Toată lumea a avut câte o părere sinistră despre cum nu e important Eurovizionul? Bun, mă bucur că am rezolvat și asta, între două spălări pe dinți și un aspirator cinstit. Era important să aflăm de ce Eurovizionul nu e important pentru tine, Gigel, mulțumim.
Nu pot să cred, Belarus ceva, inadmisibil, bla bla. În loc să ne pese de rahaturi, mai bine ne-am gândit la cetățenii noștri, care n-au de nici unele și trăiesc ca acum 100 de ani.
Mai țineți minte numele ministrului ăluia dat afară acum câteva luni? Ce-o mai face? S-a apucat de altceva? S-a prăbușit sistemul fără el oare? Ciudat, dar mi-a stat unul din ceasuri în perioada aia, dar și-a revenit după ce i-am schimbat bateria.
Nicușor Dan e aproape la fel de absent ca președintele țării. Nu că al nostru la Brașov ar fi mai breaz. Iarba tunsă doar în jumătate de oraș, nema stropit de țînțari…
Deputatul bulei noastre, ales în București, a mers la ceva ecologizare la Breaza. Că la București s-a rezolvat totul.
RAR a muncit și luna asta, a verificat 32 de mașini și a concluzionat că 90% au probleme. 90% din 32!!! Groaznic. Oamenii ăștia trebuie biciuiți peste ouă constant, până se vindecă de prostie.
În alte știri, a apărut Almette la cutie mare.
De vreo câteva zile, îmi tot apar pe fb Dascălu și colega, sponsorizat. Oare nu mai au clienți?
da, forjează de câteva săptămâni cu reclame. le-o fiu și lor greu.
Birou nou, angajati noi… cheltuieli multe. Aparentele si ticourile polo se tin cu bani multi. Doar la gandul ca vor trebui sa se angajeze la 30 de ani si sa castige 10% din cat fac acum ii impinge spre a mai adauga un 0 la bugetul de ads :))
report si gata. Report si la amazonienii vietii, merge asa de bine sa vinzi produse chinezesti pe piata din sua incat ei sunt nevoiti sa traiasca si din vanzarea cursului la naivi. Aaa si sa nu uit si report la blonda aia cu regasirea spirituala
Și să apară în diverse live-uri :)).
Vezi ca nu mai au multe locuri daca vrei sa fii freelancer.
ar merge facut un articol pe blog, Vali, de astia enumerati mai sus + bagabontu ala mic care ne spune ca tot ce stim despre bani e gresit…si alte balarii de pacalit minti naive sa le dea lor bani
la Brașov e nevoie de un ong pt tăiat iarba și un ong pt țânțari și e nevoie să se aducă în discuție și întocmit un plan pentru întocmit strategii de tăiat iarba și stropit pt țânțari. cel puțin asta înțeleg de la Coliban de fiecare dată când dă o declarație.
Ți le împrumutăm noi de la amiralul Moș Teacă din CT, că pe aici avem o recoltă record de ștevie, prin oraș. Să vezi și la anul, că are o producție de sămînță ”prima-ntâi”…
Cred ca Brasovul are o sansa imensa cu viitorul aeroport. In momentul in care va fi gata, deschiderea firmelor mari spre oras va fi foarte mare. Nu sunt excesiv de optimista pe subiect, doar pun cap la cap ce am auzit despre relocarea unor firme mari din Transilvania la Brasov.
o sa fiu malitios da Colibanus e pus pe imobiliare, se construieste in draci, in schimb orasu arata ca dupa razboi, cu ghilimelele de rigoare, am poze sa dovedesc :)) (gunoaie, lipsa marcase ca incep sa se stearga alea date de fostu, masini peste tot, politie pula – se merge lejer cu 100 constant) in schimb pe el il fute grija cu sportu si onegeurile.
Presimt un vot de ura peste 3 ani la fel ca si la bucuresti.
long live pesede…
da, un stat din Europa face un act de terorism. rahaturi.
și rusia e tot in europa. și turcia.
pai nici macar Rusia sau Turcia nu au deturnat avioane ale unor companii din UE.
Dar ce stațiuni cu tobogane frumoase pentru copii sunt în Turcia!
Iar cu Belarusul, treaba e ok, n-ai văzut că a apărut tipul într-un video? Arăta bine, machiat, sigur avea și manichiura făcută (din încheietură). N-au tradus, dar cred că a zis ceva de genul:
”Âmi pare rău la domnii Lukașenco”
N-aș fi așa de sigur că e bine să ignorăm ce face dictatorul din Belarus.
E vorba, totuși, despre terorism aerian, care produce multe „victime colaterale”.
Practic, te urci în avion să mergi în țara X și te trezești că aterizezi în țara Y (despre care poate nici nu știai că există), pentru că președintele alora vrea să-i dea o pereche de palme unui puști care l-a maimuțărit pe Instagram. Apoi stai șapte ore pe un aeroport care arată ca în 1970 toamna, înconjurat de mujici cu uniforme din aceeași epocă, cu AK-urile pe piept. Dacă ai noroc, o să te lase să dai un telefon familiei, de la un aparat cu fise
Din punctul meu de vedere, prostovanii care se mută la blocuri fără canalizare în Berceni sau Chiajna prezintă zero interes. Aș vrea însă să aflu mai multe despre cum UE, din care facem parte, îi scoate pe nas nebunului de la Minsk aerele de dur. Nu de alta, dar în Belarus am fost deja (de bunăvoie!) în 2001, două săptămâni, exact în perioada atacurilor teroriste de la 11 septembrie. Pe nouă septembrie fuseseră alegeri prezidențiale „câștigate” de Lukașenko cu vreo 96%, așa că în Belarus erau deja semne de revoltă populară cu susținere internațională. Dar, din nefericire, Bin Laden l-a scăpat pe dictator de o soartă gen Ceaușescu, pentru că la două zile după alegeri, prăbușirea Turnurilor Gemene de la New York a pus complet în umbră subiectul Lukașenko.
Cum s-a spune, „salvat de clopo… act terorist!” Ei bine, poate că Ăl de Sus are simțul umorului și tot de la un act terorist va veni și sfârșitul micuțului Stalin de la Minsk…
@anda sigur, doar arunca cu rachete dupa unele. Sau le da indicatii gresite din turnul de control si le aterizeaza in padure.
Interesant cum de au aflat rusnacii lista de pasageri. O fi făcut gheșeft vreun grec…
@marinel … Cică l-au urmărit fizic, gen omul avea conferință în Atena și a scris pe net de asta, Belarus sau Rusia a trimis niște învățăcei după el că restul spionilor sunt probabil cunoscuți deja și după ce s-au suit în avion s-au gândit oleacă ce și cum să facă și în ultimul moment au venit cu ideea cu opritul avionul.
P.s. Adina Vălean e cam proastă iar Merkel e probabil singura din Europa care ar putea să-l calmeze pe Putin
@Jules, tu asta ai inteles, ca eu iau apararea Rusiei si Turciei?
Chiar asa, ce s-o fi intamplat in Belarus, cum sa ii afecteze pe romani? pai te urci intr-un Ryanair sa vizitezi ceva prin nordul Europei si te trezesti ca te opresti pe alt aeroport, din anii 70.
@Anda, eu zic sa-l ierti pe @Jules, a incercat si el sa vina cu un argument sa te contrazica, dar nu i-a iesit. Poate data viitoare.
https://en.wikipedia.org/wiki/Evo_Morales_grounding_incident
o, nu, mai multe state din Europa civilizată fac același lucru
Sa vezi ce se intampla in Franta cu TIR-urile.
Jaf la drumul mare. Politia spune ca nu poate sa intervina la toate, adica la majoritatea.
„Nu pot să cred, Belarus ceva, inadmisibil, bla bla. În loc să ne pese de rahaturi bla-bla”
Tema de casa: se va luat un site de genul hotnews si se va vedea un articol la intamplare pe tema asta, de genul „Jurnalistul Protasevici, cu fața plină de vânătăi, apare într-un video în care spune că se află în spatele ”tulburărilor civile” și că este ”tratat bine”” Si apoi se vor lua la puricat comentariile. Zeci de postaci Sputnik la datorie, care lucreaza la ingroparea subiectului prin „relativism moral” si „whataboutism”. Sau, dracu stie, poate ca Putin si compania sunt extrem de iubiti in tara asta.
Mihai, tu iti citesti linkurile?
uite ce scrie in ele:
si
Pentru tine asta e acelasi lucru cu a trimite un avion de lupta sa intoarca avionul de pasageri din drum, sa-i dea pe toti jos si sa controleze avionul de pasageri?
Da, e acelasi efect. Au fortat avionul la sol si au verificat daca e la bord personajul neprietenos.
@Mihai, eu tot nu inteleg cum au fortat avionul la sol in conditiile in care in articolul respectiv este specificat clar ca pilotii au solicitat aterizare de urgenta.
Este si vreun alt articol care prezinta un alt punct de vedere?
Mihai, in cazul avionului boliviei nu a fost fortat nimeni sa faca nimic, nu a venit nici un avion de lupta, nimic de genul. I s-a interzis accesul in spatiul aerian al unor state, asa cum i s-a interzis si accesul lui rogozin in Romania iar avionul putea sa se opreasca in Ungaria sau Slovacia in loc de Austria.
https://www.bbc.com/news/av/world-latin-america-23166146
https://edition.cnn.com/2013/07/02/world/americas/bolivia-presidential-plane/index.html
https://amp.theguardian.com/world/2013/jul/03/edward-snowden-bolivia-plane-vienna
E mai clar daca scrie “forced to land”. Sa nu dai voie in spatiul aerian sau permisiune sa refuel inseamna sa fortezi la sol. E acelasi lucru. Toti fac d-astea. Acum s-a intamplat sa fie dictatorul cel rau, de alte ori suntem noi, cei buni.
Problema este că nu mai găsești o brânză topită „made in Romania”
pare o oportunitate de business, fa-ti una si numeste-o „brânzărie”
Brânzăfisserie
Îmi fac eu! Cum sună „vaca care râde”? Sau Bucoland?
Chessemărie suna mai autohton
chiar nu vreti sa stiti din ce e facuta branza topita.
poate vrem sa stim, ne luminezi Anda?
pt ca e aproape imposibil sa gasesti informatiile astea cautand singur
https://www.activenews.ro/prima-pagina/Branza-topita-poate-fi-considerata-OTRAVA-pentru-organism-Iata-ce-contine-95790
La ce contine si cum se fabrica, branza topita ar trebui sa o uitam de tot… Nu sunt obsedata de mancarea sanatoasa, dar branza topita chiar nu e buna pentru nimeni.
Unde esti tu branza Del, cum mergeai cu-n copanel…
Almette la cutie mare apare periodic.
Eu inca astept galeata de unt ca la americani.
Tot e un articol despre ”nimicuri”, hai să vin și eu cu ceva:
https://www.hotnews.ro/stiri-film-24817821-babardeala-bucluc-sau-porno-balamuc-primul-loc-box-office-romanesc-weekend.htm
”Box-office”. Locul 1, 554 spectatori. Locul 5, 181 spectatori. Pe țară.
Cu cinematografele deschise abia de 2 saptamani.
Scrie tot contextul, nu ca Tolo
@F, n-are treabă, era vorba de ultimul weekend. Tocmai că te-ai fi așteptat să vină oameni.
Eu am văzut două chestii aici: inutilitatea unui articol care, prin prisma cifrelor, face lucrurile să pară penibile și – probabil – moartea iminentă a ideii de cinematograf (cu sau fără pandemie)
„Oamenii ăștia trebuie biciuiți peste ouă constant”
My man!
Dar de ce discriminezi doamnele?
Eu zic sa ii biciuim pe toti pe spinare pentru ca suntem progresisti si nu discriminam.
Scăpare a autorului, într-adevăr. Completare: „doamnele trebuie biciuite CU ouăle”.
Hotnews sunt supărați pe Clotilde că nu primesc și ei sporuri. Zic să se întoarcă Catiușa Ivanov din vacanță, să le arate la colegi cum se scrie un articol convingător. Fiți profesioniști, ce dracu!
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-24817831-sporul-antena-sport-national-consiliul-concurentei-peste-260-angajati-isi-pot-rotunji-astfel-veniturile-adp-sector-1-nu-taiat-aceste-sporuri-asa-cum-promitea-clotilde-armand.htm
momentan e in concediu cu banii de la otokar.
@Ionut, Iti doresc sa vii in sectorul1 sa vezi absenta totala a lui Clotide. Femeia asta nu face nimic. Asta a venit ca ” sa nu faca”, „sa nu se mai faca”, „sa se opreasca”, sa etc.
Idioata satului e de 6 luni in functie si pana in prezent nu a facut nimic.
Nu stiu exact cam pentru ce isi ia salariu.
Din pacate cam asa pare, incep sa regret votul. Nu stiu daca e teapa clasica cu tehnocratii, ca la ciorbea sau se opun toti din interior ca sa para ca ea nu face nimic, dar sectorul sufera clar. De fapt sectorul merge in jos de cand l-au luat pe Chiliman. Incep sa fiu de acord cu babele pe la tv: „Da mama, dar mai si facea!”.
@septimiu cum nu stii ? face Youtube, sa cauti #dinprimarie.
Am tot sustinut-o pe Clotilde, dar mni se pare ca sectorul 1 a ajuns cel mai jerpelit din tot Bucurestiul.
Vă plângeți că nu v-a schimbat panseluțele…
@Pixel, pe langa lipsa panselutelor ma mai plang si de faptul ca nu exista o metoda prin care sa li se interzica oamenilor sa abereze fara nicio justificare.
Ne pasă de Belarus pentru că arată cât tupeu prinde Rusia recent. Și dacă tot ai pomenit de Eurovision și de Rusia doar eu am văzut cum Rusia a făcut cu ochiul Moldovei la Eurovision? Gen vă dăm 12 puncte că ținem la voi nu ca România. Iar lingăii lui Putin sunt cam vizibili online în ultima vreme … Înțeleg să nu-ți placă propaganda propopo a „Vestului” dar asta nu înseamnă că trebuie să dormi cu capul în poala lui Putin.
Și dacă tot am ajuns la propaganda dubioasă a „Vestului”, publicul majoritar tânăr al eurovisionului i-a cam dat cu flit. Cât despre Eurovision, au avut constant 700 de mii de privitori pe YouTube în direct iar numărul de vizualizări de pe canalul lor mă fac să cred că da … Nu e importanți.
eu nu inteleg de ce nu fac un ambalaj mai misto? imi plac alea patrate cu capac transparent. le pot refolosi la ceva. asta i-l arung. plastic gunoi. why? why why?
o sa refuz sa mai mananc rahaturi din astea. oamenii aia care fac ambalajuri nefolosibile trebuie biciuiti peste oua!
Mai ușor cu biciuit și ouă, să ne gândim la o pedeapsă pentru cei care scriu „ambalajuri”…
Legat de asta, Muller aveau capace transparente la iaurt, smântână etc. Chiar erau practice la produse pe care le mai ții în frigider după deschidere. Au renunțat la căpăcelele alea. Super economie au făcut.
focus pe problema. lasa corectiile de text. era o scoala de ambalaje. o facultate acolo. macar o ikea. mizeria aia n-are sens. zici ca a fost facuta de o repetenta la particulara…
@Cici, numarul celor care refolosesc ambalajele de branza ca sa puna ceva in frigider este foarte mic. Este mai important designul si asteptul ambalajului decat utilitatea, pentru ca asta ajuta la vanzari.
Majoritatea oricum se duc la Ikea sau Pepco, dau 10-20 de lei si isi iau 10 caserole pe care le poti folosi timp de 5-6 ani fara probleme. Si sunt mai utile decat cutia de branza pe care vrei tu sa o faca patrata.
compari cutii de 10 lei goale cu cutii de branza goale. n-are sens. eu zic de cele mici: care pot fi folosite pentru suruburi de ex. si imi trebuie neaparat cu capac transparent. sunt deja 3 pe piatza. dar e branza proasta (la dorna pare mai decenta). mai e branza gen fagaras mai buna. si mai sunt niste cutii ovale. naspa. le vreau patrate!! :)) sa fie stackabile. sa fie folosible.
@Cici, tot noi consumatorii suntem vinovati.
Uite, sa luam cazul tau de exemplu. Spui ca pentru tine sunt foarte importante cutiile, sa fie patrate, stackabile si sa aiba capac transparent ca sa poti pune suruburi in ele.
Daca asta este important pentru tine, de ce nu ai cumparat pana acum produsele care vin in astfel de cutii?
Sau de ce nu ai dat un mail catre producatori sa le explici beneficiile modificarii liniei de productie astfel incat sa se prezinte pe piata cu cutii patrate, cu capac transparent?
Poate ca ar fi fost vreun director de pe acolo care sa iti impartaseasca viziunea?
@Andrei, sa stii ca m-am gandit sa le scriu. de asta scriu in orb si aici. poate citeste cine trebuie. dar da, cumpar branza aia care are ambalajul care imi place. desi e infecta..
pe de alta parte, vezi dupa numarul de minusuri vezi ca majoritatea doesn’t care.
o sa fiu eu primul care se baga in seama ca branza topita e o mizerie, un fel de parizer al branzelor si ca n-ar trebui sa mananci asa ceva
merge cu cola.
Din păcate se pare că nu ești primul care crede că Almette e brânză topită, când NU ARE NICIO legătură de fapt. OK, conțin amândoua pe undeva cuvântul „brânză”, asta v-o fi confuzat.
Acum ar merge un parizer… Felii mai groase, cu muștar și cu pâine neagră.
dar kfc și mcdonald îți plac?
Ca sa citez un autor celebru in viata: Nicushoare, fa ceva!!!
Tunde-te, de exemplu…
@Eugen: funie, sapun, casa spanzuratului….
Apropo de tovarasul Coliban, a trecut neobservata stirea ca la -poate – cel mai prestigios colegiu din vestul tarii, „Emanoil Gojdu” din Oradea, a fost zburatacit directorul deoarece , la intoarcerea elevilor la scoala, o zi pe saptamana sa se mai faca acum online, ca sa nu ramana fara coledzii ce nu prea suportau „onlainul”…
in ast timp, la cel mai cu motz colegiu din Brasov, „Mesota”, TOTI elevii (in afara celor din a 12-a) au ramas acasa , online, caci tov. Coliban nu a achitat lucrarile de refacere la noul corp de cladire la timp, caci n-a crezut ca se termina parascovenia covid mai devreme si si-a zis ca tocilarii de la Mesota nu merita bagati in seama…
Asta si pentru ca fostul director, meseriasul prof Ovidiu Tripsa a plecat inspector general…
Traiasca curlingul, sportul preferat al tov.Allen !
ăștia-s bloggerii de duzină, repetă aceleași chestii an de an, oscaruri, eurovizion, cupa mondială la fotbal și multe alte chestii pe care nu le urmăresc dar trebuie musai să aibă o părere despre asta, dacă se poate de foarte multe ori că deh, au o audiență creată în trecut dar nu mai au idei sau chef să scrie.
A aparut un studiu nou in toate publicatiile academice: daca citesti sau comentezi despre Belarus nu iti mai pasa de nimic.
Chemati gaborii sa vina sa ma ia, nu e vina mea, Bielorusiaaaa
allright
Barbat adevarat ala de-a castigat Eurovizionul.Tendinta in crestere a barbatilor adevarati…
Cand am votat usr plus am spus ca voi fi si sustinator dar si cel mai obiectiv critic. Vad ca e o secta de susinatori spalati pe creier care se face ca nu vede ca unii primari usr plus sunt lipsiti de orice urma de pragmatism, preocupare pentru aspectele vizibile ale administratie locale. Daca la Clotilde ma asteptam ca stiu ca e nebuna, parca de la Nicusor aveam totusi pretentii ca se va ocupa de buget la timp si de chestii banale precum parcurile, spatiilor verzi. Speram sa se mareasca tariful la STB, sa punem o taxa de acces in centru pentru toate masinile. Omul va d ca nici nu se mai tunde, face strategii, studiu de fezabilitate, trenuri metropolitane cu hidrogen. Doar Mihaiu ala de la Sectorul 2 se misca si pare mai conectat la realitatea din jur. In rest, iarba are 1 metru, ne mananca capusele si tantarii dar facem strategia smart city. Vai de Pl noastra. In 3 ani vine Firea primar general si sa ne Fereasca Domnul…sau worse.. Piedone
Eu pariez pe Negoita. Daca nu scapa Vanghelie pana atunci.
Almette la cutie mare nu are gust la fel ca cea la cutie mica, am luat de vreo 3 ori ca sa ma conving. Alternativa a aparut la Lidl, e un sortiment mai nou la 200 gr, imi scapa numele, dar contine mai putine tampenii decat Almette.