Războiul săracilor proști și căpoși cu civilizația

update; mi-am adus aminte de ceva. gigacaloria e subvenționată în unele orașe cu 50%, și tot oamenii nu își permit să își încălzească locuințele. cât de trist e asta?

Pe doamna Tatiana am gasit-o astazi cu 3 din 4 calorifere inchise. Are caldura doar in dormitor, dar si acolo cu portia. Femeia nu are bani sa incalzeasca toata casa.

"Eu tremur de frig si imi pun 10 cojoace pe mine si cand stau la TV in sufragerie imi pun si patura pe picioare si iau si ceva pe mine. Ei nu au dreptul sa vina la mine in casa sa verifice daca inchid sau nu repartitoarele", spune femeia. (sursa) (sursa)

MUTĂ-TEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!!! Dacă nu-ți permiți să încălzești apartamentul în care stai înseamnă că nu îți permiți apartamentul, și ai două soluții: fie te muți, fie muncești mai mult! Nu mai sta acasă! Treci dracului la muncă!

Băi, voi vă dați seama în ce țară trăim, dacă un subiect atât de banal precum încălzirea e dezbătut la nivel național ca o problem? Ce naiba?!! Ce urmează? Apa curentă? Buda în casă? Curentul?! Izolează casa dacă vrei să plătești mai puțin! Ah, n-ai bani nici de asta? MARȘ la mă-ta acasă! Ieri era ceva material cu doi pensionari care stătea singuri în 4 camere și spuneau că țin caloriferele închise în dormitoare și ei stau și dorm in sufragerie și în bucătărie!

 

calorifer-frig-repartitoare

“calorifer” via shutterstock

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

137 comentarii

  1. Daca doamna si vecinii sai ar avea fiecare centrala lui, toata lumea ar trai fericita (si din buzunarul propriu, nu din subventiile fraierilor).

    00
  2. Ce se intimpla daca am centrala, platesc si gazul si intretinerea?

    Interesant e ca dupa consumul obligatoriu de apa https://www.digi24.ro/regional/digi24-craiova/consum-obligatoriu-de-apa-pentru-craioveni-185035 se baga si consumul obligatoriu de caldura. Urmeaza curent, gaze si hirtie igienica.

    00
  3. E penibila situatia, si pe de-o parte ii inteleg si pe cei carora nu le convine masura. Adica ce faci daca pleci din apartament pentru vreo 2 luni de zile pe timpul iernii, lasi caloriferele pornite doar pentru ca…si ca?
    Da, inteleg legea asta cu ”obligativitatea” (directia, intentia legii) pentru ca ei de fapt vor sa mai reduca din pierderi, sa acopere cheltuielile pentru agentul termic irosit prin tevile de alimentare la calorifere sau cele care trec dintr-un apartament in altul, si care indiferent ca sunt pornite sau nu caloriferele, degaja caldura, caldura care nu o plateste nimeni.
    Totusi, sa ajungi sa obligi oamenii, mi se pare aiurea, mai ales ca ajungi sa obligi, in efect, niste oameni care au platit totusi ani de zile impozite si taxe, pentru a spera la o pensie la batranete, pensie care sa le permita sa doarma la caldura, pensie care acum abia le permite sa traiasca.
    Nu, nu cred ca obligativitatea asta rezolva vreo problema, mai ales ca cei afectati nu sunt cativa ci sunt vreo cateva milioane, oameni ce se vor vedea nevoiti sa-si vanda casele din cauza faptului ca dupa o viata de truda au ajuns la batranete sa fie marginalizati de societate, o societate care a trait ani de zile de pe urma muncii lor.

    00
    • @Liviu R.: mi se pare stupid și periculos să crezi că e vorba de marginalizare. tu azi ai nevoie de un break, că ai doi copii mici și trebuie să pui in spate cărucior, haine, mâncare, pamperși. peste 20 de ani, ei pleacă de acasă. te mai obligă cineva să tii breakul, mai ales că e vechi, consumă mult, are nevoie de reparații? nu, iti poți lua lejer un spark, pentru tine și baba ta.

  4. Esti marlan la faza asta. Un pensionar are sanse destul de mari sa fie tepuit intr-o tranzactie imobiliara, in plus dupa ce ai trait toata viata intr-o casa (un oras) nu prea iti vine sa o vinzi si sa pleci in alta parte.

    00
    • @Garm: tu te-ai căcat pe tine pâna la un an. de ce nu te caci pe tine in continuare? ah, ai evoluat?! la fel și ei, nu te-a fătat nimeni la bloc sau in 4 camere. problema nu e de adaptare sau de „nu îți vine să pleci”. mă doare in pulă că nu iti vine să pleci. pleci pentru că, mare atenție aici, in altă parte e mai bine. stai in 2 camere și dai drumul la căldură!!!!!!!!!!!!!!!!

  5. Usor de spus, greu de facut. Pensionarii aia stau in apartamentul ala de cand s-a dat in folosinta blocul poate. Acolo s-au maturizat, acolo si-au crescut copii, acolo au amintiri…etc. Nici nu stii cat de greu este sa muti un batran din locul in care si-a trait mare parte din viata. Bunica nevestemii cu rugaminti enorme a vrut sa vina „la oras” pentru a trece iarna. Nu mai vede aproape deloc, zapada pe viscolul care a trecut a acoperit aproape casa si daca nu o luau la oras cu siguranta aveam coliva mancata deja. So, e destul de greu de inteles varianta ta pentru ei. Logic este sa vinzi apartamentul, iei unul mai mic sau o garsoniera dar nu se merge mereu pe partea logica a lucrurilor. Ai sa zici de copii, copiii acelor batrani. Si ei sunt prinsi pana peste cap ( noroc ca mai au putere de munca si un job cat de cat) si isi vad strict de viata si copiii lor.
    Sper sa nu fi gresit numarul de i :)

    00
  6. Asta cu marsh la mnca e mai greu cand somajl e atat cat e si locuri de munca sunt canci. Aia cu mutatul e ok. Vinzi 4 camere la Bucale si iti iei 2 la Buhusi, iar cu restul de bani iti traiesti linistit batranetea

    00
    • @lecampeur: reversul medaliei care e? eu n-am loc de muncă, deci să facă frigul tot blocul, că eu n-am bani de intreținere?

  7. Saracia e crunta in Romania din pacate.

    00
  8. Asa au fost invatati de catre sistemul comunist, sa fie bine, sa fie ieftin si vara sa cotcodaceasca in fata scarii.

    01
  9. >>să facă frigul tot blocul, că eu n-am bani de intreținere?

    Pai de ce se pune problema asa? Daca eu dau drumul la incalzire, imi platesc vecinii ceva ca le incalzesc peretii? Fiecare plateste pentru cat isi incalzeste la el in casa. Nu stiam ca dac ai apartament in bloc ai obligatia sa iti incalzesti toti cei X vecini, altfel trebuie sa pleci.

    00
  10. Într-o țară normală asemenea probleme nu ar apărea. Nu știu dacă doamna este sau nu pensionară, dar este trist ca după ani de muncă să ajungi…să suferi de frig pentru că nu-ți poți permite o nenorocită de încălzire. Face parte din societatea asta mișto.
    Partea cealaltă a problemei este că sunt de acord cu tine. Nu știu, din nou, dacă munca este soluția în cazul ei, dar da, dacă locul în care stai te costă prea mult poate că este cazul să te gândești să-l schimbi cu unul pe care să ți-l permiți. Deși, exact din motivele explicate mai sus, este și mai aiurea să-ți părăsești casa în care ai stat zeci de ani din motive legate de neputință. Este ceea ce-i spun și eu mamei: când va pleca sor’mea de acolo și un apartament de 4 camere devine un exercițiu financiar extrem de complicat, este probabil vremea să se gândească la unul de 2 camere și la ceva bani într-un cont.

    00
    • @Ariel: da. și știi de ce? că exista consum pe coloană și nu exista consum la robinet. că oamenii puneau magneți sau șuntau cumva sistemul. de aia.

  11. Am un apartament cu 3 camere in care calorieferele au repartitoare. De luni pana vineri nu e nimeni acasa aproximativ intre 8 si 19. Am copil de 3 ani si chiar daca nu aveam tot lasam geamurile rabatate pentru a aerisi casa (da, iarna). Evident ca nu las caloriferele sa mearga in timpul asta. Cand ajung acasa sunt 20 de grade (vecinii de sus si jos mi-au confirmat ca au aceeasi practica cu caloriferele, nu stiu programul vecinului din lateral). Mentionez ca blocul nu este anvelopat, dar cand am dat gaura pentru hota cu carota diamantata am constatat ca este polistiren de 5-7cm intre placile de beton (blocul e din 87).
    De la 19 pana dimineata la 8 caloriferele sunt pornite pe treapta 4 (in felul asta temperatura ajunge la una excelenta pentru somn 23-24 grade).

    Intrebare: Ar trebui sa ma mut la tara? Sunt prea sarac pentru Bucale?

    P.S: Nu am sa inteleg oamenii care iarna isi ridica temperatura in casa la 26 de grade, iar vara isi coboara temperatura la 18-19 grade cu ajutorul aerului conditionat dat pe maxim. Poate imi dai o explicatie.

    00
  12. Lasa ca-i salveaza Ponta si gasca. Daca-i aduci la un nivel cat mai jos de mizerie, cand le dai o galeata cu faina vor avea impresia ca l-au apucat pe Dumnezeu de picior si cum sa nu-i votezi pe binefacatori. Chestie de strategie si marketing.

