Voi aţi vota aşa ceva?

societyÎn teorie, un asemenea demers înseamnă finalul democraţiei. Mâine nemţii vor vrea sa sterilizeze românii, poimâine evreii vor vrea să sterilizeze nemţii. În practică, măsura vine după ce, în repetate rânduri, etnia respectivă a refuzat să se integreze în societate. Atunci când mare parte din abaterile de la codul etic şi moral după care funcţionează acea societate aparţin unei etnii specifice, incepi să te întrebi dacă nu cumva e o problemă genetică, pentru care pare că nu există rezolvare.

Să privim lucrurile demografic: vor fi 40% din poplaţie în curând. Dar ce fel de poplaţie? Cu acte? Cu educaţie? Contribuind cu altceva la societatea în care trăiesc în afară de bunăstarea firmelor de pază şi de vândut uşi metalice? Mă gândesc, i-ar opri cineva dacă ar deschide afaceri cu titlul "Romani beamveu tunat service", "Romani fetus sucking SRL" sau "Titi Ţiganu. Maistru Lăcătuş"?

Ieri, un amic român plecat în America în 1978 mă întreba dacă e adevărat că suedejii îşi mutilează copiii pentru a-i trimite la cerşit, pentru că citise undeva chestia asta. N-am ştiut ce să-i răspund. L-am întrebat pe copilul de cetățean care născuse întrebarea, care cerşea la intrarea în telecabina spre Tâmpa şi care avea mâna dreaptă tăiată de la cot, şi el n-a răspuns. (apropo, în toată lumea civilizată cerşetorii sunt goniţi de lângă obiectivele turistice, pentru că turistul nu are chef de aşa ceva, el a venit în vacanţă să se simtă bine)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

63 comentarii

  1. S-ar putea zice ca sunt de acord.

    00
  2. De acord cu idea, dar trebuie eliminat din textul legii orice referire etnică. Sunt şi suedeji productivi, foarte puţini dar sunt şi în aceeaşi timp sunt şi români şi nu numai „suedejizaţi” până în măduva oaselor. Legea trebuie să cureţe societatea de paraziţi, nu să facă purificare etnică.

    Legat de copii cerşetori schilodiţi, trebuia să răspunzi cu un categoric DA. Sau să amâni răspunsul pentru documentare, în caz că aveai dubii. Copii nenorociţi sunt unul din principalele efecte provocate chiar de cei care dau bani cerşetorilor crezând că astfel „ajută” pe pizda mamii lor. Aşa cum sunt suedeji specializaţi în diverse meserii tradiţionale, acum avem suedeji artişti în crearea diformităţilor fizice, una dintre cele mai „de efect” fiind cea cu îndoirea cu 90 de grade în sens invers a încheieturii genunchiului.

    00
  3. @ de acord cu robintel in aceasta privinta

    00
  4. Robintel, cam asa ceva.

    Sakura, cum adica esti de acord dar nu pe criterii etnice? Ca despre asta este vorba. WTF?

    Restul 4 sunt niste idioti carora ar trebui sa li se invalideze dreptul de a vota.

    00
  5. sunt mandru de mine :))

    00
  6. Titlu: „Sterilizarea femeilor de etnie roma – propunerea soc a guvernului din Slovacia”

    In al doilea paragraf: „Acesta prevede acordarea de contraceptive persoanelor de sex feminin si chiar sterilizarea gratuita, daca acestea sunt de acord.

    Asta e jurnalism de tip trolling, fara legatura logica intre titlu si continut.

    Si ma mir cati extermisti/idioti exista si mai si comenteaza pe net. Cum sa fii de acord ca statul sa sterilizeze niste oameni, eventual fara acordul lor? Traim in evul mediu sau in Germania nazista?

    00
  7. in conditiile in care fac copii doar ca sa ia ajutor de la stat, alocatii etc. si sa ii trimita la cersit – clar DA

    00
  8. Nu. Aș vota, în schimb, ca cei care nu contribuie la societate să nu aibă parte de binefacerile ei (protecție socială, drepturi). Nu cred că o etnie trebuie blamată în detrimentul altuia, dar cred că indivizii care aleg să fie leneși trebuie să trăiască în sărăcie.

    00
  9. @pigbrother: Cum a spus si Robintel, criteriile trebuie stabilite astfel încât să cureţe societatea de paraziţi, nu de suedeji. Nu te încălzelşte cu nimic dacă cel care te atacă pe stradă este alb şi nu negru. Că la aplicarea legii se constată că 90% din cei care intră sub incidenţa ei întâmplător sunt bine bronzaţi… asta-i soarta, noi n-avem nimic cu suedejii, numai cu gunoaiele umane.

