Să privim în viitor, la România după alegerile locale

PNL are puterea executivă și reprezentativă, dar pentru că partidul e plin de oameni hămesiți nu vor reuși să facă mare lucru, așa că alegerile de la anul nu vor fi PNL vs PSD, vor fi USR vs. PSD. PNL nu poate clama sub nici o formă că are nevoie de puterea parlamentară pentru a face chestii, pentru că problema nu e că România nu are legi, ci că nu le aplică. Da, sunt legi care sunt prost făcute și pot fi îmbunătățite, dar minim 50% din legi sunt bune și e nevoie să fie aplicate.

USR are șansa să captureze câteva centre urbane, unde oamenii sunt sătui de lideri corupți, problema e că oamenii propuși nu au meciuri și nu știu cum să pună problema în așa fel încât alegătorii să rezoneze cu ei.

Voturile luate de Iohannis nu înseamnă nimic la locale, pentru că acolo se votează un pic altfel. Și se votează în școlile alea unde cetățenii nu calcă, că sunt jegoase, și ei sunt de la oraș, chiar daca stau în Voluntari sau Corbeanca sau Florești.

Pe de altă parte, sunt zone unde oferta electorală nu există în afară de corupții locali. Ce primar să alegi în Florești sau în Domnești? Ca să facă ce? Să oprească toate construcțiile și să ceară respectarea legii? Să intre cu buldozerul în Prelungirea Ghencea, să lărgească străzile alea nenorocite? Să rupă toate barierele alea ilegale? Să condiționeze autorizația de construcție de cedarea străzii către primărie? Păi cine îl mai votează? Să promită că ridică mașinile parcate ilegal? Cine l-ar mai vota?

De aia la locale e mereu complicat și România nu se schimbă deloc la nivelul local. Că nimeni nu vrea schimbare de fapt. Doar din gură. Da, e nasol traficul, să renunțe alții la mașină, că eu am treabă cu toate 3 mașinile pe care le am. Să își mute alții zidul ca să fie 4 metri lățime pe stradă, că eu nu vreau. Să cedeze alții strada primăriei, și după aia mai vedem dacă o cedez și eu.

film-ray-donovan-26

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

73 comentarii

  1. USR va castiga cateva orase doar daca vor fi alegeri in 2 tururi. Si sunt convins ca PNL nu vrea sa schimbe legea. Sunt pe cai prea mari acum.
    Eventual sa fie conditie pentru anticipate, desi e greu de la 8% sa ai prea multe pretentii.

    00
    • La Constanta vor castiga sigur si e tot ce vreau. Sa-l vezi pe cacatu’ ala de Fagadau ce-a inceput sa iasa brusc pe strada sa stea de vorba cu oamenii sa le afle problemele. Pana acum nu l-a interesat!

      00
    • La Constanta e si greu sa NU castige Stelian Ion. Pesedeaua e pe tobogan si peleul nu are ce somitate sa prezinte ca si candidat. Pur si simplu le lipseste o figura de candidat.

      00
    • Făgădău vs Stelian, dilema constănțeanului de a alege între doi machidoni. Năstase vs Băsescu, etapa pe județ.
      Bă, dar români autentici, dacici, nu mai sunt la malu mării?

      00
  2. Romania nu are viitor.

    00
  3. Asta ca schimbarea incepe cu noi nu o intelege 90% din populatie. Si aia de o inteleg, nu vor sa o aplice.

    00
  4. Vor fi alegeri dintr-un singur tur si USR o sa iasa nasol. In Bucuresti, Timisoara, etc o sa ramana aceeasi satra de primari infecti ca pot iesi linistit cu un 20-25%.

    00
  5. Ca USR-ul sa faca ceva (sa schimbe legi sau sa le aplice) trebuie ca alegatori lor sa fie diferiti. Or, toti vedem in jurul nostru cum nimeni nu vrea schimbare cu adevarat.

