Radu Duda a dat-o-n dudă

Fiind el obişnuit cu dudele, născut fiind dintr-o Dudă, Radu Duda, prinţul consort, actoraşul ratat însurat cu urâta aia de Hohenzollern, a decis că nu mai vrea să candideze, pentru că lumea nu vede cât e el de bun şi vrea doar scandaluri. Şi uite-aşa, stafia cu centiron de colonel şi studii de 3 luni prin străinătate, pe banii aşa zisei case regale, iese din istorie pe uşa din fund, că nu pot să zic din dos.

Asta nu înainte de a închide practic orice portiţă pentru ideea de regalitate în România, pentru că odată ce recunoşti sistemul de guvernământ şi încerci să i te alături, ba mai mult, să devii numărul 1, e clar că nu mai poţi să vii să ceri stat monarhic şi altele.

Spre norocul nostru, sunt din ce în ce mai puţine relicvele care mor de dorul pupării lăbuţelor fostului suveran jucărie, Mihai. Hai s-auzim de bine!

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

58 comentarii

  1. Oare cine a scris postul asta deosebit de inspirat? Zoso sau cel (cea) care-i tine locul? Zici ca e rupt din Romania Mare. Tot respectul pentru opinia ta despre regalitate dar, prietene, printre „relicvele care mor de dorul puparii labutelor…” se pot numara si cateva din neamurile tale. Chiar le doresti sfarsitul?

    00
  2. Am ratat sansa de a mai avea unu invins de Securitate.
    O sa ramanem cu prietenii Securitatii.

    00
  3. Fatoooo!!! Eshti tu blonda, da’ le zici bine!

    00
  4. Vai… Dar eu cu cine mai votez? :P

    Lăsând gluma la o parte, şi monarhia neavând nici un viitor în România, eu cred că Radu Duda, supranumit „principele” a stricat imaginea deja la pământ a „Casei Regale”.

    00
  5. cine stie la ce intelegeri o fi ajuns si el cu unii din viitorii candidati, in ideea de a nu lua voturi de la ei.

    00
  6. Tineti minte 3 cuvinte: Vadim Tudor Presedinte

    =)) :)) :))

    Va-dim, te iubim, ca ca tine nu gasim !!! :))

    00
  7. Ce seamănă ideea asta cu aia pe care am pus-o eu pe blog azi de dimineaţă, pe la 1, înainte de a mă culca. Foarte interesant…

    00
  8. Stat monarhic in 2009, duda please !

    00
  9. cand pisica nu-i acasa…

    00
  10. Daca-l rugam frumos se intoarce? Plizzzzzzz

    00
  11. de parca l-ar fi si votat cineva vreodata; mai bine pe becali =))

    00
  12. Pai poate acum va candida la postul de rege :)

    00
  13. Cel mai funny a fost cand a spus, ca odata cu retragerea lui se termina campania electorala si ramane doar o lupta intre clanuri pentru castigarea presedentiei. De parca cu el acolo nu era tot asa. :)

    00
  14. Pai e normal, antrenorul a facut schibmarea, a iesit duda (publicul fluiera) si a intrat doctoru’ (publicul huidue).

    00
  15. „Spre norocul nostru, sunt din ce în ce mai puţine relicvele care mor de dorul pupării lăbuţelor fostului suveran jucărie, Mihai”

    hai ca esti foarte prost…

    00
  16. Lasa, ca votam tot cu Basescu… UE!

    00
  17. sincer, din acest articol trag concluzia ca esti de kkt.
    ieri pt prima data am avut un comentariu neaprobat pe zoso.ro. De ce? prietenii stiu.. vezi prima propozitie :)

    00
  18. Uau,esti incredibil:)..

    00
  19. Daca Zoso a scris postul asta…parca ma obisnuisei cu chestii mai ca lumea.

    Mihai nu e Duda si n-ar trebui sa ii compari. Nu stiu pe ce te bazezi cand spui asta, dar ma gandesc ca nu prea le ai cu istoria de-l numesti ,,suveran jucarie”.

    Omul asta mi se pare unul din cei mai onesti si curajosi oameni care au condus vreodata Romania, chiar daca era un pustan pentru politica. Dar…ce mai conteaza, cand putem sa porcaim putin ?

    Eu ma gandesc ca altii in locul lui s-ar fi cacat pe ei daca ar fi trebuit sa ii infrunte pe sovietici cu Armata Rosie in Romania. El a facut-o. Asa cum a putut atunci. Si i-a infruntat si pe comunisti…nu mai intru in detalii…cauta si tu intr-o carte de istorie.

    Si daca Duda e un mascarici, trebuie sa extinzi aprecierea si asupra lui Mihai ?

    00
  20. Asta e genul de articol pe care nu are curaj sa il scrie nici un ziarist in RO , oricare coae ar avea. Bravo, e super! This is the power of blogging.

    In completare,
    merge asta:

    00
  21. am ratat sansa sa frecam cu totii duda 5 ani…
    trist, ce sa zic
    sa speram ca se pregateste naty, opre si, cu voia dumneavoastra ultimul pe lista, chucky

    00
  22. Eu pe el doream sa-l votez. Acu’ nu ma mai duc deloc la alegeri

    00
  23. Poate Patriciu sa-i fi spus ceva, nu Base ! Ca acum electoratul lui se duce in mare parte la Antonescu si putin la Geoana.

    Lui Base ii convenea sa candideze Duda, la fel si lui Geoana.

    00
  24. Pai cand a vazut ca e greu si-a bagat picioarele. Mai bine asa, decat sa bage tara in gard, mai mult decat e acum.

    00
  25. Am avut placerea de a-l cunoaste pe Radu,este ( din pacate) un om mult prea elegant pt.romania.Democratia este ,printre altele,posibilitatea de a avea ceea ce doresti,lucru de care va folositi din plin:)

    00
  26. Oare cine-o fi scris articolul Zoso, sau cel / cea care-i ţine locul? Mi-aduce aminte de articolele din defuncta „România Mare” a tribunului europarlamentar. Asta nu este o laudă.
    Tot respectul pentru opiniile tale despre regalitate, dar, scriitorule, printre „relicvele care mor de dorul pupării lăbuţelor fostului suveran jucărie” se pot număra şi rudele tale. Chiar le doreşti sfârşitul?

    00
  27. Cine-stie-ce i-a spus Base! In mod sigur il are cu ceva la mana, ca nu se retragea doar de of-ul scorului sau a tarii care nu-l merita!

    00
  28. mopje: +1. subscriu. Si citesc aceasta postare si ma cuprinde amaraciunea, pentru ca din prea multe puncte de vedere Duda reprezinta exact ceea lipseste marii majoritati a clasei politice din Romania. Si honey, nu, nu ma refer la monarhie.

    Oricine ai fi tu, blondo, esti praf. Mai documenteaza-te si nu te lasa influentata de discutiile tuturor babelor din tramvaie.

    00
  29. Nu a fost cel mai bun candidat pe care-l aveam la functia de presedinte, dar ar fi fost o solutie (cat de cat) viabila. Pacat! E prea gentleman pentru a se porcaii in tara asta de rahat, da` e a noastra si avem presedintele pe care-l meritam… Base. Pe cat facem pariu ca iese marinelul din primul tur?
    Hai sariti la gatul meu, strangeti-l tare si scuipati-ma electronic ca doar asta stiti sa faceti cel mai bine. Suntem un popor prea prost pentru a vedea un adevarat OM care ar fi incercat sa schimbe ceva in tara asta. Mi-e rusine ca sunt roman, dar ma complac in jegul asta de tara pentru ca o iubesc prea mult si e prea frumoasa. Mi-a zis-o un strain: „Romania e o tara frumoasa daca stii s-o privesti cu inima si ochii inchisi.”
    Ar trebui sa cerem o rubrica pe buletinul de vot: „Nu ma reprezinta nici un candidat” si fac un alt pariu ca numarul celor care s-ar prezenta la vot ar creste.