    Gândeşte-te şi la un alt aspect: dacă o lansezi ca o măsură împotriva suedejilor, o să sară toţi activiştii pe tine şi nu faci decât să le umfli conturile cu donaţii. Dacă însă o formulezi ca fiind o măsură de reducere a infracţionalităţii, ceva, indiferent de apartenenţa etnică, parcă nu prea mai sunt multe de comentat.

    00
  10. Cam da

    00
  11. situatiile extreme cer solutii… extreme. DA

    00
  12. Din pacate se stie ca suedejii isi mutileaza copii si ii trimit la cersit. Aceasta masura este optionala si nu vor fi sterilizati cu forta.

    00
  13. de acord cu Robintel.

    00
  14. Unde s-acunsesera eugenistii… sunteti penibili! Toti jegosii au ajuns sa-si dea cu parerea despre ce tre facut cu vietile altora!

    00
  15. De ce este considerat ca fundamental dreptul de-a avea un copil ? De ce să ai dreptul să-l naști dacă nu ai minimele condiții să-l crești și-l lași în grija statului ? Și din păcate mamele care fac treaba asta nu se opresc la un singur copil. Fac mai mulți că deh, are cine să aibă grijă de ei.
    De ce-i ilegal să te nenorocești singur cu droguri dar e absolut legal, ba mai mult, este considerat un drept fundamental, să naști un copil pe care să-l nenorocești pe viață ?

    Da, soluția lui Robintel pare cea corectă însă nu o să funcționeze niciodată. Acum sunt asistați social și tot sunt infractori. Iar din păcate pușcăriile tot un soi de asistență socială sunt.

    00
  16. False probleme, vorbiti toti de efect si nu de cauza. Pentru cei care isi multileaza copiii exista legi in orice colt de lume, e aberant sa le sterilizam mamele. suedejilor care nu contribuie cu nimic ziceti sa nu li se ofere nimic. Bun, e ca si cum mu le-ati mai lasa decat alternativa infractiunilor, singura care i-ar tine in viata. Si sigur, din instinct si din nevoia de a supravietui, asta va face.
    Amuzant cum oamenii lasa impresia ca nu au invatat nimic din evenimente de acum cateva zeci de ani si reiau acelasi traseu: rase inferioare, aia nu merita, aia trebuie dati deoparte.
    Si mai amuzant e ca multi romani impartasesc parerile astea, desi noi suntem primii carora li se va pune pe acte mentiunea ‘cetatean de rangul 2, va circula doar pe traseele marcate, sub paza’

    00
  17. Suntem in 2011 si sunt siderat de cati spun cu atata seniatate: „da”. Am o veste pt ei: si voi ati merita acelasi senin „DA”! (asta doar ca sa ma descarc….fara sa vreau sa ma cobor la acelsai nivel)

    00
  18. nea’ Bernard Shaw a spus-o bine mai demult…

    00
  19. E o masura absurda, eu zic ca ar fi suficient sa le taie ajutoarele sociale celor care nu produc si nici nu au alte deficiente, ca aia sa reproduc pt ajutoare de stat

    si sa ii sterilizeze daca au un copil si se demontreaza ca nu e crescut corespunzator si ei sunt decazuti din drepturi, atunci da, ca au dat dovada deja ca nus in stare

    00
    • @victor: dacă le taie ajutoarele îşi aruncă copiii pe stradă. la fel cum se intâmplă cu cânii vagabonzi.

  20. Controlul naşterilor ar fi binevenit, dar nu pe criterii etnice. Pentru cã sunt destule excepţii de la regulã! Oricum va fi destul de greu de implementat din moment ce mulţi suedeji nici nu existã oficial…

    00
  21. Eu as fi de acord cu acordarea de anticonceptionale si sterilizari gratuite (la optiunea fiecaruia) – de notat ca nu sunt obligatorii … din cate am inteles, nu forteaza pe nimeni din punctul asta de vedere, ba chiar le dau de ales celor care altcumva nu si-ar permite. Asa ca nu inteleg scandalul – abia nu mai apar copii nedoriti si nu se mai transmit boli.

    00
  22. Sau 50/100 ron pentru cei sa zicem sub 35 de ani care o fac de bunavoie? :)) nu stiu cat e de posibik dpdv economic dar cred ca s-ar ingramadi o gramada

    00
  23. Cum bine a mai mentionat cineva mai sus, propunerea specifica ca sterilizarea sa fie la alegere. Mai corect spus, statul ofera metode de contraceptie (prezervative, pilule, sterilizare) gratuite, persoanelor cu o situatie economica precara, care doresc sa nu mai faca copii. O initiativa de laudat dealtfel.

    Fara sa piarda ocazia, Ong-urile si reprezentatii romilor sar in sus si fac taraboi ca de, trebuie cumva sa-si justifice existenta. Tot rahatul este apoi preluat de presa care il rastalmaceste astfel incat sa sune cat mai senzational. Da-o dracu’ de acuratete, banu’ sa iasa. Intr-un final, cititorul care frunzareste titlurile stirilor ramane cu impresia ca pe suedejii Slovacia ii paste purificarea etnica, concluzie de care este dezgustat sau foarte multumit, in functie de simpatiile si prejudecatile pe care le poseda.

    Observ ca multe si parerile exprimate mai sus se incadreaza in categoria a doua. Cineva trebuie sa fie de vina pentru rahatul in care ne aflam. Noi nu am gresit cu nimic, asa ca vinovati trebuie sa fie suedejii. Pe vremea legionarilor erau evreii; acu’ evrei nu mai avem ca s-a ocupat Goga de ei, da’ avem suedeji. Parazitii dracului care nu muncesc si stiu doar sa cerseasca, sa fure si sa se inmulteasca fara numar. In getouri cu ei!

    Da, unii suedeji nu vor sa se integreze si sa renunte la obiceiurile lor barbare. Da, unii prefera sa fure decat sa munceasca sau sa faca 10 copii si sa-i trimita la cersit. Pentru asta exista legi, organe de ordine, inchisori, protectia copilului si orfelinate. Problema nu sunt suedejii, problema este sistemul care nu functioneaza. Si de nefunctionarea lui suntem toti vinovati, pentru ca complacem in rahat, pentru ca ne intereseaza doar interesul propriu si preferam sa „ne descurcam” in loc sa incercam sa schimbam ceva.

    00
  24. zoso, apropo de rapsunsul catre victor. Ok, asa e, si-ar arunca copii pe strada. Si atunci de ce sa ne mai chinuim cu contraceptii, sterilizari. Mai bine le luam gatul acum, direct. Ce atatea discutii.. La fel cu pensionarii, manelistii, meltenii gratargii, somerii etc. Bonus- le luam gatu` si la toate femeile care au tupeul sa faca un copil si sa stea acas` un an in concediu pt ingrijirea copilului.
    Pt ca, nu-i asa, eu sunt perfect si restul sunt niste paraziti ordinari care imi consuma mie aerul.
    Sau n-am inteles eu bine. Indiferent, eu zic sa le luam glanda, poate asa peste 1 an nu mai aud aceleasi aberatii cu suedejii si putem trece la lucrurile cu adevarat importante.Cum ar fi sa dam vina pe evrei, pe americani,pe indieni, pe chinezi, pe eschimosi, pe masoni si pe extraterestrii aia din twilight zone. Suntem romani, le facem felu la toti. Dar mai mereut asa, sa nu facem valuri

    00
  25. Meeku, din păcate pentru naziștii de tinichea de aici, dreptul de a avea urmași chiar este un drept natural fundamental.

    Mă distrează însă că unii vor să-i castreze pe suedeji, pișându-se în același timp și pe dreptul lor de a avea urmași, dar nu înjură niciodată statul meseriaș de români (sau slovaci, sau englezi) verzi care acordă ajutoare d-ampulea și îi este frică sau este incapabil să-și aplice propriile legi.

    Ah, da, și G.B Shaw era un dobitoc socialist sinistru.

    00
  26. Si pe pocaiti la fel-prea se inmultesc ei prea mult si ei nu au nici dupa ce bea apa! Eu stiu ca faci copii cati iti permiti! Daca ai de la 5 in sus insemna ca esti bogat dar e exact contrariul!

    00
  27. Riscul la a fi de acord cu asa ceva acum este ca peste niste ani, in functie de tot felul de scenarii de evolutie sociala, sa se intoarca roata, iar cei ce acum am aprobat astfel de masuri sa fie ulterior victimele lor. Odata poarta deschisa si precedentul creat, este foarte greu sa-l mai uiti.

    UIta-te la evrei. Acum 70 de ani ii terminau nazistii, cu mare bucurie. Acum, ar putea face ei acelasi lucru altora, chiar si doar din razbunare.

    Personal am crezut mereu ca toate acele legi privind interzicerea afisarii simbolurilor naziste, onorarea holocaustului si alte asemenea sunt facute nu neaparat ca sa ne aducem aminte de evreii morti, ci pentru ca orice discutie de acest gen sa fie din fasa oprita. E o usa foarte periculoasa de deschis.

    00
  28. eu nu stiu prin ce minune reuseste specia asta de animal (Homo Sapiens) sa isi sunteze singurul lucru care il diferentiaza de restul animalelor (ratiunea). Pur si simplu: oamenii nu au ratiune, desi sunt dotati cu ea. Este o minune :D. E de ajuns sa citim comenturile de mai sus ca sa ne dam seama ca asa e.
    Stimati nazisti de tinichea (registered pigbrother) – aflati ceva: toate rudimentele voastre de idei rasiste nu doar au fost gandite in trecut, au fost si puse in practica. Rezultatul a fost provocarea de suferinte inimaginabile pentru milioane de oameni, si in plus au dus la stergerea de pe fata pamantului a purtatorilor ideii. Da, exact, trebuie doar sa fiti idioti, doar atat, si o sa se repete o poveste sau alta din istorie. Si mi se pare ca sunteti :D. Si deci istoria este condamnata sa se repete.
    p.s.: dedicatie tarzie pentru mamele abrutizatilor de mai sus: nepoata lui Goebels s-a sterilizat de bunavoie; a declarat ca nu vrea sa lasa genele unui monstru sa se perpetueze.

    00
  29. Democratie nu inseamna neaparat sa faci totul „politically correct” ci inseamna , conform DEX98, „formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită (direct sau indirect) puterea”. Deci daca poporul vrea sterilizarea suedejilor si 50%+1 din poplatie voteaza asta, atunci e cu adevarat democratie.
    As remarca de asemenea ca la noi nu e nevoie de o lege atat de dura. Ar fi suficient ca statul rroman sa dea alocatia de crestere a copiilor doar pentru primii doi copii, indiferent de etnie. Vrei mai multi copii – ti-i cresti singur, daca te tine punga.

    00
  30. Cine dracu’ a vorbit corect politic aici? Stii ce inseamna aia? De cand castrarea membrilor unor etnii este ceva democratic? Stii ce este drept fundamental? Dar ca esti dobitoc stii?

    00
  31. Pune şi tu nişte întrebări mai grele .

    00
  32. Problema „marginalizatilor social” (indiferent de etnie, includ si oamenii strazii aici) tine de mediul in care s-au format in primii vreo 10 ani de viata; atunci se transmit mai departe obiceiurile negative, atunci inveti – ca fiinta umana – despre consecintele actiunilor tale. Ridicarea puradeilor de pe strazi fara integrarea lor intr-un sistem educational serios e apa de ploaie; un homeless va percepe internarea intr-un centru social ca o limitare a libertatilor si nu ca o cale spre o viata mai buna. De asemenea sistemul locuintelor sociale nu are cum sa produca rezultate bune daca se adreseaza celor care au dormit in canale, in case abandonate sau in cine stie ce bordeie la marginea satelor; in prima iarna inevitabil lemnaria de la geamuri va ajunge pe foc iar vecinii (in caz ca discutam de o reinsertie sociala) nu vor sti cum sa se mute mai repede. Ce e de facut totusi? Lagare am incercat (incluzand executii in masa), sterilizari la fel, umplerea puscariilor la fel. Sigur trebuie sa mai fie ceva…

    00
  33. Da suedejii isi mutileaza semenii pentru a-i trimite la cersit.
    Prietena mea a vazut doi suedeji zdrobind cu patentul degetele unei batrane… si asta a vazut-o in centrul vechi, acum vreo 5-6 ani, cand centrul vechi nu era ce e acum.
    Ma gandesc ca pe la Glina & stuff treaba e si mai serioasa…

    Ce ma mai incalzeste e speranta de viata a rasei suedejesti – in jur de 45-50 de ani…

    00
  34. oricat de tentant ar suna, nu as vota asa ceva niciodata

    pentru ca manelistii sunt mai multi decat oamenii cu bun simt, de exemplu, iar un astfel de sistem de votare nu m-ar plasa prea bine in lantul trofic in acest caz…

    si nu va amagiti, istoria a mai vazut de astea si niciodata nu s-a terminat cu bine si niciodata nu s-au multumit cu limitarile de drepturi pentru un singur grup de minoritari…

    urmatorii probabil ati fi chiar voi, cei care sustineti asa ceva…

    00
  35. NOU
    #38

    @Teo definitia democratiei data de tine este seaca, scurta si inutila.

    democracy: Greek, ‘rule by the people’. Since the people are rarely unanimous, democracy as a descriptive term is synonymous with majority rule. (… continuarea, destul de lunga, aici: https://www.oxfordreference.com/view/10.1093/acref/9780199207800.001.0001/acref-9780199207800 sau pune mana pe orice dictionar de politica)

    @pigbrother revoltele din UK (ca si cele din Franta de acum cativa ani) au aratat cat de delicat este subiectul ajutoarelor sociale. Da, sistemul este ineficient si in Ro, si in UK, si in State. Dar tind sa cred ca acest fapt este cauzat de superficialitatea intregului proiect, nu de calitatea oamenilor. Este in interesul statului sa scoata cei mai bun din toti locuitorii tarii pe care o conduce, dar simpla pompare de bani si alte beneficii similare (‘discriminare pozitiva’) nu va duce decat la cresterea numarului de lenesi. Sistemul social trebuie sa produca in primul rand responsabilitate si stabilitate, abia apoi poti vorbi de prosperitate.

    @sintetic prima observatie pe care ai facut-o este foarte buna (legata de presa). Am vorbit cu o prietena din Cehia si mi-a confirmat ca ce a dat protv-ul este doar o interpretare de tip conspirationist, scopul (real al) legii fiind acela de a oferi suport pentru cei saraci. Legea este bine construita, ramane de vazut cum vor face implementarea. Dar avand in vedere scandalul de acum 8 ani din Slovacia (care tocmai ce a fost readus in prim-plan prin martie), nu cred ca vom asista la niciun fel de epurare etnica.

    Cum a zis si zet, uitam ca ceea ce ne defineste ca fiinte este ratiunea. Refuzam sa o cultivam si sa o folosim. Nu vreau sa fiu ‘politically correct’ si nici aparator de drepturi. Am trecut prin faza extremista cu apucaturi neo-naziste si mi-a fost de ajuns, acum evit sa trec in partea opusa, ca tot extremism cretin e si acolo. Cea mai buna societate nu e aia in care suntem toti la fel, ci cea in care dam toti cei mai bun in noi. Iar asta (zic eu) reprezinta interesul si datoria oricarui stat, sa ridice cat mai sus nivelul social al tuturor cetatenilor.

    00
  36. @zet serios, au fost şterşi de pe faţa pământului? curios, eu aveam impresia că naţiunea numărul 1 au rezolvat de-a dreptul democratic „chestiunea indigenilor”. Sau istoria se limitează la post ww2?

    00
  37. Pe mine nu ma intereseaza ce se intampla cu suedejii, daca nu-i mai vad atat de des imi convine. Cam ca si cainii aia maidanezi, fi-r-ar iubiti de panarame sa fie. Si toata mascareala asta cu democratia nu conduce decat la dezbateri inutile. Ah, in final un gand bun pentru zet. Pace. Sau razboi. :)

    00
  38. Mi-e lene sa citesc atatea comentarii, dar as vrea sa vad concret ce solutii VIABILE propun toti astia corecti politic si iubitiori de pasari.

    00
  39. Nici pe mine nu prea ma intereseaza ce se intampla cu aia sub IQ de 110, doar sa nu-i mai vad. Propuneri? :B

    00
  40. @ pigbrother : leaga-te la ochi si ghideaza-te dupa sunete, ca liliecii.

    00
  41. Te-ai simtit vizat? Nasol, nu eu aud la TV expresii pe care nu le inteleg, cum ar fi „corectitudinea politica”, si apoi le folosesc si la coada la paine. Q.Q

    00
  42. NOU
    #45

    De ce sterilizare gratuită și cu acordul lor ? Sterilizare obligatorie, contra cost. Pentru cine nu-și permite, ștreangul e gratis pentru că gloanțele costă…ca si gazul dealtfel.

    00
  43. De obicei ma abtin sa postez comentarii aici dar acum stiu ca as putea sa vorbesc in relativa cunostinta de cauza.

    In legatura cu sterilizarea gratuita: Sunt student la o facultate de medicina din tara. Am urmat cursuri de pediatrie. Pe sectia de pediatrie din spitalul nostru exista salon de copii abandonati. Unii din ei provin de la suedeji, altii nu.

    Fact 1.: Proportia intre copiii de suedeji abandonati si copiii de romani ar fi fost cam de 50/50 in timpul semestrului in care am fost pe sectie.

    Fact 2.: Tipelor care si-au mai abandonat in trecut copiii sau care au alte antecedente de gen li se ofera DEJA sterilizare gratuita dupa nastere.
    99% din ele refuza sterilizarea de frica barbatului care „SI-AR DA SEAMA”.

    Fact 3.: Poate n-o sa fie un șoc pentru nimeni dar am vazut zeci de documente semnate de mame analfabete cu X sau cu amprenta.

    00
  44. Relevant: un superb screenshot, facut acum o luna-doua pe google news: https://imgur.com/sd6C4.jpg
    Mda.

    00
  45. @ pigbrother : deloc, doar ti-am oferit propunerea pe care o cereai. functioneaza ? :)

    00
  46. Pe mine cel mai mult ma deranjeaza ca-i denumim „rromi” cand ei sunt „suedeji” toata ziua. Practic ne-am facut-o cu mana noastra. Am ajuns, noi ramanii, sa ne chemam suedeji pentru ca diferenta dintre „rromi” si „romani” este atat de mica incat nici un strain nu-si da seama ca sunt 2 natii diferite. Cine a avut ideea asta a fost un mare dobitoc! Si nu pot sa inteleg cum de suntem asa blegi incat acceptam situatia asta. Bine ca pentru o echipa de fotbal putem sa iesim in strada sa protestam dar pentru alte lucruri mai importante, care ne afecteaza in mod direct viata, nu protestam deloc. Pai atunci sa nu ne miram peste 40-50 de ani ca suedejii vor fi majoritari si ca tara asta va fi a lor.

    00
  47. Nu numai ca nu as vota asa ceva, dar majoritatea nu ar vota, din ipocrizie (ne place sa credem ca suntem buni la suflet sau macar ca nu suntem rai, ca Hitler a fost un accident in istorie, nu doar un baiat suparat si foarte hotarat).

    Ceea ce as face:

    as defini, cu mare grija, categoria de cetateni care traieste pe spatele celorlalti si as infiinta un aparat de stat care sa puna in aplicare prevederile legislative (pt. ca lege fara aplicare egal vax). Si apoi:

    – le-as lua dreptul de vot
    – le-as lua dreptul de a intra in politica sau de a lucra in departamente de aplicare a legii (nu au voie sa se faca politisti, au voie sa se faca secretare la Fisc)
    – le-as lua dreptul de a purta arme
    – le-as lua dreptul de a fi patroni (daca ai nevoie de ajutor de la stat, inseamna ca nu esti in stare sa ai angajati)
    – as scoate orice fel de alocatii pt. copii, ce sa zic, premiu ca te-ai f*tut, normal ca suedejcile au medalia de aur la faza asta.
    – nu le-as da voie sa beneficieze de educatie daca beneficiaza de ajutoare de la stat sau au beneficiat in trecut (educandu-i, le dau bani – de ce sa te educ, sa angajez mii de profesori ca sa educ sute de mii de oameni, ca sa produc someri cu diploma? mana sus cine cauta femeie de serviciu si nu gaseste decat fitzoase pensionate la 30 de ani, e mare nevoie de oameni la munca de jos, foarte mica nevoie avem de geografi)

    Si ma mai gandesc daca nu cumva le iau si dreptul de a poseda masini sau case.

    Si-ar putea recapata aceste drepturi (inclusiv dreptul de a beneficia de educatie) in momentul in care vor plati integral, cu dobanda, ce au primit de la stat.

    Aplicarea ar putea fi dificila si cu proteste sociale. Dar solutia nu este sa-i exterminam, ci sa ii impiedicam sa ne decida viitorul si sa le facem traiul un calvar, ca sa nu-l vrea. Asa cum e acum viata de somer sau cersetor, nu e un calvar (e grea, dar nu e insuportabila, eu as face-o insuportabila si as pune anatema sociala pe ea in mod făţiş, oficial).

    Sterilizarea si alte variante extremiste sunt false solutii: nimeni nu vrea sa fie considerat un tiran, chiar daca asta inseamna sa nu-ti dai jos gandacii care ti se urca in cap, deci nimeni nu va lua in serios asa ceva. In plus, unii suedeji nu cersesc de la stat, pe ei ii scutesti sau nu? etc. Solutia este ca acesti oameni (nu toti suedeji, nu doar suedeji) sa nu mai aiba drepturi, sa nu mai fie activi social, sa nu mai determine politica: pt. ca ei se inmultesc (si voteaza), si vor avea nevoie de educatie si alocatii la o rata alarmanta.

    Intrebarea mai dura este: prin ce difera un suedej cu cinci copii care ia sapte feluri de alocatii de la stat si fura sau isi trimite copiii la cersit de un somer care ia tot sapte alocatii de la stat si nu are de gand sa se angajeze vreodata, sau de un pensionat pe caz de boala cu masina si apartament proprietate personala, sau de un student care mananca educatie pe banii statului trei ani stiind ca nu se va angaja niciodata geograf? Daca ne legam de etnie, ducem problema in maracini, trebuie sa ne legam de simptom. Iar ca sa vedem imensitatea acestei plagi trebuie sa fim sinceri mai intai cu noi insine si sa trecem de ipocrizia care ne face sa diferentiem un cersetor pe strada de un beneficiar al reducerii la incalzire care are o masina sau e proprietar de apartament. Diferenta e de forma, nu de fond.

    deci nu suedejii. leprele.

    00
  48. @Rosencrantz: in teorie, soluţia ta cu urmărirea şi definirea e foarte bună. in practică, vei crea o clasă de oameni aflată la marginea societăţii. care, infometată, se va organiza şi va începe să dea în cap la oameni.

  49. Nu e mai simplu sa imparta prezervative ?

    00
  50. inainte sa se inventeze pensionarea anticipata, nu dadeau in cap la oameni mai mult decat in alte tari. cred ca la noi inca nu s-a incetatenit ASA DE BINE o cultura a indreptatirii (entitlement culture) incat sa devina organizati.

    dar da, cred ca ai dreptate, e riscant: pt. solutia asta trebuie si un aparat politienesc bine platit si bun, si o legitimitate a puterii politice. La noi, ambele lipsesc. Sa vedem cum isi rezolva UK problema similara cu indreptatitii.

    oricum acolo se va ajunge (sau acolo se intentioneaza, cu criza asta, spre limitarea drepturilor buruienistice ale pensionatilor anticipat si ale astora cu alocatii), doar ca pe alte cai, mai dure probabil. un fel de when you run out of other people’s money.

    00
  51. Roxi, si cam ce crezi tu ca ar rezolva prezervativele? Crezi ca sunt atat de tampiti incat sa nu-si dea seama ca dansa-n transa se lasa cu puradei? Copiii se fac din alt motiv, nu pentru ca nu stiu ce este aia contraceptia.

    00
  52. ” zoso a scris pe 22 August 2011, 12:33 pm

    @Rosencrantz: in teorie, soluţia ta cu urmărirea şi definirea e foarte bună. in practică, vei crea o clasă de oameni aflată la marginea societăţii. care, infometată, se va organiza şi va începe să dea în cap la oameni. ”

    zoso, si acuma ce ai impresia ca se intampla ?

    00
  53. Moarte suedejilor !

    00
  54. Ce visator e Rosencrantz… tu ai impresia ca poti forta cumva oamenii sa faca ceva? Ai incercat vreodata sa vezi daca se pot lua cu forta banii cuiva care datoreaza amenzi multe la stat? Ai vazut cat de rare sunt evacuarile fortate, de sunt stiri la televizor de cate ori se intampla vreuna? Ai incercat sa-i interzici cuiva sa se urce in masina, pentru ca a baut?

    In practica nu poti opri oamenii din a face niste lucruri. O gramada de lucruri. Poti sa-i arestezi, dar pe asta o prevede legea doar pentru infractiuni grave. In practica legea curenta prevede ca n-ai voie sa abuzezi de copii, ca n-ai voie sa cersesti, sa te prostituezi, sa faci camatarie, sa furi etc… si ia vezi, se si respecta legea? Unde ai duce toti cersetorii? Nu vezi ca pentru caini nu gasesc loc, daramite pentru oameni. Unde ai duce suedejii, unde ai duce puradeii luati de la familii ca sa nu-i mai trimita la cersit?

    „nu stiu, sa se faca orfelinate si adaposturi!” o sa zici. „Sa se faca” nu exista. Statul e o chestie pe hartie, in realitatea toata lucrurile se fac cu oameni si bani. Vezi vreuna din astea doua disponibila?

    Vad ca propui niste masuri. Mai inainte zici ca lumea n-ar accepta solutia lui Hitler. Pai Hitler a pornit exact cu masurile zise de tine. Crezi ca a construit direct camere de gazare? Intai a interzis accesul evreilor la locuri de munca, la bani, la drepturi, la business, la copii…

    00
  55. sterilizare optionala nu exista decat daca se dau ceva premii babane sau bani suficienti ; am citit ca in India dau prin tragere la sorti o Tata Nano … ei nu fac puradei doar pt. a-i trimite la cersit ci si pt. spiritul de clan : „cu cat neamul nostru e mai mare cu atat avem mai multe sanse sa stapanim noi teritoriul , sa fim peste celelalte clanuri …”

    00
  56. eu as incepe prin a nu le mai da ajutoare dupa al doilea copil. stai pe carca statului, atunci nu face o suta de plozi ca ti se taie tot ce inseamna ajutor social (alocatie copil, venit minim garantat, ajutoare incalzire etc). sa vedeti atunci ce se potolesc cu turnatul copiilor. problema asta nu apare numai la suedeji, apare si in satele sarace de prin moldova si alte zone mai putin dezvoltate dpdv economic.

    00
  57. @nwradu: probabil ca sunt cam visatoare, insa nicio solutie reala nu este usoara sau perfecta.

    Raman la ideea mea ca o militie bine organizata (si bine platita) intr-un stat care are legitimitate ar rezolva multe. La fel cum multe ar rezolva o alta atitudine: cum ar fi daca am trata cetatenii cum tratam firmele (carora li se iau banii din cont imediat ce statu are vreo tresarire)?

    In niciun caz nu as face adaposturi, mai curand o solutie gen Orban pentru lenesii adulti, in rest i-as lasa sa cerseasca pe strazi ca acum, doar ca politia ar face periodic controale si le-ar confisca ce au agonisit, chiar si copiilor. As face inchisori private. Cersetorii minori bagati acolo sa faca chibrituri: daca la 10 ani poate cersi, sigur poate si munci. As face un cadru legal care spune ca daca la 10 ani l-am prins cersind, am voie sa-l pun sa munceasca, pt. ca practic el de fapt deja muncea; munci usoare, origami and sh*t, si la 15 ani as incepe sa-i invat sa dea cu mistria, ucenicia se invata de la varste fragede de sute de ani, munceau copiii aia pe branci de la 7-8 ani in atelieru pictorului, astia de ce nu poa sa munceasca de mici, daca altceva nu vor sa faca? Dar pt. asta tre sa se potoleasca intai UE cu ale sale drepturi multe.

    comentariul despre Hitler era destinat a comunica faptul ca el nu era mult mai rau decat oricare dintre noi. Eu nu am propus nicio masura aplicabila pentru o anumita etnie, dar el da, deci nu ma raliez la ideile lui, ai citit gresit poate.

    Iar despre cat de mult ar costa implementarea acestor idei… ar costa, dar bani sunt. Problema in momentul de fata nu e ca nu sunt bani, ci ca sunt PREA MULTI bani la stat (in UE, Romania, SUA, toate tarile) si nu au ce sa faca cu ei, asa ca iata, au creat efectiv in cateva zeci de ani noi categorii sociale pe care sa le pastoreasca si acu se uita ce-au facut si se vaita. Dar sa nu mai sustina categoriile defavorizate, asta nici prin cap nu le trece, dincolo de vorbe. Ca doar statele nu au niciun interes sa isi piarda ratiunea de a fi (wallstreet probably disagrees cu politicile astea de rahat si d-aia au creat o criza mica sa ne potolim dracu cu drepturile astea :)) ).

    Cand vrei sa NU faci ceva, propui o varianta complet cretina si spui uite, na, eu am propus o solutie (sterilizare), iata ce disperata sunt !! Solutia e evident aberanta DAAR tu ai propus domle ceva, ai INCERCAT, ai comunicat poplatiei ca da, esti disperat. Deci taxa urmatoare pe venituri va fi mai de inteles, ca na, uite, nu sunt solutii, vreti genocid etnic?! deci astia nu vor sa sterilizeze pe nimeni, vor doar reactii ca toate cele de mai sus de aici, cu vai de mine genocid epurare omfg nu se poate ! si uite asa problema se deplaseaza prin re-framing: de la lenesi (categorie sociala) la suedeji (categorie etnica), si evitaram iar sa vorbim despre fondu problemei pt. ca statele nu vor sa ajungem la discutia de fond.

    so, noi vorbim aci de amoru artei. asa ca eu ma duc sa ma culc, nice talking to you. Zoso, scuze de comentariile foarte lungi.

    00
  58. Sa nu uitam ca Hitlera ajuns la putere in 33 ales in mod democratic.

    00

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile