Responsabilitate. Pe internet.

Ce am învăţat din întâmplările de ieri?

Ca oamenii încă nu realizează că blogul lor e public. Şi că ceea ce scriu acolo e perceput în varii feluri. Am spus-o de câteva ori în public şi pe blog, am atras atenţia şi unor oameni în discuţii face2face, nu scrieţi lucruri de care să vă fie ruşine. Nu vă apucaţi să debitaţi tâmpenii crunte, pentru că la un moment dat cineva va găsi blogul vostru şi îşi va forma o părere despre voi pe baza a ce scrieţi. Viaţa oferă multe surprize.

Blogurile personale ale oamenilor din companii nu sunt personale. Avertismentul “părerile exprimate aici sunt ale mele şi nu ale companiei la care lucrez” nu are nici o valoare. Absolut nici una. Pentru că 90% din oamenii care vă citesc sau vă urmăresc pe twitter o fac nu pentru că aţi avea ceva interesant de spus (şi aici îl avem pe Gusti Roman exemplu perfect), ci pentru că lucraţi pentru compania X sau Y. Şi am un exemplu bun de tot. Nimănui nu i-ar păsa despre ce crede Octavian Costache. E doar un gog care a făcut siteul Divertis acum 10 ani şi a creat un site pe care l-a vândut Neogen. Neinteresant. Unde lucrează el? La GOOGLE?!?!? Ah! Trăiţi dom’ Costache, aveţi o scamă pe haină!

Oamenii sunt laşi. Majoritatea consideră că e ok să înjuri pe cineva sub protecţia anonimatului, dar când sunt confruntaţi cu faptele nu îşi pot asuma ce au spus. La fel ca turnătoria pe vremuri. Nu e nimic în neregulă să porcăi pe cineva, dar dacă se află şi eşti în pericol să rămâi pe drumuri e nasol de tot. Culmea e că majoritatea retarzilor care fac asta nu se gândesc deloc la consecinţe. Dar deloc.

Dar, în schimb, e ok să mă ameninţe cu violenţa fizică. Pentru asta au curaj!

Oamenii sunt proşti. Atât de proşti încât nu ştiu foarte bine ce fac şi cu cine au de-a face. Şi poţi afla uşor cine sunt şi de ce. Şi le poţi face probleme la serviciu. Spre exemplu, un băiat care comentează pe aici a avut nişte puseuri de inteligenţă vizavi de ce campanii derulez eu pentru vodafone, concluzionând că atât eu, cat şi ei suntem de rahat. Problema era că el lucra la orange. În două minute aş fi putut face un articol de genul “gigel dela orange înjură vodafone”, cu nume şi ipuri, să aibă şefii motiv să îl cheme la şuturi în fund.

ps: la rugămintea unor oameni, o voi scuti pe ana militaru de nişte mui meritate, dar trebuie totuşi să îi explice cineva că nu e ok să aud la fiecare trei luni că mă muşcă de fund prin agenţii. nu e ok din motivele de mai sus.