Dintr-un material despre antreprenoriat din ZF (mă rog, mai mult despre naivitatea celor care se visează antreprenori), mi-a atras atenția o fază:
Mulţi care visează să devină antreprenori, dar care lucrează deja de mulţi ani în companii nu visează ca propriile lor afaceri să aibă sute de angajaţi, pentru că sunt greu de gestionat.
Ei văd cu ochii lor cât este de greu în business, cât este de greu pentru un antreprenor să facă afaceri, să obţină comenzi, să recupereze banii din piaţă, să angajeze oameni, care să vină la muncă, să plătească salarii şi taxe la stat, plus TVA-ul pe 25 ale lunii.
De ce nu vrea antreprenorul mulți angajați? Pentru că sunt greu de gestionat. De ce sunt greu de gestionat? Pentru că majoritatea angajaților români nu vor să muncească conștiincios.
Și apare întrebarea: oare toți ăștia care se visează antreprenori sunt angajați cel puțin decenți? Gen, din ăia pe care ei ar vrea să îi angajeze la firma lor? Pentru că situația va fi mereu la fel: el nu trage pentru firma altuia, că se îmbogățește ăla dacă el muncești conștiincios, dar vrea ca angajatul lui să facă asta.
Lucram la un moment dat la o firmă unde unul dintre șoferi erau ceea ce trebuie. Îi dădeai ceva să facă și considerai treaba aia făcută, pentru că omul o executa cum trebuie, când trebuie și cât de repede trebuie. Câți dintre viitorii antreprenori români sunt genul de angajat care, odată însărcinat cu o treabă, șeful lui poate fi sigur că e ca și rezolvată?
Când vedeți cum sunt asfaltate lucrările pe șosea sau pe trotuare, de exemplu, gândiți-vă că ele au fost executate de oameni care se gândesc că ar fi frumos să aibă ei firma lor și să dea ei ordine altora să facă treaba asta. Când mâncați într-un restaurant și friptura nu e făcută, gândiți-vă că bucătarul care v-a făcut-o ar vrea într-o zi visează să fie viitorul Hădean sau Copo, ba chiar i-ar putea bate cu o mână legată la spate într-un concurs de bucătărie.
Și așa mai departe…
Era o întrebare acum vreo două săptămâni la EuropaFM. Eu am zis mândria națională, dar un alt ascultător a zis-o și mai bine: “mândria lucrului bine făcut”.
Mândrie națională nu avem, pentru că undeva e un declic rezumat “bă, cum dracu am ajuns în rahatul ăsta dacă manualul de istorie e plin de bătălii pe care le-am câștigat”, amplificat și de 45 de ani de terorism național, și trebuie să treacă cel puțin două generații ca să ne vindecăm.
Mândria lucrului bine făcut nu o avem pentru că, de cele mai multe ori, șeful își asigură toate meritele, pentru că îl doare gura să își laude subalternii (aici e și frica să nu cumva să și-o ia în cap și să devină leneși).
Dar noi suntem obișnuiți cu delăsarea, de aia articolul ăsta nu are o concluzie.
Da ba , hai sa lucrez mult si bine , randament peste 100% , ca sa aiba patronu bani de investitii in masinile lui fiisu’. Io salar negociat la sange ca de piata libera & shit.
Se vede ca nu ai prea lucrat in viata reala. Blogaritu jurnalismu si consultanta nu se prea pune. Bo$$
Presupun ca tu esti unul dintre aia care „stiu ei mai bine cum se fac treburile” dar ai avut ghinion in viata si ai sfarsit prin a lucra pentru altii. Numai ca adevarul este altul, il stii prea bine dar nu iti convine si il ignori.
De astia cu mentalitatea ta imi este cel mai scârbã.
si cam ce randament ai prefera la un job si un salariu pe care l-ai acceptat? 50%? patronul de aia face firma, sa scoata bani si sa aiba pentru masini, iar daca salariatii isi iau partea si au conditii bune de munca nu prea e treaba ta cate si ce masini isi ia.
@Dani, atunci pentru ce pendula mea te-ai mai angajat prietene? Mergi si freaca pendula in alta parte si lasa pe altul care are nevoie de jobul ala si ar face munca cum trebuie.
Nu zice nimeni sa accepti orice oferta sau sa faci munca care nu-ti place sau sa stai peste program zeci de ore pe un salariu de nimic. Insa, odata ce ai negociat si ai stabilit termenii, odata ce ai semnat contractul, ori fa munca aia ori zi-i sa puna pe altul sa o faca.
Mie imi plac oamenii ca Dani care cred ca doar munca lor l-ar facea pe patron bogat si nu vad partea de viziune, idee, planificare, strategie, management si executie a patronului, riscul pe care si-l asuma patronul, toate noptile nedormite si cum face ala sa-si recupereze investitia, sa-si plateasca furnizorii si salariatii, taxe si alte cacaturi, sau mai rau sa nu intre in faliment. Si stau si zic ei asa in sinea lor „pentru ce cacat sa fac eu munca asa sa aiba bani asta de masini de pe urma mea? Da-l in pulea mea de nesatul, ca nu se mai satura, vrea din ce in ce mai multi bani,” insa ei nu ar risca sau depune efort %1 pentru o idee, n-ar investi 1% din ce face un antreprenor, INSA „ala cum sa aiba mai mult ca mine si mai ales de pe spatele meu? De ce sa-i ingras eu buzunarul lui si mai ales de ce sa las pe altul sa faca asta? Nu mai bine as putea sta degeaba pana ma da afara si iau si bani pana atunci?.”
Daca patronul tau nu baga profiturile decat in masinile lui personale sau alte distractii si averi doar pentru el, atunci pleaca de la el si gaseste unul pentru care sa nu-ti fie lehamite sa muncesti. Ok, n-o sa-l gasesti peste noapte, dar nu e o scuza sa nu-ti faci treaba cum trebuie (dupa cum spui; in cazul in care lucrezi).
Dar daca patronul are putin scaun la cap si reinvesteste profitul ala in firma, sunt sanse ca firma sa creasca si (daca lucrezi serios) sa fii promovat pe bani mai multi, in loc sa-ti faci norma-n doru’ lelii si sa-i invidiezi pe aia care intre timp au fost promovati pe bune.
@Teniescu Dacă!
Problema este ca si eu lucram acu’ cativa ani la un patron unde ne-a promis ca ne va plati orele suplimentare si cand a venit sfarsitul de luna s-a facut cu ploua, a zis doar atat „cum de s-au adunat atatea ore?”. Din pacate pentru el a fost un sfarsit tragic ca ne-am dat demisia doua persoane in ziua aia si dupa au urmat si altii, chestia asta se aplica si pentru cei de pe santiere, sunt munciti 6/7 zile cate 12h si dupa nu-s platiti, dupa aia incep sa fure din scule si echipamente, dupa aia sa nu te intrebi de ce ajunge blocul ca turnul din Pisa, mai un kil de cuie, mai un pis pe el, mai o bormasina, mai un sac de ciment si uite asa pierde si santieristul increderea si isi baga mielu-n tine. Am cunoscut oameni care citeau carti cand ajungeau acasa dupa santier, nu toti sunt betivi si fumatori, unii isi fac treaba doar ca atunci cand ai rate si familie si ala te tine cu promisiuni cam trebuie sa-ti recuperezi paguba, adica vreo 150-200 de milioane.
las’ că și joburile aici sunt de genul: să țină contabilitatea, să scrie cod pe site și să facă cafelele dimineața, iar șeful e un limbric idiot care a avut bani de „afacere” și în cele mai bune cazuri e habarnist, asta îi face pe toți redușii să se creadă buricii pământului iar atmosfera de la joburi e cel puțin otrăvită, așa că oamenii visează măcar o florărie cu care să-și plătească curentul la sfârșit de lună
Da cuae, asa o fi. Da pana devii tu ala cu bani, ciocu mic si osu la munca. Saca nu-ti convine, pleci, nu ramai si faci treaba pe jumatate. Nu de ata, dar devii un parazit, mai ceva ca ala pe care-l injuri!
Ciocu mic ca noi suntem la putere!
Eh, eficienta pt salariat inseamna cat mai putina munca pe bani cat mai multi. Daca putina munca inseamna mai putin decat minimul care ti se cere conform contractului si fisei postului, e riscul pe care ti-l asumi pana te prinde. Aici intervine sau nu mândria aia a lucrului bine facut, care in cel mai rau caz te face sa dai peste minimul ala. Minimul e break-even-ul, când doar consideri ca trebuie sa-ti faci treaba
ce mentalitate de sclavi. „ala iti da bani asa ca marsh si suge-i pendula”.
Iti zic eu care este problema romanilor: nu definesc clar ce vor sa obtina. Toti vor o masina scumpa, putini zic „eu vrea un Audi A6”. Toti vor o casa mare, putini vor o casa de 150 mp si curte de 2000 mp.
Toti vor un salariu mare, putini vor un salariu lunar de 3500 de euro. Patronii vor proiectul sa fie gata pana pe 20 aprilie, dar nu fac o lista cu cerintele proiectului si gradul de finalizare. Clientul vrea ca echipamentul sa fie foarte bun, sa fie colorat corespunzator si sa aiba un consum de curent rezonabil/decent/ok.
Zoso as încerca sa te văd pe tine sa te angajezi la o firma sa vezi , ai pentru ce sa tragi ? De-aia multi roman merg dincolo și trag pe Șantiere , bucătarii și mai știu eu ce , pentru ca atuncea când vine salarul uita ca l-a durut spatele și alte probleme , de aia tot mai multi romani pleaca din țara , ție îți este bine stai in loja , da restu de 80%? Fa turul României odată sa vezi sărăcie lucie
și ai sa te convingi singur ca realitatea e TOTAL ALTA !!
Discutie cu un coleg de la un fost loc de munca „Mie mi-ar place sa fiu sef.”
Eu dezvolt subiectul,zic „Pai ai fler? Iti place sa risti,stii sa te informezi,stii sa vinzi,ai cunostinte de managament,economie,logistica,contabilitate macar la nivel basic?”
El „Da dar oricum le invat pe parcurs”
*peste 5 minute trece un „sef” spre o sala de conferinte*
El „Uite ceva gen asta sa stau si sa nu fac nimic doar asa sa ma plimb”
Ar fi trebuit sa ii zici „da boss, dar daca nu stai si nu te plimbi cum trebuie se duce totul de rapa”.
Ba „corectilor” as fi curios cati din voi aveti peste 10 ani de munca.
Am lucrat si colaborat cu firme pe care voi le-ati vazut doar la tv , si cu concerne de care nici macar nu stiti ca exista , si pot sa spun ca pe astia ca voi, spalati pe creier, se bazeaza cei care controleza munca bruta.
Argatii care daca au biciul in mana , cred ca sunt importanti si munca lor conteaza.
si care e smecheria ca ai lucrat la asa firme mari? le-ai condus tu? erai vreo piesa importanta in firma? era doar munca si atat si la firme care aveau profit de 20+ miliarde de euro (da, miliarde si euro) si la alea care poate nu faceau nici 10 milioane profit, nu trebuie sa fie si un bici acolo unde e munca.
Ba ești nebun. Tu ești ala de vinzi crema pentru hemoroizi de am văzut eu la tv?
Zoso, autorul articolului cam are dreptate. Timp de 3 ani am fost angajat. Dintotdeauna am considerat că dacă sunt plătit să fac un lucru, trebuie să-l fac cât de bine pot. Timp de 3 ani am dat 120% pentru firma respectivă. Îmi plăcea (și încă îmi place) foarte mult. Am zis că vreau mult mai mult și că pot obține dacă-mi deschid o afacere. 2 ani mai încolo observ că nu găsesc persoane corecte și capabile care să le angajez. Știu că mulți o să săriți că sunt nebun/prost/antreprenor tipic dar eu am învățat din greșelile celorlalți și caut să ofer mai mult decât un salariu. Calificare, cursuri suplimentare, etc. Îmi este groază să mai postez un anunț de angajare. Toți au așteptări nerealiste, îți vine să o iei la fugă.
Sincer, atâta timp cât nu-ți dorești să lucrezi cu unul ca tine, bineînțeles că nu vrei să ai mulți angajați.
Poti sa dai anunturi pana cand se termina hartia de la ziar.
Un COLEG pe care sa te bazezi , si cu care sa lucrezi cu un randament ridicat , se FORMEAZA , nu se angajeaza d-le Antrepenor.
Ce cauti tu e un partener de afaceri!
Angajatii nu vor da 100% decat daca ii platesti foarte bine si ii cunosti foarte bine personal. Cu timpul, daca nu ai ceva nou sau foarte placut de facut, te blazezi. Asta se poate repara cu mici bonusuri si discutii personale de incurajare. Putina lume reactioneaza pozitiv daca e faultata. Asta din experienta mea, nu din carti. Experienta – 15 ani.
*PE care. „capabile” PE care…. Sorry, nu m-am putut abtine. No soup for you
Bă băeț, voi nu ați înțeles. E nu caut partener. Pentru a forma, trebuie să ai cu cine lucra și să aibe un anumit simț de răspundere și educație (aici mă refer la conceptul de muncă și răspundere). Caut să apreciezi ceea ce-ți ofer, să te motivez și să înțelegi că mediul în care lucrezi este la fel de important ca și salariul. Nu poți să faci din căcat bici, hai să nu ne mințim. E vorba de lipsa de ambiție și de a evolua.
@Dan Surpateanu: de ce e greu să-ți cunoști angajații personal? E ceva SF să discuți cu ei? Bineînțeles că îmi asum un risc în momentul angajării, că nu pot să țin interviuri de ore întregi ca să-mi dau seama din ce familie provine, ce principii are, dacă și-a tras prietenii pe piton, etc. Nici nu-mi permit să angajez un psiholog care să participe la angajare și să-mi spună că este o persoană de tip Z care va Y. Când îți vine la interviu și-ți spune „boss, eu vreau aici pentru 2 luni, până vine vara că am post în Mamaia unde bag zilnic 14 ore și iau 4000-4500/ lună” sau „în partea cealaltă salariul era mai mare” la care îi faci calculul matematic că tu îl plătești mai bine pe oră, că nu există ore suplimentare, că are timp liber în care să se relaxeze, are siguranță, etc.
Deviez de la subiect.
Morala: dacă ai angajați care sunt motivați NUMAI financiar, nu o să ajungi bine.
Ma recunosc in articol si in comentariu. Sunt fix la granita celor 5000 de eoro net si 50000 cifra de afaceri, la doi-trei ani de cand am inceput mai serios. Mai mult de 5000 nu pot sa fac singur, iar peste cifra curenta de afaceri devin platitor de TVA.
Ce a mers bine: o mana de prieteni m-au pus in legatura cu actualii clienti, iar acestia ma apreciaza si sunt buni platitori. Ce a mers mai putin bine: imi trebuie parteneri care sa acopere restul terenului (sa faca ce fac eu). Problema a fost ca fiecare a tras la inceput spuza pe turta lui. Ce nu merge deloc bine: e greu sa cresti organic. Greu de gasit oameni cu mentalitate de consultant, daca nu macar capabili sa lucreze cu minim de supervizare.
Nu imi fac probleme ca nu as avea unde creste, ci da, ia ceva timp pana sa descoperi ce merge si ce nu si cum sa compensezi sau corectezi.
PS: nu poti sa fii si salariat si antreprenor. Vine momentul cand trebuie sa iti dai demisia. La fel si colaboratorii, nu vor trage pana nu isi vor fi dat demisia de prin alte locuri unde lucreaza. Dar pentru asta, trebuie sa ai deja cativa clienti…
Multi nu pot vedea mai departe de nivelul unei firme cu 10 angajati si cu un singur sediu. Conceptul lor de afacere diversificata presupune un service cu spalatorie si un magazin sau bar.
