Undeva, pe TikTok, o fată se farda

Am dat absolut întâmplător peste articolul acesta în care o fată se plânge de diferite lucruri. Mesajul general e că e cam greu pentru tinerii din ziua de azi și că oamenii născuți înainte de 1989 au fost norocoși, că le-a dat Statul case. Și-am stat eu așa și-am cugetat cât de norocos sunt eu că-s născut în 1979, și mă uitam la fata asta cum se machiază în timp ce turuie pe TikTok (clipul e în textul de la capătul link-ului) și mi-am dorit să-i explic câteva chestii. Așa că scriu aici, că poate-i trimite cineva link și-și pleacă fata capul de rușine.

Cei de vârsta mea i-ar spune fetei ăsteia că înainte de 1989 era cam nasol. Nu nasol în sensul de ”nu-mi permit timp să postez pe TikTok pentru că lucrez trei job-uri” ci mai degrabă nasol de-ăla de tip ”iau și azi mamă de bătaie de la învățătoare pentru că a sugativat hârtia niște cerneală pe caiet”. Am mai zis-o pe-aici și-o zic din nou: în Comunism bătaia era pe toate gardurile. Era atât de frecventă în viața unui copil, că aia de o primeai aleator pe stradă de la cei de vârsta ta devenise rutină. Când erai elev la generală te băteau așa – din principiu. Nu exista chestie care să nu se rezolve cu bătaia. Ți se dădea cu liniarul peste degete, ți se trăgeau palme peste cap, ți se înfigea gheara în păr și se scutura cu putere, ți se băga adânc creta în cap și se apăsa acolo ca pe o țigară ce stă să fie stinsă. Luai palme, erai tras de perciuni, ți se smuceau urechile. Era la ordinea zilei chestia asta și toată lumea o accepta. Nu am să scriu iar despre cum e să stai două ore la 39 de grade în soare îmbrăcat în negru pe terenul de fotbal, drepți și însetat, că tocmai se pregăteau tovarășii de 23 August de făceai exerciții până ți se acrea. Dar am să spun cum, pentru un copil, televizorul era neglijabil, că arăta doar pureci. Că aveai 3 tipuri de dulciuri și două tipuri de înghețată. Că singurul suc era Brifcor și – uneori – găseai Pepsi dat pe sub mână.

I-aș spune fetei care se fardează pe TikTok că lumea aia din care ea a reținut doar că ”s-or dat case” era nasoală rău de tot. Nu nasoleală de-aia de tip ”nu pot ieși în club în weekend” ci nasoleală de-aia de tip ”a auzit vecinul că asculți Radio România Liberă pe ascuns și ți-a trimis Securitatea în control”. Fata spune că cei de dinainte de 1989 sunt privilegiați; că au avut norocul să le dea Statul case gratis. Eu i-aș istorisi și cum – tot Statul – ne dădea casele alea cam unde voia el. Te nășteai în Cluj, dar Statul decidea că tu trebuie să lucrezi în Craiova – pac! – primeai locuință în Craiova. Pe care o eliberai dacă o dorea unul care avea pile la Partid. Locuința aia era sub 45 de metri pătrați de obicei. Se tăia căldura iarna, se oprea curentul două ore pe zi, iar pentru un banal litru de lapte stăteai la coadă în zăpadă vreo 1-2 ore.

Dar trecem peste. Că a spune unui om de 25 de ani cum era în Comunism e cum ai încerca să-i explici unei zebre cum se măsoară curentul. Aud ei poveștile astea cu lipsa de alimente, bătăi, experimentul Pitești, datul în gât și ideologia omniprezentă, și ceea ce rețin e că ”s-au dat case”. Trecem peste și ajungem în anii ’90. Pentru că am citit că a zis fata că ”Băi, oameni buni, eu din 2020 până în 2022 am lucrat 3 joburi în același timp și nu mi-am permis nici măcar să-mi iau o mașină” și am râs la chestia asta așa – cu semi-lacrimi. I-aș spune fetei, care se fardează pe TikTok cât ne zice nouă ce viață grea are, cum era în anii ’90. Când salariul era de 300-400 de lei, și ăla dat la negru. Că mergeai inginer undeva și lucrai de toate – de la șofer la făcut cafele la tot ce zicea șeful tău că ești. Cărai mobilă acasă la șefu’, măturai sediul firmei, veneai sâmbăta din timpul tău să deschizi poarta pentru că-și uitase șeful cheile acasă și avea neapărată nevoie de revista aia cu mașini din birou. Fată care ai lucrat 3 job-uri din 2020 până în 2022, noi lucram vreo 10. Așa – pe salarii de-alea de mizerie din care tu acum îți iei țigări. Și viitorul arăta roz când la alegeri aveai de ales între Iliescu și Vadim, cu alte 500 de partide în urma lor. Concediu nu aveai. Dacă șeful voia să-ți pună mâna pe fund pentru că erai tipă, o punea. Nu existau legi, nu existau reguli, nu exista Protecția Muncii. Cartea de muncă nu ți-o umplea nimeni de ștampile. Nu-ți plătea angajatorul absolut nimic. Fată – știi cum era în ziua de salariu prin 1998? Făceam coadă în fața biroului șefului, ca oile, și ăla ne întreba pe rând ce avem de gând să facem cu banii. Dacă nu spuneam ceva serios care să merite salariul, nu-ți primeai salariul. De pildă, nu-i puteai spune ceva de genul ”vreau să merg la restaurant, că merit un trai decent”. Trebuia spus ceva de tipul ”am datorii la întreținere”. Și trebuia să fii convingător, că altfel șeful îți spunea plictisit că ”luna asta a mers mai greu”. Și-ți vedeai salariul ăla (poate) peste 2-3 luni.

Spune fata în TikTok-ul ei că ”Erau bani suficienți cât să plătesc toate cele, să mai ies în oraș, să mai cumpăr haine, să mai fac lucruri absolut normale pentru un om la 25 de ani”. Și-am râs. Că ea își lua haine, și eu mâncam în anii ’90 covrigi luați din ce rest rămânea când mă trimitea șeful să-i cumpăr plăcintă și cafea, eu fiind network admin la vremea aia. Fluctua dolarul pe la începutul anilor ’90 că rămâneai fără vreo 5-10% din salariul până la final de lună. Azi costa o chestie X, mâine costa mai mult. Poimâine mergeai în piață și costa și mai mult. Fata spune că ”Dar având 3 joburi să pot doar trăi un pic mai mult decât decent nu mi se pare ok”. Fată dragă – prin 1999 făceam ruleta rusească cu colegii, să vedem care e ăla de nu-și ia salariul luna aia. Așa – ca-n filme: cu chibrite ascunse pe jumătate și trăgeam pe rând. Că ne spusese șeful că nu ne poate da la toți bani. Asta după ce urlase și ne făcuse troacă de porci toată luna și mâncase la restaurant.

Dar trecem peste și ajungem la final de ani ’90. Când erai student și fumai țigări ”Rebel”, că ”Winchester” erau pentru boieri și erau mai scumpe cu un leu. Mi-am adus aminte de cum scrie fata că ”Hai să ne depășim condiția de a sta 6 oameni într-o garsonieră și a mânca parizer”. Și-am râs cu muci, că îmi vizitam prietenii prin Cluj și ăia fix așa trăiau lol. Doar că mâncau pâine cu muștar, că parizerul se mânca pe ascuns, sub plapumă.

Ce mai spune fata în clip în timp ce se fardează agresiv pe obraji? Că unii tineri au o facultate decentă (precum Dreptul) și totuși au salarii de doar 2500 lei. Ca și cum a avea facultate te îndreptățește automat la un anumit salariu. Mai ales într-o piață suprasaturată de absolvenți la Drept. Așa mă amăgeam și eu prin 2002: hai să fac și Informatica, că se zvonea că vor începe în curând să conteze diplomele la angajare. ”Va fi cu rost”. Și mergeam la lucru, și mai instalam un Windows, și mai făceam o rețea pe la un fost coleg de liceu. Că atât de bine se plătea IT-ul pe atunci. Prin 2006 pare-mi-se intraserăm deja în UE și auziserăm noi de Euro, dar încă făceam coadă la luat salariile. Nu uit când ne-a chemat șeful – după 3 luni în care n-am văzut un ban – în Ajun de Crăciun, să ne dea salariul măcar atunci, să avem ce pune în maț. Și am făcut noi coadă la contabilitate și ne-au pus fetele un 50 de lei în mână la fiecare și ne-au trimis acasă (o clipă să mă opresc din râs). În tot acest timp noi nu aveam plătite contribuțiile la sănătate (niciunul din noi), de ne-au venit somații peste ani de zile și ne sunam unii pe alții și blestemam prin receptoare. Noi – ăștia cu case primite înainte de 1989. Și ca să priceapă fata cu machiajul ce mișto era de noi – ăștia de dinainte de 1989 – în 2008, când ea avea 8-9 ani, a venit criza financiară și ne-a dat ”fatala” la toți. Eu, care îmi luasem apartament în rate de vreo 10-11 luni, am râs. Că ziceam că mai rău de-atât oricum nu se poate. Doar că se poate. Că – uite – e o fată pe TikTok care spune că ”Tinerii din ziua de azi pe care îi blamează oamenii foarte mult sunt tineri care au făcut facultăți bune și pur și simplu nu-și găsesc loc de muncă”. Fata asta avea vreo 10-11 ani când eu mă plimbam prin Centrul Oradiei și absolut totul era închis. Anunțuri cu ”de închiriat” peste tot, chit că toți știam că nu le va închiria nimeni. Era ca-n western-uri, cu liniște de-aia de deșert și ciulini rostogolindu-se de colo-colo. Ei – atunci nu găseai de lucru indiferent că aveai sau nu facultate. Foștii directori deveniseră șoferi de TIR iar Moldova exporta fete peste graniță cum n-o făcuse încă înainte.

Tot noi ăștia de dinainte de 1989, ăștia ”de ne dăduse Statul case”, a trebuit apoi să facem față ideii că milenialii deja se angajau iar noi (marchizii privilegiați din Gen-X) deveneam tot mai greu de angajat. N-am mai amintit de 9/11, de criza francilor elvețieni, de cum ne-am simțit când a luat Trump alegerile în SUA, ”Caritas” sau cum a fost să stai sub Iliescu trei mandate.

Generația mea n-a putut lucra pe net înainte de 2005. Că era prin Dial-Up, și mergea cu 3kbps. Dacă credeți că acum e nasol cu mita, corupția și nepotismul, chestiile astea erau aproape legale în anii ’90. Se dădea mita în piață la gardian, printre 150 de oameni, și ăla te lua la bătaie acolo, de față cu ceilalți, că-i dăduseși prea puțin. Venea Garda Financiară și se așeza la cafea, asculta două bancuri și pleca cu plicul; noi lucram între timp în aceeași cameră. Stabilitatea la locul de muncă era de tipul ”azi facem patiserie, de vineri ducem fete în Spania”. În 2001 făceam interviuri cu stripteuze românce dorite de un japonez în țara lui, că eram administrator de baze de date la firmă de web design și – când nu mă trimiteau după cafele – mai triam din fete cu CV-ul lor în față. Pentru vreo 400 de lei pe lună pe care-i vedeam când-cum, dacă tot vorbim de lucrat trei job-uri. Și fata asta care se fardeză pe TikTok spune că vrea și ea un trai decent, cu ”ieșire la restaurant sau o ieșire la cinema”, că s-a săturat de boierii de dinainte de ’89. Cum au primit ei case gratis. Fata crede că acum e greu și-și exprimă dorința în clip: ”Vreau să am mai mulți bani decât toate persoanele pe care le cunosc la un loc!”.

Undeva, pe TikTok, o fată se farda…

PS: dacă sunteți curioși ce înțelege fata prin 2 job-uri, puteți urmări aici o zi din infernala ei viață de om neprivilegiat. Cu tot cu pastilele de aparat de cafea, MacBook-ul și clătitele vegane. Life must be rough.

(sursă poză – Digi24.ro)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

224 comentarii

  1. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 75309
    • Problema e ca ea crede ca era mai bine înainte ca îți luai case pe moca.

      Comentariu apreciat.21016
    • încă e de kkt la romanica

      Tinerii („gen z”) o duc prost peste tot nu doar în România.

      Iar în România nu o ducem „încă” prost. România o duce relativ bine. România o duce foarte bine față de cum o ducea acum 25 de ani.

      Ține cont că în România, totuși, avem cei mai mulți proprietari de apartamente:

      Home Ownership Rate in Romania decreased to 94.80 percent in 2022 from 95.30 percent in 2021. Home Ownership Rate in Romania averaged 96.14 percent from 2007 until 2022, reaching an all time high of 97.60 percent in 2010 and a record low of 94.80 percent in 2022.

    • și ajunge Dumb iar presedinte la americani

      S-ar putea sa-si fi dat cu tesla-n c*aie cu ultimele declaratii despre NATO. Ca dupa ce a aberat el ca ii incurajeaza pe rusi sa faca ce le trece prin cap, un numar record de republicani au votat pentru legea aia care aloca 60 de miliarde pentru ajutorul Ukrainei. Ca dintre republicani doar aia pro MAGA sunt vanduti rusilor, nu toti.

      Comentariu apreciat.6824
    • znuff, eu am 5 case, tu nu ai nici una. it all levels out, că tu stai în chirie și in acte ai domiciliul in orașul de reședință, la părinți.

    • domiciliul il ai la parinti, dar nu inseamna ca esti proprietar

      122
    • @Znuff: Nu, in Romania avem cele mai multe locuinte detinute de unul dintre locuitori. Aia spune homeownership rate-ul, cine le detine.

      Ca nu cred ca 9 din 10 persoane detin o locuinta, chiar nu cred ca asta e experienta ta.

      Ba chiar tinand cont de numarul mare de persoane per locuinta inseamna ca avem si o deficienta mare. Gandeste-o asa: daca existau doar 100 de locuinte in toata Romania si 94 dintre ele erau detinute de cei ce locuiesc in ele, atunci era aceeasi rata.

      194
    • Nu inteleg musai sensul articolului, nu este vorba de realitati aici ci de optici si perceptii. Unii oameni mananca iute, altii nu suporta iuteala in mancare – nu are sens sa articulezi de ce trebuie sa fie iute sau sa nu fie iute.

      Mai iute ar fi interesant un articol despre perceptia tineretului, de ce li se pare totul asa complicat incepand cu genul si identitatea, de ce nu stiu sa caute o informatie pe google sau de ce standardul lor de viata (ca model) inseamna Iphone, restaurant, vacante in Mali, masina noua, etc.

      De ce in acelasi timp unii vad foarte multe oportunitati iar altii foarte putine spre deloc si cum pare sa fie tot mai mare lipsa de orientare in viata, de motivatie, toti reactioneaza impulsiv si cu turma in loc sa aiba o ideea mai clara despre unde sunt, cine sunt si ce pot sa faca in viitor cu ei si cu viata lor.

      Insa on topic – tipa nu face apologia trecutului sau a comunismului, doar compara viata ei de azi cu ceea ce ea crede ca era o viata mai buna in trecut – fara sa studieze sau sa aiba habar despre ce a fost de fapt viata in comunism.

      Exact la fel americanii vorbesc despre ce bine era in 70-80 cand barbatul muncea si platea toate facturile si ce bine era – insa omit detalii de genul faptul ca o casa avea 80 mp si acum „trebuie sa aiba” 200 mp, ca atunci aveau 1 tv alb negru si acum sunt 10 device-uri in casa, ca bucataria insemna o aragaz si 3 oale iar acum e plin de tehnologie, ca masina era o cutie cu motor si acum are mii de senzori si clima pe 3 zone.

      Nici aia nu analizeaza trecutul, spun doar ca vor o viata mai buna si fac referire la ce cred ei ca era un model mai bun.

      Indecis. Tu ce zici?4118
    • @Znuff: total inutila cifra de 95% proprietari. Cati din cei 95% au apa curenta? Cate locuinte au peste 45 mp?

      135
    • @Znuff – Home ownership rate nu inseamana cati proprietari de apartamente avem.

      https://en.wikipedia.org/wiki/Homeownership_in_the_United_States

      „The name „homeownership rate” can be misleading. As defined by the US Census Bureau, it is the percentage of homes that are occupied by the owner. It is not the percentage of adults that own their own home. This latter percentage will be significantly lower than the homeownership rate. Many households that are owner-occupied contain adult relatives (often young adults, descendants of the owner) who do not own their own home. Single building multi-bedroom rental units can contain more than one adult, all of whom do not own a home. „

      80
  2. pai nu cere mult .. iesire la restaurant si la cinema …

    Comentariu apreciat.569
    • NOU
      #12

      daca facem cheta cred ca adunam de atat, la restarant vreo 70 de lei ajung, de un fel principal si un fresh, iar la film cu 60 de lei mergi la 3D si iei si popcorn de acolo.

      total 130 lei

      daca n-ai 130 de lei cu 3 joburi probabil cheltuiesti prea mult pe altceva

      also sa vezi ce fain ii cand ai copii, si o vizita la medic te lasa fara 250-400 lei in buzunar, medicamente inca 100-200 de lei, o gradinita lejer 2000 de lei care ii dai indiferent ca ala micu e racit si nu merge

      viata e grea asa ca “ladys and gentleman, take my advice, pull down your pants, slide on the ice”

      Comentariu apreciat.3510
  3. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 122151
    • Eheei dragi copii… Pe vremea mea n-aveam nici macar lingura, mancam ciorba cu buretele.

