Proștii vor să fie apărați…până când nu mai vor…

Am stat și m-am gândit azi la situația asta. Pe scurt, 90 familii cer racordarea blocului la utilități, bloc construit ilegal, iar justiția le dă dreptate.

Prima fază e că oamenii vor să fie apărați de propria prostie, până când sunt puși în situația de a fi apărați de propria prostie. Și atunci nu mai vor. De unit și dat în judecată pe cel care i-a dat țeapa nici vorbă.

Pe lângă asta, statul ar trebui să se îndrept împotriva notarului și ălora de la ISC, dacă e cazul (îmi e neclar dacă blocul are recepția făcută). E nevoie de câteva exemple și în domeniul ăsta pentru a mai frâna țepele.

Mă gândeam că ar fi normal și logic ca statul să le refuze servicii, dacă și ei refuză sa înțeleagă că ăla e un bloc ilegal. Să îi pună să semneze că nu vor pompieri sau asfalt. Dar după aia ar trebui să facă asta și cu restul care și-au luat apartamente în câmp și se plâng că nu au utilități.


Partea care doare cel mai tare este când îmi dau seama că, dacă aș fi încercat și eu schema asta, aș scrie textul ăla din pușcărie. Cumva, pe mine m-ar fi prins înainte să termin apartamentele. Cumva, la mine notarul ar fi respins tranzacțiile când ar fi văzut că nu au autorizații. Și tot așa.

Dar…

Dacă ăla care a construit a găsit un notar corupt/binevoitor, poate găsesc și eu unul. Dacă pe ele nu l-a prins nimeni, poate nu mă prinde nici pe mine. Dacă el a putut mitui totul până la final, poate pot și eu. Hai și eu.

A doua concluzie pe persoană fizică e asta: bă, se construiesc ditai blocurile ilegale și nu le vede nimeni și eu am tras o bășină și gata vine garda la poartă? Păi cum e asta?

bricolaj-43

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

62 comentarii

  1. Asa e cand ai blog…

    00
    • Cum ziceam la o postare anterioara: in Constanta, cred ca 90% din blocurile construite dupa 2010 au mai multe etaje decat e scris in autorizatia de constructie. Daca au autorizatie.

      00
    • Banc: „Bill si John jucau tenis in fiecare zi.Bill il batea mereu pe John.Dar intr-o zi vine John si il bate la 0 pe Bill.Nedumerit, Bill il intreba cum a reusit sa castige.Acesta ii raspunsese ca s-a inatalnit cu pestisorul de aur.Dar trebuia sa vorbeasca tare pentru ca nu auzea prea bine.Se duse Bill la pescuit si prinse pestisorul de aur.
      -Sunt pestisorul de aur .Iti voi indeplini o dorinta.
      -Ok, as vrea un munte de aur.
      A doua zi Bill si John jucau iar tenis.Bill ii spuse lui John:
      -Dar pestele ala nu aude bine deloc.I-am cerut un munte de aur si mi-a dat un munte de taur.
      -Pai stiu,eu am cerut sa fiu tare in penis si ma facut tare la tenis.”

      Asa și zoso… „vreu cel mai tare bloc”… și s-o trezit cu blogul..

      00
  2. ma frustreaza astea care vor spiralu’ mare ! :)

    00
  3. ‘Șmecherii fac ce vor, fraierii fac ce pot, stau pe loc, n-au deloc.
    Smecherul face de toate, fraierul doar ce poate’, închei citatul.

    00
  4. Blocul asta e pe o strada de langa mine, e din lot cu ala care a ars acum 3 ani pe Iordache Nastase(tot ruina e si in ziua de azi), „dezvoltatorul” a turnat vreo 5+ blocuri in locul unor case batranesti

    00
  5. Daca notarul a facut contracte de vanzare-cumparare (nu antecontracte/promisiuni de vanzare) atunci ar fi trebuit sa existe CF (extrase pentru fiecare apartament). Asta ar fi insemnat ca blocul a fost intabulat in CF si dezmembrat pe apartamente. Asta inseamna ca la CF ar fi trebuit sa fie depuse niste documente eliberate de niste institutii (ISC, primarie). De ex., PV de receptie finala a cladirii (semnat de Primarie).
    Pe undeva filmul e intrerupt.

    00
    • Nu era ceva asemenator si la aia de la Constanta? ultimul etaj parca nu exista in proiect.
      Oare cum l-au vandut?

      00
    • Ultimul era etaj tehnic, cu retragere. Și pe fraieri i-a aburit că au terasa mare, dar scriptic (legal) apartamentele lor nu existau.

      00
    • cu forța l-au vândut!
      Sunt convins că au venit efectiv persoane care să se roage de dezvoltator să le dea la ultimul etaj, mai ieftin, ce dacă nu are încă actele gata? Lasă că doar o să ne descurcăm noi, da mai lasă doo mii la preț să-mi iau și eu o mașină!
      s-au găsit lacomii potriviți de ambele părți ale contractului și cred că doar nouă ni se pare că nu au obținut ce au cerut!

      00
  6. Aia e Pamela anderson in tinerețe?

    00
  7. L-ai fi scris din pușcărie eventual dacă nu decartai niște mărunt.

    Nu sunt atât de degrab’ aplicători de lege cum crezi, e vorba doar de a te prinde în ofsaid pentru a fi loc de șpagă.

    Și eu credeam uneori că vai ce șmecheri sunt unii ce fac. De fapt e doar tupeu și când vin băieții în vizită vorbește cu ei pe șleau, cât vreți și în cât timp?

    00
  8. Alooo voi traiti in alta lumeeeee!

    Totul e pe spaga si linie de partid.
    Politia locala e cea care e la “disciplina in constructii”.
    le stim intelectul si dorinta de spaga.
    Nici nu stim dc a fost notar, sau antecontract intre parti.
    Si asa, poate a fost antecontract la notar, unde dezvoltatorul s-a jurat pe rosu si pe proprie raspundere (sa moara ma-sa moarta) ca va intra in legalitate, asa sa-l ajute Dzeu.
    Acum blocul e sus, dezvoltatorul lipsa si banii nu mai sunt.
    Problema trebuie rezolvata si nu rezolvi nimic refuzand sa o rezolvi. Ea exista, oamenii aia respira si sufera.
    E un circ absurd, iar Mucusor e un trist.
    Nu am boletin de Bucuresti, dar am votat USL.
    Acum regret. Sunt autisti total.

    00
    • Bag-o si pe aia cu „Firea mai facea cate ceva, parca si caldura era mai multa, USR a bagat orasul in faliment”

      00
    • Ma intreb ce v-a suparat asa cumplit la scrierea mea.
      Eu stiu despre ce vorbesc, voi doar va ofticati din spatele tastaturii.
      Eium Firea, te bucura?
      Dracu mai voteaza USR, o sa vedeti voi.
      Nicusor nu are suport nici macar de la USR! PNL se roaga de el sa isi dea odata demisia.
      Nimeni nu va vota initiativele sale, iar bucuretestenii raman captivi intr-o lupta surda.
      Nicusor pare sa vrea inca un mandat! L-ati mai vota?

      00
    • Autiștii boss, expresia asta te-a declarat retard funcțional, de acolo hate-ul

      00
    • @Bogumil, acum daca ne-ai spus ca tu stii despre ce vorbesti si noi doar ne ofticam din spatele tastaturii, atunci este altceva. Toata lumea iti va respecta parerea.

      00
    • Tu pari bucuresteanul tipic cu buletin de Popesti-Leordeni, Bogumil.

      00
  9. acolo e un lant infractional. blocul ala nu are receptie facuta, pentru ca receptia se face cand totul e gata, inclusiv actele pentru utilitati. inclusiv distribuitorul de energie face parte din infractiune. de aia nu va pati nimeni nimic. pentru ca sunt bagati toti.

    • my man

      00
    • Aia e lege relativ noua, nu se aplica pe vremea cand blocul ala se ridica pe NV.

      00
    • Cred că nu e nimic acolo de fapt.

      Ăia au dat banii cash, dezvoltatorul i-a anunțat că pot să se mute, nimeni n-a semnat nimic nicăeri.

      N-am găsit detalii, dar poate înjurăm și notarii degeaba, poate n-a văzut nici un locatar vreun notar la față, s-au bucurat că au plătit sub prețul pieței :)

      00
    • „mutați-vă, că actele mai durează, știți cum e statul român, se trage pe cur, niște nenorociți. da, suport eu curentul și gazul până e gata, ce naiba, oameni suntem”.

  10. Următorul proces de succes: Enel să înceteze să le emită facturi!

    00
    • „sunt alergic, să nu-mi mai trimită deloc!!!”

    • ei se judeca pentru certificatul de urbanism, fara el nu primesc curent. din toata povestea pare ca enel e singurul cu coloana vertebrala, ce nu inchide ochii la ilegalitati.
      probabil la inceput aveau curent ca organizare de santier, se mai prelungeste el dar ala nu e vesnic.

      00
    • Timp de nouă ani a fost legat la contorul unui garsoniere din alt imobil. În urmă cu câteva luni, în momentul în care furnizorul de electricitate a depistat instalația periculoasă, a tăiat curentul.

      Nouă ani să își dea seama că într-o garsonieră se consumă curent cât pentru 90 apt! Ăștia nu cumva au fost vedete și pe la știri la un moment dat? Sau e doar unul din nenumăratele cazuri la indigo?

      Primăria Sectorului 5 le-a împrumutat un generator pentru a avea curent. La acesta sunt legate doar 25 de locuințe din cele 90. Restul locatarilor au generatoare mai mici pe care și le țin pe balcone sau și-au tras câte un cablu de la casele din zonă.

      Mami, mami, ce zumzăială și aer curat tre să fie acolo. #bucurești

      00
    • Mami, mami, ce zumzăială și aer curat tre să fie acolo. #bucurești

      ieși pe geam și fumezi o țigară și te feliciți pentru alegerea făcută. după care fuga 5 ore până la Bușteni.

    • @ionut, totul a fost realizat cu ajutorul cuiva de la Enel.
      1. Daca aveau curent electric ca organizare de santier, tot nu trebuia ca acest lucru sa dureze 9 ani pana sa se sesizeze.
      2. Daca erau legati de la o garsoniera din blocul de langa, cineva de la Enel a montat un bransament suficient de puternic in garsoniera aia, bransament care sa sustina 90 de apartamente.

      00
  11. Va zic eu cum se „stinge” de obicei o magarie de genul asta. Blocul avea 4 etaje si acum are 6 etaje ? Dar cine a semnat receptia ? Gigel de la primarie ? Facem proces verbal si ii taiem 5% din salar 3 luni sanctiune lui Gigel, sa nu se mai intample ! Gata, s-au luat masuri disciplinare, blocul e acum facut, vandut, nu ai ce sa faci. :)

    00
  12. Citesc titlul, dau click să văd proşti şi dau de una care nu foloseşte echipament de protecţie când dă găuri cu bormaşina. Ce proastă.

    00
  13. NOU
    #38

    Notarii nu au absolut nicio responsabilitate – singura responsabilitate in cazul unei CF o are cadastristul (cel ce face cadastrul) si poate OCPI-ul (Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara). Notarii sunt cea mai smechera uniune profesionala din Romania, foarte multi bani, absolut nicio raspundere, absolut nicio cerinta de munca. Absolut oricine poate fi notar deoarece nu exista notiunea de raspundere, munca unui notar poate fi orice si oricum, oricui. Fara ei si cu ei este absoult totuna. Daca nu v-ati prins pana acum, v-am luminat eu! Este prima profesie care poate fi inlocuita cu un PC fara nicio problema.

    00
    • Nu e chiar nici o raspundere. Am un prieten care cu asta se ocupa: printre altele, baga notari, avocati, functionari la puscarie. Stiu cel putin 3 notari care s-au dus pe copca. Bine, ca ar fi fost cazul sa fie mai multi, nu contest. Dar macar el isi face treaba. Spre deosebire de altii.

      00
    • Maine-poimaine, bagi in aceeasi oala judecatorii, avocatii, procurorii. Ce mai, da-i dracului pe toti, cate un AMD in locul la fiecare si gata.
      Nu sunt cei mai destepti sau capabili notarii, dar au o groaza de raspundere si pentru orice greseala minora raspund cu dreptul de practica si libertatea.

      00
    • Absolut oricine poate fi notar…. vreau și Io boss da n-am nicio rubedenie notar, ce zici am șanse?!

      00
    • Ia incearca tu sa ajungi notar si sa ne spui si noua cum este

      00
  14. Exista un alt semn de intrebare. Proprietarii au intocmit PV de predare-receptie la momentul intrarii in posesie? Pentru ca in conformitate cu legislatia actuala, partile implicate (vanzator – viitor proprietar) trebuie sa incheie un astfel de PV in care se mentioneaza toate problemele constatate la momentul intocmirii acestuia.

    00
  15. Si uite asa romanul trebuie sa fie specialist in toate….in constructii si in autorizatii, cand isi face familie, in ginecologie apoi cand isi duce planta ca nu ii mai curge sange, in mecanica ca sa nu se trezeasca ca trebuie sa schimbe motorul la fiecare schimb de ulei….Apoi tot noi am dori, o tara ca afara….

    00
  16. Daca e tot asa mare taraboi,nu ne lumineaza nimeni sa aflam cine a construit/vandut blocul,ce fel de contracte s-au facut(promisiune de vanzare cumparare),a mers cineva la notar,ce notar,cine ce a semnat….

    00
    • Crezi ca se doreste? Nici aia din media (TV, radio etc.) nu isi vor bate capul cu asa ceva. Plus, ca s-ar putea sa supere anumite persoane si e mai bine sa dormi linistit in patul tau.

      00
  17. Oare ce putere instalată are în contract garsoniera aia din care și-au tras fir restul apartamentelor? 5,4 kW?
    Oare cât îi vine factura lunar? Ce zice Enel? „aaa, e OK, minează criptomonede”

    00
    • 5,4 kW este putin, aproape acopera o masina de spalat si un aragaz + cuptor pe inductie! 5,4 kW nu este ceva wow! Eu am la o casa cu 3 camera 9kW putere instalata!

      00
    • Cip, am dat exemplul meu, așa am in contract, apartament 3 camere în Brașov.

      00
    • In poza respectiva de pe stire se vede si 3 pete de fum, oare acolo a fost instalatia care a bubuit de 3 ori? Tot in poza cu blocul se vede cos de centrala, gaze cum de au?

      00
  18. Asta e diferenta intre tine si un smecher/dezvoltator/hot, ca tu zici “poate” nu ma prinde pe cand el pleaca din start cu ideea ca nu il prinde nimeni. El stie unde sa umble si cu cine sa vorbeasca. Stie ca e posibil. Nu e prima oara cand da teapa. Stie ca face ce vrea el si nu misca nimeni niciun deget in dreptul lui. Asta e romania noastra draga.

    00
  19. Stati ma nitel. Ca, confundati. Ca sa iti poata emita ATR-ul (aviz tehnic de racordare) enel are nevoie de CU (certificat de urbanism). CU este un act de informare in principiu. El nu inlocuieste o autorizatie. Nu are valoare juridica, iar neemiterea unui CU este contraventie (asa zice legea). Nu avea Nicusor de ce sa zica „nu iti emit” ca blocul este ilegal. Apoi prin ATR-ul ala eliberat de electrica iti spune daca ai nevoie de AC (autorizatie construire pt bransament). In 99% din cazuri in mediul urban, electrica iti solicita autorizatie de construire pt a se putea executa bransamentul (trebuie sa ingropi brandamentul, deci sa spargi domeniul public) . Si aici putea sa isi intre in atributii primaria. „ca nu ai ac la bloc, ca nu s a facut receptia etc etc”

    00
  20. Nu stiu de celelalte utilitati, banuiesc ca e la fel, din experienta personala apartamentele pot avea absolut totul in regula chiar si neracordate la curent. Exact in situatia asta am cumparat un apartament, blocul era racordat la curent pe un singur contract al dezvoltatorului si ne impartea el luna de luna consumul cu niste contoare provizorii. Sunt inclusiv cu credit cumparate apartamente si daca era o problema sigur nu ar fi finantat banca.
    La noi a fost situatia ok ca in 5-6 luni s-a finalizat extinderea de retea si am fost recordati individual.

    00
  21. Fix ca situația cu creditele in franci elvețieni, ca musca la căcat s-au repezit
    De ce sa ne interesam noi sau sa fim precauți

    00
  22. „bă, se construiesc ditai blocurile ilegale și nu le vede nimeni și eu am tras o bășină și gata vine garda la poartă? Păi cum e asta?”

    Tu persoana fizica, n-ai pile dar acei dezvolatori au ?
    Asta este singurul răspuns simplu si la obiect.

    00
  23. Eu chiar nu vad nicaieri in articol ca un tribunal a decis amendarea primarului.
    De cand este ISC-ul justitie in Romania?
    Au dat o amenda pe care Nicusor o va contesta in instanta si probabil va castiga!

    00
  24. Cam tarziu sa mai vada cineva dar vin si eu cu o intrebare. Instanta obliga primaria sa dea certificat de urbanism, deci primarul sa semneze.
    Daca peste un timp se intampla o nenorocire, iar ancheta criminalistica sau cum ii zice, stabileste ca acel imobil nu ar fi trebuit sa aiba certificat de urbanism, cine raspunde?

    00
  25. Boss, cand tragi basini tre sa decartezi. Tu inca nu stii asta?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)