Valoarea muncii gheboase a bugetarului

fuck_your_ideals

Şoc şi groază printre bugetari. S-au tăiat sporurile. Trist. Salariile de 4 mii au devenit salarii de 2 mii. Salariile de 2 mii au devenit salarii de 800. Adio spor de antenă, spor de engleză, spor de mână stângă şi de zi ploioasă.

Dacă vreţi să vedeţi ce halucinantă e gândirea unui bugetar, staţi 10 minute cu unul de vorbă. Sunt două lucruri pe care nu le poţi discuta cu un bugetar azi:

Valoarea muncii.
Le putem explica de azi până marti că munca lor nu valora două mii de lei. Matematic. Logic. Culinar. Cu bobi. În orice fel. Nimic. Ei nu înţeleg decât că în 2009 aveau 2.000 şi acum au 800 lei. Păi de ce? Că eu n-am făcut nimic. Da, dar economia s-a dus, pentru că, la fel ca şi tine, nimeni n-a făcut nimic. Nu exportăm nimic. Nu aducem bani în ţară. Ce îmi pasă mie de exporturi şi de căpşunarii şomeri, eu aveam 2.000 lei salariu!

Mai trist e că asta e şi problema sectorului privat, poplat şi el de aceleaşi specimene. Păi stai, ce treabă am eu cu economia sau cu pierderile firmei? Este laitmotivul oricărei rotiţe din maşinăria sectorului privat.

Parte din problema sau din soluţie.
Am discutat cu un domn care ocupa funcţia de controlor ratb. Care avea un salariu al naibii de bun. Să zicem 3.000 lei. Acum, are undeva la o mie. De ce? Păi, pentru că Regia pierde bani. Păi şi ce, e vina mea? Păi, cam da, că tu îţi faci treaba într-o doară. Păi nu pot face mai mult sau mai bine. Atunci ai două soluţii: ori te lupţi pentru mai mult, ori pleci. Problema va exista în continuare, dar nu va mai fi (şi) a ta. Dar tu ai rămas, nu? Şi te-ai complăcut în salariu mare şi muncă puţină, în timp ce bugetofagu’ sugea de la ţâţa statului…(nu ştiu dacă ratb depinde total de stat şi nu îmi pasă)

Majoritatea bugetarilor fac parte din problemă.
Aparatul de stat e muci pe toate părţile, plătim 10 milioane de euro pentru un km de autostradă, clasa politică e mult prea numeroasă şi deloc răspunzătoare pentru ce se întâmplă în ţara asta, justiţia nu îşi face treaba decât la sugestia politică. În rest, ne place să stăm pe fund şi să ne plângem că salariul e mic sau munca e multă.

De ce e salariul mic şi ce facem cu el?
Salariul e mic pentru că aşa e el acum. El reflectă nişte lucruri simple, pe care inclusiv un corigent la economie, ca mine, le ştie: care e valoarea ta în companie şi cât e dispus patronul să plătească pentru ca tu să îi aduci profit. Destul de simplu. Bă, eu frec duda de 3 luni, oare ar trebui să îmi fac griji că mă dau ăştia afară? Şi nu, scuza cu “şeful tocmai şi-a luat încă o maşină” nu e acceptabilă nicăieri şi niciodată. Te deranjează asta? De-mi-si-a!

Dar e mai uşor să nu îţi asumi condiţia şi salariul…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

74 comentarii

  1. Pai normal ca soc si groaza . De unde sa ciordeasca si pdl-ul acum ca sa isi achite datoriile din campanie ? Oricum , unora le face bine .

    00
  2. Chiar vorbeam cu cineva acum de ratd si alte regii din alte orase. Cat depind ei de stat? Stie careva pe aici.

    00
  3. nu-mi place să fac pe avocatul diavolului, dar mi se pare totuși cam simplist (și periculos) să generalizăm. la fel cum sunt și bugetari remunerați prea generos pentru munca depusă (în special funcționari publici), la fel sunt bugetari ce-și fac treaba bine (profesori, medici). eliminarea sporurilor, unele dintre ele necesare – cum ar fi sporul de rural pentru profesorii de la sate, mulți depinzând de acesta pentru a putea face naveta – pare, în acest context, o idee ce nu e chiar așa categoric bună cum pare la prima vedere. nu întotdeauna percepțiile sunt 100% adevărate, iar nuanțele sunt necesare când judecăm la grămadă sute de mii sau chiar milioane de oameni. just my $ 0.02

    00
  4. Eu lucrez in domeniul privat si sunt 110% de acord cu tine. Am cunostinte, ba chiar colegi, care se plang de zor din cauza ca au salariu mic, ca n-au bonuri de masa, ca e munca multa etc. Ce nu pricep ei este ca „viata la privat” are si coborasuri, nu numai suisuri. Economia merge prost, deci clientilor le merge prost, deci firmei ii merge prost, deci si tie iti merge prost. Este o logica infiorator de simpla pe care astia nu vor sa o priceapa. Atunci cand li se zice „ba, tu zi mersi ca ai salariu” o percep ca pe-o injurie… E business nu societate de intr-ajutorare !