    00
  30. clar a fost aranjat totul, inclusiv participarea si retragerea lui….si aia il tine penca se zice ca o are mare..dar dc trebuie sa se dea print?cind se stiu originie sale modeste..plus ca a venit la fiimea la scoala impreuna cu principesa margareta si cretinul de duda a PRETINS sa i se spuna alteta regala si sa i se vorbeasca doar in germana…oare de ce uitase romana?

    00
  31. Zosa, sau cine oi fi, cu articolul asta ai dat cu copita in galeata!

    00
  32. @mopje

    -1

    Elegant pe dracu!
    Tu ai citit https://www.romaniaregala.ro/? Ti se pare elegant?

    *Este, de asemenea, absolvent al Colegiului George C. Marshall din Germania (2003) *
    Asta a fost seminar de 6 zile, a scris toata presa (maniplata de Basescu, care credea ca ii ia Radu votantii…)
    Unde e eleganta?
    In formulare?
    las-o-n pla mea…

    00
  33. postul asta ar sta la loc de cinste pe blogul lui badea. vad ca aveti si puncte comune….nu inteleg de ce esti asa suparat pe el, ca in unele vad ca va cam atingeti.

    sincer, ma asteptam la mai mult de la zoso.ro

    00
  34. sa fim seriosi, principesa era frumoasa in tinerete, si e si acum, pentru varsta ei.

    00
  35. oare cati bani a primit sa se retraga?

    00
  36. @Kramer Spui „Asta e genul de articol pe care nu are curaj sa il scrie nici un ziarist in RO , oricare coae ar avea”

    Nu e vorba de „coae” aici, ci de responsabilitate, de posibilitatea de a fi dat în judecată pentru ce scrii. Eu pot să fiu de acord cu acest post (chiar sunt) dar ca jurnalist la Adevărul, Evz sau Romania Liberă, Jurnalul Naţional sau Cotidianul… nu mă pot exprima în acest fel. D’aia s-au inventat blogurile, pt ca oamenii să refuleze pe undeva. Dar cum au existat ziarişti condamnaţi pentru calomnie, în state europene şi civilizate, va veni şi rândul bloggerilor. Şi asta nu înseamnă neapărat atingerea libertăţii de exprimare…

    00
  37. cu Duda ai dreptate; cu Regele Mihai esti nedrept…

    00
  38. Iarasi bagam in fata gandirea clasica: „meritam presedintele pe care-l avem”. Fuck my life, nu exista asa ceva. Presedintele n-are ce sa caute la balciuri campenesti prin tara. Datoria lui e sa reprezinte tara in afara, sa se implice in politica externa si sa taca din gura cand e atacat. Sunt destui purtatori de cuvant care pot raspunde pentru el. Pe cand noi avem exact opusul acestui ideal. Daca mergi la vot cu gandul „atat putem, pe asta-l votez” mai bine stai acasa si freaca menta.
    De asta suntem curu Europei si n-avem niciun pic de influenta in afara.

    00
  39. Cel mai bun candidat, singurul care ar fi schimbat ceva, un om prea elegant pt. Romania, bla bla, bla blaaaaaaaa… De ce s-a retras? De prea mult caracter? A, ca nu mai suporta mahaligismul unei campanii electorale…aha. De parca asta ar fi prima, si n-ar fi stiut de la bun inceput cum e prin Land of Miorita…
    Hai, mai, ma lasati cu candidati de-astia fara sens? Mai ramane vamaiotul ala/Greenpeace/Save the planet/Post-hippie, n-am idee cum il cheama…
    Si-ala e un onest si toate cele…ok. Bun…si? So fucking what? Ala sa-mi fie mie presedinte? Hai sa fim seriosi. Viata reala™. Pe asta o traim noi. Si da, nu am cu cine sa votez. Si da, in turul doi voi vota din nou cu cel ce mi se pare mai putin scarbos. Nu cu cine VREAU sa votez. Votez ca sa nu „iasa ala rau”. Totul e simplu.
    M-am scarbit de ani buni de „Romania electorala”.

    00
  40. Zoso, nu mai lasa toate tutele sa scrie pe blog.

    00
  41. ce-a fost ma mihai? un amarat ordinar si un tradator. si duda nu e decat un parvenit mincinos.

    hai nu va mai cacati pe voi. chiar va imaginati ca se mai poate sau mai vrea a se schimba ceva? deschideti draq ochii aia mai mari si vedeti imaginea de ANSAMBLU

    hai pa

    00
  42. @karmapolice,realizeaza te rog ca este absurd ceea ce spui,mult prea deplasat chiar si pentru o sedinta de tarot.

    00
  43. ba eu nu inteleg un lucru. de ce trebuie sa te legi de numele lui daca vrei sa il faci de kkt pe cineva? ia-te de ce a facut el, de actiunile sale. Parerea mea e ca v-ati uitat toti la Cronica Carcotasilor cand au ras Huidu si Gainusa de numele lui si de atunci imitati si voi cu „duda” si cu „dudele”. Fatuca care ai scris articolul asta daca tu ai avea un nume interpretabil ti-ar conveni sa radem si noi un pic de numele tau?

    00
  44. NOU
    #45

    Oricum Radu Duda a participat la prezedentiale doar de „duda lelii”. De fapt, chiar era nevoie sa-si faca publicitate pentru casa regala ?

    00
  45. NOU
    #46

    Oare de ce unii ajung sa fie actori ratati, ofiteri activi (doar cu uniforma) si slava domnului conducatori de tara retras din cursa. Asta mai trebuia. Inca o meserie inutila pentru acest domn.

    00
  46. tipul mi s-a parut grotesc din totdeauna….un personaj horror de ala de circ…..vreti un presedinte adevarat : VADIM ;)

    00
  47. E mare lucru sa treci de la exercitii de imaginatie la exercitii de imagine. Cred asta era si ideea cu candidatura. Nu sunt prea sigur, insa, de rezultat.

    00
  48. sa vedem acum daca va face vreo alianta pentru a vinde cei 12% pe care zice el ca i-ar fi avut :)

    00
  49. NOU
    #50

    aprob !

    00
  50. cacatu de romania a fost mai ok ca niciodata cand eram regat .Mihai avea 20 de ani cand conducea rromania,cati dintre noi puteam face ceva la varsta asta..in fine.de ce sa avem ca presedinte pe cineva care mai este [utin respectat in lume si stie in afara de limba romana inca o limba sau doua straine destul de bine.o sa avem iar un comunist mai mic sau mai mare .suucesuri tutulol

    00
  51. Sunt curios ce au vazut partizanii lui Duda in omul asta? Ce merite are, ce a realizat, de ce ar fi fost el salvarea Romaniei? Ca e „finut|? WTF, stiu multi indivizi finuti, si aia sunt buni de presedinti?

    00
  52. @PigBrother: Si Mircea Solcanu e foarte finut.

    00
  53. Un finut(a) de la acasatv, evident.

    00
  54. @Motanes

    Nu cred. Sau ma rog, tine de natiune.

    Contraexemplul meu favorit este articolul demential al lui Johann Hari din THE INDEPENDENT la 6 zile de la moartea lui John Paul II. (apr 2005)

    Si nu i s-a intamplat nimic, il gasesti si azi la The Independent.
    Sau ce, nu si-a permis Vaticanul sa il dea in judecata?

    History will judge the Pope far more harshly than the adoring crowds in Rome

    00
  55. ca veni vorba si intrarea lui in „politica” cat si iesirea au fost la fel de penibile. dar la ideea unora de mai sus subscriu: chiar nu avea sens sa faci comparatie intre cei doi.

    00
  56. @Kramer, foarte tare articolul din The Independent.. Ziaristul vorbeşte documentat, nu foloseşte aprecieri subiective. El vorbeşte acolo unde alţii au ales să tacă şi ăsta e curajul. Curaj nu are cel care foloseşte injurii ci acela care vorbeşte despre fapte reale pe care nimeni nu are curaj să le puncteze.

    Mulţumesc de recomandare. Nu mai citisem de mult un articol virulent fără să fie injurios. Da, asta nu-i iese oricui.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile