Dragoş a fost dat afară dintr-o campanie cu Samsung după ce a avut nişte ieşiri reprobabile. Omului i-au ajuns până peste cap mizeriile făcute de nişte jeguri şi le-a răspuns în consecinţă, alegându-se cu ameninţări şi alte minuni. Acum, gloata de jegoşi jubilează, decretând actul un succes masiv şi un pas spre curăţarea onlineului de mizerii.
Reacţia lui Dragoş nu a fost ok, dar majoritatea oamenilor nu ştie ce înseamnă să fie luaţi în colimator de nişte jeguri care n-au nici un Dumnezeu şi carora nu le pasă de nimic, scopul lor fiind de a întrerupe şi a deranja. A sărbători succesul lor e periculos şi tâmp. Duşmanul duşmanului meu nu îmi este prieten.
Ah, şi daca vă întrebaţi cine sunt jegurile, pe scurt: un jurnalist român stabilit în Spania, care nu mă citeşte, dar ştie tot ce scriu, inclusiv comentariile, un imbecil de la ziarul Adevărul, o proastă jegoasă de la Caţavencii (sorry, nu obişnuiesc, dar când insişti să scrii minciuni cu intenţie nu există altă calificare), vreo doi căpcăuni speriaţi de numele şi faţa lor, un retard care scrie tâmpenii şi o ţine pe a lui când lumea îi arată că e prost şi alţi ciraci bucuroşi că au găsit pe cineva care porcăie aiurea pe toată lumea şi se simt bine în compania asta, pentru că au 30 de ani şi realizări zero. Pentru că la asta se rezumă trollingul şi hatereala. Când nu iei salariul 3 luni şi eşti nevoită să te întorci la mami in satul natal, parcă simţi nevoia să te răzbuni când viaţa te-a futut aşa nasol. Şi parcă la îndemână sunt unii care fac bani din chestii pe care tu ai impresia că le faci mai bine.
Samsung au „ambasadori”?
Culeanu.
Acum am inteles de ce se baga in seama, pe twitter, neintrebat un retard pe numele lui complet Enciu Constantin.
Observ ca si asta e „ambasador la Samsung. GG Samsung.
In fine…
Legat de curatenie in online, hmm, astept sa vad ceva notabil facut de femeile de servici ale onlineului, asta fix inainte de a pune mana pe matura si mop.
ce căcat e asta ? https://zoso.ro/sklcklsdnviosnvkldfnbldfohn/ . aşa ai pus adresa la link?
@verek: da.
Eu as fi scris un pic altfel, de genul „unul a fost scos dintr-o campanie pentru ca a luat pe organ mormintele parintilor altuia care a facut misto de el”. Dar na, dusmanii mei nu au niciodata dreptate si esentialul nu exista intr-o actiune, important e ce ne intereseaza pe noi.
Mai util ar fi un ghid pentru bloggerii care nu stiu sa puna o cratima, dar au pretentia sa faca bani si cred ca pot sa faca orice pe internet, dar sa fie si frecventabili pentru clienti si agentii. A, stai, ca ai mai scris. Cum spuneai, internetul nu uita si nu iarta.
@ipo: samsung ştia cum scrie haotik, deci e ok.
M-ai surprins placut
Atunci când ești provocat și nu te aperi cum trebuie, e o problemă de timp până să explodezi. Iar legătura ta legată de cratime este irelevantă în acest context.
@Bogdan: semi-corect. Cratimele conteaza mai putin.
@zoso: Samsung stia ca e agramat, sau ca injura oamenii ca un bolnav mintal? Nu mai revin cu alte comentarii, n-am chef sa ma intristez de tot. Aia e, branza e pe bani.
Campanie de succes.
N-am auzit de ea pana sa citesc aici. GG Samsung.
@dragos – ti-ai format o opinie fara sa cunosti sensul cuvantului ‘reprobabil’
Ca unii jubileaza e putin interesant, dar faptul ca tu ii iei apararea unui tip care injura public in halul ala mi se pare un pic aiurea. Nu l-am suportat niciodata pe mister „Sunt Plin De Sine Si Am Numai Samsung In Casa” Haotik.
Sustinandu-l nu faci altceva decat sa te asociezi cu el, fie ca vrei, fie ca nu vrei.
@Dragos Bunea: nu ii iau apărarea lui haotik, dar îl înţeleg. tu, care nu eşti in postura lui, comentezi lejer. e ok. roagă-te să nu pici in bătaia rahatului.
Una e sa faci misto de cineva, alta e sa-l hartuiesti zi si noapte. Unii imbecili nu stiu cand sa se opreasca.
Toti zic ca nu e bine ca a injurat. Totusi, cand esti luat la misto odata, de doua, de trei ori nu mai rezisti si refulezi. Fiecare o face in felul lui. Bine ca au unii trafic marit acum datorita lui Haotik
@alex.d – imi formasem de mult o opinie despre Haotik, i-am si spus asta la el pe blog mai demult.
@zoso – din pacate, prin 2009 am fost si eu „in bataia rahatului”, tot pentru felul cum scriam si am reactionat oarecum la fel, bine, eu am fost injurat in toate felurile, dar din pacate nu m-am lasat mai prejos si am injurat la fel bazandu-ma in prostia mea ca nu ma cunoaste nimeni. Din cate tin minte, nu mi-a luat nimeni apararea atunci, ba mai mult, postarile la adresa mea s-au inmultit peste noapte.
Eu mi-am invatat lectia si am mers mai departe.
Meh – am văzut și eu comentariile făcute, și acum nu știu cîtă înțelegere ar putea să aibă cineva. Adică serios, cine îl pune să se ia în p*** cu toată lumea? Și Băsescu e înjurat non stop, dar nu îl vezi cum în public ia la p*** morții antenelor. că o face în particular, la el acasă, e altă treabă.
În momentul în care te asociezi cu cineva ca să te reprezinte și respectivul suferă de Tourette, nu e bine pentru business. De-aia oamenii din PR nu sunt recrutați din bodegi (sau cel puțin nu ar trebui, nu?).
Nu că am vreo treabă cu oamenii ăia, nu că mă bag sau nu în business-ul lor, dar nu văd de ce l-aș înțelege pe un om care se exprimă așa. Ce contează că niște lacheți au zis nu-știu-ce minuni despre el? Nu putea să-și țină nădragii pe el, și să nu-și bage și să-și scoată? Dacă vroia să fie lăsat în pace nu se apuca de meseria asta, pana mea. Just my 0.02€.
@Filozofu : de acord cu tine.
apropo de asta, unde is bannerele de pe zoso.ro?:)
A.. stai sa imi aduc aminte, exista o miscare in comunicarea online prin care cam scapam de aerele voastre de vedete si preturile voastre impuse. Oricum aduceti o retentie mai mica ca un banner;)
Vezi cu proiectele private ca altel te intorci iar in trusturi si dormi pe birouri:D
dacă voiam bannere aveam, poţi dormi liniştită. sper că nu eşti anca preduş de la ileo interactive