      Comentariu apreciat.8225
    • Old man aici (nascut in 1968) – ia spune-ne tu cum de nu era/este asa, cum ne luminezi tu cu intelepciune. Chiar „daca striga la nori”, probabil ca modul in care o face e pentru ca ii pasa de modul in care generatia tanara este educata.

      Comentariu apreciat.8119
    • si cu toate astea are dreptate. Da iti permiti sa „traiesti” sa platesti o chirie si sa „habitezi” nu sa te dezvolti sa cresti sa pui bani deoparte sa iti cumperi o casa. MA uit la amici care au mii deeuro si ii rupe chiria/mancarea/medicamentele(da)/curentu/internetu/gazele/poate masina(rate), ca sa traiesti in bucuresti independent fara mami si tati (cu casele platite in 90 pe 2 lei) iti trebuie minim 1200-1500e daca sunteti cuplu e mai rezonabil..
      Era nasol dupa 90? era nu neaga nimeni asta, da cumpara tu o ghena de apartament acuma in bucuresti fabricat in 70 si cu gandaci in el si iti cere propietaru 140k pe el ca aia e piata, el nevazand niciodata banii aia. Nu mai vorbim de bani de avans, banca aprobat credit bani de renovare, etc etc…
      Stiu nu toata lumea trebuei sa fie proprietar, da de la ideea de sa traim o viat abuna s ane permitem un apartament sa avem ce manca si iesit la film s-a ajuns la cum kkt sa coste ghena aia 200k in bucuresti? Si sa castigi 2000k pe luna si sa nu poti pune macar 500 deoparte asta insemnand 6000 pe an daca reusesti, adica 60k in 10 ani – aia fiiind bani de avans daca te tine… Sigur nu tb sa iei unu de 200k, da o ghena de 60mp la 98k in dristor?Si coloja are dreptate da o da inbalarii, fata a explicat ce zic si eu mai sus si am amici care asta fac si nu fac excese si efectiv inflatia si preturile au luat-o razna.

      Indecis. Tu ce zici?3347
    • Daca eu am fost crescut in saracie si cu penurie, eram mânat sa ma imbarbatez, copii nostrii nu trebuie sa creasca in alcelasi jeg si este de detoria noastra sa ii incurajam sa sa vorbeasca si sa le cream un mediu mai bun.

      Una este educare pentru aprecierea a prezentului si alta este ce a scris Razvan care este o dojenire, ca cei tineri isi permit sa fie gelosi, frustati sau dezamagiti de prezent, la standardul pe care ii percep ei.

      Desi subiectul este diferit, fata este indreptatita sa fie frustrata, chiar daca omite ceva evident, faptul ca desi este suparata ca „decreteii si neo-comunisti 90ciști au primit case aproape pleașcă”, nu cam isi da seama ca incet dar sigur apare o categorie marisoara de romani tineri, in special la muncipiile mari. Care vor fi chiriasi captivi multe decenii pana vor putea sa isi cumpere un apartament, asta da ca o sa descopere economisirea, iar cum economic nu apartament cu atat mai putin vor fi dispusi sa faca si copii.

      Mai este si partea in care sistemul si societatea romaneasca nu este meritocratica, sau este prea putin, sustinut de facultatile inutile si mica coruptie, care nu iti permite sa te specializezi pe ceva anume si ajungi in zona de front din retail care este prost platita si va mai fi asa cel putin un deceniu.

      Sidenote, uita-te la vestici, mai ales la muricani, cati inlocuiesc nevolile de afectiune parinteasca cu un animal de companie, in special caini si pisici, pe care ii trateaza drept copii lor, intr-o mare masura. Multi tineri isi dau seama ca financiar nu pot intretine un copil, cum si-ar dorii sau cel putin cum au crescut ei merge si doar cu o matza si o potaie, si viitorul ala incepe sa se vada si in Romania in paturile cu IQ-ul mai mare decat temperatura camerei, ca inca nu ducem lipsa de mame minore, acolo inca suntem campioni.

      Indecis. Tu ce zici?1918
    • @Razvam: E absolut normal sa ii corectezi pe tineri ca isi doresc „ce a fost”, mai ales cand ce a fost e un regres monumental.

      Ca daca ei nu aud decat „aveai o munca si o casa garantata” vor creste cu o idee total falsa ca acolo trebuie sa revenim. Rezultatul va fi devastator, in special pentru generatiile de sacrificiu dintre sisteme.

      Comentariu apreciat.313
    • Du-te ma in p#ula mea daca cu salarii de mii de euro nu-ti permiti un credit la casa pe care sa-l si achiti in max 10 ani, plus masina si concedii.

      Aaaa stai sefu, ai nevoie neaparata de ultimul ifon sau samsung si TREBUIE sa-l schimbi anual?
      Neaparat Tesla sau ultimul BMW ca altfel rad dusmanii? Te trage curentul in Kia sau doamne fereste in Dacia?
      Ah, nu poti sa mananci decat in oras burger cu foitza de aur si habar n-ai sa faci o ciorba sau un gratar? Macar o omleta?

      Atunci marsh la un curs de educatie economica si nu mai abera pe aici.

      Romania este la CEL MAI BUN nivel la care a fost vreodata, si voi va faceti laba-n cerc plangand ca nu va ajung banii.

      Fucking whiny babies!

      Comentariu apreciat.9420
    • De acord cu Pyro – e o problema de standarde si perceptie a nivelului de viata. Probabil vazand la parintii lor care stateau la 2 camere in ferentari dar aveau la parter masina cu pretul dublu al apartamentului, mereu imbracati de la „firme” care sa le arate statutul si cel mai nou iphone si smart watch, majoritatea gen Z nu are nici cea mai mica idee cum sa traiasca in sau sub limita lor de venit fara sa se simta „saraci” sau ca raman in urma fata de prieteni/ familie..

      1910
  4. Mi se pare doar o ‘xeroxeală’ după trendul din US unde se-ntâmplă același lucru, dar acolo e cam justificat.

    Adică economia americană din anii 70-80-90 în care au crescut cei mai în vârstă nu e totuna cu economia americană post criza 2008. Ca să nu mai zic post-covid.

    Dar aici ai dreptate, lucrurile sunt un pic mai diferite, că am avut comunism, n-am avut economie reală, e greu să compari 1 la 1.

    Comentariu apreciat.1077
    • Chiar citeam pe FT acum vreo 2, 3 saptamani cum de fapt, salariile au crescut mult mai mult din ’90 pana acum fata de chirie. Procentual vorbind, americanii platesc mult mai putin din salar pe locuinta.

      E drept ca datorita faptului ca o gramada de loc e ocupat de case pe kilometrii intregi in jurul marilor orase, preturile la a detine una e foarte mare. Totusi, exceptand anumite zone, marea majoritate si-ar permite o locuinta mai usor decat acum 30 de ani.

      715
    • @Cosmin:

      Sună a spălare de corporații chestia aia, ai vreun link ceva? Oricum o sucești nu îmi pare că e mai ușor să ai azi locuință în US. Văd prețurile și salariile la toți cu care lucrez, și cum în ce locuiesc și nu mi se pare că e deloc așa.

      Sunt curios cum au făcut analiza aia și ce salarii au luat, că dacă luăm salariile din upper class și ceo sau bankeri de wall street unde au crescut salariile enorm, atunci aia schimbă mult media.

      122
    • văzusem o postare pe reddit în care autorul spunea că sua are majoritar zone în care prețul unei case e rezonabil. de curiozitatea am intrat și în comentarii. toți îl contraziceau pe motive puerile: aa, nu e L.A., nu e New York, e zonă unde locuiesc oameni închiși la minte și rasisiști (faptul că am văzut comentariul ăsta de multe ori mă ducea cu gândul că nu erau toți negri spunând asta), nu sunt job-uri (aici e parțial adevărat. și sua are un deficit considerabil de meseriași, iar multe facultăți nu au un ROI bun, însă atrag în continuare studenți).

      84
  5. Cand stateam eu la ceai cu Regina, pe vremuri, m-a lovit un gand in cap:

    Bai frate, ce noroc pe mine sa ma nasc in Romania comunista, sa infrunt negura noptii cu candela aprinsa, sa ma incalzesc la resou, sa n-am banane sau desene toata ziua, etc…
    Pentru ca uite, acum pot sa apreciez ceai-ul asta de calitate, luminile aprinse ziua, colierul reginei si zambetul ei rece, dar uman.

    Copiii de azi n-au norocul asta. E imposibil sa inteleaga, asa cum noi nu putem intelege cum e viata in Republica Centrafricana sau in Ucraina de alaturi.

    Comentariu apreciat.14011
    • Problema celor de 20 de ani de azi e ca vin din confortul si stabilitatea casei parintesti unde au existat bani de vacante in strainatate, de haine, de cluburi, de telefoane si subit trebuie sa si le cumpere singuri dar nu pot din minimul pe economie si au un soc. Noi veneam la minimul pe economie de la saracie si era normal sa fii sarac la 20 de ani

      Comentariu apreciat.1299
    • https://time.com/6694092/exhaustion-increasing-causes-essay/?linkId=321292072

      Ce bine traim acum, cel mai bine ever :)
      Poate viata buna nu e definita de faptul ca ai 100 de programe tv si ca poti sa alegi din 30 de feluri de bere, sa zicem ca o viata implinita, fericita, sa fie legata de altceva, degeaba esti pe plaja in Grecia daca nu dormi de stres.
      Sa incercam sa nu mai comparam mere cu surubelnite, viata este dificila acum, mai conteaza cum a fost?
      Intrebarea este cum o facem mai buna acum si pe viitor, preferabil viitor apropriat, pentru noi si urmasii nostri.

      40
  6. Mi se pare bine meritata critica pentru ignoranta de care da dovada. Dar nu ar trebui sa o ia personal, face parte din procesul de maturizare. Corect: viata nu e corecta. Acum vezi ce poti face ca sa schimbi asta.

    Vaicareala nu ajuta. Daca muncesti din greu iti cresti sansele sa iti depasesti conditia.
    Nu 3 joburi simultan, dar incepe prin a-ti face treaba bine, oricare ar fi meseria.

    Nu sunt apostol al lui Dorian: munca este necesara dar nu suficienta. Si trebuie si istetime si noroc. Iar conditia depasita poate insemna sa ai sansa sa te angajezi casier la un supermarket, sa fii prima persoana din familie care termina facultate, sa iti cumperi un apartament cu 2 camere la periferie (cu credit, dar unul pe care ti-l permiti) sau alte astfel de realizari aparent mici ce sunt luate de bune de cei ce traiesc numai in bula lor.

    Comentariu apreciat.7912
    • 3 joburi pe care le faci simultan nu pot fi decat slab platite. Un job bine platit nu iti mai lasa uneori nici timp liber, d-apoi timp de inca 2 joburi

      Comentariu apreciat.1198
    • Un 2 camere nou la periferie, este minim 60 000 euro (vechi, nu mai merita, cat dai pe el plus materiale și manopera la ‘meseriasi’ , iesi tot acolo)
      Do the math și vezi cat ar trebui sa aibă salariu pentru a putea să se încadreze sa ia credit…
      In condițiile in care dobânzile sunt mari că deh și banii sunt scumpi, că e inflație mare…

      Indecis. Tu ce zici?2538
    • Am luat eu ap cu credit de 65k euro avand remuneratie 3800 de lei.

      Alt cuplu cassuedejd amandoi impreuna 6000 de lei au luat si ei.

      Dar vedeti, ca noi am fost saraci si suntem saraci. Nu mergem la restaurant, nu avem notebook, si manc ce gasesc la reducere la lidl.

      Ps: nascut in 92.

      Comentariu apreciat.11012
    • MacBook voiam sa zic.

      In schimb am inceput sa iau haine si incaltaminte mai de buna calitate. M-o inspirat Vali. Nu imi place mie de el, dar ma da sfaturi bune cateodata.

      Comentariu apreciat.656
    • „3 joburi pe care le faci simultan nu pot fi decat slab platite. Un job bine platit nu iti mai lasa uneori nici timp liber, d-apoi timp de inca 2 joburi”

      Corect!! Aici se inchide discutie.

      Comentariu apreciat.504
    • @car
      Este vorba de alegerea priorititatilor, cum zice si @weeeq
      Fara sacrificii nu se poate decat in situatii exceptionale (Mr. Beast, Vali etc)

      in 2006 ma uitam din caminul studentesc cu ingrjorare cum o garsoniera costa si 100K EUR si nu stiam ce naiba o sa fac eu in viata. Am stat in chirie cu colegi de aparament o vreme.
      In 2010 am luat creditul de 57K EUR pt 2 camere, nou, cu rata lunara de 316 EUR/25 ani/in EUR/dobanda 4.5% pe an variabila. 2 salariati white collar cu experienta 3 ani. Cam rapid mi s-a parut, dar ne-am facut claculele si analiza proprie de riscuri in prealabil.
      Astazi 57K EUR pe 25 ani cu dobanda de 6.2% fixa pe 5 ani in RON =rata de 374 EUR/luna. Daca se gaseste la periferie ceva cu pret apropiat, nu este atat de mare diferenta. Si vreme de 5 ani ai aproape zero riscuri; ramai doar cu riscul sa ramai fara job. Dar nici chiria nu e gratuita daca ramai fara job.

      Poate sunt invidios pe GenZ ca isi pun limite si cer mai mult. Pe de alta parte ma vaitam si eu ca e greu, de salariul mic comparat cu asteptarile mele, aveam incertitudini, eram imatur in unele chestii. Ceva noroc, ceva educatie primita acasa, ceva doza de lipsuri din vremea copilariei si cine stie ce altceva m-au motivat sa imi fac treaba bine si sa depasesc conditia.

      De fapt, reflectand acum, pare ca ajuta la ceva vremea comunismului si a anilor salbatici 1990s: sa faci orice ca sa nu mai ajungi niciodata ca atunci.

      162
  7. Am incercat sa ii spun respectivei chiar pe tik tok ca ea la 20 de ani vrea sa aiba stabilitatea si confortul pe care il au cei de 45-50 dupa 20-30 de ani de munca si agoniseala, dar nu a inteles. Ea vrea acum, nu peste 20 de ani. ce nu inteleg astia ca ea e ca si noi cei care acum suntem invidiati de tinerii de 20 ca avem apartamentul achitat, casa de vacanta, un nivel de trai decent e ca la 20 de ani si noi eram pe minimul pe economie rupti de foame, dar am avut rabdare. I-am mai spus ca viata e un maraton nu o cursa de sprint, insa din pacate nu inteleg cei ca ea asta. Vor totul acum. Era si un film cu titlul asta, parca a luat Oscarul

    Comentariu apreciat.14014
    • Eu privesc doar din perspectiva mea. Am 30 de ani, nu am prins o zi de comunism. Am prins perioada anilor 90 in plin. Nu era usor nici atunci. Am inceput sa lucrez prin 2010, erau vremuri ciudate, salariu luat in plic. Totusi, salariul ala (net) de atunci, valora mai mult decat de brutul minim acum. Puteai cumpara mai multe lucruri atunci cu banii aia. Noi avem asteptarea ca astia din generatia asta sa treaca prin ce-am trecut si noi ca sa merite chestii, ceea ce e contrar normalului. Noi ar trebui sa facem lumea un loc tot mai bun, tocmai ca generatiile care vin dupa noi sa nu mai treaca prin ce am trecut noi. Dar ei se trezesc ca o chirie e 3-400 euro, o rata poate sa fie si 6-800 euro. Ei descopera ca gazele pe o luna de iarna pot fi si 5-6-700 lei. Si toate astea dintr-un salariu minim de 1900 lei ( parca, net ). Apoi sa-si faca o mancare in casa, o tura la supermarket mai costa si aia 2-300 lei, de 2-3-4 ori pe luna. Apoi, la sfarsit de luna, si-ar dori sa iasa si la un suc, sa mearga la un film, stii, d-astea normale, nu iesite din comun. Aduna tu si zi-mi cum e asta din 1900 lei.

      Indecis. Tu ce zici?4132
    • @Stf nu ai inteles cat de privilegiat ai fost fata de ce a fost inainte de 89. Absolut nimic din ce ai scris nu se putea face inainte de 89.

      Indecis. Tu ce zici?4022
    • „If you wanna fuck me, you can fuck me… now.” Krysta Now in Southland Tales (2006). „Noi vrem totul acum, nu peste un milion de ani!” citat aproximativ dintr-unul/una din rasfatatii care posteaza pe o retea de socializare la moda

      1611
    • Nici nu compar cu inainte de 89. Compar cu generatia mea, vreo 10 ani inaintea tipei de pe tik tok.

      177
    • alexnicolae – aveti acelesi fracturi logice ca si coloja.
      Nu a zis nimeni ca nu a fost greu atunci -da de ce compari mere cu pere? Si stf si fata aia au zis ca „acuma” e imposibil sa traiesti si sa iti cumperi ceva don salariile medii/mici, nu vorbim de premianti.
      Am scris si mai sus, eu sunt foarte curios sa ne zica cineva care sta cu chirie in bucuresti cati bani are pusi deoparte pt avans la apartament si cat il costa chirie-mancare-autobuz-gaz-curent-internet-haine si evident cat castiga? Poti face asta din 2500 de ron?5000 de ron?7500 de ron? deja am ajuns la 1500e.
      Am mai zis si in alte articole, eu cheltui doar pe bere si seminte si ce kkturi mai cumpar zilnic de la lidl/mega, 3-4 iesiri pe luna la restaurant (cam 100 de ron iesirea) – cam 2000-3000 de ron doar pe astea, nu vorbim de restu.

      Indecis. Tu ce zici?2226
    • @Stf, in 2003 minimul pe economie net era 500 de lei adica vreo 150 dolari si chiria la 2 camere era 200 de dolari

      158
    • @Octtavyan pai fix ce zici tu e aiurea. Ca e infinit mai usor acum cu lista aia pe care ai facut-o decat inainte de 89. Absolut totul era mai scump si mai greu inainte, inclusiv locuintele. Iar de cei de care zici ca acum nu au bani in Bucuresti, pe vremea aia ar fi fost la CAP la 100 km de Bucuresti cu 250 lei pe luna si ar fi fumat urzici de pe sant.

      Fractura logica e la tine pentru ca idealizezi o situatie extrema din comunism in care o minuscula parte din populatie „primea apartament” si „avea bani si mancare”, multime care se suprapunea cu sustinatorii regimului si o compari cu extremele negative de astazi. Extreme negative care erau norma pe vremuri. Romanii din 88 doar visau la viata pe care o au saracii de acum.

      Indecis. Tu ce zici?275
    • Totul poate fi rezumat într-un cuvânt

      MISECUVINISM

      ”fratele mai mic și mai periculos al miserupismului și verișorul narcisismului”

      113
    • Alexnicolae. Nu.
      Eu am zis sa nu mai puneti semne de egalitate intre ele. Ambele perioade au avut greutatile lor, atunci stateai “gratis” sau dupa 90 iti cumparai casa pe 2 lei dar nu aveai ce manca desi marea majoritate se descurca.

      Acuma un ap. decent in buc e minim 100k si nu cred ca multi isi permit. Vorbim de majoritate nu de exceptii aitisti, pesti sau alte specimene. Mancare e pe toate drumurile chiar daca e de plastic.

      E mai bine acuma? Sigur! Din punct de vedere al bunastarii suntem pe culmile gloriei da atunci dece se plange fata aia? Dece ai nevoie de minim hai sa punem 1000e sa traiesti in bucuresti pe luna? Si cine zice ca sta cu chirie si se descurca cu 2500 de ron manca kkt.
      Zicea si Vali da are 25 de ani pe la 40 o sa fie bine. Ei bine am cunostiinte pe la 40 care nu sunt asa bine cum ar tb sa fie si minse pare ca discrepanta dintre bogat si saraci e dince ain ce mai mare, iar clasa de mijloc se micsoreaza pe zi ce trece.
      E mai bine acuma? Da statistic da. Dar luand cazuri generale cum e si al tipei din video care nu prea isi permite sa traiasca in bucuresti si sunt multi ca ea.

      513
    • @Octtavyan:

      Dar luand cazuri generale cum e si al tipei din video care nu prea isi permite sa traiasca in bucuresti

      La finalul articolului e un link către un clip care descrie o zi din viața domnișoarei. Uită-te la el și apoi recitește partea de mai sus cu ”nu prea își permite”. Eventual spune-mi pe urmă dacă mai crezi că fata se zbate cu 2500 RON pe lună în capitală, așa cum afirmă.
      I’ll wait.

  8. Ai uitat că se trăia bine. O familie cu 3 copii dintr-un singur salariu. Cu 1500 de lei trăiau 5 persoane. Dar… Te duceai la școală toată săptămâna cu același haine, dacă ai tăi se descurcau aveai 2 cămăși la uniforma de elev. Pentru că nu se îmbraca fiecare cum voia. Chiar și la liceu. Fără farduri sau ruj de buzisoare. De la al doilea copil în jos nu aveai nimic nou pe tine. Toate erau de la frații mai mari, că se potriveau sau nu. Eventual modificate puțin să nu te împiedici în ele. Dacă aveai norocul să ai bunicii la țară, sâmbăta dimineața te înghesuiai cu adulții în trenuri înghețate iarna sau autobuze ce băgau fum înăuntru. Asta ca să te întorci cu ceva alimente, să nu mănânci doar margarină cu pâine și cartofi fierți cu varză murată. Dar Era Respect. Era pe dracu! Era frică de oricine și orice….

    Comentariu apreciat.13818
    • Se traia greu, pentru marea masa. Realitatea e, insa, ca si acum se traieste greu pentru marea masa. Sigur, tipa aia e o oarecare pe tik tok, e irelevanta. Dar hai sa privim realitatea: doar pentru ca parintii nostri/noi am trait greu sau mai greu, nu inseamna ca e normal ca si in 2024 lumea sa traiasca greu.

      Indecis. Tu ce zici?3634
    • Nu se trăiește mă nene greu, toată lumea are bani de mâncare și de țigări și de mașini și de toale. Vrei sa vezi trăit greu? Fuguța in Moldova, Kârgâzstan sau Mali

      Voi vreți după săracia cruntă din 90 sa ajungem să trăim ca norvegienii in din 50 de ani? Nu se poate

      România este o țară extrem de norocoasă, a primit grație EU bani cu basculanta.

      Comentariu apreciat.6311
    • Voi vreți după săracia cruntă din 90 sa ajungem să trăim ca norvegienii in din 50 de ani? Nu se poate

      De ce?
      Că așa zic niște pastori, guru pierde-vară, nomenclaturiști ticăloși și patroni abonați la banul public; amplificați de comentacii online?

      De ce?

      Indecis. Tu ce zici?1321
    • Se trăiește greu acum… dacă ești o putoare ordinară, ca urmare ești prost (slab pregătit intelectual), ca urmare nu știi să faci ceva util, ca urmare te uiți pe tink/tonk toată ziua și dai laik la aminuri pe Facebook, după ce te-ai belit pe Instagram la țâțe și cururi. Noroc cu comuniștii ăștia de mâna a doua că au inventat ajutorul social, luând astfel sute de mii de oameni din piața muncii. Că dacă muncești și nu-ți ajunge, te cam superi și cine știe ce votezi. Dar dacă îți pică din cer, zici mulțam lu’ nea primaru’ și ai timp de stat la bar, împingând datoriile de la o lună la alta. Și nici măcar nu trebuie să te duci la muncă măcar 1 zi pe lună pentru 200 de lei cu mâncare și țigări….. Că mai se găsește câte o femeie bătrână să-ți dea câte ceva de-ale gurii dacă chiar nu ai ce manca….

      Indecis. Tu ce zici?2312
    • Cine a învățat bine o meserie, cu facultate sau nu, își găsește în mod sigur ceva plătit măcar decent (depinde evident de domeniu și de cât de mult a performat). Altfel vorbim în general de oameni care nu știu să facă ceva calificat iar asta e în primul rând vina lor, vor avea parte de joburi plătite foarte prost. Și să nu uităm de pakistanezi și alte nații care vin aici, oare de ce?

      139
  9. bai eu vreau sa stiu cum plm lucreaza asta 3 joburi si mai are timp de iesit in oras si cumparat haine?

    Comentariu apreciat.1156
    • e tânără, are energie, nu ca tine/noi.

    • în stilul ăsta, eu sunt și casnică, și grădinar, si freelancer, și blogger, și manager de cariere, și youtuber și scărpinător profesionist în cur.

    • in clipul unde arata cum ”lucreaza” vad ca are un tatuaj pe picior. Pe vremea lui Ceau-schwitz nu puteai sa iti faci tatuaje, nici nu erau artisti de tatuaje si nici nu ar fi fost voie sa ai vreun tatuaj

      Comentariu apreciat.468
    • Vad ca are prin casa chestii ce eu mi le-am permis dupa ani de lucru. (Si in momentul de fata castig decent inclusiv pentru multe tari din Occident)

      Cred ca fac eu ceva gresit, nu am educatie financiara sau ceva. Ar trebui sa ma inscriu la primul milion.

      Sau pur si simplu sunt zgarcit ca mentalitatea de sarac nu iese din mine indiferent cat as castiga.

      Poti sa ma scoti din saracie dar saracia din mine nu o poti scoate.

      Comentariu apreciat.526
    • Iertare de hate, dar nu-i numai proastă. E și…

      Comentariu apreciat.379
    • @Razvan: Ma bucur sincer ca nu am dat click pe link-urile puse de tine din articol (si cred ca majoritatea nu au facut-o) ca altfel nici nu mai citeam intreg articolul.

      Totusi, uitandu-ma acum la „cum se chinuie fata cu lucrul” mi se pare ca ai lungit articolul aiurea. Putea fi scurtat totul intr-o singura fraza: „Fata draga, pe vremea comunistilor ce-ti dadeau o locuinta ar fi venit politia dupa tine sa te trimita la munca. Daca nu te arestau pentru burghezie.”

      Cred ca unii nu realizeaza exact la ce se refera batranii cand pomenesc des de cum „te oprea politia pe strada si daca nu aveai loc de munca, te trimiteau ei”. Nu exista influencer, freelancer, alte tampenii de-astea. Nu exista ca „te descurci” sau vreo munca de artist micut (majoritatea artistilor mari au inceput in fabrici la extracuricularele obligatorii). Nu exista conceptul ca tot ce faci e sa consiliezi sau sa faci reclama la un produs.

      Comentariu apreciat.292
    • Acuma am văzut linkul ăla cu ‘cum arată o zi de job’. Creatoare de conținut :))

      Doamne apără și păzește dar ăla nu e job, ăla e hobby. Dacă ar fi un job greu atunci puțini s-ar înghesui la el, și dacă s-ar înghesui puțini ar fi bine plătit.

      Ne-am agitat toți pentru nimic, o tânără care încă nu știe ce este ăla job real unde se produc bani emite opinii istorico-economice macro.

      Să revenim la ale noastre :)

      Comentariu apreciat.384
    • Ahahaha… E saraca, nu are bani, munceste mult dar merge cu Tesla de la Blue… Aham… Sure, why not? RATB sucks, nu?
      PS: comunistii nu iti „dadeau” apartamente, dupa ’90 a existat optiunea sa le cumperi. Nu erau gratis, nu erau 200.000 de euro.
      PS2: daca nu iti permiti sa traiesti in Bucuresti, nu trebuie sa traiesti in Bucuresti. Exista o gramada de alte locuri unde se poate trai mai ieftin si de unde poti sa faci si munca de creator de continut.
      PS3: si cand eram eu de varsta domnisoarei (sfarsit de ’90, inceput de ’00) erau fix aceleasi probleme: se gaseau mai greu locuri de munca, ca junior erai platit mai prost samd. Nu a descoperit ea gaura din covrig.

      111
  10. Îți dai seama, cred, că articolul este prea lung ca ea sau generația ei să îl poată citi până la final, da?

    Comentariu apreciat.1369
  11. Eu vreau să știu ce înseamnă să lucrezi x joburi.
    Că în capul meu de babă născută în ’80 1 job= 8 ore minim.

    Comentariu apreciat.1034
    • La asta mă împiedic și eu să înțeleg.
      3 joburi, cum dracului vine asta?

      143
    • O fi plătită la lucrare, cu timpul aferent. Dacă clientul ejaculează in doar 10 minute… iese la calcul.

      Indecis. Tu ce zici?1822
    • Când auziți dintr-astea puteți să presupuneti by default că se mănâncă kkt. Cum mai fac unii și îl dau aici pe Patraru că exemplu cand zicea că lucrează 14 ore pe zi și apoi îl auzi calculând in acele 14 ore și mersul la sala și naveta și timpul rezervat cititului zilnic etc. E grind porn.

      253
    • @Marinel, hai să nu fim mai mârlani decât e cazul.

      asta cu joburile este o curiozitate mai veche a mea când aud/citesc de joburi multiple (pe redditul american e uzual). doar am prins prilej să-o expun.

      145
    • Un job nu înseamnă 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână și omul nu este limitat la 40 de ore pe săptămână. De exemplu poți să lucrezi casiera la Mega 3 zile pe săptămână, sa faci curățenie 3 ore pe zi, de 2 ori pe săptămână și poți fii profesoara de muzica o zi pe săptămână sau 2, că sunt puține ore in catedra.

      Ori poți să faci 8 ore de ceva in timpul săptămânii și sâmbătă altceva.

      Acum 30 de ani știu un tip care era mecanic de elicopter și în timpul liber făcea renovări.

      In America este mai simplu – contabila și curățenie sau bucătărie pt mic dejun.

      48
    • @Bigbear, muzică sau matematică, catedra pt un contract complet de muncă tot atâtea ore are.
      doar că un profesor de muzică predă la toate clasele dintr-o școală ca să-și facă catedra și ăla de matematică la 2-3 clase (dacă sunt suficiente în școală) sau aleargă de năuc la 2-3 școli ca să-și facă catedra (dacă sunt școli mici, cu puține clase sau directorii își bat joc).

      80
  12. Aia cu casa e cea mai mare păcăleala a propagandei post comuniste pe care nostalgicii și fraierii o înghit pe nemestecate! Apartamentele erau primite in chirie in cea mai parte, cine cumpăra un apartament se lua prin cec cu rate unde se calcula obligatoriu cu 40 la sută din venit – costurile de construcție al unui bloc era calculat în așa fel încât să recupereze cheltuielile din avansurile viitorilor proprietari tăind din toate părțile încă de la proiectare. Daca aveai un apartament și aveai și ghinionul să moară ma-ta mare și să îți lase moștenire casa ei erau obligat să vinzi una din locuințe pentru că era ilegal să deții doua

    Comentariu apreciat.987
    • Abia pe la 35 de ani am aflat intamplator ca parintii au reusit sa incheie actele apartamentului „dat de comunisti”. Jumatate de viata habar nu am avut ca de fapt a fost o rata si nu acest maret cadou din bunatatea maretului conducator.

      Comentariu apreciat.625
    • eu țin minte discuțiile din anii 80, din 2.000 lei salariu, lui tata i se opreau 500 pentru apartament.

    • singura parte unde ar putea interveni discuția despre ”gratuitate” ar fi după ’90, când s-au putut cumpăra apartamentele primite cu chirie și ratele n-au crescut cu inflația.

      eram deja adolescentă și mi-e amintesc pe ai mei comentând că ajunsese rata cât o sticlă de cola sau ceva de genul.

      pt cineva care dă 1/3- 1/2 din venitul propriu (sau al cuplului) pt locuință (chirie sau rată) poate fi suficient de frustrant încât să nu mai realizeze restul mizeriilor.

      Comentariu apreciat.395
    • Fix asta ma surprinde si pe mine, ca transpiram toti pe-aici aiurea sa ii spunem cu argumente solide fetei ca e complet pe-alaturea cu drumul a propos de binele absolut pe care il traiam in comunism, in loc sa incepem cu demontarea prostiei supreme din diareea ei verbala: nimeni n-a primit niciun apartament gratis de la stat nici in comunism, nici in primii ani de dupa.
      „Oamenii muncii” fie primeau apartamente in chirie de la fabrici si uzine, care chirie le era reținuta din salariu la sursa.
      Parintii mei, avand nesansa de a fi intelectuali, nu muncitori, au cumparat un apartament in rate de la stat, pentru care au platit bine mersi vreo 25 de ani.

      Asa ca de unde viseaza multi-angajata aia apartamente gratis date de stat? As ruga-o sa imi dea un exemplu concret, intre doua machiaje.

      Mai apoi, ca sa o scurtez: exceptand copiii de nomenclaturisti vechi sau noi, nimeni nu a fost vreodata bogat la 20 de ani. Nici parintii mei, nici generatia mea. Toti am trait studentia facand foamea (parintii mei) sau mâncând corn si sana la pranz (nicidecum iesind la restaurant si band cafele cu lapte de orez si cu un sprinkle de scortisoara)

      Comentariu apreciat.506
    • Fix la perioada amintită de AB se referă toți când pomenesc de locuințe moca. Când rata era nimic.

      56
    • @N, dar toți uită inflația absolut înfiorătoare a aceleiași perioade.
      când salariul era același de la lună la lună, dar prețurile la orice creșteau de la lună la lună sau chiar mai des.
      să nu uităm că am ajuns să ne calculăm banii în milioane. milioane. când spui ”milion” în orice monedă mai de doamne-ajută spui ”bogăție”.
      asta ar trebui să spune ceva cu un iq mai mare ca temperatura camerei, vorba cuiva mai sus.

      singurul aspect care a făcut ca situația socială să nu explodeze inimaginabil a fost fix faza că ratele la case nu au crescut cu inflația.

      213
    • Hai sa ma bag si eu in discutia asta neaducand nimic nou in ea si doar spunand povestea alor mei: Bloc construit candva in anii ’70. Aparent apartamentele de aici s-au (si) vandut. Dar germanii ce l-au cumparat au plecat deci, in stil pur comunist, l-au pierdut. Ca asta insemna comunismul defapt, ca nu aveai proprietate privata indiferent cati bani investeai in acea proprietate (fie prin chiria luata din salar lunar sau prin cumparare cu CEC dupa cum zicea cineva mai sus).

      Si normal ca dupa nationalizare cand parintii au cumparat apartamentul de la stat (cu ceva efort ca mnah, cei ce au prins vremurile stiu ce insemna sa fi „clasa de mijloc” muncitoare de atunci) au avut si ghinionul sa se intoarca germanul si sa-si ceara retrocedarea locuintei. In situatia lor au fost fix doua solutii la problema:

      1) Se inteleg cu germanul si ii platesc si lui locuinta si el renunta la ea (ceea ce s-a si intamplat, noroc ca nu a avut pretentii mari sau nu s-a incapatanat)

      -sau-

      2) statul ii despagubea pe ai mei dandu-le o alta locuinta mult, muult, muuult mai proasta decat apartamentul de 40m2 dar care macar avea baie separat.

      Cam asta e rezultatul comunismului si cam asa are lumea acum locuinte. Ca toti au platit pentru ele, uneori si de doua ori. Putem spune ca macar au fost accesibile, e adevarat. Dar au fost accesibile pentru ca nu valorau nimic in saracia aia.

      201
    • Nu va obosiți, mica petarda nu e în stare sa citească un CF de bloc, acolo se vede ca la un bloc construit în anii 60-70 primii au reușit sa cumpere abia după 10-15 ani apartamentele, și ultimii chiar și după Revoluție. Dar vezi doamne au primit gratis case. Pula nu vrea gratis petarda tictocista ?

      164
  13. Eu as incepe cu saptamana de scoala de 6 zile. Sa vedem atunci cum stam cu comunismul….:)

    Comentariu apreciat.1133
    • și reciclarea obligatorie.

    • …și cele 2 săptămâni cu cartoanele colorate deasupra capului pe stadion, de 23 August

      Comentariu apreciat.344
    • Si practica agricola minim 2 saptamani pe an.
      Si ‘trebuie sa aduceti minim x kg de frunze de dud pentru viermii de matase crescuti in scoala’
      Si munca ‘voluntara’ la curatat orasul/dat zapada/plm.
      Si ‘vine toa’rsu’ in oras asa ca vacanta asta v-o petreceti invatand sa defilati cu pu..sca in mana.
      Ah, si instructia de PTAP.

      Comentariu apreciat.484
    • Si ‘trebuie sa aduceti minim x kg de frunze de dud pentru viermii de matase crescuti in scoala’

      FUUUUUCK!!!! uitasem de asta!!!!!

    • Eu nu am prins faza cu frunzele de dud. Iarta-ma, partid iubit, am gandit gresit la adresa ta! :-)

      103
  14. Noi am trait toate grozaviile alea. Si cumva am crescut, defecti la cap, vedem si dupa 50-55 la fizic cum stam, ca nu cred ca alimentatia bazata pe Petreusi si rosii comuniste ne-a facut bine pe termen lung.
    Ei nu au avut ghinionul asta. Ei sunt generatia nascuta deja cam prin 1998-2000, cu desene animate la liber si o viata relativ decenta. N-au luat bataie de la parinti, pe la scoala au mai disparut aia de snopeau elevii, parintii au putut sa le puna ceva decent pe masa.
    E prima generatie care s-a nascut si a crescut fara traume. E prima generatie care a avut ocazia sa spuna ce gandeste fara sa isi ia o palma peste ochi. Ei vor schimba lumea asta in bine :) pentru ca au trait mai bine si mai echilibrat ca noi. Au si ei pietrele lor de dus in carca iar infrumusetarea si glorificareA trecutului nu o fac doar ei.
    Multi din generatia noastra viseaza cai verzi pe pereti despre perioada interbelica, cand in afara de cativa care aveau din ce trai, restul mureau cu spor de friguri, holera si pelagra. Statistic aia multi si saraci faceau cate 10 copii ca sa le traiasca 4-5. Nu sunt cu nimic mai diferiti decat fata care se machiaza pe TikTok visand la Epoca de Aur.
    Eu ma bucur ca are ocazia sa se machieze pe intrnet si sa vorbeasca tampenii. O sa o loveasca viata reala destul de tare, o sa inteleaga sau probabil nu. Dar are un drept fundamental pe care altii (chiar si noi cand eram copii) nu il aveau: dreptul la a vorbi liber.

    Comentariu apreciat.1237
    • Multumesc pentru echilibru,F.!

      126
    • Ei vor schimba lumea asta in bine :)

      Da, mersi, acuma trebuie sa sterg monitorul ca e plin de cafea.

      Comentariu apreciat.377
    • Nu imi dau seama daca esti parinte sau nu. Dar exact din parinti cu gandire ca a ta rasar ciuperci ca fata asta.
      Libertatea de exprimare e buna si minunata, sa bati campii paralel cu realitatea istorica si cu adevarul dovedesc lipsa educatiei din scoala si lipsa atentiei de la parinti (care i-ar fi putut foarte bine explica fetei ce bine a fost in comunism, daca si-ar fi gasit vreodata timp pentru ea).

      Indecis. Tu ce zici?248
    • Nu iese nimic bine dacă generația asta poarta ochelari de cal și ignora situația reala din comunism. Sa meargă toți la un stagiu de vreo 3 luni în Coreea de Nord (și sunt mărinimos cu 3 luni, dar ar avea șanse sa scape măcar unii în viață de acolo). Comunismul este un sistem la fel de aberant ca și capitalismul sălbatic. Doamne apăra și pazeste-ne de amândouă, ca de tinerii ăștia mă lămuresc pe zi ce trece.

      111
    • @F – „Ei vor schimba lumea asta in bine”.

      Am râgâit sonor.

      61
  15. „se oprea curentul două ore pe zi” – se dadea drumul la curent de 2 ori pe zi.

    Comentariu apreciat.903
    • Cand m-am mutat din micul orasel de provincie unde nu cursese apa calda niciodata intr-un centru de judet unde curgea 2 ore dimineata/2 seara a fost o revelatie.
      In plus se gasea si inghetata la cornet de la dozator.

      Comentariu apreciat.384
    • Cand m-am mutat din micul orasel de provincie unde nu cursese apa calda niciodata intr-un centru de judet unde curgea 2 ore dimineata/2 seara a fost o revelatie.

      când am fost prima oară în Regie și am văzut cât de jegoase erau budele mi-a venit să vomit. până mi-a zis cineva că sunt așa pentru că mulți dintre studenți văd prima oară o budă în casă.

    • Lol.
      Nu cred ca erau asa multi studenti in situatia asta (erau mult mai multi soldati in termen asa si totusi budele erau mai curate in armata).
      Cred ca fiind la comun nimanui nu-i pasa. Ca de absolut orice altceva aflat la comun – de la autobuze, la camine studentesti sau de tabara, la fabrici si uzine.

      95
    • @Zoso – de ce crezi ca s-a schimbat ceva la faza cu budele in casa? 40% din locuinte inca au buda in curte…

      44
  16. M-au spart ăștia cu „casele primite gratis”!
    Du-te și întreabă-i pe tac-tu și pe mă-ta dacă au primit gratis apartament.

    Comentariu apreciat.556
  17. NOU
    #99

    Rodica Mandache – o mare actrita pentru iubitorii de tiktok – a dat cea mai buna definitie a comunismului: „in comunism aveam senzatia ca am fruntea lipita de genunchi”

    Comentariu apreciat.396
  18. e doar propagandă auristă, menită să glorifice epoca de aur și beneficiile rusiei
    tinerii ăștia sunt idioți utili, nici măcar nu monetizează rublele, ei chiar cred în ideile astea tâmpite.

    Comentariu apreciat.479
  19. articolul asta trebuie sa fie în manualele de istorie. atât de mult adevăr necunoscut de tinerii sub 30 de ani.

    Indecis. Tu ce zici?2811
  20. Contentul asta prinde pe tiktok pentru ca 90% cei care mișună pe aplicație se regăsesc în ceea ce spune tipa. Cine are timp sa stea ore întregi și sa baleasca acolo dacă nu cei care freacă menta și sunt nemulțumiți cu viata lor. Mai are și alte subiecte, unul dintre ele că e nasol sa muncești de la 09-17, acolo i-am scris cam ce ai scris și tu în articolul asta, cum era când mai erau 50 la poarta și mi-a dat block. Tipa e și puțin bipolara.

    Comentariu apreciat.426
    • am aflat ce mișto era programul 9-17 abia când s-a pus lacătul pe poartă și în cca 9-10 luni de interviuri la privat cel mai sexi program a fost 9-17.30 și ăsta în 2 cazuri din dracu’ știe câte. a fost chiar și 9-19. nu știu de ce n-am reclamat la itm, chiar dacă am refuzat jobul.

      253
  21. Aceasi generatie ce inainte de pandemie se bucura cum totul e mai bun pe subscriptie. Nu au nevoie de masina ca exista Uber, nu au nevoie de casa ca e ok in chirie, nu au nevoie de nimic ca ia o subscriptie si li se aduce totul la usa. Acum lucrurile s-au mai stricat si plang cum nu li se da.

    Comentariu apreciat.468
  22. Ce zice de fapt tipa este o oglindă a societății românești, de aia și are succes la oameni.

    Nu e despre case, restaurante sau cinema, este “vreau să fiu copil”. Să mi se dea. Să mi se facă. Nu vreau să fiu adult. Să mă salveze cineva de viața de adult, de responsabilitate. Vreau doar avantaje, fără dezavantaje.

    Vreau să rămân copil.

    Comentariu apreciat.6812
    • neah, vrea atât avantajele de a fi copil, cât și pe cele de a fi adult, dar niciun dezavantaj al niciunuia din stadii.

      dacă mă gândesc bine, o înțeleg. uneori mă simt un pic copleșită de toată treaba asta presupusă de a fi adult. :)
      da’ mă gândesc cum ar fi dacă ar fi altfel și-mi trece.

      Comentariu apreciat.314
  23. Daca nu eram in UE, ajungeam ca Transnistria. Stati sa vedem dupa 2026, cand se termina cu fondurile.

    Indecis. Tu ce zici?2710
  24. Comunistii „au dat” case IN CHIRIE. Proprietari au devenit dupa 1990, cu 6 salarii cumparai o casa, de aia e iubit iliescu.

    Comentariu apreciat.394
  25. Pai nu demult a avut Vali articol in care a mentionat podcasturile si emisiunile alea foaaarte interesante cu procurorul Ranco Pitu si canalul istoricului Hodor (multumesc la dom’ Vali, am vazut tot pana acum!), dar na, donsoara e mai ocupata sa „creeze continut” pe tiktok decat sa prinda ceva istorie recenta si adevarata. Acum no, toata lumea creeaza continut in fiecare zi, doar ca trage apa dupa.

    In final, desprind o chestie de aici, pana si istoria tine de perceptia fiecaruia, mai ales atunci cand nu o cunosti.

    Indecis. Tu ce zici?264
  26. pai stai ma ca pleci de la premisa gresita, poate fata in comunism ar fi fost pe pile si atunci te dadea pe tine afara din casa si-ti lua casa, poate te suna in weekend sa te duci sa-i aduci ce-a uitat la uzina, te suna sa-i faci rost de sunca de praga si de o gaina de tara, te suna sa stai la coada la alimentara, samd. de ce trebuie sa fi negativist?

    Comentariu apreciat.303
  27. Defectul generațiilor post ’89 este că vor totul acum, fără efort, și nu înțeleg că trebuie să aibă un pic de răbdare, ca să construiască ceva: carieră, avere, case, condiție fizică.

    Indecis. Tu ce zici?309
  28. Spune tată tot. Nu ține în tine că te îmbolnăvești.

    184
  29. cred ca diferenta e data de pretentii. tinerii in ziua de azi sunt foarte entitled.

    ei cred ca li se cuvin toate. nu exista notiunea de compromis. ei au o facultate si un master(nu conteaza daca sunt pe bune, daca sunt relevante, daca au si invatat ceva acolo), deci trebuie sa primeasca multi bani.

    pentru ca au ei nevoi.

    doar ca….nu esti platit pentru NEVOI, esti platit pentru ce poti livra.

    unii au nevoi de 2000 lei, altii de 5000 lei. ambii fac cuie in acelasi ritm. ar trebui platiti diferit?

    tinerii din ziua de azi nu pun problema asa: trebuie sa ma perfectionez, sa devin mai bun, sa pot cere mai multi bani, ci „mie imi trebuie mai multi bani, tre sa-mi dea”

    pentru ca asa sunt invatati de internet. ca corporatiile sunt monstrii si ei trebuie platiti bine, ca nu se poate trai cu 3000-4000 lei. pentru ca e scumpa cafeaua la starbucks, bolt/uber e scump, zara e scump.

    nu mai stim autobuz, cafea de acasa/de la automat, haine de la c&a/carrefour/altele.

    Comentariu apreciat.4711
    • Fa calculele cat te costa sa traiesti, normal, azi, in Romania. Apoi compara cu salariul minim net. Ia vezi, iese ban pe ban? Nu vorbesc de bani pusi deoparte, vorbesc strict asa. Ia in calcul si ca parintii au salarii, poate, de nimic, in general sau poate pensii foarte mici.

      Indecis. Tu ce zici?1829
    • Salariul minim nu este un reper, că scopul nu este să trăiești toată viața pe acel salariu.

      Evoluezi dracului, mai faci ceva pe lângă până crești, salariul minim este pentru studenți care vor bani de buzunar . Daca te-a prins 30 de ani cu salariul minim, sorry dar ești o lepră și mai bine te arunci de pe bloc

      Indecis. Tu ce zici?2320
    • Salariul minim ar trebui desfiintat. E bun in situatiile trecerii dintr-un sistem in altul si in anumite crize, dar doar atat.

      Ne tine in spate, ne tine pe loc. Si, mai grav, fiindca dupa salariul minim se mai calculeaza anumite lucruri in societate ne si adanceste diferentele sociale.

      82
    • @stf:
      In general viata de zi cu zi e mai usoara in doi. In tarile care nu sunt divizia A se mai fac si cupluri ca e mai usor in doi financiar.
      Strict nevoile de baza a doua persoane:
      Rata apartament: 1400 de lei
      Utilitati: 400 de lei
      Mancare(buna, inclusiv peste/vita) + alte chestii prin casa(igiena, curatenie) 2000 de lei
      Iesit in oras: 500 de lei
      Haine(medie pe luna): 700 de lei

      Total: 5000 de lei.

      Cam atat cheltui eu in doua persoane pe nevoile de baza(primele doua nivele din piramida, chiar si o parte din a treia, doua persoane).

      E adevarat ca gatim destul de des si eu ador sa caut preturi mici la chestii. Chiar acum am prins iar oferta la un restaurant sa prind brisket de vita cu cartofi si salata la 40 de lei si am comandat ca na e Sf Valentin.

      Cadou la logodnica: 20 de trandafiri- 35 de lei de la Auchan. Arata super dragut. Am mai luat eu pe langa o vaza frumoasa la 6 lei, am aruncat ambalaju de la Auchan de la flori si Voilá, cadou dragut.

      Un coleg a luat un buchet de 7 trandafiri din mall aranjat: 350 de lei.

      350-41= 330 de lei.
      330 de lei – 2 nopti de cazare la un hotel fain de 3 stele in Chiang Mai, Thailanda.

      Cum am mai zis in alte comentarii, am crescut in saracie, si asta nu o sa uit indiferent cat voi castiga.

      253
    • @weeeq: unde locuiesti de este doar 1400 lei rata? Legat de restul e perfect. Dar si asa, ai ajuns la 5000 lei ( apropo, utilitatile cum sunt 400 lei pe luna? luna de iarna? total? ) deci asta inseamna un brut de spre 9000 lei. Practic 2 salarii nu tocmai mici. Dar aia care castiga 1900 lei de caciula, deci 3800 lei in total. Din calculele date de tine, fara utilitati si rata apartamentului ai ajuns la 3200. In 600 lei strecoara utilitati si rata.

      37
    • @stf: tin in casa 21 de grade ca nemtii. Plus ca am apartamentul cu camere mici si se incalzeste foarte repede.

      Legat de rata, am apartament vechi, deci a costat mai putin. De renovat l-am renovat eu singur. A durat 2 ani dar a iesit chiar bine. Plus ca am facut creditul la dobanda ok. Doar ca a fost ceva strofocare pentru asta.

      In orasul in care stau este destul de greu sa castigi minimul pe economie.
      Lejer iti gasesti job de 2500 de lei minim.
      Si daca totusi ai 1900, gasesti chirii de 800-1000 de lei, in conditii proaste dar gasesti.

      Iar in orase mici sau sate, costul mancarii e mult mai mic ca iti faci in gospodarie + rude daca ai.

      Sa ne intelegem, comparativ cu vestul europei salariile vs preturi sunt mici, asta e clar, dar poti supravietui. De fapt inveti sa supravietuiesti. Iar cu 4000-5000 de lei doua persoane pot supravietui chiar ok.

      Pentru mai mult cum ar fi lifestyle, cultura , hobbiuri samd e nevoie de mai mult, asta e clar. Dar chestiile astea sunt lucruri normale doar la westerneri, in restu lumii sunt privilegii pentru anumiti oameni doar.

      70
    • @stf: o alta chestie ce am observat-o, cei ce stau pe salarii super mici 1900-2500 de obicei nu stau in chirie si nu au rate. Si atunci plafonarea e si mai usoara. Si de asemenea se practica statu cu familia extinsa. Ai o bunica, mama ce nu lucreaza, se ocupa de gatit, si la 4-5 persoane cu atentie si timp si gatit acasa eu zic ca nu depasesc 1500 de lei, mai ai un stalp al familiei ce castiga vreo 4000, mai unu cu 1900 si 6000 de lei 5 persoane intr-un apartament cu 3 camere vechi mostenit, isi duc traiul.

      Ca nu e un trai de dorit e adevarat, e un trai de supravietuire. Stiu ca suna a anii 90, cu 4-5 intr-un apartament(eu pana in 2001 am stat 6 cu familia intr-un apartament de 2 camere), dar inca mai exista situatii.

      Eu daca prin absurd mi-as aduce-o pe maicamea sa locuiasca cu noi, si in 3 camere am loc, sunt convins ca 3 persoane am consuma cu mancarea mai putin decat acum, ca maicamea ar gati non stop, plus ca fiind traita in comunism si in anii 90 stie sa faca mancare si cu putin.

      51
  30. NOU
    #123

    Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1882
    • @Alina Nicoleta:

      Aici spui că

      Va cred ca e deranjant sa vedeti ca din confortul casei pot castiga mai multi bani decat puteti visa, dar asta nu va da dreptul sa aveti ironizati.
      “Sa vezi cum se chinuie fata cu lucrul”, defapt va doare ca generatia tanara nu mai munceste pe rupte si poate aveam mai multe mai usor si mai rapid.

      În clip spuneai că

      Erau bani suficienți cât să plătesc toate cele, să mai ies în oraș, să mai cumpăr haine, să mai fac lucruri absolut normale pentru un om la 25 de ani.

      Te contrazici singură.
      Realizezi că după propria ta logică tu ai un trai decent muncind puțin, ”din confortul casei”, câștigând ”mai mulți bani decât puteți visa” (după cum afirmi chiar tu mai sus)? Care e scopul clipului atunci, dacă viața e chiar atât de roz pentru generația ta? Nu corelează fix cu ce spuneam și eu în articol?
      Ori e viața grea, ori e viața bună. Make up your mind.

    • NOU
      #125

      Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1477
    • Ar fi trist si pentru tine, dacă te-ar crede cineva „matură”.

      Dar e și ăsta un job, nu?

      Indecis. Tu ce zici?3311
    • @Alina Nicoleta:
      Întâi spui

      nu inteleg de ce a fost necesar sa incluzi link-ul catre un clip care nu avea legatura cu subiectul

      apoi imediat zici că

      Multumesc pentru publicitatea gratuita si cu placere

      Din nou: te contrazici singură. Ori ne place, ori nu ne place.

      Articolul scris e pe langa subiect. Eu in clipul meu am vorbit mai mult despre prezent si de cat de greu isi permit oamenii orice in ziua de azi.

      Articolul este la subiect (dacă n-a reieșit deja lucrul ăsta din comentarii). Și eu n-am negat că e greu în ziua de azi. Că nu ăsta era subiectul. Subiectul era cum tu credeai că ăia de dinainte de 1989 au primit case și că au dus-o mai ușor ca tine. Pe simplul considerent că – uite – tu n-ai casă. Ignorând total decenii de beciuri ale Securității, muncă voluntară patriotică pe câmp, corupție crâncenă. Că – zici tu – e inacceptabil ca cineva cu două facultăți să aibă salariul de 2500 RON. Uite – eu am patru facultăți, un masterat și un doctorat și-ți spun că la Drept, prin 1975, concurența era de 7-800 oameni PE UN LOC. Asta ca să pricepi cât valorează cumulat facultățile tale și ale mele. Tu ai intrat cu dosar. Ăia de demult intrau care cum putea, cu patru examene scrise și concurență crâncenă. Și ăia nu câștigau cât câștigi tu, ci mâncau Eugenii și stăteau la 5 dimineața să primească rația de 250 grame de zahăr. Dar ideea la care ai rămas e că ”primiseră case” și că celor din generația ta le e greu.

    • „Va cred ca e deranjant sa vedeti ca din confortul casei pot castiga mai multi bani decat puteti visa, dar asta nu va da dreptul sa aveti ironizati.”

      :)))))))

      Comentariu apreciat.487
    • @W: Fata nu știe că eu din 2008 tot de acasă lucrez. Crede că mi-e ciudă pe ea.

    • Pe de alta parte, in caz ca cineva pe aici mai avea impresia ca tipa e capabila de ganduri coerente sau ca merita sa ii fie ascultata parerea…

      Comentariu apreciat.488
    • Domnule Razvan Coloja, va pierdeti timpul cu fatuca.

      Ea stie bine ce a facut. In tiktok doar a creat continut care stie ca prinde. Nu ilustreaza situatia ei reala.

      A bagat un subiect la moda pe algoritm, folosind clisee.

      Se pricepe, ca doar e content creator.

      Daca inainte era sintagma: „prostim poporu cu televizoru” acum il prostim cu social media.

      Comentariu apreciat.537
    • Ma da ce flegmatici si figuri de vedeta aveti toti astia auto-intitulati influenceri si creatori de continut de zici ca va facut ma-ta din praf de stele.

      Comentariu apreciat.368
    • și eu stau acasă de prin 2008 :(

    • Aia cu „pe vremea când se dădeau case gratis nu existau tictoace” s-a dat? Și când munca era muncă adică livra lucruri de care oamenii chiar se foloseau, nu vrăjeală de doi lei care să mângâie orgoliile celor ce nu știu să facă nimic? Drăguță, toate lucrurile care te înconjoară sunt făcute de oameni care chiar muncesc, nu le parașutează extratereștrii pe pământ. Dacă toată generația voastră ar „munci ” tictoace, n-ați mai avea aifoane și tzoale cu care să vă mândriți. Că nu le-ar mai face nimeni. Rețelele sunt făcute…exact, tot se oameni care au muncit și muncesc la ele. Dacă mâine se hotărăsc să le închidă, tu ajungi la ușa bisericii cu mâna întinsă, că nu știi să faci nimic, să vezi atunci trai greu. Trei joburi, auzi..
      .. 🤣🤣🤣

      Comentariu apreciat.488
    • NOU
      #135

      Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 976
    • @Alina Nicoleta:

      Uite unde se ascundea maturitatea de care spuneai mai sus:

      Nu am de ce sa imi pierd vremea cu barbati frustrati ca voi.
      Spor la pierdut vremea pe net si scris articole de 2 lei.

    • Noi suntem fraieri ca pierdem vremea pe net scriind chestii fara sa monetizam. Hai ca Vali mai monetizeaza cu blogul, dar noi care scriem comentarii chiar suntem prosti.

      Daca pe net nu iti monetizezi orice baliverna esti frustrat si prost :D

      Fatuca aici nu are de ce sa isi mai piarda vremea, ca nu face bani stand aici. Mai baga un tiktok pentru fraieri sa prinda pe algoritm sa faca banuti.

      Asa se face banu, cat timp exista clientela care se uita, nu? Si banu vine.

      Comentariu apreciat.315
    • Si inca ceva, sa nu faceti greseala sa credeti ca fata e proasta. Joaca cu ce are. S-a adaptat foarte bine la social media, stie ce content sa scoata pentru prostime in asa fel incat sa fie virala si sa faca bani.

      Din punctul meu de vedere aceste persoane sunt destul de destepte, dar in acelasi timp nocive societatii. Si faptul ca o fac intentionat, le face sa fie niste persoane de cacat si care calca peste orice ca sa isi indeplineasca scopu personal. Scopu scuza mijloacele.

      Si zoso aka Vali face asa, dar macar ne mai da cate un tutorial de bricolaj, mai niste topoare, mai un finestore, mai un blackfriday. A furat dar a si facut maica.

      Comentariu apreciat.485
    • Din postura de barbat sarac, misogin si sarcastic, imi permit sa ii dau 2 ponturi cuiva care pretinde ca traieste din „online”.

      – adapteaza-ti ideile la mediul in care le expui.

      Nu poti sa servesti aici texte de genul: „Va cred ca e deranjant sa vedeti ca din confortul casei pot castiga mai multi bani decat puteti visa, dar asta nu va da dreptul sa aveti ironizati.”. Statistic vorbind, muult mai multi oameni de aici isi castiga existenta lucrand de unde vor, in fata unui calculator decat audienta ta obisnuita de pe TikTok. O sa para ca esti o tarancuta, pentru care realizarea vietii ei e expresia de soc de pe fata consatenilor cand le spune ca ea poate sa lucreze de acasa. *M-as arunca sa spun si ca probabil venitul mediu de aici e mai mare decat al tau, dar hai sa ne rezumam la prima idee.

      – in scris, contradictia dintre 2 idei exprimate la un interval scurt de timp e mult mai usor sesizabila decat in cazul unui discurs livrat oral. Implicit e mult mai usor de combatut ce spui.

      **Ca sa iti fie mai usor sa discreditezi by default ce am spus: femeile sunt mai proaste decat barbatii, ar trebui sa stea la bucatarie etc.

      Comentariu apreciat.426
    • Mă scuzi, da’ suntem și femei frustrate, nu doar bărbați. :)

      recunosc, io nu lucrez din confortul casei proprii.

      Comentariu apreciat.434
    • Eram sigur ca va baga faza cu „uite ce comenteaza niste bosorogi, care nu mai au habar de viata adevarata”. Si daca as pune pariuri, as paria ca va baga justificarea asta si pe tik tok, sa ii mai creasca vizualizarile

      182
    • @Răzvan Coloja, felicitări pentru argumentație! Totuși, genului ăsta de oameni nu ar trebui să i se acorde atât de mult: pentru ei, faptul că sunt băgați în seamă e o pleașcă nesperată.

      172
    • Daa… îți dai seama, foarte frustrați, dar tu nu realizezi că majoritatea de aici sunt mult mai realizați decât vei fi tu vreodată. Și… relax, că nu e niciun fel de publicitate, majoritatea nu vor mai interacționa sau auzi de tine. Frustrarea e la tine, ai da puțin block și aici, dar nu poți, asa ca ți-a stricat ziua. La cum te contrazici, ce zici sau ce faci, maestrul Coloja ți-ar putea trata tulburarea bipolara.

      153
    • Proastă e creatura asta, băi nene…

      62
    • sunt saraca, dar sunteti voi, astia cu case gratis, ofticati pe mine ca muncesc de acasa si imi permit ce voi nu va imaginati vreodata si in plus oricum sunteti misogini, sugeti pula!

      TL DR version

      11
  31. Si toata lumea tre sa stea in buricul bucurestilor? Dacat intreb.
    Si toti analfabetii-functionali au ba, tre sa primeasca subventii la energie ca sa sada in buricu targului din impozitele platite (si) de mine, care stau la tara, ca atat am considerat eu ca ma tine plapuma, si beau cafea la ibric?
    Sunt nascuta in 73, bataie nu am uat, nici la scoala, nici acasa, dar stiu cum e sa nu ai bani de nimic, sa mananci pe cartela la internat si sa porti hainele, putine si fara pretentii de fahion, ale surorilor mai mari. Sa fii complexat si timorat din cauza asta dar nici sa nu-ti treaca prin cap,tie sau vreunui adult, ca ai nevoie de ajutor…
    Si, mai presus de toate, sa-ti fie rusine sa te uiti in ochii copilului tau pentru lumea pe care i-o lasi, indiferent de cat ai crede tu ca lui ii e mai bine decat ti-a fost tie…

    Comentariu apreciat.375
  32. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1648
    • „Cand nu va dadea ala salariul la timp, ce faceati? Aaa inghiteati in sec si mergeati pe burta? ”

      Oh. Ce usor e sa scrii acum…
      Probabil scris de cineva care nu are acum curaj sa-i spuna sefului ca e un mic dictator. Cin acum doar te poate da afara.

      Comentariu apreciat.338
    • @Stf: Doar pentru că ai un job nu înseamnă că automat ți se cuvine un trai decent. Nu îți este datoare societatea cu nimic: nici cu un anume salariu, nici să te lase să mergi la cinema și restaurant pentru că așa vrei tu. Nu spune nimeni că generația nouă trebuie să accepte chestii doar pentru că noi am trecut prin ele. Nu ăsta e mesajul textului. Mesajul real e că fata își comandă haine online, are MacBook, bucătărie mobilată modern și ban de farduri, ea numind ”job-uri” faptul că lucrează o cincime din zi pentru două entități diferite; de la laptop. Are mentalitatea de ”să mi se dea”. Cam ca și tine.
      Dacă poți să-mi explici – cine și de ce e obligat să-ți asigure ție un anumit nivel de trai? Sau – hai – cu ce drept ceri tu nivelul ăla de trai? Trăim în Capitalism, iar în Capitalism ești plătit pentru cât produci. Așa că… ce anume produci tu și ce valoare are chestia aia de ceri anumite lucruri cu atâta pasiune?
      Spui că nu e normal să stea cu 6 în chirie, și-s de acord cu tine. Nu e obligată să o facă. Dar – întrebarea e – are alternative?
      Spui că ”noi le dorim sa sufere cum am suferit si noi”, ceea ce e complet fals. Nu doresc nimănui să sufere doar pentru că și eu am suferit. Nu ăsta e mesajul textului. Mesajul textului e că fata aia nu suferă în realitate. Doar crede că suferă. Suferința adevărată e să te umilească șeful pentru banii pentru care ai muncit, în prag de Crăciun, întrebându-te ce ai de gând să cumperi cu ei.
      Spui că ”Ne place sa radem de aia ca isi doreste ca din salariu sa-si permita sa-si ia chestiile de baza si, eventual, in timp, sa isi ia o masina”. Iar eu zic că nu râdem de ea pentru că-și dorește normalitate. Râdem de ea pentru că-și dorește acea normalitate pentru simplul fapt că ea, ca om, există. Un fel de ”să mi se dea, că eu sunt”. Ori universul nu-ți datorează nimic. Doar pentru că îți este greu nu înseamnă că și meriți automat să ieși din groapă. N-ai un cartonaș magic pe care să-l poți flutura și să strigi ”păi mie mi se cuvine”, strict pe considerentul că ție îți este nasol. Nu așa funcționează viața. Râdem de fata aia pentru că e ferm convinsă că i se cuvine un anumit nivel de trai. Și ne-o spune printre clipuri cu farduri, clipuri cu ce haine și-a comandat ea, clipuri cu laptopuri Apple. Printre clipurile alea e și cel către care am pus link în articol; cel în care fata spune că ea vrea mașină. Se dă cu fard și spune că n-ar trebui să fie voie să fie atât de greu. Cam cum ai avea de cărat un mănunchi de țevi din punctul A în punctul B, alea ar fi grele de-ți rup spatele, și te-ai pune să te vaiți că nu e corect ca țevile din fier să fie atât de grele. Țevile ar trebui să fie mai ușoare. Să le poți căra și tu.
      Ideea nu e de ”voi – generația nouă – trebuie să suferiți ca noi”. Ideea e de ”nu poți face o legătură de țevi să atârne mai ușor doar pentru că tu crezi că fierul ar trebui brusc să cântărească mai puțin doar pentru tine”. Că pe tine te doare spatele. Fata numește ”viață grea” ceva ce nu e viață grea. Așa – la modul ”smiorc”.

    • nu știu exact ce-am făcut, eu, dl Coloja, alții, dar e posibil ca simplul fapt că azi avem legi care protejează angajatul să-și primească salariul la timp și întreg, să existe un contract de muncă (colectiv sau individual), plus diverse alte tipuri de legi care protejează persoanele vulnerabile, indiferent de clasificare (salariați, femei, persoane cu handicap, persoane lgbt, copii, etc) se se datoreze în parte și pentru că au existat oameni care n-au mers pe burtă.

      nu e ca și cum politicieni au făcut legi în favoarea celor slabi din mărinimia inimii lor.

      în mare parte e posibil să fi fost și presiunea intrării în UE, dar a existat și o surdă presiune publică pt intrarea în UE.

      un cumul de factori care a dus ca astăzi să avem drepturi pe care le considerăm de-a gata și nu ne imaginăm cum era fără ele. și unul din factori a fost inclusiv faptul că unii n-au mers pe burtă.

      într-o oarecare măsură inclusiv plecatul la muncă afară poate fi clasificat ca un nemers pe burtă.

      Comentariu apreciat.344
    • @stef
      Am vrut sa-ti zic ca n-ai inteles ce-a vrut sa zica autorul. Dar a venit chiar autorul si ti-a mai zis in alt mod ce n-ai inteles.

      Nu vreau sa mai traiesc ce am trait inainte de ’90, n-o vreau pt nimeni. Si pt asta fac singurul lucru pe care-l pot face: le spun tuturor, da mai ales copiiilor ce viata grea era. La modul simplu pt niste copii mici: erau niste oameni care au furat tot de la ceilalti si nu aveam decat 2-3 jucarii, nu aveam caldura si mancare foarte putina, nu aveam tv, nu aveam, nu aveam.

      Pe de alta parte, da-mi voie sa-ti spun ca gasesc logica ta stramba. Ne intrebi ce-am facut noi cand nu ni se dadea salariul la timp. De ce nu ne-am razvratit, de ce n-am cerut sa ni se dea la timp si de ce nu am cerut sa fim platiti dublu de ex. Probabil ca pt imediat ar fi venit altul si ar fi laut postul, ca si un salariu neplatit la timp era mai bun decat nimic.
      Si imediat zici ca uite ce naspa e viata acum cu 3500 lei net, ca voi nu trebuie sa acceptati normalitatea unora.
      Pai, daca noi am plecat capul in pamant si nu trebuia s-o facem, de ce nu arati cum trebuia sa facem si sa te duci sa dai cu pumnul in masa si sa ceri triplarea salariului?
      Aaa, nu merge asa? Si la tine vine altul si-ti ia postul ala pe care nu-l vrei tu ca plateste prea putin?
      Am inteles, alt viteaz de internet/blok/tiktok

      Comentariu apreciat.475
    • Am înțeles tot ce a fost nașpa și înainte de ’90 și imediat după ’90.
      Dar, în faza aia de după ’90, ce-ați făcut? Când nu vă dădea ăla salariul la timp, ce făceați? Aaa înghițeați în sec și mergeați pe burtă?
      De ce?

      Și acum de ce trebuie generațiile noi să „accepte” lucrurile pe care le acceptau alții acum 20-30 de ani? Pentru că aia e normalitatea unora? Nu ar trebui să vrem mai bine și să învățăm mai bine pe cei care nu știu? Să le dorim mai bine?
      Aaa, nu, noi le dorim să sufere cum am suferit și noi. Asta nu e evoluție.

      Ne place să râdem de aia că își dorește ca din salariu să-și permită să-și ia chestiile de baza și, eventual, în timp, să își ia o mașină?

      Descendenții supraviețuitorilor ai Holocaustului, respectiv cei din SUA care au avut neamurile distruse în Europa, au purtat și încă poartă discuții pe o tematică asemănătoare: de ce nu au ripostat, de ce i-au lăsat pe germani să-i omoare fără să se bată/omoare pe germani, în schimb, s-au lăsat omorâți în final după ce au mers pe burtă. „De-ar fi murit de gât cu naziștii și tot era mai bine” de obicei e lamentarea de bază.

      Este chiar o metadezbatere încă activă dar care motivează. Motivează să înțelegi că nu toți oamenii (specia) sunt pe „aceeași pagină” unii cu alții, iar mulți care-ți vor răul, întotdeauna vor găsi bube pe cap: lipsă de experiență, lipsă de creier, lipsă de acreditări, lipsă de… etc.
      Că așa funcționează abrutizarea, prin auto-legitimare.

      121
  33. Oare ce or să facă persoanele de genul ăsta când chiar o să vină criza? Îmi par victime sigure pentru pt partide socialiste sau national socialiste + crypto influenceri.

    Indecis. Tu ce zici?246
    • Update
      M-am uitat la ea pe tiktok și se „plânge” că a venit a 2-a comanda de haine pe luna februarie.
      Fata asta ori este deconectată total de la realitate ori se agață de propaganda „era mai bine pe..” doar pt publicitate și clout.

      Comentariu apreciat.457
    • E o vita cu cabina, care nu stie decat sa claxoneze. „Sa mi se dea masina, acum! Sa mi se dea un penthouse acum! Sa imi plateasca cineva si utilitatile, eventual, ca eu sunt ocupata” In plus, peste cativa ani, va fi si vita si frustrata, ca vor exista altele mai tinere si mai tupeiste ca ea

      Indecis. Tu ce zici?318
    • Tocmai la asta ma gândeam si eu. Astia-s idiotii utili ai AURului, cu propaganda desantata socialisto-comunisto-putinista, anti-EU, anti capitalism.

      Sa ne pazeasca Domnul sa chiar ajunga AUR la putere, si sa vada pomadata noastra ce bine va trai in lumea in care casa tot nu va primi, in schimb o sa o se taie internetul, o sa i se cenzureze continutul si, ce sa vezi, va trebui sa si produca ceva, ca sa aiba statul ce imparti „de la fiecare dupa puteri, fiecăruia dupa nevoi”

      206
  34. Lasa ca si ce mama zmeilor de continut sa creezi, cand tu esti o carcasa?
    Content creator…mhmm…

    164
  35. Pana la urma avea dreptate trump cu inchis tiktoku

    Indecis. Tu ce zici?265
  36. „. Fata spune că cei de dinainte de 1989 sunt privilegiați; că au avut norocul să le dea Statul case gratis.”

    Asta e un basm. In ultimii ani ai comunismului nu se mai dadeau.

    134
    • când s-au dat? sau de fapt, zi-ne ce au fost părinții tăi :D

    • Apartamenrele se dadea in chirie. Si chiria se retinea de la fabrica direct din salariu. Nu veneau casele gratis.

      Iar cine nu era muncitor la fabrica, ci intelectual, statea pe lista sa primeasca un apartament, pe care apoi il cumpara in rate, fix cum se cumpara in rate si acum. Ba nu, nu ca acum, ca acum poti alege intre ofertele de credit ale bancilor. Atunci luai cu conditiile unice impuse de stat.

      Dar piți nu are cum sa inteleaga detalii din astea, creierasul ei imbibat cu fond de ten nu absoarbe informatii complexe

      Indecis. Tu ce zici?219
    • Oprirea chiriei din salariu direct de fabrica era la fel de invizibila pentru romani cum erau taxele care se opreau din salariu si le platea direct angajatorul.
      „Nu sunt banii mei”

      Nu ca acum, dupa mutarea lor la angajat, ar fi mai vizibile.

      Probabil de aia au ramas unii cu impresia ca au primit apartament gratis.

      141
  37. am scris un comentariu de 2 ecrane si l-am sters inainte sa dau submit pt ca probabil era incoerent, mie imi plezneste o vena cand aud faze d-astea cu era mai bine inainte. aveam doar cativa ani in anii 80 si tot am fost marcat pe viata.

    Comentariu apreciat.353
  38. In primul rand, pe vremea comunismului, fatuca asta probabil termina liceul de industrie usoara, apoi era angajata cu repartititie fabrica de confectii din oras.
    Ca sa faci dreptul trebuia sa ai ceva creier sau fff mari relatii la partid. Ca fapt divers, daca-mi amintesc erau doar vreo trei facultati de drept in tara (Bucuresti, Cluj, Iasi).

    In al doilea rand, familiei mele nu i-a dat nimeni locuinta, noua ne tremura curu’ ca ne demoleaza Ceausescu – si asta la sat, pt ca nebunului i-a trecut prin cap sa urbanizeze satele. La mine in comuna deja se apucasera de construit un soi de case insiruite, din fericire in 89 ramasera doar la faza de fundatie la un ansamblu din asta.

    Comentariu apreciat.424
    • Dupa ultima vizita in Coreea de Nord, Ceasca dorea ca noile blocuri sa nu mai aiba bucatarii, iar locatarii sa manance la bucataria de cartier. Numai cu „idei marete” venise de acolo. Eu sunt unul din cei care si-ar fi golit incarcatorul in augustul cuplu prezidential si ar mai fi cautat un incarcator

      Comentariu apreciat.302
  39. A avut și 3 joburi, toate simultan. Păi 3 joburi cu program normal e clar că nu faci treabă bună și salariul e mic pentru fiecare. Muncești pe 3 joburi de rahat cât o persoană pe un job pe bune. Sunt sătulă până peste cap de comparațiile cu vremea dinainte de 89. Degeaba ai casă și bani dacă nu ai ce face cu ei și nu ai libertate. Salariul minim e mic, e drept, dar dintr-un salariu minim nicăieri în lume nu îți vei permite un nivel de trai de fițe, cum vrea domnișoara, care își cumpără Dyson la 2500 lei. Ca să ajungi sus, trebuie să muncești, se va întâmpla în timp. Problema cu tinerii obișnuiți cu un trai foarte bun asigurat de părinți.
    Realitatea e grea.

    Indecis. Tu ce zici?266
  40. NOU
    #169

    Aș „recomanda” oricărui tânăr (care nu locuiește în București , Cluj-Napoca sau Timișoara) care a ajuns la momentul întemeierii unei familii, să facă acest lucru când ambii au măcar 5-6.000 lei/lună. Ideal ar fi ceva mai bine (măcar 15.000 lei împreună), dar să zicem că pentru 27-28 ani e realizabil. vorbesc de individul tipic-mediu, nu de cazurile speciale cu job-uri plătite foarte bine. Să-și cumpere fie un apartament cu (minim) 3 camere într-un rezidențial NOU (să fie atenți la transport, servicii în zonă, calitatea apartamentelor) și o mașină până în 5 ani. Evident, printr-un credit bancar, care poate fi dus destul de ușor la 10-15.000 lei venit comun net. Adică aceste condiții cred că sunt elementare, tot ce e sub acest standard duce la multe probleme. 2 camere și copil mic va genera disconfort total, mașina care sta mai mult în service, la fel. Apartamentul în zonă fără transport adecvat și servicii va duce la sentimentul de ghetou după o vreme. Toate acestea vor afecta tot ce ține de satisfacția existențială elementară. Dacă nu poți face acest pas, e bine să mai aștepți – stai în chirie în zonă bună, o mașină mică (da, când nu ai copii, familie, cea mai mare greșeală e să dai 1000 lei/benzină într-o lună, când poți da 500 – iar dacă ea nu te acceptă cu acel Polo sau Yaris, e spre binele tău) elementară (tot până în 5 ani) și bucură-te de viața single, ce are o seamă de avantaje la momentul potrivit – după care devine neplăcut. Pe lângă job, mai ia unul part time sau lansează-te într-o mică afacere, orice care-ți aduce lunar un profit de măcar 2000 lei (rata la un apartament cu 3 camere într-un rezidențial nou, bine plasat, în orașele medii – eu m-aș gândi doar la asta – acel second job sau mica afacere, mi-a dat efectiv locuința decentă în care trăiesc). Nu vei deveni sclavul a două job-uri toată viața, doar că în primii ani, până la consolidarea statutului e necesar și de cele mai multe ori ai și energia și voința necesare. Treptat lucrurile se așează, dacă-ți vezi de treabă la job și ești mai mult decât o simplă rotiță care nici nu dorește să fie mai mult, condițiile materiale se vor îmbunătăți, programul la fel. Pentru cei din București, Cluj-Napoca și Timișoara, care au veniturile cu minim 50-70% mai mari de obicei, recomand direct o casă nouă cu măcar 3 dormitoare, terasă și o curte mică + mașină nouă. Iar pentru cei care sunt pe salariul minim la 28-30 de ani, acolo lucrurile sunt cam încurcate. De obicei întemeierea unei familii în astfel de condiții și fără alt sprijin din partea familiei extinse, duce la multe probleme și lipsuri care vor reduce drastic calitatea vieții. Soluția e doar creșterea venitului până la un minim elementar, care e realizabil pentru orice om decent educat și cu o voință sănătoasă spre a-și căuta starea de bine. Poate văd eu greșit lucrurile sau prea simplist, tot ce e posibil.

    Indecis. Tu ce zici?3717
    • ceea ce spui tu aici e prea greu de înțeles pentru 90% din oameni. nu din tineri, ci din oameni în general.

    • Subscriu. Nu înțeleg pt ce ai primit mânuțe roșii. Probabil oameni supărat ca și-au cumpărat apartamente oribile în Chișinău sau garsoniere de 10 mp, unde nu ai spațiu să te întinzi, în Cluj.

      145
    • Si-a luat manute rosii pentru ca ce propune el numerge oricarui tanar.

      In primul rand nu toti sunt asa destepti incat intr-o tara precum Romania sa reseasca sa castige acele salarii.

      Mai ales daca nici nu ai parinti ok si mai esti si greu de cap. Salariile date de domnu sunt mult peste medie. Si nu toata lumea poate ajunge acolo. Asa ca nu oricui.

      Uite, am doua cunostiinte: un el si o ea, 28 de ani, fara bacalaureat, venituri impreuna 6000 de lei la fabrica, oras din top 5. Familia lor e vai de ea, capu nu ii duce sa faca munci mai grele intelectual si mai usoare fizic dar cu venituri mai mari e greu. O casa cum zici tu e cam 150 000 de euro minim.
      Ce ar putea face acesti oameni? Si tipu asta de oameni nu e minoritar in Romania? Sa plece din Romania? Sa se duca la facultate(prima data sa ia bacul)? Sa se apuce de afaceri? Daca da, de unde sa se apuce? Au incercat cu doua afaceri micute, au dat mare fail, pentru ca nu au networking, nu au mentori care sa ii indrume, nu au knowledge.

      Sfaturile domnului sunt pentru un anumit target de oameni, ce deja au baza. Parerea mea.

      Intr-un oras care nu e top 5 din Romania e destul de greu sa obtii un job de 6000-7500 de lei.

      Ideile din comentariu sunt bune, dar sunt pentru o anumita categorie de oameni, si nu oricui i se potrivesc.

      Eu de aia ma feresc sa dau sfaturi celor doi oameni din povestea mea, fiindca situatia mea e diferita de a lor, cartile din mana mea sunt diferite de cartile din mana lor, ba mai mult, jucam chiar si la alta masa. Si atunci strategia mea nu se poate aplica cu acelasi succes.

      Comentariu apreciat.436
    • sunt apartamente de 3 camere nerenovate in militari cu 80K.

    • Weeq : tu ai cărți de citit, ei au cărți de joc. De aia e o diferență

      155
    • @weeq
      Sfaturile astea sunt aplicabile oricui are o inteligenta medie, minim liceu si este dispus sa se mute intr-un oras mare. Ceea ce pentru un tanar nu este complicat, daca este dispus sa munceasca si sa-si faca treaba. Faptul ca unii sunt mai comozi/lenesi/limitati intelectual in a face asta pe undeva este problema lor.

      74
    • Aici is de acord cu Weeeq … Unii oameni pur si simplu vor putea munci doar in fabrica pe suma de 3000/luna… si culmea, societatea si de astia are nevoie…
      Na, spune-le lu astia sa reuseasca in viata, sa mai aiba si copii , cata vreme nu are cine sa ii ajute …
      @Vali, sunt apartamente, dar la 80000 Eu ai rata lunara 500 eu . na, apoi mai traieste si tu cu 500 de eu luna de luna , Repet , dintr-un venit net de 1000 Eu.

      182
    • @Vali, sunt apartamente, dar la 80000 Eu ai rata lunara 500 eu . na, apoi mai traieste si tu cu 500 de eu luna de luna , Repet , dintr-un venit net de 1000 Eu.

      la 150k nu era bine, la 80k iar nu e bine.

    • @Asdad2005: corect, e problema lor ca sunt limitati, dar exista un procent mare de asa oameni. Haideti sa iesim din bula putin.

      In Romania sunt destui oameni limitati atat intelectual cat si social. Asa ca nu poti sa zici ca se aplica oricui. Sau pui oricui si * si bagi o multime de conditii.

      76
    • NOU
      #179

      @Weeeq
      Să luăm cazul celor fără studii superioare. La Lidl, Kaufland, Dedeman, Auchan și toți cei asemenea lor poți să câștigi 3000, 3500 net (cu bonuri incluse, da). Locuri sunt. Pe o tură scurtă (care nu trebuie să fie zilnică) la MCD sau KFC mai poți să adaugi 1000-1500 lei. E programul încărcat, evident, dar ajungi la acel minim de 5000 lei net. Când ești tânăr și îți dorești independența, nu prea se pune la modul dramatic problema supraîncărcării. Care e una reală, evident, însă nu prea sunt alte soluții. Tinerii decenți, care nu au mintea contaminată de imaginile de tip instagram asupra vieții, chiar sunt bucuroși să lucreze pentru propria independență. Manipulatorul de la Dedeman cu mintea deschisă, va urmări atent ce face directorul de logistică, care-s condițiile pentru a putea și el face acel lucru și a sări de la 3500 lei la 6000 lei. Va lua meditații, va lua bacalaureatul cu 6-7, se va înscrie la cursuri de formare, chiar la studii universitare. Atât de la firmă (dacă e un angajat bun și își proiectează traseul în companie), cât și de la universitate va exista înțelegere pentru program (de cele mai multe ori), cu condiția să discute omul deschis despre situație, despre perspectiva sa. Iar cel care vrea sa ajungă de la manipulator la midle-management pe logistică, chiar e motivat să facă acest pas, va face și studiile fără să-și bată joc. Totul e să faci cât mai repede aceste lucruri. Până în 30 de ani e o aventură, o provocare – apoi, dacă te-a prins 35 în această situație, cu familie, copii, prin chirii în blocuri comuniste și cu acel Golf 4 din 98, efectiv e foarte greu să mai găsești energia pentru schimbare. Cu ajutor se poate, însă singur e mai greu.

      Cea mai mare problemă e cum semnala cineva prin comentarii – și în textul lui Zoso la fel. Copii crescuți fără să înțeleagă că Netflixul se plătește, că ieșitul cu fetele pentru o poză la Starbucks care costa vreo 60-70 lei e mult prea scump sau pentru ceilalți, care sunt vitregiți vai de capul lor de niște părinți analfabeți, pe ajutor social, contaminați de păcănele și alte cele. La cursurile acela de educație financiară, esențiale alături de cele de prim ajutor, circulație rutieră, atitudine critică on-line, aș promova ideea muncii în raport cu calculele personale asupra bunăstării. Vorbeam cu un tânăr de 19 ani, ce a luat bacalaureatul cu 6, a fost admis la o facultate însă nu prea avea bani. Provenea dintr-o familie disfuncțională și-l orientam către MCD și KFC, program part time, bani buni în raport cu necesarul său (nu cu dorințele sale ci cu necesarul) – putea să urmeze și cursurile fără probleme. A refuzat, râzând așa „la mișto” și zicea că dacă-l văd prietenii la MCD vor râde de el. Între timp a abandonat facultatea, a început să lucreze în construcții ca salahor, 1 zi muncea, 4 lipsea. A încercat să se mute de acasă, nu a reușit și s-a întos la familie fără prea mari perspective.

      173
    • @androidul_cu_sobolani:

      ” Manipulatorul de la Dedeman cu mintea deschisă, va urmări atent ce face directorul de logistică, care-s condițiile pentru a putea și el face acel lucru și a sări de la 3500 lei la 6000 lei. Va lua meditații, va lua bacalaureatul cu 6-7, se va înscrie la cursuri de formare, chiar la studii universitare. Atât de la firmă (dacă e un angajat bun și își proiectează traseul în companie), cât și de la universitate va exista înțelegere pentru program (de cele mai multe ori), cu condiția să discute omul deschis despre situație, despre perspectiva sa. Iar cel care vrea sa ajungă de la manipulator la midle-management pe logistică, chiar e motivat să facă acest pas, va face și studiile fără să-și bată joc. ”

      Tu deja aici ai descrierea unui om ce nu ar ajunge in general in situatia de jos la 27-28 ani decat in situatii exceptionale(exceptia care intareste regula).

      Gandirea asta pe care tu o pui e o chestie invatata in timp, e baza de care vorbesc.

      Oricum aici vorbeam de oameni de 27-28 nu de 19-20. Lucrez cu oameni de 19-20 acum si sunt foarte diferiti de cei de 27-28 desi nu e mare diferenta de varsta.

      Altceva, am lucrat si eu la McD in trecut, de nevoie, si cel putin pe vremea aia ce prezinti tu aici e situatia ideala pe care o poti avea la McD/KFC samd/ Si in situatia aia ideala nu ajung toti, din motivele date mai sus.

      Kaufland si Lidl la fel, doar in situatiile ideale iei salariu de genul ala. La Lidl in orasele mici, un job acolo e foarte ravnit si nu e usor sa faci rost de unul.

      Gandirea ta e buna, dar e o gandire elaborata, desteapta, intelectuala, nu toti oamenii o au. Unii sunt prosti, limitati, asta e realitatea.

      De exemplul meu cu oamenii aceia de 27-28 de ani la fabrica fara bacalaureat. Ei se pricep la unele chestii, pentru ca s-au adaptat sa supravietuiasca. Adica, daca vreau masini ieftine, mecanic ieftin, piese ieftine, sa rezolv ieftin ceva, cu ei vorbesc, fiindca se pricep. Dar in alte domenii clar nu vorbesc cu ei. De exemplu si-au luat un apartament cu credit, si au o rata incredibil de mare, cu dobanda variabila, li s-a dublat rata intr-un singur an. Eu le-am sugerat inainte sa isi ia ca ii pot ajuta cu sfaturi de finantare, dar a ramas ca ma cheama.

      Asta incerc sa explic, nu toti suntem egali, atat ca start in viata, cat si ca progres. Unii incepem de jos si progresam bine, altii incepem de jos si nu progresam, altii incepem de sus si progresam de ajungem sus de tot, altii incepem de sus si ajungem jos.

      152
    • NOU
      #181

      @Weeeq
      Ai perfectă dreptate că e un fel de mindset care dacă există nu mai ajung tinerii manipulatori. Însă încă sunt mulți tineri cu capacitate bună, pentru care mutatul într-un oraș mai mare și ieșirea de sub influența familiei modeste care credea că odrasla lor e doar de școală profesională, reprezintă o adevărată revelație socială. Acela e un punct critic, ar avea nevoie poate sa fie într-un mediu natural inspirational, cu modele practice, nu povești de la oameni de succes pe banii părinților. Chestiunea modelelor false începe să devină problematică. Știți conferințele alea, unde plătesc sa participe mari oameni de succes, care fut lucrurile până intr-acolo încât povestesc și cum au eșuat și apoi și-au revenit și sunt pe culmile succesului. Totul pe banii părinților, asta nu mai spun. Oricum, modele deșarte de tipul ăsta sau alternativa păcănelelor, a BMW-ului obosit, alimentat cu 30-40 lei zilnic, a cheltuirii banilor in localuri unde o limonadă e 40 lei, chiar dacă ni se par deja firești, locuri comune – nu sunt. Dimpotrivă, sunt modele socio culturale care efectiv le distrug perspectivele acelor tineri.

      41
    • Da mai week, sunt limitați acum, când eram în școală și ne toceam coatele învățând matematici și fizici, ei băteau mingea în curtea școlii și erau șmecheri. Acum plâng sa îi ajutăm. Marș la cărat ciment pe șantier!

      185
  41. Așa mă bate gândul să organizez o tabără la țară la bunici unde cei care vin, pe banii lor, desigur, să experimenteze traiul în comunism. Facem să fie bine, cu toate detaliile. Am loc destul, dar posibil să ducă la rezultate… cel puțin interesante. Nu-i zicem tabără de reeducare, ci „oportunitate de awareness”. Sunt curios dacă ar învăța oamenii ceva din asta.

    Comentariu apreciat.354
    • gresit. nu asa se face.
      ii aduci pe bunicii tai si inca o familie si ii bagi cu forta in apartamentul dsoarei, fiecare in cate o camera. ii opresti lumina seara 2h, tv 1h seara, frigiderul gol si doar niste gheare si o conserva de sprot, 5L de benzina si 1 weekend are voie cu masina si unul nu, ii iei telefonul, si trimiti 2 gealati saptamanal sa cotrobaie prin casa si sa plece, fara sa ia nimic, fara sa zica nimic, doar sa rastoarne totul cu fundul in sus. daca are copil ii confisti pampersul si-i dai niste carpe si un cazan, niste sapun d-ala cu soda in loc de gelul de dus si ce sampoane o mai avea ea si o tii asa 1 luna. mai vorbim apoi

      Comentariu apreciat.513
    • @maxp – hai că încet-încet vin ideile :))

      104
  42. Problema principala pe care o expune fata(dincolo de obositele deja clisee) este ca viata s-a scumpit in ultima perioada si cumva pentru un tanar viata este mai grea acum comparativ cu cei din generatiile mai batrane. Teza care este foarte rostogolita acum in SUA si mai nou capata tractiune si prin Europa de Vest.
    La noi discutia este destul de sterila si este imposibil sa nu cazi intr-o dezbatere nostalgica, despre ce frumos era inainte de 89 si cum primeai casa si aveai de munca. Insa lucrurile se cam opresc si acolo si apoi se incep cu nasoalele, care au fost mai multe decat ar putea spune orice articol despre ele.
    Strict pe problema de fond pe care ea o expune, lucrurile sunt simple. Niciodata pe lumea asta oamenii au avut o viata usoara. Fiecare generatie a avut parte de greutati pe care a cautat sa le rezolve cum ea mai bine. Singura mare diferenta intre noua generatie si generatiile mai batrane sta in faptul ca accesul la informatie este relativ simplu si oricine isi poate da cu parerea.

    235
  43. O văd cum mănâncă Macdonalds, așa, printre mers la frizer, frecat melcul pe MacBook, și masturbat pe telefon.

    Îmi aduc aminte ca până în 2008, macdonalds mi s-a părut un lux, și am mâncat de fix 2 ori de la ei. Efectiv, nu îmi permiteam.

    Abia după 2011, a devenit o chestie regulată.

    De asemenea observ ca nu are de suportat comentarii sau avansuri libidinoase din două în două minute, o chestie la ordinea zilei în anii 90 și începutul anilor 2000 în București.

    Copilul ăsta nu realizează cat de bună e viața acum față de ce a trebuit să înghițim între anii 80 și până să intrăm în UE.

    Comentariu apreciat.408
    • Ce McDonalds, eu in 2007 aveam bani de un covrig pe zi si economiseam ca sa cumpar un hotdog, economiseam in sensul ca nu cumparam covrig 3 zile si nici altceva. doar ca sa vad ce gust are un Hotdog, ca vedeam la TV cum mancau Americanii. Hotdogurile fiind un fel de streetfood ieftin pe care il cumperi prin afara cu o moneda sau doua din fundul buzunarului.

      Adevarul e ca o ducem un pic mai bine da sa recunoastem ca se putea altfel. Daca si amaratii aia din anii 50 ce au trait in chirpici. Au reusit intr-un timp relativ scurt sa faca un salt, cu bune si rele, da un salt considerabil. Gen mii de km cai ferate, orase intregi de cladiri bauhaus sovietic. Baraje si o productie, mediocra sau nu da exista. In timp ce noi, cu avantaje strategice, fara adversari externi, cu deschidere spre civilizatie. Doar am carpit! Nu poti sa nu te enervezi de rateu.

      74
  44. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1150
    • @Irpx:

      Ne invata Coloja ca daca altii au trait vremuri mai grele decat noi inseamna ca noi nu trebuie sa ne plangem.

      Nu ăsta era mesajul. Recitește textul. Ce spuneam eu e că ceea ce credeți voi că a fost roz pentru noi, n-a fost roz în realitate. Asta încerca să vă învețe Coloja.

    • Omule, fără supărare, ai citit textul? Pari să ai dificultăți masive în a înțelege ce citești. Uite versiunea scurtă: există oameni cu MacBook, lucrând remote joburi lejere și care se plâng ca generația celor care au trăit în anii 80 și 90 o duceau mai bine pt ca primeau apartamente gratis. Ignorând faptul ca așa ceva este complet fals, cele două decenii sunt absolut mizerabile, traiul în România de azi este incomparabil mai ok decât acele vremuri.

      Cu plăcere.

      Comentariu apreciat.355
    • Ignorând faptul ca așa ceva este complet fals

      da, man, că laptopurile alea remote nu sunt legate la internet, să afle informații. de aia n-are de unde să știe.

    • Coloja ne invata ca NU ii e mai greu generatiei mele decat i-a fost generatiei parintilor mei. Orice alte idei pe care le extrageti voi din text sunt presupuneri de-ale voastre la adresa lui.

      193
    • @Coloja, in opinia mea, stilul in care ai scris nu denota deloc ca incerci sa demonstrezi ceea ce zici, ci contrariul de aceea am lasat si acel comentariu.

      @restu, la fel cum voi credeti ca nu am inteles ce a scris Coloja la fel cred si eu ca voi ati ramas blocati pe sintagma „au primit case aproape gratis” pentru a demonstra ca anumite aspecte ale vietii de azi nu sunt chiar asa roz.

      Daca impacheta acea sintagma in „pretul apartamentelor dupa 1990 au crescut intr-un ritm mult mai rapid decat au crescut salariile ceea ce face ca cumpararea unei locuinte sa fie mai greu decat in trecut” mai erati la fel de porniti pe faptul ca in comunism a fost mai rau?

      Indecis. Tu ce zici?832
    • „Daca impacheta acea sintagma in „pretul apartamentelor dupa 1990 au crescut intr-un ritm mult mai rapid decat au crescut salariile ceea ce face ca cumpararea unei locuinte sa fie mai greu decat in trecut” mai erati la fel de porniti pe faptul ca in comunism a fost mai rau?”

      Ahh, nu. Daca impacheta sintagma cum spui tu, cu siguranta nu mai era nimeni pornit pe faptul ca in comunism a fost mai rau. Sigur ca din text exemplul cu casa e doar o mica parte, DAR ar daca formula altfel chestia cu casa se schimba tot.

      121
    • @W pai tot textul lui Coloja de la „case aproape gratis” a plecat, care de altfel, este singura referinta catre comunism din videoul respectiv.

      Si da, nu avem de unde sa stim la ce exact s-a referit fata in video, dar trebuie luata in considerare si varsta ei cand analizam cele spuse. Ca una e sa fii Coloja, om la 45 de ani cu mai multe facultati terminate ce a lucrat si in presa(scuze daca am retinut prost) si alta e sa fii un om de 25 de ani ce abia experimenteaza ce inseamna sa fii adult „fulltime”.

      De aia multi vor ajunge fix in situatia parintilor lor, sa nu ii mai caute copiii, ca iau absolut tot ce aud si altceva nu stiu sa zica „a pai eu am dus-o mai greu, nu te mai plange atata”. Nu despre asta e vorba, nu e o competitie sa vedem cine a trait mai prost. Oamenii respectivi trebuie sa inteleaga ca fiecare generatie are probleme ei care nu pot fi mereu comparate.

      415
    • @Irpx
      Fiecare generatie a avut parte de propriile provocari si obstacole. Diferenta s-a facut fix in modul in care au fost percepute acestea de acea generatie.
      Cum la fel te poti plange ca viata e grea sau te poti apuca sa faci ceva sa-ti simplifici viata. Insa prima varianta vinde bine la pulime pe cand a doua nu toata lumea vrea s-o faca. Despre asta se rezuma aceasta discutie.
      Sigur putem vorbi ce fel de viata poate duce un om cu 2000 de ron net si ar avea ceva vizualizari. Insa daca am discuta despre cum aceeasi persoana si-ar putea creste acele venituri brusc s-ar inchide streamul.
      Cam fix asta se discuta acum…..

      43
  45. Un non-subiect.
    De cand lumea, un grup social nu inteleg alt grup social si invers.

    1412
  46. are sprancenele strambe. mi-ar fi rusine sa ies asa pe strada, rutina it;s not working!

    altfel, avocado si somon nu e lux, dar nici ieftin.

    147
  47. Daca mai apare inca unul care ne explică savant că traiul in capitalismul sălbatic de după 1989 sau CRIB-ul(capitalismul rural cu iz balcanic) e o dolce farniente, că poți crește și te dezvolta armonios cu salariile acordate de firmele mici de provincie sau corporațiile alea darnice din capitala..desigur platind chirii, cumpărand apartamente subevaluate de atat de amabili dezvoltatori imobiliari(totul in cea mai lipsita de mica mare si mijlocie corupție și clientelism patrie)..
    Vali, ai multe topoare in colectie?
    & desigur..
    Pot imprumuta intre doua sesiuni cu autorii polizorul?

    711
  48. Maestre Coloja, nu te plange, 1979 a fost un an bun. Dovada ca amandoi suntem in viata si discutam pe blogul unui al treilea. Ce scrii tu acolo, mai sus, se aplica la oras. La tara, era putin mai altfel. In fiecare an, din septembrie pana pe la inceputul lui decembrie, mergeam la „global”, la adunat cartofi, dup-aia porumb, dup-aia sfecla furajera sau de zahar, in functie de momentul recoltarii. Cate 2 saptamani in fiecare luna, prin rotatie toata scoala. Si mergeam cate 10 kilometri cu pegasul pana la tarla, cu galeata zanganind pe ghidon, drept incalzire. Gazul metan era un vis, stateam la coada in fata primariei cu buteliile asezate la rand cate 2-3 zile si nopti inainte sa vina masina cu butelii si si atunci primeai numai una. Daca aveai 2 butelii, intrai in atentia sefului de post. La Alimentara nu gaseai numai creveti vietnamezi si rar, foarte rar, borcane de fasole cu carnat. Carnatul era desenat doar pe eticheta, in rest inexistent. Suc si inghetata nu cred ca am mancat in primii 10 ani de viata, pana in 1989, de fapt cred ca pana prin 1992. Toamna, cand incepea scoala, trebuia sa adunam castane. Aveam norma, cate 20 kile fiecare. Nici pana in ziua de azi nu stiu la ce dracu le foloseau. Caietele, cartile, toata maculatura, trebuiau predate pentru reciclare in ultima zi de scoala. Si mai trebuia sa aducem si sticle si borcane goale, cand si cand. Voi ati prins „carnetele de CEC” pentru elevi? Alea cu timbre? Un timbru costa 1 leu parca, in carnetul ala puteai lipi 25 timbre din alea. Am stat in picioare o zi intreaga in soare cu un steag in mana pentru ca a venit tovarasul la Intreprinderea Agricola de Stat si nici macar nu l-am vazut. Bataie am luat de la toti profesorii si m-au degradat in fata careului in curtea scolii de la sef de detasament la simplu pulete pionier pentru ca mi-am pierdut inelul de plastic de la cravata. Ce vremuri dom`le…

    Comentariu apreciat.364
    • adunatul de cartofi, caratul buteliei si bataia sunt super oportunitati de content pe tik-tok, nascuti prea devreme pentru a fi creatori de continut.

      174
  49. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 843
    • @MDLN: Dude… noi n-aveam curent și nici cafea. Ce laptop, ce capsule, ce aparate? La mine la 4 nu urca apa caldă nici dacă o lăsai să curgă un sfert de oră. Noi n-aveam bujii pentru mașini sau becuri pentru casă. Chestiile astea pe care tu le găsești acum pe toate gardurile erau considerate obiecte de lux: un ciocan cu coadă de cauciuc, un set de șurubelnițe fine, telescopul ăla mic de-ți ține cureaua de la ceas conectată la ceas, pungi de gunoi, hârtie de WC.
      Nu sunt sigur dacă pricepi exact cum e să stai într-un municipiu, în bloc, și să te ștergi la dos cu ziare ori să aprinzi lampa cu petrol, ca la țară, că se lăsase noaptea și încă nu pornise Ceușescu curentul în ziua aia. Tu te uiți la Macbook-ul ăla și zici că are 10 ani, când noi nu ne schimba televizoarele, radiourile, mașinile, argazul și frigiderele deloc în 30-40 de ani. Ce luai prima oară cu aia rămâneai niște decenii. De la mobilă, la aparatură, la pantofi.
      Capsule de cafea? Păi noi n-aveam scutece și tampoane, lol. Dacă aveai copil mic fierbeai zilnic niște cârpe mai moi, să iasă cu totul maroul din ele, să ai scutece pe a doua zi. Ah – de ce le fierbeam și nu le spălam? Păi pentru că nu aveam săpun, că nu se găsea, iar mașina de spălat era pe butuci, că tăia Ceașcă curentul când erai în mijloc de tura II.
      Pentru voi chestiile astea-s SF – să intri în magazin și să vezi rânduri peste rânduri de murături și orez, că doar astea două produse erau în stoc de săptămâni de zile. Aveai la murături câcălău. Aveai sfeclă roșie cât încape. Și mazăre la borcan uneori.
      Voiai pește? Ghinion. Tot orașul voia pește.
      Voiai porc? Ghinion.
      Pulpe de găină? Ghinion – nu este. Luați niște orez.
      Voiai ouă? Lol. Din părți.
      Și-acum spune-mi – cine era mai privilegiat? Ea cu Macbook-ul ei și capsulele de cafea, sau eu fără curent, la 5 grade în casă iarna? Ai idee cum e să te bucuri, copil fiind, că-ți dă cineva un cub de zahăr cubic? Că eu am.

  50. Nu se dadeau case moca, nu stiu de unde a iesit mizeria asta. Casele se cumparau cand te casatoreai, erau liste de asteptare si le plateai in rate. Prin 75 un apartament decent era 125000 de lei si primei beton pe jos, huma pe pereti si fara faianta(era o vopsea acrilica pe jumatate de perete de cum se mai vede prin spitale). Mobila mai bagai un 20000-30000 de lei, era scumpa. Toate astea te duceau la un „credit” de 500-600 de lei pe luna din cele aprox 4000 de lei ce le aveai in cuplu ca muncitori sau ce erai. Credit pe 25 de ani.

    Indecis. Tu ce zici?265
    • copiii confundă „se dădeau pe repartiție” cu „se dădeau”.

    • Se dădeau la anumite întreprinderi, veneau cu apartament la pachet. Dar alea erau niște jeguri infecte cu baie comună pe etaj și bucătărie comună, nu erau residence-uri cum își imaginează hipsterii de azi. Și nu le cumpărai, plăteai chirie, iar după revoluție Iliescu le-a dat opțiunea de a le cumpăra la prețuri de nimic, deci cumva da, li s-a dat.

      Și erau de obicei în orașele alea monoindustriale unde nu dorea nimeni a locui, deci te repartiza cu forța și îți dădea locuința ca beneficiu. Pentru că nu avea sens să construiască blocuri care să se vândă pentru că nu le cumpăra nimeni, n-avea cine.

      Vorbesc de orașe miniere sau care se bazează strict pe ceva obiectiv mare, gen combinat sau centrală, sau chiar ceva șantier mare.

      De-acolo a pornit tot mitul ăsta, dar alea erau foarte puține și în general destul de infecte.

      73
  51. Noi traim intr-o bula si ei intr-alta, sa fie clar:

    Comentariul nr. 1: ”corinaanuta915
    Și înainte de 90 voiau case la.20+, brusc numa după 45 poți avea. Ideea ca acum nu exista siguranta job-ului și multe altele
    Alina Nicoleta:
    Toti se cred superiori, dar ei dormeau la munca”

    Comentariul nr 2: ”alexamaria1908
    Eu îmi doresc să îmi cumpăr ceva până la 30, adică în 3 ani, nouă nu ne mai dă statul case sau apartamente :)) + prețurile sunt de 100 ori mai mari ca și acum 40 de ani :))
    Alina Nicoleta · Creator:
    Statul nu ne da nimic, doar ne ia cu 2 maini. Taxe peste taxe si cand esti pe strada nici nu ai trotuar pe care sa mergi. Ne rupem carca muncind si generatia 40+ se uita la noi mai urat ca la cersetor”

    Comentariul nr: 3, din partea unei persoane peste 40 (cica) care propovaduieste pe langa Alina vietii comoditatea si nevrand sa-si ia inima in piept departe:

    💖꧁🅜🅐🅛🅘🅚🅐꧂💝
    nu aș renunța la statul cu părinții deși am peste 40. apartament în București, am camera mea. de aceea mi-am permis mereu vacanțe și mi-am trăit viața. tocmai acest lucru mi-a dat posibilitatea să renunț facil la joburi care nu îmi conveneau din diferite motive: program, colegi. nu am făcut credit 😊
    Daniel Ladaru
    Și de măritat ,tot de aia te-ai măritat . Ca încă stai cu părinții la 40 de ani
    💖꧁🅜🅐🅛🅘🅚🅐꧂💝:
    sunt de 16 ani într-o relație foarte frumoasă pe care nu aș schimba o. de ce să mă mărit? nu găsesc încă o motivație logică și trebuincioasă.
    Daniel Ladaru
    Pai și locuiti împreuna ,sau tu cu părinții tai,el cu părinții lui ?
    💖꧁🅜🅐🅛🅘🅚🅐꧂💝
    nu ai dreptul să întrebi. ce crezi? 😂 dar îți doresc o relație așa frumoasă cum avem noi. dată fiind situația noastră, nici nu se putea altfel la noi.
    Daniel Ladaru
    Nu te judec eu . Dar nici tu nu mai propovădui ca e bine sa fii comod in viața ,ca nu e un exemplu .E alegerea ta ,dar nu înseamnă ca e un exemplu de buna practica sa stai la 40 de ani cu părinții.”

    Comentariul nr. 4: ” TD
    E ceva in aer ca deja e plin TT de voi. Stati si cautati job-uri platite cu 5000 lei. Cine va opreste?
    Alina Nicoleta · Creator
    Stii cat de greu e sa gasesti un job bine platit chiar daca ai studii si experienta? Mai greu decat ti-a fost tie sa lasi comentariul asta.”

    Alt comentariu: ”Lucky&Mom: La ce prețuri sunt la mâncare în 2024, 3000 de lei e o bătaie de joc, ar trebui să-i iei doar pt ca te ai deplasat până la job și ai deschis laptopul.”

    Deci da… i fucking give up.

    193
    • Mancarea este si nu este scumpa. Iti permiti sa mananci normal da nu sa mananci festiv prea des si de prea multe ori.

      Mancarea festiva e scumpa, da aia nu o mananci zilnic si oricum nu stim ce sa mancam. Noi festiv bagam mici.

      O friptura de vita argentiniana, la restaurant, merge o data pe luna, nu il poti considera moft. Pentru aia ai nevoie de 50-100 euro de persoana. E mult pentru un om normal sa manance periodic.

      In rest, daca mananci ce mananca un occidental in mod normal. Mancarea de zi cu zi nu ar trebui sa fie considerata scumpa pentru ca mananci putin si ieftin.

      Eu am avut ocazia sa iau masa cateva saptamani, la o cantine, intr-un complex „muncitoresc” din afara. Unde luau masa doar spuma. gen si baieti in costume ca pe wall street ce faceau naveta in Aston Martin.

      Ca suedejul, m-am uitat la ei in farfurie sa vad ce mananca astia :)).

      toti mancau „saracacios”

      Fie isi puneau cateva linguri de orez fiert cu putin sos.
      Ba cateva paste din alea implute, gnochi, de le puteai numara pe degete cate avea in farfurie.
      Ori cateva fire de sparanghel sau pastai fierte si o feliuta de carne de 2mm.
      Altul doar un cub de unt si dulceata pe o felie de paine.
      Altii doar niste salata verde sau morcov ras cu un colt de paine.
      Cateva boabe de mazare sau fasole fierte cu un colt de paine.

      Se manca un singur fel, putin si banal. Efentual un fruct sau un croasant dupa masa.

      Daca mergi la noi unde se strange lumea ce lucreaza pe centru, sa manance la amiaza.

      Doua feluri de mancare. Ciorba sau supa, cu paine, smantana. Ciolan de porc sau pulpa de pui cu cartofi.

      32
    • prea des si de prea multe ori :))

      modific textul si uit sa sterg chestii ce nu se potrivesc asa ca imi raman din astea.

      02
  52. Pe langa cele 2 sucuri enumerate mai era si Quick Cola!
    Apoi prin ’88 marele carmaci se gandea sa mai bage in apartementele cu 3 camere in care locuiau 3-4 pesoane inca o familie din mediul rural sau provincie!
    Ma refer la apartamentele din Bucuresti pe care le primeai de la intreprindere si in care stateai cu chirie!
    Erau f.putini care aveau apartamente proprietate.

    52
  53. Nu stiu despre ce vorbeste autorul (si nici fata de pe tiktok pe care o citeaza) – eu (nascut < 89) n-am primit nimic (nici macar bataie la scoala); parintii mei (nascuti late 50s) n-au primit nicio casa (bataie, niste). Si nici nu cunosc vreun coleg care sa fi primit casa (el sau ai lui).
    Bataie, da, s-a dat si primit destula!

    153
  54. „au terminat facultăți bune” – în românia să termini o facultate nu e deloc o performanță. cu excepția facultății de medicină, nu cred că e vreuna în țara asta unde 5 să nu fie obținut cu un minim de efort de către o persoană înzestrată cu o inteligență non-retard.

    1112
  55. @zoso: data viitoare când mă mai pui să mă uit la vreo proastă, anunță-mă că nici futabilă nu e

    Comentariu apreciat.367
  56. Oh, comunismul a fost nașpa, dar nu ne dădeam seama.

    Anii 90 au fost grețos de negri și știam …și ne chinuiam și chiar voiam să fim șmecheri ca ăia care „se descurcau”

    Acum suntem în vremea capitalismului sălbatic. Toți suntem afectați.

    Sunt Gen X, și chiar realizez că Gen Z nu trăiesc vremuri ușoare. Realy !

    Altfel, multe comentarii sexiste.
    Nu-i ok măi băieți.

    Peace and Love

    620
  57. Oho, poti merge chiar mai jos de atat. Tu ai fost doar om obijnuit, nici macar nu ai vorbit de cei care au trait greul din perioada aia.

    Apartamentele, podurile, barajele, fabricile nu s-au construit singure. Pe langa bataie, foame, conditii proaste, mai turnai si betoane cine stie cate ore pe zi.

    Acum ca s-a vorbit de cei ce au trait normal si de cei ce au dus greul, sa vorbim si de oprimati. Ca merge si mai jos. Aia care au bagat munca la lagar de munca. Trait in regim de detentie si muncit ca sclavul.

    Si merge chiar mai jos de atat. Am auzit o varianta ca cica „cultura” de la Pitesti, a emigrat spre penitenciare si mai apoi in lagarele de munca.
    Ca aia de la pitesti au fost transferati in penitenciare normale iar acolo au continuat „programul”.

    Stiti cat de greu era la Pitesti? Aia care au trecut prin gulagurile rusesti le plangeau de mila celor de la Pitesti.

    151
  58. Venii si eu la spartul targului doar ca sa zic: ba ce urata e femeia aia.

    96
  59. Pai la gandirea asta au contribuit parintii, de ex mama care imi zice mereu ca tineretul din ziua de azi nu isi permite sa se distreze, ca ea in anii 80-90 cu 10 lei se distra o noapte intreaga in club in Poaiana Brasov.

    14
  60. Oh cry me a river măi fata, sunt an de construcție 1980 si sincer am cunoacut lume data in gat la Secu’, am fost batuti in scoala czm scrie in articol, chiar și dupa ’89 ca metehnele „e grele”. In anii ’90 cumparau ai mei la ziua de salariu tot ce gaseau de mancarw ca era inflazia 100-200% pe AN(!), lasau doar bani de paine. Nu ajungeau toata luna. Painea o facea mama in casa dintr-o făină vai mama ei, dar ieftinache, ca nimeni avea automat de copt paine (inca!).
    Am purtat haine de la second hand si primii blugi de la turi abia in 1996.
    Sa mai zic? Taica-meu muncea 2 joburindupa ce fusese „redus” (trimis un somaj), maica-mea la fel. Parizer era la salariu si roaiile le cumparam la bucata, fiecare cate una, tot la salariu. Vara aveam o parcela (primita gratis pe 3 ani, si plina de buruieni), pe care o ingrijeam, ca aia era mâncarea noastră.
    In liceu am făcut joburi de vara si in facultate part time (din ala de anii 2000 in care lucram 10 ore), sa platesc chiria si mâncarea, ai mei plăteau facultatea (cu credit) ca mai nou doar primii 30 intrau la „fara plata”, ei intrasem numarul 32. Nașpa!

    10
  61. ah. ce cacat e in capu ei. O combinatie de AUR (era bine inainte, se dadea apartamente moca) si plangeri de pe USA unde aia din anii 70 faceau si dregeau si astia cu 2-3 locuri de munca nu au.
    Daca in afara adevarul bate spre „generatia actuala are mai putine”, cu diverse cauze, de la centralizarea locurilor de munca (nu mai ai in detroit locuri de munca, asa ca tragi spre ny sau, in suedia, nu mai poti sta in Härnosand sau Vesterås ca pula locuri de munca, asa ca tragi spre Stockholm) la crescut populatia…in Romania nu ar trebui sa existe aceasta discutie.
    Daca vrei sa traiesti ca pe vremea aia, te poti duce la Severin. Sau petrosani. Cred ca iti iei un apartamant, pe acolo, cu restu de la paine. Ah, ca nu prea ai nimic de facut dupa…bine ai venit in anu 1989. Vreti si aer la rabdarile prajite?

    din ciclu „ce bine o ducem noi”, eu nascut in 81. Am fost norocos ca parintii nu au avut probleme, constante, cu banii. Asta nu insemna ca aveam. Si norocos ca io am inceput sa fac bani okish de prin 2005. Si sa vad mereu cum sunt 1 an in urma apartamentelor. Daca anu trecut, cu salariu de azi, imi permiteam o casa…intelegeti voi.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile