Sadism sau realitate?

Afacerea cu “oropsiţii” e falimentară!

Calculul e simplu: câți bani bag într-un oropsit d-ăsta? Minimum 100 de mii de euro: învățământ + medicină gratuită (tipic româneasca). Cât produce respectivul după ce se indură să se apuce de munca, pe la vreo 30 de ani? Păi dacă se angajează la stat, nimic! Freacă un dosar pe culoarele unui minister şi ia salariul degeaba. Deci, de fapt, iți face pagubă. Dacă rămâne şomer şi asistat social, paguba e şi mai mare!

Concluzie: merită să iei banii unei firme private (care i-ar fi înmulțit) ca să-l ții in spate pe tăntălău toata viața? Evident că nu! Dacă faci asta, evident că tu, ca ţară, dai faliment (şi chiar asta se întâmplă acum în România). Si aici nu e vorba de teorii, ci doar de un simplu calcul matematic. It’s just business, ca sa zic așa!

Cine e prost să muncească dacă ia bani pe gratis?

Sărăcia trebuie sa redevină ceea ce era înainte de tembelismul socialist: o boală mortală. Oamenii trebuie să învețe pe pielea lor că dacă ești sărac, chiar mori de foame! sau chiar n-ai bani de medicamente (şi tot mori)! Banii trebuie sa redevină valoarea supremă în societate (nu “umanismul”, sau “mila” sau alte prostii). Asta, bineînțeles, dacă vreți să aveți bani.

De aici

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

74 comentarii

  1. Ăsta-i din categoria „gândire cu premeditare”, nu? :roll:

    00
  2. Sunt partial de acord cu capitalismul. Nu sunt de acord cu exagerarile.

    Daca banii sunt lasati „celor care stiu sa-i imulteasca”, iar statul nu-i mai ajuta pe cei nevoiasi, ne vom regasi intr-o societate in care TOTI stiu sa faca bani, munti de bani, un stat plin de bani (pentru ca nu-i mai cheltuieste aiurea) si totul perfect. Sa-mi fut una, cum de nu ne-am gandit mai demult la asa ceva?

    Hai ca eu ma sinucid primul…

    00
  3. Articolul duhneste de manelism mult mai mult decat de capitalism. Banii, dusmanii mei, invidiosii, am bani si fac ce vreau, cel mai tare… Text de genul asta rasuna din articol si denota caderea pe scara evolutiei a autorului. O face pe desteptul, insa ‘semnalizeaza’ tocmai prin prostie si prin intelegerea selectiva a problemei.
    Sa se interzica nasterile in numele ‘inteligentei’ autorului ca sa oprim falimentul? Cred ca deja am ratat momentul daca nu s-a inceput cu a lui!

    00
    • @zeltera: omul exagereaza pentru a atrage atentia asupra unei probleme grave, pregnanta in ultimii ani: nu suntem destui care sa muncim. ne intrec pensionarii si asistaţii.

  4. Până şi SUA, care fuseseră bastionul capitalismului, au ajuns să ia, de pildă, 25 000 USD pe an de la fiecare cetățean, pentru îngrijirea medicală a bătrânilor care nu se pot trata singuri. Deși era evident ca bătrânii respectivi nu mai puteau sa muncească, iar statul american arunca cu banii pe fereastră! Iar în Europa, a fost şi mai rău.

    Dupa autorul articolului, ar trebui sa impuscam batranii, bolnavii si somerii. O noua Sparta?

    00
  5. Eu credeam ca diferenta (una dintre) dintre om si animale e ca omul da dovada de compasiune fata de ceilalti, nu numai cand e usor si curge miere si lapte, dar si atunci cand e mai greu cu supravietuitul.
    Autorul probabil trolleaza, asa cum facea si Bucurenci cand zicea acum cativa ani, cu surle si trambite, ca el e comunist/socialist/sau asa ceva.
    Refuz sa cred ca cineva poate fi intr-atata de lipsit de umanitate (desi animale in piele de om s-au tot vazut)

    00
  6. nici macar teoretic nu ar functiona chestia asta. iar practic, ne vom trezi in citva ani cu o ditai clasa sociala saraca ce se va transforma in clasa infractoare, ceva gen brazilia. deci fail!

    00
  7. realitate…

    00
  8. Ai gandit mult pana sa scrii articolul asta? Vei raspunde „DA!”, dar eu imi dau cu parerea si spun NU. Nu are noima ce ai zis, ai reusit „performanta” sa privesti doar la bara din fata; dupa modelul: claxonez ca un apucat(a) pe cel din fata, dar nu vad intreaga coloana de masini.

    Cu tot renumele tau, sugestia ta e de departe tipic romaneasca.

    La cat mai multe articole pertinente!

    00
    • @Mihaela: nu e scris de mine. probabil esti printre trantorii descrisi in articol. stii tu, aia carora le e lene sa gandeasca. fată repede doi copii, ca iti da statul bani sa ii cresti.

  9. Ce bine functioneaza chestia asta cand nu e batranul/bolnavul tau!!!!

    00
  10. Acest gen de solutii are, in opinia mea, aceeasi problema fundamentala: cine si pe ce baze decide cui se dau banii la „inmultit”, cine e nashpa si de ce s.a.m.d. – cine vor fi acesti incoruptibili care vor taia si spanzura?

    00
  11. Ai naibii batrani bolnavi si incapabili sa munceasca. Aruncam numai banii pe fereastra cu pensiile. Parazitii dracului. Nenea asta e mai radical decat nazistii. Si aia sustineau uciderea celor ce nu pot munci dar macar de-ai lor pensionari aveau grija.

    Apropo, daca tot ne pisam pe umanism si drepturile omului care vrea sa cumpere cativa sclavi?

    00
  12. Daca te rezumi la a citi doar citatul de aici, omul are dreptate. Protectia sociala este o plaga care trebuie extirpata. Nimeni nu va munci, sau nu la capacitate maxima, cand stie ca poate s-o frece din munca altora. Oamenii, ca psihologie, functioneaza pe sistemul bonus/malus. In statele socialiste, functioneaza doar pe bonus (exemplu bugetarii romani, care au impresia ca aia 1200 RON pe luna pentru imvartit 3 hartii sunt doar pentru ca exista, ca sa munceasca le trebuie alti bani; daca ar fi dati afara si ar muri de foame, aia 1200 RON ar fi al dracului de buni si ar putea chiar sa munceasca pentru ei). Este mai mult decat evident ca sistemul „bonus” NU functioneaza. Muritul de foame, literal, este solutia pentru cresterea nivelului de trai.

    Daca mai citim si alte articole de acelasi autor, de exemplu asta:

    vom vedea ca omul este un cretin sinistru.
    ” România trebuie să vândă, ca să iasă din criză. Ce să vândă? Orice, și cât mai mult. Iar asta nu va dura doar un an sau doi. Ci e pentru totdeauna. De acum încolo, marea majoritate a joburilor din România vor fi în vânzări.”
    Ca sa vinzi, trebuie sa ai ce. Vandutul aceluiasi lucru in lanturi de 3-5-10 intermediari e unul dintre motivele care ne-a adus aici. Marea majoritate a joburilor in vanzari intr-o tara care nu produce nimic si importa tot ? Sigur…

    In articolul asta:

    acelasi idiot, pe langa alarmismele lui de 2 lei (vechi), mai zice si chestii de genul:
    „Așa că ţineți de fiecare ban! Concediați cât mai mulți oameni! Scădeți la maximum salariile celor rămaşi!”
    Dati oameni afara ! Pe aia ramasi platiti-i prost, chit ca ei sunt productivi ! Doar productia, valoarea si nivelul de trai nu se fac cu oameni care muncesc, ci din intermedieri, vanzari, marketing, management ! Descurajati oamenii de la a mai munci ! Cand vad ca salariile lor scad cu 50 %, desi profitul firmei a scazut cu 15 %, asa ii apuca o pofta de munca ! Sa revenim la sistemul feudal, in care 1 % din oameni au 99 % din bogatie ! Doar am vazut cat de mult a progresat societatea in aproape un mileniu si jumatate de feudalism…

    00
    • @Adi: din ce am inteles, omul e un patron lovit de criză. gandirea lui, asa schioapa cum e, e oarecum indreptăţită de ce i s-a intamplat.

  13. Whoa!
    Păi nici creatorii nu produc nimic! Nu produc cuie, şaibe, coji de seminţe, treninguri scămoşate, ţevi de plimbat prin fabrică…nimic palpabil. Jos, la moarte!
    Nici copiii nu produc nimic. Ale naibii tupeu şi nesimţire pe tine, măi, sugarule, cum dormi toată ziua şi umpli scutecul de viitor! Ia treci tu la dat cu sapa, la pus termopane sau, hai că nu-s absurdă, la cântat rock. Că poţi să urli…
    etc.
    În vremuri grele se trezeşte în unii nefericiţi nostalgia şi pofta dictaturii. „O tiranie ca-n Rusia…” (Caragiale a scris asta într-o schiţă.)
    Jos pensiile, jos alocaţiile, jos subvenţiile, jos indemnizaţiile de creştere a copilului, jos totul! Cât o să mai profite de mine, capitalistul cinstit, care face bani şi când doarme, o şleahtă de pomanagii bolnavi, bătrăni, singuri, abandonaţi etc? Banul, frate, banul! Show me the money!

    De parcă n-am fi ajuns deja acolo. De parcă încă nu s-a văzut ca un nenorocit acerebral scuipător de seminţe să spulbere oameni pe trecerea de pietoni din măgăoaia lui tunată şi să nu păţească nimic, pentru că are bani! De parcă o ciurdă de amibe intelectual cu extensii toxice nu monopolizează deja ecranul TV, fiind ajunse acolo tot în numele banului.

    Suntem deja acolo. Deja nu ne pasă.

    00
  14. Din pacate zbuciumatul ala nu raspunde la intrebarea cititorului, ci total pe langa. Sa o reformulez eu si sa raspunzi: „Daca nu te nasteai in Bucuresti, ci in plopenii din deal, mai faceai 2000 din blogging?”

    00
  15. Autorul articolului este foarte slab documentat chiar incult as putea spune.
    Capitalismul salbatic de tip romanesc ne-a adus aici.
    In romania exista socialism pentru lenesi si pentru cei foarte bogati si capitalism feroce pentru clasa de mijloc.
    Cum poti sa ai pretentii de la batrani sa mai fie productivi?
    Autorul articolasului de doi lei trebuie sa mai citeasca si sa se cultive.
    Un singur cuvant parvenit incult sau un “traffic hore” in cautare de senzational ieftin.

    00
  16. hai frate ca nu e frumos sa se abereze la drumul mare. aveam intr-o vreme pretentii de la mihai giurgea asta – cand era pseudoreporter la protv. nici eu nu ma bucur ca sistemul nu functioneaza, dar ineptiiile debitate in articol sunt de coma.

    calcule simple: 1. minim 100euro. de unde si pana unde? cum cuantifica el cat costa in medie 1 an de invatamant, ca apoi sa inmulteasca cu cat, iarasi? hai sa zicem in medie 15? cea mai mare taxa din romana e 10k lei/an la muzica la timisoara (sursa). si asta e maxim, nu mediu. ori 15=30k euro. in 30 de ani. restul de 70k e din medicina? cine Doamne iarta-ma se imbolnaveste atat si mai si scapa???
    2. generalizeaza, iarasi (in stilul clasic al ineptilor care o tin una si buna cu o tema oarecare): se angajeaza sa plimbe hartii. de unde stii tu, fratele meu negru giurgea, ca asta o sa faca? poate ajunge la rebu, sau la cimitirul reinvierea. care e costul pe care il produce el statului acolo???
    3. de ce oare e sinonim cu „firma privata inmulteste banii” progresul statului? crezi tu ca se inghesuie privatii sa dea taxe mari la stat? nu stie nimeni decat cum sa ascunda mai repede profiturile…
    4. evident ca nu e vorba doar de teorii, ci chiar de unele elucubrante marca MG. pai cum ai vedea tu statul, sa colecteze impozitele si sa faca ce cu ele? doar drumuri si ghisee unde sa se depuna declaratiile fiscale? oh, wait, too much… doar sa se ocupe de respectarea granitelor tarii, drumurile cad in sarcina celor carora statul nu le mai ia banii – si isi inmultesc rofitul – si fac ei de toate pentru toti?
    5. ce faci tu in SUA cu milioanele de veterani de razboi care sunt pe drumuri fiindca statul american i-a bagat in niste razboaie unde i-a nenoricit pe vecie? nu ti se pare normal ca oamenii aia sa fie in grija statului? ca doar nu au aparat tara in interior (era treaba firmelor capitaliste multimiliardare care isi inmulteau profitul sa se ocupe cu asta).

    comenteaza si o serie din aspectele astea, dragul meu mg. merci.

    00
  17. NOU
    #21

    Există două tipuri de persoane. Fizice și juridice.

    Cele fizice sunt ocrotite, aparate de legi sociale, se aplică instant egalitatea în drepturi, etc.

    La persoanele juridice (firmele) nici vorbă de așa ceva. Este direct legea junglei. Firma care nu rezistă pe piață se închide.

    00
  18. am mai multi oameni pe care ii cunosc ( fosti angajati ).. si care prefera sa o arda in somaj sau sa stea degeaba.. pt ca .. ce plm frate.. vrei sa muncesc pe 7 milioane ? eu sunt capabil, sunt un geniu, sa ma duc eu la unul sa ma exploateze ?

    – m-a furat un angajat. de 200 de milione.. m-am dus la politie si m-au luat la pla.. ca stai sa vezi .. ca codul penal e din 68 si nu au ce sa faca… ca dureaza, ca e complicat… si nu au facut nimic…. propietatea tre sa fie sfanta.. bine zice omul in articol…ai furat, un glont in cap, ai dat bilet la ordin fara acoperire, 2 gloante .. sa vezi cum merg lucrurile ca pe roate dupa

    – la munca.. nu la intins mana…

    00
  19. „Proprietatea trebuie să redevină mai importanta decât omul”
    Asta vine din strafundul Tel Avivului pun pariu.

    00
  20. Ca de obicei adevarul este pe undeva pe la mijloc:

    – ar trebui ca invatamantul obligatoriu sa fie de doar 8 clase (oricum ceea ce se preda peste clasa 8-a rareori este folosit in viata reala mai mult decat sa te lauzi cu cunostintele generale)
    – liceul ar trebui sa fie tot fara bani insa cu locuri doar pentru 50% din potentialii absolventi de clasa a 8-a din anul respectiv
    – toate facultatile sa aiba o taxa minima anuala si din ea sa fie obligate sa sustina minim 10% bursieri (a caror bursa sa acopere taxa de scolarizare si taxa de camin).

    Legat de asistenta sociala:
    Codul muncii ar trebui modificat astfel incat ca patron sa poti concedia orice persoana din organizatie fara sa fii obligat sa dai motive daca totusi indeplinesti minim doua conditii:
    – lucreaza de minim 6 luni la tine
    – ii dai doua salarii compensatorii (da e un prost lenes, dar daca si tu ai fost prost si l-ai angajat plateste… daca nu, ramai cu el pe cap, cum iti convine mai bine).

    Solutia pentru bugetul de pensii e clara: Fondul privat de pensii.
    Solutia pentru medicina? Aici e mai dificil… mai necesit timp de gandire :P

    00
  21. @Surprize…Pacat ca te-ai oprit la medicina cind tocmai devenise interesant si eram numai ochi pe postul tau.
    Teoria ta pare frumoasa si sanatoasa dar fara ceva masurabil (cifre) nu stiu daca se poate aplica vreodata.

    00
  22. Noi luam bani de la Fondu Monetar ca sa platim salarii si atat nu sa facem si noi ceva care sa produca bani. Daca ai un sac de bani din acare dai da nu bagi niciun ban in el peste ceva timp iar o sa ceri unu de la Fondu Monetar

    00
  23. @ Dan cata risipa, mai bine sapun. :mrgreen:

    00
  24. Cu execeptia unor zone din Africa unde societatea este tribala, exista o asemenea tara unde statul nu exista ?
    Pe acelasi rationament nu ar trebui sa existe politie sau armata deoarece acestea consuma resurse.
    Pana la urma articolul este fantasmagoria unei dimineti mahmure.

    00
  25. Lui Giurgea ii fierbe unicul neuron. Ar fi bine sa publice la Balaceanca.

    00
  26. realitate fratica! clar!

    00
  27. Sa li se taie capul, zic.

    00
  28. Nu stiu ce sa zic, dar in afara de faptul ca e logic sa analizezi bine cheltuielile cu asistenta sociala, articolul este o tampenie absoluta :)
    Tare-s curios (off topic bineinteles) sa aflu ce afaceri are autorul, de se da asa mare capitalist salbatic.
    Citez de pe blogul lui: „Fiţi lacomi! Fiţi bogaţi! Luaţi totul şi nu daţi nimic înapoi!” – tonul ne aduce aminte de indemnul la „lupta de clasa” a comunistilor. Se vede treaba ca extremistii, pe langa faptul ca sunt tampiti, mai si seamana intre ei, indiferent de ideologie.

    00
  29. Mister Petcu uimeşte ca de obicei cu personaje tare interesante în al lor mod de gândire.
    Zic să:
    – cine este angajat la stat (se subînţelege că este o scursură de om prin acest statut) să fie ucis ca să nu mai consume din bugetul firmelor;
    – aceeaşi pedeapsă să o primească orice elev sau pensionar;
    – să fie păstrate doar persoanele capabile să se întreţină singure – poate Mihai (băiatul cu articolul) are şi ceva caracteristici fizice, rasa ariană ca pe vremea lui Hitler);
    Atunci ar fi o societate mai bună?
    Întrebarea din titlu este bună şi optez pentru – sadism.

    00
  30. Emil, stai linistit, Mircea Giurgea asta nu trecea de primu filtru daca traia pe vremea lu’ Hitler, adica o lua la dreapta(spre camera de gazare) din prima, nici macar nu il examinau daca e sanatos pentru munci fizice epuizante, fata lui enerva.
    Si la fel si majoritatea astora care promoveaza un fascism capitalist. In viata trebuie sa ai grija ce iti doresti, pentru ca s-ar putea sa ti se indelineasca. Daca ai ajuns din postura de rupt in fund in postura de avea 20 de lei in buzunar deschizandu-ti un AF care vinde chiloti nu inseamna ca esti bill gates sau din rasa ariana. Uite-te in oglinda inainte sa scrii ineptii si daca pari prost si nu ai 1,85 ochii albastrii si parul blond nu mai scrie. Ca s-ar putea sa te ia in serios unii.

    00
  31. Ceva ce scriam eu acu’ ceva vreme, inspirat tot de numitu’ Mihai Giurgea:

    Pe scurt, pentru cine n-are chef/timp sa citeasca:
    – protectia sociala se sustine prin impozitare
    – cu cat mai multi „oropsiti” si mai putini muncitori, cu atat mai mari impozitele
    – cu cat mai mari impozitele si mai buna protectia sociala, cu atat mai mic interesul direct in a munci (in loc sa stai cu burta la soare si sa astepti sa te hraneasca/imbrace/educe/trateze statul)
    – rezultat: falimentul statului – in momentul in care contribuabilii isi baga picioarele si nu mai vor sa-i finanteze pe „oropsiti”
    – solutia: reducerea fiscalitatii, stimularea initiativei personale in dauna apelului la protectia sociala

    Surprize Kinder: vezi articolu’ meu. Ai acolo solutia – eliminarea statului ca jucator privilegiat pe piata asigurarilor de sanatate.

    Nu punem si noi de un partid, ceva? Se pare ca „dreapta” romaneasca e cam beata si are alunecari dese spre „stanga”, mai ales in preajma alegerilor…

    Vad ca din 20+ de comentarii, vreo 80% sunt socialiste. Sa facem, sa dregem, sa dam la toti, sa ajunga la fiecare.
    DE UNDE? Aia care fac bani si s-au saturat au doua variante:
    – pleaca din tara si platesc taxele in alta parte (unde fie-s mai mici, fie chiar primesc ceva in schimbul lor)
    – raman in tara si nu mai platesc taxe (drepturi de autor, cheltuieli pe firma etc)
    Rezultatul – e doar o problema de timp pana cand aia care mai platesc taxe nu vor mai fi in stare sa-i sustina pe restu’. Hm, stai, chestia asta se intampla deja. Bravo, baieti, tot asa…

    00
  32. Curentul asta nou capitalist de pe la noi chiar imi face scarba. Eu stiu ca am avut parte de 45 de ani de experimente sicialiste si ca dupa revolutie toata lumea a crezut ca asta va fi salvarea noastra dar vorba americanilor „it’s time to wake up and smell the roses”.

    „Banii trebuie sa redevină valoarea supremă în societate (nu “umanismul”, sau “mila” sau alte prostii).”

    Serios ? Genul asta de gandire ma face sa-mi doresc sa plec din tara. Materialismul, ignoranta, lipsa de compasiune si de intelegere, de bun simt si de respect.. astea sunt problemele noastre reale. Astea sunt lucrurile pe care le-am pierdut in comunism nu banii si lipsa de scrupule!

    00
  33. Tocmai ce observase şi Valeriu Stoica că în rommânia s-a creat un tip de discurs politic adresat celor care nu muncesc. Iar premiul Nobel pentru Economie a avut parcă de-a face anul acesta cu demonstraţia faptului că cu cât ajutorul de somaj este mai mare, cu atât mai greu îţi găseşti de lucru.

    00
  34. A cam luat-o lumea razna … Tipul care a scris articolul e dus rau de tot. Pana si poza lui alaturi de teancul de hartii si dosare denota asta. Oameni bolnavi intr-o lume bolnava. Care-o fi antidotu’ ? :)

    00
  35. NOU
    #40

    Toate-s bune si frumoase in teorie pana cand un disperat dinasta ramas fara ajutor social iti macelareste familia pentru 20 de lei noi. De ce ? Pentru ca poate si pentru ca-i e foame sau pentru ca politia va fi de partea infractorilor cu 25% in plus.
    Nu s-a ajuns in halul asta din cauza pensionarilor sau a asistatilor social, pana nu se introduce raspunderea penala a oamenilor politici de orice culoare ar fi ei nu se va schimba nimic.

    Cancerul economic este datorat de oamenii politici nu de niste amarati care abia isi tarasc existenta, nu trebuie sa ne abatem atentia de la asta.

    00
  36. El e ma! Gordon Gekko al Romaniei.
    Ar trebui sa facem o triere…asemenea celor desfasurate in lagarele de concentrare: cei capabili sa munceasca, in stanga, ceilalti, in dreapta…ultimii urmand sa fie gazati. Asta v-ar multumi, domnule Giurgea?

    00
  37. NOU
    #42

    Hihihi
    Adica vrei sa zici mata ca „învățământ + medicină gratuită (tipic româneasca)” e ceva rau, anticapitalist, socialist, comunist sau ce ? (aici mai puteam pune cateva) Diferite forme de „ajutor” social privitor la invatamant si asistenta medicala gratuita au fost introduse inca din antichitate domnule. SUA, pe la 1840 a introdus invatamantul primar gratuit obligatoriu (pt albi), si tare i-a fost rau ca a investit in viitor, nu ?! Exemplele pot continua.
    …sa inteleg ca cel care „se angajeaza la stat” lucreaza in minister ? Deci atat reprezinta statul, ministerul?! Ingust esti !

    00
  38. @Tricoul Albastru: Vina este distribuită, să spui că exclusiv politicienii sunt de vină este superficialitate şi prostie. Dacă funcţionarii publici şi-ar fi făcut datoria, nu existau politicieni corupţi. Dacă societatea civilă ar fi activă, n-ar exista nici politicieni şi nici funcţionari publici corupţi sau ineficienţi.

    00
  39. NOU
    #44

    @Sakura, functionarii aia publici sunt incompetenti de capul lor ? Nu politicul are atributii de control ?
    Trebuie sa fii imbecil sa mai crezi in ileana cosanzeana si societatea civila.

    00
  40. Dude, un articol prost, da’ prost rau de tot. Sincer, cat sanje’n alcool ai avut cand te-ai gandit sa dai share ?

    00
  41. O sa vedem in 2-3 ani daca respectivul a avut dreptate. Desi sper sa nu fie asa, am convingerea ca ceea ce spune dansu va deveni realitate.

    00
  42. + In România, hoții, spărgătorii, criminalii, sunt protejați de legi încă de pe vremea comuniștilor. Iar profesorii de drept cu creierul spălat, care au schimbat 4 Constituții in 20 de ani, au avut grijă să păstreze esența învățăturilor comuniste

    Tot de acolo. Cam dur, insa trebuie vazuta esenta si ca un punct de vedere corect si chiar..responsabil!

    00
  43. da ce vă grăbiţi să aruncaţi cu pietre în om…doar a preluat o parte din articolul cuiva, e specificată sursa la sfârşitul articolului, pentru ca voi să vă daţi cu părerea despre chestia asta.

    00
  44. Si acum… sadism sau realitate: pe involuatul asta care scuipa flegme pe net chiar il plateste cineva?! Sau… plateste el ca sa-l suporte blogosfera?

    00
  45. Nu va luati dupa un scelerat cum este Giurgea. Viziunea lui spune ca si profesorul care l-a invatat sa citeasca este bun de omorat. Probabil ca-si uraste cumplit si parintii si bunicii.
    Ne invita in Cuba si uita ca doctorul trebuie platit. Omite sa ne spuna de ce firma lui a dat faliment desi „returna” TVA din buget , nu vorbeste de pensionarii falsi, de rumanii asistati ilegal de primari corupti si ne-bagati la zdup.
    Nu, el urla de durere ca mama lui il costa mult! Ahhh giurgiule, ah….

    00
  46. @zoso – capitalismul „salbatic” e falimentar. si ineficient pt omenire. daca un einstein sau un bohr sau un alt savant se naste sarac, risti sa-l pierzi. de fapt ce zice nenea ala dus cu capu’ e mai spre feudalism.

    ce ar trebui facut ar fi sa li se acorde tuturor COPIILOR sanse egale. sa nu fie unii care din lipsa de bani de mincare sa fie nevoiti sa fure sau sa se prostitueze. sa le oferi tuturor SANSA de a face scoala – si sa ai grija ca scoala sa se faca pe bune. abia o data ce ajung adulti ii poti face responsabili pt alegerile lor si pt ceea ce fac si cum fac in societate.

    motive sunt multe insa printre ele:

    – o societate cu oameni educati risca mai putin sa cada in fanatism religios, in dictatura etc

    – studiile arata ca societatile in care nu-s diferente asa mari de bogatie (socialiste) oamenii sunt mai fericiti (suedia sau japonia vs USA)

    – in realitate in societati capitaliste (gen US) mobilitatea pe verticala e mai mica decit pare. faptul ca scolile sunt f scumpe ii impiedica pe multi sa isi atinga potentialul. urmarile se vad acum, cind americanii importa la greu forta de munca calificata prin alte parti

    – sistemul de sanatate din US (ai bani, ai asigurare, nu ai, mori) lasa 40 mil oameni fara asigurare si e mai scump pe persoana decit sistemele europene care acopera pe toata lumea, iar calitatea e de multe ori mai proasta (cu exceptia alora cu adevarat bogati). aici sunt motive nu doar umanitare cit si economice

    – in US corporatiile au ajuns sa aiba atita putere incit ele au devenit noii feudali. cumpara congressman-i si impiedica promovarea legilor benefice poplatiei pt ca le-ar afecta profitul. si de multe ori nici nu platesc impozite pe profiturile alea gigante, pt ca le invirt prin paradisuri fiscale. din nou, dpdv economic nu e bine sa lasi corporatiile sa creasca prea mult. piata ideala are un nr mare de producatori, nu monopol sau oligopol.

    ce trebuie facut e sa nu le permiti oamenilor sa profite de politicile sociale. sa nu-i lasi pe politicieni sa incurajeze pomenile pt voturi (pensii mai mari etc). sa-i ajuti pe cei care chiar au nevoie, dar sa fii atent sa nu ii tii aiurea in circa pe trintori.

    adevarul e ca politicienii de dreapta trag cu corporatiile, in timp ce cei de stinga trag cu lenesii si pomanagiii. clasa de mijloc, aia care muncesc si-si platesc taxele ar beneficia cel mai mult de o politica centrista. nici prea-prea, nici foarte-foarte.

    00
    • @c3: nu sunt de acord ca scoala scumpa te tine departe de a-ti valorifica potentialul. pentru asta exista burse. pentru asta copiii romani care chiar sunt buni studiaza azi la harvard, pe gratis. pentru asta altii studiaza in europa, tot pe gratis. la noi, toata lumea trebuie sa faca facultate, de unde si atat de multe facultati si atat de putine competente, de ambele parti ale catedrei.

  47. Nici nu ma obosesc a comenta ce, posibil in goana dupa promovare si senzational, a debitat cretinul ala. M-am uitat si pe articole mai vechi este handicapat mintal; desi as fi tentat sa regret banii cheltuiti cu el nu o sa cad in aceasta capcana. Dar daca se ajunge la o discutie stat/privat, stanga /dreapta stiu un singur lucru, nu exista un singur exemplu in care capitalismul sa fi reusit. Pe de alta parte state care au protectie sociala si chiar nuante socialiste mai puternice pot fi considerate exemple de urmat. Ma rezum la Peninsula Scandinava si nu ma aventurez intr-o discutie pro/anti China. Suma de 100000 este mult exagerata, teorie este penibila dar nu am chef sa-i aloc mai mult timp acestui jegos sinistru in cautare de atentie si expunere.

    00
  48. care e diferenta intre a vrea bani si a vrea sa fi fericit?

    00
  49. @alex.d diferenta e „sa cresti mare”…

    00
  50. „Încurajați oamenii să devină patroni. Impozitați pensiile, dar scutiți de impozite firmele mici.”

    Ripostez si eu cu: „Dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi (…) n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele!”

    00
  51. Ah, da, trebuia sa mai spuna autorul: impozitati pensiile, scutiti firmele mici SI: NU IMPOZITATI DREPTURILE DE AUTOR SI PFAurile! Asa imi iau eu banii, d-aia!

    00
  52. Cum anume are autorul impresia ca se fac banii? O societate nu poate functiona atunci cand banii se fac doar din tranzactii la bursa – active la RMGC, de pilda, dar de fapt orice active fictive. Ca sa faci bani ai nevoie de un produs, un serviciu, un muncitor in fabrica, ca sa ai un muncitor in fabrica, e nevoie sa-i dai de mancare cand e mic, anemic si poate si autist, iar apoi trebuie sa-l educi. Si apoi iti trebuie un client.

    In rest, este trufia tipica celui care are impresia ca a reusit.

    Cat despre sadism sau realitate? Prostie si ingustime a mintii, pur si simplu. Fiecare om care moare de foame poate fi o resursa valoroasa daca stii sa-l indrumi in concordanta cu aptitudinile lui.

    Ceea ce m-a nedumerit totusi, citind intregul articol, este cum domnul cu pricina pare a avea impresia ca banii sunt o valoare in sine. Imi amintesc cum citeam (din pacate nu mai tin minte unde) cat de ciudat e faptul ca noi acum masuram realizarea in lucururi, ca sunt culturi care pun valoare mai degraba pe spiritual/personal/academic growth. Din punctul asta de vedere, cred ca autorul e un fel de primata, sa-mi fie cu iertare exprimarea.

    Altfel, nu vreau sa sune a blestem, dar i-ar prinde bine domnului o cadere in hău si o trezire la realitate. De exemplu, un copil cu sindromul Down.

    00
  53. 1. Ca oropsitul sa se apuce de munca, are nevoie de scolarizare si de servicii medicale. Cine munceste are nevoie sa fie sanatos, plus ca mai avem nevoie si de altceva in afara de agricultori si caratori de moloz.
    2. Desigur ca nu toti cei care muncesc la stat cara hartii de colo pana colo. Institutiile de stat s-au bulibasit de cand cu politizarea excesiva – fiecare partid ajuns la putere isi aduce oamenii lui in functii de conducere, chiar daca aia n-au habar de nimic. Nu-i nici o reforma cu doua placute de pe usi schimbate!
    3. Ce asteptari sa ai cand pentru examenele de ocupare a posturilor e de ajuns ca viitorul angajat sa stie legislatie? Cum este posibil ca pentru ocuparea unui post bibliografia pentru examen sa cuprinda 10-12 subiecte de legislatie si doar 2 de profil (si alea de de anul I)?
    4. Legislatia aia cu asistatii social o fi ea prost conceputa, dar nici aia care lucreaza cu ea nu-s altfel croiti! Cand in mediul rural ai asistenti sociali cu facultate facuta la alde Spiru la f.f., cand aia habar n-au de ortografie macar, ce sa te astepti? Cand argumentul suprem al acestora este „tre’ sa le dam si lor ca suntem oameni de sat si ne sparg astia geamurile” ce sa mai astepti? Cand nu exista control si criterii de performanta?
    5. De exemplu chiar autorul articolului este suficient de prost sa munceasca, in conditiile in care deja stie ca poate lua bani pe gratis.
    6. Banii sunt valoarea suprema pentru o anumita patura a societatii care daca s-ar plati darile in rand cu prostimea, n-ar mai fi vorba de nici un deficit bugetar.

    00
  54. Giurgea nu suporta sa fie contrazis. :)

    00
  55. Iaca un nou Hitler ! Heil, zoso ! Unde ordoni sa se faca lagarele ?

    00
  56. O demonstratie care incepe bine si se termina prost.

    00
  57. Slab rau de tot articolul. Ii recomand lui nenea asta sa puna mana sa citeasca niste carti de sociologie si filosofie de acu cateva sute de ani ca sa vada ca nu a descoperit roata, ci doar o teza pe care doar un scelerat o mai poate sustine avand in vedere de cate ori (si cu cate argumente) a fost desfintata.

    00
  58. Papagalul asta care a scris articolul, pe ce bani a facut scoala? Pe bani lu’ ma-sa? Cat de bogata era ma-sa incat sa-si permita sa-l tina in scoala!?

    Daca invatamantul nu era gratuit, azi unii inca scormoneau dupa radacini prin pamant, la cati isi permit sa faca scoala.
    Si asa,gratuit fiind, nu prea mai vrea lumea sa se duca la scoala…

    Vine un papagal din asta sa… sunt curios cati bai are familia lui si a cata generatie e la oras (are oare bunici la tara? LOL)

    00
  59. Cancerul economic este datorat de oamenii politici nu de niste amarati care abia isi tarasc existenta, nu trebuie sa ne abatem atentia de la asta.

    Asta e cea mai pertinenta parere care am auzit-o azi. Dar nu, romanii nu sunt maniplati, bineinteles ca pensionarii care n-au bani decat de pastile plus o paine sunt vinovati de criza economica, bineinteles ca bugetarii cu 1000 RON salariu au falimentat tara, bineinteles ca cei care stau cu fundul pe bugete cu multe zerouri si invart banii prin firmele lor, ale prietenilor sau ale partidului n-au nicio vina, bineinteles ca oamenii din pozitii cheie sunt pusi acolo din cauza competentelor (si platiti pe masura) si nu din cauza ca fac parte dintr-o gasca vesela… samd

    00
  60. Draga alex.d, fi in cazul de fata se scrie cu doi de i, adica ‘a vrea sa fii fericit?’ Numai cu doi de i poti intelege ca poti sa fii fericit indiferent daca ai sau nu bani multi (strictul necesar este suficient!).

    Fara a crea impresia ca vreau sa-l ‘perii’ pe zoso pentru ca nu are el nevoie de acest lucru, sunt cu totul de acord cu afirmatiile facute de el si directia pe care a dat-o discutiei.
    Ne-am invatat sa primim de pomana multe, iar unii aproape totul (prevalandu-se de varsta). Cu o astfel de conceptie la membrii de peste 25 de ani ai unei societati, Tara se duce de rapa. Nu poti trai in Romania ca in Germania atat timp cat mentalitatile sunt comunistoid-romanesti. Trebuie sa fii uman si sa-ti ajuti aproapele cu daruire, dar atunci cand constati ca acest aproape al tau face TOT ce-i sta in putinta sa se ajute si singur, nu sta si rade pe sub mustata cat de naiv esti tu ca te spetesti iar el e atat de smecher …si tu atat de prost.

    00
  61. Vazand comentariile altruiste … ma apuca greata. Pensia nu e o pomana, e rezultatul contributiilor de-o viata intreaga a cretinului care n-a avut alta treaba decat sa lucre ca boul sa plateasca alocatia lenesei fatatoare. Deci s-o scoatem de la pomeni.
    Pb in Ro e ca romanul a stiut intotdeauna sa profite. In vremea lui Ceasca cine profita de alocatii extinse? suedejii. In ziua de azi cine asculta manele si shede acasa cu pensiuta de boala ragaind mici si bere? Romanul suedejizat. Ei de s-ar da ajutoarele astea in alimente de baza(trecute desigur prin firmele politicienilor ca si cornul cu laptele) sa vezi cum pensionarii inchipuiti s-ar inghesui la munca, ca berea nu vine gratis. Dar dc sa ne stresam? Boii platesc impozite, taximetristii au drepturi de autor… In romania numai prostii mucesc… desteptii fura si fac acte caritabile cu „oropsitii” votanti.

    00
  62. la postul asta musai sa-ti arat obrazu ca treaba asta nu o gasesti interesanta in locul asteia. Nu o da in extremism fratiuc, n-o da, ca vocea ta va ajunge sa conteze tot mai mult si sigur nu vrei sa traiesti in extreme.

    00
  63. @zoso vad ca nu prea te bagi la raspuns, ii lasi pe astia sa spumege pe aici :))

    00
  64. Haha, abia astept sa citesc „raspunsul” lui zoso. Man, nu cu teorie infirmata de atatea ori de istorie faci treaba.Si nu, nu am alternativa la ce se intampla, nu am solutie pt cacatul in care suntem si-n care ne afundam. Dar asta nu inseamna sa sustin asemenea a-berea-tiuni. Omul ala si-a pierdut orice farama de decenta, in caz ca a avut vreodata asa ceva. Apropo, crezi ca imi da si mie din ce a fumat?

    00
  65. mi-aş dori ca domnul Giurgea să-mi reamintească când au fost banii

    valoarea supremă în societate

    , cred că cineva nu şi-a făcut temele …

    00
  66. Exista una.Dar asta implica cresterea IQ-lui si PIB-lui unei alte tari. Pt tara noastra si cel putin 70% din romani am vaga impresie ca e cam tarziu, asa.
    ps. ce puii mei suntem asa seriosi, bre? n-am bani de paine las ca bag o bere sa imi treaca, si inca una dupa ca deja m-am enervat.( vecinul meu are vorba asta si din pacate nu e la misto, exact asa face).

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)