Cum ajung oamenii să te considere idiot

Am ieșit de unde aveam treabă, am mers la mașină (parcată lângă cea neagră din dreapta), am pus ce aveam de pus în portbagaj, am dat înapoi cu grijă să nu lovesc vreun copil și am așteptat. Aveam o mașină mare, portocalie și, după cum părea, aș fi vrut să merg înainte, dat fiind poziția mașinii și faptul că în spate nu era nimic.

Între cele două imagini de mai jos sunt câteva secunde. Copiii văd intenția mea și mașina și se dau la o parte. Unul singur rămâne constant: tipul din mijloc. Copii hărmălaie, strigau unii la alții, aveau grijă unii de alții să nu rămână în drum, tipul nu avea de gând să se miște.

Am așteptat cuminte să catadicsească să se miște. Mi-a aruncat priviri tăioase, să îmi semnaleze că îmi face un favor că se dă din mijlocul drumului. Am avansat încet, l-am privit cu milă și cu mirare și am mers mai departe. Un idiot.

 

idiot

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

9 comentarii

  1. credeam ca suntem din ce in ce mai nepasatori, mai ne-intelegatori, mai nervosi, mai fututi si ca ai dreptate legat de nesimtirea din societate. Asta pana cand am observat ca multe cunostiinte, rude, colegi se comporta ca astia pe care ii injur in gand pe strada. De-abia atunci mi-am dat seama ca suntem o apa si-un pamant toti. Cu prea putine exceptii.

    00
  2. wow, dar ce masina portocalie are zoso?

    00
  3. N-am inteles nimic. Parca sunt imagini de la un atentat.

    00
  4. O fi fost vreunul mai slab de minte, retardat.

    00
  5. Poate era român.

    00
  6. Eram pe o strada putin circulata. In fata mea pe carosabil, venind spre mine, un grup de 4 femei. Nu le puteam ocoli ca din sens opus venea o masina. Am oprit si am asteptat fie sa se dea ele la o parte, fie sa treaca masina ca sa le pot ocoli.
    Pana la urma s-au dat ele la o parte, nu inainte ca una dintre ele sa comenteze: „uite si la asta, nu-i ajunge strada”. :)))))))

    00
  7. Poate i-ai facut tu ceva, poate l-ai injurat…. :)

    00
  8. mare si prost. n-ai ce sa ii ceri.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)