“Chiar dacă dezvolţi una de succes şi o vinzi pe mulţi bani cuiva, nu te poate împiedica nimeni că a doua zi să nu mai porneşti altă afacere de succes, făcută pe aceeaşi idee.” (sursa)
Nu e prima oară când văd tâmpenia asta spusă de cineva în relaţie cu vânzarea unui website. Sunt surprins că o face Radu, că până acum o vedeam emisă cu patos de tâmpiți care n-aveau cinci mii in buzunar, dar îşi dădeau cu părerea despre una şi alta.
Mă ofer să lămuresc eu confuzia asta. În orice contract din lume, cumpărătorul pune nişte condiţii de bun simţ, una din ele fiind ca vânzătorul să nu pornească mâine un site similar.
Iată cum arată formularea, într-un contract de vânzare-cumpărare românesc:
3.1. Furnizorul declară si garantează că în momentul semnării prezentului Contract nu este titular de drept sau nu deţine în coproprietate drepturile asupra altui website al cărui concept şi conţinut este identic sau similar cu conceptul şi conţinutul site-ului.
6.6. Furnizorul se obligă ca pe durata de valabilitate a prezentului Contract precum şi pe o perioada de 3 ani de la încetarea prezentului Contract să nu dezvolte singur sau în asociere cu alte persoane fizice sau juridice niciun alt website bazat pe un concept şi/sau având un conţinut identic sau similar cu cel al site-ului. În caz contrar Cumpărătorul va avea dreptul să solicite şi să primească daune interese în cuantum de «dublul sumei de vânzare» euro, iar Furnizorul va avea obligaţia corelativă să achite suma de «dublul sumei de vânzare» euro pretinsă de Cumpărător drept daune interese.
E la mintea cocoşului, dacă ai o urmă de creier, că aşa ceva nu e admis, pentru că vânzarea n-ar mai avea foarte mult sens dacă vânzătorul fură mâine jumătate din echipă şi face un site la fel.
La naiba, inclusiv middle managementul trebuie să semneze contracte asemănătoare, prin care se obligă să nu se angajeze pe o perioadă de X ani la o companie care are acelaşi obiect de activitate. Sigur, nimeni nu ţine cont de asta, dar dacă o firmă vrea să facă rău unui angajat, o poate face apelând la acea clauză.
Da, asa pare foarte corect, insa contractele se pot ocoli foarte usor chiar la nivel de firme. Vezi achizitionarea fiba software de catre polonezii de la asseco. La doi ani de la fuziune renaste o firma identica..
Nu e o confuzie. Mi se pare normal si ma astept sa aiba clauze de neconcurenta bagate in contractul de vanzare. In practica insa acestea pot fi pana la urma ocolite. Lasi pe altcineva in fata. Te ocupi neoficial de treaba. Esti „consultant”.
Ideea este ca nu te poate impiedica nimeni sa-ti folosesti contactele si relatiile pentru a face din nou succes din ceea ce ai invatat sa faci.
Chestia asta e valabila strict pentru site-uri de informatii/anchete/review-uri. Daca Zuckenberg vinde Facebook si apoi vrea sa faca altul, s-ar putea sa nu-i mai iasa, pentru ca oamenii vor ramane pe Facebook, unde deja au radacini. Dar cand e vorba doar de continut, oamenii il urmeaza pe cel care face continutul, nu forma sub care o prezinta. Daca nu ma insel, ceva asa a facut Ioanitoaia cand a migrat la GSP si Antena si a mutat acolo audienta. La asta ma refer.
Daca maine vinzi zoso.ro cuiva si dupa un an te certi, crezi ca un nou blog pornit pe alt domeniu n-ar avea in timp succes? N-ai avea in continuare acces la relatiile facute? Ca doar nu semnezi ca nu mai faci niciodata un alt blog.
@nwradu: ştii ce se întâmplă dacă unul din ăstia pe care ii suni pentru informaţii vrea să îţi tragă o muie? sau, şi mai amuzant, cum eşti plătit? cum scot ăia bani din firmă să îţi dea ţie, la negru, pentru ca nu poţi apărea ca angajat la firma noua?
mentalitatea americană e simplă: ei au spirit antreprenorial. au făcut ceva de succes, au dus businessul cât mai sus, au vândut, nu se uită in urmă. uită-te la marc cuban. jason calacanis. oamenii ăştia nu se agaţă de aceeaşi idee.
confunzi cu ioaniţoaia. el nu a vândut. el şi-a mutat audienţa dintr-o parte in alta. lucruri diferite.
Mentalitatea asta a ramas de pe vremea trakerelor cand orice „coder” sau staffzor se supara pe sysop isi lua jucariile (aka sursa si baza de date) si isi deschidea si el un tractoras pe care sa se joace.
@Ion: mentalitatea românească da. cea străină nu.
Eu am vandut 3 situri anul asta si nimeni nu mi-a cerut sa nu creez altele noi timp de nus’ cate luni/ani. Oricum vinzi un site ‘consacrat’ si chiar nu este usor sa aduci unul nou atat de repede la nivelul ala. Ca altfel nu se chinuia cumparatorul sa-l ia de la tine, facea in 2-3 luni unul mai baban. Depinde deci de client pana la urma.
Ce vinzi ma tu dojo, ai vandut site-uri cu vizitatori sau niste html-uri?
@zoso : imi amintesti de un fost patron de al meu care m-a pus sa semnez ca, in caz de plec din firma, know-how-ul ramane al firmei. Ca programator, m-a distrat teribil acel stupid (bine, el pusese si ca orice copiii (da, cu 3 i) facuti de mine in timp ce eram angajat acolo raman ai firmei
Stiu un caz cu un ISP, omul a vandut, a primit o functie in firma cumparatorului. Dupa ceva timp, si-a luat jucariile si a plecat, cu portofoliul de cleienti si si-a facut alta firma cu acelasi profil. Acum e parlamentar PNL de Sibiu
nici eu nu am intalnit clauza asta
@nonink: in Romania sunt cazuri nenumarate, dar in SUA, cu sistemul judiciar de acolo si armata de avocati a AOL si tranzactii de zeci de milioane, e altfel. Nestiind ce are M.A. in contract, putem doar sa presupunem
@Bogdan: daca nu ma insel, tot codul scris in timpul lucrului la firma este al firmei, nu al tau, pentru ca te plateau sa-l produci. Daca inventezi acolo ceva super-tare, nu poti sa zici „stai asa, eu plec sa-mi fac propriul business” si sa pleci cand e aproape gata, ca te mananca aia.
Se lasa cu tribunal inclusiv pentru chestiile dezvoltate in timpul tau liber, deoarece firma poate motiva ca a contribuit la idee sau ti-a venit ideea in timp ce lucrai pentru ei, deci merita o cota-parte.
in sfarsit un banc bun dupa mizeria de meci romania franta. mai citeste. la fantana vs cumpana. dream on.
stiu un tip in sibiu care i-a vandut altui tip o afacere cu copiatoare, pe motiv ca are prea multe datorii. ala a cumparat de buna credinta, i-a platit datoriile, i-a dat un post de director si salariu mare. dupa un an, ala si-a deschis firma pe acelasi profil, i-a luat toti clientiis si ceva aparate din firma, pe care avusese grija sa si le vanda sie-si
deci se poate sa dai mui, daca vrei cu adevarat. in rromania, procesele se pot intinde pe multi ani.
bullshit! clauzele astea is puse pentru astia cu inima slaba. daca esti cu cojones-urile atarnand si stii ca ai ocazia sa castigi, te doare undeva de daunele pe care le cer aia prin procese. sa iasa pe plus la final.
Daca nu stiti despre ce vorbiti, abtineti-va.
Din peste 7 luni de negociere cam 2 luni au fost rezervate pentru ce nu am voie sa fac timp de 2 ani, inclusiv creare/asociere/afiliere la o firma cu acelasi profil cu ceea ce am vandut, la faptul ca timp de 2 ani nu am voie eu sau interpusi ai mei sa faca oferta de angajare in orice domeniu unui angajat pe care il aveam la momentul vanzarii si multe altele.
Astea sunt chestii care le cere ORICINE plateste milioane de EURO pentru o afacere (ATENTIE!!! NU PENTRU UN NUME DE DOMENIU!)
Eu de aproape 2 ani nu am mai avut prezenta pe net in afara de cateva comentarii pe blog-uri (ca acesta) tocmai pentru ca exista pericolul ca armata de avocati a cumparatorului sa nu imi impute ca am avut activitate contra lor, chestie care m-ar duce la procese cu despagubiri de milioane de EURO.
Asadar, D-le nwradu abtine-te de la a face comentarii referitoare la astfel de tranzactii pana nu stii despre ce este vorba.
@zoso – Partea asta normal e de sters:
Sper ca nu vei admite comentarii cretine la acest post al meu, te cred suficient de inteligent si informat ca sa stii ce site s-a vandut in 2009 cu milioane de EURO in RO ca sa amesteci asta cu visatorii care vand cu 100-200 E un domeniu si cred ca fac afaceri cu site-uri.
Eu aş fi tentat să cred că dacă cineva a reuşit să pornească şi să crească de la zero un site/serviciu/etc va fi capabil cu capitalul obţinut să facă multe altele decât exact ceea ce a avut…
@Sakura: la noi incă e in floare gândirea în cutie. spiritul antreprenorial lipseşte. la şaibă am dat toată viaţa, la şaibă dăm in continuare.
@nwradu: ‘Lasi pe altcineva in fata. Te ocupi neoficial de treaba. Esti “consultant”.
Ideea este ca nu te poate impiedica nimeni sa-ti folosesti contactele si relatiile pentru a face din nou succes din ceea ce ai invatat sa faci.’
Hai sa ne miram ca in general „altii” tind sa se fereasca sa faca afaceri in RO…
Probabil ca esti pe principiul „iti dau salariul minim pe economie, ca taxele sunt mari”, nu? Asta admitand ca ai angajati.
Ca in rest sunt sigur ca desi asta e mentalitatea ta, esti din aia care urla ca STATUL NU NE DA!!!
Nu de mult am citit pe undeva cã firmele pierd procese pe bandã rulantã pentru cã nu întocmesc corect contractele de muncã care conţin clauze de confidenţialitate; spunea acolo cã aceste clauze trebuiesc specificate cu anumite reguli şi instrucţiuni, iar dacã nu au fost specificate corect te chinui degeaba
@zoso, beben: +1. De obicei clauzele de neconcurenta se intind pe 2-3 ani (maxim 5) de la vanzare si se refera la obiectul vanzarii, i.e. eu daca vand un site de sport nu pot face alt site sport, dar pot face alt site gen hotnews.
@nwradu, nonick, mihai – nu prea poti eluda chestia asta. Incalcarile sunt sanctionate drastic prin plata unei sume fixe, i.e. nu trebuie sa demonstrez prejudiciu, trebuie sa demonstrez doar ca tu desfasori activitatea X si tu trebuie sa-mi platesti 1.000.000 EUR pe fiecare incalcare. Si gata, nu ai cum face bani mai multi si nici nu dureaza nu stiu cat in instanta (si pe de alta parte ma doare in pix daca astept 4 ani dupa 5 milioane de EUR, tu oricum esti falimentat dupa).
Daca creez ceva in timpul orelor de program, ok e al angajatorului, dar sa extinzi asta si peste timpul meu liber nu e ok. Cand am semnat contractul nu am facut-o cu diavolul, nu mi-am vandut sufletul si nici pe mine. Doar 8 ore pe zi. Parerea mea.
cartus: da, cat timp demonstrezi ca pentru „creatia” aia din timpul tau liber nu ai folosit NIMIC obtinut de pe urma relatiei tale cu angajatorul. Asta inseamna know-how (ex. cursuri la care te-au trimis ei sau pe care le-au facut in firma, experienta castigata de pe urma relatiei de munca etc), logistica (ex. cautat informatii pentru creatia ta personala de pe laptopul de serviciu), relatii (ex. clienti, furnizori, colaboratori etc), timp samd.
Cu alte cuvinte, daca tu lucrezi ca programator si in timpul tau liber ai o firma de programare, s-ar putea sa intri in buda; daca esti programator si in timpul tau liber gestionezi o firma de numarat cuie (manual, nu prin intermediul vreunui software), este probabil OK.
Nu va face nimeni cineva similar cu ce a vandut. Cunostintele alea pot fi folosite insa si in alte aplicatii. De exemplu, nu pentru generarea de continut, ci pentru vanzari, design etc. poate chiar in acelasi domeniu de activitate. Depinde cum ai negociat. Bine, asta daca nu esti vreun speriat ca beben de mai sus, care probabil nu vazuse suma primita in viata lui si acum sufla si in iaurt. Bine, noi discutam despre antrepenori.
Doua cai de atac pentru asemenea clauze – in primul rand, trebuie documentata suprapunerea de domenii de activitate (AK, incalcarea clauzei contractuale), si asta e dificil. Poate unui judecator i se pare ca daca maine iti schimbi fundalul la blog in roz, e un site complet diferit, iar altuia o sa i se para ca daca dupa ce iti vinzi blogul, faci un site de tip IMDB, in care sunt si poze cu Rosie (
), cele doua site-uri sunt identice.
A doua chestie este faptul ca o decizie impotriva ta poate fi atacata pe baza legilor europene ale drepturilor omului, respectiv poti sa spui ca o asemenea clauza te priveaza de dreptul la munca, pentru ca tu nu stii sa faci decat X.
Treaba asta cu non-compete clause merge in state, dar in EU, desi exista, e foarte atacabila. Si eu am non-compete in contractul de munca (sa nu plec cu clientii, sa nu folosesc Intelectual Property al firmei, teoretic sa nu ma angajez la competitie vreme de X luni), dar ea n-a putut fi folosita impotriva colegilor mei care au plecat, din motivele de mai sus.
Sa zicem ca eu am un bussines de succes care-l vadn semnand un astfel de contract in care ma angajez sa nu incep 10 ani o afacere asemenatoare sau cu aceeasi piata tinta. A doua zi incalc contractul si ma apuc de aceeasi treaba. Intreb: oare in timpul necesar ca primii mei cumparatori sa-si dea seama de ce fac eu, sa ma dea in judecata, sa treaca n\spe termene sa primeasca o hotarare care sa ma impiedice sa continui noul meu vechi bussines, nu cumva e destul sa-mi fac treaba si sa castig alti bani? sau sa vand iar altcuiva un bussines? ( presupunand ca-s destul de bun sa fac orice bussines sa mearga si primul succes nu a fost o intamplare )
In alta ordine de idei, off topic, referitor la un comentariu de mai sus : bani negrii se pot scoate relativ usor dintr-o firma. Eu stiu vreo 5-6 metode fail-proof. Plus de asta, daca ai de dat salarii „cash” ( numerar in mana ) de 30.000 de lei sa zic, nu te impiedica nimeni sa scoti de la banca 40.000 si sa treci pe ordinu de numerar destinatia ” salarii ” . Nici un control nu va compara niciodata pontajele cu statele de plata si cu extrasele de cont ( din proprie experienta)
@dragos: nu in .ro vorbeam de salarii la plic.
Din pacate nu sunt multi in momentul de fata care folosesc clauzele de care vorbesti. Doar in companiile ofarte mari sau in multinationale gasesti asa ceva.
In legatura cu angajatul care nu are voie sa se angajeze dupa ce pleaca de la o anumita firma: Firma nu poate sa-i ceara acest lucru decat in cazul in care ii plateste minim 50% din salariu pentru perioada in care nu are voie sa se angajeze la ceilalti.
@Trijin:
1. poate in Romania ai avea sanse de asemenea decizii aberante, dar nu e deloc dificila demonstrarea suprapunerii domeniilor de activitate. Domeniul de activitate nu e culoarea backgroundului, domeniul de activitate e profilul informatiilor. Ai continut despre sport? Domeniul de activitate anterior era pe sport? E suprapunere. Bineinteles, am auzit de judecatori
2. nu, nici pe departe nu vei avea vreodata succes cu asemenea motivatie. E vorba de o clauza intr-un contract de V/C – ai libertatea sa refuzi. Dar nimeni nu-ti va cumpara business-ul altfel. Daca esti angajat, motivatia nu exista pentru ca ai libertatea: ori te reprofilezi dupa ce pleci din companie, ori nu semnezi asa o clauza de confidentialitate. Clauza nu e abuziva pentru ca ai libertatea reprofilarii. La CEDO nu vei castiga niciodata. In Romania, sigur, ai mereu sansa unor judecatori simpatici (mai ales pe partea de IP, acolo mai mereu poti face ce vrei).
Dar in general lipsa de aplicabilitate nu vine din modurile de atac la propriu, daca se ajunge la decizie nu s-ar da in favoarea angajatului care a incalct IP-ul firmei. Lipsa de aplicabilitate vine din numarul de moduri de atac si bugetul concurentei care in multe cazuri face nerentabila urmarirea unui fost angajat individual.
@nonik: de ce nu spui direct ca cel din povestea cu ISP-urile se numeste Mircea Cazan?
@Dan: da, desteptule,erau numai niste HTML-uri. Noroc cu tine, ca nu stiam ce vand.
Arrington nu face acelasi lucru, asa ca toata discutia e inutila (chiar daca se cheama CrunchFund).
@Andrei – perfect de acord. In marea majoritate a cazurilor, in afara de cazul in care e o afacere foarte mica si pe o nisa foarte strict definita, e absolut nerentabil pentru un fost angajator sa te alerge in instanta pentru non-compete. Ar trebui sa il demonstreze fortuit, si asta e dificil, chiar si ailleurs.
Plus ca eu ziceam de un contract de munca pentru middle management (oferit de Zoso ca exemplu), nu neeaparat de vanzare cumparare.
@StefanV – Nu-i chiar asa. De exemplu, firma mea are un departament de cercetare foarte puternic, si cheltuim mult cu studii de piata care sunt publicate intern in mod regulat. Le citim, pentru ca face parte din job. Nu ca voi ca sa ne laud, dar pentru ca nu investesc in mod specific in studii de piata, competitia e cam 6-12 luni in spatele nostru apropos de cunoasterea pietei. Daca eu plec si ma duc la un competitor, pot sa imi ia PC-ul dar nu pot sa imi stearga memoria – se poate deci spune ca plec cu IP-ul firmei in cap. De aceea, clauza mea de non-compete nu are o plata compensatorie pentru perioada de asteptare dintre job-uri.
Repet, in US merge. in Europa, nu prea.
@nwradu si adi. Nu e chiar asa cum spuneti voi treaba cu programatorii.
Conform legii drepturilor de autor, angajatorul are dreptul numai asupra programelor realizate in exercitarea atributiilor de serviciu si la instructiuniile angajatorului.
Oricum legea romaneasca este destul de neclara cand vine vorba de drepturile de autor asupra soft-ului, dar in orice caz nu ii da dreptul angajatorului sa ridice pretentii asupra soft-ului creat de angajat in timpul liber.
dar nu e vorba numai de clauze contractuale, codul civil interzice astfel de practici sau ceva asemanator, daca imi aduc eu bine aminte.
@Trijin: stai un pic, tu confuzi IP-ul cu „tot ce ai facut la firma”. Nu e chiar asa. IP-ul tine de proprietatea efectiva a firmei, in primul rand lucrurile patentate (aplicatiile soft in sine, unele metode de a realiza ceva – gen un algoritm mai special, etc).
Daca tu stii Java (de ex) si la firma ai invatat sa folosesti foarte smecher clasele de HTTP in combinatie cu Regexp pentru a extrage pe furis chestii din pagini Web, asta nu e IP-ul firmei. Daca ei fac asta folosind un algoritm proprietar inregistrat, da, dar altfel e doar experienta acumulata.
Daca tu refolosesti 10 functii create in timpul activitatii tale (si care nu fac obiectul unui copyright individual) e ok, daca tu te gandesti sa copiezi toata aplicatia, nu e ok.
Firma nu e proprietara asupra fiecarei linii de cod scrise, asta e stupid (var x = objTmp; ?).
Intr-un sens, tu pleci cu si cu experienta si cu IP-ul firmei (in masura in care ai cunostinte globale, oricum firmele profesioniste evita asta), insa una o poti refolosi, cealalta nu.
@andrei
E adevarat ce spui tu, numai ca atunci cand IP-ul se construieste din experienta colectiva e mai complicat.
Ca sa clarific, eu nu sunt programator, sunt management consultant – metodele mele nu sunt scrise, si e foarte greu de documentat ce fac, in mod exact. Este de asemenea greu de documentat linia de demarcatie intre ce fac eu, personal, si ce m-a invatat firma sa fac. De aia se include non-compete in contractul de munca.
Dar, ca sa ne intoarcem la subiect – daca as folosi IP-ul firmei (rapoarte, publicatii, chestii) atunci imi este direct imputabil. Insa atunci cand vorbesc, folosesc IP-ul fara sa vreau sau sa imi poata fi direct imputat.