Cel mai tare samsar din lume vinde un BMW

update: fratele lui a vândut un seria 5 altui norocos.

Un meseriaș cumpără un BMW seria 3 cu 200.000km pe bord de la un domn samsar, mașină adusă din Spania. Orbit de prețul foarte mic și de starea exterioară impecabilă a mașinii, nu îi mai face nici un test (v-am spus, așa îi agață pe fraieri, lasă prețul jos și joacă la presiune) și…

Luna asta am cumpărat un 320d fl. Găsisem ceva ce îmi plăcea din orice punct de vedere. Mai testasem şi alte maşini şi nici una nu trăgea la fel de bine. Bazându-mă pe chestia asta şi că el îmi prezenta o factură din spania (ţara de unde provine maşina) în care *cică* s-ar fi schimbat anul trecut turbina şi consumabilele, am zis că a2-a zi de dimineaţă să facem actele. Zis şi făcut, băiatul mi-a spus că are o treabă până în 10 şi după să ne vedem. A2-a zi la 8:30 mă sună şi îmi spune că şi-a terminat treaba şi să ne vedem. Imediat ce am cumpărat maşina,tipul mi-a spus că nu are decât o cheie (şi aia toată ruptă) am observat că nu mai am martorul din bord care afişează dacă am becuri arse sau portiere deschise, nici semnalizarea nu se mai aprindea în bord (deşi, când văzusem prima dată maşina, ţin minte că erau funcţionale).

Am mers cu maşina toată ziua şi n-ar fi dat nici un semn că ar pica ceva, trăgea frumos, nu scotea fum de nici o culoare, turbina nu o auzeam deloc, nu îmi venea să cred că după o zi de mers prin oraş, acul de la motorină debea se mişcase, eram foarte mulţumit. La finalul zilei am constatat că nu puteam regla oglinzile din buton, nu mi se aprindeau toţi martorii din bord, comenzile pt volum nu funcţionau însă când porneam pilotul automat, mi se aprindea un beculeţ verde în bord şi aveam şi martorul de la apa pt parbriz aprins (mai încolo am sesizat că am un furtun crăpat care duce apa la far şi de acolo mi se scurge apa), claxonul debea se auzea iar încălzirea în scaune funcţionează, dar mi se pare că nu încălzeşte cum trebuie.

Următoarea zi am plecat să traduc actele, am parcat maşina şi când să o pornesc iar, nu a vrut să mai pornească. Învârtea, dar nu pornea, bateria e ok. Am tractat-o repede la un service unde am nişte prieteni pe care mă pot baza şi pompele de motorină mergeau foarte bine, mi-a spus că ar fi posibil să fie ceva din partea electrică (el mi-a dat un răspuns mult mai complex dar ar fi mult de scris) Am reuşit să o pornim cu spray dar dacă nu mai dădeam cu spray se oprea.

Ştiu că am luat o mare ţeapă şi că m-am grăbit ca un prost fără să verific maşina, însă faptul e consumat. Maşina avea deja scos plasticul ăla de unde o remorchezi şi am făcut legătura imediat că mai fusese remorcată şi înainte. Tind să cred că cineva a încercat să facă ceva la partea electrică şi nu a reuşit decât să înrăutăţească situaţia. Având în vedere că trebuie să mai plătesc şi taxa de înmatriculare şi costurile de reparaţie, se merită să o mai ţin(dacă motorul e ok) ? Sau să o dezmembrez ? Ştie cineva cam care ar fi rezolvarea ? Mai am o Octavia 1 1.9 TDI şi am 100 de mii km în care n-am schimbat decât consumabile de când am luat-o şi am verificat tot ce se putea verifica la ea şi la asta nu ştiu cum de am putut lua o plasă aşa de mare…

Update: maşina a fost dusă la un electrician prost care a încercat să ascundă nişte erori(cum ar fi airbagurile) şi a făcut o treabă atât de bună încât a reuşit mai mult să o strice. Maşina e acum la un service la un prieten de la care ştiu că nu a plecat nici o maşină nereparată :D Aştept să repare ce au stricat alţii. Sper să nu mă trezesc cu prea multe surprize…am condus-o o singură zi dar mi se pare genială (până în momentul în care nu a mai pornit)

Nu-mi citeşte airbagurile, am 3 bujii arse şi egr-u e pe ducă, cam asta-i tot…

Am fost azi la mecanic. A desfăcut tot bordul, nr de km din ecu: 691000. Ca un rezumat la ce a constatat el până acum, maşina e varză. Chiar nu ştiu ce să fac, aş repara-o şi aş da-o, să o dezmembrez dacă reparatul costă prea mult ? La 691000 de km se mai poate merge ? Că-s prea şocat ca să analizez situaţia…

Am dus azi maşina la cineva care se ocupă numai de bmw-uri şi are şi dezmembrări numai cu bmw.Are şi de 150 ca al meu. Mi-a reparat toate luminile din bord, nu am martori aprinşi, nici o eroare, doar nişte becuri arse pe stopurile de frână. În 3-4 ore omul a verificat cam orice piesă prin care trece motorina, toate-s bune, injectoarele-s şi ele bune. Trebuie să fie ceva din partea electrică…încep să mă gândesc să o păstrez…dacă îi ok şi se poate merge cu ea…că dacă o dau sigur pierd bani.

De aici. Pe mine mă amuză aia cu 691.000 km, de cascada de probleme tehnice nu zic nimic. Oricum, aia cu stins toți martorii din bord e de reținut.

 

BMW_E46_front

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

128 comentarii

  1. Important e să aibă mp3 și să nu uite să verifice dacă funcționează poziția și proiectoarele.

    00
  2. E o reclama buna totusi…aproape 700k km….masina aia a muncit serios. Primii propietari au fost fericiti….Goguta asta a vrut musai Bmw…sa o stapaneasca sanatos!

    00
  3. Ceva nu se leagă. Ăsta care a cumpărat BMW-ul are o gramatică aproape impecabilă.
    #ConspiraţieMasonică

    00
    • Aproape

      00
    • dar e teribil de prost. chestie care se leaga cu bamveul.

      00
    • prostia nu se leaga cu beamveul – unii dintre cei mai inzestrati ingineri din lumea asta au produs o masina avansata pe care multi dintre noi o dorim. chiar si cei care umblam cu hyundaiuri i20 luate de noi cu 15.000 de euro. faptul ca cei mai slabi dintre noi (prosti, inculti, dobitoci) cedeaza si ajung sa isi orice bmw nu reprezinta nimic pt ceilalti proprietari . cum nici eu nu spun despre tine ca esti un sofer care uraste soferia si de aceea umbla cu un i20. desi, probabil ca ar fi mai adevarat …

      00
    • „debea functioneaza”? Really?!?

      00
  4. In acest caz complex nu aveai cum sa iti dai seama ca au umblat in masina, „debea” se observa mici amanunte.

    00
  5. ”Claxonul debea se auzea.”

    00
  6. „Zis şi făcut, băiatul mi-a spus că are o treabă până în 10 şi după să ne vede”

    Primul indiciu ar fi fost ca e „baiatu” si nu domnul samsar!

    00
  7. Cu vreo 10 ani in urma mi-am vandut dacia. Incercam eu sa ma scuz in fata cumparatorului de micile pete de rugina, de faptul ca, capota se inchidea mai fortat, ca un geam se deschidea doar pe un sfert, iar el atat m-a intrebat: are scrumiera si bricheta? Nefumator fiind, erau noi, nefolosite. A cumparat-o pe loc.

    00
  8. Intotdeauna e mai bine fara martori. :D
    Scrie cat a dat pe parciul asta ?

    00
  9. propun niste premii anuale „gala samsarilor” unde sa se premieze astfel de baieti si alta gala „prostul anului” unde sunt sigur ca cei de pe bmw forum ar ocupa toate pozitiile si categoriile

    00
  10. Asta cu masinile e groasa, nu rad de astia care isi iau tepe, mai ales cand ai o obsesie pentru un anumit model, care la prima vedere arata bine, are un pret bun, etc. Dar trebuie sa deschidem ochii, sa luam pe cineva care se pricepe la verificat masini, sa o testam inainte foarte bine. Oricum eu garantez ca 80% din masinile ce le avem pe strazi si sunt aduse din afara, au kilometrii dati peste cap, de la masini de genul audi a3 si terminand cu a8, seria 7 etc. Chiar zilele trecuta ma uitam la masini, era un e clas din 2014, nu avea un an vechime, dar 170 000 km reali, va dati seama ca in 5 ani ala o sa aiba 700 000, dar o sa ajunga la nea costel cu 80 000 reali tipla

    00
    • 80%? Cred ca glumesti. Din masinile aduse din afara, special pentru a fi vandute (nu am zis nimic de samsari, dar, ca regula, ei le aduc), cred ca sunt sub 1% cu km ne-dati inapoi. Practic, daca vrei sa cumperi o masina adusa pentru revanzare, trebuie sa pleci cu ideea ca nu sunt km adevarati cei din bord.

      00
    • 170.000km in mai putin de un an inseamna ca masina a mers zilnic in jur de 500km. Nu ti se pare ca exagerezi?

      00
    • @Radu, esti un potential client de pacalit.. Uite un anunt de genul, nu il mai gasesc pe cel de care vorbeam .

      00
    • @Saragea, nu fac parte din tagma doritorilor de chilipiruri de genul celor evocate aici. Legat de anunt vad ca prima inmatriculare e in 09/2013 iar km. declarati sunt 118.000.Ceea ce pare verosimil pentru o utilizare intensiva. Revenind la cele scrise de tine in primul post: 170.000km in mai putin de un an inseamna ca masina aia nu a stat pe dreapta mai deloc, 24/7, ceea ce da-mi voie sa nu cred…E dreptul meu sa pun la indoiala unele afirmatii, asa cum e dreptul meu sa fiu de acord cu multe din comentariile care amendeaza prostia celor care isi cumpara toate cazaturile cu emblema BMW.

      00
  11. 200-350 lei o verificare la o reprezentanta BMW. Si daca facea programarea samsarul sigur nu venea cu masina, deci se incheia totul rapid. Totusi bine ca are motor de BMW, la cum descrie ca a cumparat-o putea sa aiba si motor de Lada, important era sa traga!

    00
    • Stai linistit ca accepta unii , n au nimic de pierdut :))) am vazut ceva mașini de la samsari si acceptau toți test in reprezentanta… pana le ziceam ca dacă e cu km dati înapoi sau lovită plătesc ei , atunci nu mai voiau..

      00
  12. un comentariu de pe forum
    „Daca a pornit cu spray, inseamna ca nu are combustibil…!”

    i LOLed
    cu spray se porneste doar motoarele duse nu alea care nu ar avea combustibil

    00
  13. i LOLed 2
    „cu spray se porneste doar motoarele…”

    00
  14. Masina asta a facut un drum dus intors pana pe luna, asa de chestie.

    Sa o exporte in Cuba, aia o mai folosesc 20 ani lejer.

    00
  15. Ce rau esti bai Zoso! De ce n-ai citat si ultimul post?! Povestea e de fapt cu happy end :))))

    ” Problem solved ! Acum m-a sunat mecanicul, mi-a zis că a găsit un scurt pe undeva, nu am înţeles exact unde, îl rog să îmi explice mâine, maşina porneşte şi merge fără probleme, am să postez nişte poze mai încolo. ”

    Deci da-i in mortii lor de 691.000km! S-a rezolvat „scurtul” deci PROBLEM SOLVED :))))))))

    Cred ca pana si samsarul i-a dat un sms de felicitare la baiat: „ti-am zis quae k mashina e buna?! ce drecu… te-ai speriat degeaba sa moara mama”

    00
  16. Am trecut recent prin achiziția unei mașini second si am dat piept cu specia numIta samsar. La fiecare masina care consideram ca merita deranjul unui test nu am fost fara laptop, tester si clasicul magnet de frigider. 3 luni am căutat pana am gasit o masina in toate mințile ei. Cu ocazia asta pot sa confirm ca 90% din mașini sunt aranjate. Restul de 10% au prețul pe măsura si puțini ii cred când vine vorba de nr de km. E destul de greu sa fii cerebral atunci cand ai banii in buzunar si i masina care te încânta in fata ochilor. Una din regulile de aur este sa nu mergi niciodată singur si sa mai iei un set de ochi cu tine care filtrează mult mai bine informația decât tine, viitorul proprietar. Cand ii întrebi de tester sau cand te vad cu magnetul de frigider pus pe aripi si stâlpi parca le dai cu acid in ochi nu alta.
    Piață second mai are nevoie de ceva legislație pana sa ajungă la un nivel safe pentru cumpărător.
    O parte din vina o poarta si consumatorul care prefera sa fie mințit. Cu un detailing de 150 de euro scoți din orice mașină un bibelou „țiplă” cum ii zic multi. Comparatorul prefera mereu o masina cu mai putini km in bordbord(sperând ca ar fi reali) decât una cu ceva mai multi km dar reali, știind la ce sa se așteapte in viitorul apropiat. De asta sunt pline forumurile de „mi-a picat turbina” la 1 luna de la cumpărare.
    Si ca o concluzie, la mașini second, nu exista ieftin si bun. Poate doar in 1% din situații.

    00
  17. prostanul, are octavia si isi mai ia o coaja, am si eu un vecin cu 3 masini second in parcare la bloc (nici macar nu isi permite un garaj), il intreb de ce are 3 si prostul zice pentru ca poate.

    00
    • prostul nu e prost destul pana nu e si fundul. Si oameni din astia care se simt inferiori si trebuie sa epateze, e plina tara de ei. 8 clase si scoala vietii dar mananca paine cu iaurt de 3 ori pe zi 24/7 si au 3 masini in fata blocului.

      00
    • l-as intelege daca: 1-e SUV, 1-e de lux, 1-e hatchback de oras si aia de lux are garaj si casco.

      00
    • Mai e un smardoi din asta pe la blocurile din Fraidorf,Timisoara,sta cu chirie,dar are 4 masini parcate in fatza blocului…Fiat Barcheta,ca nu se poate fara cabrio…Mercedes S 320 din 2000,ce sta pe butuci din cauza pernelor de aer…Un Sharan,ca fara nu se poate…Si el alearga zilnic cu o Jetta din ’84,ca e economica…Nu urla invidia in mine,e vorba doar ca ocupa parcarile aiurea si vecinii,ce au doar cate o masina,nu au pe unde sa si-o parcheze.

      00
  18. NOU
    #53

    Avand in vedere uriasa piata de masini sh, oare ea n-ar trebui sa fie reglementata? Oare in cazul de fata, in care cumparatorul, naiv si prost, a fost inselat de un smecher. Dar nu inteleg de ce cumparatorul nu s-ar adresa celor de la politie unde sa depuna o plangere pentru inselaciune. Mi se pare halucinant cu cata seninatate si usurinta orice samsar da km inapoi masinilor pe care le vand. Lucrul asta, dupa mine, constituit o infractiune. E inselaciune pe fata. Si nu pricep de ce statul sau autoritatile nu incearca, in vreun fel, sa descurajeze astfel de practici.

    Cand mi-am luat masina din Germania, vanzatorul de acolo, de buna voie si nesilit de nimeni a trecut numarul de km pe contractul de vanzare – cumparare. Astfel incat, daca ajungeam in tara, verificam masina si aflam ca-n loc de 100k de km ea are 300.000, ei bine, ala o cam sugea.

    00
    • Cred ca nu ai mai fost prin Germania de vreo 10 ani,acum tot ce iei de acolo,de la colorati…ca in marea majoritate dealerii sunt arabi,turci,indieni sau suedeji,rareori mai dai de vreun neamt sadea..toate masinile sunt cu km dati inapoi.

      00
  19. Comentariu de pe forum:


    Masina din optionale nu arata chiar rau.

    -Volan sport cu comenzi
    -Xenon
    -Cotiera
    -Semnalizari albe.

    Asta inseamna optionale pentru bmw-isti?

    00
  20. Forumul asta al bmw-istilor e o sursa nesecata de entertainment. Tocmai am gasit alt topic amuzant!

    http://www.bmwclub.ro/forums/topic/160268-consum-mare-sau-normal-e46-nfl/

    00
  21. Mane, tragea cel mai bine, ce mai conteaza ca nu se aprindea nimic in bord sau ca nu porneste. Dar si cand pornea…!

    00
  22. imi explica si mie cineva care-i faza cu spray-ul ala, ca sa porneasca masina?…e prima data cand aud asta.

    00
  23. fuge tare – 200 la ora!…ce conteaza restul? sau ca la primul incident se dezintegreaza ca in accidentul ala de la barlad

    00
    • „Am urmarit pe navigatie si am vazut ca de multe ori se blocheaza melodia .. iar altadata , melodia merge ok dar nu se mai aude in boxe” Cum dracu merge melodia, dar nu se aude…. nu merge melodia, dar se aude….:))))

      00
    • Adica treceau secundele pe ecran, dar nu se auzea. Sau ai intrebat retoric? Parea ca chiar nu intelegi.

      00
  24. Are și de alea de ceață, bos?

    00
  25. Pariez pe ce vreti voi ca nu merge nici semnalizarea, da’ inteleg ca la BWM aia e stricata din fabrica…

    00
  26. Nu am masina, nu-mi plac masinile, nu-mi place sa conduc, dar ma gandesc ca atunci cand ma voi insura si voi avea copil, va fi nevoie de asa ceva.
    Am citit de curiozitate articolul si topicul de pe forumul din link… bai nene, au evoluat prea mult masinile astea.
    Intreb foarte sincer: unul care nu se pricepe, si nici nu ar avea bani de o masina noua, ce solutii are pentru o masina second? De unde se poate cumpara in siguranta o masina second-hand?
    Momentan intreb pentru cultura mea generala. :)

    00
    • fie iei cu tine un prieten care se pricepe, și îi achiți deplasarea/timpul, fie cumperi una cu garanție de la oameni gen weltauto.

    • de ce crezi ca ai nevoie de ea daca esti insurat si cu copil? eu vad in cartier multe familii cu copii si fara masini, mai ales la bloc, taxiurile si transportul in comun isi au utilitatea lor.

      00
    • Sau pur si simplu duci masina aia la un service si ceri acolo o verificare generala amanuntita. Nu costa mult, raportat la pretul unei masini. Unde intra mia, mia intra si suta.

      Ori mergi la un service la care cunosti tu oamenii, ori pur-si-simplu la reprezentanta.
      Si NU, nu la un service sugerat de vanzator, unde „are el un prieten” si „ne scoate mai ieftin” ! :)

      Daca vanzatorul nu accepta testarea… e clara treaba :)

      00
    • Nu iti iei o masina cautata, si deja ai scapata de 80% din probleme. Te uiti la japoneze de exemplu.

      00
    • O idee ar fi să studiezi oferta mașinilor rulate ale unor dealeri. Sunt mulți care vând mașini pe care le au din programele de buy-back sau mașini de teste. Dacă cineva a urmat drumul ăsta, să ne lase impresiile pe aici.

      00
    • Daca nu ai bani si nu te pricepi, iti iei un Logan nou. 4 ani garantie, la pret de BMW second. Doar ca nu are optionale…

      00
  27. Discutie pe un grup de FB dedicat vanzarilor auto dintre un „domn samsar” de etnie rroma din Timisoara (actualmente domiciliat in Luton, Marea Britanie) si un tip care-i spune in fata ca minte in descriere :)))…enjoy

    BMW 320d m tech manual
    M sport seat interior
    Mot and tax part of service
    Long mot and tax
    Mileage 155k
    Engine georbox good
    Px PX or call 07586561242 or 07930628949
    PRICE 995£
    Hulio Junior Rostas’s photo.

    Ross Scotty This isn’t an Msport or mtech or what you’re calling it. It’s just a 320d bud.
    18 hrs · Like · 1

    Hulio Junior Rostas It’s mtech ross
    18 hrs · Like

    Ross Scotty And what is an mtech? Lol as ive never heard of it in the years ive owned BMWs
    18 hrs · Like

    Hulio Junior Rostas Check and you will no
    18 hrs · Like

    Ross Scotty Just have. You have no idea what you’re on about bud. You mean Msport. And it’s not an Msport. Do a car check and you’ll find out. Your car is a 320d
    Ross Scotty’s photo.
    18 hrs · Like

    Hulio Junior Rostas M8 I m not saying m sport
    18 hrs · Like

    Hulio Junior Rostas And if you not intrest why you COMENT
    18 hrs · Like

    Ross Scotty Mtech is the performance side of bmw who tunes the car. And Msport is parts on it. I.e your bumpers, trim, steering wheel headliner etc. yours is just a standard 320d
    18 hrs · Like

    Ross Scotty I was interested as I thought it could be an Msport but it’s not.
    18 hrs · Like · 1

    Ross Scotty Im just telling you more info on your car
    18 hrs · Like

    Hulio Junior Rostas M8 can you see my car it’s standard
    18 hrs · Like

    Ross Scotty Yea, so why the hell have you written… ‘ 320d m tech’ it makes no sense
    18 hrs · Like

    Hulio Junior Rostas What you call this
    Hulio Junior Rostas’s photo.
    18 hrs · Like

    Hulio Junior Rostas This its standard Ross
    18 hrs · Like

    Dan Smith Part ex for my seat Leon Cupra?
    Dan Smith’s photo.
    18 hrs · Like

    Ross Scotty That is a 320d SE it’s a basic model of the 320 3 series
    18 hrs · Like

    Hulio Junior Rostas And my one what iz at
    18 hrs · Like

    Ross Scotty The one you just posted y759 ulf is a 320d SE it’s the most basic model 3 series buddy.
    18 hrs · Like

    Hulio Junior Rostas And what you call my one if this its basic model
    18 hrs · Like

    Ross Scotty Read my comment. The actual car you have for sale on this post is a 2000 reg bmw 320d. It’s a basic model 320d.

    The picture you posted in the comment is a 320d se it’s again, a basic model 3 series. Both cars are not Msport nor mtech nor anything else of that description.
    18 hrs · Like · 9

    Thomas Flynn What a wanker lol
    13 hrs · Like

    Hulio Junior Rostas Who you talking to Thomas
    13 hrs · Like

    Ross Scotty Cheers bud. I was letting him know about his car? Considering ive had vast likes on my comment about what his cars are aswell. You Thomas. Are a bellend
    13 hrs · Like

    00
  28. Si voi sareati cu gura pe aia cu BMW ca nu semnalizeaza. Ei saracii ar semnaliza daca le-ar merge instalatia electrica….Ce oameni rai!

    00
  29. pai parca dadeau astia o lege cu puscarie pentru samsarii care umbla la km .
    Eu sincer mergeam direct la politie + plangere pentru inselaciune + platit 1 ucrainean sa ii rupa mainile.

    00
  30. Observati ca omul nu spune cat a platit pe ea, desi l-au intrebat mai multi.

    Probabil masina nici macar n-a fost chiar asa de ieftina, si i-o fi rusine sa mai spuna cat a dat pe ea :)

    00
  31. Ala al doilea e alt destept:

    „Cand am cumparat’o nici macar nu am bagat’o pe tester.. ca pur si simplu imi luase mintile si vroiam sa o iau :) .”

    La astia pur si simplu n-ai ce sa le faci, trebuie sa dea cu capul, sa plateasca taxa pe prostie, si doar asa au o sansa sa se destepte in timp …

    00
  32. Nu inteleg de ce mi-au sters comentariul (la postul de pe forum cu cinciaru de 6000 de euro) unde l-am intrebat ,foarte civilizat, de unde a avut, un om ca el, 6000 de euro.

    00
  33. Detin un Opel, dar imi voi face cont si pe bmwClub, e prea amuzant :))

    00
  34. Io mai am o vorba: dizelu a ucis șoferia. Cand se suie prima data intr-un tdi , romanul isi pierde mintile. Trage, impinge, bagă ca un dibol – NU CA DACIA 1310. Face orice sacrificiu sa isi traga si el o masina dizel. Dupa aia o tine numa in cuplu maxim la 1600 de ture pentru ca consum. Impresia de viteza (de cuplu ,de fapt) pe care o are românul, il marcheaza pe viata – NU MAI CONTEAZA ca ,de fapt, face suta in 13 secunde, SIMȚI CUM TRAGE ?

    00
    • pentru mulți e un salt mare de la 1.4 mpi la 1.9tdi (cu i roșu).

    • NOU
      #89

      De acord. Pe de alta parte, 1.9 TDI-ul ramane un punct de referinta. E poate cel mai solid motor facut in ultimii 10 ani (ma rog, VW PD-ul). Si da, sunt 1.9 TDI-is si ma mandresc cu asta (si daca ma enervez, iau un marker rosu si colorez si I-ul :P)

      00
    • Am un prieten cu un a6 3.0 tdi cu 233 cp din fabrica, resoftat la vreo 280 de cai. Vorbeste despre ea numai cu apelative gen „racheta”, „avion”, „bomba pe sosea”etc totul bazat pe argumentul idiot „nu simti cum trage?”. Degeaba incerc sa-i explic ca totul e doar o senzatie, ca nu e chiar asa „racheta” sau ca masina lui accelereaza cam la fel ca un 2.0 tfsi. Nu am cum sa-l scot din „racheta” lui …

      00
    • urează-i să dea peste mine pe șosea :D

    • @zoso de fapt e cu D si I rosii. Motor pentru cunoscatori! :) 140 cp, rupe nene.

      00
    • Dizălu’ meu face suta în 6.1 secunde. Cum fac sa ajung si eu in randu’ lumii, la 13?

      00
    • gogu1 si Dan, asa-i ca nu ati condus prea mult la viata voastra? Multa inversunare, in cuvintele voastre, se simte, tineri padawani.

      00
    • NOU
      #95

      ah, dar parca diesel-ul se scoate pana in 2020. de aceea eu vad masinile diesel ca ceva cu moarte anuntata, adica e deprimant sa mai cumperi diesel in 2015 cand stii ca timpul lor e terminat. in berlin, paris, londra, se interzic deja. benzina va fi „regina” – va fi exclusivist sa ai o masina pe benzina dupa 2020, apoi vor fi masinile electrice in masa si cele pe hidrogen.

      00
    • @charles bronson: minciuni. Nu se interzic „deja” nicaieri. E doar o propunere a hipstaritei socialiste de la primaria Parisului, pentru 2020. Doar Paris, doar din 2020. Nu „deja”. Iar francezii iubesc dieselul, asa ca hipstarita nu va mai prinde mandat si nu va mai fi in 2020 la primaria din Paris.

      00
  35. Romania este plina de Logan si BMW…. :D

    00
  36. Cine vrea sa cumpere o masina buna second hand din Romania la pret bun sa isi ia gandul . Nemtii , austriecii sau altii nu sunt prosti , masinile bune nu le da nimeni pe bani putini .Masinile la ei intotdeauna se vand cand au ceva probleme la motor , lovite sau cine stie ce altceva si romanul le ia si le repara pentru ca noi costurile service-ului sunt muuuuult mai mici !
    Ca sa evitati pe viitor o teapa trebuie sa fiti atenti si la volan , schimbator ,manere , bord , orice ar da semne ca masina a rulat mai multi kilometrii decat ar avea in bord. Puteti de asemenea cu seria masinii sa verificati la reprezentanta tot istoricul masinii insa daca masina nu are revizii si reparatii la reprezentanta nu o sa gasiti nimic ( asa se mai verifica si kilometrii) si inca o chestie , sunt testere care iti da km si in bord si pe motor , asa ca nu va bazati pe unii care zic ca pot vedea km reali pentru ca nu pot .
    Luati un om care se pricepe la masini foarte bine si totul o sa fie in regula ,dar aveti grija sa nu fie si respectivul pe mana sa isi ia si el parte de la masina respectiva .
    Toate bune ,
    „un samsar”

    00
  37. „full option la exterior”
    Am ras.

    00
  38. Ar trebui sa mergeti in instanta pentru astfel de probleme. Vanzatorul este obligat sa va aduca la cunostinta eventualele problemele ale bunului pe care urmeaza sa il cumparati.

    00
    • Ce instanta, frate, ăștia ajung prin judecătorii numai dacă îi arestează politia

      00
    • Fiind vorba de vicierea prin dol, instanţa este cea mai in masura sa te ajute in acest caz. Conform art. 1214 din Noul Cod Civil, vicierea prin dol intervine atunci cand partea s-a aflat intr-o eroare provocata de manoperele frauduloase ale celeilalte parti ori când aceasta din urmă a omis, in mod fraudulos, sa-l informeze pe contractant asupra unor imprejurari pe care se cuvenea sa i le dezvaluie.
      Se castiga destul de usor un astfel de proces. De exemplu se poate cere anularea contractului plus daune sau mentinerea acestuia si reducerea prestatiei sale cu valoarea daunelor.

      00
    • În teorie e ok ce zici tu. Sunt curios însă cum execuți silit hotărârea instanței, după ce câștigi – crezi că țeparul o să plătească de bunăvoie sau are ceva conturi pline, proprietăți, etc? În practică o să te alegi cu o hârtie fără valoare și o să mai ai și niște mici cheltuieli cu avocați și taxe de timbru.

      00
  39. am condus-o o singură zi dar mi se pare genială (până în momentul în care nu a mai pornit)

    !

    00
  40. Stiu un gog care umbla cu placa de beton in portbagaj ca sa nu ii fuga pe ploaie…

    00
  41. Nu esti cocalar adevarat daca n-ai bemveu. :)

    00
    • Te-ai trezit și tu vorbind, înțeleg ca sunt “specimene” ce dețin BMW-URI.. dar găinușă nu generalizam!

      00
  42. Tocmai am fost trecut pe la o benzinarie unde cat mi-am facut plinul, doua BMW-uri (full, full, full – fara zgarieturi) au parcat si soferii, niste domni fini care ascultau manele (daca merge casetofonul din dotare) au inceput sa-si spele masinile la spalatoria manuala cu fise.

    00
  43. Pana la 1 milion de km mai are… :)) Daca nu sa o puna si el pe net cu 150.000 km, cam asa sunt toate bmw-urile din 2001.

    00
  44. Pai daca am ajuns ca la fiecare colt de strada sa avem cate un service-auto si cate un parc de dezmembrari care o duc foarte bine din cate se pare, la ce ne mai miram de nr mare de naivi si prosti care cumpara toate epavele de masini ale nemtilor sau ale altora , masini care in tara lor si-au terminat demult viata auto .

    DUPA CE CA ROMANUL E SARAC, ISI MAI PERMITE SA FIE SI PROST. ATUNCI SA-SI PLATEASCA FIECARE PROSTIA ….

    00
  45. Habar n-aveti…
    La masinile cu turometrul in dreapta vitezometrui, numarul de km se masoara pe criteriul „cat mai are pana la milion”

    00
  46. .. „pentru cunoscatori „…..:)))))

    00
  47. Toate ca toate, dar aia cu ecu a pus capac… vezi doamne a citi un baiat ecu.. plm frate, ecu nu e o carte de Cioran sa o citesti cum vrei, si asa, la Bmw, nr. de km sunt stocati in mai multe locuri, gen: modul lumini, ecu bord, ecu masina. Degeaba ii modifici pe aia din ecu pentru ca nu o sa „bata” cu aia din modulul lumini..etc… daca cineva a dat dat km inapoi , practic a modificat parametrii din toate modulele care inregistreaza nr. de km si atunci nu o sa-i mai poata citi nici Papa… Nu zic ca nu ar avea 600k dar ca i-a citit sunt basme.

    00
  48. Din ce vad eu in commenturi, e plin de frustrati. Ma baieti, fiecare isi cupara ce vrea, daca cineva nu isi ia logan si isi ia alta conserva e problema lui, sunt banii si alegerile lui. Bagati mereu la oala posesorii de bmw, si nu, nu ma simt atacat pentru ca detin alta marca de masina dar totusi cand vad ce mentalitati sunt in tara asta … Altceva inafara sa judecati pe ceilalti mai stiti ?

    00
  49. Nu este valabil in toate cazurile .. Eu am cumparat o masina de noua de la Baneasa ..un BMW X5, asta se intampla prin 2008, iar in anul 2015 cand am vandut masina , avea la bord, km ei, 185000 mii km, REALI! Facuti de mine .. Si culmea si eu aveam 3 bujii arse, ( cand sunt arse 1,2 sau 3 bujii, masina tremura la rece cam 2 minute) . In concluzie cred ca povestea ta ..poate fi numita si BASM..este posibil sa patesti orice cu o masina fie ea noua sau second,

    00
  50. DA ea zimi the rog are MARSARIER ?

    00
  51. Salut. Am și eu o întrebare. Știți cumva dacă pot să schimb buzunarul din spatele cotierei este rupt. Sau trebuie înlocuită cotiera? BMW E 46. Mulțumesc.

    00
  52. Ia nu va mai luati voi de posesorii de BMW!
    Doar bagaciosii care nu au bani sa isi ia o masina ca BMW comenteaza ca niste babe.
    Doar cine conduce sau a condus vreodata un BMW intr-o stare buna, stie ce inseamna.
    Posesor de BMW nu echivaleaza cu cocalar sau smecheras. (sunt de acord ca in 30 % din cazuri,
    este asa cum spun unii de mai sus)
    Cel care a patit-o putea sa o pateasca la fel de bine si cu VW sau Audi.
    BMW e o masina sportiva cu prestanta, dar si cu multe pretentii.

    00
  53. Vreau sa schimb și eu convertizor la cutie automata 520d 2008 știți pe cineva?

    00
  54. NOU
    #128

    Am detinut 3 BMW-uri, detin 2 momentan si voi mai detine multe. Unele dintre ele de noi.
    Dar nu imi voi face cont pe bmwclub.ro. Sunt prea multi handicapati.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)