Un cititor spune aici că săracii n-au nici o șansă, se nasc săraci și proști și își trăiesc viața în mizerie, foarte puțini reușind să o ducă mai bine decât părinții lor.
Și asta e adevărat dintr-un motiv destul de simplu: nu are cine să îi învețe că pot fi civilizați și serioși și astfel vor putea găsi mai ușor de muncă, vor fi mai bine plătiți și mai respectați.
Am un vecin care e de etnie, varianta grea (citește închis rău la culoare). A stat în Italia 10 ani la muncă în construcții și a revenit de doi ani, pentru că copiilor nu le plăcea acolo și soția nu găsea ceva serios de muncă. A venit aici, s-a angajat șef de echipă la un șantier. A plecat pentru că patronul era obișnuit cu alt tip de muncitori și, deși ăsta i-a atras atenția de câteva ori că nu e cazul, patronul mai uita să dea salariul, mai se făcea că nu știe cum e cu cartea de muncă, îi mai ținea peste program. Tipul și-a dat demisia și are acum o echipă mică a lui cu care face lucrări. Și are lucrări rezervate până la finalul lui iunie, dintr-un singur motiv: e serios. Dacă zice că vine la 8am, vine la 8am. Dacă zice că termină în 3 zile, termină în 3 zile. Treci de șocul inițial cu culoarea și descoperi un om și echipa lui care fac treabă bună și foarte bună. Și echipa lui e la fel, și colaboratorii lui sunt la fel.
De asta avem nevoie, de 10 ani de lucrat într-un mediu unde se cere și se oferă seriozitate, pentru a putea deprinde și noi apucăturile astea și apoi contamina și pe cei din jurul nostru cu ele.
Gândiți-vă cum ar fi ca cel puțin jumătate din oamenii cu care intrați în contact să fie serioși, paroliști și responsabili. Sau cum ar fi să renunțăm la serviciile lor dacă nu sunt. Oare s-ar civiliza dacă le-ar scădea numărul de clienți?
Nu stiu cum se face ca majoritatea romanilor sunt decenti in tarile in care locuiesc, dar cand revin in tara uita sa semnalizeze, sa cedeze trecerea, arunca mizerii pe jos, vorbesc tare in public.
Asta am vazut si cu nemtii, in Germania se comporta exemplar, in Croatia de ex parcheaza in mijlocul drumului, se baga in fata la coada pe autostrada etc.
Tine si de tara in care esti, de legile tarii. In Austria de ex nu-si permite sa lucreze nimeni fara acte ca daca-l prinde sau se plange vreun vecin, ia amenda uriasa.
Vara asta o sa conduc si eu spre tara, sunt curios cum ma comport dupa ce trec granita.
simplu :
legi corecte ( in concordanta cu realitatile ), aplicabilitate (in concordanta cu realitatile ), oameni care gandesc in perspectiva ( in concordanta cu realitatile ), valoarea amenzilor (in concordanta cu realitatile) , etc … realitate, responsabilitate, corectitudine, transparenta, logica, asumare … corectitudine = daca statul iti cere 5 lei pentru constructia unui pod tu stii foarte clar ca aia 5 lei chiar se vor duce intr un pod … asa cum stii foarte clar ca daca ai incalcat legea vei fi si „pedepsit” pentru asta …
–-
cand ajungi intr-o tara a lui las o bah ca merge asa, inevitabil te comporti ca atare …
„Nu stiu cum se face ca majoritatea romanilor sunt decenti in tarile in care locuiesc”
Simplu, civilizatia se face cu forta. Amenzi, penalitati, inchisoare, etc.
Nu se aplica doar la romani, dupa cum observi. Daca un roman poate sa fie civilizat in alta parte, sau un neamt poate sa fie berbec in alta tara, tine strict de lege si modul in care se aplica.
@Andrei M.
Îți zic eu de ce: din cauza xenofiliei și a urii/disprețului de sine (pt. romenglezi, self-hating/self-loathing); disprețul de sine fiind și la nivel colectiv, nu neapărat personal.
Xenofilia înseamnă să-i preaslăvești, să-i îmbogățești, pe străini „doar și pentru că sunt/s-au născut străini”, în timp ce pe ‘semenii’ tăi vrei să le vezi beregata tăiată (de aici ura sinelui).
Eu am dat un exemplu câtuși de clar în trecut și mi-am luat minusuri, tocmai de la xenofili, ca exemplu: politicienii și securiștii cu greutate (pe care cred că ai și tu o listă) sunt xenofili. Sunt xenofili pentru că, valabil atât pentru cei cu care aceștia s-au înconjurat, au tins să fure pe cât de mult posibil și să participe (chipurile!) neputincios la autodistrugerea țării.
Dacă le păsa de situație, chiar și de lichele și japițe ce sunt, și-ar fi pus problema altfel: „Bă, eu vreau să fur, dar în același timp locuiesc în țara asta. Poate n-ar trebui să fur atât de mult fiindcă și copiii mei vor trăi aici, pesemne de asta, e doar o chestiune de timp până când libertatea de a emigra este stabilită iar mulți ar vrea să plece dacă lucrurile stau tot la fel de groaznic. Hai, totuși, să nu fie rău, că o să ne ia Dracul”… Dar nu s-a întâmplat așa, ei nu și-au pus problema așa, ei și-au pus problema în felul ăsta: „După ce fur pe cât de mult posibil pot, șifonez banii în străinătate/bănci străine, iar când trebuie să mă retrag mă mut de aici la vila pe care am cumpărat-o din străinezia, iar copiii vor învăța în școli străine. Nu mă interesează de restul și țară, mie și familiei să-mi fie bine”.
Când le spun xenofililor, care-i înjură p-ăia care ne-au adus în situația asta, nu le convine să le pui o oglindă în față și să vadă că, de fapt, nu sunt mai diferiți față de cei pe care-i înjură și le urează moartea.
Și i-am mai zis unuia altundeva că, dacă se plimbă prin străinezia și se întâlnește cu năstase (așa a fost să fie exemplul) pe străzile New York-ului, i-ar da „Bună ziua.” și și-ar vedea de drum în loc să-l înjure sau să-i facă altceva.
”Nu stiu cum se face ca majoritatea romanilor sunt decenti in tarile in care locuiesc”.
Nu doar românii. A făcut vâlvă acum câțiva ani un reportaj filmat în Palma de Mallorca, la un hotel din care tocmai făcuse check out un grup de turiști germani. Mocheta plină de vomă și draperia smulsă și folosită pe post de perdea de duș, ca să nu dau decât 2 exemple.
E ființa umană mizerabilă, care are cetățenie universală.
Andrei, general vorbind asa e. Dar aia cu lucratu la negru in Austria au auzit-o de la altii, asa-i?
Sa fim noi sanatosi si romanii si alte natii care lucreaza la negru de se cutremura Schönbrunn-ul
Dar inteleg ideea, sunt total de acord.
Bai, am si io o dilema. Alupigus e troll sau doar foarte prost?
Conștiincios și conștient.
Jos pălăria pentru omul de cuvânt!
Eu as considera important si daca el le plătește oamenilor cartea de munca, daca da factura, daca are ssm, psi, spp, sms si tot ce imi mai cere mie statul. Dacă are e perfect, un om de nota 10.
Dacă nu, el reprezintă cauza pt care lucrurile merg prost pt ca: el da pret mic si are rezervate lucrari, cel ce plătește la stat nu are loc din cauza prețului mare care include taxele.
Cel ce plătește taxe ia mai multe lucrări si le înghesuie, sperând să le încadreze în timp scurt. Forțează si angajatii cu câte o ora in plus.
Zoso nemulțumit de cel ce plătește taxe, fericit cu vecinul. Zoso il recomanda pe vecin si primaria Brasov nu mai asaltează, nu mai da cu soluții pt tătari, si tot asa.
Hai sa nu mai privim lucrurile atat de superficial.
Daca atragi clientii doar prin pretul cel mai mic, nu ai sa rezisti mult in piata, clientii trebuie atrasi prin seriozitate, calitatea serviciilor. Gustul amar al unei lucrari de proasta calitate ramana in gura mult timp dupa ce ai uitat pretul mic.
lol, soluţii pentru tătari. Cetin, tu vezi ce ţi se pregăteşte aici? :))))))
Am si eu un vecin de genul. Si unii tot de genul au ajuns departe: am cunoscut militari etc care au reusit.
Si lor le-a fost de 10x mai greu sa razbeasca; am toata admiratia pentru ei.
Dar niciodata nu vor fi integrati cu adevarat ca romanul luzăr zice: „bine, dar suedejul tot suedej ramane” ceea ce e trist.
am cunoscut un suedej care ma avertiza – „suedejul tot suedej ramane”. ceea ce e…
se pare ca sunt si suedeji „luzăr’i”
@abrev: ziceau de vecinul meu nu de natia lor unde – da, e adevarat. Nu degeaba poporul are o gramada de proverbe separatiste.
Ce, nu toată lumea dacă zice că meeting-ul începe la 10 AM vine la ora aia? Trebuie să mai ies din casă.
(Women excluded, of course)
Alt programator care se crede miezul din fanta
am un prieten toxicolog care zice ca textul l-ai inceput pe bere la pet, l-ai continuat pe vin de masă si paranteza ultimă pe moeșandonul inceput rămas de la revelion
Nu știu, poți fi cel mai punctual om, poți să faci treaba în termenul estimat (sau mai repede), că lumea tot nu va da doi lei pe tine.
Aka: „se crede miezul din fanta”, „textul l-ai inceput pe bere la pet”.
Ironic, dar treaba asta e valabilă și în programare. Nu dă nimeni doi lei pe tine că îți faci treaba exemplar sau doar copiezi cod de pe stackoverflow.
N-are niciun sens ce tocmai ai zis
Cam greu s-ar civiliza…Inca gasesc destui creduli. Dar sunt subiectiv, bazandu-mi concluzia pe o altercatie cu un avocat de „succes” care s-a dovedit a fi un om fara cuvant. Cu toate astea, a ajuns prodecanul Baroului Maramures.
Ah, avocatii…Acesti „oameni” de cuvant.
Niste jeguri. M-am chinuit 2 ani sa ii dau afara pe niste avocati de „succes” care nu aveau bani sa-si plateasca chiria…
Cinstea îl face pe om. Bravo lui, și la mai mulți ca el. În viață e bine să lucrezi cât mai mult pentru tine și visele tale, decât să îi slugărești pe alții care se îmbogățesc din munca ta.
Si eu știu o echipa de etnie. Săraci (nu au lucrat afară), cu mulți copii, dar de cuvant. Tot in construcții. La fel au lucrări pe 2 luni înainte. Și fiecare an parcă mai ies din sărăcie puțin. Deci se poate!
Ziceam la articolul trecut de femeia la curățenie a lu’ mama că-i analfabetă. Barba-so e tot analfabet, angajat la primărie, curățenie pe stradă, ceva. A rămas repetent din clasele primare la școala de cartier despre care povesteam. Amândoi suedeji.
Fratele tipului, tot suedez, tot din aceeași părinți, elev la aceeași școală, a învățat de-a crăpat, băgat la cap tot ce mai ziceau profesorii pe partea de educație, a intrat fără meditații la un liceu sanitar (în alt oraș, cred că și alt județ, concurență pe bune la admitere), acum e asistent medical la spitalul din oraș, absolut toți medicii îl vorbesc de bine, are un nivel de cunoștințe de medic de familie mediu (că nu s-a lasat de învățat) și face destui bani din injecții în ambulator, administrat tratamente, etc. La fel ca medicii, oricine a avut de-a face cu el îl vorbește de bine. Că om serios, de cuvânt și se pricepe la meseria lui.
Poate nu e bogat la nivel de comentator zoso.blog , dar în oraș îi merge bine și e muuuult peste de unde a plecat/unde erau părinții.
Și nu dai și tu un numar de telefon al omului?
nu, că mai am nevoie de el și nu vreau să vă băgați în față
Saracia se vindeca cu bani
La suedeji e vorba de mentalitate; nu se bani; ex manelistii au bani dar nu evoluează; raman tot analfabeti
*are bani
Spre deosebire de Becali, Turcu, Borcea, Ioan Niculae, nu?
Acoperișuri face? La anul am nevoie de dat jos un acoperit la o mini căsuță si făcut din nou.
Sa știu să-mi fac programare din timp.
doar interioare.
Sau la viitoarele alegeri lipesti afise pentru un pesedist consacrat, il lingi in fund serios vreo doi ani si, daca se alege, te baga in circuit, te numeste in vreo fonctie, cotizezi 30% din salariu si din parandarat la partid s.a.m.d.
Așa am pățit și eu cu un nene care e moldovean (vasluian chiar).
După ce am trecut de șocul originii -omul e super serios . Tot in construcții .
Deci, poate se schimba ceva !
În calitate de fost prestator de servicii care, în parte, aveau și beneficiari persoane fizice, am următoarea sugestie: adresează-te clienților! Ei dau banii. Ei țin ageamiii-n piață. Explică-le că, în ciuda unui preț un pic mai mare, dorm mai bine dacă știu că au garanții asigurate, că ceea ce au de făcut se va face conform unui plan stabilit la început, că neregulile se pot remedia fără teama că prestatorul dispare fără să mai răspundă la telefon, etc. .
Prin 2008, timp de opt luni mi-am făcut banii remediind și refăcînd instalații electrice făcute de alte firme.
Cu ceva vreme înainte să plec la căpșuni, renunțasem la a mai contracta instalări, dar la insistențele unui amic, am decis să instalez un interfon. Cilentul, un tip curățel, toate țiglele pe casă, simțit, pe scurt: neproblematic. La finalul instalării, după probe, se uita nedumerit în jur.
Zic: întrebări?
El: Frate, merge din prima! E dubios! De întrebat, te întreb: dacă te sun mîine că nu mai merge, vii să rezolvi?
Eu: Ai factură, garanție, trebuie să vin. Dar eu zic că ne vedem la un vin la cunoștința comună.
Așa a și fost. Acum omul mă asasinează cu fieca-uri de sărbători, dar le primesc zîmbind.
În ceea ce privește sărăcia. Pentru ieșit din ea, trebuie exemple de urmat și voință. Bunicul din partea tatălui a fost chiabur. Prin ’58 i-au luat și lui proprietățile. Unul dintr-o familie care muncea pe pămînturile bunicului, ajuns cățel prin partid, a ținut să vină la bunică-miu în curte să-i zică să-și trimită copiii de acasă, că dacă rămîn în comună, nu trec de clasa a 8-a. Asta s-a și întîmplat. De undeva de pe lîngă Horezu, unchii și mătușile au ajuns prin Timișoara, Craiova și București. De-abia noi, copiii lor am reușit să ridicăm un pic nasul din… nu știu cum s-o numesc. Sărăcie n-a fost. Modestitate?
Dacă ar fi așa de simplu…
Dar vezi tu, chiar și ăia neserioși au lucrări până în iunie+… că e criză de forță de muncă, în special de „meseriași”.
Nu e vorba de sansa.
E doar corect politic sa zici ca pentru prostie/hotie de vina sunt lipsa de educatie, saracie, mediu infractional, etc.
Dar e cam incorect politic sa spunem ca daca mama e vaca si tatal bou sunt putine sanse ca progenitura sa fie vreun geniu.
Realitatea este ca poti sa ai si pe mama banilor si a educatiei, daca te-ai nascut prost, mori prost. Da, sunt si exceptii, diamante in noroi, dar, cum am zis sunt exceptii.
Trebuie sa acceptam ca nu toti ne nastem la fel de inteligenti, cum nu ne nastem toti frumosi sau urati, inalti sau scunzi, etc.
Am o bănuială că omul de etnie colorată e „pocăit”.
Georgică are o afacere, o gogoşerie care nu prea merge, închide gogoşeria şi deschide un magazin de ace brice şi carice, nu este mulţumit pentru că nu-şi poate întreţine vilocu, nevasta, amanta şi beamveu din profit ,aude că se cîştigă bine din amenajări interioare, instalaţii electrice & sanitare şi se pune pe treabă cu nişte cârpaci adunaţi din auzite pe care-i plăteste cu salariul minim în cel mai bun caz, sau cu 50 de lei pe zi, la negru.
Cum dăm de vecinul ăsta pentru o lucrare?
Sărăcia este o boala care îți intră în oase și greu scapi de ea, chiar ramai cu cicatrici pe suflet toată viața. Ai mei sunt cei mai săraci din sat, dar mie mi-a plăcut cartea de mic. La 15 ani, cu 10 clase, m-a bătut taica-meu sa plec de acasă că el nu tine unul care. ,,numa’ citește toată ziua și nu știe să coseasca”! Am ajuns in capatul țării pe șantier , necalificat. Primul salariu nu l-am luat că nu aveam încă 16 ani, vârstă minima pentru a munci legal atunci. Am avut primul șoc despre viitor când am văzut cum trăiau alți șantieriști bătrâni, singuri, ratati și plini de vicii. Mi-am jurat să nu ajung și eu așa și după 2 ani, în care învățasem 3 meserii, m-am înscris la seral, apoi. armata, iar în 1992 am luat la facultate, la zi, în CLuj, la sute de km și de casa și de orașul unde am lucrat. Am făcut facultatea, mi-a plăcut, am lucrat la tot felul de escroci de patroni 4ani de zile , am avut iubita toată facultatea și mă visam profesor undeva cu ea împreună. Șocul Nr. 2, m-a părăsit pentru unul cu bani, am trecut extrem de greu, abia după 7ani am putut sa am o relație serioasă cu actuala sotie. Că să-mi rezolv problema financiara, după facultate am plecat 10 ani afara, am lucrat în construcții, privat, sau am fost și managerul in transport un an. Soția, fiind singura la părinți, nu a vrut sa ne facem firma in Londra, ne-am întors, lucrez ca funcționar la primărie, după masă și în week-end…faiantar, câștig peste 1500 euro lunar, am apartament, luat cu cash după 3 ani in ,Spania, mașină, alt apartament cu o parte din bani credit, un teren și 2 copii care învață bine. De ce am spus toate astea, nu să mă laud, ca nu e mare avere ce am, ci sa dau un exemplu că se poate ieși din sărăcie daca vrei cu adevărat, daca ai un țel și nu te lași doborât de vicii, mizerii, oameni care te judeca deși iti sunt inferiori, dar bine înfipți in societate, piloși pentru care unul că mine este de neînțeles. Nu mă pricep la șmecherii, de multe ori sunt marginalizat, dar îmi văd de treabă mea, ofer copiilor ceea ce eu nu am avut și merg înainte!