Vatmanul lui Lucescu merită un stadion plin de recunoştinţă

touch-the-dinosaurs

Zilele astea am fost pe drumuri şi oricum nu mă pasionează ştirile sportive, dar am aflat până şi eu de accidentul antrenorului Mircea Lucescu. Care a întors pe linia de tramvai şi a fost lovit din plin de unul.

Şi, ca să spun eu ce altora le e jenă, vatmanul care a făcut asta merită un stadion plin de recunoştinţă şi o statuie în faţă la RAR. Pentru că le-a arătat şmecherilor care încalcă zi de zi regulile de circulaţie că într-o zi o pot mierli, indiferent de maşina în care se află sau de poziţia socială. Mesajul pe care poliţia nu poate să îl transmită l-a transmis un om simplu. Sigur, umanitatea, în afară de Iliescu şi alte jeguri nimeni nu merită să moară, dar e garantat că un accident din ăsta la trei luni face bine circulaţiei oraşului. La fel cum maşinile răsturnate în curbe fac şoferii mai atenţi decât 10 indicatoare.

Cu ocazia asta am aflat şi de contractul de imagine dintre Kia şi doi oameni din fotbalul românesc. Să vedem dacă va mai continua, că momentan Tramvai 1 – Kia 0.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

33 comentarii

  1. NOU
    #1

    Riscand sa fiu pus in categoria comentariilor „Bravo, zoso, tine-o tot asa” sau „Misto, mai scrie!”, modul in care e scris post-ul asta (subiect, formulare, titlu) are dublu plus de la mine.

    Pacat ca nu ai un counter intern ($articollike++) pentru asta (aprecieri private asupra calitatii articolelor).

    00
  2. prea multe accidente din cauza vitezei si a neatentiei. si ne plangem de drumuri. starea proasta a drumurilor genereaza foarte putine accidente comparativ cu depasirile riscante si viteza ametitoare

    00
  3. NOU
    #3

    Porc.

    00
  4. Legat de faza cu masinile rasturnate in curbe, tineti minte cum acum cativa ani se puneau manechine imbracate in politisti pe ici pe colo ca sa sperie soferii? Oare n-ar fi o idee cool sa puna in curbele periculoase cate o masina rasturnata, dar facuta praf. Ar trebui sa fie mai eficienta decat sperietoarea cu radarul.

    Regards…

    00
  5. Foarte bine punctat, felicitari zoso !

    00
  6. Ai uitat un verb, sau ai uitat subiectul singur, pe aici: „Sigur, umanitatea, în afară de Iliescu şi alte jeguri nimeni nu merită să moară”. Deci, în condiţiile astea, ce face umanitatea?

    00
  7. Eu as zice ca scoru’ e egal, cat timp pasageru’ a supravietuit impactului cu un vehicul mult mai greu. Ce ramane de vazut este daca firma producatoare de autoturisme vrea sa isi mai asocieze imaginea cu o persoana care intoarce pe linia de tramvai.

    00
  8. Vatmanul nu stia de sportul-rege? Faptul ca nu a acordat prioritate lui Lucescu se numeste lezmajestate, nu e de laudat. Cel putin, nu in tara in care o nevasta de fotbalist e mai celebra decat orice fomist de scriitor sau filozof.

    00
  9. Zoso, dupa cum zici, vatmanul a facut pentru bunul simt in trafic de zeci de ori mai mult decat fac bietii politisti timorati care se uita timid la cei ce calaresc linia de tramvai pe langa ei sau trec agale prin intersectie pe rosu vorbind la telefon si fara centura.
    Asta din urma e chiar pe bune: trei contraventii vizibile „la pachet” si tot ce-a gasit de cuviinta sa faca politistul a fost sa se uite luuung in zare dupa individ.

    00
  10. Sunt zone unde nu poti sa intorci decat pe linia de tramvai.
    De asemenea sunt multi vatmani care intentionat te lovesc si tin un fel de scor cu care se lauda la depou.

    Cunosc zona Apaca si multa lume intoarce dupa statia de tramvai. Unde in alta parte ?

    00
  11. De la Fagaras la Brasov nu trebuie sa se mai chinuie nimeni sa puna masini rasturnate: alaltaieri am gasti 4 masini turtite pe toate partile in … 60km.

    Ce bine imi pare ca nu avea Mercedes sau BMW, alea erau putin mai tari sau macar aveau airbaguri calumea. Asa a iesit o lectie de nota 10 pentru smecherasi.

    Bai, nu zic sa nu intorci pe linia de tramvai, dar daca o faci fi cu ochii in patru si respecta-ti colegii de trafic. Nu te crede un semizeu pentru care toata lumea incetineste sau franeaza.

    00
  12. @tibi:mergi pana poti sa intorci legal-ca nu o vrut sa mai mearga 500 de metri ca sa poata sa intoarca legal e partea a doua-acum plateste! Eu acceleram sa fiu in locul vatmanului si il taram 200 de metri!

    00
  13. Nu stiu daca merita, dupa cum spuneai, un stadion plin de recunostinta, dar se trag niste semnale. Unde mai pui ca, au vrut sa il scoata vinovat pe vatman!? Ulterior au incercat sa dreaga busuiocul.

    00
  14. Chiar daca a facut o neregula de circulatie, oare e semnalizat?

    00
  15. @tibi: „te lovesc intentionat”? sunt chestiile alea, cum le-o zice?… aa, șine! dacă sari în fața tramvaiului pentru că vrei să virezi stânga MERIȚI să fii lovit.

    00
  16. Da Tibi, e ca la pilotii de avioane din al doilea razboi mondial… daca te uiti in cabina vatmanului ai sa vezi crestate cu cutitul:
    |||||| – masini
    |||| – motociclisti
    ||| – pietoni

    00
  17. Macar daca intorci casca ochii inainte.

    00
  18. Mie mi-a placut aia cu – vatmanul putea sa il evite. :))
    La fel mi-a placut si articolul de pe trombon cu Lucescu urmarit de un tramvai prin tot orasul! :D

    Mi-ar placea un travaist de asta asa hotarat prin Oradea, ca’s mult care parcheaza ca vaca si nu lasa loc destul pentru tramvai sa treaca.

    00
  19. @tibi , clar, linia continuua (care este si acolo unde a intors Lucescu dupa benzinaria OMV) este facultativa si facuta pentru prosti. Clar. Iar motivatia este ca „intorc multi acolo”.

    P.S. In intersectie la Apaca nu mai este indicator care sa interzica virajul la stanga.

    00
  20. nu imi vine sa cred ca TU vorbesti despre oameni care incalca regulile de circulatie. de ce nu reiei si filmuletele alea in care aratai cat de destept esti si cum tai tu curba dubla, intrand pe contrasens??????

    00
  21. @Daniela – semnalizatul e facultativ de multa vreme in RO!! deja a inceput sa fie dotare optionala la multe masini, in special la cele de peste 30mii.

    00
  22. Bun, OK, inteleg ca e musai sa o faci la stanga peste linia de tramvai si/sau linia continua, intr-un anume loc si sa nu te duci ca prostu’ pana la prima intersectie, ca asa ar fi ultra legal (apropo, incercati figura asta la Budapesta, Viena, Berlin, etc – just for fun…).
    Dar ce te impiedica sa stai sa astepti sa treaca tramvaiul? Injuraturile celor din spate, carora le blochezi banda? Fuck them, n-ar trebui sa te afecteze, ca oricum esti nesimtit…

    00
  23. Oricum, vatmanul e stelist :))

    00
  24. @zoso Corect,data viitoare cand mai vezi o baba grabita cu doua sacose de la piata care trece prin loc nepermis sa n-o ierti care cumva.Si daca nu o poti nimeri din prima poate reuseste pasagerul din dreapta cu portiera.
    In felul asta poate baga la cap pietonii sa nu mai traverseze prin locuri aiurea.
    Intrebarea e daca ai nervi sa traiesti cu constiinta ca ai omorat pe cineva.Iar daca da,draga Zoso,nu inteleg ce cauti sa scrii pe bloguri.Locul tau e in trupele speciale.Heil Hitler!

    00
  25. @Zoso Corect,data viitoare cand vezi o baba grabita cu sacosele de la piata ca traverseaza prin loc nepermis sa nu carecumva s-o ierti.Macar o fractura dubla de tibie si peroneu se impune daca deces prin omorare nu se poate.
    Nu stiu dupa aia cum stai cu constiinta (da, acea chestie oribila care ne diferentiaza de animale).Daca stai bine cred ca locul tau nu e pe bloguri ci undeva pe la niste trupe speciale,ceva cu comando.
    Heil Hitler!

    00
  26. Declaratii scoase din context (dati search pe goagal):

    Lucescu: „Tramvaiul putea evita coliziunea! L-am zărit de la zeci de metri distanţă şi mi-am imaginat că va frâna.”

    Soferita avariata: „Eu m-am oprit să îi acord prioritate şi nu mă aşteptam ca tramvaiul să intre în el.”

    00
  27. Și în ce condiții vom avea Tramvai – Kia 1-1? :D

    00
  28. Iar l-au furat arbitrii!

    00
  29. Bravo Zoso! 10+

    00
  30. @Octavian a uitat cu ce nume a comentat cu cinci minute inainte, sau e plina tara de neonazisti?

    00
  31. Legat de o idee de mai sus, la cate Dacii s-au recuperat din programul rabla, ar fi o idee sa ia unele si sa le puna in zonele cu pericol de accident proptite intr-un pom, stalp, gard etc. ca avertisment.

    00
  32. Nu sunt de acord deloc cu tine, se vede ca nu mai stai in Bucuresti… Vatmanii sunt foarte ai drq daca te prind pe linie dau in tine fara retineri.

    00
  33. deabia scaparam putin de „evenimentul national” Mircea Lucescu…ca 5 zile au repetat in continuu o stire de 3 minute..
    Asteptam alte evenimente prin care GSP,RTV sau altii sa faca emisiuni nesfarsite..
    @sadness :ai dreptate – citez din lucescu „parca tramvaiul a vrut sa dea in mine”

    00

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile