Giani Cărtărescu, unul dintre cei trei tipi care consumă prea mult timp la televizor în loc să își vadă de ale lor, are niște probleme:
Mi s-au întâmplat și lucruri care poate amuză. De pildă, când sunt luat drept altcineva, fiindcă intelectualii noștri sunt atât de puțini, încât par așa, un fel de hidră cu mai multe capete, toți sunt unul și aceleași pentru foarte mulți oameni. De pildă, mă aflam la Therme, mă relaxam puțin, înotam puțin, bazinul era plin de oameni și din spatele meu aud: Bă, uite-l pe Liiceanu!
Și altele.
OK, înțeleg cheia întâmplărilor, omul vrea să dea impresia că e muritor și se amestecă printre popor. Dar problema lui e alta: e un intelectual pe care oamenii îl cunosc fără să știe cine e, și oamenii nu știu cine e pentru că opera lui nu vinde. Cu regret, asta e realitatea. Dacă n-ar fi fost proastă, s-ar fi lăudat cu cifrele, dar nu ați văzut pe nicăieri asta, pentru că o carte a unui intelectual român se vinde în 2 sau 6 mii de exemplare. 6.000 exemplare la 20 milioane de oameni. OK, unii nu citesc, alții n-au bani, alții au cumpărat 1 exemplar și sunt 4 oameni în casă care l-au citit, dar tot e puțin.
Și e sinistru că te chinui 2 sau 4 ani la ceva și la final… 6.000 exemplare. Cum să știe lumea cine ești, cum să te aprecieze, cum să îți soarbă vorbele de duh dacă tu nu scrii pentru ei? OK, nu zic să te prostituezi și să scrii manele, dar parcă un pic de întoarcere la popor nu strică.
Da, urmează să scot și eu o carte, în care să dezmint tot ce spune Eftimie în cărțile lui.
Ba, uite-l pe Petcu ala care il are pe tac’su la bulau…
îl avea!
Acum il are pe frate-su ministru!
Ne-au invadat strainii astia!
A scris 3 carti si a iesit?
Vincent van Gogh a vândut un singur tablou în timpul vieţii.
Da, dar a castigat o groaza de bani din vanzarea urechii…
Van Gogh era bogat. Sau, mă rog, dintr-o familie de super-bogați. Pictura e o artă scumpă.
Nici Poe nu prea avea motive de lauda cu cifrele in timpul vietii. Aceeasi concluzie se putea trage si despre opera lui: daca nu era proasta, sigur i-o citea cineva.
intre poe si carta r. escu e un ocean
Poe e ursu ala din Kung Fu panda??
erwin, vlad, comparăm niște oameni care au trăit pe vremea când distribuția era greoaie, tipărirea greoaie, veștile despre diverse opere rare.
… cu niste oameni care traiesc in vremea cand distribuita e atat de usoara incat daca nu ai o editura mare in spate te pierzi in marea de lucrari lansate in fiecare luna.
Vestile despre diverse opere tot rare sunt daca nu stii ce, si pe cine sa urmaresti. Mass media nu prea le face reclama autorilor necunoscuti daca nu au o editura mare in spate.
Nu zic acum ca ar avea sens comparatia dar au fost destui autori contemporani care au intampinat piedici si in cazul literaturii de larg consum. A se vedea J.K Rowling vs. Stephenie Meyer vs. E. L. James, in ordinea inversa a calitatii literare a scrierilor.
ok. hai să o luăm altfel. câți romanticeri avem azi in românia?
Aproximativ jumatate din popendulatia Romaniei…
@Cristi:…daca nici Cartarescu nu are parte de reclama….plm…
imi aduc aminte si acum cum era prezentata „de ce iubim femeile” la Pro: zi de zi, la orice ora. o batea pe Sandra Brown in randul gospodinelor. dar daca materialul e prost…de ce ai continua sa investesti in el?
Adicătelea, ce face el greșit?