Fabricile si uzinele alea de le aveam pe vremuri erau tot la nivel local. Asa ca omul nu are de unde sa stie ce inseamna o companie ce produce aici, proiecteaza dincolo si instaleaza 1000 de km mai incolo. Momentan au aparut si la noi cateva corporatii, dar si astea lucreaza in mare parte pentru alte piete asa ca nu ajung sa ii arate lu nea mitica cum fac treaba.
Si un alt lucru care trage in jos e mentalitatea, eu aici ii vad pe aia de sunt manageri ca pe niste colegi pentru ca asa se comporta. In romania managerul ala de posteaza pe facebook se vede pe acelasi nivel cu managerul ce se duce sa negocieze si se ocupa de directia companiei.
Cel mai simplu e sa te uiti la felul in care fac taranii agricultura. Fiecare ar da el grau si porumb si ar face si fan, nu s-ar intelege in veci sa dea unu grau si altu porumb acolo unde e terenul mai bun pentru cultura aia. In felul asta s-ar fi creat de acum multi ani un comert rudimentar pe care s-ar fi putut construi ulterior.
Probabil daca faci o statistica vei vedea ca majoritatea celor care sunt antreprenori fac ei tot si in situatiile cand incearca sa colaboreze cu altii sfarsesc prin a se injura de mama.
@Cristi :
Intradevar ,stiu cum se fac treburile, nu stiu MAI BINE cum se fac treburile , nu am ghinion in viata pentru nu cred in ghinion , si nu lucrez pentru altii ci pentru a pune o paine pe masa la sfarsitul zilei.
MAi e unu care zice de randament dar nu cred ca stie conceptul.
Munca mea de o ora poate fi echivalenta cu munca ta de 1 saptamana sau invers.
Toate lumea sare sa critice poporul ca vezi domne n-are spirit anteprenorial. Ce spanac de spirit sa ai in tara asta in care ABSOLUT nici o afacere nu se poate derula legal si fara a da o spaga in stanga si in dreapta? Ieri am asistat la o discutie intre antreprenori intre 30-40 ani. Toti povesteau cat era spaga pe ici pe colo si cum se fac contractele cu statul. De exemplu o lucrare facea X, la prima strigare iti spune functionarul ca de fapt ar fi bine sa faca 2X si sa-i dai lui spaga aferenta. La a doua strigare era 2.5X + spaga aferenta. Ce cacat de afaceri sa faci in Romania cand stii ca daca se pune PSD-istul vietii din Olt pe tine in 2 luni nu mai ai nici afacere, ba esti si dator vandut. De asemenea, ce afacere sa faci tu cu peste 10 angajati fara sa-ti bata in poarta binevoitorii din partide. Vorbim povesti de adormit copii.
Cat despre autorul articolului… mai usor cu pianul pe scari. El insusi un angajat, spune in final ca n-are nicio concluzie si niciun sfat. Atunci sa-si bage articolul in cur. Sunt satul de sfatuitori carorara nu li s-a cerut sfatul.
Calitatea costa. Pe mine ca angajat ma costa drumul pana la munca ma costa mancarea ma costa timpul pe care il pierd la munca. Ca doar nu stau de dragul de a pierde vremea. Asta nu inteleg oamenii de afaceri din Romania. Cum sa nu scuip in cafeaua sefului cand ii cer sa imi plateasca orele suplimentare si el imi zice ca nu fac suficienti bani. Cand vorbim de un salariu aproape de minim. Ce mai vorbim despre implicarea la locul de munca si de randament.
Parerea mea e ca depinde de pozitia ta de la masa, de raportul de forte, de cerere si oferta, cat de mult ai nevoie de jobul ala, cati copii iti plang de foame acasa, ce vrei pe termen lung, etc. Intotdeauna am considerat ca e mai complex de evaluat. E ca la poker, trebuie analizat din mai multe puncte de vedere cum joci cartea: numarul de oameni, ce stii sa faci, in ce maini te bagi daca potul e profitabil sau nu, contra carui adversar joci si ce stie ala sa faca sau ce optiuni ai, cat de mult i nevoie ai sa castigi mana aia, stilul adversarului, nevoia ta, cati bani ai in stack si cat de tare esti in gaura, pozitia ta la masa, ce vezi pe termen lung, (de exemplu poate simulez un bluff acum si ii arat cartile ca e suma mica, iar mana urmatoare o sa-l fut de nu stie pe ce lume e, o sa creada ca bluffez iar si il sparg cu o mana monster). Deci degeaba vorbim la nivel general, analiza se face per individ pe toate variabilele din ecuatia de la momentul respectiv. Asa si la job, e complex.
Daca zici tu ca, calitatea costa, fa in asa fel sa fii cel care alegi. Fii intre primele optiuni care-i vin in minte cuiva când se gandeste sa apeleze la un serviciu in domeniul in care activezi. Diferentiaza-te prin ceva, creaza-ti un portofoliu, creaza-ti un nume. Fii primul nume care-mi vine in minte. Exemplu clar: Daca vrei sa inviti un prezentator la emisiunea de Revelion sa creeze audienta pe cine ai invita? Primul nume care-mi vine in minte e Dan Alb Negru. Dar la emisiunea cu Bingo? Aia Romica Tociu si Cornel Palade. Crearea unui brand nu se intampla rapid, dar odata ce oferi calitate si ai un nume, ai multe optiuni in caciula, e mai simplu sa negociezi.
Zici tu „calitatea costa,” dar daca pe piata mai sunt 100.000 in domeniul tau la acelasi nivel ca tine si doar 1000 de pozitii deschise, nu da nimeni doi bani pe calitatea ta, serios, cifrele pe care evalueaza ei si fac graficele sunt legate de costuri. De asta e complicat sa te bati cu indieni la outsourcing in IT. Nu da nimeni pe viteza de executie, cat de repede iti termini treaba si eficienta, nu pot/stiu sa masoare asta.
Implicarea e importanta, multe dintre ofertele/propunerile de munca/colaborare pe care le-am primit (cred ca 80%) le-am primit pe recomandari, de la oameni cu care au mai lucrat cu mine in trecut, de la manageri/colegi care au plecat din firma actuala si au ajuns in alta firma si au recomandat.
Cel mai mult depinde si de sef ( marea majoritate sunt vai da mama lor ). Toti angajatii sunt copiile sefului. Daca seful vine la 12 la birou fii sigur ca ei vor veni la 11:50.
Fiecare angajat cheie trebuie inteles, si mai important trebuie inteles ce il motiveaza in afara de bani. Unii vor sa le zici bravo coaie esti bun ( bine, dupa ce a facut ceva extraordinar ), altii in schimb sunt motivati prin injosire gen : esti atat de prost ca nu poti duce asta pana la capat ( si el iti arata ca poate, dupa neaparat trebuie sa te injosesti si tu si sa-i zici ca te„-ai inselat) … si multe alte prostii de genul … si exemplele pot continua, dar mereu trebuie sa arati ca ii apreciezi dupa un efort, altfel cand i se va cere un efort il va durea in parti dorsale.
Idea de baza: banii sunt importanti, niciodata in caliate de sef sa nu iti incalci promisiunile si cel mai important: invata cum sa lucrezi cu oamenii cheie si niciodata nu o sa mai ai angajati ineficienti.
Din experienta iti zic ca eficienta la locul de munca se invata prin exemplu de la cei vechi ( se presupune ca cei vechi au respect fata de companie si fata de seful lor )
Bo$$ multa lume a plecat dupa fenta cel putin la ce contine acel articol. In primul rand a fi om de afaceri(antrepenor) inseamna sa vezi ce vrei sa creezi apoi cum sa creezi si mai important sa intelegi piata pe care joci.
Din pacate in Romania relatia cu statul este defectuoasa orice ai vrea sa faci esti incetinit(vezi stirea cu NEPI care asteapta avizele ei avand bani deja disponibili) a doua problema o reprezinta nu resursa umana in sine ci legislatia in acest moment si costurile aferente ce tin de resurse umane tu fiind oarecum blocat in acest caz.
Fix din aceste motive nimeni nu vrea ceva foarte complicat care sa implice foarte multe chestii. Daca in Romania totul la nivel fiscal ar fi predictibil costurile cu resurse umane ar fi suportabile, iar concedierea ar fi o chestie simpla multi ar risca. Insa cat timp ma pot trezi cu conturile blocate ca nu stiu ce partener are nu stiu ce probleme sau ca o amarata de hartie trebuie sa ma duc sa ung treburile ajung sa trag linie si sa realizez ca poate e mai simplu sa fiu un angajat si atat. Realitatea este ca foarte multi vor ajunge sa lucreze ca si consultanti si ei se vor vinde pe ei insisi si nu vor crea vreo fabrica sau vor cumpara vreun competitor mare, iar asta cei de la zf nu vor sa spuna explicit si ma intreb de ce?
Stii de ce se intampla asta? Pentru ca unii dintre noi preferam un venit satisfacator si liniste in defavoarea banilor fara numar. Imi place si imi doresc premiumul dar nu ma atrag deloc luxul si opulenta. Nu suntem toti precum Carabulea sa ne impuste si injunghe angajatii ca sa vedem citez „cat de bogati putem ajunge pana la sfarsitul vietii”.
Singurele mele dorinte sunt sa am confort, siguranta, acces la servicii private de sanatate si sa calatoresc macar de 3-4 ori pe an.
Sa gasesti un manager care sa faca treaba in locul tau? Dupa multe esecuri vei gasi un baiat descurcaret si determinat care in 3-5 ani iti pleaca cu jumatate din clienti si din angajati. Vad asta des in Brasov, prestez pentru un magnat cu zeci de afaceri si intr-unul dintre domenii toti cei 5 concurenti din centrul tarii sunt fostii lui manageri.
„Dupa multe esecuri vei gasi un baiat descurcaret si determinat care in 3-5 ani iti pleaca cu jumatate din clienti si din angajati.”
Absolut. E o practica normala, i-as zice realitate. Stiind ca e un baiat descurcaret si ca de-asta il angajezi, iti asumi si treaba asta. Un asemenea „produs” sunt si eu pentru ca daca pot evolua si pot juca in liga mare de ce sa raman angajat la tine? Pe langa asta, nu exclude faptul ca nu voi mai colabora cu fostul sef (dimpotriva, lucram relativ des pe proiecte desi teoretic suntem concurenti)
In plus, nu mai fii atat de „suparat” pe succesul oamenilor pe care ii cresti. Loc in piata in general e berechet, si concurenta e buna pt clienti si firme. Apoi, pana la urma de ce ii cresti? Sau ca sef nu iti dezvolti oamenii si pe urma te plangi ca nu ai oameni? Concurenta facuta de fostii tai oameni e unul dintre costurile asociate angajarii lor (eu as zice beneficiile, deoarece ne crestem nivelul de bunastare ca piata/ societate-oameni).
Trebuie sa iti bati pendula de sef si de angajat in egala masura, ca tot oameni si romani sunt.
Majoritatea lucreaza intr-un domeniu pe care il urasc/nu ii intereseaza, primesc salarii de cacat, inconjurati de oameni de cacat, sefi pusi pe pile, cu o mentalitate ingrata, parvenita, de ura fata de angajati.
Lucrul bine facut vine cand seful(pus pe pile) nu o sa mai trateze angajatul precum hotii de cai si cand angajatul nu o sa mai intretina traditia de a sapa la fundatie, a lenevi si fura.
Asta inseamna un Cod al Muncii scris serios si aplicat (ex: este foarte greu de dovedit un abuz).
Trebuie sa dispara si traditia de „unul misca, altul pisca, altu-nvarte la morisca”.
Si de „merge si asa”.Sau „sa fie bine ca sa nu fie rau”.
Nu exista cultura de respect reciproc si vointa de a intretine relatii formale pentru a colabora la munca.
Servici la noi e „scarbici”.
Cand il vezi pe sef cum ruleaza un Q7 si tu primesti 1400 lei net, cum sa nu il sapi la fundatie?
Si vezi mizerii dastea in saracii tip Bacau sau Olt.
Realitate. Well said!
„manualul de istorie e plin de bătălii pe care le-am câștigat”
Pentru fiecare victorie sunt in contrapondere 10-20 de infrangeri doar ca alea nu mai sunt pomenite.
Plus ca victoriile sunt uneori numai in mintea autorilor,Mircea il infrange pe Baizaid la Rovine,nu,scrie in toate cartile de istorie,ce nu scrie e ca dupa aceasta mareata victorie Mircea a fugit in Transilvania (de fericire probabil)tara a fost ocupata de turci care pun un domn supus lor,Mircea revine dupa 2 ani .
ZF.
Corect ar fi sa isi bage editorii in antreprenoriat, sa vada cum e, sa traiasca din ce produc ca si antreprenori, si, peste 5-10 ani, daca mai sufla vreunul pana atunci, ABIA ATUNCI sa vina si sa scrie articole. Asa… Uitandu-se peste gard, pot sa scrie orice traznai.
Pb in RO pt antreprenori e alta, zic eu: nu exista piata de desfacere. Nu exista bani, popendulatia e arhi-saraca. Pt cine are cap, o idee foarte buna si multa energie, merg niste afaceri de nisa. Dar nu vad cum se pot deschide mii sau zeci de mii de IMM-uri „de nisa”.
ei nu sunt in stare să trăiască din ce scriu, ce antreprenoriat visezi?
De ce ar trebui sa viseze toti la sute de angajati si nimeni nu vorbeste despre treburi simple: sa vinzi un pix dupa ce l-ai proiectat, l-ai produs, l-ai ambalat, l-ai facut cunoscut …
e simplu sa scrii din fotoliu dupa ce ai citit tone de articole despre antreprenoriat cu poze frumoase si „povesti de suucess”. expresia „m-aş face antreprenor” din titlul articolului din ZF spune totul :)))
E un calcul destul de simplu pt toti cam cat trebuie sa produca minim pe luna un angajat pt ca firma aia sa stea pe linia de plutire. De 5 ori mai mult decat salariu net. Explicatii:
Salariu net reprezinta cam 50% din costurile cu taxe concedii zile libere costuri pe care le are angajatorul.
30% peste asta sume cu contabili marketing birouri etc
10% amortizare minima in firma
20% profit
30% impozite, taxe, dividende, deducere pierderi.
10% bonus pt ca nimeni nu este perfect si mai da si dude.
Deci: 2×1.3×1.1×1.2×1.3×1.1= 4.9
Cand va mai gândiți cat de mult castiga patronul de pe urma voastră calculați daca in ora aia de stat pe facebook de dimineata firma a castigat de pe urma voastră cel putin de 5 ori salariu vostru pe ora.
Corect!
Experienta mea de multi ani de lucru cu IMM-urile e ca e imposibil sa ai o afacere in RO privata corecta.
De acolo apar si problemele cu angajatii nemultumiti… ei vad doar cat pleaca din firma ca marfa, cat se factureaza si cu ce adoaos… ei nu vad balante, cashflow si nu inteleg diferenta intre profit contabil si operational.
Daca e B2C nu ai piata… orice ai zice poporul roman nu e un mare consumator si ce consuma prefera sa fie ieftin nu conteaza ca e din turcia, china sau bangladesh.
Daca e B2B nu-ti garanteaza ca-ti iei banii pe munca… la un prag de insolventa de 10K Euro e imposibil sa faci probleme cuiva pentru munca prestata.
Cei mai multi prieteni si chiar si afacerile mele gafaie din cauza neincasarilor. Si nu prea ai ce face… am castigat in instanta… am executat, de cele mai multe ori n-am recuperat nici 30% din facturi. cand mergi cu adaos de 20% sau 10% B2B… fa un calcul de pierdere neta.
La compania mare unde lucrez rata de incasare pe clientii din RO e de 50% sau sub. noroc ca cifra de afaceri e 90% in afara.
Atunci, daca nu ai alte implicatii pentru care pastrezi clientii din ro, concediaza-i. Da-le jet fara nicio jena: ai angajati de care esti responsabil, ai familie, furnizori, clienti, o viata de trait.
Eu mi-am facut un obicei ca la sfaristul anului sa renunt la clientii cu care nu fac bani, nu colaborez bine sau nu care platesc. Uneori la cei cu care am probleme la incasare mai las in pace anumite situatii, poate omul are un an greu sau ma anunta ca urmeaza o perioada de cacao si ma intreaba deschis daca il pot ajuta.
In rest, le dau jet pentru ca pierd timp si bani. In plus, la doua sau trei facturi neplatite, in functie de suma, le tai serviciile. Cu cat rata de incasare pentru un client devine mai mare, cu atat pierd mai multi bani prin devalorizarea serviciului livrat (ca ma costa bani sa strig si sa astept dupa el, adica imi mananca din profitul facut deja), plus inflatia si alte rahaturi.
Pentru mine a fost de cacat cand am inceput sa ii tai de pe lista. O perioada a fost greu, na, scad vanzarile, scade activitatea. Pe termen lung acum mi-e bine, am crescut organic, clientii mei stiu ca de fapt avem un parteneriat, inteleg ceva din cashflow, productivitatea si profitul mi-au crescut, mi-au crescut vanzarile pe baza de solicitare direct de la client.
E lipsa de capital social. Asta explica multe comportamente si chair parte din contextul socio-economic.
Intamplator, chair azi am dat peste asta.
(merita vazut chiar si primele 5 minute)
Suntem tara in care
-Vrem mai putine taxe si impozite(capitalism), dar
sa faca „statu” totul in locul nostru(socialism)
-Vrem antreprenori si capital autohton(capitalism), dar
avem 9999999 de legi, regulamente, impozite, taxe, (socialism)
Asa s-a salvat si dezvoltat o tara distrusa de 2 razboaie
https://en.wikipedia.org/wiki/Economic_history_of_Germany#Economic_miracle_and_beyond
„Within its broad policy, the new government had several main objectives: to reduce the federal deficit by cutting expenditures as well as taxes, to reduce government restrictions and regulations, and to improve the flexibility and performance of the labor market. The government also carried through a series of privatization measures, selling almost DM10 billion (for value of the deutsche mark—see Glossary) in shares of such diverse state-owned institutions as VEBA, VIAG, Volkswagen, Lufthansa, and Salzgitter. Through all these steps, the state role in the West German economy declined from 52 percent to 46 percent of GDP between 1982 and 1990, according to Bundesbank statistics.”
Politica lor, inca de dupa razboi, a fost sa taie din taxe, impozite, legi, regulamente si birocratii ieftine.
Au lasat industria, agricultura si serviciile sa se dezvolte liber, iar statul s-a retras, incet, incet din rolul ei in economia germana.
In timp ce industria Frantei se prabusea, cea germana renastea, pe vremea lui Gheorghiu-Dej si Ceasca.
La noi lucrurile merg invers si devenim mai saraci.
3 idei ai retinut din articolul de pe ZF.
1. Un castig net de 3-5k / luna ar motiva un angajat sa isi deschida un business. No shit.. cand ai salariu 1-2k si bagi 9-10 ore pe zi normal ca un venit dublu sau triplu plus ideea de a fi propriul tau sef suna extraordinar.
2. Oamenii nu au cines stie ce idei: floraria, magazinul, hainele, etc sunt fumate. Corect.
3. E greu sa dezvolti o afacere pentru ca taxe, costuri fixe, angajati si o tona de alte lucruri ce trebuie rezolvate. No shit…
Un articol slabut care nu face altceva decat sa reformuleze ceea ce orice om cu capul pe umeri ar trebui sa stie, indiferent ca are sau nu experienta antreprenoriala.
Mult mai corect mi se pare ce au spus altii inaintea mea: la munca tati, daca esti un angajat mediocru nu vei face in veci 5000 / luna de pe urma propriei tale afaceri.
Multi zic ca nu fac X sau Y la locul de munca pentru ca salariul va fi tot ala, seful va fi la fel de idiot, nu o sa-i faca nimeni statuie si asa mai departe. E corect dar problema este ca starea asta de confort si mediocritate nu numai ca nu te ajuta pe tine ca individ dar te si schimba in sensul ca iti strica motivatia, abilitatea de a rezolva probleme sau de a actiona.
În mare parte este corect. Purtam discuții cu un amic despre cât de greu este să găsești persoane bune, să califici pe cine și să poți crește afacerea cu angajați buni. O întamplare nefericită pentru el , s-a soldat cu scoaterea lui dintr-o afacere de familie. Să nu stea fără ocupație si cash, zic , hai la mine, că doar nu ai investit sute de ore in pregătire și seminarii degeaba. Un om ca tine aduce clar valaore în firmă. Ce credeți că face? După o lună în firmă, se ocupă doar cu bârfa, muncă mai deloc, e prieten cu șefu, am ascultat fraze de genul – să îl frec , dă-l în pulă si pe ăsta – Eram amici, până vinerea trecută
Dar clienti buni, gasesti asa usor ?
@Alexx – cu siguranță aș avea si mai multi clienti buni ( cum îi numești) cu angajati pe măsură.
Să zic şi eu ceva. Din experienţa proprie, cred că s-ar putea schimba cu siguranţă (un anumit procent – nu în ansamblu) ceva dacă s-ar revoluţiona, repet, revoluţiona sistemul de calificare în meserii şi s-ar lua în serios certificările sau licenţele pentru exercitarea profesiei.
, dar s-au plictisit repede. Culmea e că piaţă este, am reuşit să-i plătesc din ce în ce mai bine în gen de parteneriat, am reuşit să-mi fac clientelă pentru că am vrut să livrez cam ce e mai bun în piaţă, dar m-am lovit de un zid de nepăsare, bosumflare şi îngânfare pur cretină. Adică dacă habar n-aveau de ceva, încercau să dea impresia că exact ăla este punctul lor forte.
.Aşa că mi-am băgat pwla şi m-am întors la restaurări. Şi banii, şi sănătatea sunt în progres.
La noi, (şi asta îi va face pe unii să mă înjure pentru că doare), cel puţin pe domeniul unde mă pricep, tâmplăria de mobilă şi restaurări, calificarea este o glumă, nici 5% din personal nu ar putea să lucreze afară. Ştiu ce spun, am învăţat meseria asta în Germania. de la 0, timp de trei ani, şi pot să fac dintr-un trunchi de copac un secretaire cu intarsii de fildeş, de ex.
Am avut o firmă acolo, şi una aici. La cea de aici am renunţat, acolo a rămas la frate, deci tot la mine.
Eu nu zic rău de români, sunt harnici, energici şi se învârt de colo-colo, dar sunt rezistenţi la tot ce înseamnă critică, sau perfecţionare. Ştiu să taie plăci de PAL şi să monteze şuruburi repede şi fredonând o manea, dar majoritatea nu vor mai mult. Eu am vrut să-i învăţ pe vreo doi, păreau mai blânzi,
Foarte stresant, nu aş putea ţine pasul cu companiile mari pentru că e un război de uzură cum ar fi cu PSD-ul.
P.S.Am vorbit doar pentru mine. Dacă am ofensat pe careva, scuze din prima şi îmi dau şi o palmă virtuală.
In RO e stimulat pupincurismul, stii sa pupi frumos si ai vrajeala-ai pozitie, nu stii-poti fi cel mai competent, esti dat la o parte. Viitorii antrepenori sunt exact pupincuristii astia si lichelele. Normal sa le fie frica ca sunt furati, cand ei au facut asta toata viata, au bagat mana pana la umar, au pupat in cur, au frecat tambalul si-au facut un anturaj de lichele ca si ei, cu care vor sa faca afaceri. Normal ca le este frica sa delege puterea, cand ei stiu cum au abuzat de ea. De aia majoritatea SRL-urilor au conducere unicefala iar SRL-urile cu multi asociati nu rezista. Daca se apuca de o afacere, isi angajeaza niste lingai ca ei care sa impinga hartii pe supersalarii, dau la pulime salariul minim si apoi se plang ca nu gasesc oameni competenti, ca sunt furati, ca nu au cu cine sa faci treaba.
Stii cati patroni se plang la mine ca nu cumpara scule bune de frica sa nu le strice muncitorii? Muncitori luati de la coada sapei, fara nici o pregatire, care deprind din zbor niste competente minime. Dar care sunt ieftini.
Aici intervine si satsifactia lucrului bine facut alaturi de beneficiile obtinute. Cand te asteapta familia acasa si te intreaba cel mic ,,mami ce mi-ai adus” nu prea mai conteaza decat cat castigi. Atunci incepi sa prioritizezi, venitul sa fie suficient si abia apoi te gandesti la satisfactia muncii bine facute. Cum gandeam la 20 de ani nu se compara cu 30.
Articolul e bun, in schimb comentariile mi se par de-un derapaj interesant.
Nicaieri in lume nu ai performanta in randul angajatilor daca te astepti ca toti sa lucreze pe acelasi salariu si speri ca angajator sa prinzi unul „ieftin si bun”. Asta e o meteahna a comunismului.
Sunt mai multe realitati care contribuie la asta, dar mai ales pentru ca in 90% din cazuri:
1. Nu exista conceptul de crestere salariala. Ca sa obtii mai multi bani, ca angajat bun, te cari sau ameninti ca te cari . Cel mai simplu e sa te cari.
2. Nu exista conceptul de incentives. O zi libera pe luna in plus. Doua ore plecat mai devreme o saptamana, Pret preferential cand isi schimba seful masina, zborul si cazarea la un city break de 4 zile…..Cacaturi care nu costa mult dar afecteaza atitudinea in general. Lectii de capitalism.
3. Nu exista ideea de profit sharing. Daca 30% din profitul anual se imparte la angajati, nu e firma „lui” e firma „noastra”. Si se vede. Si la bine si la greu.
4. Salariu+comision inseamna 50% din salariul minim din piata si restul daca mai apuci.
5. Nu exista bonus la final de proiect sau la prinsul unui proiect nou.
Toate lucrurile astea impreuna aduc cu ele „constiinta lucrului bine facut”. Daca pentru angajat e totuna daca munceste 12 ore sau rupe usa, ori e fortat sa munceasca 12 ore sau moare de foame..la un moment dat firul se rupe. Si asta e valabil si la nemti si la elvetieni si la rusi si la indieni.
Existe diferente,dar ilegenda neamtului care rupe norma pe salariul minim e fix o legenda si atata tot. Cui e curios de asta recomand o cura de angajati francezi.
Altfel…. putem sa ne plangem si sa ne injuram pana maine.