    00
  13. Daca saracii sunt prosti, becali e geniu?
    Crezi ca priceperea iti asigura un loc de munca bine platit la noi?
    Singura problema e ca da, nu vor sa imparta cu altii ceea ce au. Nu e nevoie neaparat sa vanda, pot inchiria si poate astfel chiriile nu vor mai fi ca in tarile vestice. Dar trebuie sa ii invete cineva asta.

    00
  14. N-ai bani sa incalzesti peretii vecinilor care inchid caloriferele ?
    MUTĂ-TEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!

    00
  15. Ar vinde apartamentul cu 4 camere construit in anii 70 dar , citez:”Nu mai sunt mama preturile alea, acum nu mai luam pe el nici macar 100.000EURO” Ei asteapta sa mai creasca preturile….. sa astepte mult si bine.

    00
  16. Sau te muti intr-un oras unde iti gasesti de munca…

    00
  17. Vali, e cam deplasata atitudinea din articol.
    E ceva de genul… nu poti trai decent, sinucide-te. Scapi de griji!

    00
  18. NOU
    #23

    eu locuiesc intr-o cladire de „patrimoniu”, apartament relativ mic dar frumos, cladire ok, ultracentral, insa ma stradui de vreo 2 ani sa-mi termin casa si mi-as vinde sufletul sa pot realiza acest lucru in viitorul apropiat. traiul alaturi de „vecini” la bloc/casa e mizerabil. sunt doua categorii „dificile”. pensionarii, care asteapta totul dela primarie si de la stat si ciudatii certareti. categoriile astea nu platesc pierderile pe retea, cei de la parter nu platesc curentul pe casa scarii sau zugravitul la etajele superioare („eu locuiesc la parter, de ce sa platesc zugravitul la et I si II?”), reparatiile la acoperis. si nu vorbim de o cladire cu oameni saraci (nici foarte bogati totusi). si nu exista vreo sansa sa-i convingi.

    00
  19. @lecampeur – locuri de munca se gasesc, femeie de serviciu, bona, menajera, dar cred ca li se par sub nivelul lor, rad vecinii, mai bine stau in frig, pe degeaba, asta e ca in bancul ala, – Ioane, am un leac pentru lene, il vrei? – Da, dar mai tarziu!

    00
  20. Femeia in cauza e pensionara si singura, unde sa munceasca? In afara de asta, la 65+ sa te muti la Buhusi unde nu cunosti pe nimeni care sa te poata ajuta in caz de vreo nevoie… Si la varsta asta apar tot felul de nevoi… Hai sa fim seriosi. Vehementa ta ar fi fost indreptatita daca era vorba de unu’ de 30-40 de ani plecat de la tara ca sa-si gaseasca „rostu” la oras, nu de o femeie pensionara…

    00
    • @sam: cu respect. știu două cazuri de oameni care și-au adus mamele în blocurile din jur, la garsonieră, tocmai din acelasi motiv. mamă, a murit tata, nu mai ai bani, vino incoace, stai lângă noi, te mai ajutăm, mai stai pe la noi, mai ai grijă de copii, plătești mai puțin la intreținere. asa se face. nu stai și tremuri in casă ca vita.

  21. Nu sunt de acord. In primul rand, cat timp nu te deranjez pe tine, ce te f&*e grija ce fac la mine in casa. Urmeaza sa vina sa ma verifice daca am prezervativul pe scula sau daca nevasta-mea ia pastilele la timp daca nu ne permintem sa intretinem un copil?
    Cu ce te deranjeaza daca eu traiesc in frig si mucegai? Cu ce te afecteaza pe tine fizic, auditiv, financiar, vizual? Contorul ala infect masoara cata caldura degaja caloriferul meu. Va degaja aceeasi caldura chit ca am caldura de la vecini sau nu. Diferenta este insignifianta. E un cacat de pretext sa taxeze mai multi bani. Urmeaza sa interzica saracia? Iar cu mutatul, e optiunea ficaruia. De ce sa il obligi sa se mute. Poate in casa aia a crescut, s-a casatorit si vrea sa moara. Ce faci cu toti pensionarii? Ii pui acum sa se trambaleze cu cele 5 camioane de lucruri si sa ii indesi intr-o garsoniera ca nu si-au dat drumul la caldura in casa.
    Urmeaza sa ma oblige sa ma spal cu apa calda?

    00
    • @Cristi: pentru că mucegaiul și igrasia nu se fac doar la tine în casă. asta e tot. vrei să trăiești cum ai tu chef? poftim la pădure. poftim la casa ta pe pământ, cu apă de la puț și cu curent de la eoliana ta. momentan, ești intr-o societate. care presupune drepturi și obligații.

      îți place când vecinul de deasupra te inundă?

  22. faraoane, e o problema psihologica la astia batrani. e destul de greu sa ii misti din casa in care si-au petrecut ultimii 30-40-50 de ani din viata. am trecut prin aceeasi treaba acu’ 10 ani cu bunica-mea pe care abia am urnit-o din casa in care statea singura.
    dar de acord, cand nu mai poti sa ai grija asa cum trebuie de casa ar trebui sa te muti la ceva mai mic.

    00
  23. Uneori le dai grav de pereti. Omule, tu intelegi cat de stupid sau periculos este sa vina statul si sa iti legifereze o obligativitate de a consuma un serviciu extern? De a te obliga sa iti incalzesti casa de la stat, de a te obliga sa folosesti servicii bancare (cu comisioane) la tranzactii intre pf etc? Vara, cand ailalti din bloc nu pornesc aerul conditionat dar eu il pornesc, cine imi plateste mie curentul si faptul ca am peretii fierbinti si racoresc si apartamentele din jur? Daca imi pun centrala, si fac caldura 28 de grade ca sunt nebun, cine imi plateste mie gazul pentru ca dau caldura si la ailalti din jur si aia pot da repartitoarele mai incet? Cum ar fi sa vina un coi cu BMW, si sa iti zica ca daca nu ai bani de BMW, sa mergi cu autobuzul, ca il incurci cu droaga ta de reno?

    00
  24. Pensionarii.. ciuma romaniei dpdv economic, politic si social. Toti avem bunici, parinti.. stiu ca suna dur.. dar asta e o problema majora a tarii noastre.

    00
    • „Problema majoră a ţării noastre ” este că unii dintre aceşti pensionari , în tinereţe, s -au dus beţi acasă şi au făcut boi ca tine, iar femeile i -au născut că avortul era interzis.

      00
  25. eu cand am zis ca astfel de cetateni sunt o problema ati zis ca mancam rahat.

    00
  26. E nasol si cu pensiile la babaci dar aia care stau ca prostii in 4 camere ar trebui dracu sa se mute intr-o gars ceva dar sunt prea”comunisti”la o varsta de adaptezi mai greu etc

    00
  27. la mine in bloc instalasera niste mizerii de-alea de calorimetre care inregistrau si caldura de la aragaz. Stau la 2, am babe la 1, la 3 si la 4. Aveam caldura data in permanenta pe maxim, insa peretii erau reci si, desi puneam si o aeroterma in priza, in casa era extrem de frig.
    Dupa un an- surpriza! atat la mine cat si la ceilalti vecini care tineau caldura pornita a inceput sa se formeze o frumusete de mucegai nobil de Rahova de ne era mai mare dragul. Pe scurt: sedinta de bloc, pausal toata lumea, nu mai opreste nimeni caloriferele. Si uite asa s-a rezolvat problema; in plus, platesc mai putin decat inainte! Mi se pare f simplu: confortul se plateste. Vrei 4 camere ca te sufoci in 2, le incalzesti, platesti cat trebuie si uite asa nu te mai plangi nici de reumatism, nici de altele. INTINDE-TE CAT ITI E PLAPUMA!

    00
  28. …plm….pe nea Nicu l-au impuscat ca nu dadea caldura si curent…

    00
  29. Si la printii mei in bloc e plin de pensionari in apartamente de 80 – 100 mp, care nu au bani de incalzire. Dar nici unul nu s-a gandit sa vanda si sa se mute intr-un apartament mai mic.

    00
  30. Din ciclul „dincolo e altfel”… in cladirea unde locuiesc, sunt singurul de pe palier ce locuieste acolo, in rest toti, de la prmul la ultimul etaj au lasat pe „relanti, 20 grade” calorifelere/radiatoarele deschise.

    00
  31. @Robert311 nu iti gasesti loc de munca nici ca femeie de servici daca sari de 40 de ani si in plus nu te angajeaza daca esti educat pt ca nu te poate freca cum doreste. Stiu pe cineva care isi lua angajatii acasa sa ii sape in gradina si asta gratis iar cine refuza era dat afara. Cred ca traiti si va invartiti doar printre bugetari sau corporatisti. Romania reala e fuked up big time

    00
    • @lecampeur: eu știu fete care au făcut credite pentru a se muta in case in care să aibă loc și mama/mama soacră, pentru că nu găsea o bonă decentă.

  32. Si daca nu sta nimeni in apartament? Tot mai trebuie tinure alea deschise?

    00
  33. As adauga in contextul scandalului: „N-ai bani de incalzire daca nu-ti vine prin pereti de la vecini? Muta-te!” Pai ce faci daca stai la parter sau ultimu etaj?
    PS: si se mai zicea ca un oarecare „dictator” invrajbeste categoriile sociale si profesionale intre ele.