Că mai vorbește la tv? Că mai dă câte un interviu? Măcar așa avem ocazia să mai ascultăm ce îi trece prin cap și unui tip deștept…
@heisenberg: ce face gresit?! fix acelasi lucru pe care il fac si regizorii si majoritatea celor din industria filmului romanesc: produc doar pentru un cerc mic si cand li se spune asta pufnesc superior.
Păi da! Să scrie atunci un foileton, despre fata de la pagina 5. Dar pun pariu că și asta ar ieși super tare… și inteligibil doar pentru un cerc restrâns…
Cât despre filmele noastre, aici simt la fel. Sunt atât de pătrunse de realism că nu te mai lasă să visezi. Dar vezi că dacă citești Cărtărescu, o să iți dai seama că el e oniric pe alocuri… altă mâncare de pește…
@heisenberg: asa e…ca nu exista decat aceste doua variante: vulgaritate sau neinteles.
Ar fi interesant sa stim ce vremuri comparam si mai ales ce culturi. In epoca victoriana, de exemplu: distributia nu era greoaie, tiparirea nu era greoaie, vestile nu erau rare. Produsele culturale, insa, erau (mai) rare. De unde si succesul extraordinar al unor scriitori care produceau literatura usor de digerat, precum Dickens. https://en.wikipedia.org/wiki/Serial_(literature)
Nu stiu de ce, ca nu ma pot lauda cu o lectura intensa in ultima vreme, dar mai degraba il recunosc pe Cartarescu pe strada decat pe ala de a scris povestea cu Ramona.
Normal, Ramona „sucks” dar Cartarescu mult mai puțin. Ma rog si chestie de gusturi, si nu ma refer la ce suge Ramona!
cu oarecare rușine (dar nu prea mare, că n-am de dat raport nimănui), n-am mai citit nimic de cărtărescu de 25 de ani, de la nostalgia și levantul. adică nu orbitor, nu solenoid. ce e cert e că, prin prisma doar a primelor cărți, nu și a ultimelor, care ar întări și mai mult afirmația, probabil, în ciuda „singurei recenzii cinstite”, cărtărescu e chiar un scriitor mare. și, de bine de rău, chiar e citit, cu cel puțin un ordin de mărime peste acea cifră de 6000. din fericire. oricum, abordarea asta e cam ca a oliviei steer: nu mă pricep, dar îmi dau cu părerea.
Cartarescu e usor de remarcat pe strada …. daca este impreuna cu poeta Ioana Nicolaie, mi s-a verificat asta de doua ori.
O scrie, n-o scrie prost, dar cred ca e tare nasol sa fii confundat cu Mircea Badea.
Noul val de scriitori contemporani neaoși: Eftimie, Petcu si Cetin… ‘Ai de plm!
o să stai la coadă la autografe
L-ai uitat pe Godina!
am autograful lui godină, el a făcut actele la accidentul cu skoda
Arhanghelul lui Eftimie e o carte buna, lasati rautatile gratuite! Cetin si Petcu inca n-au livrat, dar nu stii de unde sare iepurele de aur
Ce intoarcere la popor…sa scrie cine are chef sa scrie asa ceva, foarte bine ca cartarescu scrie de-ale lui. Uite, scrie arhi. Scrie mai bine decat Dan brown, din care am reusit fix o pagina, dar mai prost decat coelho, noroc ca e interesanta actiunea la pompierul lui. Da’ stilu’ e asa, poporeano-naiv. Cringey, ca sa nu zic jenibil. Poate are noroc de un editor care sa-i rescrie si rearanjeze vreo 60%.
Ma da parca îl cheamă Adita Cărtărescu. Giani e unu Pleșu, sau gen
Cărtărescu este scriitor în limba română. Limba română este vorbită, mai bine sau mai prost, de circa 30 de milioane de oameni în întreaga lume. Dincolo de problemele economice enunțate mai sus, peste pragul ăsta de 30 de milioane se va trece foarte greu, prin traducere. Este aceeași problemă de care se lovește și filmul românesc și cam orice produs cultural captiv limbii.
Cred că singura excepție românească a fost Pupăza din tei, dar așa au răzbit internațional și Trololo și Gangnam style.
A doua problemă ține de societatea însăși și trendurile culturale pe care le urmează în prezent. Învățăm copilul cel puțin o limbă străină, preferabil două. Îi pregătim, pentru orice eventualitate, bagajele în caz că lucrurile se împut aici și trebuie să plece. Din perspectiva părinților, educația este mult mai pragmatică. Părinții oferă copiilor minimul necesar, așa cum îl văd ei, un minim în care literatura română contemporană nu își prea mai are locul.
Poate și de asta mulți scriitori trăiesc într-o lume a lor, în care chiar și un tiraj de 3-400 de exemplare înseamnă un succes și îi face să ridice pretenții la înmormântări cu onoruri militare. Adevărul e că scriitorii nu mai au aura din anii 70-80. Pe atunci, unii aveau, fie și local, notorietatea unor staruri rock. Aveau succes la gagici, acces la diverse facilități puse la dispoziție de Uniunea Scriitorilor sau de diverse inspectorate județene de cultură, mai aveau o masă la un restaurant sau o rudă de salam și un Kent pe sub mînă de la gospodăria de partid. Astăzi, USR nu le mai oferă mare lucru. Majoritatea sînt nevoiți să trăiască la mila pieței și a cronicarilor literari și să aibă neapărat un job. Singura care le-a rămas intactă după vremurile de glorie este vanitatea.
Mai sînt și alte aspecte, care afectează, în final, vânzarea de carte. Menționez în treacăt cîteva: cercul vicios al publicării și promovării (mulți scriitori trebuie să se plimbe prin țară pe banii lor, doar ca să promoveze un tiraj de 1000-2000 de exemplare), relația dintre edituri/scriitori și rețelele de librării (există taxe de raft ca în supermarketuri), intrarea sau nu în programe și manuale, modele greșite de marketing, lipsa ecranizărilor sau ecranizările fără lipici la public, etc. Multe dintre aspectele de mai sus se află într-un cerc vicios și, în final, autorul de carte, va vinde, cum spui, maxim 5-6 mii de exemplare dintr-un titlu.
Panait Istrati a fost tradus in pest 30 de limbi, in urma cu aproape un secol. A scris in romana si franceza de balta, invatata pe strazi. Saramago a scris in portugheza, a fost tradus in 25 de limbi si a luat Nobelul. In anul 2017, limba in care scrii nu poate fi o problema mai mare decat a fost pe la 1920 (pe vremea lui Istrati). Traducerile romana-engleza sunt neasteptat de ieftine. Mult mai scumpe romana-germana ori romana-franceza, dar rezolvabil. Asta cu romana e de grai inferior functioneaza doar ca o scuza de suprafata.
Karel Capek e un scriitor de limbă cehă, o limbă vorbită de maxim 10 milioane de inși (pe vremea lui, 3). Dacă ai auzit vreodată în viață cuvântul „robot”, o să înțelegi cât de greșită e povestea cu limba. Tot din aceeași țară mai menționăm pe ăla, Kundera, care a scris o carte numită „Gluma” în care vorbește despre scuzele pe care le au românii de tot evită succesul. Sau ceva de genul, n-am citit, mie îmi place mai mult Hrabal.
…….acum daca tot suntem in Cehia: „Osudy dobrého vojáka Švejka za světové války”*. A fost tradus în aproape 60 de limbi. În limba engleză există trei versiuni. Prima traducere apărută în limba română, publicată în 1935 de Editura Culturală „Doi bani”.
*Peripețiile bravului soldat Švejk de J. Hasek.
Traducerea în sine să zicem că nu este o problemă. Cărtărescu însuși a fost tradus în multe limbi. Dar ne împiedicăm de ce ziceam mai sus: neadaptare la o piață concurențială, marketing prost, politici editoriale proaste, comoditate, ș.a.. Și scriitorul român rămîne un artist, nu un business. De pildă, cîți scriitori români au un manager sau un impresar? Mă tem că niciunul. Vrei să îl aduci pe unul la un eveniment, și el se scuză că „soția nu a fost de acord”.
Nu e vina lui ca e cel mai citit scriitor roman in viata.
Da’ serios acum, cine citeste Cartarescu? Eu am citit doar „De ce iubim femeile?” si n-am simtit apoi nevoia sa mai citesc ceva din opera lui. E vreunu’ aici care poate sa se laude ca a citit 3 carti de-ale lui Cartarescu? Sa-l cunoastem si noi, si sa-l cinstim cum se cuvine…
Se pune daca am citit cele 3 volume din Orbitor? Ca-s groase.
da, am citit toate cartile lui de poezie, apoi nostalgia, travesti, orbitor, solenoid. am mai citit d-astea usurele- frumoasele straine, de ce iubim, ochiul caprui. nu am citit jurnalul (am rasfoit primul volum, pe vremea bookarestului la tnb si am vazut ca la 22 decembrie 89- sau poate era 13 iunie 90- ignora complet realitatea din jur, intr-un act de autoadorare care m-a cam ingretosat) si cartile de teorie literara. mi-a placut enorm ca tot ce am citit scris de el, dar acum vad ca m-am inselat. se pare nu mi-au placut si doar snobismul m-a facut sa cred ca mi-au placut.
tot asa era o fata acum vreo 3 ani care a scris un articol de mare succes in care zicea ca oamenii se impart in 2 categorii- cei carora le place smiley si recunosc asta si cei carora le place smiley dar nu recunosc.
De ce plm nu te iei de Gâdea, cel mai mare pastor în viață?! Are vreo câteva de milioane de cărți citite în fiecare seară
Tu ao 6000 de unici intr-o ora. La Therme cu tine!
n-am bani de therme, mă văd la paradisul acvatic cu frații corduneanu
Cartarescu este primul in Top 5 Humanitas 2010, cu circa 20.000 de exemplare vandute din „Frumoasele straine”.
In clasamentul pe autori de la Humanitas, Neagu Djuvara este primul, cu 40.000 de exemplare vandute in 2010, urmat de Mircea Cartarescu (33.000 de exemplare), Gabriel Liiceanu (16.000 de exemplare), Andrei Plesu (14.500 de exemplare), Ioana Parvulescu si Lucian Boia (cate 7.000 de exemplare).
„Cel mai bine s-a vandut „De ce iubim femeile”, in 100.000 de exemplare”, adauga Ciurea.
Si care e Cartarascu in poza cu purtatoarele de ie?
Oare de ce am impresia ca 99% din cititorii blogului de fata nu au citit nici o carte a lui Cartarescu si ca toate discutia e un pic fara sens ? By the way, Orbitor a fost tradus si in alte limbi. Iar tirajele cartilor din Romania sunt oricum infime, indiferent de autor.
Mie mi se pare ca batea altundeva.
Oamenii se cred inteligenti si epateaza ….”ah eu il cunosc pe asta, hai sa ma bag in seama”.
Oh well, uite ca nu il cunosti si faci gafe – mai bine stai in banca ta si lasa’ne pe amandoi in pace si asa nu trecem prin penibilitatea aia de moment.
tirajul nu spune nimic despre calitate. in niciun domeniu. sa nu confundam popularitatea cu valoarea, ca suntem oameni inteligenti.
apoi, arta e arta si pentru ca unuia ii place, altuia nu. asta este. am citit un interviu cu chirovici in care spunea ca daca in biblioteci ar fi doar capodopere, rafturile ar fi goale. as completa: daca in biblioteci ar fi doar cartile care se vand bine, ati citi toti sandra brown si rahaturi motivationale.
hai că suntem oameni mari și putem înțelege că, deși nu spune nimic despre calitate, spune multe despre valoarea autorului.