TVR trebuie arsă din temelii

Ați văzut de-a lungul timpului mai mulți oameni făcând sau lăudându-se că fac emisiuni la TVR, de aceea știri de acest gen sunt marginale:

„Conducerea Televiziunii Naţionale a făcut o prezentare a situaţiei actuale a instituţiei, cu accent pe greutăţile financiare cauzate de pierderile acumulate în timp de SRTv, greutăţi sporite de un val de procese prin care foşti şi actuali salariaţi au revendicat sume de bani prevăzute în contractul colectiv de muncă şi neplătite de instituţie. S-a insistat asupra măsurilor luate pentru reducerea cheltuielilor şi folosirea cât mai judicioasă a banului public şi au fost făcute membrilor Comisiei propuneri de modificări legislative care ar permite SRTv creşterea veniturilor anuale”, spune Comisia pentru cultură şi media a Senatului.

TVR a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care datoriile istorice ale Televiziunii Române se ridică la peste 180 de milioane de euro.

Ce se întâmplă: TVR e o vacă de muls. Nimeni nu se duce acolo să facă treabă, toți se duc să facă o emisiune pe care nu o vede nimeni, dar care costă de trei ori mai mult decât ar costa la o televiziune atentă la costuri.

Și va continua să fie vacă de muls până când nu vor numi un manager la conducere, care va tăia în carne vie toată risipa și mizeria de acolo și va reduce din pierderile de 770 milioane lei.

Am participat la două emisiuni făcute de TVR și redau din memorie câteva chestii care m-au frapat:

  1. desfășurarea de forțe pentru orice: personalul mărit pentru o emisiune (la 4 camere erau cinci operatori, în condițiile în care una era fixă și nici noi nu ne mișcam prea mult prin studio), risipa de resurse pentru emisiune (închipuiți-vă un studio de 3 ori mai mare decât întreaga noastră aranjare, luminat și încălzit), toate astea reducându-se la bani foarte mulți risipiți aiurea. îmi vine greu să cred că, în ditai clădirea, TVR nu are studiouri mai pe măsura emisiunilor și trebuie să încălzească/lumineze studiouri imense.
  2. organizarea defectuoasă. începând de la poartă (dacă nu știți, prin TVR nu poți intra prin orice poartă, trebuie să te duci la o anumită, pentru că e greu să printezi o listă cu invitați și să o dai ambilor portari), prin interior și până la produsul final.

TVR are 2.500 angajați, pentru două posturi TV, un număr imens pentru nevoile sale, și nu doar pentru nevoi, ci și pentru situația sa financiară. Pentru că TVR n-a fost condusă niciodată de un administrator, ci doar de vedete, ba pe comandă politică, ba pe jefuit. Și, ca și în cazul belgianului de la Tarom, oricine va veni va avea de înfruntat mafia locală, care nu se va da bătută prea ușor.

De aceea e mai ușor să fie închisă sau arsă.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

19 comentarii

  1. Lasă. Ca vine Firea primar si rezolva ☺

    00
  2. Corect,
    La fel si Taromul, si Loteria si RATB si Posta, etc….
    Absolut tot trebuie ori inchis, ori privatizat.
    Daca ar fi dupa mine as privatiza si administratiile financiare.

    00
    • Privatizarea cred ca nu e posibila, dar putem sa deschidem puncte de lucru in franciza (dupa modelul ING). Cu aparate care sa limiteze la minim interactiunea om-om. Sa vezi atunci ce interesant ar fi!!!

      00
  3. Zicea un amic, acum cateva zile, ca au luat de 2 ori mai multe masini decat au soferi… asta da comision din „afiliere” !!!

    00
    • tvr e sinecura perfecta.Geme de rosie ce e si de cati securisti batrani si indobitociti in rele adaposteste.Institutia aia nu se mai face bine niciodata, indiferent de pdg.

      00
  4. Aveti grija ce va doriti, Vreti ca oamenii astia sa ajunga sa dea in cap pe strada ?

    00
  5. Daca vreun „insider” din TVR citeste, imi poate spune de ce nu se mai face emisiunea „Aventura Urbana”? Era o echipa de cativa oameni care mergea prin diferite orase din Romania.
    Faina emisiunea, iti puteai cunoaste tara.
    De ce nu se mai face?

    00
    • Probabil nu era facuta de Pile/Cunostinte/Relatii ale sefilor/partidului mult iubit.

      00
    • Tvr mai are emisiunea „Natura si aventura”. Echipa: doi oameni si-un caine. Daca matrasesc si emisiunea aia…
      Intreb sincer: de ce nu fac televiziunile mari emisiunile astea? Nu sint pescari in Romania? Nu vrea romanul sa-si cunoasca tara?
      In puii mei, „Viata satului” stiam ca are o audienta buna…
      Daca moare TVR, lingaii aia de la antene ar trebui sa se opreasca de la lins cururi, ca nu vor muri de foame daca vor face/prelua emisiuni/echipe din astea…

      00
    • TVR nu mai produce nimic, mai… doar toaca niste bani din taxe.

      00
    • NOU
      #12

      Tipul ala cu ‘Natura si Aventura’ are o paine de mancat. E super emisiunea, iar natura de o frumusete deosebita.

      O emisiune cu viitor, desi aia o pun la ore ciudate.

      00
  6. TVR nu mai are nici o scăpare. Un coleg de facultate a făcut practică la TVR și a întrebat de nepoți. Răspunul: Tatăl și mama ta au lucrat în TVR, de ce să angajezi un străin care nu știe cutumele…?

    00
  7. plateste taxa si taci

    00
  8. Plus ca TVR e un cimitir al elefantilor. Tot felul de „vedete” s-au retras aici ca sa manance o paine alba pana la pensie. V. Corina Danila, Mircea Radu, Adelin Petrisor, etc.

    00
  9. belgianu de la tarom este si el mafiot..a fost o concurenta acerba.

    00
  10. e o nuanta destul de ciudata, vedeti articolul la care a dat zoso link, la firmele mari de stat exista sefi idioti care fac tampenii si se cred „bulibasa pe plantatie” asa ca taie si spanzura dupa cum au chef, oamenii dau in judecata institutia, iar procesul pana este judecat bulibasa deja e mutata la alta societate de stat iar la prima deja s-au succedat alti 2 indivizi. asa ca la final poate sa vina oricine ar fi ca ii cad in cap la oale de nu poate sa mai faca nimic

    la tvr am vazut ca au procese si datorii uriase ( nu stiu situatia de acolo asa ca nu pot sa am o parere corecta) asa ca alea rostogolite o sa genereze datorii si mai mari

    aveam acum 1 an o discutie cu 2 colegi de munca ( si eu sunt la o firma de stat ) care mai au 3-5 ani pana la pensie, oameni isteti care pot sa sustina o discutie cu argumente dar, in momentul in care am ajuns la punctul pensie si nesustenabila oamenii aia au pierdut jumate din IQ si nu puteau sa inteleaga ca la un moment dat fondul de pensii o sa pice. pe tema asta si a pensiilor foarte nesimtite am si o solutie care nu le-a placut lor si probabil o sa para la fel de nefezabila si la altii de varsta lor: fondul ala de pensii TREBUIE sa pice si 2 luni sa nu se dea nicio pensie. dupa astea 2 luni se face un fond nou cu ce nume vrea guvernul, etc toti fostii pensionari sunt invitati sa adere la acest fond dar pentru ca nu au contribuit cu nimic trebuie sa se multumeasca cu o pensie de referinta de X ron care sa le ajunga sa-si acopere hrana si nevoi decente. nu pot sa cred ca cineva a avut pe vremea lui ceasusescu sau pana in 95 functii asa de speciale incat sa primeasca o pensie de 15-25 mii ron pe luna, eu tind sa cred ca pentru un pensionar o suma de 2500 ron e decenta, stiu ca nu poate face multe dar e decenta.

    pe acelasi format cu fondul de pensii pot sa fie reorganizate complet 90% din societatile de stat, dar cine o sa prinda taurul de coarne?

    00
  11. Ma doare in cot de TVR -din punctul meu de vedere in era digitala -nu-si are rost o televiziune cu 2500 de oameni! ce dracu fac astia ? Cum e posibil sa nu poti gestioana o televiziune cu buget de la stat cat si din publicitate?! Cat de prost sa fi ca stat sa mai susti asa ceva?! TVR -trebuie restructurata -2 canale -maxim 500 de oameni TOTI SI ASTIA SA CREEZE DRACULUI NISTE EMISIUNI CULTURAL/EDUCATIVE PENTRU COPII , TEATRU , etc .

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube