ca Ștefan Bădescu, de pildă.
Tipul scrie un articol imbecil despre cum e greu să ieși din București la ora la care toată lumea vrea să iasă din București. Ca să vă scutesc de lectură, Bădescu se plânge că vineri după masă e aglomerat drumul spre Alexandria, fix când voia el să plece la părinți (ironia de a se înghesui cu alți țărani ca el îi scapă).
România nu se va vindeca niciodată cu oameni care se lovesc de zeci de ori cu capul de pragul de sus și care, în loc să caute soluții, înjură pe alții. Ăia cu numere de Bulgaria sunt de vină, ăia cu X5uri, poluția, traficul, Dragnea, mama lui Dragnea și așa mai departe, toți sunt prezenți în articolul lui.
Mie însă mi-a atras atenția altceva:
Pe la Mihăilești, stăm. Mereu se stă aici.
E coloană de mașini, așa e mereu până în Alexandria.
Omul a mai pățit asta. De zeci de ori, pe același drum, la aceleași ore. Știu asta, pentru că și părinții mei sunt din zona aia (vecini cu Rimaru de la Racla) și am tot auzit știri că e trafic serios acolo. M-a prins o singură dată, am făcut o oră în plus, mi-am învățat lecția și îi salut de pe sens invers când îi văd.
Și e simplu. Dacă o iei de 3-4 ori pe acolo la aceeași oră în aceeași zi, e clar că e ceva în neregulă. Nu poți pleca mai devreme? Pleacă mai târziu! Nu vrei mai târziu, că ajungi târziu și se culcă găinile?! Taci și înghite!
Duminică eram cu niște oameni pe lângă Brașov. După ce am luat masa, oamenii se cam strângeau să plece spre București. Mă copii, nu acum, uitați pe Waze ce e la ora asta pe șosea. Mai stați un pic și plecați la 5. Un somnic, un desert, un ceva. Au plecat la 5pm, când înghesuiala deja trecuse.
Și știam asta pentru că am dat cu capul de pragul de sus, am căutat motivele și am învățat să evit. Și evit, și le explic și altora cum să evite și care sunt cauzele aglomerației.
Societatea nu progresează cu “eu vreau să plec la ora asta, toți să stea acasă ca să trec eu”. Serios că nu. Nu vedem nici un progres pe Valea Prahovei de 20 de ani de înghesuială, nici unul, nici măcar un pic, pentru că oamenii sunt pur și simplu tâmpiți. Dacă ar fi deștepți, nu ar da de zeci de mii de ori cu capul de pragul de sus.
Stii cum zicea prietenul meu imaginar Cheloo? „Nu e de competenta ta sa faci lumea mai buna!”
Dacă șeful cel mare (nu Cetin) întârzie să vină să rezolve toate problemele ne descurcăm și noi cum putem. Oricum, am auzit că e încă supărat pentru ce i-am făcut lui fi’su.
@Iulian – CE I-AI FACUT LUI CHELOO???
@Iulian Schwarz, cetin e ocupat cu subiectele de gratificare a femeilor, tendinta usor observabila de cand consoarta lui a devenit din ce in ce mai vizibila.
As spune ca in ultima luna a scris consoarta si pe blogul lui cetin.
Cat de curand il pierdem.
Noroc cu zoso, mai zice ceva de Lumi, mai o hatereala, sper sa nu ne trezim pana la finele anului cu articole despre tampoane si pe zoso.ro ca ma apuc de blogguri de gatit.
@Iulian Negru
Ce i-ai făcut lu’ fi-su?
OMG! Seful cel mare care NU este Cetin = Dzeu! Ce i-am făcut noi oamenii fiului scrie in istorie/Bible.
Circul saptămânal pe drumul asta și nu știu vreun moment al zile când nu e aglomerat. E chinuitor sa stai cu orele în mașină așteptând să parcurgi 30-40 de kilometri cât mai ai până la București. Cine se plânge că la Predeal e ambuteiaj, l-aș invita la sfârșit de săptămână pe drumul de la Alexandria la București ca să înțeleagă cu adevărat ce înseamnă ambuteiaj.
Subscriu! Drumul asta e aglomerat fie ca pleci la 4 dupa amiaza, fie ca pleci la 12 noaptea, nu conteaza. Solutia ar fi 2 benzi pe sens, care ar fluidiza mult traficul. Nu s-ar mai sta dupa tiruri si adormiti (pe care de multe ori nu ai oricum cum sa ii depasesti pentru ca e aglomerat in ambele sensuri).
Si explicatia care e? De ce se duce atata lume in acea directie?
Este singura ruta care nu ocoleste pe la Mama Dracu’ catre Alexandria/Teleorman si alte localitati din directia aia. Multi sunt veniti in Bucuresti de acolo, si in weekend isi mai viziteaza si ei familia.
ca sa evite problema aceasta, Dragnea si-a luat elicopter.
be smart ! be like dragnea
La fel și Ioan Niculae. Are bani de elicopter, își plătește angajații cu 800 de lei și le dă salariu cu întârziere de 3-4 luni.
Degeaba le explici, ca astia nu vor sa inteleaga.
numai oameni de frunte in Teleorman
… Zoso, e adevarat si faptul ca oamenii sunt lenesi si au spirit de turma,
DAR, drumurile nu sunt… eficiente pentru traficul existent in 2016.
Comunistii se asteptau la 1 milion de masini in RO , in circulatie, plus tranzit (minimal) pe import/export.
Azi avem ~ 4 milioane de masini in circulatie (din 5 milioane inregistrate) , plus mii de camioane in tranzit…
Ori, Valea Prahovei nu stie ce e aia preluare de trafic de varf. Cu 1 banda/sens la Posada, nu ai cum sa preiei traficul… sunt zeci de mii de automobile (am vazut estimari intre 20 si 40 de mii) care merg spre munte, in intervalul vineri 18:00 – sambata 12:00. Oricum o dam, tot ies peste 1000 de masini/ora. Toate pe O BANDA frate.
Chestia asta este cu dus si intors, pentru ca deh suntem romani.
In primul rand, este o aberatie sa pleci odata cu toata lumea, daca poti evita aglomeratia asteptand cateva ore, azi ai waze, smartphone si tot asa. Cu toate acestea, daca ai „norocul” in a sta intr-o zona aglomerata tot timpul, inseamna ca ori accepti, ori schimbi zona.
In al doilea rand, problema de fond este alta, 27 de ani de la revolutie, iar unele drumuri intens circulate, sunt intr-o stare de ev mediu. Stiu trebuie sa iti pazesti pielea, dar frustrarea asta exista in orice roman, faptul, altul roman ca si tine te fura, ba chiar pe fata si aici e problema noastra, ne furam unii pe altii, fara sa realizam ca in final tot pe noi ne furam, dar deh e alta discutie.
nu ai câte benzi să faci acolo ca să eviți aglomerația. ca și in weekend la mare sau la munte.
Crezi ca in alte tari nu sunt ambuteiaje pe autostrazi, in special la intrarea in orase ? te inseli
@ciocolatiulverde
Sunt ambuteiaje peste tot, din diverse, cazuri, fie le accepti, fie nu. Problema in Romania, este proasta stare a drumurilor si mai ales, lipsa drumurilor care sa suporte un anumit numar de masini, fie autostrazi, drumuri 4 benzi etc…
Un caz concret: A2, daca pleci seara in intervalul 16-18 din Buc, prinzi aglomerat, de innebunesti, pleci dupa ora 19, sanse foarte mari sa prinzi liber, la fel cand te intorci din Constanta, daca pleci fie pana in 10 dimineata, fie seara ora 20. Aici se aplica regula, pe care o prezinti, si se poate aplica in anumite situatia si pe DN1, dar pe zona descrisa in articol, e cam plin tot timpul, numai spun de intrarile in Buc, care sunt libere la niste ore foarte sexy.
Al doilea caz, patit, a fost in Germania, cand in apropiere de Stuttgart, ambuteaj de 30 de minute in jur de ora 18, ieseau/intrau oamenii in orase, dar dupa aceea m-am miscat foarte lejer.
Nu neg, ca exista prosti, care vor pleca odata cu turma, sunt sigur de asta, dar cand nu am alta alternativa decat asta, sau ore de genu, 3-4 dimineata, inseamna ca exista o problema care trebuie rezolvata, e atat de simplu.
Aproximativ asta am gandit cand i-am citit articolul, ba voiam sa-i si scriu dar login cu facebook sau cont, cba.
Zicea ceva de OLT, mai e o ruta care implica autostrada Bucuresti-Pitesti iar apoi coboara, daca-l duce capul sa nu plece cand e Iuliu Maniu aglomerat face mai putin.
Apoi degeaba avem smartfoane de 3000 lei+ daca nu stim sa citim un amarat de waze care ne prezinta ce trebuie sa stim inainte de a pleca la drum.
Mai e posibilitatea ca romanul, cu precadere bucuresteanul sa fie masochist si sa-i placa sa stea in trafic ore in sir.
Iesi mult mai repede pe ruta Timisoara -> Valea Cascadelor -> Preciziei -> facut dreapta pe Maniu si intors la primul scuar. Practic asta de ani de zile cand e Maniu ocupat.
Marea problema a bd. Maniu este intersectia de la Pacii: autocare, maxi-taxi-uri, tiruri, autobuze, dube s.a.
Ca si in alte cazuri,autorul vede lucrurile asa cum ii convin. Genul hater. Omul ala se refera la o situatie clara. Nu la aia care se intorc din vacanta. Cine vine sau pleaca de la serviciu si este obligat sa mearga pe un drum imposibil. Ani de zile. Sa il vad eu pe ala care dupa 8/9 ore la serviciu mai sta o ora sa scape de trafic. Sau mai ocoleste alti 7-8 km ca sa nu stea in trafic. Hai ma lasi!
Nu mai inteleg… deci Dragnea nu vb. prostii cand vroia autostrada Buc -Alexandria?
In afara de farul ala si biblioteca aia care a ars mai demult ce mai ai de vazut in Alexandria?
O fi ceva de capul ei, am citit ca si Iulius Cezar si Napoleon au cucerit-o.
Alexandria stă în două fabrici. Una de face rulmenți (1400 de angajați) și una de textile cu 1200 de angajați. Problema la drumul asta e ca are numai 2 benzi si aduce la Bucuresti traficul din 3 judete.
Asta e karma ca voteaza primari penali si rosii..
O sa razi, dar primarii de provincie nu au atata putere pe cat crezi.
Ce ne facem daca se desteapta toti si asteapta 5 pm-ul ca sa plece din Brasov de exemplu ? Bine, deocamdata nu e cazul.
Daca toti ar face cum zici tuc u waze si cu alea alea tot s-ar bloca :))
Pentru un blogger (sau pentru oricine altcineva care nu are un program fix de munca) e greu de inteles de ce toata lumea pleaca din oras cand incepe weekendul si se intoarce cand se termina. Sau de ce toti copiii se inghesuie dimineata sa ajunga pe 8 la scoala, cand se stie ca dupa 8 nu mai e la fel de aglomerat. Sau de ce toata lumea se ingramadeste in magazine sa-si faca cumparaturile de Craciun si de Pasti, cand se stie ca in restul anului e mult mai liber. etc. etc.
nu mă prindea înghesuiala nici când aveam job.
Atat ai inteles ? trist, ca probabil ai drept de vot
Ba pe aia cu ora 8 la.scoala o semiinteleg, bine nevasta-mea pmeaca cu copilul la 7 si ajunge la 7.25 nu la 7.30 sa ajunga lan8.15 dar asta e alta discutie, insa cum plm sa pleci si sa tebinghesui cand pleci la”distractie”?
Adica daca mai statea 2h in buc intr-un parcera asa tragic stiind ca e inghesuiala?
tu n-auzi cvă se culcau găinile și nu mai erau tiruri nici pe centură? ce să caute două ore mai târziu…
@bluehand: și ce faci când toată lumea se deșteaptă…:D? Muti cozile peste doua ore….ca drumul tot doua benzi va avea. Ii fain ca am găsit ca problema ii proasta organizare a oamenilor și a gestionarii plecării….nu lipsa unor drumuri bune!
bluehand : scrii cu stanga la tastatura ? canuprea tenteleg !
bai scriu repede ca sunt la corporatie si ma vad camerele….
Mie mi-e lehamite de Valea Prahovei asa ca in ultimii ani am ales Breaza sau Valea Doftanei pentru a nu mai sta la infinita coada ce incepe la Comarnic.
Sau, varianta si mai ieftina, Veliko Tarnovo..
E simplu de vorbit cand ai program flexibil si depinzi de putine chestii. Circula noaptea ! Aia daca nu ai lucrat ca migul toata ziua ca dupa aceea poate adormi la volan. Scoala-te devreme ! Sigur ca da… toti ne permitem sa dormim la munca, sa mergem de la 4 dimineata in oras. Mergi sambata si nu vineri ! Poate chiar te grabesti, poate nu vrei sa boschetezi in Bucuresti sau sa platesti hotel. Solutia e de facut infrastructura si nu sfaturi si pilde intelepte de care ne e plin podul.
O fi o reclama subtila la autostrada lui Dragnea, ceva de genul ‘avea dreptate prim-mustaciosul pesedist’.
Chestia e ca nu e de competenta lui Dragnea sa spuna unde trebuie si unde nu autostrazi.
Stiu ca in N America baietii pun niste cauciucri pe strada si numara cite masini trec. Pe baza traficului baietii largesc, fac imbunatatiri etc. Nu pe ochi frumosi sau impresii ale baronilor.
Tu ești ca țaranul ajuns la grădina zoologică. După ce a văzut girafa a concluzionat: acest animal nu există! https://www.youtube.com/watch?v=2DPPpthhCfk
Ș dacă toată lumea are-o epifanie colectivă și decide să evite aglomerația plecând mai târziu?
ești glumeață.
Speranța moare ultima, deh :))
@Ingrid
Îţi dai seama că tuturor ălora le-ar cade capu’ de nervi şi nebunie: „CE?! ŞI ACUM E AGLOMERAŢIE?!?”
XD
Fix motivul pentru care plec de la mare duminica pe la 10-11 noaptea
10 km noapte fara trafic pot fi facuti in 7 minute, acelasi traseu dimineata la 9 dureaza 45-60 de minute. Asa ca si pe alte meleaguri este trafic si cu toate ca se circula pe 6 benzi pe sens.
Eu sunt inca socat cum unii oameni pot avea gandirea asta defectuasa. Toti aia care se ingramadesc sa fuga din Bucuresti in weekend-uri, sunt oamenii care fac tara asta sa mearga, prin impozite si ce produc ei, deci cred ca sunt indreptatiti sa ceara autostrazi catre locurile unde ies in weekend-uri.
Da, stiu faza aia penibila cu autostrazile facute pentru transport, dar este o prostie. Autostrazile se fac SI pentru oameni, ca nu suntem roboti, ca sa nu mai zic ca oamenii aia se duc acolo sa cheltuiasca niste bani si sa dezvolte zonele alea prin turism.
@sofer_de_masina_puternica
Pot să întreb ceva pertinent? Cum faci autostrăzi fără să expropriezi şi să dărâmi case & clădiri, doar ca să faci o autostrăzi ca lumea?
Te-ai prins? Suicid politic…
Scuza-ma, dar, in veci nu o sa mor eu de grija suicidului politicienilor. In alte tari foste comuniste s-a putut.
Ca sa nu zic ca si la noi s-au facut exproprieri la greu, strabunicii mei au fost expropiati (inainte de comunism) si nu s-a plans nimeni.
@sofer_de_masina_puternica
Ce întreb eu, ce răspunzi tu…
In Bucuresti lumea inebuneste pe sosele inca de dimineata. Daca ai de rezolvat ceva in Floreasca si pleci din Dristor, ai pus-o, te blochezi pe la Lizeanu de dracii te ia. Orice alta ruta alternativa conduce la blocaje similare, la Dna Ghica, la intersectia cu Tei, pe Petricani… pe oriunde vrei s-o iei constati ca s-au mai gandit un milion de soferi inaintea ta. Asa ca.. niste sandale bune si… pe jos nene…
Lasa, ca toa’rsa Firea o sa rezolve (si) treaba asta.
Să ia trenul dacă nu-i place pe drum. Nu-l înghesuie nimeni acolo.