    00
  34. @ Vlad – tu de ce ai tine un apartament gol? Pentru ca… pitong cum zice zoso. Ori il inchiriezi, ori te muti in el

    00
  35. @Vali:-sunt de acord cu tine, stiu foarte bine ce inseamna sa platesti la caldura in plus pentru ca apartamentele din jur sunt neincalzite (si e bloc nou, cu izolatii si altele, doar ca apartamentele respective nu sunt inca vandute).
    Ideea era alta, ca multi din oamenii afectati de masura asta sunt pensionari ce nu au mai mult de 800 de lei pensie. Si ok, poate celor din Buc., Brasov, Timisoara etc.., poate le convine sa vanda si sa caute apartamente mai ieftine prin orasele mici unde e mai ieftina o locuinta si implicit mai usor de intretinut. Dar ce se intampla cu cei din orase mici, astia unde mai pleaca, ca si daca-si vand apartamentele tot nu rezolva nimic?
    Bun, sa zicem ca ar fi excelenta masura, ce se va intampla iarna urmatoare cand mii de pensionari vor incepe sa planga ca nu mai au cu ce trai? -vor veni subventii si ajutoare de la stat, pentru oamenii aia, alti bani alta distractie. Deci e fix pixu’ flaro.
    Poate mai indicat era sa-i forteze sa plateasca cei care intr-adevar sunt buba, aia care au restante mari desi au capacitatea de a plati.

    00
  36. @vlad : pai cam da, le tii deschise, cand ai cumparat la bloc mai mult decat poti folosi trebuie sa-ti asumi si aceste cheltuieli, un bloc de locuinte este un tot unitar, aceste inchideri de robinete au dus la mari probleme ( igrasie peste tot) care iti vor afecta si apartamentul acela nelocuit din multe puncte de vedere – de la deficiente clare la fata locului pana la schimbarea vecinilor in unii de mai proasta conditie si crestere.

    din pacate avem de-a face cu o mentalitate foarte ciudata in Romania – LEGAREA DE GLIE, acolo au primit locuinta cand aveau 20 de ani si trei-patru copii, deci au primit 3-4 camere, acolo vor sa stea pana la moarte, nu i-a determinat nimic sa plece, locul de munca a fost asigurat pana la pensie .

    00
  37. Viata la bloc implica un compromis intre toti locatarii. Chiar daca esti proprietar pe apartamentul tau nu poti sa faci chiar ce vrei, fara sa tii cont de cei din jur. Si daca nu mai poti sa faci fata compromisului atunci de bun simt e sa te muti.

    00
  38. Sunt de acord cu indemnul la munca. Ar putea de exemplu, sa incerce sa devina lideri de sindicat intrucat spagile sunt generoase. In plus, cu banii castigati asa iti poti permite, ulterior, sa stai pe net si sa dipretuiestii taranii, saracii etc. La spaga, bai, nu la intins mana!

    00
  39. zoso: aici o ratezi cu abnegatie. Hai sa o luam pe puncte.
    1. pierderile nu sunt de la „ala de sus de nu plateste”. Diferenta se duce maxim in 5 grade. Ca om care a trait o iarna intreaga la 15 grade*, iti spun sincer ca sub mori.
    Pierderile sunt pe retea. Practic, daca tu nu deschizi caloriferul, blocul nu mai are acelasi consum, asa ca pierderile de pe retea, alea serioase, se duc pe pendula. Daca ar vrea sa faca ceva, ar putea sa inceapa cu reteaua, nu cu obligatii
    2. daca n-am chef sa imi incalzesc o camera, care e treaba? Peretii mei sunt mult mai subtiri decat placa, deci EU platesc mai mult intr-o camera.
    3. 20 de grade? In franta se chinuiau astia sa explice ca se poate trai la fel de bine si la 19. Bine, exeprienta zice ca la 22 e decent, la 26 deja e prea cald.
    4. Am vazut orase in care se sta la pausal si se tin geamurile deschise pentru ca nu pot opri caloriferul si oricum, nu mai conteaza.

    Dar da. Am gasit problema din romania. inchid oamenii caloriferele. Ok. Le scot, bag pendula in ele. Platesc si atunci?
    Nu vezi nici o problema?

    00
    • @animal00: din câte am trăit eu la bloc, faza se desfășura cam așa. nu era căldură, am izolat pereții exteriori și mi-am luat botoși. pentru că, oricât de cald era la mine, podeaua era mereu rece, că aveam sub mine un idiot fix ca ăsta. și incă un idiot care nu plătea intreținerea, și incă o babă cu pisici care nu deschidea ușa când venea poliția și avea intreținerea neplătită de 2-3 ani. și asa mai departe. blocul e o comunitate.

      pierderile pe care le avea blocul unde stăteam erau pe conducta până la noi. am instalat aparate de măsură la fiecare coloană și totul s-a rezolvat (mă rog, a trebuit să vină apanova să isi repare conductele).

      dacă ție ți se pare normal să inchizi caloriferele, plm, poate așa e. mută-te pe bloc.

  40. Pensionara in varsta de 79 de ani cu probleme medicale, vaduva si unicul copil decedat. Fara alte rude. O pensie mizera.

    Unde sa se mute o asemenea persoana? Ii spui mars la tintirim ca acolo-i ieftin? Aaa, sa vanda apartamentul – cine o ajuta ? Smenarii ?

    Nenea cu intrebare de ce sa ai un apartament gol: poate pentru ca job-ul presupune multe deplasari ? Cam greu sa-l inchiriezi vreo 10 zile lunar, nu?

    00
  41. Am stat in doua apartamente, unul de 45mp, bloc reabilitat, dar cu repartitoare, altul de 90mp, bloc nereabilitat, fara repartitoare. Caldura m-a costat la fel in ambele apartamente, in jur de 300 de lei. In cel de 45mp eram al doilea ca si consum de caldura pe o scara de 20 de apartamente. De ce? Pentru ca vecinii isi inchideau robinetele, iar eu eram nevoit sa fac caldura, ca aveam copil mic. Cu robinetele inchise, vecinii tot aveau minim 16 grade in casa. Daca ar fi avut casa in camp, nu si-ar fi permis sa nu se incalzeasca. Morala povestii? M-am mutat, am inchis si eu robinetele, iar vecinii acum se plang ca iarna asta e mult mai friguroasa. Pe bune???

    P.S. In acelasi bloc cu repartitoare, trecerea la pausal este complet descurajata, prin calculul incalzirii la „de trei ori cel mai mare consum cu repartitoare”. Ca sa fie siguri babele si mosii ca ii incalzesc altii care sunt nevoiti/ isi permit sa se incalzeasca. Ipocrizie maxima.

    00
  42. @Iris
    Toata compasiunea mea pentru pensionarii care nu au bani de incalzire. Dar de ce trebuie sa ii subventionez eu, care imi permit macar sa ma incalzesc? Sau, daca sunt bun crestin si fac asta (i.e. nu ma apuc sa declar indecsi la jumate sau mai stiu eu ce alta manarie), de ce sa fiu prostit in fata ca la ei in casa cele 16-18 grade se mentin asa, din senin?

    00
  43. Da ba ai dreptate, dar umblii cu jumatati de masura. O solutie completa ar fi eutanasierea.
    Astia peste 65 de ani, care au lucrat mai demult dar acum nu mai produc, ar trebui eutanasiati si apartamentele lor ar trebui donate blogarasilor agresivi.
    Asa, statul nu ar mai plati pensii de-ampulea, iar blogarasu agresiv ar trai mai bine.
    Dar eu unu nu astept minuni de astea… Pana sa se rezolve problema asa, eu m-am mutat la vila, unde-mi incalzesc singur peretii si apa de la piscina. De ce nu faci si tu la fel?

    00
    • @Alexs: nu e, boss, tu nu-ți încălzești singur piscina. ți-o încălzești cu banii de la felix, pe care il lingi in cur in fiecare seară. o să zâmbim când va infunda pârnaia și atunci ne vom intreba cu ce mai incălzești schiloada și piscina.

  44. Interesant e ca nimeni nu se intreaba de ce cel care emite agentul termic nu isi asuma nici o pierdere, desi e reteaua sa. Radetul vrea bani pe fix cata energie termica ii iese din centrala si are o mare durere in pendula de orice altceva. Pierderi? Muie, platiti-le.

    00
  45. @Iris: Este si o placere pentru tine ca proprietar, sa vii de la munca, sau unde ai fost plecat si sa gasesti un apartament rece dupa 2-3 zile de stat cu caloriferele inchise, serios.

    00
  46. Toti din vest fac (aproape) la fel. Seara, lasa caldura/AC deschis doar unde dorm. Cand pleaca la servici/mai multe ore de acasa, la fel, inchid tot (eventual programeaza sa se „deschida” la o anumita ora). Ba mai mult, sunt incurajati sa faca asta de hipsterii eco. Habar nu aveti pe ce planeta traiti. Ce legi, ce atitudini sunt in Romania….aia e, shit happens, d’aia noi nu suntem din niciun punct de vedere ca aia din Vest. Vrei sa „echilibrezi” un pic balanta? Pai mai intai modernizeaza tu tevile cu pierderi (pe care tot „consumatorul” le plateste – ocazie cu care se plateste indirect „caldura venita prin pereti”), elimina spaga din sistem si vedem apoi care e treaba.

    00
  47. Unde ai inteles tu in postarea mea: „sa faca altii mai intai”??? Ca am zis sa modernizez tevile si sa taie spaga???? Asta intelegi tu prin „clasic”????????

    00
  48. Zoso, greu de crezut sau nu, asta e realitatea. Doamna respectiva este singura pe lume. Sunt multi pensionari singuri. Crezi ca daca ai un var/nepot de grad 15 poti avea incredere in el? Serios? Nu toti au familia perfecta, in care toti sunt corecti si ajuta si poti tine legatura cu ei.

