre foarte frumoasă. Acum e… am văzut-o la mare si mi-am adus aminte de bunica mea. Am început să râd de nu înțelegeau ce am. Cum puii mei să-mi aducă aminte de bunica? :)
      80/20, a? Baga-mi-as piciorul…

      00
    • NIX, asta e toata smecheria! Adica sa nu fie directa, ci cat mai ambigua. Daca ar fi directa si ii spune omului din primele minute ca nu e atrasa de el si nu va vedea nici un maruntai, nici dupa date, nici peste 6 luni, ramane cu stomacul gol! De asta o dau in „i’m just not feeling it today”. Cand prind un friaier, trebuie sa-l duca de nas cat mai mult posibil, pana intelege si el ca-si iroseste timpul si banii, urmand ca femeia sa treaca la urmatorul dispus sa intre in joc.

      Femeile azi au aliniati barbati pentru diferitele nevoi. Cativa sunt pentru futai, cativa pentru suport emotional, ii mai tin de urat la telefon, altii sunt strict pentru iesiri la restaurant, altul e pe post de iubit, tot timpul avand si alternative pe banca de rezerve, in caz de orice… https://www.youtube.com/watch?v=swGbcwUyCKQ

      00
    • Menționez ca această „Anca” nu e Andreea Raicu. Cazurile seamănă, dar nu despre ea e vorba.
      Raicu cât mai are până la menopauză?
      80/20…

      00
    • @Sabotor, reorientarea e fix ce explica misto Chris Rock in „you are not her first option”. Da, femeilor care nu le reusesc planurile A, B, C, D, F…. il accepta pana la urma pe unul, dar atractia sexuala nu exista. E doar un compromis ca sa nu faca foamea. Pe masura ce la nivel de societate femeile isi rezolva aceasta nevoie de a nu face foamea daca nu intra intr-o relatie de compromis cu un urat, numarul relatiilor de acest tip va scadea. Cum au aplicatia de comandat uber sau pizza de pe telefon, asa au si aplicatiile unde isi fac dick appointment, cu barbati care le atrag fizic.

      Chiar daca e o chestie care doare pentru majoritatea barbatilor, faptul ca 80% dintre femei sunt atrase fizic de maxim 20% dintre barbati, nu inseamna ca nu e reala. Restul sunt relatii de compromis. Pentru moment…

      00
    • @ion, orice populatie relevanta statistic e formata cam 50-50 din barbati si femei. Deci o femeie (sau un barbat, regular se aplica bidirectional) poate visa la partenerul perfect oricat vrea, pana la urma tot in categoria lor isi gasesc. Ce spui tu se refera la faptul ca femeile sunt foarte pretentioase si pentru ele compromisul e mai greu de facut.
      In orice caz, nu orice femeie isi permite sa manance gratis doar din invitatii, trebuie sa arate binisor peste medie si sa o si duca un pic mintea, cat sa nu se prinda fraierul imediat.

      00
  8. Aici totul se rezuma la cine a invitat pe cine.
    Daca el a facut invitatia, el era obligat sa plateasca masa. Daca ea facea invitatia, ea era obligata sa plateasca. Pentru ca nu ai cum sa stii daca omul ala isi permite sa manance in oras in ziua aia, sau nu. Daca eu te chem la masa, nu pot sa ma astept ca TU sa platesti masa, ca nu stiu de ce buget dispui. Sau sa astept sa platesti jumate. Imi asum asta si platesc eu tot. Ah, ca vrei sa fii gentleman si vrei sa faci cinste, e alta treaba.

    Si la faza cu „first date”, e normal sa mai refuzi pe cineva, sa nu te duci cu el direct acasa, pentru ca, ce vezi asa, la prima vedere, poate sa fie doar un fum in ochi. Iesi cu omul ala la masa si iti dai seama ca nu iti place.
    Sau poate tipa chiar nu are chef de sex la prima intalnire (prima, a doua, a 5a, nu conteaza). Sau poate era la menstruatie si nu a simtit nevoia sa ii detalieze lui asta. Sau, sau, sau. J de motive pentru care sa nu vrei sa mergi la unul acasa dupa cina.

    Plus ca el a fost nesimtit. A intrebat-o daca vrea sa vina la el acasa, ea a zis ca nu are dispozitia de a veni. A venit nota si el i-a zis ca nu e in dispozitia de a plati partea ei. Mie imi suna a „nu- mi dai pasa, nu iti platesc masa”. Urat. Si el incearca sa o afume cu „ah, de fapt stai, ca am zis asa ca nu discutaseram cine plateste”. Sa mori tu? De ce nu ai discutat dinainte de a iesi la intalnire? Sperai la fofoloanca?
    Plus ca nu specifica daca tipa si-a platit partea pana la urma. Pentru ca daca a facut-o, atunci el e magar cu acte.
    Pfff…

    00
    • nu îl obligă nimeni și nimic, că nu e un contract. Dacă te-a invitat, ai putut să-i spui nu, sau să-i spui că nu ai bani eventual înainte de a accepta. Nu mai vă motivați zgârcenia și egoismul cu reguli de acum 100 de ani când femeia nu avea nici măcar drept de vot, darămite un salariu.

      00
    • Tipul e magar si o stie, de aia a si postat pe reddit ca sa gaseasca si alti magari care sa-i confirme asta.
      Si nu e pentru ca n-a platit nota ei ci pentru ca i-a raspuns cu „wasn’t filling it”. Daca ii raspundea cu „as prefera sa ne platim nota separat” era totul ok.
      Dar asa a sunat ca razbunare si probabil aia a si fost.

      Ce e ciudat e ca ea mai cauta explicatii de la el in loc sa-i dea cu flit iar el inca mai cauta justificari in loc sa-si ceara scuze si s-o *** linistit.

      00
    • Sa inteleg ca placerea de a scoate pe cineva la masa, de fapt nu e placere, e motiv de razboi, e egoism si zgarcenie, e… nici tu nu stii ce e de fapt.

      Sunteti atat de prinsi in ura si razboi fata de femei, incat at uitat ce inseamna sa vrei, din simpla placere, sa iesi cu cineva la masa. Toti ati uitat de lucrurile simple. Va sta mintea doar la futut si la aruncat cu gunoi in femei. O scot la masa dar tre’ sa dea fofoloanca daca nu isi plateste partea? Ce cacat inseamna asta?!?!?! La ce naiba mai inviti pe cineva in oras? Care mai e rostul invitatiei, in sine? De unde pana unde, exista regula asta noua, ca daca nu iti platesti partea, dai sex. Sau invers? Esti cu capul, omule…
      Daca ar fi asa cum spui tu, nimeni n-ar mai iesi cu nimeni la masa. Pentru ca toti ar refuza. Mai bine mananc acasa si gata. Ce tot atata intalneala, lasa ca stam pe whatasp si ne trimitem emoji cu pupici. De ce sa fiu obligata sa fac sex, doar pt ca am iesit cu tine? Daca te plac, asta nu inseamna ca am chef in clipa aia sa ti-o si trag, poate vreau sa mai ies de cateva ori, sa te cunosc mai bine. Wtf man…

      Cand l-am cunoscut pe barbati-miu, isi permitea sa ma scoata la un covrig. Atat. Atat isi permitea la vremea aia. Eu, la randul meu, faceam briose si veneam cu ele in geanta si le imparteam. Eu eram la liceu, el la facultate, cu job part time. Nu erau bani de iesit la mall, de mancat prajituri si altele. O data pe luna isi permitea sa ma scoata la Burger King (in 2009, cand inca exista la noi), ca stia ca era locul meu preferat. Dar NICIODATA nu m-a facut sa ma simt ca si cum i-as datora ceva.
      Asta insemna ca eu sa nu ies cu el, decat atunci cand as fi avut primul job? Ca eram zgarcita si egoista, ca se oferea sa ma scoata in oras si eu * SOC SI GROAZA* acceptam? Sau n-am inteles.

      Varsa-ti frustratile in alta parte.

      00
    • pai problema e de fapt un pic alta. anume ca sunt multe domnite neprihanite care isi platesc iesitul in oras cu un pic de sex. si cateodata nu prea au chef sa plateasca. nici asa, nici altfel.

      in cazul asta concret nu e clar contextul in care s-a desfasurat intalnirea. era o tindereala ieftina sau inceputul unei potentiale relatii? dar oricum a fost ea putea sa fie eleganta si sa zica „i’m not feeling it” si sa intinda mana dupa nota iar el gentleman si sa nu i-o dea. amandoia au fost assholi.

      00
    • Eu nu sunt prins în niciun război al sexelor, dar când vii cu argumente de genul ăsta ne insulți inteligența, e ca și cum vouă nu vă plac masculii care vin cu replici proaste de agățat și se așteaptă să vă impresioneze. Faptul că nesimțitul ăla se poartă așa ( tipa doar a întrebat dacă plătește, nu a dat cu parul) nu înseamnă că ar trebui să fiți în continuare egoiste și zgârcite.
      ps. ești sigură că eu sunt ăla frustrat din discuția asta?

      00
    • Eu zic ca trebuie sa fie 50/50 indiferent de cine invita. Pana la urma si tie iti place sa petreci timp cu mine. Faptu ca iti dau mancare sa iesi cu mine ma face sa ma simt inferior, ii ca si cum tu nu ai vrea sa iesi cu mine pentru ca is un 0 dar daca tot este mancare gratis hai ca imi dau o sansa si imi asculti vrajelile in timp ce manci poate poate te conving sa ma fraieresti si la a doua intalnire.

      Daca nu ai bani in ziua in care te invita cineva ii zici ca nu ai bani si sa plateasca el si platesti tu data viitoare sau ii trimiti bani prin revolut sau amani intalnirea.

      00
    • De acord cu tot ce ai zis, dar nici ea nu a reactionat ok, cu demnitate. Ce inseamna chestia asta „dar cum, tu nu platesti masa?” Niciodata, nici macar unui prieten, cand m-a invitat el si ma gandeam ca va plati, cand a venit nota si am vazut ca si-a pus doar partea, nu l-am intrebat asta. Aia e, platesti partea ta (intotdeauna sa fii pregatita sa iti platesti partea), daca ti se pare ca a fost magar, nu il mai contactezi/nu ii mai raspunzi si mergi mai departe. Cerseala/pretentia asta din partea ei nu a fost un raspuns demn, dupa cum si raspunsul lui cu feeling-ul a fost deplasat. Amandoi au fost assholes :).

      00
  9. Nu știu ce să zic, am fost și eu în situații similare, dar nu le-am considerat prea importante. Dacă pornim de la ideea că o cină = program artistic după, e cam nașpa – pentru ambele părți implicate. Părerea mea.
    În rest, băiatul din poveste probabil că e ultra-pățit, de a trecut la represalii… Sau poate nu i-a zis nimeni despre vorba unei prim-ministre din UE, că la toți oamenii le e foame, nu doar decât la bărbați!

    00
  10. Eu sunt de moda veche.
    Cand o invit la masa imi asum ca platesc eu, chiar daca e numai o intalnire de tatonare, fara pretentii la sex.
    Oricum nu sunt genul care sa aprecieze chestiile astea: plata masa pentru sex. E un fel de prostitutie. Prefer un pic de sentiment.

    00
  11. Eu am avut întotdeauna abordarea: dacă o invit la cină în oraş, eu plătesc. Dacă ieşea cu puțăleală după, era bine. Dacă nu, asta e. Aşa afli ce-ți permiți şi ce e prea scump.
    Dar n-am fost niciodată măgar, să o pun să-şi plătească haleala pentru că n-avea chef de futut. Îs un gentleman, ce pla mea!
    Dar înțeleg că America e un biznis toată cîtă e.

    00
    • [quote]dacă o invit la cină în oraş, eu plătesc[/quote]

      Adica intotdeauna. ca femeile nu invita barbatii la cina

      00
    • @Flat, chiar nu ai fost niciodata invitat in oras de o femeie?

      Revenind la discutie: difera abordarea, chiar daca initiativa vine de la barbat:
      1. Hey, as vrea sa te invit la cina maine seara. Esti libera?
      – aici este clar invitatie din partea barbatului si ar trebui sa fie pregatit sa plateasca;

      2. Hey, ar fi frumos sa iesim candva impreuna. Poate ne vedem maine la un restaurant.
      – aici a fost doar o propunere, iar ea are libertatea de a alege locul daca doreste sa se intalneasca cu barbatul respectiv; este in regula daca se astepta sa imparta nota de plata;

      In niciun caz sexul nu ar trebui sa fie un criteriu pentru achitarea notei de plata.
      Daca vrei sa platesti pentru sex, apelezi la o prostituata. Desi nu stiu daca reusesti sa gasesti una atat de ieftina.

      00
    • @Andrei nu de alea pe care vroiam sa le fwt si nu la prima intalnire
      te mai invita o prietena sau asa noi vorbim de cadru romantic
      femeile din principiu nu fac primul pas, asteapta sa fie abordate

      si ce plm e vrajeala asta cu inflexiunile si tonul invitatiei, ce esti pizda? normal ca baiatul o invita ca ele nu o fac (vezi mai sus), dar asta nu inseamna ca se angajeaza sa plateasca sau sa o transporte, ca nu ii e dator cu nimic la prima intalnire nu te cunosc nu ma cunosti…

      de ex. am o prietena care nu concepe sa nu fie luata de acasa cu masina si sa nu fie dacie sau renault, minim bmw/audi/merc … asa crede ea ca trebuie sa fie pupata in fund.. well a ajuns aproape de 40 si are 2 pisici

      00
    • @flat, cand am chef, il invit la cina la mine…

      00
    • @Flat: N-am afirmat că le-am invitat pe toate cîte le-am dorit la cină. Unele n-au fost așa mofturoase, altele erau cu prea mari pretenții.
      Te mai și socotești dacă merită să o inviți , chit că asta n-a garantat niciodată țopăiala în așternuturi.
      Mai trebuie să se învețe unii și cu insuccese….c-așa-i în tenis (vorba unui general/amiral/sau ce uniforme o mai fi purtat Năstase :) )

      00
  12. Eu sunt mai old-school / prost / tampit, cum vreti s-o luati.
    Daca-mi place o tipa, o invit undeva si vine, eu platesc.
    Daca in urma intalnirii avute nu se leaga nimic, asta e, m-am simtit bine, nu-mi pare rau de bani.
    Important e sa stii cum arati si sa-ti stii target-ul. Daca nu esti un Dorian Popa ( exemplu aleatoriu ), n-are rost sa te agiti langa Miss-uri.

    00
  13. Din ce a scris concluzionez ca omul a fost prost:
    In timpul unei cine, iti dai seama daca omul are alte asteptari romantice.
    A simtit ca gagica nu e in the mood, s-a ofensat si a zis ca i-o coace el.
    A sarit ca rata la muci cand aia l a refuzat. Femeia a fost draguta si i-a dat un sfat, sa fie mai diplomat next time. El nu o sa fie pt. ca imi pare a are apicaruri de incel.
    Femeile nu refuza un sex daca a) se simt ok fizic, b) se simt atrase fizic de barbat, c) are carisma si nu face pe idiotul.
    Io zic ca pute si femeile il simt.

    00
  14. Avantajul când îți plac alea chubby e că sunt mai puțini masculi cu ochii pe ele iar ele știu asta și se obișnuiesc să-și plătească singure consumația.

    00
  15. Unele femei invita barbatii in oras. Nu musai la cina: o cafea, un pranz…
    Trebuie stabilit de la inceput cine plateste, pentru ca, din pacate, multi barbati isi fac idei cu privire la potentialitatile unei intalniri si multe femei au o retinere in a accepta invitatii. Oricum, sa te astepti la alte dezvoltari numai pentru ca ai oferit o masa in oras e prematur.
    Eu am un principiu: nu-mi permit in ziua aia, nu ies. Si nu presupun automat ca va plati omul. Discutam.

    00
  16. Cred ca trebuie schimbată abordarea, prima data sex si apoi lunch!

    00
  17. O să fiu eu judecătorul, dacă tot m-ați propus: strict pe speța lui, da, el e de vină. Pentru că s-a comportat urât și a folosit fix cuvintele ei ca să o facă să se simtă aiurea și să dea impresia că ar fi plătit doar dacă i-o și trăgea. Plus că s-a ridicat și a plecat. Putea, pur și simplu, să îi explice că i se pare normal să fie 50/50 și gata.

    00
  18. True story: la prima întâlnire pe care am avut-o acum 5 ani cu o tipă, la final s-a oferit să plătească și ea. N-am acceptat, dar mi s-a părut de bun simț din partea ei. 5 ani mai târziu, ne-am căsătorit vineri.

    00
    • e marți azi. sunteți bine? :)

    • So far, so good. Sper să nu mă pună să-i plătesc mereu partea de-acu’ încolo.

      00
    • Si cine plateste intretinerea ?
      Da curentul ?

      Congrats oricum.

      00
    • Androix, nu te mai bucura, ăsta a fost planul ei de la început! Și-a zis: hai să mă fac că vreau eu să plătesc prima oară, că după aia o să plătească el toată viața!:))))))))))

      00
    • @Midu ea plătește chiria, iar eu restul (întreținere, lumină, cablu/net, motorină etc)

      @Toma ironia e că nu plătesc eu mereu tot. :)) încă… oricum, îmi face plăcere să-i cumpăr chestii când pot, sau s-o ajut să-și cumpere chestii când vrea. Și nu vrea des. Și asta-i bine. :))))

      00
  19. prima (si ultima) intalnire pe 20 sau 21 decembrie, am luat-o cu masina de unde a zis ea, mers de comun acord intr-un mall la o cafea si o prajitura, vorbit de toate cele, cine suntem, ce facem, ce ne place si ce nu, ce ne dorim, cateva glumite, eu fiind avertizat dinainte ca tipa e religioasa spre ultra, am evidentiat elegant ca acest aspect mi se pare o chestie pur personala pe care eu nu o practic, dar nici nu ma opun practicarii ei de catre amatori (cum ziceam, elegant, nu formulata asa, discutia a fost mult mai lunga). am platit fiecare ce avea de platit la insistenta ei, in timp ce o duc acasa fara nici o alta intentie sau asteptare stabilim ca vorbim dupa vacanta de craciun pentru ca amandoi aveam planuri facute (munti, cabane, etc) si platite pentru aceasta.

    o sun conform intelegerii undeva pe 27 sau 28 decembrie sa iesim la un film, eram pregatit sufleteste sa indur vreo panarama plictisitoare, dar nu raspunde, nu suna inapoi. am mai incercat o data dupa inca o saptamana, 3 4 ianuarie cand intr-o conversatie foarte scurta m-a lamurit ca e la munte cu un prieten si „ma cauta” ea. evident ca nu a mai sunat vreodata.

    partea misto a fost ca am aflat (de la cine care ne facuse cunostinta si care imi daduse mai multe informatii despre ea, inclusiv partea cu religia, persoana de super incredere pentru mine, s-au si racit relatiile intre ele exact din cauza asta) ce a deranjat-o. anume ca de craciun nu am sunat-o sa ii zic la multi ani sau ce dracu’ se zice de craciun.

    00
    • „ca de craciun nu am sunat-o sa ii zic la multi ani sau ce dracu’ se zice de craciun”

      „Hristos s-a nascut!” ?

      00
    • Nu vreau sa fiu naspha dar si daca nu esti religios puteai zice un Craciun Fericit! Ce ti-a adus mosul? si sa ii trimiti un dick pic (uite ce darnic e mosu) ca asa e la moda :)

      00
    • Si ce ti se pare ciudat aici?
      Fata s-a suparat fiindca tu nu ai aratat prea mult interes la adresa ei. Apoi a plecat la munte cu prietenul care a sunat-o de 15 ori si i-a tinut companie.

      Frumos era sa o suni a doua zi si sa o intrebi cum merg pregatirile de vacanta. Nu sa astepti o saptamana „confom intelegerii”.

      00
    • Eu le zic „La mulți ani” uneori și tipelor care m-au refuzat. :)

      00
    • Antohie, daca zici tu, asa o fi. n-am idee, nu sun pe nimeni cu ocazia respectiva.

      dorin, e o idee, dar totusi nu mi-a lasat impresia ca ar fi gustat situatia

      Andrei, n-ai inteles… nu s-a suparat ca nu am sunat-o de craciun. s-a suparat ca nu am sunat-o SA II UREZ de craciun. daca o sunam si ii ziceam orice altceva, ar fi fost exact la fel de suparata. bine, tinand cont de asta, relatia oricum nu ar fi avut mari sanse ca duminica la biserica nu ma ducea nici cu tancul. si partea „ciudata” pe care vroiam sa o subliniez e ca toleranta mea pentru un subiect la care nu ne potriveam nu a fost intampinata in acelasi fel. in acelasi timp, din postura de religioasa si-a gasit cam repede „un prieten” cu care sa isi petreasca revelionul si fata de care sa nu fie dispusa sa vorbeasca cu alt barbat, daca intelegi ce vreau sa zic. si la final ea era aia nemultumita si eu ala rau. eu am trecut mai departe fara sechele, urmatoarea a fost mult mai normala. povestea era doar pentru a demonstra cat de intortocheata poate fi mintea unor femei si cum se pot considera victime din orice rahat.

      00
    • Sunt destul de sigura ca ai fi fost okay daca i-ai fi trimis un mesaj de Crăciun și s-o întrebi ce mai face, fără sa-i fi urat vreun Crăciun fericit.

      00
  20. Atata caz pentru o consumatie platita ? Adica intra el in faliment sau ea ?

    00
  21. NOU
    #85

    Tipul e un porc.

    00
  22. daca tipa voia sa mearga la el, ar fi platit sau nu consumatia?
    de raspunsul la aceasta intrebare depinde daca a fost sau nu magarete.
    (bineinteles ca platea el, deci bineinteles ca a fost magarete)

    00
  23. daca iti pui intrebarea probabil esti TA

    00
    • Cuvant cu cuvant voiam sa scriu acelasi lucru… noroc ca m-am uitat inainte peste comentarii..

      Nu inteleg de ce lumea se complica la faze banale..

      00
  24. Acu vreo 3 ani imi aranjeaza un tovaras o intalnire. Eu dupa divort, nu prea eram cu chef. In fine ma duc. Inainte ii zic aluia sa-mi dea o poza cu aia. Da omu poza, tipa superok. Frumoasa sexy futabila rau. Ajung la intalnire, apare asta….arata ca-n poze la trasaturi doar ca parca mai mancase un om. Era dubla tati. Nu grasa d-aia odioasa, dar plinuta bine. Inca futabila, la limita cea mai de jos. Vine fix la mine, intinde mana… Irina, 33 ani, sa stii ca si eu sint divortata, unde mergem. Io cu ochii pe dihanie si cu poza-n gand am balmajit ceva acolo. Ma ia asta de mana, hai la hanu lu manuc. Pai stai femeie c-am facut rezervare in alta parte…..plm. Ea ca nu ca vrea la han c-are nuj ce kkt bun de papa acolo. Hai la han. Pana sa vina chelneru m-a informat rapid ca ea pana la 35 de ani vrea un copil si plus de asta eu o sa platesc masa in seara aia. Am informat-o si eu la fel de rapid ca daca ar fi aratat ca in poza plateam fara discutii, dar acu am o retinere ca mi-e ca dau faliment la cat o sa bage in ea. Si tot rapid am informat-o ca la partea cu copilu o pot ajuta chiar in seara aia. Am zis ca-mi fute una de ma lasa acolo, asa s-a uitat la mine. S-a ofuscat oleaca, apoi hihihi hahaha am petrecut 3 ore faine. La final i-am zis ca platesc eu ca n-a mancat asa mult si am bani. Hihihi hahaha. Am dus femeia acasa. In fata blocului ne pupam dau sa plec, asta cica hai sus c-ai ramas dator la partea cu copilu. Plm. Puteam sa refuz?! M-a prins dimineata acolo. Si inca 6 luni dupa. Printre cele mai faine 6 luni din viata mea. Ne-am zis pa ca aveam alte asteptari pe plan profesional. Eu mai batran si mai putoare vream liniste, ea mai tanara vrea cariera la greu. Am ramas prieteni buni in continuare.

    00
    • Tinder.
      3 minute de discuții:
      – Spune-mi dacă vrei să te însori cu mine, că eu am un copil și nu am timp de pierdut. Dacă nu te interesează să te însori cu mine, nu are sens conversația.

      După trei minute!?

      So, cumva tu ai avut noroc? :)

      00
  25. Cand inviti pe cineva la o masa se presupune ca … platesti. Depinde si cum formulezi invitatia. Ala chiar spera ca aia o sa se futa cu el pe o lingura de cioarba ?

    00
    • Nu a zis nimeni de futai, macar un mozol ceva sau o a doua intalnire. Tipa a zis la sfarsit de cina ca nu simte legatura intre ei asa ca pica a doua intalnire. Pana la urma de ce sa plateasca el cina ei? Nu tot femeile cer egalitate?

      00
    • Cum nu vroia sa o futa ? I-a zis sa vina la el acasa. Vroia crezi sa-i arate ce Play Station are sau colectia de timbre ?

