De unde să înceapă schimbarea?!

De 25 de ani dăm cu capul de pragul de sus. Aceeași situație, aceleași condiții, aceleași probleme. Și nu se schimbă nimic. Autoritățile nu fac nimic. Noi nu facem nimic. Dar vrem schimbare. Vrem soluții. Vrem. Dar de la alții. Să facă statul 12 benzi pe sens, să vină alții cu trenul, să lase alții mașinile acasă, să plece alții mai devreme, că noi am plătit camera până la 12, să alții. Alții. Noi nu. Noi doar vrem pe tavă schimbarea fără să mișcăm un deget. Alții să voteze bine, alții să îi dea jos pe ăștia sau pe ăilalți, alții să deszăpezească trotuarul din fața blocului, alții să sape grădina blocului, alții să strângă hârtiile aruncate. Alții.

Și nu doar că nu vrem să schimbăm nimic la noi, dar nici nu ne place când pune cineva biciul pe noi. Nu vrem să ni se ia câinii maidanezi, nu vrem să conducem mai civilizat, nu vrem să parcăm mai departe de locul unde avem treabă, nu vrem să scriem în limba română, nu vrem să nu dăm șpagă. Am așa o scârbă de medicii care acum se bat cu pumnul în piept că ei lucrează de două zile și în alte situații nici nu se uită la tine fără să le bagi ceva în buzunar.

30 de morți. Un număr abstract. 30. Zilele trecute a fost un accident cu 5 morți. Nu ne dăm seama ce înseamnă 5 sau 30. Mintea noastră nu este capabilă să înțeleagă ce înseamnă 150 de răniți. Și vom merge mai departe, iar oamenii ăia au murit degeaba. Țin minte, când a venit Papa în România, când am intrat în UE, când s-au schimbat președinți sau când ne-a murit vecinul sau bunicul sau mama sau vreun cunoscut de vreo boală cruntă sau într-un accident prostesc, toți am spus același lucru: sper că asta va schimba mentalități și vom fi cu toții mai buni și mai civilizați. Și ne ia câteva săptămâni și uităm și revenim la ale noastre. Scuip pe stradă, că nu are nimic. Scrumez pe stradă, că e biodegradabil. Parchez și eu aici și blochez banda unu câteva minute că nu are nimic. Dau o șpagă, că altfel nu se poate. Iau o șpagă, că altfel nu se poate.

Vom muri săraci și proști, pentru că suntem slabi și pentru că avem lideri slabi și fricoși.

schimbare

Eu tot nu pot să concep cum pățești asta de 2-3 ori și nu schimbi nimic. E pur și simplu tâmpenie.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

55 comentarii

  1. Democratiile participative (pe model american daca vreti) au aparut recent pe scara istoriei si sunt inca ultra-minoritare la scara planetara. „Schimbarea” in sensul descris de tine vine si a venit tot timpul doar din zona elitelor, nu a plebei. Insa e vorba de o elita cu adevara participativa si incluziva; o elita care respecta „regulile jocului” – cat timp are mingea nu muta liniile terenului si nu micsoreaza poarta proprie. Ca sa ajungem acolo trebuie insa o crestere cvasigeneralizata a nivelului de trai si implicit a nivelului de educatie, dar asta nu se poate face peste noapte.

    00
  2. ”nu vrem să scriem în limba română”… Am râs când mi-am amintit că în schimb avem pretenția ca maghiarii din România să o facă. Nu spun că nu ar trebui să o facă ȘI ei, dar mă apucă strechea când văd cât de agramanți sunt de multe ori chiar cei care au aceste pretenții.

    00
  3. Trist. Am ras.

    00
  4. Adriana Chechik va spune ceva?

    00
  5. schimbarile de mentalitate nu se fac peste noapte.

    00
    • Da, si mingea e rotunda…
      25 de ani inseamna peste noapte? Cat dureaza noaptea mintii la romani?

      00
    • cand a Brucan a zis in 90 ca o sa ia Romaniei 20 de ani sa se schimbe toata lumea a urlat. Turns out, mosul era mult prea optimist.

      00
  6. Sa-ti aduc aminte ce atitudine ai avut de cei care au iesit in strada considerandu-se nedreptatiti de clasa politica? Adu-ti aminte ca-i trimiteai la munca, chit ca ei tocmai voiau sa faca ceva!

    00
    • Da mai, dar aia au iesit in strada impotriva „alor nostri”.

      00
    • Aia vroiau sa plece basescu, nu schimbare.

      00
    • @Radu – In politica, atunci cand unul pleaca, vine altul, ceea ce schimbare se numeste.

      00
    • Nu, schimbare e cand se schimba mai mult decat un nume. Sobolanii aia bugetari au iesit pentru ca le-a taiat base salariile, schimbarea necesara pe care n-a facut-o base si probabil nu are nimeni curaj s-o faca ii ingrozeste. Gen, sa nu mai existe declaratii ca „nu am verificat clubul ca nu functiona ziua”.

      00
  7. Pentru ca avem memoria scurtă… Uitam ce greșeli s-au făcut… Votam aceeași politicieni și primari ani la rând uitând câte măgarii au făcut :( !

    Dar nu e totul pierdut… Oamenii se mobilizează și capătă spirit civic și ne arăta calitate umană.. Doar ca viteza e mică… Oameni normali sau nu .. Rugină, Despot, Petre si mulți alții.. Toți ăștia au arătat ca nu e pierdut totul. Contează să îi aratam pe acești oameni. Să îi scoatem în față. Până la urma fiecare trebuie să luăm atitudine. Vedem ceva greșit, sa încercam să raportăm, să îndreptăm. Totul e să facem cât mai mulți asta…. Puterea exemplului e hotărâtoare.

    00
  8. Io stau in aceeasi tzara ca si voi.. . pa foaie. In realitate, azi, am avut chef de un hamburger si n-am vrut un MeC, ci magyaros de la Gyula(doar pt cunoscatori).
    In zile ca si cea de azi ma simt de parca as fi din alta tara, alta dimensiunez

    00
    • Stau in apropiere de Gyula si nu am auzit pana acuma de asa ceva. Si aunt mare fan hamburger..

      00
    • Ai putea da ceva mai multe detalii despre „magyaros”?

      00
    • Io stau in aceeasi tzara ca si voi.. . pa foaie. In realitate, azi, am avut chef de o zebra de la holiday (doar pentru cunoscatori), stropita cu dalesice ( doar pentru cunoscatori).
      In zile ca si cea de azi ma simt de parca as fi din alta tara, alta dimensiunez

      00
  9. Nu avem pic de spirit civic. Avem nevoie de atitudine de revolutionar si nu de smardoi de trafic. Nu avem nevoie de nesimtirea de la cozi, de cei ce scuipa pe pantofii tai atunci cand mergi pe strada, nu de cei ce nu raspund la salut cand te intalnesti cu ei.
    Avem nevoie de oameni. Or mai fi in Romania?

    00
    • de ce nu mergi TU, sa predai ore de educatie civica la scoala? gratis, de ce „am avea nevoie” de ce nu faci TU ceva? de ce nu fac EU ceva?

      00
  10. As vrea ca toti cei care au comentat inaintea mea, si au criticat sau au dat sfaturi, sa dea cate un exemplu concret in care fiecare dintre ei a facut ceva pentru a schimba lucrurile. Atfel, va regasiti in articol, in grupul majoritar, al celor care asteapta ca altii sa faca ceva.

    00
    • Daca tu crezi ca a dona sange din proprie initiativa de mai multe ori ( nu la evenimente cum e cel de acum – ci in mod normal – acum insa nu mai pot ), a protesta pentru idei, a vota in mod regulat, voluntariat, explicat celor din jur de ce e rau sa faci diverse samd…. ca sunt chestii de doua parale :(

      00
    • Io am emigrat.
      E suficient de concret?

      00
    • Iti dau doar 2 exemple:
      – am scris cateva luni in sir primariei sa monteze din nou limitatoare de viteza din apropierea unei treceri de pietoni foarte circulata.
      – am sesizat primariei sa ridice cateva masini abandonate.
      Simt ca, in mica parte, mi-am facut datoria civica. Si ca multi oameni pot face asta fara sa se chinuie prea mult. Trebuie doar sa vrea, sa nu se leneveasca. Chiar si cu cateva mailuri poti misca muntii, trebuie sa fii doar insistent.
      Si, Teo, as vrea cateva exemple concrete si de la tine.

      00
    • @Cineva – da, e si asta un mod de a rezolva problema. Asa si eu, daca vad un accident de circulatie plec d-acolo, sa-i ajut cat mai eficient pe oamenii aia, si dupa aia ma laud ca i-am ajutat.

      00
  11. „E pur și simplu tâmpenie.”

    Statistica e de acord cu tine; 7-8 puncte IQ diferență între noi și vestici: https://jakubmarian.com/average-iq-in-europe-by-country-map/

    Rezultatele testelor PISA (citit, matematică, științe) pe anul 2012 sunt relevante și ele: https://en.m.wikipedia.org/wiki/PISA_2012_Tests

    Un sistem educațional care te încurajează să memorezi mecanic și nu te pedepsește atunci când trișezi produce trișori și nătăfleți pe bandă rulantă. De-aia majoritatea aplică „las-o, bă, că merge și-așa”. Pentru că asta e ceea ce i-a învățat pe ei școala și societatea: că merge și-așa.

    00
  12. De la noi incepe schimbarea. De la tine, de la mine. Eu, de exemplu incerc cat pot sa sesizez autoritatile daca vad ceva in neregula. Si stii ce? Lucrurile se rezolva. Unele. Am sesizat la primarie ca erau niste gropi pe strada. 6 luni am injurat ca fac slalom printre ele, pana cand am i-am informat despre situatie. In cateva zile au reparat toata strada. Incerc cat pot sa fiu politicoasa in trafic, sa ajut pe ceilalti, sa nu claxonez aiurea etc. Am in telefon salvate numerele de la politia capitalei, politiile de sector, rutiera etc si ii sun pentru sesizari cand este cazul si nu sunt situatii de urgenta. Sunt convinsa ca multi alti oameni fac lucruri utile pentru societate si isi imbunatatesc comportamentul. Uite, tu ai putea sa ne dai exemplu cu lucrurile pe care le faci sa schimbi tara asta. Sunt convinsa ca ai inspira comunitatea ta!

    00
  13. Cei care voteaza aceeasi hoti de 25 de ani, nu sunt victime, sunt complici. Problema este ca nu exista alternativa. Din 4 in 4 ani se schimba PSD cu PNL, adica se schimba niste hoti cu altii. Pleaca ai nostri, vin ai nostri, noi ramanem tot ca prostii. Votul la locale dintr-un tur, simulacrul de lege a votului prin corespondenta, imunitate parlamentara. Putin cate putin o parte dintre noi devin mai „egali” in fata legii decat ceilalti. Pana nu ne ajunge cutitul la os nu o sa se schimbe nimic.

    00
  14. Trebuie sa treaca o generatie pentru a schimba mentalitatea unu i popor. Eu nu am avut rabdare si am plecat.

    00
  15. Cat timp vom avea moaste si oameni care stau la coada 2-3-5 ore sa le pupe, nu se va schimba nimic. Atunci cand vom intelege ca e bun si un preot, dar in viata asta e mai folositor un doctor.

    00
  16. NOU
    #42

    Simplu,pentru ca:
    -cercetatorii britanici au stabilit ca soferii romani E cei mai prosti ,din lume in general si europa in special ( ca macar ei dau un test psiho,o vizita medicala ceva nu mai conteaza…aaaa,nu credeti ca in tari civizilate nu se da test si nu se cere vizita medicala? sa nu credeti…)
    – la noi e cea mai mare coruptie ,cei mai birocrati ,cel mai greu ,cel mai nasol, pe cand la ceilalti e parfum ,e perfect,ei se nasc laureati Nobel direct (ca e cam fix aproape invers e irelevant cat timp cautam cauzele esecului personal in nenoroc continental ,nu reusesc sa o regulez pe Fanny ca din cauza coruptiei n-am bani de 2 sucuri)

    – avem cele mai proaste [orice] .
    -am inventat o noua stiinta – Divinaceilame ( Di Vina sunt Ceilalti Mereu )

    00
  17. Prea multi asteapta ca statul sa faca pentru ei totul.Asta e o mentalitate care ne-a fost indusa in multi ani de comunism si e tare greu de schimbat.

    Pana nu intelegem ca noi suntem marii vinovati,ca sta in puterea noastra sa schimbam lucrurile,de la scara blocului unde stam pana la clasa politica centrala.De la administratorul de bloc ce ne fura si nu facem nimic,pana la ministrii sau autoritati care nu fac ceea ce ar trebui.Ne vom reveni foarte greu,vor trece multi ani sa ajungem tarile din jurul nostru ca Ungaria,Cehia sau Polonia.Ca la celelalte nici nu ma gandesc…

    00
  18. votati basescu

    00
  19. Nimeni nu face nimic in legatura cu nimic. Granted. Dar tu te plangi de asta in fata unui popor care a tinut forma de viata primitiva numita Vanghelie intr-o primarie timp de 15 ani. CINCISPREZECE ANI !
    Si asta este doar un exemplu aleator de absurditate.

    00
  20. total de acord

    00
  21. Habar nu avem sa protestam, o tot dam cu civilizatul si vorba buna de parca astia sunt oameni care vor renunta pentru ca se simt prost sa mai fure atat, le este rusine sa ingrope o tara si au cedat ratiunii, au inteles de ce nu-i mai vrem. In Europa pentru lucruri mai putin importanta ies sute de mii in strada.

    Se uita tot mai usor ca jigodiile astea sunt angajate de noi, platite din banii nostri dar nu sunt in stare sa faca nimic pentru noi. NIMIC. ZERO sanatate, educatie, infrastructura.

    Toti au venit, au furat si au plecat cu maxima SFIDARE.

    TOTI, basescu, ponta, voiculescu, oprea, nastase, sova, udrea, constantinescu, radu vasile, pogea, boc, ISARESCU, ciorbea, mitrea, videanu, antonescu, ghise, orban. Daca am fi trecut prin 25 de ani de anarhie si tot eram mai departe.

    M-am saturat de PDL, PSD, Miscarea populara, partidul conservator, PNL, UNPR, UDMR, sunt doar departamente diferite din aceeasi mafie.

    Avem nevoie de oameni noi, care sa poata intra in politica fara a trece prin aceste grupuri. Nimeni care nu fura alaturi de ei nu va ajunge intr-o pozitie cu putere de decizie. Cum ati vazut in toate filmele care s-au ocupat de politia din US. Daca unul nu fura, era sabotat direct, chiar avea motive sa se teama pentru viata lui.

    Este plina planeta de romani bine pregatiti, de romani care fac doctorate pe bune nu ca mizeria de oprea, de romani care lucreaza in companii importante, la orice conferinte mergi pe IT, minim 25% romani trimisi de prin toata lumea.

    In loc sa ne cautam alti lideri ii rotim in continuare pe incultii si incompetentii astia care nu si-ar gasi de lucru nici la oboselile din pipera.

    Eu nu mai votez raul mai mic. Poate sa castige si UDMR-ul alegerile, pana nu apare ceva nou nu mai merg la vot.

    00
    • „In loc sa ne cautam alti lideri ii rotim in continuare pe incultii si incompetentii astia, etc”

      Ei, vezi, aici e problema. Ca e gresit, nu avem o problema de cautare, e o problema de auto-implicare.

      Pana cand cei cat de cat mai buni, mai cinstiti (vai, ce vorbe mari scriu pe aici) mai competenti nu fac pasul sa se implice civic, nu o sa putem face nimic. Nu vorbim de o problema de a alege mai bine din oferta actuala, care e asa cum e, ci de niste alegeri personale complicate si care presupun ceva sacrificii. Ma refer la activitate civica, activitate in cadrul unor ONG-uri si, inevitabil mai apoi, de implicare politica directa in partide existente sau partide noi. Cati sunt gata sa faca pasul asta?

      Societatea inca nu e coapta. Nu s-a atins masa critica ca sa realizam asta. In societatea romaneasca sunt destule modele de reusita, dar sunt mai toate individuale. La nivel colectiv reusim prea putin. Si in viata politica e locul unde reusim cel mai putin, de departe.

      Si, repet, problema principala e lipsa de implicare, nu alegerile gresite pe care le facem in cabina de vot.

      00
    • Vrem multe dar nu facem nimic.
      Prezenta la vot e de 40-45%
      Sustinatori prin plata cotizatiilor sau a sponsorizarilor directe catre partidele care sa ne reprezinte sunt aproape egale cu 0 (de fapt undeva la 0,8% din popendulatie).
      Munca de voluntariat e aproape inexistenta si asta.
      De implicare directa in activitatea politica ce sa mai vorbesc? In afara de oportunistii care vor sa-si faca casa nimeni nu vrea sa intre in politica.

      Si acum doua trei zile radeati de niste copii ca luau atitudine, ca ce prost o fac si ca nu sunt cool.
      Ei uite ca aia mici au avut mai multe coaie decat multi dintre cei care acum bocesc pe net.

      00
  22. Toporu’.
    Cu toporu se pot schimba multe.
    Un om/ natie/ whatevar nu se schimba pana nu da cu capul de fund/ de jos. Daca nu da bottom nu il doare. Merge si asa.
    S-a iesit in strada doar pentru ca sa intamplat o tragedie -> am atins limita de jos.
    Intrat in parlament/ palat si impartit in stanga si in dreapta. Tu un topor, tu o barda, tu un buzunar la ficat si asa mai departe.

    Am scris asta si mi-am dat seama ca am scris degeaba.

    Da, schimbarea ar trebui sa vina din fiecare. Din fiecare spaga data la doctor, din fiecare ITP luat pe naspa, din fiecare masina cu numere speciale care trece pe rosu, din fiecare stai sa dau un telefon la sefu’ tau sa ma scape, din fiecare stai ca stiu eu pe cineva care poate sa te baga in fata.
    Noi in fiecare situatie ar trebui sa aceptam, sa nu mai dam spagi, sa fim obiectivi cu noi cand gresim.

    Era un articol vechi de-al tau unde ai scris o chestie tare. Fiecare sa isi faca job-ul corect. Sa nu intarzie, sa fie cinstit, sa nu se astepte la spaga, sa nu il faca in dorul lelii si tot asa. Doar asa ne-am creste nivelul de viata noua fara sa facem ceva in plus.

    00
  23. Piedone care le-a dat autorizaţie (fără a avea şi autorizatia de la pompieri) încălcând legea, precum si proprietarii clubului care au pus burete neignifugat ar trebui sa fie in arest in acest moment dar cred ca vor scăpa pt. ca justitia în această ţară îi protejează pe marii jmecheri.

    00
  24. Dacă lepădăturile care au dat autorizaţie ilegal s-ar duce acum la puşcărie cu pedepse maxime prevăzute de lege, alţii nu ar mai îndrăzni să dea autorizaţii pe şpagă ! Proprietarii clubului care au folosit burete neignifugat şi lemn ar trebui şi ei băgaţi la puşcărie. Interesant e ca unuia dintre proprietari ia mai ars un club acum um an. Acestei javre ordinare i-aş da puşcărie pe toată viaţa !
    E cazul să spunem că materialele neignifugate ar trebui interzise prin lege. Anveloparea blocurilor se face în multe cazuri cu polistiren neignifugat care arde ca o torţă ( vedeţi cum a ars faţada hotelului RIN GRAND HOTEL al altei lepădături care e primar şi ne anvelopează blocurile în mod criminal ) Dacă un apartament ia foc se aprinde toată faţada şi apoi şi celelalte apartamente. Ciuruirea blocurilor cu găuri date în percuţie care fisurează betonul este un alt pericol care in cazul unui cutremur puternic îşi va lua tributul de vieţi . În străinătate materialele ignifugate sunt lipite cu adeziv pe faţada blocurilor. Toate aceste mizerii toletate de autorităţi ne vor costa scump la un moment dat !

    00
  25. Cât timp cuvântul ”fraier” e antonimul cuvântului ”nepăsător”, puține șanse la o schimbare.
    De privit 3:50 – 6:00 https://www.youtube.com/watch?v=odd1io5CnbY
    Recomand întreaga emisiune. Invitatul vorbește lucruri interesante (și cunoscute) în context cu articolul.

    00
  26. Cand zic ca nu merg duminica dupa-amiaza pe drumuri, ca ma duc la piata la prima ora ca sa prind loc de parcare si sa ma invart linistit ca nu ma duc sa fac cumparaturi cand e aglomeratie, ca plec la serviciu mai devreme ca sa nu fie nevoie sa ma grabesc, zice lumea ca-s nebun. Am avut si am discutii cu ai mei ca nu-mi place sa fac shopping pe marginea drumului, sa blochez soseaua ca sa-mi iau castraveti sau oua, ca evit sa circul in ore sau pe rute aglomerate, sa nu mai vorbesc cat ma luau sefii la per-pules ca parcam prea departe si trebuiau sa mearga pe jos.

    00
  27. E foarte simplu, lumea face același lucru pe care il faci si tu. Sta si plânge. Tu scrii, te plângi, ca trebuie sa facem aia, ca ailaltă. Dar mai exact, tu ce faci pentu schimbare?
    Nu sunt vreun hater, nu am nimic personal cu tine, dar articolele astea chiar sunt penibile.
    Se plânge unul in gura mare pe net, iar lumea ii da dreptate. Dar nu mișca unul un deget.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.