E timpul pentru short

Cei care ma cunosc – deci nu voi – stiu ca astept de ceva vreme o criza. O astept de atât de multa vreme, incât am fost eu in criza in timp ce lumea a mai adaugat câteva procente la PIB si a prosperat bine mersi. Asa ca ma feresc sa dau sfaturi cuiva, chiar si când sunt solicitate. Scriu mai jos ce cred eu despre evolutia economiei in urmatoarea perioada (1-2 ani). Va invit si pe voi sa va spuneti parerea, daca aveti una.

E timpul sa vindem. Sa vindem imobiliarele daca avem (apartamente in special). E timpul sa vindem indicii americani: SP500, NAS, Dow Jones etc oricare. Chiar si indicii europeni, desi ei au putina intârziere si mai au loc de un 5-10% in sus. O constructie „short” inceputa de la nivelul asta, poate fi câstigatoare in câteva luni. Nasdaq 100 la 7900 pare un moment ideal pentru short. Desi ar putea s-o ia putin razna in sus, doar ca stopeze niste pozitii short prea aventuroase.

Acum, na, nu vindeti casa in care locuiti doar pentru ca valoreaza dublu fata de cât v-a costat constructia ei sau fata de pretul achizitiei. Vindeti doar a doua casa – daca aveti, doh? – sau orice e vandabil cu un profit oricât de mic. Daca aveti mult cash, nu vindeti nimic, dar nici nu va apucati de cumparat. Doar daca aveti foarte mult cash si gasiti o oportunitate incredibila, neverosimila etc.

Daca n-aveti bani si sunteti pe punctul sa va indatorati cu un credit, nu o faceti! Cel putin, nu o faceti cu dobânda variabila, indexare ROBOR sau alte rahaturi. Cu clauze abuzive. Fiti circumspecti, platiti 2-3-500 EUR unui avocat specializat sa va citeasca contractul. Suntem intr-un punct in care putem avea o noua „criza a francului elvetian” la puterea 10. Pe orice valuta.

Oricum, singurul lucru pe care trebuie sa-l faceti e sa nu va luati dupa ce zic eu. Stiu ca unii o faceti cu succes, imi amintiti asta cu un comentariu la fiecare post. Not funny.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

93 comentarii

  1. De data asta e dificil. Europa nu mai produce, dar tiparnita e turata la maxim in numele QE. Dobanzile la Euro sunt negative si BCE incearca din toate puterile sa aiba o inflatie, dar nu reuseste decat sa umfle bursa si preturile imobiliarelor din toata europa la niveluri absolut nesustenabile. Cine opreste tiparnita se sinucide politic si semneaza intrarea in recesiune – cu cat se amana mai mult momentul cu atat caderea europei va fi mai mare…

    Ce e de facut, habar n-am… – sa faci credit, poate-i bine, poate-i rau, sa tii cash, poate-i bine, poate-i rau, sa cumperi aur, poate-i bine, poate-i rau… sa inveti si sa cresti profesional, cu siguranta nu-ti va strica.

    E doar opinia mea, nu-s vreo autoritate asa ca, faceti ce vreti, ca nu ma ajutati si nici nu ma incurcati…

    00
    • In Franta si vecini, inca sunt credite cu dobânzi fixe relativ bune (adica mici). Partea proasta e ca si imobiliarele sunt foarte sus la ei. Ideal ar fi sa iei credit cu dobânzi fixe din Franta, pentru a cumpara ceva in RO. Dar e complicat. Au avut o perioada in care dadeau românilor stabiliti in Franta pentru investitii/achizitii in România. Nu (prea) mai dau.

    • Fluture : SG, CE, LCL nu dau. Restul nu știu.

      00
  2. Nu inca, bos. Mai dureaza petrecerea, cel putin anul asta…

    00
  3. Fluture, știi că ți-am „recunoscut” meritele când a fost cazul, dar… scuză-mă, acum bați câmpii… Ai tras ceva pe nas?