      00
    • Pai da ba ciocan ca toti barbatii au prietene si niciunul nu se gandeste vreodata sa le si futa… Deci sa o luam asa: Ies cu o duduie in oras. Daca la finalul cinei spune ca nu o intereseaza e-ul atunci de ce drace i-as plati cina? Ce faci in acest fel? Iesi de 10 ori in oras si s-a dus 1000 de lei fara sa primesti macar un mozol/o intalnire viitoare/o laba trista/un futai

      00
  26. https://www.craigslist.org/about/best/lax/483318927.html

    „You ignored the nice guy. You used him for emotional intimacy without reciprocating, in kind, with physical intimacy. You laughed at his consideration and resented his devotion. You valued the aloof boyfriend more than the attentive „just-a-” friend. Eventually, he took the hint and moved on with his life. He probably came to realize, one day, that women aren’t really attracted to guys who hold doors open; or make dinners just because; or buy you a Christmas gift that you mentioned, in passing, that you really wanted five months ago; or listen when you’re upset; or hold you when you cry. He came to realize that, if he wanted a woman like you, he’d have to act more like the boyfriend that you had. He probably cleaned up his look, started making some money, and generally acted like more of an asshole than he ever wanted to be. ”

    Asta este si explicatia pentru care ea l-a contactat a doua zi. Daca ii platea el masa, nu mai auzea de ea, decit poate pentru a repeta povestea.

    00
    • Poate era urat cu crengi si nu vroia sa-l futa. Nu inteleg discutiile astea sterile despre baieti buni, rai, devreme acasa, drogati, cu bani si fara bani… cacat. Prima intrebare este: te atrage Gigel ? Nu ? E game over.

      00
    • Ciocanul, asta-i toata smecheria. Chiar daca femeia stie in secunda 1 ca nu e atrasa sexual de Gigel, nu e game over! Gigel isi are utilitatea in continuare pentru ea. E tolerabil pentru o masa la restaurant platita de el, sau mai multe. Alt Gigel e bun pe post de beta orbiter, suport emotional, cand fata plange dupa ce s-a certat temporar cu smecherul care o fute. Poate mai stie sa reinstaleze un windows, sau sa faca o devirusare… Un alt Gigel e bun pe la locul de munca, sa ajute cu o parte din dosare. Si tot asa.

      E un dans, un balans, o arta de a sti sa dozeze gesturi, mesaje cat sa tina naivii disponibili pentru rolul pe care il joaca in viata lor. E despre „possibility of sex”. Posibilitate care nu se materializeaza pentru multi niciodata, evident.

      00
  27. Am o senzatie de deja vu, din cand in cand apare o poza similara pe 9gag si gasesti fix aceleasi discutii :)
    Si tot acolo am intalnit un comentariu foarte pertinent in care se spunea ceva de genul ca prima intalnire nu se face la restaurant ci la o cafea, bere, suc, ceai, prajitura, in parc, etc etc.
    In felul asta se evita situatiile penibile (in care avem un berbec care presupune ca masa platita obligatoriu = sex SAU o fomista care se duce pentru o masa gratis fara nici cel mai mic gand de a continua relatia dupa SAU o combinatie dintre cele doua scenarii de mai sus) :)

    00
  28. Impresie personala, parca s-a tampit lumea acum cu tinder si prima intalnire direct la restaurant.

    Pe vremea mea (lol), pana cand ajungeam la o carciuma, restaurant, cos de picnic, stiam foarte bine ce isi permite fiecare si daca avem vreo sansa sa ne suim unul pe altul. De cele mai multe ori ajungeam la restaurant dupa cateva intalniri in pat.

    Si da, cum a zis Andrei, concurenta e mai mica la chubby si in plus nu ranesti in oase. Un alt avantaj e ca ajungi mai repede in pat cu ele vs regina intepata in fund a scolii/liceului/facultatii la care trebuie sa ii faci piedestal inainte.

    00
  29. Nu zic ca nu exista si lepre profitoare (dimpotriva, sunt cam multe), dar nici el nu ne da mai multe date despre cum a decurs seara. In general la aita, cu cat mai putine detalii date, cu atat mai mare sansa de yta.
    Poate erau la prima intalnire si/sau nu se prea cunosteau. Nu stiu pe nimeni care sa „urce sus” din prima, decat daca s-au vorbit dinante (#moarteaspontaneitatii, dar orisicat; din putinul de informatii pe care le avem, tipul putea sa fie chiar si criminal in serie). Sau „poate o fi facut el ceva, o fi vorbit urat…”, pana la urma, daca stia s-o faca sa se simta bine, macar il lasa s-o pupe, tina de mana sau alte rahatisuri pe care le mai fac oamenii inainte de a ajunge la third base.
    In orice caz, ar trebui sa fie clar pentru ambii pana la sfarsitul serii ce fel de intalnire e. Daca n-a ras la glumele tale toata seara, s-a uitat de 5 ori la ceas sau la usa, etc. take a hint.

    00
  30. io n-am mai fost la un date din cretacicul timpuriu, așa că lămuriți-mă și pe mine care-i totuși procedura la 50/50? se ia nota și se împarte la 2, ca la ora de matematică sau plătește fiecare ce-a consumat?
    că dacă e prima poate fi nașpa în orice poziție.
    gen ea o ține pe apă/limonadă și-o salată grecească, și el începe cu whisky (sau termină cu un coniac), continuă cu vită kobe la grătar, asezonată cu 1-2 sticle de vin roșu ales de el (poate bea și ea un pahar, cca 150 ml, cât pune ospătaru’ în pahare de obicei) și termină cu dracu’ mai știe ce.
    sau el e cu apă/suc (că e cu mașina) și o friptură de porc și ea începe cu un coktail, continuă cu vita la grătar, cere și-o sticlă de prosseco și mai ia și desert.

    00
  31. sunt niste diferente culturale intre noi si ei. De exemplu daca esti invitat la ziua cuiva la resturant trebuie sa mergi cu cadou si iti platesti consumatia.
    Apoi baietii astia trebuie sa inteleaga ca o invitatie afara, cumperi timp alaturi de persoana respectiva si acolo sa o convingi ca merita sa va mai vedeti. Marketing e ca tipa ajunge la intalnire si apoi urmeaza faza de vanzare, dar unii nu inteleg ca sunt doua faze si foarte rar se intampla sa fie marketing si sales impreuna.

    00
  32. Pai cel mai simplu e sa o intrebi de la inceput. „Ne futem si noi in seara asta? Ca sa stiu cum fac cu nota de plata…

    00
  33. Nu stiu cum sta treaba acum, ca nu mai sunt „pe piata” de ceva ani buni, da’ eu aveam o filozofie simpla, invit o fata in oras,ca-mi place de ea, bag mana in buzunar si platesc nota. Daca se oferea sa-si plateasca nota, ii spuneam ca e placerea mea, daca insista, plateam nemteste si nu-mi Mai bateam capu’. N-aveam pretentia sa o duc acasa, daca venea, venea, daca nu, data viitoare, ca nu era graba, daca nu mergea ca nu era chimie(eram eu prea urat pentru ea), nu mergea si aia e, nu stateam intr-o pizza sau o salata si o apa cu lamaie… Pana la urma era si bucuria mea sa ies la o intalnire cu o fata de-mi placea.

    00
  34. Femeile din ziua de azi nu mai știu să gătească? Întotdeauna, în toate relațiile mele,ea mă invita prima la masă, la ea acasă. Când ajungeam la faza restaurant înseamnă că deja ne călărisem de câteva ori.

    00
    • Da, că o să invit un bărbat cvasi-necunoscut la mine acasă, ce să zic.
      Primele întâlniri se petrec în locuri publice. Și, dacă se poate, cât mai aproape de lumina zilei. Să nu fie surprize. :)

      00
    • sfaturi pt femei: nu mergeți singure pe stradă noaptea, nu vă îmbrăcați atrăgător, nu faceți și nu dregeți, invitați un bărbat cvasi-necunoscut la voi acasă să-i dați de mâncare.

      00
  35. @ X-uleasca
    Intotdeauna ne cunoscusem inainte intr-un loc public-din intamplare,sau la prieteni comuni. Aici,regret,trebuie sa ma laud putin,din liceu se spune ca am figura unul intelectual rasat-sau pampalau,depinde cine o zice. Pe langa asta standardele mele privind femeile sunt foarte ridicate,cineva spunea pe un forum ca uite ce femei apar in clipurile manelistilor,eu i-am raspuns ca nici daca m-ar plati nu m-as culca cu ele. Acu’ daca stau bine sa ma gandesc,orice om are un pret…

    00
  36. Bag pl, citesc postări d-astea și comentarii și mă întreb cum dreacu de eu am întâlnit 90% femei foarte ok… Și tot singur sunt :)

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile