Unde sunt polițele de asigurare ale agențiilor de turism?

O știre ne spune:

Un număr de 1.953 de agenții de turism la nivel național nu au făcut dovada deținerii poliței de asigurare, relevă un document al Autorității Naționale pentru Turism (ANT) datat 9 august 2016. În România există acum aproximativ 4.000 de agenții de turism și touroperatori la nivelul întregii țări. Datele confirmă informațiile transmise de Profit.ro în luna mai, și anume că mai mult de jumătate dintre agențiile din România n-au făcut încă dovada acestei polițe și, dacă nu au documentul, funcționează ilegal. Fără asigurare, turiștii riscă să rămână fără banii plătiți pe vacanță, în cazul în care agenția își oprește activitatea. (sursa)

Groaznic. Doar că nu e așa. Observați formularea “nu au făcut dovada acestei polițe”. Asta înseamnă că, deși au această poliță de asigurare, nu au trimis-o la ANT.

Aceasta spune că autoritatea este nevoită să le trimită agențiilor de turism în fiecare an, prin poștă, scrisori cu confirmare de primire, prin care cere agențiilor să facă dovada existenței poliței de asigurare. “Multe dintre ele nu le trimit singuri, nu ne notifică”, spune Nedea.

Cum ar veni, noi șoferii trebuie să anunțăm trimițând prin poștă o copie la RAR că ne-am făcut asigurare. Și una la poliție, una la primărie, una la guvern și una la CNADNR. Să fie acolo.

Pentru că ANT nu se obosește și afle, ei își încasează taxa de la agenții și aia e. De fapt, aia nu e tot, mai face și alte chestii.

ANT a retras anul a cesta licențele a 20 de agenții de turism, cu nouă mai multe decât anul trecut, când au fost retrase 11 licențe de funcționare. În 2014, altor 141 de agenții de turism le-a fost retrasă licența de către ANT.

OK. Hai să zicem că jumătate din agențiile de turism nu au asigurare. Ce oprește ANT să le controleze și să le închidă? Lenea? Incompetența? Minciuna?

E mai simplu să dea pontul lui Liviu Iancu de la Profit să scrie un articol.

rapsodia-muntilor

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

22 comentarii

  1. Citeam aici: http://www.anat.ro/in-sprijinul-turistilor-pagubiti-anat-informeaza/ ca fiecare agentie de turism trebuie sa aiba o polita de asigurare valabila, postata la loc vizibil pe site.
    Scria tot pe acest site ca Genius Travel avea o asigurare de 10000 de dolari, dar suma este mult prea mica pentru toti pagubitii.

    00
  2. Astra Asigurări.
    Atât.

    00
  3. Cei de la profit.ro au modificat intre timp titlul articolului. Din pacate aceasta stire a fost preluata de vreo 50 de website-uri romanesti, printre care TVR, Adevarul, Realitatea…si chiar si de echipa de comunicare a ANAT-ului :(. trist dar adevarat…Asociatia care ar trebui sa vegheze la bunul mers al membrilor ei are trecut la revista presei ca Jumatate din agentii nu au asigurare…. http://www.anat.ro/revista-presei-turism-163/

    00
  4. O polita de asigurare este intre 400-1000 USD. Daca eu vreau sa dau o teapa, crezi ca voi sta in cei 1000 de usd?
    Pe scurt, sistemul este asa: ANT este autoritatea care ar trebui sa verifice agentiile de turism si o face doar la „comanda”, ANAT este un organism menit sa promoveze interesele sefului lor, Alin Burcea (proprietar al Paralela 45) si cam atat.

    00
  5. Nu este nevoie de asigurare. Platesti cu cardul, iar in situatia in care firma nu presteaza la data sabilita (fie si din motive de insolventa), contesti tranzactia la banca si isi iei banii inapoi.

    00
    • S-ar putea ca solutia data de tine sa nu functoneze in cazul in care agentia turistica intra in insolventa

      00
  6. Si inca ceva: „Aceasta spune că autoritatea este nevoită să le trimită agențiilor de turism în fiecare an, prin poștă, scrisori cu confirmare de primire, prin care cere agențiilor să facă dovada existenței poliței de asigurare.” Serios? Functionam de 2 ani, nu am primit nimic pana acum. Am informat acum doua luni ANT-ul din proprie initiativa ca avem polita, dar tot suntem pe lista neagra a agentiilor care nu detin acest document.

    00
  7. Legea asta cu politele de asigurare la agentiile de turism e o mare tampenie, pentru ca obliga agentiile sa faca o polita pe o suma minima, gen 50000 de dolari. Nu conteaza cate contracte au, cati clienti au, aia e suma din asigurare.
    Deci o agentie mare din romania care are cateva chartere catre alte tari pe saptamana, are o asigurare de insolventa cu suma minima, din care ar trebui despagubiti toti clienti.

    00
  8. Stirea e complet falsa – iar stiristii au inghitit-o cum inghite pestele momeala – cu tot cu acul care ramane in gat. Agentiile sunt obligate sa aiba afisate datele firmei (Licenta + Brevet + Polita de asigurare) pe site-ul propriu. 99% din turisti intreaba insa doar de tarife si cauta ca disperatii pe 100 de site-uri cel mai mic pret la un hotel – dar numai 1% se uita si de unde cumpara, si verifica licenta si polita. E o piata imatura din toate punctele de vedere. Dar ANT ar trebui sa faca verificarile singuri, nu sa puna pe altul sa demonstreze ca e in legalitate.

    00
  9. ah da, si nu facem nene asigurare storno cand cumparam pachete turistice de X.000 euro, ca de banii aia mai luam o saorma.

    00
    • Asigurarea storno a pachetului turistic nu acopera si anularea calatoriei din cauza insolventei firmei. Acesta acopera suma achitata in cazul anularii calatoriei de catre turist, in cateva situatii: deces, boala grava, citare in procese civile etc.

      00
    • Cristi, daca taceai….Habar nu ai la ce se refera asigurarea storno, dar repede cu shaorma in gura.

      00
  10. ce zici de o asigurare sfintita si binecuvantata, boss? https://www.pelerinaj.ro/asigurari-rca/

    00
  11. Vali, off topic oarecum:
    Stii vreo pensiune in zona Brasovului prietenoasa cu 2 copii mici si 2 adulti surmenati pentru un sejur de 3 zile care sa:
    – ofere peisaj fainosag
    – se afle pe o distanta rezonabila de Brasov, Rasnov 30-40 km
    – nu fie, „mananci aici si Mori acasa”.
    Mersi frumos!

    00
  12. Pana la momentul promulgarii Legii nr 277/29.11.2017 dar si in continuare pana la aparitia Normelor metodologice de aplicare a sa, realitatea crunta a anului 2017 a evidentiat gravele lipsuri cat si neglijente in aplicarea legislatiei in domeniu dar si evidente interese de mari grupuri de influenta, in domeniul comercializarii pachetelor de servicii turistice dar mai ales in acela al asigurarilor-reasigurarilor agentiilor de profil. Ridicolul situatiei generate de OMNIA TOUR ramane de referinta in acest sens, adica o politia de 50.000 $ ar tebui sa acopere cel putin 11.4 mil euro estimata grosier a fi fost paguba unui numar de peste 10.000 turisti !!!!!!!!!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)