Studiul EY cu orașele cu populație îmbătrânită e amuzant

EY sunt amuzanții ălora care le-a murit o angajată de epuizare, de a trebuit să își schimbe numele ca să se distanțeze un pic de faza aia. Nu au dispărut, nu au plecat, există în continuare și își văd de treabă.

Recent, au trimis presei prietene (deci nu mie) un studiu despre orașele cu populație tânără și populație bătrână.

La poza cu tineret nu am clipit, dar m-am mirat la aia cu media de vârstă mare: Timișoara, Sibiu, Brașov.

Nu știu cum e situația la Suceava sau Botoșani, dar Timișoara și Brașov sunt orașe universitare. Am lăsat Bucureștiul deoparte, că e situație separată. Dacă orașele astea au media de vârstă ridicată, de ce naiba se construiește în draci în ele? De ce se umplu toamna de tineri? De ce nu mai poți închiria nimic în octombrie, că totul s-a dat?

Problema e că, neavând domiciliul acolo, nu sunt numărați acolo unde stau. Și problema asta există de 20 de ani și nimeni nu s-a gândit la cea mai simplă soluție pentru ea, soluție care există peste tot în lume: factura la utilități. Ca să eviți fraudele cu credite, de care se teme toată lumea, lasă oamenii să își declare domiciliul unde vor, cu un contract de închiriere, dar cere-le o factură de utilități când vor să își deschidă un cont bancar sau ceva. Că degeaba își declară cineva domiciliul la mine acasă, dacă nu poate pătrunde și instala gazul sau curentul pe numele lui.

Și în felul ăsta pot și vota, își pot înscrie și mașina pe localitatea unde sunt, pot plăti impozite acolo și alte minuni. Dar cum nu e nimic de furat la faza asta, politicienilor nu le pasă. De aia nu avem nici cadastru digitalizat încă.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

32 comentarii

  1. Suceava e universitar, desi n-are asa de multi studenti comparativ cu Timisoara, Iasi, Cluj, dar cati dintre studenti isi baga viza de flotant in orasul unde studiaza?

    in plus, plm, e complicat sa iti schimbi adresa la noi. in Finlanda te loghezi cu ID-ul de la banca la sistemul national si-ti bagi adresa online din 2 clickuri si cam ai motivatie sa faci asta, ca la multe insitutii nu mai exista casierii si toate facturile vin prin posta. Cand eram student si stateam in camin la noi, trebuia sa dau buletinul vreo saptamana la politie si sa mi-l iau de la sefa de camin, daca stateam in chirie trebuia sa ma duc eu la politie si sa ma ocup, cine plm vrea sa faca asta?

    00
    • Cu propietarul de mana, because why the fuck not.

      00
    • Si mai recent daca ai drept de habitatie pentru vreun parinte sau frate la tine pe apartament/casa din diverse motive, va trebui sa mergi si cu el de mina cind faci cuiva viza. Pentru ca de ce sa fie simplu cit poate sa fie complicat!

      00
  2. Poate nu inteleg eu.
    Ai studentul cu contract de chirie declarat la stat sau nedeclarat la stat. Proprietarul nu vine la politie nici macar pentru viza de flotant. Facturile vin pe numele proprietarului ca nu muti factura de gaze pe numele tau cand stai in chirie. Contul si-l face pe domiciliul din buletin de la cucuietii din deal si primeste ta-su’ toate hartiile. Ar putea de asemenea sa isi faca cont cu facturile primite de la ta-su’.
    Cum ajuta la ceva propunerea ta?

    00
  3. „În aprilie 2007, compania a primit amendă de 20.000 RON de la Inspectoratul Teritorial de Muncă București pentru „nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară și a prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal”. Amenda a urmat la câteva zile după care Raluca Stroescu, angajată ca manager la Ernst & Young, a murit pe fondul slăbirii accentuate, după ce lucrase intensiv în ultimele trei săptămâni la un proiect important de audit.”

    I se rupe in 14 la EY de angajata aia

    00
  4. Poate ai sa rizi, dar fix asta e sistemul in Anglia. Totul se bazeaza pe factura la utilitati. Nici macar nu se obosesc sa-ti ceara contractul de inchiriere sau de proprietate. Factura la utilitati tine loc si de dovada a identitatii si de dovada a adresei.

    • alex, nu fi dojo pls.

    • Am stat in UK si totul se bazeaza SI pe factura la utilitati. ca eu am folosit contractu unde a fost nevoie, n-am avut facturi pe numele meu ca am stat la shared house

      00
    • @Alex: nici-ntr-un caz. Nu am avut nicio factură pe numele meu până luna trecută, însă am rezolvat tot ce am avut nevoie cu extras de cont bancar.

      00
    • @Alex: corect. Eu am fost in cercul ala vicios al „n-ai factura, nu primesti cont bancar. N-ai cont bancar sau factura, n-ai proof of address”

    • nu este subiectul articolului, însă în cazul meu a fost așa: am ajuns vineri seara în Londra, aveam deja programare pentru sâmbătă la bancă (HSBC), m-am dus cu proprietarul casei – care proprietar a dat în scris că stau la adresa respectivă, iar eu am primit cardul în 2 zile lucrătoare. De acolo, totul a mers ca uns.

      00
    • @sfatuitoru
      Se pisa de la 3 metri pe contractul tău de casa dacă e semnat de mai mult de 3 luni.

      M-am dus sa ma inregistrez la medicul de familie cu contractul de la casa și mi-au zis ca nu e dovada de adresa valabila pt motivul de mai sus. Cu un extras de cont printat de la banca (nu primit în posta) am rezolvat instant.

      00
    • Pe de altă parte, putem să cădem de acord că britanicii sunt cam ciudați fiindcă n-au un buletin național ca toată lumea?
      Abia acum, până și americanii au început să discute despre introducerea unui card de identitate federal.

      00
    • Administratia de origine englezeasca e foarte eficienta. Se spune ca e cea mai eficienta si asta pentru ca avand atatea colonii au trebuit sa fie foarte flexibili.

      In Canada iti cere o factura/extras de cont/contract, ceva care are adresa ta mentionata. Iti mai poate cere un alt act depinde de ce vrei sa faci. Daca ai nevoie de pasaport trebuie sa pui pe cineva cu o meserie recunoscuta gen medic/dentist, contabil/inginer autorizat, manager de sucursala de banca, etc. Nu exista act de identitate ci doar un card de imigrant daca nu esti cetatean canadian si asta e folosit in principal ca sa fii admis inapoi in Canada daca calatoresti. Identitatea o dovedesti in cu permisul de conducere sau cu vreun alt act. Mie mi-a fost acceptat chiar si credit card-ul daca a fost nevoie de un al doilea act. Daca te muti nu trebuie sa te duci pe la politie se poate face online pentru permisul de conducere si cardul de sanatate. Daca nu ai vreo proprietate nu platesti nici un impozit la primarie (plateste doar proprietarul).

      00
  5. Stiu un caz….In Iasi aproximativ 1000 moldoveni (basarabeni) stau la aceeasi adresa, in acelasi apartament :))

    00
    • Iti dai seama cum miroase inauntru?
      Nu zic ca basarabenii miros, ci ca 1000 de oameni intr-un ap de 2 camere cred ca mucegaiesc. Chiar daca nu stau simultan.
      Si acum repede, cu reply sa imi explicati ca defapt ei nu stau acolo, :O

      00
    • @UrsuPolar:

      Nu stau acolo. Au nevoie doar de o adresă ca să fie locuitori ai UE. Vezi, încă o zi în care ai învățat ceva. :)

      00
  6. Treaba cu domiciliul este o chestie pe care nimeni nu o vrea rezolvata pentru ca implica ceva munca si rezultatul nu e bun absolut deloc pentru politicieni. Concret populatia unor localitati ar scadea dramatic unele probabil vor trece la comune de la orase, iar asta e nasol pentru primar, pentru consilieri ca impozite mai mici, cereri mai mici la rectificarea bugetara si tot tacamu.
    Sunt probabil orase care si-ar injumatati populatia la acest „transfer” de populatie, ori cand primarul este sef peste un oras muribund realizeaza si el ca trebuie sa puna osul la treaba daca mai vrea sa mai existe. Asa cand in acte stii ca ai mai multi locuitori decat in realitate poti cere mai mult in anumite situatii.
    Mi se pare in continuare aberant, ca pentru buletin sa trebuiasca sa astepti 2 saptamani si mai mult sa nu il poti pastra chiar daca este valabil. Si mai aberant mi se pare procedura de transcriere a unei masini de pe orasul X pe orasul Y daca vorbim de judete diferite. Este un timp pierdut am pulea care nu ajuta pe nimeni.

    00
  7. Ai un fin simt al umorului fin cu astea doua:
    1. si-au schimbat la nivel global numele in EY pentru ca in Romania le-a murit o angajata acum 10 ani or so (ce cica ar fi avut deja probleme cu inima, dar la cati bani au pentru lobby putea sa fie si pentru ca era klingoniana si n-avea dosar cu sina argintie)
    2. Brasov, oras universitar… :) Orase universitare sunt Bucuresti, Cluj, Iasi si Timisoara. Restul sunt orase ce au universitati.

    00
  8. Ptr ca nu a mai zis nimeni nimic rau de Buzau in ultima vreme:
    Si Buzaul e oras universitar, cica ar fi Universitatea George Baritiu.
    BUZAUL ORAS UNIVERSITAR!!!!!!!!!1

    00
  9. De aia avem 19 milioane pe listele electorale și 15 milioane de buletine… Noroc că de data asta ăia 4 milioane au votat cu cine trebuie 😂

    00
  10. Studiul, ma gandesc, a fost facut cu datele pe care le pune la dispozitie INS-ul (institutul national de statistica). Daca datele de acolo sunt gresite, e doar normal sa ai un rezultat interpretat eronat. Totusi, ar fi interesant de vazut datele pe care s-au bazat si criteriile pe care le-au folosit.

    00
  11. Orice statistica din Romania trebuie privita cu circumspectie. Pentru ca 1. nu stim populatia reala, 2. nu stim tot ce se vinde si se cumpara si 3. nu stim toate veniturile. Si asa apar alea cu cel mai mic consum de sapun pe cap de locuitor (desi prin unele autobuze parca incepi sa crezi acele cifre) sau cu saracia din Vaslui, dar Barladul e plin non-stop de masini care se plimba de colo-colo.

    In fapt, habar nu avem nici cati suntem (in tara sau pe afara), nici pe unde locuim. Pentru ca:
    – domiciliul stabil presupune fie sa fii proprietar, fie acea luare in spatiu pe care multi o evita, ca poti avea suprize
    – flotantul presupune contract de chirie. Dar cum acest contract vine cu o gramada de birocratie pentru proprietar, multi evita
    Alte solutii pe legea actuala nu sunt.
    Noi inca trebuie sa ne schimbam fizic actul de identitate atunci cand ne mutam (alta distractie cu birocratia) si asta creaza niste posturi caldute pentru niste oameni.

    00
    • @Florin Perfect de acord cu tine. La japonezi (din ce citeam la Mistrețul acum ceva ani) actul de identitate se schimbă în felul următor: mergi la secția de poliție cea mai apropiată, predai actul ce trebuie reînnoit, dai o declarație pe proprie răspundere privind domiciliul actual, și în cca 15 minute ai buletin nou. Dar mde, ăia au informatizare pe bune, nu ca la noi.

      00
  12. Trebuie sa vin si eu cu un mic detaliu… un oras sa treaca la nivel de comuna este cam imposibil… trebuie referendum, deci nu se va intampla asa ceva(alte taxe, alte fonduri europene, salarii mai mici etc). Pana una alta eu zic sa va uitati la orasul vascau(da, este oras) ce prezinta o populatie putin peste 3000 de locuitori cu satele aferente, asta in timp ce comunele limitrofe orasului oradea depasesc acest numar de locuitori

    00
    • Comuna nu e localitate compacta, orasul da. O comuna e formata din cateva sate si poarta numele unuia din ele.

      00
    • Cum adica comuna nu e localitate compacta? Citeste ce am scris mai sus, vascau este oras si are in componenta sate ce se chinuie sa depaseasca o populatie de 3000 de locuitori cu domiciliu ca daca ar fi sa vezi populatia curenta este praf si pulbere. vezi in moldova cate comune au fost ridicate la rangul de oras doar pentru a atinge criteriul impus de ue pentru aderare… au orasele respective conditii de oras? Nu, multe nici macar nu au canalizare sau asfalt, dar hei, in statistica da bine…
      Vezi legea 321/2001, populatia minima pentru oras este de 10 000 locuitori.
      De ce nu ajung unele comune orase? Simplu, trebuiesc indeplinite anumite conditii, gen sistem medical cu spitalizare dar in acelasi timp sa nu uitam ca s-au inchis in anumite orase deci acele orase ar trebui retrogradate la gradul de comuna dar atunci ne lovin de conditiile ue, vom avea prea multa zona rurala si s-ar putea sa avem un roexit de toata frumusetea… asa ca da, multe orase ar trebuie readuse la gradul de comune doar ca nu se doreste acest lucru

      00
  13. @verdepm: Legea nr. 321/2001 privind acordarea gratuită de lapte praf pentru copii cu vârste cuprinse între 0-12 luni.
    Deci cu numarul de locuitori pentru a fi declarat oras e e lamurita din titlul legii.
    Zi-ne si de „legea roexit” pe baza carei legi si directive o sa se faca ca sa fim pregatiti.

    00
  14. intr-un apartament de doua camere stau 4 studenti, care utilitati le punem pe numele cui? facem fiecare utilitate pe alt student ca sa aiba toti facturi pe numele lor?
    Stii cat dureaza si cat umbli ca sa schimbi un contract de pe o persoana pe alta?
    Si cand pleaca studentul ala dupa o luna sau un an, ma duc sa pun iar constractul pe proprietar si apoi pe urmatorul chirias?
    si daca un proptietar are discunt de la furnizorul de energie pentru ca are mai mult contracte in derulare cu el, pierde acel discount doar pentru ca trece un contract pe numele unui chirias?
    hai sa fim seriosi cu solutii serioase, nu abureli

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)