    00
  4. Cumparati de o parte din bani aur (chiar si fizic ). Atlfel cine stie daca o semana cu aia din 29-33 poate si niste conserve , orez la pet si macaroane la butoi.

    00
  5. Ok, in ce moneda ai recomanda sa tinem economiile? si ce nu ai recomanda in afara de leu?

    00
  6. Hmm, tot aștept acest short și nu mai vine. Adică toată lumea anunță de vreo 2-3 ani asta. Între timp SP500 zboară (mă rog nu foarte sus dar nah). Bine, de venit vine el dar nu se știe când. Dacă ieșim acum ce facem? Stăm cu banii la saltea?

    00
    • 2-3 ani? GS anunta contra tuturor ca SP500 o sa ajunga la 2900. Iata-l la 3000.
      Daca as avea mult cash, l-as tine intr-o caseta de valori.
      N-am, asa ca am un stock de WC-uri luate la promotie :-)

    • Da, stai in cash (in bănci).

      00
    • Bagă-ți bagnii la Deutsche Bank.

      00
    • @fluture „Daca as avea mult cash, l-as tine intr-o caseta de valori.”

      Am un cont de euro pe care imi intra banii din freelancing. Doar de curiozitate, sugerezi sa ii scot si sa-i tin intr-o cutie de valori sau sa-i tin acolo?

      00
    • ZuZu, nu sugerez nimic. Am spus doar cum as face eu. Am incredere (relativa) in banci si in chestia aia cu garantia depozitelor pâna la 100.000 EUR. Singura hiba in toata chestia aia e ca nu se precizeaza durata in care iti sunt rambursati cei 100.000 EUR daca pica banca.
      Banii in cutia de valori nu produc nimic. Basca mai platesti si inchirierea cutiei. Dar daca se intâmpla nebunia, sunt la dispozitia ta. Daca nu cumva vor decide sa blocheze si accesul la cutiile de valori…

  7. Acu’ vorbind serios (inițial m-am bucurat că Fluture tine la glume, dar se pare că m-am înșelat), treaba-i simplă, e artimetică pură: suntem prea mulți pe planeta asta! Punct.

    Planeta are resurse limitate (de orice gen). Când ai un măr și vrei să-l împarți în două e una, iar când vrei să-l împarți la 20 – să saturi 20 de persoane din același măr – e cu totul altceva. Sutem, ca specie, într-un punct în care numărul populației trebuie controlat într-un fel sau altul.
    Până în urmă cu ceva vreme o mai puneam de câte-un război… Deci, ori asta urmează, ori un guvern planetar. Nu imediat, evident… însă în timp cam asta va fi, dacă nu cumva se află vreun dezaxat să apese butonul roșu și-atunci am rezolvat problema, probabil dispărem ca specie…

    00
    • Aha, deci tu poti sa faci glume, Fluture nu.

    • Toată populația planetei încape in Manhattan daca pui oamenii unul lângă celălalt. Nu suntem atât de mulți pe cat crezi, raportat la suprafața si resursele planetei. Si nici nu suntem pe cat de eficienti putem fi in producția alimentelor, etc.

      Țările se îmbogățesc in urma creșterii populației.

      00
    • „Stand on Zanzibar”
      Ba, m-au trecut nitel frigurile cand am vazut comentariul asta.
      Nu stiu de und eai luat referinta cu manhattan, dar John Brunner era mniezo.
      Cititi-l.

      00
    • @habarnam Waitbutwhy.com.

      00
    • suntem multi pe naiba. stai sa vezi de prin 2050, cand e preconizata caderea, o sa ziceti toti ca ce bine era cand crestea populatia.

      00
  8. Nush asta e senzația mea că de vreo 3 ani se tot zice că vine criza, că e ciclic, că e overdue. Nu zic că nu vine, sunt tentat să ies dar nu știu… să stau așa pe ei…mă rog, eterna problemă. Dacă toată lumea ar ști nu ar mai fi probleme.

    00
  9. Nu mai baga boala in oameni. Mai am lucruri de vandut.

    00
  10. Nimeni cu bitcoini, cu mucicoin sau bucicoin?
    Meh, slabut, ma asteptam sa vina profetii si aici. Sau aia inca mai asteapta sa creasca 1 BTC la $100k?!

    00
  11. Buy high sell low e reteta succesului.

    00
  12. Fluture, suntem pe aceiași lungime de unda. Deși nu ai intrat in detalii (pe care sunt convins ca le cunoști), sunt o serie întreaga de indici care indica ca in 2019-2020 va începe o noua recesiune globală. Putin research nu strica, mai ales celor care cauta sa cumpere acum imobiliare ori acțiuni la bursa (NYSE, AUX, etc). Eu personal am scos imobilul la vânzare, si am vândut toate acțiunile de ceva timp. Toate!

    Recomand celor care doresc sa afle mai mult sa urmărească câteva din clipurile lui Phil Town pe YT (si alții..). E cert ca marketul nu poate fi prezis de nimeni, insa un trend este altceva si nu trebuie sa vinzi la top ori sa cumperi bottom.

    00
    • „. Eu personal am scos imobilul la vânzare, si am vândut toate acțiunile de ceva timp. Toate!”. Și ce-ai făcut cu cash-ul?

      00
    • Interesant Phil Town, multam

      00
    • Si cand o sa sti sa cumperi din nou? Presupunand ca o sa ai noroc si o sa ghicesti corect o sa-ti fie foarte greu sa te decizi cand sa cumperi, piata ar putea creste din nou chiar peste ce ai avut si tu sa ramai pe margine. Ca exemplu anul trecut am „pierdut” peste CAD$ 100K (~ 68K Euro) intr-o saptamana in decembrie si peste CAD$ 200K (~ 125K Euro) in trei luni. Anul asta dupa vreo 3 luni recuperasem „pierderea” si continui sa fiu pe plus comparand cu anul trecut.

      PS: Am pus „pierdut” si „pierderea” in ghilimele deoarece pana nu vinzi nu ai o pierdere/castig decat pe hartie.

      00
    • in cazul unei crize ‘teribile’ de unde stii cand este finalul? daca investesti si mai cad actiunile inca 50% … sau daca isi revin cum si-au revenit in decembrie si tu esti in asteptare…. cam greu cu market timing

      00
  13. Și totuși. Am văzut un clip pe undeva cu un tip ce spunea că, înainte sa cadă rău bursa, o să crească mai întâi foarte mult și brusc. Și ăla ca și fluture, a avut dreptate criza trecută.
    Așa că, părerea mea să nu vă grăbiți să ”short” ci, dacă nu sunteți siguri, pur și simplu vinde-ți-vă acțiunile și stați pe cash.
    Eu zic că, DACĂ VINE VREO CRIZĂ, mai durează vreo 3 luni așa .. și nu o să crească doar 10% cât să suportați pierderile în caz că vă apucați să pariați pe cădere, ci o să crească vreo 25-30%. Poate o să vedm MSFT la 180$, WM la 155$ cine știe.

    Nu zic că îl cred pe ăla, sau că sunt vreun expert, doar vreau să vă dau o altă perspectivă și să vă fac să nu vă jucați aiurea dacă nu știți ce faceți cu adevărat.

    Cum sunt optimist de felul meu, cred că nu o să fie de fapt nici o criză și lumea a început să se mai educe în privința asta, plus că înainte nu era așa ușor și nu știa lumea că poți să câștigi și dacă pariezi pe scăderea prețurilor acțiunilor, acum e mai complexă treaba și sunt mai mulți jucători ca niciodată. Mișcările prețurilor sunt haortice și pare un fel de ”scuturare” de pleavă, de oameni care nu știu ce fac și care ”încearcă și ei”. Odată dispăruți oamenii aceștia o să se mai stabilizeze lucrurile și nu o să cadă decât ce merită. Deci tot cash e cel mai bine în perioada asta.

    00
    • Asta e „market timing” si e foarte greu de facut consistent de profesionisti sau de amatori.

      Cat despre preturi am citit pe un forum despre un tip care a investit in perioada de boom in IT inainte de 2000 cam $15K intr-o companie de fibra optica (imi scapa numele acum). Relativ repede a ajuns la peste $400K. Omul s-a diversificat , a cumparat si alte companii din IT (acelasi sector). A venit criza din 2000 si aia 400K sau cam topit. In final a vindut cam toate actiunile prin 2002-2003 cu vreo $25K. Onorabil zic eu.

      00
  14. Eu prevăd ca energia nucleară o sa fie baza in viitor oricât ne kkm pe noi cu resurse green and shit. Deci eu unul am inceput sa imi fac stocuri de uraniu. Recomand!

    00
  15. Fain.. Eu intre timp ma gandeam sa vad daca-mi ajung banii sa mai iau o pizza.. Da’ de ce sa nu ne dam cu parerea cot la cot cu „bogatanii”..

    In fine, zona euro (nu noi, zona euro) o sa aibe o surpriza placuta la recesiunea asta si n-o sa si-o ia chiar asa grav.. Nu stiu de ce am impresia ca tura asta s-au facut cateva pregatiri din timp (cred ca BCE creste inflatia exact cu cat vrea si cat trebuie, FTA-urile facute de UE aproape la foc automat, Franta si Germania se comporta ciudat) si principalul pierzant va fi dolarul american in vreo 5, 6 ani…

    Da’ plm, de ce sa mint.. nu ma prea pricep la economie si e mai mult o parere legata de situatia geo-politica inceputa inca din criza trecuta…

    00
    • Italia e practic în faliment, sistemul bancar european la fel. Dobânzile sunt negative, dar va fi bine în europa :)

      00
    • Pai asta zic si eu.. in zona euro dobanzile sunt negative in ciuda faptului ca avem tari ce sunt conform definitiei in recesiune..
      Euribor inca e pe minus, toate tiparnitele merg si conform inflatiei din zona euro aparent se tot cumpara moneda… si se tot cumpara..

      Dupa cum am zis.. nu sunt expert dar vom avea o surpriza (a nu se citi ca n-o sa vina nici o criza);

      00
  16. Din 2009-2010 lucrurile tot au mers in sus. La nivel global este cel mai lung ciclu de crestere economica. Fata de varful din 2008 toti indicii s-au dublat, ieri DOW J a atins pentru prima data in istorie 27.000 de puncte. Valorile astea record sunt semne ca lucrurile se incing si nu mai pot continua asa pentru mult timp. Urmatoarea corectie va fi mult mai drastica decat cea din 2008. Una e sa cazi de la etajul 2 si alta e sa cazi de la etajul 4. Multi isi vor rupe gatul pentru ca simt ca piata inca duce si se vor arunca in tranzactii la limita. Bine, discutia asta era perfect valabila si acum doi ani si uite ca lucurile au tinut.

    Langa mine a inceput acum 2-3 ani constructia unui bloc enorm intr-o zona de case in zona Bd. Dacia – Mihai Eminescu. (Alecu Russo Residence) Am zis ca il prinde criza cu pantalonii in vine si ramane cu monstrul in santier. Acum a pus primele apartamente la vanzare, 2 camere incepand de la 172.000 Euro + TVA pentru 85 mp. Locuri de parcare 15.000-18.000 Euro. Zici ca e iar 2008 cand cereau 120.000 de euro pe apartamente de 2 camere in blocuri comuniste din anii 70-80.

    00
    • In 2008 cereau 120k pe apartamente in cartierele dormitor nu in centru unde zici tu, acolo erau 300k. Bucurestiul a cam sarit peste bula asta, sunt preturile la nivel de 2010 nu a ajuns nici pe departe la varful din 2007-2008. Clujul arata a bula, preturi enorme de 4-5 ani, acum a trecut peste nivelul din 2008.

      00
  17. la americani o sa tina cresterea cat e trump la putere. Pentru ca pietele au incredere in cineva care chiar intelege cum e cu milioanele si cu interesele si cu protejarea lor.

    In clipa in care va castiga Warren sau alt democrat, care nu stiu decat 100% politica de televizor, se va duce pe apa sambetei si increderea.

    Iar daca acela reinvie politica de cedare economica fata de China a lui Obama, catastrofa completa.

    00
    • Cedarea a inceput de pe vremea lui Clinton nu Obama…cind transferi 80% din capacitatea de productie intr o tara straina la ce te astepti?….nu poti sustine o tara cu facut pizza si speculat bursa.

      00
    • da, cred ca ai dreptate. politica asta a inceput mai devreme.rezultatele au aparut dupa vreo 5 ani

      00
  18. Si un vechi proverb filipinez: degeaba poti mirosi rahatul daca nu te poti feri din calea lui.

    00
  19. Eu aștept, nu o criză, ci o scădere a prețurilor imobiliarelor de 5 ani deja. Era mai inteligent din partea mea, dacă intram atunci în horă, dar am zis că darea în plată, că se termină cu prima casă, că trebuie să crească dobânzile la un moment dat. În schimb darea în plată nu a avut nici un efect, prima casă a continuat bine-mersi, dobânzile au crescut, însă nu îndeajuns, au crescut foarte mult salariile la bugetari, banca europeană anunță TLTRO III.

    Ai putea spune că deja a început, Deutsche Bank e pe marginea prăpastiei, Italia e falimentară, deficitul nostru bugetar e mare, cât se mai poate merge pe creștere? Greșesc deja de prea mult timp că să mai fie relevant ce cred eu.

    00
    • Nu o sa vina nici o criza in urmatorii 5 ani, stai linistit. Ce a fost in 2008 nu se mai repeta.

      Crize o sa mai fie, da, dar nu de felul celei din 2008. Creditarea era atunci incredibila.

      Cunosc pe cineva care era in trafic, oprit la semafor, in masina. Langa, opreste o prietena, care lucra la BCR. Tipa l-a intrebat daca are nevoie de bani pentru firma, adica credit. Tipul a zis da. Seara avea banii in cont – 50 000 euro.

      Era o frenezie de neinchipuit. Garsoniere in blocuri comuniste in Titan se vindeau cu 100 000 euro….

      00
    • Pai cica ttranzactiile scad de la an la an, BNR a limitat indatorarea la credit la 45% din venit, dobanzile is mai mari. Ce mai tine pretul sus, cred eu, ca vin romanii din strainatate cu bani si cumpara.

      Iar preturile la imobiliare sunt rase in sus de agenti astia mizerabili. Caut sa cumpar apartament, ma duc sa vizionez unul si proprietarul zice ca vrea 80k…cateva zile mai incolo vad anunt de la o agentie cu acelasi apartament listat cu 85k. Si am vazut deja 3 cazuri din astea. Agentii umfla pretul aiurea + constructorii de blocuri noi.

      00
    • @Tziahs citește un pic forumul softpedia, să vezi câți deștepți explicau în 2008 că prețurile la apartamente nu vor merge decât în sus și pe noi ne ocolește criza, că e cererea mare etc. Realitatea e că nu poți ști când lovește, dar dacă lovește, fi sigur că vom fi și noi afectați.

      La ora actuală realitatea e că Germania e aproape de a intra oficial în recesiune, cea mai mare bancă din Germania și din Europa e nevoită să concedieze 18.000 de oameni ca să supraviețuiască și e pe cale să devină noua Lehman Brothers, iar Italia e pe cale să devină noua Grecie. Diferența dintre acum și atunci e că dobânzile sunt deja negative, deci una din pârghiile bâncii centrale europene e anulată.

      Europa e pe marginea prăpastiei. Că va cădea în ea sau se va redresa, vom afla, presupun, mai târziu.

      00
  20. NOU
    #67

    „Cei care ma cunosc – deci nu voi – stiu ca astept de ceva vreme o criza. O astept de atât de multa vreme, incât am fost eu in criza in timp ce lumea a mai adaugat câteva procente la PIB si a prosperat bine mersi. ”
    Cum îți protejezi banii? Ai valută? De care? BTC? Aur? Cum anume? Te întreb fiindcă mă gândesc că dacă vine criza pe care o tot aștepți ar trebui să te fi organizat altfel decât ceilalți ca să nu te prindă și pe tine. Nu?

    00
    • am scris si mai sus: bonds. si daca aveti actiuni si vreti sa le pastrati, optiuni de Put.

      00
    • Bonds?….Este o idee nu prea buna…..deci dai imprumut la un guvern falimentar…..care nu a fost in stare sa si balanseze bugetul…?Plus rata de dobinda la bonds nu acopera nici macar inflatia…

      00
  21. Vad ca multi de pe aici viseaza la marea criza imbobiliara, voi va dati seama ca criza inseamna haos cu concedieri, taieri si cresteri.

    Vad deasemenea ca faceti comparatii cu 2008, diferenta e ca atunci a fost o explozie a preturilor intr-un an, insa acuma e vorba de o crestere continua in fiecare an.

    00
  22. NOU
    #71

    Daca sfatul tău e sa vândă toti, cine cumpără?

    00
    • Cei care nu urmeaza sfatul :)

      00
    • Cumpara prostii care nu citesc pe-aici. Sunt destui pe care-i mananca-n cur sa cumpere fix cand bula sta sa se sparga, atat ii duce capu’.
      Ma mai distreaza unii colegi de munca care acu’ 10 ani se jucau cu putza-n praf ( sau cu papusile, dupa caz… ) dar isi permit la varsta lor sa ne tina lectii despre investitii in imobiliare. Acu-i momentu’, cine nu-si face credit pe 30 de ani e prost !

      00
  23. Multumesc Fluture! Si totusi in ce sa investesc pe termenul lung? Sa inevstes acum sau mai tarziu.

    00
  24. În mai 2019 se declară că inflația e cea mai mare din ue, 4,4%. La sfârșitul lunii mai, sunt alegerile europarlamentare si intra Dragnea la parnaie.
    Acum 2 zile se declară că inflația pe iunie a fost de 3,84%.
    Cand incepe criza si trec câteva luni de criza, inflația va scădea sau va creste?

    00
  25. dragut articol congrats!

    o recomandare de baza pt toata lumea ar fi: nu faceti cumparaturi imense in urmatorul an. la modul casa cu credit pe 30 de ani. sau masina scumpa in leasing pe 4 ani.

    cum va protejati de criza? nu exista surefire way, depinzand de gradul vostru de expunere. dar daca aveti stocks incercati sa va duceti pe bonds. altfel protejati-va cu optiuni de Put (faceti bani cand descresc actiunile). daca detineti orice in EM vindeti. EMs vor fi moarte.

    orice faceti incercati sa salvati bani. daca pica cum a picat in decembrie, atunci oportunitatile de cumparat vor fi incredibile.

    00
    • pai si ai profitat de oportunitatile din decembrie? de ce de data asta o sa fie mai usor de ‘profitat’ de pe urma oportunitatilor?

      00
  26. Cand zici vindeti tot, nu prea pricep la ce te referi : la imobiliare din Romania sau din Franta? Daca incluzi si Franta, te referi la imobiliare in regiunea pariziana unde supraevaluarea e evidenta? Si te referi la cele cumparate pe credit?
    In regiunile non pariziene ale Frantei pretul pe mp la apartamente imobile e mai mult decat decent, 900-1100 euro mp. Date in chirie isi scot banii in 10 ani in general, 20 in caz de randament prost si crize. Daca nu sunt luate cu credit…. nu vad riscul sincer. Poti elabora?
    Multumesc.

    00
    • 900_1000€ cred ca e undeva la cuca macaii. In regiunea lyoneza pretul este peste 3200€ mp; aici ma refer la locurile unde chiar poti locui fara sa ai ca vecini tipi de inteligenta unei maimute.

      00
  27. Singurul care are Viitorul e Hagi.

    00
  28. Prin targ umbla vorba ca or inceput sa scada binisor tranzactiile imobiliare. Asta ma face sa cred ca toata lumea si-o cumparat apartament/casa iar acu mai cumpara doar „necajitii” care acumuleaza imobile.

    00
    • Zilnic unii implinesc 18 ani, saptamanal se casatoresc cupluri, tinerii se satura de stat cu parintii si decid ca nu chiria e cea mai buna idee acum – ergo vanzare apartament/casa.

      00
  29. fratemio plange ca n-a avut bani cand bitcoinul era jos in criza asta… cica s-au facut bani frumosi ca iar a crescut.

    a cumparat actuni BT in decembrie si a vandut acum pe profit frumusel + dividente.

    am ras de el cu bursele lui dar incepe sa faca bani inclusiv pe monede virtuale. are ethereum sau ceva de genu. nu stiu ce sa zic…

    iar cu criza… si eu o cant de atata vreme ca am impresia ca nu mai vine :))

    un film pe tema asta…
    https://www.youtube.com/watch?v=vgqG3ITMv1Q

    00
  30. Hai sa-ti zic cum poti sa iei teapa vanzand tot: incepe o criza pe o inflatie galopanta. Google inflatia mondiala si vei vedea ca daca ai bani cash acum chiar pierzi. Inflatia se accelereaza chiar in timp ce vorbim. Toate se scumpesc.

    00
  31. Nu am inteles niciodata de ce lumea asteapta sa cada pretul la imobiliare.. pur si simplu. Recesiunea e una, marea criza universala e altceva. Evident ca exista cicluri si exista corectii insa nu ceva spectaculos, daca in 5 ani creste pretul per ansamblu cu 20 la suta si apoi scade cu 10 nu e ceva spectaculos, e o corectie.
    Scaderea aia uriasa a fost in 2008 insa din 89 pana in 2008 nu a fost alta si in alte parti ale lumii s-a resimtit diferit, la fel cum taiere salarilor bugetarilor a fost la bugetari, cei de la privat nu au suferit la fel in acelasi timp.
    Da, o sa avem recesiune, o sa scada niste lucruri si apoi o sa urce inapoi.Daca ne uitam istoric vedem ca mereu piata si-a revenit in timp.

    00
  32. cand ajung taximetristii si coafezele sa vorbeasca despre bursa, criza este la usa!

    00
  33. NOU
    #91

    Eu nu am foarte mulți bani și nici nu sunt pasionat de Bursă. Fac mișcări lente și caut un ușor confort psihic pentru câte zile mai am pe pământ. Apreciez sfaturile lui fluture, dar aleg sa nu ma bag în asta. Am impresia ca, oricum ai da-o, e o sursă de stres în plus

    00
  34. De pe site-ul ING: In eventualitatea excepțională de insolvență a ING Bank N.V. Amsterdam , Schema de garantare a depozitelor din Olanda, administrată de De Nederlandsche Bank N.V. (Banca Centrală a Olandei) (DNB), îți va pune la dispoziţie compensaţiile cuvenite (până la 100.000 EUR) în termen de cel mult 20 zile lucrătoare de la dată la care depozitele au devenit indisponibile.
    Daca n-o fi asa, Dumnezeu cu mila!

    00
  35. Confundati „crizele” si mi se pare ca incercati sa creati o isterie artificiala.

    Inainte de marea criza un ap cu 2 camere in bucuresti in zone precum Militari ajungea la 85k.

    Imediat dupa criza au ajuns pe la 50-55k. Acum un ap de 2 camere se vinde cu vreo 65k, deci in niciun caz nu mai este vorba de un pret umflat artificial, este pur si simplu o consecinta a cererii foarte mari.

    Maxim daca scade cu 5%, in caz ca mai vine vreo recesiune. Ma refer la marea majoritate a imobiliarelor.

    Eu cred ca oamenii au invatat cate ceva din greselile trecute, dar mai ales bancile, care acum dau credite mult mai greu decat inainte de criza.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)