E asta:
În primele nouă luni din an, numărul străinilor veniţi să ne viziteze a depăşit 2 milioane. Oficial, au cheltuit aici peste un miliard de euro. Cei mai mulţi bani s-au dus pe cazare – peste 45%, după care cheltuielile în baruri şi restaurante – sunt şi ele în uşoară creştere. Şi cheltuielile pentru cumpărături – la fel, o uşoară majorare faţă de anul tecut. Cheltuielile pentru recreere în schimb au o scădere de 10 la sută de la un an la altul.
Semn că încă nu ştim ce să le oferim. De altfel, suma medie pe care un turist o lasă în România este de 470 de euro. În Bulgaria, de exemplu, suma cheltuită de un turist este dublă, iar perioada de şedere urcă până la 5 zile, în medie. (sursa)
Deci ei vin, dar nu cheltuiesc mare lucru, că nu au pe ce. Suvenirurile sunt mizerabile în mare parte, distracția e searbădă sau presupune înghesuială și așteptare și cam asta e. Vrei să călărești? Frumos, dar spațiul e mic și nu avem decât patru cai disponibili. Vrei să mergi la urși? E un pod acolo care dă fiori șoferilor mai neexperimentați. Vrei deltaplan? Escaladă? Trebuie să știi unde și pe cine să întrebi, că nu merge așa la liber.
La Brașov, drumul ăla de urcare pe Tâmpa e neamenajat de când sunt eu pe aici. Nu ies bani din asta. Parcare la Zoo? Da, dacă ai noroc. Parcare la parcul de aventură? Da, dacă vii devreme. Biserici deschise? Da, până la 2.
Și tot așa. Și culmea e potențial există. Dar trebuie să ne obișnuim să nu mai facem dezastru pe unde trecem. Să nu mai rupem băncile, să nu mai aruncăm ambalaje peste tot, să nu mai fim animale. Mă uit la americani, niște animale inculte, dar nu rup, bă nene, nimic. Sunt locuri de camping cu grătar inclus, și nu fură și nu distruge nimeni grătarul!!! Nu face nimeni cioburi prin iarbă, nu se cacă nimeni peste tot.
Ahahaha, drumul pe Tampa e frumos – ai variante: serpentine, treptele lui Gabony, telecabina.
Numai ca te urci ca sa ce? Ca restaurantul e inchis, de nu poti sa bei nici macar o bere si sa iei un mic zemos cu mustar!
Cat de tampit, sau rupt in fund, e ala care are telecabina de nu a putut investi si in restaurant? Si ce priveliste frumoasa e de la terasa dinauntru!
uimitor, căcatul ăla de restaurant, care are prețuri imense, e falimentar.
sunt detinute de un grup de firma privatizat acum ceva ani, impreuna cu Aro Palace, hotelul de langa, cetatea si inca vreo cateva. Parca era SIF Transilvania daca nu ma insel listat pe bursa.
Toate sunt de vanzare de ani de zile.
