La Social Media Summit, cineva a spus că nu a auzit soluţii concrete. Că ei vor reţete verificate pentru a reuşi in social media, nu aluzii şi poveştiri.
Soluţii, nu vorbe
Teoretic, abordarea e corectă. Bă, terminaţi cu gargara inutilă, vrem mai puţine vorbe inutile şi mai multă cunoaştere. Practic, speakerul trebuie să ofere o soluţie şi ţie, care vinzi ferme de melci, şi colegului, care caută să închirieze elicoptere, iar de cele mai multe ori cele două strategii nu au în comun decât platforma sau mediul şi atât.
De aceea la conferinţe se prezintă nişte idei generale şi nişte exemple, pentru a putea fi aplicate tuturor celor prezenţi şi pentru a putea trage fiecare ce concluzii şi ce idei doreşte a implementa pe afacerea/scopul său.
Conferinţele sunt facultative
Sau ca facultatea. Toată lumea intră, aproape toată lumea iese, depinde de fiecare dacă vrea să folosească acei 4 ani într-un mod util sau învaţă doar în sesiune şi speră să ia cinciul salvator.
La fel şi la conferinţe. De cele mai multe ori, speakerul vorbeşte din experienţă. Cine are urechi să înveţe ceva din experienţa lui, o face. Cine nu, trage o suldamă şi merge acasă supărat că a pierdut timpul şi n-a învăţat nimic.
Oferta mea pentru comunitatea bloggerilor din Sibiu rămâne în picioare.
Probabil se referă la faptul că, tot de multe ori, speakerul este foarte expeditiv. Asta e explicabil prin prisma faptului că timpul nu este nelimitat, iar fiecare are un time-frame relativ bine determinat.
sudalma, sefu, sudalma
daca ramane oferta in picioare, o facem
Care este oferta ta pentru bloggerii sibieni ?
Oferta pentru bloggeri sibieni poţi să o faci şi bloggerilor din alte oraşe? Ploieşti, de exemplu?
Pai ar trebui sa se precizeze asta, bineinteles facandu-se o analogie cu ceva simplu de genu’ fiecare isi cumpara o masina, dar fiecare are anumite dorinte.
Sau si mai bine, sa se faca o sesiune de Q&A. Tu ce afacere ai? Pai aia, aia si aia! Bun! O pagina pe facebook, niste targetare pe bloguri locale si alte abureli de genu.
E fain sa critici nestiutorul, dar e si mai fain sa-l ajuti.
Eu nu am inteles ca cineva ar fi vrut solutii customizate pentru afacerea lui/ei. Daca X a prezentat pe scurt compania si dificultatile cu care se confrunta, acest lucru a fost facut pentru o mai buna intelegere. Nimeni nu se asteapta la solutii la cheie, insa de la banalul „trebuie facut CEVA” si pana la un amarat de exemplu concret (cum au utilizat altii social media) e cale lunga. Din punctul asta de vedere, am auzit numai generalitati. (excluzand partea de blogging si sfaturile adresate bloggerilor, dar…bloggingul e o mica parte din social media). In loc sa pierdem vremea cu generalitati, ar fi fost extrem de eficient sa prezinte cineva campania de social media derulata de Trent Pizza.
In program scria clar: strategii si tactici de social media, cum sa iti cresti vanzarile pe Facebook plus alte teme.
Da, stim, participarea a fost moca, da, un consultant trebuie platit pentru o munca dedicata, INSA la un Social Media Summit ar trebuie sa se discute si altceva decat: ar trebuie sa va faceti cont pe WordPress, Facebook, LinkedIn, Twitter; trebuie facut „ceva”; bla bla. Sunt o gramada de info concrete gratis si online, sunt si studii de caz si daca speakerii considera ca pentru ideile lor concrete trebuie platiti in particular, atunci ar fi putut prezenta acest tip de informatii. Stim si noi ca trebuie sa avem un plan, obiective etc…stim vrajala asta generalizata din primul an de facultate.
Fara f mare efort, daca ar fi fost situatii concrete prezentate, gen Trent Pizza (o poveste ro de succes pe social media) impactul ar fi fost extraordinar si antreprenorii mai luminati.
@Bianca: am inteles şi evitat partea cu consultanţa plătită. eu nu ofer aşa ceva, de aceea nu păstrez informaţiile pentru mine.
@nelu, mi-a rămas de la dulamă
@PM: să mă mut acolo şi să imi plătească ei chiria.
@waven ploieştiu n-are nevoie
Ce s-a întâmplat anul trecut nu a fost, nici măcar atunci, reprezentativ pentru comunitatea locală. În plus, cei care ar veni mâine la un workshop de genul ăsta ar veni pentru a te auzi pe tine şi n-ar mai fi acolo doar pentru a da bine-n poze. Consideră invitaţia făcută şi dacă te răzgândeşti fă-ne un semn:)
… fara a ne limita la Social Media…
Solutiile concrete se potrivesc mai degraba celor ce practica, pe cand cele generalizate sunt adecvate celor ce invata/descopera ce optiuni au.
Din experienta, exista si o cale de mijloc – si anume, de a impacheta informatiile practice, nespuse prin „carti” (adica cunoasterea tacita, ce vine din experienta) intr-un mod simplu si sistematic, usor de digerat (similar cunoasterii documentate, „din carti”). Dar asta nu o poate face decat cineva cu foarte, foarte multa expertiza intr-un anumit domeniu (expertiza = cunoastere documentata + cunoastere din experienta), deoarece doar aceia care s-au lovit de multiple situatii/probleme pot identifica si extrage niste pattern-uri, sintetizabile in „invataminte”. (NB – expertiza mea nu e in Social Media)
BTW, nu e un proces deloc usor pentru cel care sintetizeaza…