Undeva, pe TikTok, o fată se farda

Am dat absolut întâmplător peste articolul acesta în care o fată se plânge de diferite lucruri. Mesajul general e că e cam greu pentru tinerii din ziua de azi și că oamenii născuți înainte de 1989 au fost norocoși, că le-a dat Statul case. Și-am stat eu așa și-am cugetat cât de norocos sunt eu că-s născut în 1979, și mă uitam la fata asta cum se machiază în timp ce turuie pe TikTok (clipul e în textul de la capătul link-ului) și mi-am dorit să-i explic câteva chestii. Așa că scriu aici, că poate-i trimite cineva link și-și pleacă fata capul de rușine.

Cei de vârsta mea i-ar spune fetei ăsteia că înainte de 1989 era cam nasol. Nu nasol în sensul de ”nu-mi permit timp să postez pe TikTok pentru că lucrez trei job-uri” ci mai degrabă nasol de-ăla de tip ”iau și azi mamă de bătaie de la învățătoare pentru că a sugativat hârtia niște cerneală pe caiet”. Am mai zis-o pe-aici și-o zic din nou: în Comunism bătaia era pe toate gardurile. Era atât de frecventă în viața unui copil, că aia de o primeai aleator pe stradă de la cei de vârsta ta devenise rutină. Când erai elev la generală te băteau așa – din principiu. Nu exista chestie care să nu se rezolve cu bătaia. Ți se dădea cu liniarul peste degete, ți se trăgeau palme peste cap, ți se înfigea gheara în păr și se scutura cu putere, ți se băga adânc creta în cap și se apăsa acolo ca pe o țigară ce stă să fie stinsă. Luai palme, erai tras de perciuni, ți se smuceau urechile. Era la ordinea zilei chestia asta și toată lumea o accepta. Nu am să scriu iar despre cum e să stai două ore la 39 de grade în soare îmbrăcat în negru pe terenul de fotbal, drepți și însetat, că tocmai se pregăteau tovarășii de 23 August de făceai exerciții până ți se acrea. Dar am să spun cum, pentru un copil, televizorul era neglijabil, că arăta doar pureci. Că aveai 3 tipuri de dulciuri și două tipuri de înghețată. Că singurul suc era Brifcor și – uneori – găseai Pepsi dat pe sub mână.

I-aș spune fetei care se fardează pe TikTok că lumea aia din care ea a reținut doar că ”s-or dat case” era nasoală rău de tot. Nu nasoleală de-aia de tip ”nu pot ieși în club în weekend” ci nasoleală de-aia de tip ”a auzit vecinul că asculți Radio România Liberă pe ascuns și ți-a trimis Securitatea în control”. Fata spune că cei de dinainte de 1989 sunt privilegiați; că au avut norocul să le dea Statul case gratis. Eu i-aș istorisi și cum – tot Statul – ne dădea casele alea cam unde voia el. Te nășteai în Cluj, dar Statul decidea că tu trebuie să lucrezi în Craiova – pac! – primeai locuință în Craiova. Pe care o eliberai dacă o dorea unul care avea pile la Partid. Locuința aia era sub 45 de metri pătrați de obicei. Se tăia căldura iarna, se oprea curentul două ore pe zi, iar pentru un banal litru de lapte stăteai la coadă în zăpadă vreo 1-2 ore.

Dar trecem peste. Că a spune unui om de 25 de ani cum era în Comunism e cum ai încerca să-i explici unei zebre cum se măsoară curentul. Aud ei poveștile astea cu lipsa de alimente, bătăi, experimentul Pitești, datul în gât și ideologia omniprezentă, și ceea ce rețin e că ”s-au dat case”. Trecem peste și ajungem în anii ’90. Pentru că am citit că a zis fata că ”Băi, oameni buni, eu din 2020 până în 2022 am lucrat 3 joburi în același timp și nu mi-am permis nici măcar să-mi iau o mașină” și am râs la chestia asta așa – cu semi-lacrimi. I-aș spune fetei, care se fardează pe TikTok cât ne zice nouă ce viață grea are, cum era în anii ’90. Când salariul era de 300-400 de lei, și ăla dat la negru. Că mergeai inginer undeva și lucrai de toate – de la șofer la făcut cafele la tot ce zicea șeful tău că ești. Cărai mobilă acasă la șefu’, măturai sediul firmei, veneai sâmbăta din timpul tău să deschizi poarta pentru că-și uitase șeful cheile acasă și avea neapărată nevoie de revista aia cu mașini din birou. Fată care ai lucrat 3 job-uri din 2020 până în 2022, noi lucram vreo 10. Așa – pe salarii de-alea de mizerie din care tu acum îți iei țigări. Și viitorul arăta roz când la alegeri aveai de ales între Iliescu și Vadim, cu alte 500 de partide în urma lor. Concediu nu aveai. Dacă șeful voia să-ți pună mâna pe fund pentru că erai tipă, o punea. Nu existau legi, nu existau reguli, nu exista Protecția Muncii. Cartea de muncă nu ți-o umplea nimeni de ștampile. Nu-ți plătea angajatorul absolut nimic. Fată – știi cum era în ziua de salariu prin 1998? Făceam coadă în fața biroului șefului, ca oile, și ăla ne întreba pe rând ce avem de gând să facem cu banii. Dacă nu spuneam ceva serios care să merite salariul, nu-ți primeai salariul. De pildă, nu-i puteai spune ceva de genul ”vreau să merg la restaurant, că merit un trai decent”. Trebuia spus ceva de tipul ”am datorii la întreținere”. Și trebuia să fii convingător, că altfel șeful îți spunea plictisit că ”luna asta a mers mai greu”. Și-ți vedeai salariul ăla (poate) peste 2-3 luni.

Spune fata în TikTok-ul ei că ”Erau bani suficienți cât să plătesc toate cele, să mai ies în oraș, să mai cumpăr haine, să mai fac lucruri absolut normale pentru un om la 25 de ani”. Și-am râs. Că ea își lua haine, și eu mâncam în anii ’90 covrigi luați din ce rest rămânea când mă trimitea șeful să-i cumpăr plăcintă și cafea, eu fiind network admin la vremea aia. Fluctua dolarul pe la începutul anilor ’90 că rămâneai fără vreo 5-10% din salariul până la final de lună. Azi costa o chestie X, mâine costa mai mult. Poimâine mergeai în piață și costa și mai mult. Fata spune că ”Dar având 3 joburi să pot doar trăi un pic mai mult decât decent nu mi se pare ok”. Fată dragă – prin 1999 făceam ruleta rusească cu colegii, să vedem care e ăla de nu-și ia salariul luna aia. Așa – ca-n filme: cu chibrite ascunse pe jumătate și trăgeam pe rând. Că ne spusese șeful că nu ne poate da la toți bani. Asta după ce urlase și ne făcuse troacă de porci toată luna și mâncase la restaurant.

Dar trecem peste și ajungem la final de ani ’90. Când erai student și fumai țigări ”Rebel”, că ”Winchester” erau pentru boieri și erau mai scumpe cu un leu. Mi-am adus aminte de cum scrie fata că ”Hai să ne depășim condiția de a sta 6 oameni într-o garsonieră și a mânca parizer”. Și-am râs cu muci, că îmi vizitam prietenii prin Cluj și ăia fix așa trăiau lol. Doar că mâncau pâine cu muștar, că parizerul se mânca pe ascuns, sub plapumă.

Ce mai spune fata în clip în timp ce se fardează agresiv pe obraji? Că unii tineri au o facultate decentă (precum Dreptul) și totuși au salarii de doar 2500 lei. Ca și cum a avea facultate te îndreptățește automat la un anumit salariu. Mai ales într-o piață suprasaturată de absolvenți la Drept. Așa mă amăgeam și eu prin 2002: hai să fac și Informatica, că se zvonea că vor începe în curând să conteze diplomele la angajare. ”Va fi cu rost”. Și mergeam la lucru, și mai instalam un Windows, și mai făceam o rețea pe la un fost coleg de liceu. Că atât de bine se plătea IT-ul pe atunci. Prin 2006 pare-mi-se intraserăm deja în UE și auziserăm noi de Euro, dar încă făceam coadă la luat salariile. Nu uit când ne-a chemat șeful – după 3 luni în care n-am văzut un ban – în Ajun de Crăciun, să ne dea salariul măcar atunci, să avem ce pune în maț. Și am făcut noi coadă la contabilitate și ne-au pus fetele un 50 de lei în mână la fiecare și ne-au trimis acasă (o clipă să mă opresc din râs). În tot acest timp noi nu aveam plătite contribuțiile la sănătate (niciunul din noi), de ne-au venit somații peste ani de zile și ne sunam unii pe alții și blestemam prin receptoare. Noi – ăștia cu case primite înainte de 1989. Și ca să priceapă fata cu machiajul ce mișto era de noi – ăștia de dinainte de 1989 – în 2008, când ea avea 8-9 ani, a venit criza financiară și ne-a dat ”fatala” la toți. Eu, care îmi luasem apartament în rate de vreo 10-11 luni, am râs. Că ziceam că mai rău de-atât oricum nu se poate. Doar că se poate. Că – uite – e o fată pe TikTok care spune că ”Tinerii din ziua de azi pe care îi blamează oamenii foarte mult sunt tineri care au făcut facultăți bune și pur și simplu nu-și găsesc loc de muncă”. Fata asta avea vreo 10-11 ani când eu mă plimbam prin Centrul Oradiei și absolut totul era închis. Anunțuri cu ”de închiriat” peste tot, chit că toți știam că nu le va închiria nimeni. Era ca-n western-uri, cu liniște de-aia de deșert și ciulini rostogolindu-se de colo-colo. Ei – atunci nu găseai de lucru indiferent că aveai sau nu facultate. Foștii directori deveniseră șoferi de TIR iar Moldova exporta fete peste graniță cum n-o făcuse încă înainte.

Tot noi ăștia de dinainte de 1989, ăștia ”de ne dăduse Statul case”, a trebuit apoi să facem față ideii că milenialii deja se angajau iar noi (marchizii privilegiați din Gen-X) deveneam tot mai greu de angajat. N-am mai amintit de 9/11, de criza francilor elvețieni, de cum ne-am simțit când a luat Trump alegerile în SUA, ”Caritas” sau cum a fost să stai sub Iliescu trei mandate.

Generația mea n-a putut lucra pe net înainte de 2005. Că era prin Dial-Up, și mergea cu 3kbps. Dacă credeți că acum e nasol cu mita, corupția și nepotismul, chestiile astea erau aproape legale în anii ’90. Se dădea mita în piață la gardian, printre 150 de oameni, și ăla te lua la bătaie acolo, de față cu ceilalți, că-i dăduseși prea puțin. Venea Garda Financiară și se așeza la cafea, asculta două bancuri și pleca cu plicul; noi lucram între timp în aceeași cameră. Stabilitatea la locul de muncă era de tipul ”azi facem patiserie, de vineri ducem fete în Spania”. În 2001 făceam interviuri cu stripteuze românce dorite de un japonez în țara lui, că eram administrator de baze de date la firmă de web design și – când nu mă trimiteau după cafele – mai triam din fete cu CV-ul lor în față. Pentru vreo 400 de lei pe lună pe care-i vedeam când-cum, dacă tot vorbim de lucrat trei job-uri. Și fata asta care se fardeză pe TikTok spune că vrea și ea un trai decent, cu ”ieșire la restaurant sau o ieșire la cinema”, că s-a săturat de boierii de dinainte de ’89. Cum au primit ei case gratis. Fata crede că acum e greu și-și exprimă dorința în clip: ”Vreau să am mai mulți bani decât toate persoanele pe care le cunosc la un loc!”.

Undeva, pe TikTok, o fată se farda…

PS: dacă sunteți curioși ce înțelege fata prin 2 job-uri, puteți urmări aici o zi din infernala ei viață de om neprivilegiat. Cu tot cu pastilele de aparat de cafea, MacBook-ul și clătitele vegane. Life must be rough.

(sursă poză – Digi24.ro)