În ultimii ani am observat un trend interesant. Omul se angajează la o companie/firmă, stă 6 luni, bifează in CV şi pleacă la următoarea. Unde la fel, stă puţin timp şi pleacă.
Hai să ne jucăm un pic cu situaţia asta.
Angajatul. Băi, firma nu e cine ştie ce, ăia nu au viziune, nu plătesc, era debandadă, se lucra haotic, am stat până mi-am găsit ceva şi am plecat.
Angajatorul. Ah, aţi mai lucrat şi la firma cutare. Şi la firma cutare. Nu vi se pare totuşi exagerat că schimbaţi locurile de muncă mai des decât ciorapii?
Angajatul. Sper să îmi pun în valoare calităţile şi să fiu folositor companiei care mă angajează.
Angajatorul. Toţi vrem asta. Totuşi, nu credeţi că e un pic şi vina dvs. că firma respectivă nu o ducea bine? Făceaţi parte din management (da, project managerul face parte din manajement), totuşi…
Ati inteles unde bat?
In general (nu numai in Romania) poti obtine mariri consistente de salariu doar prin schimbarea locului de munca; in Romania efectul a fost cu atat mai mare, cel putin in IT, fiindca e o piata mica si in ultimii 3-4 ani au intrat cativa jucatori „agresivi”; practic media salariala crestea de la luna la luna si cu aceeasi experienta puteai accesa peste 6 luni sau 1 an un salariu chiar si cu 50% mai mare. Caz in care accentul s-a pus mai degraba pe vanarea jobului mai bine platit si mai putin pe dezvoltarea personala.
Eu sunt unul din exemplele din articol, din pacate….si mai mare problema e ca eu nu vreau sa o ard aiurea din 6 in 6 luni din floare in floare….
Exista si varianta in care compania promite la inceput ca peste 6 luni va mari salariul angajatului si nu se tine de cuvant, si atunci e normal sa iti vezi de treaba nu ?
Wrong, nu peste tot un PM face parte din management. Noi avem vreo 5 in firma, oare avem cinci manageri ? Evident, pe astia toti ii conduce un gigel care *face* parte din management, fiind directorul departamentului de… project management. Depinde foarte mult de profilul firmei si organizare ei.
In alta ordine de idei – nu numai angajatul roman e de vina (desi, Dumneseule peste ce mai dau la interviuri) ci si angajatorul cateodata. Asta este mediul social – toate tre’ facute repede si pe bani putini. Am cunoscut si situatii aberante – anajagati nemultumiti, sefii in BMW-uri si Mertzuri, wtf, e firma lor, tre sa se bucure si ei, nu ?!!
Intrebarea cu „da’ chiar daca merge rau…” are un fundament interesant. Angajatorul se gandeste „Ok, daca mie imi merge naspa la un moment dat (shit happens), cat ma pot baza pe omul asta ?”. Din pacate nu am intalnit multi fideli care sa zica „ok, e un rough patch, las’ ca ne redresam”; majoritatea o iau la fuga…
Ma, eu am stat 8 ani in TVR, 4 la GSP, deci eu nu sint, da?:)).
Totusi, in managamentul modern si eficace dpdv economic, se spune ca patronatul este de vina daca treburile merg prost, nu angajatii. Patronatul are mijloace sa indrepte lucrurile, DACA observa ce nu merge bine si DACA e in masura sa corecteze deraierile.
Multi angajati se multumesc cu putin si sint foarte mindri de ei daca e sa nu faca nimic…….nu patronatul e de vina aici?
@jollyca: Parerea mea e ca vina principala o are angajatul roman. Din cate am observat eu, in Romania fiecare are UN loc de munca. Are JOB-ul. Pe cand in occident (eu sunt in Italia) treaba sta altfel. Cine vrea mai mult trebuie sa lucreze in 2-3 sau mai multe locuri. Putini sunt cei care pot trai decent numai din salarul de programator full-time. Cand am venit in Italia, chestia de care m-am lovit mai mult a fost nu rasismul lor, ci romanismul meu, adica comoditatea tipic romaneasca. De ce sa continui aici, cand „poate” voi gasi altundeva un loc d emunca mai marfa? Dar nu e asa. Ca sa-mi pot permite o facultate, o rata la masina (locuind cu ai mei) va trebui sa lucrez in continuare ca si programator full-time si intre timp sa accept si contracte la proiect. Si nu este numai cazul meu. Asa fac toti.
*later edit* Scuze pentru ID. Nu stiam k mai scrie cineva cu acelasi ID.
Asta este piaţa muncii din România şi cu asta defilăm. Depinde şi de angajat dar şi de angajator.
In rest, asa e, e corect sa privesti cu suspiciune un angajat care schimba des locurile de munca. Dar ca deobicei, fraier nu e cine cere…
@Cristian
„Putini sunt cei care pot trai decent numai din salarul de programator full-time.”
….wtf???????????????????
Asta e doar suprafata problemei. Eu sunt pentru salarii mari, beneficii cat incape, insa pe merit, si nu doar din cauza presiunii din piata. Dar
Si eu sunt unul din aia care pleaca destul de repede dintr-o firma. Impresia mea e ca fidelitatea fata de o companie depinde destul de mult si de gradul de suportabilitate al fiecaruia. Unii indura mai multe sau unele chestii, altii nu. In plus, de ce sa nu recunoaste o groaza de firme sunt de cacat. E suficient sa arunci o privire pe desprefirme ca sa vezi cat de roz stau lucrurile.
Poate ca treaba asta cu angajatul n-ar trebui privita asa de mult ca o relatie, ci ca o prestare de servicii. Vin, lucrez o vreme, dupa care plec. Iar daca angajatorul e implicat intr-un proiect pe termen lung (1-2 ani) ar trebui sa zica asta de la inceput. Si pana la urma conteaza si modul in care se face despartirea, daca se face intr-un mod amiabil. Sunt unii care-si baga picioarele si lasa totul balta, iar altii raman pana isi termina treaba (categorie din care fac si eu parte).
In general angajatul roman este interesat numai de salar, dupa daca ii convine salarul poate se gandeste si la cariera.
„Nimeni nu e profet în ţara lui.”
Ştiţi zicala, nu? Ei bine, în firmele rumâneşti, tu creşti, însă beneficiile cresc şi ele, dar semnificativ într-o mai mică măsură.
„E de-al nostru! Tot el e…” Asta e mentalitatea managementului made in Romania.
„Îi dau fiecăruia după cum negociază, nu după cât face.” Ei da, numai că angajatul nu „negociază” atunci când primeşte un task. Ştiţi, treaba angajatului este să muncească iar treaba angajatorului este să-l plătească şi să-l stimuleze. Poveşti de-astea cu angajaţi moderni care se automotivează e o porcărie. Până la urmă angajatului i se va acri de statutul de underpaid şi se va căra în altă parte.
Nu e nicio filosofie. Minciuna, vrăjeala şi lipsa de orizont a managementului sunt vinovate pentru situaţia asta. Desigur, există şi oportunişti, dar ăia dau repede cu capul…
Salariu de programator full-time ? R u kiddin me ? Daca esti programator BUN si iti faci treaba (conditii necesare desi nu suficiente) primesti un cacalau de bani (trust me, cunosc din mai multe firme). Doar daca nu ai o nevasta cu slujba la stat care iti mai toaca si banii o duci destul de bine.
Sunt putine firme in Romania care respecta angajatii si constientizeaza ca numai datorita lor ajung unde ajung. Si, culmea, nu sunt „multinationalele”.
Daca citesti pe desprefirmedotcom o sa gasesti toti frustratii care-si varsa naduful, unul n-ar zice de bine, cand de fapt toti au stat, au invatat si s-au carat la firme mai mari cu „perspective”.
„De ce sa continui aici, cand “poate” voi gasi altundeva un loc de munca mai marfa ?”… Daca asta este fraza dupa care iti ghidezi cariera atunci succes ! eu daca as fi „patron” nu te-as angaja, no offence :).
@Darius… alea de care vorbesti tu is niste wannabe companies. Eu vorbesc de firme serioase si puse pe treaba
Nu, zoso, nu am inteles unde bati.
Fidelitatea e cel mult pentru caini.
L-ati citit pe George Butunoiu? Head-hunteru de manageri. Are si site personal cu tzshpe articole si comentarii diverse. Are cateva idei de luat in seama – gen productivitatea nu e treaba angajatului ci a managerului, cu explicatii precum automotivarea e un bullshit si ca angajatul va trage chiulu cat i se va permite, sau ca nicio companie nu isi poate permite sa fie perfecta (prin asta include si mediul de lucru, calitatea membrilor echipei, respectul fata de angajat) fiindca aceasta cautare a perfectiunii va dauna de fapt profitului si ca anumite lucruri sunt tolerate si poate incurajate de catre high management fix din cauza prezervarii pretului actiunilor, de exemplu. Si ne mai zice ca deosebirea dintre o companie de succes si una asa-si-asa nu sta in angajati ci in calitatea procedurilor interne; de asemenea nicio companie mare nu isi permite sa fie prea dependenta de oricare dintre angajati; e ca la o masina, s-a stricat nu stiu ce piesa, o arunci la cos si pui una similara in loc. Nu suna „uman” dar nici nu se doreste a fi!