    00
  5. Trist, foarte trist…Acum vor fura mai mult :)

    00
  6. Nu ciorditul (tunuri, tepe samd) mananca banii, tunul se da odata si la revedere, pe cand salariile, pensiile, utilitatile la cladirile inutile (na joc de cuvinte :)) se platesc lunar.

    00
  7. @ zoso – evident ca nu. de aceea nici n-am pomenit de controlori în ceea ce am scris

    00
  8. Sa mearga la privat, ca se castiga mai bine:)

    00
  9. da nene Privatu, dar acolo cand atingi target-urile si normele alea..de multe ori cam primesti un mai mic sau mai mare bonus…la stat primesti un $%@&.
    @vali..uite ca eu lucrez in IT la stat si printre task-urile mele se numara intretinerea unor clustere virtuale, design si implementare de retele de date/ VoIP…etc….chestii destul de high-end zic eu…cel putin fata de prietenii tai…dar daca iti vine sa crezi…castig cu mult mai putin decat ei.
    La mine nu exista sa fiu trimis la vreun training de specialitate sau chestii de genu…desi am cerut de multe ori. Nu exista bonusuri de productivitate sau atingerea de nushce targeturi, eu si colegii mei numim fenomenul asta „inginerie pe burta goala”.
    Mi-am dat seama ca la stat poti sa muncesti la capacitate maxima sau minima..ca nu are nicio importanta…nu te apreciaza nimeni mai mult si cu siguranta nu vei fi rasplatit sau stimulat financiar. Asa ca atata timp cat pentru un job comparabil cu al meu tu probabil castigi cel putin sute bune de EUR, eu zic sa nu arunci cu pietre chiar in toti bugetarii; de acord ca o mare parte sunt degeaba, ca doar ii vad in fiecare zi in jurul meu, dar sa nu generalizam prea tare.

    00
  10. Noa bine, da’ la privat trebe sa shi lucre. Acolo-i cu targeturi, norme, planuri, strategii, nu-i numa cu „Viorica, trebe sa refacem tabelu asta, ca vacile de la contabilitate au incurcat capitolele”. Pfoaaiiii de capu meu!!!

    00
  11. eu lucrez la o companie multinationala de telecomunicatii unde criza nu s-a simtit atat de tare in salarii da s-a mai umblat la personal, insa am niste prieteni care lucreaza la stat care freaca motanu toata ziua pe cel putin 1500 lei. bonus abia daca stiu cateva cuvinte in engleza,sau sa editeze ceva in word – nu mai zic de excel pe care-l confunda cu x si 0. ei bine erau ff suparati ca au fost trimis acasa 4 zile si ca nu le mai maresc salariile

  12. Mai grav este in zona asistentei sociale unde de la salarii de 900 s-a ajuns la salarii de 500. Vorbesc despre un domeniu care nu produce nimic si despre niste oameni care sunt foarte prost platiti. Asta in conditiile in care fac teren zi de zi pentru a ridica pe un piedestal partidul din spatele unui primar. Vorbesc despre actiuni electorale mascate cu nesimtire de actiuni sociale. Sunt curios ce parere ai despre asta.

    00
  13. Dacă zoso.ro ar fi ziar, articolele de genul ăsta le-aș citi regulat. Noroc cu tag-ul de editoral, e păcat să se piardă în restul de conținut și poate ar merita o secțiune separată în dreapta (ceva gen Best Of).

    00
  14. O interbare am: Cand nu s-a furat in Romania?

    00
  15. problema e ca salariile vor scadea uniform, nu se face diferenta medic-controlor ratb. aici intervine geniul boccian

    00
  16. Daca vrei sa se schimbe ceva la slujba ta de la stat buna/rea/n-ai altundeva unde sa teduci/trebuie sa stai si sa inghiti din varii motive =>faci scandal. La stat nu vine nimeni sa te pupe ca esti bun si sa iti dea o marire, faci scandal, apari in presa, te plangi la tv, dai cu copilul de masa si cu pumnul de pamant, faci greva si tai netu spre exterior la toata romania. Asa se face o schimbare la stat, asa s-a facut din totdeauna.

    00
  17. In locul misto unde merg eu la fitness, bazin si sauna vad zilnic, in orele de program la stat (8-16), diversi functionari (mai ales sefi) de la Primarie, Finante, Garda Financiara, Prefectura, Posta Romana, Protectia Consumatorului etc etc etc care se relaxeaza fara nici o problema sau mustrare. Aproape toti vin acolo cu masina de servici.

    Ii stiu de mult, dinainte de criza, si mna, ne cunoastem bine si facem glume la vestiar (si ne studiem pe ascuns marimea sau micimea pulii)

    Problema e insa mai grava decat pare pentru ca pe oamenii aia ii platim noi astia care citim aici (plus multi care nu citesc) :)

    Si oricum e deschis pana la ora 24.00
    Dar, fireste (vorba lu’ Nastase), ce farmec ar mai avea sa vina dupa program..

    00
  18. Doua vorbe de vremea lui Ceashk:

    1) Noi ne facem k muncim, ei se fac k ne platesc.

    2) Timpu’ trece, leafa merge, noi cu drag muncim.

    Problema e k mentalitatile astea sunt adanc inradacinate in mintile oamenilor. Mai trebuie sa se skimbe cateva generatii k sa trecem peste kestiile astea.

    00
  19. La asa munca , asa bani .. si dupa aia se plang ca nu au bani de tot ce au nevoie … toti sunt o apa si-un pamant !!!

    00
  20. problema e ca nici unul nu isi va da demisia atata timp cat are de ales intre aia 800 de lei amarati si un ajutor social sau somaj. asta pentru ca la noi nu se poarta. si atata timp cat nici unul nu are curajul sa zica nu sau sa faca o schimbare, raman toti intr-un cerc vicios. cand nici legea (statul) nu te ajuta, e nasol! e romania! :)

    00
  21. Problema e „sus”, nu la un amarat de controlor ratb ( care nici vorba sa aiba salariu 3.000) sau la un amarat de invatator. Cand se vor taia salariile de sute de milioane ale directorilor si directorasilor putem vorbi de o fapta buna.

    00
  22. si daca stai si te uiti la noile generatii ce vezi? cu tot respectul, sunt si exceptii, dar majoritatea sunt copii dupa parintii lor. aceeasi tarani cu aceeasi mentalitate de caca, cu aceleasi idealuri!

    00
  23. @Stk: te rog sa urmezi sfatu lui Zoso, daca eshti atat de nemultzumit. Apoi hai la mine sa te angajez, sa vezi ce bonus itzi dau! Vezi, ashtia ca tine trebe datzi afara primii.

    00
  24. Am un prieten functionar la o primarie…. Pana mai acum cateva luni lu undeva la 2500. Acum ia 1000, din care rata la masina e 800. Rata mai trebuie platita inca 5 ani. Masina sta in fata blocului: nu e bani de benzina.

    Dar….In urma cu 2 ani, cine sa falea cu portmoneul in aer, strigand in gura mare „Am mai multe carduri decat ma’ta farduri” ?
    Da, prietenul meu, functionarul….

    00
  25. este foarte greu să facem o ,,axiologie” a locurilor de munca, sa vedem care este mai important in societate, care nu este, insa este evident ca in aceasta perioada trista, totul se reduce la nevoile noastre. care sunt alea? aici intra in joc cei care se ocupa cu piata, cu implementarea de false nevoi, samd…

    00
  26. nu generaliza…

    parintii mei sunt doctori. Mama avea salariul relativ mare, ca are 2 specialitati + doctorat, acum i le-au taiat, si e semnificativ mai mic (gen, -30% din salariul initial). Tatal a ramas cu jumate din salariul de dinainte, care era derizoriu oricum..

    dar da, unii nu merita o groaza de sporuri inutile… vezi deputatii, sau gunoierii cu sporul de rusine. Mai bine i-ar spune spor de „vai doamne fie-va mila de mine ca n-am dat pe la scoala si acu spal cacatu de pe sosea”

    00
  27. si daca solutia pentru fiecare bugetar hard-working cu salariu mai mic decat meritul este „de-mi-si-a”, nu se duce dracu’ chiar orice farama de economie functionala?

    00
  28. @menekh: Din contră. Când nimeni nu va muncii în locul lor, putorile piloase vor pune mâna să facă ceva că altfel nu mai merge. Şi dacă nu, tot este bine, se intră în blocaj dar se sparge buba şi se curăţă sistemul. Într-un fel sau altul trebuie forţat să o facă, că de bună voie nu se va întâmpla niciodată.

    00
  29. o diferentiere tre sa existe, intre medici, profesori etc (cei care creeaza viata si educatie) si frecangii de duda, angajati la ministere inventate peste noapte, agentii guvernamentale, si in general tot ce inseamna plimbator de foi, punator de stampile si professionisti in solitaire recalificati in zuma.
    problema e ca buba nu a fost sparta cand trebuia, si economia mergea, si am umblat cu puroiul pana acum, cand daca dai afara 100.000 bugetari astia sunt terminati. prea putini au vreo competenta sau calificare apreciata in lumea reala, astfel incat or sa ramana someri pana la pensie. asta pentru ca nu s-a rupt pisica atunci cand trebuia. faptul ca ei luau sporui la sporuri, mariri i indexari, plus… vai…. al 13-lea salariu, ca noi boii de muncim in privat avem doar 12 salarii, ei merita, ca plimbatul de foi produce cash!
    LA MUNCA, NU LA INTINS MANA!

    00
  30. Observ ca multa lume ii acuza pe cei angajati la stat.
    Nu angajatii sunt vinovati si managementul. Pune-te tu cititorule in locul lor. Daca tie ti s-ar permite sa freci lula si indiferent de cat muncesti iti iei banii si sporurile si premierile ai mai munci? Fa un exercitiu de sinceritate cu tine insuti.

    00
  31. Cam prea mult ii cainati pe medici si pe profesori:

    Medicii iau in continuare spagi si spagute, si destul de multi lucreaza si la clinicile private. In ceea ce-i priveste pe medicii din mediul rural, aia erau oricum underpaid… Acolo trebuie sa se implice comunitatea si sa le dea de la ei sporuri, nu sa se uite cum le pleaca oamenii si apoi sa se vaite ca n-au medici in comuna.
    Profesorii au adus scoala romaneasca la stadiul de fabrica de diplome fara acoperire reala. Multora le e lene sa predea, le e lene sa dea note, prefera sa ceara referate si sa tranteasca niste note in sictir.
    Stiu, sunt si exceptii, dar discutam aici cazul general!

    00
  32. @ florin: probabil ca da, si noi am freca menta. dar nu ne-am plange acum, cand salariile scad. ne-am da demisia si am cauta de munca in alta parte. de ex., la privat.

    00
  33. no problem, vor creste spagile :D

    00
  34. Parca marisera salariile rezidentilor de la 800 ron la 1200 ron sau ceva de genu’, acum ce fac. Pretina-mea mai are 2 ani jumate de medicina si intra in rezidentiat.
    E-ntre primiii 30 studenti in fiecare an, invata minim 10 ore/zi in timpul stagiilor, in sesiuni invata si cate 18 ore/zi, tre’ sa suporte toate ifosele de „n-am chef sa ma consulti acum, ce sunt io, cobai?” ale taranilor internati in spitale UNIVERSITARE sub semnatura ca atunci cand studentii au nevoie, te pot consulta + ca toti profii isi varsa nervii pe ei…. toate pt ce? pt 800 ron? :)) Eu unu am salar 1600 ron ca grafician, dar nici munca nu-i exagerat de multa asa ca sa zicem ca-i relativ ok… totusi, am inceput amandoi cu „Germana fara profesor” urmand ca in anii urmatori sa ajungem undeva la B2, B3.
    Minim 2500 euro/luna + garzi pt un rezident.
    Minim 2000 euro/luna ca grafiacian io zic ca nu-i rau.
    Heil Deutschland! :D

    PS: sunt masterand in Jurnalism, termin in vara… dar de cand am inceput facultatea am observat ca presa, cel putin asta din .ro, chiar nu ma preprezinta.

    00
  35. Andrei, doctorii aia de care zici tu au peste 40-45 ani.
    La 25 ani termini facultatea si devii medic rezident. In principiu, la noi, rezidentii fac cam toata treaba prin spitale, ca deh… primariatii sunt fuduli.
    In Romania, rezidentilor nu sunt platite garzile si nici turele de noapte, si spaga nici atat… ca aia ajunge la medicu al mare si la asistenta a mare.
    Ti se pare ca dupa 6 ani de munca asidua (in cel mai adevarat sens), la 25 ani sa ramai cu 800 ron in mana/luna? mie nu

    00
  36. Eu n-am inteles niciodata vorbaria asta cu salariul, ca e mic, ca ‘huooo’, ca plm. Nu-ti convine, pleci. Daca statul ramane fara profesori ca aia pleaca o sa le mareasca salariile ca n-o sa aiba cine le invata plozii. E cerere si oferta.

    Cat despre ala de la RATB e simplu: o sa dea si mai putini bani la RATB si o sa bage si mai multa spaga in buzunare.

    00
  37. Frumos articol. Insa daca ganditi in termeni de cit ia un doctor fata de un maturator tot o apa sinteti.
    Munca trebuie platita in functie de productivitate si profitul pe care il aduci firmei. Sa te intrebi daca e normal ca un doctor sa cistige la fel ca un maturator e o idiotenie. Stii tu, mere cu prune verzi. Daca un maturator are o productivitate de 30 de drumuri pe zi fata de 10 media pe firma, ala clar merita mai mult. Daca un doctor sta la munca trei ore fata de normalul de opt si clinica se duce naibii din cauza lui, atunci i se taie ceva.
    Da, ideea articolului era alta, insa folosirea unor comparatii de rahat ma seaca. Mai ales din partea unora pe care ii respecti pentru diverse.

    00
  38. Parintii mei sunt bugetari, din categoria celor care fac si teren, sau ma rog, ar trebui sa faca, si imi povestesc cum au colegi care stau toata ziua, se joaca Counter Strike si se plictisesc de moarte. Marele necaz la stat este ca daca muncesti mai mult, nimeni nu te apreciaza, nu mai vorbim de bani in plus. Buba este ca oricat de mult sau de putin ai munci, iei acelasi salariu. Eu cred ca aici trebuie sa se umble. Dar cum spunea cineva, statul e cel mai prost patron.

    00
  39. Doctorii au salar de baza sa zicem 2000 ..dar ajung usor la 4000 cu garzi si cu ture de noapte.

    00
  40. Ca fost salariat pot spune cu mana pe inima ca, daca nu te impinge careva, tragi mata de coada. E drept ca in privat se cam auto-regleaza faza asta pe ideea ca nimeni nu face business sa piarda malai. La bugetari sunt ori oameni care muncesc de ii ia naiba pe niste salarii pentru care eu nu as iesi din casa, ori freaca menta lejer pe salarii naspa cu sporuri sau pe salarii exceptionale.

    Sistemul nu se „auto-regleaza” pentru ca nu se doreste asta, nu se curata in zonele in care se pierd bani aiurea. Nu vorbesc aici despre cei „neproductivi”, gen profesori sau medici. Este clar ca ei produc CEVA important si aici nu mai conteaza rezultatele economice, pentru ca munca lor nu se preteaza la asa ceva. sunt insa VITALI pentru noi toti si ar trebui sa beneficieze totusi de niste salarii decente. Lasam discutiile de spaga, vorbesc de oameni cu scoala si care muncesc pe rupte pe 800 de lei. NU E CORECT.

    Exista insa destule sectoare in care 5 oameni plimba o hartie, in care sunt prea multe locuri ocupate cand munca poate fi facuta de 20% din angajati. Acolo ar trebui sa se intre.

    Problema este insa ca discutam despre OAMENI, nu cifre. intr-o economie afectata nasol, cand locurile de munca se gasesc tot mai greu, pentru oamenii astia va fi o drama. Acum 6 luni am fost si eu concediata, cand s-a inchis statia locala de radio, si am fost distrusa. Am avut norocul ca ma specializasem in timpul liber pe webdesign si am intrat in freelancing cu disperarea omului care n-are nicio sansa.

    Nu toti insa au sansa asta. Nu toti se pot „reconverti” usor. Cei care am putea eventual angaja oameni, abia ne tragem zilele si ne platim darile tot mai multe si mai mari. Deci sa angajam in momentul asta este imposibil. Vor fi niste luni crunte pentru oamenii astia si nu pot decat sa sper ca se vor descurca.Vor cadea multe capete si din pacate nu din alea care ar merita, pentru ca aia sunt bine „ancorati”. Vor fi afectati, ca de obicei, palmasii, cei care si asa abia isi trag zilele.

  41. NOU
    #46

    @Stk
    Da’ de freelancing ai auzit? Io sunt programator in Italia. Iau in jur de 1100 de euro. Dar ca sa imi pot permite rata la casa si la masina nu ma limitez la job. Asta inseamna ca se ajunge acasa la 8-9 (pentru ca fac naveta la 40 de km), dupa care se bobineaza pana pe la miezul noptii. Dupa care se ia cina. In felul asta imi rotunjesc salarul.
    Deci stk, gandesti ca un bugetar sau nu?

    ;)

    00
  42. Asta cu sa te lupti pentru mai mult sau hai sa puna toti umaru sa mearga bine am ajuns la trista concluzie ca sunt niste prostii…..Singurul loc unde ar putea sa puna umaru ar fi sa nu se mai duca la vot, oare?Sa-i descurajeze pe de-al de Basescu si alte lacuste?…ca asa sa facem ca sa exportam ne lovim de patronu care e invatat sa ia bani pe alte cai nu din fabrici si uzine care stie treaba cu azutoritatile, ale statului care tin de ministere sub presedinte etc lantul care trebuie curatat de sus.

    00
  43. Ce plm articol e asta bah? Te caci pe tine si se poate demonstra pe bobi, de marti pana luna viitoare sau aiurea:
    1. Nu stiam ca lumea a intrat in criza din cauza ca controloru’ Gogu n-a verificat cum trebe bilete/cartelele/abonamentele. Explicatie SciFi 100% marca zoso, da’ bizonii sunt ocupati cu altele ca sa sesizeze tampenia.
    2.Nu stiam ca ratb pierde bani din vina lu’ Gogu, nici Gogu nu stia acest lucru. Ce plm, Gogu e vinovat, nu bizonu’ care-l doare-n pla de bilet/cartela/abonament, 1.3 RON e mult coae, gratis parca e mai convenabil.
    3. Aparatul de stat e muci pentru ca un bizon cu card a trebuit sa stea la nu’s cate ghisee ca sa achite un impozit. Propun ca sectoristul de cartier sa cumuleze functiile de procuror/avocat/judecator/gardian. Cu ocazia asta rezolvam si criza din justitie. Aici ar mai fi de aberat … remarc faptul ca bizonul cu card a ales sa-si plateasca impozitul … eu cred ca aici este adevarata problema (gandeste adanc, da’ adaaaanc, ca atunci cand te caci dupa o betie).
    4. Corigentii la economie n-ar trebui sa emita judecati vis-a-vis de chestiuni economice, dar turma de bizoni e prea ocupata ca sa sesizeze chestiunea asta de bun simt. Cum afirma un cretin cateva posturi mai sus: problema la stat e cu aia care muncesc dom’le, aia ar trebui dati afara primii.

    PS: platiti 10 milioane euro/km de autostrada pentru ca ati votat cu curu. Dar de asta nu comentam ca aducem atingere la flacara violeta si ne dau sponsorii cu jet ;)
    PPS:toate cacofoniile sunt intamplatoare si intentionate :))

    00
  44. Chiar vorbeam cu cineva acum de ratd si alte regii din alte orase. Cat depind ei de stat? Stie careva pe aici

    Se autofinanteaza.

    La stat -toate rudele ,amantele,sunt angajate si freaca nessul primit spaga.La privat -se speculeaza la maxim criza -reduc din salariile fraierilor ,le mai dau in plus de munca ,ca nu mai angajeaza oameni -reduc cheltuielile,iar in alta parte greu gasti de munca.

    00
  45. Vali, ziceam doar ca e vorba de oameni, nu e OK sa ne bucuram chiar de masura asta :)

    Masura este insa necesara si ar trebui aplicata cu cap. Sectorul privat deja a aplicat masurile astea de vreo 12 luni incoace deja, doar la bugetar s-a tras mata de coada de teama presiunilor sindicale si nu doar. Ceva trebuie facut pentru ca nici solutia de a pune totul in carca privatului nu va mai merge la nesfarsit.

    • @Dojo: nu se bucura nimeni. pur si simplu ei nu aveau salarii reale si nu vor sa accepte ca trebuie sa munceasca pentru a-si merita noile salarii, asa ciuntite cum sunt.

  46. Bugetarii pot oricand sa se angajeze la particular. Autocare de Spania si Italia sunt in statii. Nu ii opreste nimeni sa faca bani, sa arate ce pot. Problema e ca ei sunt niste nulitati ce nu-si merita salariile alea si stiu asta. Stiu ca in privat nu se da nici doua cepe degerate pe ei. Asta ii doare…

    00
  47. NOU
    #54

    @zoso, păi se cronicizează. Nimeni nu vrea să fie dat afară, dar dacă ai avut impresia că ești important pentru că ai salariul mare și plimbi o hârtie de colo colo în pauzele de minesweeper e chiar nasol.

    Și asta pentru că un loc de muncă asemănător chiar nu se găsește (aici mă refer la un salariu cu 30% mai mic, plimbatu pe bune a jdemii de hârtii și lipsă de minesweeper). În schimb nu te poți duce în construcții sau la dat cu mătura pe strada. Nimeni nu o să facă asta. E mai simplu și chiar logic să aplici pentru șomaj și un an de zile să cauți oportunități.

    Pe termen scurt (adică 1-2 ani) eu nu văd decât creșterea numărului de disperați, mai multe jafuri, mai multe falimente. S-a renunțat la microîntreprinderi, toate firmele vor plăti 16%. Asta înseamnă șomeri în plus, fiecare microîntreprindere era obligată să aibă cel puțin un angajat. Firmele care nu vor suporta povara forfetarului vor închide și oricum vor trimite anagajatul în șomaj.

    Soluția la șomaj nu este decât crearea de noi locuri de muncă. Locuri care să și producă ceva, care să aibă un plus valoare. Nu prea văd cum s-ar putea recalifica rapid așa mulți oameni. Mai ales că multora le lipsește mentalitatea.

    Apoi, unde este cererea de locuri de muncă mare? În construcții și la dat cu mătura nu se duce nimeni. Oricum, nici nu sunt calificați pentru așa ceva. :P

    00
  48. Vad ca peste tot, pe tv, prin ziare, pe bloguri toata lumea vorbeste de cei cativa zeci de mii de „saraci” bugetari care risca sa-si piarda locurile de munca desi eu ma cam indoiesc dar nimeni nu vorbeste de sutele de mii de romani din mediul privat (acolo unde chiar se produc bani pentru buget) care si-au pierdut deja locul de munca, nimeni nu vorbeste.

    00
  49. doar 2 observații aș face:
    1. subscriu la opiniile expuse de dojo, cu necesitatea diferențierii între categoriile a ceea ce numim, generic, „bugetari”. de asemenea, există discrepanțe de salarizare mari în interiorul sistemului – iar asta este, cred eu, principala problemă ce ar trebui rezolvată de legea salarizării unitare
    2. soluția angajării în mediul privat (sau a inițiativei private) nu este o opțiune pentru anumite categorii de bugetari – în primul rând profesori, apoi medici (nu toți își pot deschide cabinet particular). bineînțeles, asta nu e valabil în cazul funcționarilor publici, angajaților diverselor instituții șamd.

    00
  50. Afirmatiile politicienilor ca vor fi dati afara x sute bugetari sunt false. Au fost dati afara cativa, dar putini. La fel si in privinta salariilor.

    Cunosc 2 cazuri: o persoana lucreaza intr-o Directie din cadrul Ministerului Educatiei si in momentul de fata le-a fost reintrodus sporul de 75% pt nu stiu ce tampenie (lucreaza cu fonduri europene). Al doilea caz al unei doamne care de asemenea lucreaza intr-o agentie guvernamentala si le-a fost comunicat (de catre sefi) ca nimeni nu va fi dat afara. Se va face o reorganizare si vor fi mutati in alte departamente.

    Primul caz, flacaul respectiv este administrator IT cu un salariu de 1500 ron (pana sa le reintroduca sporul de 75%). E foarte suparat ca va avea mai mult de munca si ca vrea sa treaca in sectorul privat, dar pe un salariu de 4000 ron. Iar oferi cineva un asemenea salariu daca ar afla ca e-mailuri private ale unor angajati din cadrul respectivei Directii au ajuns pe internet si ORICINE la o simpla cautare pe google le poate accesa continutul ?

    Al doilea caz, doamna respectiva s-a angajat acum 2 ani in respectiva agentie datorita cumnatei care detine o functie de conducere. Primeste spor de limba engleza si abia daca stie sa lege 2 cuvinte. Iar exemplele pot continua.

    Au fost dati afara cativa, aceia mici, de la ghiseu. Nu cei din spate care freaca menta pe bani multi.

    00
  51. @StK – n-ai facut decat sa gandesti ca un bugetar! :-) Tu nu faci decat sa iti ‘vinzi’ forta de munca angajatorului tau. Nu iti convine cu cat esti platit, pleci unde ai o oferta mai buna – te rog sa notezi ca prin ‘oferta mai buna’ nu inteleg doar salariul in sine, ci tot: bonuri de masa, timpul petrecut la giob, stresul de care ai parte, deadline-uri, responsabilitati, masina, telefon, zile de concediu, cat de usor poti sa-ti iei liber nejustificat, etc. Sunt ferm convins ca pe tine nu te-a sunat niciodata noaptea un sef pissed-off caruia cu cateva minute inainte i-a largit gaoaza un client din vest (nu conteaza daca indreptatit sau nu) … Sau ca tu nu ai auzit de `permanenta` sau `on-call` la giobul curent …

    Si sa nu crezi ca la ‘privat’ (mai ales in ziua de azi) ploua cu bonusuri. :-) La mine in firma, de exemplu, nici nu s-au dat bonusuri de Craciun. In schimb bugetarii au primit ‘cadou’ din banii nostrii nu-stiu-cate-zile libere (si de 1/2 Decembrie parca).

    Asa ca, folosind un citat celebru – ciocu’ mic!

    00
  52. @Programare Sociala: in 2005 am facut un test misto. am dezinstalat jocurile cu care venea windowsul. a crescu productivitatea muncii. nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca ma apucam de filtrat chestii gen yahoo games.

    stiu, la constructii nu se duce nimeni, toti vor lucru la birou, la stat cu curul pe scaun. asta e o parte a problemei. partea tragica e ca oamenii astia fată copii carora le induc aceeasi mentalitate. intreaba 10 copii de 18-22 ani pe strada, de genul daca n-au muncit niciodata si iti vor spune clar ce vor: munca putina, bani multi. 90% din vanzatoarele de la mall visau asta cand au terminat liceul. numai ca feţii frumoşi si potenţi s-au cam terminat.

  53. @RockerMotociclist, in cazul in care mai citesti aici: B3 nu exista, sunt 3 nivele pentru DAF (Deutsch als Fremdsprache): A1-A2, B1-B2, C1-C2. In afara de A1, se da examen pentru fiecare.
    Pentru profesia ta B1 e suficient, insa prietenei tale, ca medic, ii trebuie C2. Asa se cere medicilor si inginerilor din cate stiu, poate mai sunt si alte categorii profesionale care se regasesc aici.

    Bafta va doresc si sa reusiti :)

    00
  54. zoso, nu stiu ce varsta ai, dar esti tanar probabil si iti merge blogul. dar sa spunem ca intr-o zi toti cei de care amintesti vor fi someri. crezi ca vor mai avea de ce sa se uite la blogul tau?
    nici tu nu produci nimic. nu e o insulta, ci o constatare.
    e o problema cu toata economia euro si sua , care ar cam fi trecut la chinezi si la indieni si la mexicani si la brazilieni. adica cei care inca au crestere economica. vrei sa freci duda in pr si comunicare, te-ai ars. vremea vrajelii a cam trecut. dar nici la saiba nu mai ne putem intoarce pt. ca acolo sunt baietii din china etc.
    deci va trebui sa acceptam salarii mai mici si la saiba, in mina , in metalurgie ,in agricultura, daca vrem sa supravietuim. ca rasa.
    p.s aia de pe wall street, toata cloaca politica din washington si de la bruxelles o freaca mai abitir ca nea pulica dela jandarmerie sau ratb.

    salutari, si hai la munca pt. o paine .

    00
  55. Ca de obicei, un om scrie ceva, in romana si folosind cuvinte relativ usoare, si 50 de oameni citesc altceva, cam ceea ce le convine sau vor sa creada.

    00
  56. Zoso: „si ti se pare corect ca un doctor sa aiba 20 milioane salariu si un controlor tot 20?”
    Andrei: „Doctorii au salar de baza sa zicem 2000 ..dar ajung usor la 4000 cu garzi si cu ture de noapte.”

    @zoso, @Andrei: Ziceti-mi si mie unde gasesc un loc de munca cu 20 milioane ca medic si mai ales cu 4000RON cu tot su sporuri ca sunt extrem de interesat.
    Fara spaga. Fara spaga patron la angajare si fara spaga dupa aia de la pacienti.
    Multumesc.

    00
  57. @camil asa-i zoso, simplist (si periculos). :))

    00
  58. Recunosc ca doar articolul l-am citit integral si comentariile pe sarite, dar nu pot sa nu povestesc un caz real. E vorba de o persoana pe care o cunosc si poate voi fi subiectiv, dar astept si parerea voastra.
    O ea, dna. la 56 de ani, lucreaza intr-o primarie ca si referent in cadrul departamentului Locuinte de 20 de ani. E o femeie cumsecade care in viata ei n-a facut nici o manareala, desi postul i-ar fi permis acest lucru. Nu si-a ajutat nici un cunoscut, nici chiar familia pentru a beneficia de o locuinta sau macar sa puna „umarul” pentru altii. Dupa o vechime in munca mai mare de 30 de ani are un salar de 1000 lei brut (741 lei in mana) i s-a spus ca din cauza reducerilor de personal ce va avea loc cat de curand va fi concediata. Vi se pare normal? Ce va face sarmana femeie in cazul acesta? Cine o mai angajeaza?

    00
  59. alo, zoso, nu e bine, parerea mea

    nu judeca economia/justitia/invatamant/sanatate noastra ca fiind una normala si cu mecanisme functionale gen cerere si oferta, ca nu e

    comparatia stat (bani mai putini pt cel ce iti opereaza ficatul) versus privat (cu contracte babane de la stat) iar nu sta in picoare, pt ca mecanismele nu functioneaza normal.

    noi nu avem mecanismele formate CORECT pt absolut toti oamenii, in timp ce unii pescuiesc cu undita, altii pescuiesc cu dinamita, cand pt un mastodont privat se sterg datoriile catre stat (pe baze politice) tu iti bati capul cu un spor de ?% pt un bugetar? e ca un fir de par pe o pla de cal.

    rotitele tale (de la stat sau de la privat, indiferent) nu pot modifica/imbunatatii mecanismul, acesta poate fi transformat doar prin vointa politica, iar aceasta nu exista, convingerea mea, pt ca inca le e bine asa.

    am un prieten olandez, care munceste la noi in tara de vreo 1,5 ani. la inceput mereu intarzia….. ba fac 90 min pana la serviciu, de ce ma? pai toti circulati ca nebunii/sinucigasii, nimeni nu ma lasa sa ies si eu dupa o strada laterala (de frate, concurenta de bucuresti ai vrut, na!) …… fix intr-o luna a devenit roman, intr-o juma de ora face tot drumul pana la munca. ce l-a determinat pe acest om sa devina sofer de bucuresti? lipsa mecanismului de acasa, politie/justitie/LEGE aplicata la toti cu ACEEASI masura.

    00
  60. @Radu-Mihai: Zeci de mii de români de aceeaşi vârstă de la privat au trecut deja prin asta. Pe ei de nu-i plângi? Nu înţeleg ce vrei să propui, fiind la stat să aibe regim preferenţial sau ce? Dacă chiar are de lucru ş.a.m.d. fii sigur că este dată afară pentru a păstra în post vreo pilă/rudă/amantă a unui superior. Nu ideea de reducere este rea ci modul de aplicare. Dar nici asta nu este o noutate, în administraţie cam TOTUL se aplică prost. Iar femeia aceea dacă este muncitoare îşi va găsi de lucru de ex. în comerţ. Şi va avea şi şansa de a câştiga o idee mai bine, plecând de la un salariu atât de mic.

    00
  61. @Sakura: Nu vreau sa propun sa fie tratati preferential, dar ma enerveaza felul in care se aplica legea reducerii de personal; sunt aproape convins ca este data afara pentru a tine o „rapandula” in post. „Iar femeia aceea dacă este muncitoare îşi va găsi de lucru de ex. în comerţ. Şi va avea şi şansa de a câştiga o idee mai bine, plecând de la un salariu atât de mic.” Cat de sigur esti ca isi va gasi de lucru? Cine angajeaza persoane peste 55 de ani? Aaa… poate si-ar gasi de lucru ca vanzatoare in piata, dar acolo e devoie de fete tinere care sa si „presteze” alte lucruri. Si sa nu uitam ca e criza si ca nici cei tineri nu-si gasesc de lucru. In fine… „Romania, plai cu flori!”

    00
  62. excelent articol!
    foarte bine scris.

    00
  63. Pe mine ma amuza imens ca majoritatea comentariilor echivaleaza „bugetar” cu „functionar public”. Wow! Si politistii, medicii, profesorii?
    Sa le ridicam statuie celor din privat, zic! Eroi necunoscuti care se jertfesc pe altarul patriei si duc in spate tot!

    00
  64. partea misto e ca se vor si disponibiliza dintre cei de la stat. foarte bine. si cand zic „foarte bine” sunt constient ca vorbesc si de niste drame. dar e vorba de corectitudine. pe jumate dintre colegii mei (de la privat) nu i-a intrebat nimeni ce parere au despre asta. i-au dat afara si gata. sau la stat nu e criza?

    00
  65. NOU
    #73

    Am un prieten care e bugetar intr-un minister. Omul este revoltat, consternat, de faptul ca i se va micsora salariul. Am incercat sa ii explic matematic cum se alcatuieste un buget, facand analogia cu o familie compusa din mama, tata si 3 copii in care numai mama aduce bani in casa (adica privatul), iar sotul si cei 3 copii vor fiecare pe luna o suma mai mare decat banii pe care ii aduce mama (adica bugetarii). Omul a refuzat sa inteleaga, spunanand ca vina apartine privatilor care fac evaziune fiscala. Cam asta e mentalitatea bugetarilor.

    00
  66. Statul nu e corporatie. Trebuioe sa mearga pe pierderi pentru a pastra locurile de munca. la privat e alta treaba, reprezinti o cheltuiala in plus pentru firma, esti aruncat si gata.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile