Reciclarea și companiile

De vreo 5 ani, companiile din România știau că există un moment în care trebuiau să facă ambalajele reciclabile. Știau și nu au făcut absolut nimic. Cel puțin în cazul recipientelor de plastic, soluția era simplă și exista exemplul țărilor străine pe tema asta. Dar nu, pentru că asta ar fi însemnat să schimbe linii de producție și să facă investiții. Așa că au lăsat-o așa.

Acel moment a sosit și, cum era de așteptat, toate companiile se plâng că au luat amenzi. Și e dezamăgitor că o mare parte din aceste companii sunt străine, deci au mai avut de-a face cu faza asta cu reciclarea, și totuși n-au făcut nimic.

Cât de greu ar fi fost pentru Coca Cola sau Dorna să înceapă ei să facă asta primii?

 

 

recicla-1

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

35 comentarii

  1. Pe sistemul sa plateasca fraierii.

    00
  2. Eu reciclez de vreun an absolut tot.
    Tot ce e de hartie de la ambalajele jucariilor copiilor la bonuri fiscale, folie de plastic, cutii aluminiu, plastic, pet-uri.
    Tot ce strang duc cam odata la 2 luni la careffourul din militari unde au un container special in curte. Iti platesc tot ce duci – sumele sunt infime – la un drum se strang intre 7 si 10 lei, in conditiile in care ma duc cu portbagajul plin. Ai posibilitatea sa donezi banii pentru Hospice Casa Sperantei, lucru care il fac de fiecare data.
    Stiu ca sumele sunt foarte mici si nu e nici un fel de afacere, dar incerc sa-mi implic cat mai mult si copii in treaba asta, un fel de educatie. Le place teribil de mult sa bage ei peturile in aparat.

    00
    • Multumesc pentru idee!
      Eu locuiesc in Militari si duc lunar sacii cu hartie si plastic/metal la tomberoanele mari din zonă (alea galbene, albastre si verzi – pt. sticla). Dar am suspiciuni ca materialele respective nu ajung unde trebuie și că sunt duse tot la groapa de gunoi…
      O să încerc să merg direct la Carrefour Militari, că tot n-am mai ajuns pe-acolo de ceva vreme.

      00
    • Decat sa te implici asa in educatia copiilor, mai bine te ocupi putin de a ta, cu „copii/copiii”.

      00
    • @Marti : Ca sa fim nazisti pana la capat, desi contextul indica 3 „i”, ca probabil se refera la ai lui, in fraza aia are sens si folosirea nearticulata -„copii” , daca ar fi unii la intamplare, de pe strada.

      E cam putin sa sari la gatul omului pentru atat , pretinzand ca e needucat. Parerea mea.

      00
    • Marti, mori.
      Sincerely,
      Me.

      00
    • Si grammar nazi si prost mai rar…

      00
    • Acelasi lucru il fac si eu.

      00
  3. Vali: http://www.retail-fmcg.ro/fmcg/compania-coca-cola-romania-introduce-pe-piata-locala-ambalajul-realizat-in-proportie-de-pana-la-30-din-plante.html

    Se poate. S-au facut si investitii masive in fabrica din Ploiesti pentru a reduce poluarea si risipa de apa.

    PS. fost angajat CCHBC.

    00
  4. Pai ce-i cu coca-cola sau dorna ? Nu sunt reciclabile ambalajele lor ?

    00
  5. Noi vrem ieftin, tot, acum. Asta avem deja in sange.

    00
  6. BA tocmai ca stiau, au avut un termen de gratie de vreo 10 ani sa implementeze un sistem de reciclare si au primit fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeana pentru a pune in aplicare acest sistem
    Ce s-a intamplat de fapt? Retailerii aflati in Romania au pus mana de la mana si au angajat niste firme „independente” care sa se ocupe de procesul de reciclare si s-au spalat pe maini de problema. Partea amuzanta este ca aceste „firme de reciclare” angajate sa recicleze deseurile granzilor din comertul romanesc au fost infiintate tot de acestia, ei regasindu-se in actionariatul acestora.
    Finalul apoteotic, specific romanesc in proiectele cu fonduri europene, este ca acesti „reciclatori” au raportat productie la hectar ca pe vremea lu Nea Nicu, iar un control al comisarilor europeni au aratat ca reciclarea in mod real era aproape de 0. Asta in timp ce si incasau fonduri europene pentru treaba asta.
    Acum a venit momentul platii, Uniunea Europeana a descoperit smecheriile facute de saracii comercianti si le-a pus in vedere sa recicleze in procentul agreat si raportat, dar acum pe bune. Iar saracii nu au cum, ca au cheltui banii primiti pe cu totul alte lucruri si nu au cum sa construiasca peste noapte centre de reciclare.
    Eu zic sa le plangem de mila si sa cerem interventia Parlamentului pentru suspendarea penalitatilor. Tariceanu e liber acum, daca se grabesc putin il prind si pe Kiwi sa infiereze „actiunea heirupista” a organismelor europene. Mai cu tact asa, mai cu tact…

    00
  7. Dacă nu ştii ce-i aia „reciclare”, ar fi deştept să nu vorbeşti despre ea. Orice ambalaj e reciclabil. Într-adevăr, unele pot fi reutilizabile, dar aia e altceva. Până şi incinerarea lor, folosirea ca combustibil, în instalaţiile în care se poate face asta, se numeşte tot „reciclare”.

    Problema la ambalaje e mai complicată. Se vorbeşte mult despre ele, însă, se vorbeşte prost. Până nu se organizează o colectare eficientă de la popendulaţie, nu se va rezolva problema. Dă-mi un mesaj şi putem discuta mai mult despre treaba asta, dacă te interesează subiectul.

    00
    • Mă uit adesea la râurile care traversează oraşe. Dacă la ieşirea din localitate s-ar monta plase, procentajul peturilor de plastic recuperate pentru reciclare ar creşte dramatic, fără mare efort sau cheltuială.

      00
    • @Sakura – nu prea merge asta, prinzi şi tot peştele prin plasele alea.
      Treaba asta e înţeleasă prost, şi ţine mult de educaţie. Nu mă refer la cei 7 ani de-acasă, ci la o informare privind reciclarea.
      Uite, ia-l exemplu pe zoso, el se simte bine că bagă nişte ambalaje într-un PET şi le duce cu totul la tomberonul galben. Dar zoso habar n-are de procesul tehnologic de după. Dacă ar şti, n-ar băga ambalajele de ciocolată în PET, pentru că şi-ar da seama că le îngreunează munca ălora de la instalaţia de valorificare. De fapt, concret, PET-ul lui nici nu prea cred că ajunge reciclat, pentru că nu stă nimeni să-l taie manual, să-i separe lui hârtiile de PET, aşa că ajunge la groapa de gunoaie menajere.

      00
    • @Gojira: dar daca pui o bariera plutitoare? Oricum, cred ca 99% din peturi plutesc.

      00
  8. Dorna e din familia Coca-Cola, nu văd de ce ai vorbii separat despre ele.

    00
  9. eu sunt dezamagit de reciclarea din Romania. In Timisoara sunt containere speciale de separat gunoiul pe categorii, dar cand vin cei de la salubritate pun totul in acelasi camion…

    00
    • Le separa la ei, pe banda, e mai ieftin sa le separe manual decat sa-si ia masina speciala pentru reciclabile. Plus ca dau de lucru la oameni. Dar ei sunt de vina ca nu comunica treaba asta.

      00
  10. Eu am inteles ca nu le cere nimeni sa renunte la plastic, le cere sa arunce gunoiul selectiv. Si asta li se pare greu!!! Adica sa tina in spate 3 tomberoane mari: galben, verde, albastru. Plus o masina care sa le care la un centru de reciclare. Iar asta li se pare greu. Ca au cifre de afaceri mici, saracutii:

    00
  11. Astea-s doar niste banalitati administrative. Cum sa penalizezi firmele alea asa , heirupistic ? >:)

    00
  12. Degeaba ceri reciclare daca popendulatia ori n-are habar ce-i aia ori nu are la dispozitie mijloace sa participe. Exemplu: la ghena a aparut un afis care zice ca rebu preia in 2 zile pe saptamana „gunoi uscat” din pubele rosii si in 3 alte zile „gunoi degradabil” din pubele verzi. E doar afisul, n-au adus si pubele rosii. Cele mai apropiate pubele dedicate pentru reciclare sunt la ~ 500 m, la colt de strada.

    00
  13. articolul e scris „dupa ureche”
    1. ambalajele sunt reciclabile inca din momentul inventarii lor.
    in mare parte nu s-au schimbat nimic in ultima suta de ani. doar s-au diversificat.
    reciclarea lor e o problema ce tine de educatie. atat a cetatenilor cat si a primariilor (in cazul persoanelor fizice)
    pentru ca procentual, majoritatea ambalajelor reciclate vin din contributia firmelor. Persoanele fizice avand o pondere de 1-2%. Eu cel putin nu stiu primarie sa selecteze selectiv gunoiul. Sticla sa fie dus la sticla, hartia la hartie etc.
    2. nu stiu la ce solutie simpla te referi in cazul ambalajelor de plastic.
    dar daca te referi la bani.
    posibil sa fie o solutie.
    cumperi coca cola, platesti 5 lei pentru suc si inca 5 lei pentru sticla de plastic.
    apoi iti poti recupera banii de la magazin.
    comerciantii nu fac decat sa intermedieze aceste sume intre cumparatorul final si ministerul mediului.
    3. nu e vorba de amenzi ci de plata unor taxe mai mari. care in final vor fi suportate de consumatori

    In momentul de fata sistemul iti ofera trei solutii:
    1. platesti catre stat X lei pentru fiecare kg de ambalaj pus pe piata
    2. platesti X/100 lei/kg unui agent care sa recicleze in locul tau cantitatea de ambalaje pusa pe piata
    3. reciclezi chiar tu ambalajele puse pe piata.

    Pana acum toata lumea folosea varianta 3 si 2.
    Insa in urma cu cateva luni au fost niste descinderi la firmele de reciclari.
    Si s-a descoperit o gaura de cateva zeci sau sute de milioane de euro.
    Bineinteles ca toate firmele care se ocupau cu reciclarea au fost amendate. In felul asta cel putin pentru moment varianta 2 e inutilizabila.

    Astfel ca acum singurele modalitati de a gestiona ambalajele e sa platesti statului 2 lei pentru fiecare kg sau sa ceri clientului sa returneze ambalajul.
    De aceea vom plati mai mult.
    Pe langa produs vom plati si greutatea acestuia. Si dupa caz il puteti returna pentru a recupera banii.

    Cei mai expusi sunt cei care folosesc ambalaje grele: sticle de bere, conserve etc. In cazul berii de ex. e posibiil sa creasca pretul cu cel putin 1 leu reprezentand valoarea ambalajului.

    00
  14. Gojira +1.
    Altfel am lucrat la un proces de business ( in alta tara , normal ) care privea managementul ambalajelor goale ( empties management) si e si complicat , atat dpv. al procesului business ,
    – cat si al procesului financiar : implica managementul unor sume de bani insemnand valoarea fiecarui ambalaj gol, din care scazi costurile operationale, sau costul contractului cu firma de logistica ( de obicei distribuitorul) care presteaza serviciul asta pentru tine si tot invarti facturi si avize de plata dintr-o parte in alta , pe sume care nu se transfera mai des decat se balanseaza si genereaza si asta costuri.
    – cat si al inteligentei software , dar aici nu sunt eu ala care se plange ca mancam si noi o paine cinstita.

    Problema in sine e ca vrem o lume mai buna dar cu costuri si eforturi relativ mari si nu neaparat justificate. Un fel de : se poate face si altfel.
    Nu stiu cum e in Romania , dar in alte parti taxarea asta este dublata de subventionarea colectarii de deseuri. Poate este si la noi dar nu e vizibil.

    Am mai dat detalii si nu imi place sa ma transform in patefon , dar indiferent ce politica ar avea retailerii , nu prea vezi clientii de prin Germania sa nu vrea sa colecteze si sa returneze deseurile, ca e avantajos pentru ei .

    In ceea ce priveste retailerii , oricat s-ar plange de costuri si oricat ar cere anularea masurilor , fii sigur ca nu vor face ceva in privinta asta daca ii costa mai scump implementarea decat nivelul de taxe si daca suma taxata nu se intoarce cumva macar partial ca rasplata pentru efort.

    Ca lor nu le pasa in mod explicit de o lumea mai buna , sau ca le arata zoso obrazul , ci strict de cum pot face o afacere mai avantajos.
    Orice taxa , in zona asta de lume , fara o legislage care sa impinga niste norme , probabil ca va sfarsi tot ca o taxa , tot suportata de cumparator , pentru ca in definitiv si el poarta responsabilitatea reciclarii.

    Iar eu , desi vreau o lume mai curata , ca am imbatranit , spre deosebire de acum 10 ani sa zicem si desi pot sa fac atata efort sa separ deseurile , iar nevasta mai merge din cand in cand cu punga de baterii consumate la supermarket , eu nu pot sa cumpar preferential , sa zicem , ambalajde de sticla , pentru ca , o data ne fiind returnabile nu exista acea garantie , deci nu le duce nimeni inapoi de dragul de a le cara moca pana la supermarket, iar la containerul de colectat sticla , le-as putea duce, dar de ce as vrea sa car, sa zicem , lunar 50 de kg de sticla , cand pot sa fie 10 kg de plastic , sau ceva.
    Si daca te uiti , in supermarketuri gasesti si produse cu ambalaje reciclabile , dar la ce bun , daca sunt ba mai scumpe , ba mai grele , ba nu exista procese viabile de recuperare.Platim taxe pe mizerie.

    00
  15. Nu se intelege deloc fenomenul.

    Sunt mii de producatori si importatori, mari sau mici, care au problema reciclarii. Practic, daca importi sau produci un palet de marfa, trebuie sa reciclezi ambalajul: palet, carton, plastic. Adica, dupa ce vinzi marfa, sa alergi prin toate tomberoanele tarii, sa-ti recuperezi ambalajul si sa-l reciclezi. Reciclare inseamna, de exemplu, sa iei paletul, sa-l tai bucati si sa-l transform in jucarii de lemn. Poate face toate astea un producator sau importator obisnuit? Evident ca nu. De aceea, prin lege, se poate apela la un intermediar: o firma autorizata de Mediu, care contra unui comision, preia responsabilitatea ta de a recicla ambalajul introdus pe piata. Problema este la aceste firme care nu si-au facut datoria, nu au reciclat cantitatile de ambalaje contractate

    00
  16. Coca Cola si majoritatea sucurilor sunt in ambalaje nereciclabile in Germania.
    Insa apa e mai ieftina ca in Romania. Doar ambalajul costa mai mult decat continutul, insa reciclabil …

    00
    • Nu există „ambalaj nereciclabil”. De fapt nu prea există material care să nu poată fi reciclat. Orice se poate recicla. Confunzi cu recipienţi reutilizabili. Sticlele de bere, de exemplu, sunt ambalaje reutilizabile. Ele se umplu şi se întorc pe piaţă. În final, când nu mai pot fi reutilizabile, ajung deşeuri de sticlă, care se pot recicla.

      Convenţia, la nivel european şi mondial, este să eliminăm cu totul noţiunea de deşeu, prin reciclare. Din motivul ăsta avem obiective anuale pe care ar trebuie să le atingem, la nivel naţional, în ceea ce priveşte reciclarea deşeurilor. În viitor, vorbim de ani pe care nu-i vom mai apuca noi, se doreşte atingerea unui procent de 100% de reciclare/valorificare a tuturor deşeurilor produse, să se elimine total conceptul de deşeu dus la groapa de gunoi, aşa cum îl ştim astăzi.

      00
    • Gojira, nu dezinforma. Exista plutoniu, uraniu si alte materiale fisionabile care nu prea se pot recicla. Adica se recicleaza/injumatatesc, dar abia dupa moartea lui Iliescu, adica peste mii si milioane de ani.

      00
  17. Directoarea Asociației marilor rețele comerciale din România uitati ce comportament a avut :)
    https://www.youtube.com/watch?v=fcKn5ThN6kY

    00
  18. Daca primesc like la postare, reciclez petu’ de la bere!

    00
  19. Reciclare inseamna transformarea ambalajelor si a deseurilor de ambalaje in produse noi. Asta trebuie sa faca cateva mii de firme in Romania, producatori si importatori.

    Reutilizarea unor recipienti NU inseama reciclare

    00
  20. Iar tu zoso daca ai bagat pungi in sticla de PET nu ai facut decat sa-i incurci, pentru ca nu se pot recicla impreuna. Pe langa obligativitate mai trebuie si eduactie. Nu degeaba pe ambalaje scrie PET, HDPE, LDE sau altele de genul. Si ne mai miram ca ei le colecteaza la gramada, cand ce am zis eu sunt fineturi, lumea arunca hartie la plastic in cazul cel mai fericit :)

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)