Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat, joi, că a primit un fax de la Dominic de Habsburg prin care este înştiinţat că oferta de vânzare a Castelului Bran nu mai este valabilă, întrucât obiectivul turistic a fost vândut „unei firme de peste Ocean la o sumă mult mai mare”. Căncescu a precizat, într-o conferinţă de presă, că faxul pe care l-a primit, joi, este semnat şi de Casa de Avocatură a Casei de Habsburg.
Super caterinca, la fel ca de obicei!
Daca astia au vrut sa dea o teapa de 60 de mile, ma ofer si eu sa vand Cetatea din Oradea, putin degradata, putin prafuita, insa poate fi reamenajata relativ ieftin. Pret fara concurenta: 1 leu vechi
Nu stiu cum se face, dar cand e vorba de banul public, alesii neamului cheltuie fara numar, fara numar, fara numar
zoso ai aflat care e firma de peste ocean?
e vorba de retardul de la cj brasov :((
Casa de curburg nu poate vinde inainte de a si fi exprimat statul roman dreptul de preemptiune, adica daca statul roman vrea sa cumpere bunul acum il poate cumpara la pret egal cu ala de peste ocean, oricum numai retarzii conduc tara asta :((
Una in freza asta trebuia sa le dea la astia…daca vroiau castelu pentru ei bine, daca nu vroiau pentru ei sa-l lase statului…ca si asa mihaita a dat Romania de buna voie la rusi.
nu ma … romania a fost fraiera … in loc sa ia exclusivitate la vanzare sa dea o arvuna ceva … sa le garanteze mortii lor … acuma vor face disneyland la bran
si pe bune de nu…
ah … si la 30 de euro biletu minim … suna bine
pai intr-o vreme se vorbea de abramovici de la chelsea…
pisamas pe el de castel cu pretul lui cu tot. Ala merita 60mil de Euro intr-o perioada cand la policlinicile cu plata din Brasov se sterilizeaza ustensilele cu fierbatorul de cafea.
Google Inc. cumva?
Punem pariu ca statul nu va cumpara castelul? Cel mai probabil va ajunge pe mana unui investitor strain, care il va transforma intr-un obiectiv turistic. „Barlogul lui Dracuuuuulaaaaa”
Casa regala a primit legal castelul ala, mostenitorii au dreptul sa intre in posesia lui and so on…
Lasati cacaturile lacrimogene la usa. Legea e lege chiar si atunci cand nu va convine.
decat sa il exploateze statul roman aiurea, mai bine sa il exploateze un neamtz ca lumea
Se va face Branwood, am inteles. Mare parc de distractii, cel mai mare kitsch din Europa.
E corect, bravo. Eu o dadusem pe caterinca, dar n-am contestat decizia proprietarului. Trebuia sa sara statu’ roman mai bine la cap, asta e tot.
E incredibil ce s eintampla in tara asta. Ma intreb daca sunt numai idioti in pozitii de conducere …
scoate daca din afirmatzie
eu daca as fi din judetul brasov as face scandal cum consiliul judetean cheltuieste 60 milioane euro pe un castel amarat, bani care o sa ii scoata din incasari probabil in 1000 de ani.
caca-ne-am pe el de „castel”… mare rahat, sa-l vanda da-l in sufletul meu. Cine ii da lu ala 60 de mil de Euro, ce pana mea, ne-am nascut ieri?
Ttttt….. Si cand te gandesti ca cei de la CJ Brasov mai aveau putin si luau castelul in leasing (conform Romanian BusinessWeek/23 ian, pg.5)… Dar eu zic ca mai degraba, la 60 milioane de dolari, cat a cerut Dominic de Habsburg, CJ Brasov ar putea mai degraba achizitiona niscaiva insule in Pacific, pentru agrementul inaltilor functionari publici, ca tot se plangea Tariceanu de salariile ministrilor…