    Valentin, inteleg perfect ce spui. Nu e placut. O problema similara am eu dar cu apa calda. E superb sa te intorci acasa si sa intri in dus dar sa se opreasca apa. Poti sta si 15 minute cu spuma pe tine si sa inceapa sa curga iar sau ..nu. Am incercat sa discut acest aspect cu presedintele / administratorul etc. Ba ca nu sunt bani, ba ca sunt si vor sa schimbe tevile dar oamenii nu-si dau acordul etc. Pana una alta eu platesc intretinere 420 ron – 1 persoana in 3 camere dar nu pot beneficia de apa calda.

    La baza problemele sunt altele – infrastructura defectuoasa, lipsa reparatiilor / modernizarilor etc.

    Zilele trecute am facut un calcul pur informativ cu cat am cotizat la stat (CAS, somaj etc) in ultimii 5 ani (sunt in campul muncii de 10 ani). O medie de 1800 ron – aproximativ 23.000 euro. Daca varsta de pensionare pentru femei ramane 65 de ani si 30 de ani vechime, fa un calcul cam cat cotizez eu la stat (45 de ani vechime in munca in acel moment) . Ghici cat va fi pensia (daca situatia nu se schimba). Crezi ca voi putea trai decent (sa nu fiu nevoita sa inchid caloriferul, sa nu stau mai mult pe bezna sau sa imi pot permite sa mananc carne mai mult de 2 ori/luna) ? Daca nu imi pun singura deoparte niste bani, sufletu. Ce ar trebui sa fac atunci ? Sa ma duc la Belu figura 1 pe dreapta?

    00
  49. stati asa….ce legatura au repartitoarele cu pierderile Radet?
    din cate stiu eu…ca sa iti poti pune repartitoare la bloc esti obligat intai sa-ti pui „chestii” de masurat pe scara la agentul termic. deci ai scapat din start de pierderi.

    altfel, ce aduce in discutie Vali e o chestie naspa in Ro: daca esti batran, nu mai ai rude in viata …sau cele pe care le ai, te-au futut in gura din cauza prostiilor pe care le-ai facut la tinerete…ai belit belengherul…pana mori…ai parte de un preludiu interesant
    din pacate asta e partea naspa…nu exista nici un fel de stabiliment decent pentru seniori

    00
  50. „Pensionara in varsta de 79 de ani cu probleme medicale, vaduva si unicul copil decedat. Fara alte rude. O pensie mizera.

    Unde sa se mute o asemenea persoana?”

    Unde? La azil in plm. Acolo ar trebui sa se duca toti astia batrani care mai mult incurca.
    Tipul de mai jos are dreptate. Doar ca voi nu realizati si chiar daca ati face-o, e prea tarziu:
    „Pensionarii.. ciuma romaniei dpdv economic, politic si social. Toti avem bunici, parinti.. stiu ca suna dur.. dar asta e o problema majora a tarii noastre.”

    00
  51. Majoritatea decide in general si in bloc, daca sunt mai multi(sau mai vocali) care vor sa stea in frig, cel caruia nu-i convine ca nu dau vecinii drumu’ la calorifere tace/”se muta”/mai cumpara nise calorifere electrice/…/etc :) ; simplu.
    Si la vara va fi o prb. nu? daca eu pornesc aerul conditionat iar vecinii nu; pai ce facem le racesc eu=civilizatul apartamentele saracilor prosti.

    00
  52. zoso: am stat un an intreg intr-o camera la etaju 1, deasupra casei scarii. Acolo, unde e frigu al mai intens, aveam 15 grade. Bine, rocheru somer avea in camera 40 de grade, in acelasi timp.
    Stiu ce inseamna sa ai frig.

    Dar, daca mie imi place sa am 18 grade in casa, de ce ma obligi tu, stat, sa am 20? sau 22?
    Raspunsul e evident: pierderile de pe retea. daca nu ar exista alea, tu, de sub mine, ai da caloriferele la maxim si te-ar durea la basca financiar vorbind.

    Dar, in romania problemele se rezolva de unde nu sunt. obligam, interzicem, nu rezolvam

    00
  53. daca nu s-ar incapatana sa stea la 4 camere pe Victoriei, amaratii cu 800 de lei pensie ar putea sa stea linistiti la 2 in militari si sa le ramana min 20k eur din care sa isi duca linistiti batraneatea. decent.

    00
  54. @Vali (nr.57): e vorba de principiu aici Vali, nu de la caz la caz. Putem sa o luam cu exemple, incepand cu nu locuiesc acolo, de ce sunt obligat sa pornesc, pana la, vreau sa plec in Tenerife si fac economie. Apar si alte intrebari, ok, ai botosii in picioare ca ala de jos nu are caldura pornita, eu stau cu palaria-n cap ca sunt la ultimul etaj, sau la asta se raspunde cu „esti idiot ca ti-ai luat la ultimul etaj”?
    Unele norme sunt logice, cu o explicatie, gen nu darama peretii ca o sa cada blocul pe tine, nu taia teava de gaze ca poate vrea si ala de deasupra sa gateasca, dar pana la cum sa iti faci in casa e un drum lung. Ti-e frig la picioare ca vecinul nu a dat drumul la caldura? Pune parchet cu izolatie de 15 si o sa fie bine. Solutii exista, nu trebuie pac-pac sa luam biciul. Si da, sunt batrani fara rude in viata sau emigrate sau pur si simplu certati.

    00
    • @Cristi: eu am lăsat centrala pornită 3 săptămâni pe minim când am fost plecat in sua, ca să nu pocnească țevile de la frig. am făcut rău?

  55. O, da, Zoso, botosi! Stam la etajul 4/4, 2 camere, caloriferele pornite peste tot (si in baie, desi acolo nu stam cu orele, si in bucatarie). Pe la mijloc, treapta 3, mai rar pe 2 (azi, de exemplu, pentru ca am casa inundata de soare). Usile sunt deschise, circula aerul si pe hol. Temperatura relativ uniforma, nu stiu cat, dar nu simt diferente intre camere. Deasupra, zapada in curs de topire. Sub, o baba care da drumul doar in sufragerie, in rest te congelezi. Frigul ala al ei il simt eu la picioare. Asa ca am botosei cu blanita inclusiv pe talpa, ca altfel mi se congeleaza ouale in mine.

    Mai jos, un nene fost prof universitar. Zici ca e om cu carte. Asta nu consuma apa calda deloc. Se lauda mandru foc ca isi incalzeste pe aragaz cata ii trebuie ca sa se spele (i-ar trebui mai multa pentru multumirea nasurilor vecinilor). Consumul lui de caldura e cel mai mic din bloc – cica de aia e iarna, sa mai pui o vestuta, un pulovaras, un fes. Sta in casa mai incotosmanat decat am iesit eu sa imi curat masina de zapada.

    Vecina de alaturi, desi toata ziua spala covoarele si uda niste porcarii numite pompos flori in ghiveci, are 1 metru cub de apa consumat lunar. Cam atat consuma rezervorul de la buda daca tragi macar o data pe zi apa!

    Uffff, abia astept sa ne mutam. Mai dureaza nitelus :)

    00
  56. Da, oricât de ciudat ar părea, astfel de subiecte sunt dezbătute. Prea putin se vorbește de curent, deși sunt 500 000(jumatate de milion) de români care stau in case neracordate la rețea. Si eu printre ei, dar de bine de rău am reușit să-mi fac sistem offgrid cu panouri fotovoltaice. Si e OK, iar pe termen lung si mai ales iarna pe cod roșu e și mai OK pentru că nu-mi dă furtuna firele jos.

    00
  57. Sincer acum. vinde naibii jaful ala de masina daca nu-ti permiti una din care am eu si nu mai incurca circulatia aiurea ca poluezi aerul degeaba

    00
  58. Eu mi-as dori, stand la casa, pe aceeasi logica, ca guvernul sa-mi asigure printr-o ordonanta de urgenta, minim 20 de grade afara pe timp de iarna. Astfel incat sa nu am mari pierderi de caldura. Acum serios, discutia mi se pare debila, privind-o din postura unuia care sta la casa. Unuia care se incalzeste c-o centrala pe lemne, fara niciun agent termic subventionat de stat, si unuia care ii va creste din acest an impozitul pe casa cu 65%, tocmai pentru ca cica as fi bogat pentru ca mi-am permis o centrala pe lemne. Asta in condtiile in care, toti cei care locuiesc la bloc, fie ca-s muritori de foame, fie ca intorc banii cu lopata, au agentul termin subventionat. Si problema voastra e faptul ca niste oameni batrani, baturi de soarta si de varsta inaintata, nu-si vand locuintele pentru a se muta dracu stie unde. Eu care stau la casa, pe cine sa dau vina ca afara sunt -20 de grade, si eu trebuie sa bag pe foc pentru a aduce temperatura in camere la cel putin 22 de grade? Stiu, stiu, la bloc traiesc niste oameni mai speciali, care traiesc adevarate drame daca vecinul din dreapta nu locuieste acolo, si peretele e rece. E ceva de neconceput.

    Am o garsoniera care sta goala, cu caloriferele inchise, abia astept statul sa ma oblige sa-mi pornesc caloriferele. Cu siguranta am sa-l chem in instanta si-am sa ma distrez maxim.

    00
  59. Și dacă nu-mi permit să încălzesc tot apartamentul, să le fie bine și vecinilor, trebuie să mă mut? Nu mai bine se mută vecinul ăla pe care-l deranjează că eu am căldura oprită? Poate așa dorm eu bine, la – 2 grade :) sau poate mă antrenez pentru o excursie la pol. Sau poate chiar n-am bani să încălzesc niște camere în care nu stă nimeni.
    Oare cum s-ar traduce situația asta într-un bloc, să zicem cu 20 de apartamente, unde toată lumea are centrală proprie. Se duce vecinul de la etajul 2 la cel de la etajul1 să-i zică „Bă, dă-ți drumul la centrală că mi-au înghețat picioarele” ?

    00
  60. Un blogger trimite pe alti oameni la munca. Mda bine.

    00
  61. Bai, lasati-o balta cu subiectul asta ca nu are baza. Pur si simplu jigniti degeaba niste oameni. Apartamentele alea chiar neincalzite ( desi sunt incalzite putin de tevile comune, caldura pentru care proprietarul plateste ) izoleaza apartamentul tau mult mai bine decat o face polistirenul la casa pe pamant.

    00
  62. In Finlanda practic nu ai apartamentul tau, ci ai niste actiuni la asociatia de proprietari, in sensul ca faci ce decide asociatia, iar daca ei voteaza ca tb sa te muti, esti obligat sa iti vinzi apartamentul si sa pleci. Nu zic ca e mai bine asa, dar unele probleme se rezolva mult mai usor.

    00
  63. Ba, voi nu sunteti sanatosi? Cum sa faca tot blocul frigu’ ca tine tanti de la 3 repartitoarele inchise? Credeti ca peretii aia sunt aspiratoare de caldura?
    In plus de asta se poate izola apartamentul (inclusiv podea + tavan).
    Dar nu, solutia e sa consume fraierii sa ne amortizam noi pierderile fara sa facem investitii sau mentenanta.

    00
  64. @arhi. Nu e chiar asa. Daca vrei sa nu platesti pierderile la pausal atunci pretul gigacaloriei ar creste fiindca altfel ar fi pe pierdere Radetul.
    Daca nu vrei sa creasca pretul si sa nu platesti nici pierderile ar trebui sa subventioneze primaria pretul si tot noi am plati indirect.
    La mine in oras primaria a schimbat cu fonduri europene toate tevile. A fost mizerie vreo doi ani dar acum gigacaloria e la jumatate fata de Constanta.
    In schimb noi nu avem carnaval ca la Rio.

    00
  65. Eu propun si alte masuri la fel de normale :
    – sa se plateasca impozitul pentru dormitoarele goale, pentru ca blocheaza spatiul locativ, exact ca la pamantul parloaga. Esti familie tanara si stai in 3 camere? Taxa suplimentara pana umpli apartamentul cu copii.
    – obligativitatea ca toti sa isi instaleze aere conditionate si sa le dea drumul vara, exact cum iarna trebuie sa incalzeasca apartamantul
    – la maxim 6 ore sa isi mute masinile de jos, marind astfel sansele noilor veniti sa gaseasca un loc de parcare
    – celor cu copii mici sa nu li se permita sa cumpere/detina apartamente mai sus de etajul 1 in blocurile fara lift pentru ca fac zgomot pe scara si in casa, deranjand vecinii
    La nivel de asociatie de locatari este normal sa existe reguli insa e firesc ca ele sa fie stabilite de asociatie in parte, nu de guvern.

    00
    • @zicatorul: ai dreptate. numai că nu e așa simplu. de pildă, pietonala oradei e dărăpănată că toți ăia care stau acolo n-au bani. oricând se intâlnesc, decizia e aceeași: noi nu vrem să reparăm fațadele, nici in condițiile in care primăria plătește 90%, că nu avem bani.

      ce faci in situația asta?

  66. Interesant e ca daca vrei sa te debransezi, iti trebuie aprobare, iar justificarea celor de la radet e ca se dezechilibreaza instalatia (de parca dupa ce te debransezi ii fac ceva). Deci debransare => nasol (ba mai mult, trebuie sa si platesti), trebuie aprobare! insa e OK sa pui repartitoare si sa inchizi calorifele.

    Solutia e sa se scoata porcariile alea de repartitoare din blocurile (instalatiile) care nu-s proiectate pt. asa ceva (blocurile comuniste), atunci toata lumea o sa stea cu caloriferele la maxim si ferestrele deschise, gata si cu mucegaiu’ si platim la comun (pt. ca acele blocuri asa au fost proiectate, sa se plateasca „tovaraseste”).

    00
  67. Incalzirea nu e un subiect banal , costa o gramada de bani si nu si-o permite nimeni in Romania cu decenta. Peste tot in lume se cauta soluti la incalzirea radianta. Mai apoi altgoritmul de calcul al diferentei de temperatura intre elementi si mediu ambiental este secreta, desi ea alcatuieste factura dupa care te capaseaza orice companie. Platesti dar nu sti ce platesti.

    Iar faza asta cu muta-te daca nu-ti mai permiti incalzirea nu suna prea bine. Adica ce fac ? Daca-mi pierd job-ul pe timp de iarna, 6 luni sunt la rosu, ma mut ?

    Blocurile astea sunt prost facute. Daca aplici logica ta, unde decat sa inchizi caloriferul mai bine pleci s-ar goli juma’ de bloc. Sa vezi atunci incalzire prin pereti.

    00
  68. in vest asa fac, inchid caldura, dar cu o diferenta: „inchisul” caldurii inseamna trecerea ei spre 16-18 grade, in nici un caz 0

    ai idee ce consum inregistri sa readuci mereu, zi de zi, temperatura de cateva grade la o valoare de 22-23 de grade? consumul e mai mare decat daca mentiic onstant cele 22 de grade

    uite, cazul meu, cu centrala, 3 camere, ap izolat pe exterior:
    – sa mentin 22-23 de grade consum 6-7 mc de gaz pe zi, centrala merge in medie sub 1 minut cu flacara (cand se incalzeste bine nu sare de 30 de secunde) apoi ia pauze de cateva minute

    – am plecat 10 zile si am pus 18 grade
    la intoarcere, ca sa ajung iar la 22 de grade a mers centrala la maxim o zi, chiar si a doua zi a depsit „normalul”
    am avut consum de peste 12mc in prima zi si aproape 9 in a doua, dupa care s-a restabilit la cei 6-7 „normali” :)
    pai daca fac asta in fiecare zi, dublez consuml de gaz! unde e economia?

    altele: noaptea, intre orele 00 si 8, daca setez centrala sa ia 2-3 pauze de cate 1 ora fiecare, consuma mai mult, cam 1mc in plus, decat daca o las sa mearga continuu (setata pe 23 de grade) in tot acest interval;
    – ziua e diferit, percepi altfel diferentele de temperatua, poate sa ia pauze mai mari care se simt pozitiv la consum

    00
  69. La mine in casa toate cele 4 calorifere sunt inchise si stau cu geamul deschis pentru ca afara sunt 10 grade iar la mine in camera sunt19.9 grade. De ce nu deschid caloriferul? Pentru ca nu e frig si pentru ca n-am chef sa platesc 500 de lei doar caldura. Daca ai bani, nu inseamna ca si trebuie sa-i cheltui pe caldura ca asa vrea ISTA(compania de caldura). Asa ca ISTA sa-si gaseasca alti fraieri. Iernile trecute am facut la fel. Am platit doar tevile-100 de lei pe luna. Si aia 100 de lei mi se par mult si furt pe fata, dar n-am ce sa fac. Sa le tai jos nu pot, ca nu sunt proprietatea mea. Nu toata lumea e friguroasa. Am stat si la 18 grade in camera, si n-am murit de hipotermie. De aia aveti cap, sa ganditi daca vreti sa imbogatiti pe altii. Nici 0 lei n-as da la caldura, daca ar fi dupa mine. In Arad cel putin, n-a fost iarna, iar daca a fost n-am simtit-o! Sunt zgarcit si ma mandresc cu asta. Altii din bloc aveau 600 lei intretinerea in ianuarie, noi 300 lei. Daca n-au ce face cu banii, problema lor.

    00
  70. @Daniel Andrei – temperatura excelenta pentru somn 23-24 grade.
    – Pe bune ? dormi la 24 de grade ?

    00
  71. hai ca ai dat-o in balarii rau de tot cu asta. treaba omului daca e sarac, bina ca macar incearca sa consume cit poate plati – nu e vina lui. nu e bine, tre sa fim civilizati si sa le platim astora facturile inventate de ei cum viseaza noaptea, ca altfel e de porc si nu mai suntem europeni. sa tre’ sa ne mutam.

    00
  72. daca tampenia asta chiar se aplica ajungem la :

    deconectare completa de la serviciul radet cu montare de radiator ulei pentru incalzire sau ceva asemanator/instant apa + boiler.

    daca se insista cu plata caldurii din tevile prin care mai iau caldura vecinii de la radet : taierea cu flexul si sudarea tevilor respective. asta in spiritul daramarii zidurilor de rezistenta.

    00
  73. Bloc, 75% cu centrala restul la comun fara repartitoare [me included], nelocuit, calorifere inchise, caldura vreo 300 ron pe luna.

    Dilema: Sa tin calorifere inchise in continuare sau sa le dau drumul la maxim se sa bucure si ceilalti vecini fara centrala odata cu mine de cat dau pe caldura? :D

    00
  74. Astia de dati Thumb up la ce a scris Alex, sunteti cretini, voi considerati ca un om daca nu munceste fizic nu produce. De asta suntem aici… si mai consider ca vina babelor de stau in 4 camere le apartine si copiilor, e mai bine sa moara baba de frig si sa ii ramana lui un apartament cu 4 camere decat sa stea baba bine mersi in 2 camere si sa aibe o mostenire cu o valoare mai mica.

    00
  75. @vali – din nou, e vb de o hotarare locala, se poate da o hotarare locala ca e musai sa se faca aia sau aia sub pedeapsa cu amenda. Nu vrei sa iti tunzi gazonul? Amenda. Nu il tai nici maine? Il tundem noi si iti facem factura. Nu vrei sa platesti? Le bagam in impozitul pe proprietate si se aduna penalizari.
    Eu nu spun ca ideea in esenta e gresita, e o problema de structura partea cu incalzirea in apartamente, asa cum e si cu apa calda, ala de la etajul 10 cosuman o groaza de apa „calda” ca sa faca un dus la 5 dimineata ca toata coloana e rece in bloc. Eu spun doar ca nu mi se pare normal sa se reglementeze la nivel national si mie imi pare doar un ajutor mascat pentru Radet, sa nu se sufoce.

    00
  76. Po, azil ? Ai habar ce presupune (conditii referitoare la pensie etc) ?
    Mergi intr-un azil de stat dar si in unul particular si afla daca un pensionar isi poate permite.

    00
  77. vali, daca primaria este pregatita sa plateasca 90% din reabilitare, care reabilitare e facuta oricum din bani publici si de firmele lor capusa, ce o impiedica sa plateasca 100% ?

    00
    • @user: well, pentru că nu face acte de caritate și pentru că tu trebuie să-ți intreții bunul tău, nu doar să te lauzi că stai in centru. drepturi și obligații.

  78. Ideea este ca multi copii prefera acum sa isi tina parintii in apartamente centrale sau cu multe camere pentru ca dupa moarte sa le ramana mostenire. Multi stau in chirie acum si asteapta ca dupa ce moare baba sa se mute in apartamentul ei, asa ca o convinge sa ramana acolo, ca deh- daca se muta la garsoniera, nu ramane cu cine stie ce mostenire.
    La polul opus sunt babele care vand un apartament cu 4 camere si cer un pret foarte mare, motivand ca are 2 copii si de banii astia trebuie sa le ia cate 2 apartamente cu 2 camere, eventual si noi .

    00
  79. ma refer in ideea ca 90% din ce plateste primaria pe lucrare, lucrare facuta de oamenii lor, acopera probabil 150% costul lucrarii facut pe bune, fara spaga, cu o firma serioasa.
    ca asa a fost istoria si la reabilitarea termica. un bloc facut cu fonduri de la primarie costa cam la fel cu unul facut cu bani integral, de oameni satui sa astepte.

    00
    • @user: ok. și totuși, sa nu ai bani 10 ani să intreții bunul tau? îți dai seama cum sunt casele alea pe interior?

  80. @ALTU
    Cine judeca un pensionar , in era post-Decembrista a Romaniei , cand iata, dupa 40 ani in campul munci nu are bani sa plateasca intretinerea ? in nici un caz un blogger de 35 ani, asa cum nici un muncitor care muceste in fabrica, nimeni. Rapunsul e sa NU judeci, ci sa cauti solutii , sa ai atidutine constructiva, sa fi demn de consecinta parerii tale NU-i re-trimiti la munca, pentru ca acum catre sfarsit nu- isi permit luxul de a ingheta intr-un amart de apartament cu 4 camere. Sa vedem cum o sa fie la 80 ani ai tai, cand sistemul ti-a tras-o de te doare gaura curului , si nu ai bani nici sa treci strada, si vine unul cu umeri lati si te trimite la munca ehhh, ca-i incurci lui socotelile cu peretii si repartitoarele….

    00
  81. @Vali, gigacaloria e subventionata cam in toate orasele din tara, cu cateva exceptii. Cu banii aruncati aiurea pe acea subventie, pentru niste familii care chiar isi permit sa plateasca gigacaloria intreaga, ca au venituri ce depasesc 1.500-2.000 de euro lunar, s-ar putea investi pentru a aduce infrastructura la un nivel decent, astfel incat acele pierderi de pe retea sa fie minime.

    00
  82. @arcade Sunt 99% sanse sa nu ajung la 65, dar la 80.. in fine. La 18 ani am deschis un amarat de pfa si am fost obligat sa platesc cam 3.000RON anual la sistemul de stat de pensii, chiar daca sunt sigur ca acesta se va desfinta pana voi ajunge eu teoretic la pensie. La batranete o sa prefer sa stau la o casa la tara, unde sa-mi dezapezesc singur curte, linistit si fara sters, nu am de ce sa stau in 4 pereti si sa ma uit la TV, ca altceva nu cred ca fac pensionarii din ziua de azi, multi dintre ei nu sunt capabili nici sa aibe grija de nepoti… Solutii sunt, vinde si se muta intr-o suprafata mai mica, asta cu casa in care m-am nascut nu prea isi mai are rostul, Vali a dat foarte bine exemplul cu break-ul.

    00
  83. @ALTU
    Inteleg… ca tine sunt si eu, poate un pic mai rau, dar am invat un lucru : batranii astia au trait toata viata cu ideeea ca cineva le da bani, subventii , bilete la namol, chestii gratis si ca ei nu mai au obligatii. Asa au fost invatati. Asta e reumatismul comunismului .Incet incet te stramba pana nu mai poti sta drept . Ei nu inteleg ca banii aia sunt ai mei, ai tai …Acum eu nu pot sa le zic ca nu e bine cum gandesc si ca sa se mute sa plece, tot ce pot sa fac e sa-mi creez un confort minim. Am 3 camere toate cu parchet incalzit electric plus tablou radiant pe perete. In afara de aerul uscat nu am nici o problema. Calorifere nu mai am din 2006. Sa traiesti 100 de ani

    00
  84. @arcade: 1. Orice invat are si dezvat, vorbesc doar de segmentul imobiliar: s-au acomodat destul de repede cu bula imobiliara, nu stiau ce valoare are un Dolar sau un Euro dar cereau 60.000 EURO pe un apartament care cu 6 ani inainte se vindea cu 10.000 de dolari.
    2. Sa nu ii mai plangem, batranii si somerii au mai multe beneficii decat cei ca mine sau ca tine
    – un mosulic are subventie la gigacalorie, tu nu ai
    – un sofer kamikaze de 60 ani plateste RCA mult mai ieftin decat mine, care nu am vreun accident facut in 60.000 de km, dar am doar 23 de ani.
    – reduceri sau gratuitati la transport in comun, diferite evenimente…. si lista continua

    00
  85. @Altu –
    1. Nu are subvenţie pentru că a cerut el. I-a oferit statul treaba asta, la fel cum şi alte state civilizate au diferite tipuri de ajutor pentru categoriile sociale supuse problemelor.
    2. Are subvenţie pentru că…a muncit zeci de ani ca să nu aibă din ce trăi. Eventual a muncit ca să ţină în spate inclusiv unul ca tine. Sau ca mine. Că na, învăţământul şi alte rahaturi sunt gratuite. Recte, plătite din buzunarul celor care muncesc.
    3. Şi lista poate continua.

    Aşadar, cum am mai spus. Dacă societatea ar fi fost normală ar fi apărut mult mai puţine discuţii. Dar dă-i dracului, să moară, îl încurcă pe un puştan cu maşină. Morţii lor de bunici şi părinţi!

    00
  86. @BogDan: Asa cum am mai spus, si eu o sa munces o viata intreaga si stiu ca nu voi primii mai nimic la batranete. Nu e vorba de morti aici, am 2 cazuri concrete:
    1 Bunicamea a trait la tara toata viata, are o pensie modica dar nu s-a bazat niciodata pe subventii, de pe vremea lui nea Nicu cumpara iarna lemne ca sa se incalzeazca vara. Acum astia de la tara din judetul in care locuiesc asteapta sa vina iarna cu subventiile in lemne.
    2 Bunica prietenei mele a stat toata viata la apartament, a iesit la pensie acum vreo 15 ani si de atunci s-a mutat intr-o casa la 15km de oras, are gaze, mai pune o floare in gradina, o mai vizitam noi, lafel – nu sta ca are de primit de la stat. Pensia nu este foarte mare dar se ajunge, caldura are in casa – deci se poate traii la 70 si ceva de ani cu caldura si cu bani putini la o casa situata la 10 minute de oras (aproape de copii).
    3 Daca la pustan cu masina faceai referire la mine – taci, nu ma cunosti.

    00
  87. 1. Check.
    2. Check.
    3. Mă refeream la vârstă, nu maşina era subiectul. Şi, desigur, la atiitudinea belicoasă specifică acesteia în relaţia cu cei mai bătrâni.
    Altfel, am scris mai sus, sunt primul care va insista ca maică-mea să se mute de la 4 camere când acestea vor deveni prea scumpe. Şi nu văd să fie departe vremea aceea.

    00
  88. @BogDan: Atitudinea nu o am datorita varstei ci prin felul in care gandesc, pana una-alta, in fiecare bloc comunist este cel putin o baba care nu are bani/ nu vrea sa cotizeze la intretinerea blocului sau la imbunatatirea acestuia – aici este problema, mie asta nu imi convine, ca nu doresc sa se civilizeze. Cat scandal si cu interfonul… ca ce le trebuie lor, doar stau la parter.

    00
  89. @Altu – Cunosc, bloc de pensionari aici. Şi…ehe. Deja mă urăşte multă lume. Asta este.
    Atunci să spunem că am judecat eu mai dur decât era cazul. Cu scuzele de rigoare, toate cele bune :)

    00
  90. Pana ajungem noi batrani (nu neaparat si cu pensie) mai avem multe taxe si impozite de platit. Seara buna si tie!

    00
  91. Batranii astia sunt victimile unui sistem. Noi toti suntem. Abia acum se vad „roadele”..

    00
  92. Părerea mea e că n-o să mai primim ceva de la stat (bani) în următorii 10 ani. Dacă de pe acum se plâng că este greu cu „salariile” şi „pensiile” vă daţi seama ce va fi în viitor… :) Mi se pare aiurea că societatea nu se trezeşte la realitate. Ei aşteaptă succesul pe canapea. N-o să vină!

    00
  93. Citez comentariile voastre si ma minunez de prostia si naivitatea unora. Batrana, 79 de ani, singura, pensie mizera: „sa mearga domne’ la azil”. Astia care gandesc asta sper ca au maxim 12 ani caci altfel sunt cazuti din luna si fac umbra degeaba pamantului. Pai mai desteptule, tu stii cat costa sa stai la un azil? Stii cati batrani sunt pe listele de asteptare ptr a se elibera un loc la minunatiile astea de azile? Doamne, cateodata nu-mi vine sa cred cata prostie zace in genul asta de oameni.

    00
  94. Internetul, din pacate, naste mostri. Sa ne uitam cu atentie la @Altu, desi are 23 de ani, si e foarte improbabil sa fi muncit mai mult de 1-2 ani pana acum, deja se ia de gat cu niste oameni care au 40-45 de ani vechime, si care acum au ajuns, din neferire, sa-si traiasca batranetea in mizerie si umilinta. Si nici macar nu cred ca are un job bine platit, caci pentru asta ai nevoie de ceva materie cenusie, ceea ce nu pare sa fie cazul la el, altfel ar intelege ca e firesc ca un RCA sa fie mai scump pentru un tanar de 23 de ani, decat pentru un pensionar la 60. Pentru ca exista statistici, statistici din care reies ca sansele ca un tanar pana in 25 de ani sa faca un accident sunt mult mai ridicate decat pensionarul de 60. Chiar daca nu datorita varstei, ci din prisma faptului ca circula mai mult. E-n primii ani de permis, cand profita de orice oportunitate pentru a sta cu covrigu-n mana. Pe de alta parte, nici macar nu e informat ca pana si el, ditamai vlajganu, daca sta la bloc beneficieaza de subventie. Da pustiu, esti asistat social. Gigacaloria costa in Bucuresti vreo 500 de lei, doar ca tu, si toti cei din bucuresti o platiti la 250-260, restu plateste primaria. Iar bunica aia a ta, despre care ne povestesti, cred c-ar fi tare dezamagita sa citeasca ineptiile pe care le debitezi pe aici, si-ar intelege ca undeva a gresit in educatia pe care ti-a oferit-o.

    Asta e problema mea cu statu, asta e problema mea cu inechitatea in societate. In 2 ani am investit 30.000 de lei in instalatia de incalzire centrala. La un calcul simplu, statu a incasat 24% din suma respectiva, adica vreo 7.200 de lei. Anul asta mi-am declarat incalzirea la primarie, ca doar sunt cetatean onest, platesc impozit cu 65% mai mare. Asa ca in loc de 500 de lei cat plateam pana acum, o sa dau undeva la 800 de lei. Dar nu-i o problema. Nu ma deranjeaza daca din banii mei ajung la oameni sarmani care-si traiesc batranetea asa cum n-ar trebui s-o traiasca, oameni care mai stiu ce-i omenia si care-si cunosc locul. Problema e ca din banii mei ajung la pusti la Altu, un tanar ce tocmai a iesit de pe bancile scolilor romanesti, acolo unde a beneficiat de cel putin 12 ani de scoala gratuit, pentru ca altii au platit taxe, poate si cei pe care acum, daca ar putea, i-ai extermina. E trist si infiorator ce se-ntampla. E trist sa ai 23 de ani, sa ai bunici, si totusi sa n-ai un dram de compasiune pentru cei in etate.

    00
  95. NOU
    #117

    Ai facut foarte bine. Caloriferele dotate cu repartitoare au si robineti noi care se deschid suficient cat sa nu inghete tevile. Garantez.

    00
  96. Bloc 4 apartamente, cate unul pe nivel. Eu singurul mutat in bloc. Incalzit 150mp – 1100 lei/luna, vesnic frig.

    Vecinul de mai jos s-a mutat, la fel si vecinul de deasupra. Eu plec 3 saptamani in mijlocul iernii, las centrala pe avarie (10 grade) si cand revin temperatura e 17 grade. Incalzirea? 230-300 lei /luna. Deci da, conteaza.

    Re apa din Craiova, aia lasa robinetele sa picure in galeata, umplu galeti si se spala in apa respectiva, fiindca asa nu e inregistrat consumul de apa, apa respectiva apare la pierderi si se imparte tuturor. Yep. Genii.

    00
  97. Locuiesc in Vest (N Italiei) intr-un fel de bloculet cu 2 nivele, 7 apartamente in total. Toate cheltuielile de scara (curatenie, lins) se divid intre toti locatarii, se plateste pe apartament si nu pe persoana. Am centrala autonoma (prin pardoseala) e reglata la intervale orare, se porneste la 5dimineata si se opreste singura la ora 8, seara la fel. Cand merge e pe 20 grade. Uneori cand e mai frig (aici sunt 10 grade si iarna) las pe full time la 21 grade. In fine, fiecare incalzeste cat si cum vrea. La mine in casa e cald (stau in tricou, dorm dezbracata). De ce la noi e nevoie de… 24 grade? Si la birou tinem 20 grade (e ilegal sa ti mai cald) si imi ingeata mana pe mouse. E izolat prost edificiul. Ma gandesc ca si in Romania apartamentele sunt izolate extrem de prost!
    Personal, decat sa tremur la bloc in 4 camere mi-as lua o casuta la tara cu soba pe lemne si as sta la caldurica… e drept ca-i de lucru si incomod, dar nu mai bine ma zbat putin si traiesc decent?Problema Romaniei sunt oamenii… e plin de prost si lenesi, doare dar asa e…

    00
  98. 120% de acord cu tine!

    Cica: „Vecinul meu care este un pensionar in varsta, sta intr-o singura camera chit ca are trei, nici la bucatarie nu isi da drumul decat cand mananca nitel si la baie cand face baie. Mi se pare anormal”, se plange un bucurestean.

    Chit ca are 3 !? ?!

    Asta ce vrea sa insemne ? Are 3 cameresi sta intr-una, dar nu are bani de incalzire ?? Trebuiesc educati batranii astia, ajutati sa duca o viata mai buna si eventual sa se mute intr-o camera, ca sunt singuri, nu au nevoie de mai multe.

    00
  99. Daca dupa ani de munca nu-ti poti permite sa platesti facturile la utilitati e trist.
    Daca dupa ani de viata sa nu-ti dai seama cand nu mai poti si sa te orientezi catre altceva arata ca experienta ta de viata are lacune.Daca ai 4 camere si esti doar tu cu nevasta incerca sa te muti la 2 si bani ramasi ii pastrezi de zile negre.
    Daca estia batrani si intelepti fac asa ce ma mai mir cand nepotu’ isi cumpara masina pe care nu o poate intretine?
    Iar aia cu sanctionarea celor care-si opresc caloriferele si se incalzesc pe spinarea vecinilor e pur si simplu epica. Pentru cei care traiesc cu frica ca le fura vecinu caldura am un sfat: pune folie de aluminiu alimentara pe toti pereti. Arata si misto si te protejeaza de hotii de gigacalorie. Sau poti folosi si CD-uri. Lasand gluma la o parte mi se pare un abuz din partea autoritatilor. Daca omul e constient ca nu poate plati un serviciu si inchide caloriferul de ce il obligi sa accepte serviciul ala si sa-l faci sa plateasca? Ce ar fi daca statul ar trimete in fiecare zi mancare prin curier si ti-o lasa la usa? Apoi in ultima zi din luna iti trimete factura. Nu ai voie sa refuzi mancarea indiferent daca o manaci sau nu dar trebuie sa o platesti. Nu stiu cum e in alte tari dar mi se pare aiurea treaba asta.. Si nu inteleg comparatiile cu alte tari mai dezvoltate. La noi nu e ca la ei la fel cum iarna nu-i ca vara. Trebuie sa ne adaptam conditiilor de la noi.
    Si as adauga o intrebare: Daca am centrala de apartament si vecinul de langa are la fel dar o tine oprita e normal sa-mi plateasca ceva deoarece se incalzeste de la peretele comun? E aceiasi logica cu a radet-ului. Si cum stabilim cat imi datoreaza? Poate ar trebui sa punem repartitoare si in pereti. Dar daca vecinului ii place temperatura din casa si ma da in judecata ca eu am dat centrala prea tare si-i stric lui „racoarea” ? Eu zic ca e un subiect delicat si numai o emisiune ca a domnului Capatos poate sa faca lumina in aceasta scorbura in care ne afundam.
    In incheiere va doresc tuturor o temperatura potrivita(oricare ar fi ea) si puterea financiara de a va achita facturile(oricare ar fi ele).

    00
  100. Daca tot se chinuie sa impuna aberatia asta cu deschisul repartitoarelor, sa se instaleze si cate un dispozitiv de masurare a temperaturii pe fiecare calorifer/perete, etc. si radet (sau cine-o fi) sa faca contract cu fiecare apt si sa dea agent termic la temperatura x, care sa asigure minunata temperatura din lege. Atat timp cat contorul montat la scara (care vad e tare laudat ca elimina pierderile, yeah right) nu masoara si temperatura agentului termic ci doar volumul ce trece prin teava, eu refuz sa platesc apa calduta la pretul enorm al gigacaloriei pentru a le plati lor pierderile.

    Au fost zile cand temperatura noaptea a fost -10, -11 grade, poate si mai mica, si caloriferele erau date la maxim si nu frigeau, ci erau doar caldute.

    In al doilea rand, nu inteleg de ce statul ma obliga sa consum un serviciu la un pret exorbitant ca asa vrea el. De aici nu e decat un pas sa imi impuna sa consum si alte chestii tot dupa bunul sau plac. Si dupa va fi abuz peste abuz.

    00
  101. @microlab Muncesc de la 16 ani, primul job a fost ca ajutor de ospatar, zilnic de la 7 la 20. Nu sunt din Bucuresti, nu am treaba cu subventiile. Sistemul de invatamant din Romania la care cotizezi e praf, scoate someri pe banda, mi-ar fi placut sa fac o scoala de arte si meserii de exemplu, numai ca s-au cam desfiintat toate. Cei din etate au copii, cand vezi ca nu il mai duce capul te ocupi de el. Si pustiu de care zici tu nu este angajat si nici nu sta asista social sau pe bani lu mama.

    00
  102. Eu sunt pe sistem pausal = fara repartitoare. Deschizi nu deschizi, platesti.
    A venit intretinerea peste 4 milioane la 2 camere, si noi avem caloriferele inchise.
    Apartament cu geamuri catre sud (vara te caci pe tine de cald), termopane, izolatie, nu sunt frigruos (am „bagat” in mancare, am 110kg), eu nu ma oftic daca in casa stau in hanorac… pentru ce sa platesc atat?
    Sicer, ar trebui sa ma mut, nu?
    Apoi, cand vara ma asfixiez in apartament si trebuie sa pornesc aerul cnditionat, cine p…a mea ma ajuta cy factura la curent? NIMENI.
    –––––
    Hai s-o lasam asa, asta e lege pentru aia care nu au nimic mai bun de facut: guvernantii.
    UIte de asta nu avea tara asta sapca, ca statea baba Floarea cu caloriferul inchis.
    –––––
    Idem la apometre: APOMETRE! CA EU NU CONSUM! Ete’ p…a, si-au pus babele apometre, ghici ce, unele platesc mai mult decat pe pausal. LOL!
    Restul platesc ca inainte, hai sa spun cu 10 lei mai putin decat mine, care nu am apometre.

    00
  103. M-am plictisit, frate, de astia care vor sa stea iarna in curul gol in casa, si sa puna si vecinii sa plateasca pentru „peretii incalziti”.
    De aia e iarna, ba frigurosilor, cu copchii bolnaviciosi. Iarna se sta in casa in plovar si pantaloni lungi, nu in chiloti!
    Va vin copchii plini de gripa acasa si nu stiti de unde… de la calorifer! :)

    00
  104. Ikinga spune mai sus un lucru esential. Incalzirea prin pardoseala! Ia sa ridice mana sus, toti cei care sunt revoltati pe vecini ca inchid caloriferele, dar care si-au modernizat instalatia de incalzire, si si-au bagat-o prin pardoseala? Nu cred ca e nici unul. Mai mult, sunt convins ca 80% inca folosesc acele calorifere antice, din fonta, care-s pline de mizerie si infundate, iar mai apoi se plang ca ele nu se incalzesc uniform.

    Pe de alta parte, sunt convins ca nu multi stiu ca daca pentru un calorifer clasic ai nevoie de-o temperatura a apei de 50-55 de grade pentru a aduce temperatura camerei la 20-22 de grade, pentru sistemul de incalzire prin pardoseala, pentru a face 20-22 de grade in incapere ai nevoie de-o temperatura a apei de 35-40 de grade.

    00
  105. Zoso crezi ca, daca vreun amarat ce nu-si permite caldura, o sa-i vinda apartamentul lui Tiriac? Nu cumva vine in locul lui tot un amarat, dar ceva mai rasarit? Problema e, ca natiunea asta e saraca si majoritatea popendulatiei traieste sub pragul de saracie. Acum vreo 10 – 11 ani a fost promulgata o lege prin care se specifica ratia obligatorie a unei persoane, pe zi sau saptamana, in caz de razboi. Faza „draguta” e ca multi oameni nu-si permit pe timp de pace ratia obligatorie. Pentru ei ar fi mai sigur sa fie un razboi, ca sa primeasca ratia de alimente si sa manance ceva.

    In al doilea rand trebuie privita problema si din punct de vedere ecologist. Resursele naturale sunt epuizabile si neregenerabile pe masura cererii. E o risipa inutila de carbuni, lemn, gaz etc. Nu mai spun ca se dau spagi, mite pentru niste licitatii de combustibil pentru agentul termic si castiga unii care vand combustibilul la preturi exorbitante fata de cat face. Probabil stii si tu asemenea cazuri.

    In al treilea rand nici pe tine nu te tine nimeni legat in bloc. Poti sa-ti faci casa undeva si te incalzesti asa cum iti place :). Mai ales daca esti un om de succes iti poti face casa ta, asa cum vrei tu. In bloc, esti cam constrans, de numarul de camere, de dispunerea lor, de materialul de constructie chiar si de marimea lor. Ai mai multe sanse sa reusesti tu, decat un pensionar care a muncit toata viata. Sa nu uitam ca pensionarii astia, au achitat prin munca lor datoria externa a Romaniei in 1989. Ei si-au facut datoria cu varf si indesat fata de tara. Au ajuns asistati social pentru ca au fost lenesi sau pentru ca au fost si sunt furati?

    00
  106. @microlab
    Caldura aia subventionata pentru orice persoana fizica este polita de asigurare a primariei ca nu migreaza toti la centrale de apartament si ca nu izbucneste vreo revolta cand le e lumea mai draga. Si, daca moare Radetu’, mai dispare un sac fara fund. Nope, nu am de gand sa ma simt vinovat pentru ca sunt consumator de caldura subventionata. Subventia doar aduce pretul la un nivel comparabil cu cel pe care l-as plati daca as investi in centrala de apartament. Singura chestie corecta de aici este ca nu ii forteaza pe cei care nu isi permit sa faca aceasta investitie. Dar poate ca ai remarcat ca in orasele care nu mai au incalzire centralizata, toata lumea a putut pana la urma sa isi puna centrala la bloc.

    00
  107. viata in Romania devine tot mai grea…si va doresc sa ramaneti aici…sa traiti mizeria de batranete pe care o au „scursurile” astea ale societatii…

    00
  108. Daca stai la casa pe cine implori sa-ti mai incalzeasca peretii?
    Pe de alta parte multi culegem la batranete ce am semanat la tinerete. Cunosc familii de pensionari la care le intra in casa aprox. 3000 lei in fiecare luna . Si au avut niste slujbe „normale” . La banii astia cred ca se poate trai decent in Romania daca nu ai bineinteles cine stie ce obligatii (credite etc)
    Si eu sunt de parere ca daca nu-ti permiti sa intretii un imobil si care este pe deasupra si peste necesitatile tale locative vinzi si te muti . Poate face bine si la sanatate !

    00
  109. Eu stau „ultra central”, intr-un bloc cu apartamente inalte/spatioase/vechi. Nu exista Radet in zona, avem o centrala de bloc f avansata, digitala, tot tacamul. Mumiile din bloc au conceput un program la caldura, cu 10 ore/zi oprita. Majoritatea orelor erau noaptea. Justificarea a fost „noaptea stai sub plapuma, mai tragi un capot pe tine etc”. In fiecare an raceam in noiembrie de la acrobatiile astea. Majoritatea stau in bloc de minim 30 de ani. In aceste conditii, intretinerea vine iarna de la 500 RON in sus, 2 persoane.

    Drept urmare salut legile de genul asta, in toate blocurile. Nu ma intereseaza ca pleci, ca n-ai bani, ca nu vrei sa te muti, ca ti se pare tie nu stiu cum. Eu vreau un minim de confort, minim stabilit prin bun simt, nu prin preferinta personala (care uneori nu coincide) Asta e situatia blocurilor, ne adaptam si civilizam in functie de ea. Traim la comun, hai sa nu inghetam in timp si spatiu, in toate sensurile posibile. Sa spui pt un apartament de bloc ca e „proprietatea mea, fac ce vreau la mine in casa” arata o gandire de neam prost.

    PS: caut chirie :D

    00
  110. deh proprietatea e un moft ,maine o sa ni se spuna si ce pozitii sa folosim …

    pt orice aberatie trebuie o lege ,vrei sa ai mai multe grade izoleaza-ti apartamentul ,mai baga un calorifer electric etc mai precis rezolvati problema singur, nu mai fi nostalgic comunist
    cand o sa ma opresc cu masina la un semafor o sa ma duc la primul bloc sa cer taxa de caldura …

    00
  111. Si cine e de vina ca mor bosorogii de frig ?! Sa vezi minune mare : tocmai EI SUNT DE VINA !! Ca nu eu am acceptat 25 de ani de BATJOCURA in schimbul unui kil de zahar si a unei galeti, ci astia. Ba au mai distrus si viitorul nepotilor, dincare fac parte si eu ! Asa ca sa-i fwt in cerul gurii pe toti !!

    00
  112. @alin – du-te-n ma-ta. Cu drag, oamenii normali.

    00
  113. Cine sta singur sau chiar doua persoane intr-un apartament de 50.000-60.000 de euro, nu este sarac.
    Sa lasam ipocriziile deoparte.

    00
  114. de ce platesc caldura daca nu imi trece nicio conducta prin apartament, patesc 36 lei in afara de 45 lei la partea comuna si am centrala , legea spune ca trebuie sa se platesca tevile care trec prin apartament ,ce este de facut ?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)