Eu am fost în vară și sfârâiau micii de rupeau. Nu ieșeai bine cladirea cu telecabina că te pălea fumul…
Pai asta pentru ca mult la suta din proprietarii de pensiuni sunt niste analfabeti, prost crescuti, care vor bani fara sa faca nimic, de aia si dau atatia faliment. Dupa, e vina autoritatilor din fiecare statiune. A, vrei sa vinzi langa castelul x, sau langa obiectivul cutare, demonstrezi ca nu pui pe taraba porcarii made in china. Si nu n-ar fi prea greu, daca vrei sa cheltuie turistii, nu e greu. Lasand asta la o parte imi povestea o prietena care a facut revelionul la sighisoara, ca mersesera sus in turnul cu ceas si erau una cu unul care scuipau si si-au aruncat guma de mestecat, probabil in capul cuiva…deci…no comment…
– nu cred ca este vorba doar despre proprietarii de pensiuni ci de modul general de organizare a turismului romanesc care se rezuma doar la Cazare, haleala si gratare …
– eu am o problema cu skiul de exemplu la Sinaia …
1. nu stie nici dracu de exemplu ca exista un autobuz din centrul pana la telegondola care sa te scuteasca de cautare de parcare la baza telegondolei ( care e traseul, de unde il iei, care s intervalele orare de functionare si colac peste pupaza te lasa si mai jos de telegondola pentru ca nu are unde sa intaorca in parcare sus )
2. nu s-a gandit nimeni sa faca o parcare imensa undeva in Sinaia si fix de acolo sa plece autobuzul spre telegondola si teleferic
2. nu scrie nicaieri cum sta treaba cu telegondolele, telefericul si telescaunul
3. nu exista o semnalizare corespunzatoate a sensurilor unice din jurul telegondolei astfel strajerii si politistii sunt preocupati doar de a lua bani pe parcare in rest … ambuteiaje cu tarani pe contrasens
4. nu exista cartele unice de ski pentru toata valea prahovei astfel te simti nevoit, daca esti prost si occidental in gandire ca mine, sa cumperi 2 cartele pentru ca ai gresit traseul la ski
5. cea mai frumoasa partie din Romania, dupa pararea mea, este coborarea de la 2000 fix in Sinaia care NU prea se poate folosi daca nu ninge pentru ca … nema tunuri de zapada
– iar cand se poate folosi semnalizarea este atat de proasta incat ai mari sanse sa sfarsesti prin prapastie sau infipt in vreun stalp de telegondola
6. daca nu poti skia din motive de lipsa de zapada, habarnuai ce sa faci in Sinaia pentru ca nu exista puncte de informare, nu exista trasee pe care sa le faci cu ghid sau fara, etc
7. nu exista nici un apres ski in sinaia unde sa stai sa bei si tu un shot si sa asculti o muzica
8. proprietarii instalatiilor de cablu sunt extrem de stricti cu programul astfel nu de putine ori daca te prinde ora 16 si 5 in valea dorului tre sa te rogi de ei sa te urce la 2000 ( din ianuarie de exemplu cand ziua a inceput sa se mareasca in austria se mareste programul pana spre 17 )
9. in afara de ATV, Peles si Manastire ce altceva se poate face ? si daca se poate face de unde aflam ?
10. partia dezafectata de bob ar putea fi transformata usor intr o sursa de fun pentru cei care nu skiaza, pentru „pantofarii” de Bucuresti care ar putea sa se dea cu „Colacul” de la 1400 in Sinaia in conditii super sigure
Am fost sa petrec Anul Nou in Sibiu. Am ales sa merg cu trenul ca sa evit traficul auto de pe DN-uri si bine am facut.
In afara de faptul ca nu am stat deloc in trafic, mini vacanta a fost un fiasco. Imediat cum iesi din Bucuresti ti se intoarce stomacul pe dos(nu exagerez, luati trenul macar din Gara de N in orice directie pana la cel mai apropiat oras). Nu am vazut un metru patrat de pamant fara gunoi pe el. A fost mega deprimant. Toata lumea din satele si comunele din afara oraselor mari arunca gunoiul pe camp si in rauri. E oribil.
Acum incearca sa vezi imaginile astea prin ochii unui turist care ia trenul pana la Sinaia sa vada Pelesul.
Imi permit cateva linkuri, cu mici clipuri filmate de mine in parcul Cumiana din zona Torino.
Un parc… sa-i spun parasit? Sau cum, cand nu exista paza deloc? Dati click. Filmare „in padure”, la 30km de orasul Torino. Oare la noi cat ar tine?
https://www.youtube.com/watch?v=24WbY6QPyAQ
https://www.youtube.com/watch?v=9t_pj2eencI
Nordul italiei e curat. Sudul pe de alta parte ….
m-am uitat si la restu de clipuri, tremurau chilotii pe tine in clipul 5 ;)) ca e liniste
Am fost recent in Budapesta si am plecat cu o mini-despresie de acolo pentru ca am realizat ca pana si vecinii de la Vest, pe care ii hulim atat de mult si care, vorba aia, nu sunt cei mai „occidentali” dintre europeni, sunt la cativa zeci de ani inaintea noastra in materie de turism si infrastructura – la calitatea vietii nu ma pronunt ca nu am stat prea mult.
Orasul e plin de parcari: subterane, supraterane, etajate, ce vrei tu. Scumpute, dar ai unde sa iti lasi masina in siguranta. Plus clasicele P+R. Apoi, orice rahat cu putina istorie in spate e toaletat si transformat in obiectiv turistic iar strazile sunt curate, daca te gandesti la cati turisti sunt pe strazi zilnic.
spre surprindrea ta, ungurii chiar sunt mai occidentali decat alti europeni occidentali.
Asta-i datorită preconcepției că noi suntem buricul pământului și vecinii noștri mai proști decât noi. Cea mai evidentă diferență e însă atunci când treci granița și compari satul românesc cu ăla unguresc. Nu pică bine, așa-i? E amuzant cum unii români se miră și când află că Bulgaria are vârfuri mai înalte decât crestele semețe ale Făgărașilor noștri. ”Cum, nu e câmpie acolo? Ăia nu cresc castraveți???” Dar bineînțeles că suntem mai deștepți și decât animalele ălea inculte de americani, care nici măcar nu știu unde suntem noi pe glob, pfff! Doar să nu ne întrebi prea des câte județe avem! Și care-i reședința de la ăla… ăla, mă… zi să-i zic… Zalău, așa! Cum adică, Zalău nu e județ?
Mx
La concetatenii tai din Arad si Timis (chiar si Caras-Severin) mini-depresia e instalata deja de multi ani de zile … De fapt nu e mini-depresie, e o foarte buna alegere pentru city break si nu numai. A inceput sa devina si Beograd….S-avem pardon, dar civilizatia si occidentalismul sunt mai prezente in Budapesta si incet-incet si Beograd decat in multe zone din Paris si Bruxelles (exact ce zicea si bugsy).
Pe mine m-a frapat ca intreaga autostrada de la intrare pana la iesire spre Viena avea ACELASI TIP de gard de protectie, cu stalpi din trunchiuri de lemn, taiate oblic la varf + plasa. Plus ca AVEAU gard. Cum plm se poate la ei iar la noi pana si cele cateva garduri de protectie pe la Arad, adica destul de noi, sunt deja RUGINITE!!!
“S-avem pardon, dar civilizatia si occidentalismul sunt mai prezente in Budapesta si incet-incet si Beograd decat in multe zone din Paris si Bruxelles”
Presupun ca va referiti la musulmani in primul rand.
Nimic surprinzator, considerand ca topicul este despre cum esticii sunt animale regresive.
Si culmea, Budapesta a lui Orban e data ca exemplu. Regresivii se gasesc intre ei pana la urma.
P.S. fiecare comentariu din asta ultra stupid ma face sa ma simt extrem de bine ca am plecat din tara si ca nu cunosc alti romani.
@kmlx nu are treaba intr-atat religia. dar daca lasi fiecare dobitoc sa se comporte la tine in oras ca la mama lui acasa in Africa din motive de compasiune si dobitocului ii e mai greu ca nu se integreaza, si tie ca parca nu mai e asa civilizat prin centrul orasului la tine.
Au cacati de angajati in turism si nu sunt ospitalieri.
Patronii au impresia că oricine poate fi ospătar, barman sau recepționer.
Personalul face atmosfera….
Dar nici patronilor nu le pasa. Chiar daca le spui ca nu mai vii datorita conditiilor sau a personalului, in loc sa schimbe ceva, replica lor este „Nu mai vii tu, dar o sa vina altii”.
@Jelibon
Nu stiu cat o sa mai tina si figura asta, mai ales ca acum poti lasa review oriunde (google, facebook, booking, etc). Ba chiar poti sa pui si poze, ca sa demonstrezi. Ca sa nu circule vorba ca: „nu e domne’ asa, concurenta lasa rating prost, ca sa imi strice afacerea”.
La un moment dat, dupa mai multe review-uri proaste, s-ar putea ca afacerea sa o ia la vale. Lumea a inceput sa citeasca.
Personal, citesc review-uri, cand caut o locatie. Si am grija sa si las, la randul meu.
Unde au fost probleme nasoale, in locurile unde m-am cazat, am lasat si poze cu dovada.
Turismul din România este cam cum e cel de pe valea Prahovei pierzi x ore din cauza infrastructurii deficitare, cacalau hoteluri care vor da cat de curând faliment, dar nu ai pe ce cheltui pentru ca in afara de a mânca și bea nu prea ai ce face. Iar pentru amatorii de city break-uri nu stiu ce oras din tara merita din cauza proastei promovări a obiectivelor, dar si din cauza unei proaste integrări a transportului urban cu obiectivele turistice.
Cu toate acestea România continuă să fie o tara ieftina si nisata pe turismul de cârciumă căci astea sunt trecute la agrement de foarte multi.
La Brasov e ok, ai ceva munte. Sa amintim de puzderia de vile de cazare facute pe niste dealuri impadurite. Si se vaita ca nu vine nimeni cand in afara de liniste si ceafa cu cartofi prajiti nu ai absolut nimic de facut.
Chiar și lângă dealuri împădurite e okish, știu unu’ care și-a tras pensiune la el în curte, într-un sat uitat de lume de prin no man’s land, Oltenia. Bineînțeles, zero obiective, nici măcar turism de cârciumi nu poți face pe acolo, că bodega comunală se închide la 20. L-am întrebat „wtf, cine crezi tu că vine să stea la pensiune la tine în curte? Să ce?” Răspunsul a fost simplu: păi e cu fonduri europene, dacă nu merge, aia e, mai am o casă gratis”.
niste incompetenti rupti in cur care cred ca se pricep la toate, ca turismul e mai toata tara, MUIE DRAGNEA! MUIE PSD!
Baws „drumul ăla de urcare pe Tâmpa” face parte din Rezervația Naturală Tâmpa – arie protejată de interes național și nu ai voie să miști nici un copac căzut pe potecă fără aprobare de la ministerul mediului. Și-așa e greu de întreținut că cocalarii care se duc pe-acolo și rup flori protejate gen „floare de colț” sau „crucea voinicului” – specie endemică. Adică singurul loc pe planetă unde o găsești este acolo. Și e agresată de imobiliar, că Ionel Haiduc, fostul președinte al Academiei Române plângea după roșia montană în același timp în care reducea aria de protecție a rezervației, că ce plm. La Zoo unde naiba să facă parcare? Mai ales în condițiile în care stația de autobuz e la 15 metri distanță și autobuzele sunt okei.
Brașovul este, de departe, cel mai betonat oraș din țară și dacă mergi un pic cu ochii deschiși încep să te doară. Buba la turism e în altă parte, dă o tură prin gară să vezi cum amețiții nu pot nici măcar să asigure stocul de cornuri pentru sărbătorile de iarnă. Cum infochioșcul turistic e plin de integrame.
Sau cum muzeele sunt moarte că țin toate de Consiliul Județean și ăia nu aprobă aproape nicio investiție în dezvoltare că sunt niște troglodiți. Ăia stau în clădirea aia din centru care are acoperișul spart de 8 ani de zile, tu cu desculții ăștia vrei să faci turism? Știi cum se uită un străin la gresia aia de pe Republicii pe care ăștia o prezintă drept piatră cubică? Știi că turistul străin are impresia, după ce a văzut alte oraș săsești, că ăsta e un fel de chinezărie? Sau cum cafeaua are același gust sintetic peste tot (singura excepție ar fi Amasi)?
Sau cum nu poți vizita în weekend Piața Sfatului că e tot timpul o mizerie muzicală sau un festival de fake-uri în „rezervația arhitectonică” în care stai și tu, de exemplu, dacă reținem bine partea cu dosarul penal că ai reparat o chestie minimă. Când vrei să mânci o ciorbă în centru și-ți sare în față de la concertele alea infecte, da, e mișto să facem turism.
Man, ai vrea sa fieBrasovul precum Praga, plin de turisti? Parca nu-ti placuse acolo.
Iar americanii aia de care zici tu stiu unde e Romania pe harta.
la fel cum stiu romanii unde e Benin pe harta.
Bă, io știu și capitala Beninului, fără goagle
Turismul romanesc este ceva asemanator cu circul care a venit la noi in sat acum cativa ani. O saptamana si-au facut reclama cu megafoane si afise cu programul in care apareau clovni, catei, pisici si… marea SENZATIE , numar de dresura cu lei.
Dupa o ora de vazut niste clovni rapciugosi, 2 cai si 4 catei , lumea a inceput sa intrebe : bai , dar leii unde sunt?, aaa, pai ne pare rau, da leul este bolnav azi.
nu trebuie reinventata roata, trebuie vazut pe ce cheltuie dublu in Bulgaria. Sau promovat ca in RO cheltui jumatate fata de Bulgaria :)).
In BG cheltui jumatate fata de RO, si ai conditii mai bune.
Sindicatele sustin ca turismul de masa se face tot cu bilete ieftine de sindicat.
Sa vedem ce o sa aduca nou voucherele de vacanta si daca vor schimba ceva in statisticile interne.
Am vazut destui straini rupti in coate, back-pack-eri pe la noi, sincer cred ca asta e maximum pe care-l putem smulge de la ei, oricum majoritatea strainilor vin doar la futut, ca e ieftin, asa mi-a spus un sofer de taxi turc din Viena.
Sa se legalizeze prostitutia si o sa se triplezi banii veniti de la turisti. Sunt si acum, doar ca nu sunt fiscalizati
Din totalul încasat de hotelueri cît a foat declarat?
Noi traim in tara in care targul de craciun de la sibiu se inchide pe 23 decembrie. Sambata cand vine puhoiul de oameni. Tu vrei turism?
Unde s-a inchis bre’ Targul de Craciun in 23?
„…Metoda prin care unii dintre angajaţii CNADNR îşi băgau în buzunare banii din taxa pod era una simplă. Şoferii plăteau taxa, dar primeau un bon fiscal emis de o casă de marcat „adusă de acasă”, care nu era în sistemul companiei de autostrăzi…”
Cum sa ai turism când ăștia sunt preocupați sa fure? Drumuri? Trenuri? Marcaje? Semne de circulație moderne?? Treceri de pietoni??? parcări? Nu mai merge doar cu dracula și Transilvania. S au prins și străinii ca jucam la cacealma
Turismul în România, in mare parte este inexistent sau merge pe ideea, lasă ba că se descurca ei. Un alt exemplu este Obârșia Lotrului. Da un search pe Gogu sa vezi cum se face turism.
Ținem pârtia de schi și telecabina închisă pe toată perioada lunii decembrie și o deschidem in iunie. Good stuff.
De acord cu tine. Dar ar trebui sa existe un proiect, o strategie iar, cel mai grav, cineva ar trebui sa faca investitii. Numai ca romanul nu prea le are cu investitiile. El vrea profit din primul an. Din prima luna daca se poate. Si fara efort prea mare, ca nu are timp de asa ceva.
„Mă uit la americani, niște animale inculte,”? Si matale, de unde-ti tragi seva? Altfel, un comentariu bun, tipic romanesc, ca sa fiu in tema paragrafului de mai sus!
In linii mari, de acord, dar cum nu e parcare la zoo ? Bine, nu in fata dar la 100 de m e chiar una mare. Cat faci, 2 minute ?
Ce salarii sunt in turism; cu ce oameni faci turism?
Semenic, 1. ianuarie.
Mii de oameni care au venit sa skieze.
NU functioneaza ski-liftul.
De ce ? ahh, astazi e liber domnu, e intai.