    Responsabilitatea personala pentru lucruri este absenta total din discursurile politice, ca de, nu da bine sa ne luam de alegatori. L-as vota pe cel ce vine sa-mi zica: ba, Gogule, tu fa-ti partea ta de treaba (respecta viteza legala, ITP la masina corect, revizii sa nu cada piese de pe masina, etc.) si eu ca politician ma ocup sa fac posibil ca tu sa respecti legea (sosele bune, marcaje, parcari, transport in comun OK, controale pt a elimina pe Gigeii cu troace, etc.). Am dat un exemplu din domeniul auto, care e foarte indragit aici pe site. :)
    Toti politicienii vin si zic ca o sa faca si o sa dreaga, dar nimeni nu vine sa ne spuna ca si noi avem responsabilitati. Noi vrem doar drepturi.

    00
    • Pai speechul politicianului e voi stati linistiti, nu trebuie sa ganditi deloc. Lasa ca gandesc eu pentru voi si va rezolv eu problemele :). Iar dobitocimea (e un termen din popular nu va agitati) zice ah da, bine boss.

      00
    • „Toti politicienii vin si zic ca o sa faca si o sa dreaga, dar nimeni nu vine sa ne spuna ca si noi avem responsabilitati. Noi vrem doar drepturi.”…

      Poate o sa fii surprins, dar Emanuel Ungureanu, deputat USR, face asta.

      00
    • Da, Ungureanu e relativ OK. L-am vazut in niste interviuri. Dar, parerea mea, e ca exagereaza cu plangerile penale. Nu zic sa taca daca stie lucruri, doar ca mie asa mi se pare. Uneori e PR pe partea de penal. Unii useristi se activeaza la cuvinte cheie: penal, DNA, hotie :)
      E parlamentar, sa se lupte pt legi OK pe domeniul lui.

      00
  6. In primul rand parlamentarele ar trebui sa fie tinta USR istilor. Au nevoie de un test de guvernare daca vor sa conteze in orice alt context. Cand vii cu „Iesirea din criza nu este mandatul USR”, si alte perle din astea… numai incredere nu emiti. Altfel Barna a anuntat ca vor un candidat unic pentru Bucuresti. Vom vedea daca le si iese

    00
  7. cred ca asta e cel mai slab articol politic al tau.

    ” Și se votează în școlile alea unde cetățenii nu calcă, că sunt jegoase, și ei sunt de la oraș, chiar daca stau în Voluntari sau Corbeanca sau Florești.”

    Vor sufleca USR manecutele la camasi si vor merge in zonele alea? computer says no…

    usr e plin ochi de strategi, de visatori, oameni de „big picture”, ei nu vor sa se murdareasca pe maini. bine era unu, nicusor, da l-au dat afara.

    Locale vor fi PSD vs PNL, parlamentarele e locul unde USR joaca, dar si ultima sansa de a demonstra, ca burta bate principiile si usr au si ei hamesitii lor.

    00
    • Cine l-a dat pe Nicusor afara? N-a plecat singur?

      00
    • L-au dat așa de tare afacă, că acum îi susțin candidatura la PMB.

      00
    • zi stefane, ce stii in plus:
      „USR se va întruni în Comitet Politic pe 30 noiembrie pentru a modifica statutul partidului, astfel încât formațiunea să poată susține și candidați independenți la alegeri, respectiv pe Nicușor Dan”

      1. nicusor nu e membru, si nu are intentia de a fi;
      2. nicusor nu e candidat, cel putin nu inca.

      Despre ce vorbim?

      00
    • Nu știu nimic în plus. Barna a declarat aseară că alianța lor va alege între cei doi pentru candidatura la PMB. Deci am presupus că nominalizarea lui Nicușor Dan din partea USR e doar o formalitate. Atât știu.

      00
  8. Cateodata depinde si de om nu doar de partid. Vezi Ciugud, Turda, etc.

    00
    • Oradea Cluj, Ghioroc (nu stiti da cautati sa vedeti)
      Eu daca as fi primar in primu an as taia si spanzura, i-as largi soseaua ai lu Zoso, si dupa 3 ani doar flloricele gazon, curatenie, asfaltari in anu 4, ca uita romanu ca a fost prost si se invata cu binele si tot pe mine ma voteaza ca uite ce frumos arata orasu.
      Asta ca Fie-rea s-a apucat de rondu de la Cora acuma, si toarna betoane pe ploaie, ca vin alegerile la anu si nu are ce arata, da timp de 3 ani cresteau copaci pe acolo, da-i draq de suburbani, ce cauta in oras?
      Sau in pantelimonezia und locuiesc unde nu exista asfalt, primaru nu exista, nu se intampla nimic, Sos Biruintei e un canal imens de noroaie pe o banda blocata tot timpu…Probabil la anu vin asfaltarile…

      00
    • Este vorba de oameni fiindcă nu primarul a întocmit dosare pentru finanțare.
      Bineînțeles că este nevoie de o persoană care să dea tonul.

      00
  9. La cum sufla vantul acum, la anul vor avea majoritate parlamentara si guvern pnl + usr si vor avea si guvern. Din momentul ala trebuie sa puna osul la treaba, sa lase gargara cu „psd e de vina pentru orice” si sa faca lucruri pentru ca daca nu misca nimic( ma refer in primul rand la infrastructura) atunci in 2024 sigur castiga psd parlamentarele….. si sper ca in guvernul de la anul sa nu mai gasim persoane de genul turcan, orban sau orice nume care e in politica de 20 ani, frate, ai n mandate in parlament si n ai facut nimic!!! Du te si fa altceva !!

    00
  10. Romania, nu vrea schimbare vrea doar o spoiala care sa semene a schimbare si cam atat. Pe blogul lui arhi am spus ca as vrea ca presedintele ales sa-si asume un obiectiv mare:, pana in 2024 sa nu mai fie toalete in fundu curtii. Si inainte sa stam in clisee si sa dezbatem ce si cum, poate e timpul sa rezolvam chestii simple ca:
    1. In Romania sa nu mai existe toaleta in fundu curtii.
    2. Apa de la robinet sa fie potabila nu gluma cu clor pe care o ai acum.
    Noi de aici plecam si asta ar trebui sa fie tema oricarui partid serios la locale. Odata rezolvate aceste probleme ultra-bazice putem vorbi de revolutii in trafic sau autostrazi.

    00
    • 2. Asta îi pierdută de la bun început.

      00
    • Legat de cazul 2, rog a se urmari interesantul caz al municipiului Slobozia din judetul Ialomita, unde apa de la robinet nu este potabila cam de acum 10 ani. Gurile rele, spun ca primarul Gabi Ionascu care a facut schema asta, ar fi in carti pentru alegerile din 2020.
      Cam asta e Romania cu care ne mandrim si sunt sigur ca nu e singura localitate din Romania cu aceste probleme. Asa ca alegerile locale din 2020, trebuie sa fie de nevoi primare si cum se pot acoperi ele in urmatorii 4 ani. Numai asa, Romania chiar va avansa si se va moderniza.

      00
    • Daca ai scris la grasan pe blog, sigur o sa se intample!

      00
  11. Colegu’, primarul din Domnesti face treaba :D „nu ca altii”

    00
    • face o laie, daca circuli cu masina prin domnesti pe strazile din spatele singurei sosele cu 2 benzi care s-a inventat acolo, schimbi de 3 ori pe an sistemul de articulatii al masinii, noaptea e sat fara caini si iluminat public, canalizare ciuciu, transportul public tot cu harabaiele alea infecto-sinucigase se face? tot una la 30 de minute vin? nu mai spun de ghetourile de case din spatele soselei principale, alea pe unde n-ai loc sa treci doua masini in paralel, n-ai trotuar, n-ai spatii verzi, doar colectivitati de cocalari cu ifose

      00
  12. Care e treaba cu Princess? Văd că ai șters articolul.

    00
  13. Apropo de legi care nu se aplica…

    Ma duc la Primarie, zic doamna statia de autobuz X nu are voie sa fie pe o strada cu o singura banda pe sens. Trebuie sa facei alveola, sau sa mutati statia. Vedeti normele tehnice din 2017. Ei: pai asa sunt toate statiile. Doar nu ne apucam sa modificam PUZ-ul.
    Zic: da’ cand il modificati, atunci cand autorizati cate o constructie ilegala, si va luati spaga? Nici macar nu am reclamat „toate” statiile din oras care nu au alveola, ci doar pe aia care e pe strada cu o singura banda pe sens.

    Alta: ati facut locuri de parcare la marginea bulevardului, si ati ingustat banda 1 mult sub limita minima prevazuta in norme.

    Sau: vulcanizari autorizate fara spatiu de lucru (schimba roata masinii in strada, pentru ca de ce nu?)

    00
  14. Sa vina diaspora acasa acum zic.

    00
  15. USR/plus va castiga Primaria cu Voiculescu. Pnl posibil sa se alieze cu usr plus si va iesi alianta asta.

    00
    • Dacă o să candideze și Nicușor Dan și Vlad Voiculescu la primăria Bucureștiului, e cam greu. Trebuie măcar să renunțe unul la primăria generală și să ia un sector. Sau un alt oraș. Cum ar fi Craiova, cât e încă albastră :)

      00
    • A declarat Barna ieri că alianța va avea candidat unic, Nicușor Dan SAU Vlad Voiculescu. Dpdv, ND la PMB și VV la Sectorul 1 ar fi soluția în acest caz.

      00
    • Sordan e un cal mort. Cine a mai auzit de el in ult 3 ani?!
      In plus, si-mai luat-o de la Fierea in 2016, sa nu uitam.

      Deci Voiculescu. Dpdv😁

      00
    • Probabil ND vz fi sustinut la PMB.
      La S1 singura varianta e Clotilde Armand.
      De ce Vlad Voiculescu cu experiența din Min Sănătății et comp ar alege sa candideze pentru primărie? Care e logica? Nu ar fi potrivit pentru Min Sănătății?

      00
  16. Ba serios, ce plm aveti toti? Hai ca pe cetin.ro e plin de PSD-isti, dar aici? Waaah waaah Dancila a luat 22% ce de prosti in tara asta. Waaah waaah Iohannis a luat 66% dar nu e mai breaz. Waaah waaah oricum iese PSD la anul. Pai hai sa ne aruncam de pe un pod zic, ca degeaba mai traim.

    00
    • Nu mai iese nici un PSD pe viitor…PSD e pa.

      00
    • Da, mind fuck pe cetin. Probabil ca tot isi afiseaza prietenia cu ala de la cluj, sau de unde e…

      00
    • momentan pesede e ca Jeana, se transforma doar nu credeati ca toti hotii si distrusii sunt din pesede? sper ca nu erati atat de floricele pe campii.
      Cel mai probabil prin spate se vor face translatii catre celelalte partide si se va baga capu la cutie o perioada, da dupa locale ca sa se vada cum pica votu.
      Sa nu uitam de toti penelistii de vaza, gen Blaga, parerea mea e ca e timpu pentru un pas in spate, momentan pnl are tot si presedinte si guvern, sanse mari ca la locale sa ia mult, acolo sunt banii si dupa mai vedem. Romanu are ram putin si prost.
      A si sa nu uitam , desi nu sunt rasist si sunt jumate oltean, cea mai proasta natie sunt oltenii pana si moldovenii au votat albastru, da nu noi oltenii suntem uniti in saracia noastra.

      00
    • Grasu’ fi dat-o la pace cu psd-ul, că tot era în proces cu Firea. S-a și lenevit de la o vreme, probabil merge patreonu..

      00
  17. Fix în locuri ca floresti și domnești are usr șansele cele mai mari.
    Si în unele orașe conduse de PSD unde s-a văzut la europene ca opoziția s-a trezit prin usr.

    00
  18. La alegerile din USR voteaza cam 7.000 de membri. Asta cu o mare lene. Cu parere de rau, dar USR are prea putini oameni dornici sa faca treaba ca sa conteze

    00
  19. Partea proasta e ca PSD-ul are vreo 3 milioane de votanti disciplinati care voteaza orice scoate PSD-ul in fata. Mai trebuie sa treaca cateva generatii ca sa scada numarul lor.
    Partea buna e ca la o prezenta decenta de 50% asta inseamna vreo 30% din voturi deci n-au majoritate. Iar ca bonus s-ar putea sa scapam in parlament si de UDMR si alte mici mizerii.

    00
    • Nu ai cum sa scapi de UDMR, pt ca regula nu e doar minim 5%, e și peste 20% în cel puțin 3 județe (sau 5?). Pentru orice partid, nu doar pt ei. Și nu cred ca e de dorit ca ungurii sa nu mai aibă reprezentare proporțională în parlament. Și asa s-a văzut acum ca majoritatea au boicotat alegerile când nu a mai concurat unul de-al lor. Deci au boicotat alegerile, nu doar pe vreunul dintre candidați. Era mica prezenta lor la turul 2, dar nu ca acum.
      Nu trebuie înstrăinati mai mult de restul tarii.

      00
    • de ce, regula aia facuta special cu scopul avantajarii udmr nu poate fi anulata?

      00
    • USR are candidati maghiari, chiar așa nu gasesc ceva decent decat udmr care bate palma de o viata cu psd?!

      00
  20. Romania are nevoie de aplicarea drastica a legilor! Politia, jandarmeria trebuie restructurate masiv, trebuie eliminati toti rahatii ce-i vedeti dormind prin masini. Legea incepe cu jegurile astea de politisti, corupti pana in maduva oaselor si pisati pe ei de frica sa ridice un pic vocea sau sa aresteze pe cineva care sta la glume cu ei. Cred ca sunteti de acord ca cel putin etnia suedejeasca e scapata de sub control. Disciplinarea trebuie sa inceapa cu leprele astea! Fiscalitatea e a doua masura, intrati peste toti patronasii ce isi plang de mila, exploateaza pe oricine le iese in cale, nu platesc salariile la timp, in timp ce la 2-3 isi schimba rang roverul!

    00
  21. Ce naiv esti aici…

    Usr n are nicio sansa la locale intr un singur tur. E suficient sa te uiti cum s a votat in primul tur la prezidentiale. Tinem cont ca nu va vota nici diaspora nici lista suplimentara, va vota fiecare la domiciliu…si daca nu ia primariile degeaba ia usr 20-25% la parlamentare…
    Avem asteptari prea mari de la pnl, acum e momentul sa i vedem daca baga 2 tururi la locale si mai multi reprezentanti pt diaspora…

    00
    • Acum ar di momentul ca domnul Barna sa demonstreze ca nu e un simplu valet al lui Haus Ciolannis si sa o bage putin in cur lui Orban. Vreti sustinere mai departe ?? Dati ordonanta cu alegerea primarilor in doua tururi.
      Simplu

      00
    • Contează și sa aibă mulți consilieri locali, nu doar mulți primari.

      00
    • daca pnl nu da ordonanta pentru primari in 2 tururi, merita votati candidatii psd in fiefurile liberale!

      00
    • N-o vor face, asta inseamna sa ajute USRu care sta mai bine de cat ei in B, S1, Timisoara, Iasi, Craiova, Constanța, Tulcea in timp ce Pnl ar ramane cu Cluj si Oradea. Si-ar trage un glont in picior!

      Eu nu cred ca vor sustine un candidat al Usr la PM București !

      00
  22. Eu am o mare problema: numarul de persoane:
    Inscrisi pe listele permanente: 18.217.411
    (sursa: BEC: https://prezenta.bec.ro/prezidentiale24112019/romania-counties)
    Si inca

    Institutul roman de statistica zice ca in Ro, populatia rezidenta este de 19.405.156
    din care 3.859.893 sunt pana in 18 ani (deci nu au drept de vot)
    (Sursa: http://www.insse.ro/cms/ >> populatia rezidenta >> datele graficului)

    Diferenta ar ramane 15.545.263 persoane rezidente peste 18 ani.

    Unde e diferenta pana la 18 mil. inscrisi pe listele BEC?

    Eu stiu ca nu se potrivesc bazele de date, ca la noi tot e valabila poanta lui Caragiale cu 2 la primarie, 2 la scoala de fete…
    Dar… nu vede nimeni o asemenea diferenta? Si e caz penal – de inregistrare eronata a numarului de alegatori!!!

    00
    • Sincer 15 milioane mi se pare mai aproape de adevar decat 18 milioane. In conditiile astea prezenta la vot ar fi de 58.45%.

      00
    • Singura explicatie e una de manipulare și descurajare a populației! Românii nu ies la vot, stai acasa ca ies doar ai lor si tu oricum n-ai cu cine!

      00
  23. Oare te mai primeste Ludovic sa parlamentati pe subiect?

    00
  24. USR nu mai poate castiga ceva, sa nu uitati ca la locale si parlamentare nu mai exista liste suplimentare si nici diaspora!
    Adica scade 1.5 milioane cel putin!
    Jocurile pentru aceste doua sunt de mult facute!

    00
  25. eu cred ca gresesti, in final s-a zis ca: „Toate barurile si cluburile dau faliment, daca nu se mai fumeaza in ele.” Totusi nimic din astea nu s-a intamplat, iar acum toti sunt mai fericiti.

    00
  26. USR -PLUS nu are nicio sansa la locale daca nu face alianta cu PNL. Valabil si pentru PNL. Sistemul electoral la locale functioneaza altfel fata de prezidentiale, asa ca nu va asteptati ca daca ieri ati vazut toata harta Romaniei ca fiind de culoare galbena, la locale sa o vedeti jumatate rosie.
    Iar fara voturile din diaspora, cred ca PSD isi va mentine suprematia in continuare in multe fiefuri.

    In Bucuresti mi-e tare teama ca o sa ramanem in continuare cu toapa primar pana in 2024 daca PNL si USR-PLUS nu fac alianta si nu propulseaza candidati comuni.
    USR-PLUS pe cont propriu nu are nicio sansa sa obtina o primarie in toata tara, poate doar prin ceva orase din Transilvania si Banat , dar zona e deja luata de PNL.

    Prognosticul meu?
    PNL va castiga in Banat, Transilvania, Maramures, Bucovina, Muntenia de Nord, poate si Dobrogea.
    UDMR in Tinutul Secuiesc ca de obicei.
    Dar PSD se va mentine in continuare in primariile din Moldova, sudul Munteniei si mai ales in Oltenia. Si cred ca va continua sa domine Oltenia inca multi ani la cata saracie si prostie e acolo.

    In Bucuresti tot toapa Firea va castiga fara un contracandidat real de la PNL si USR-PLUS, iar PSD se va mentine in sectorul 3 (daca DNA nu-l va ancheta, cred ca Negoita va ramane sultan pe acolo), in sectorul 4 (Baluta e sustinut cu toate ca a facut numai porcarii ), in sectoarele 2, 5 si 6 unde e saracie lucie si pesedism maxim.
    Insa e posibil ca PNL sa castige in sectorul 1 si ar putea castiga in sectorul 3 daca cei de la RISE PROJECT o sa publice un articol compromitator despre Negoita si legaturile sale cu retelele de proxenetism si vizitele la prostituate minore. Din ce am auzit, Hotelul Rin Grand Hotel e un mare focar de interlopi si curve.

    00
  27. USR daca nu va castiga minim 5 orase mari sau sectoare (S1, S2, Constanta, Iasi, Craiova, Brasov) se va destrama si va fi inghitit de PNL. Activistii nu vor ramane la nesfarsit sa faca voluntariat pentru niste himere. Electoratul USR si PNL reformat isi doreste urmatoarele IMEDIAT:
    1. Alegeri in 2 tururi pentru locale – PNL este in stare sa ii dea din nou Bucurestiul PSD-ul daca asta duce la dezechilibrarea USR+.
    2. Reprezentativitate pentru diaspora (10% nu 1.5%).

    Ciolos de asemenea este dator din 2016 cu un OUG pentru 2 tururi. Ar fi bine sa isi foloseasca influenta pentru asta!

    Local, in Bucuresti ambele partide au 2 candidati buni si 2 candidati „rai”. Daca se vor intelege, sper sa aleaga din cei buni. Daca nu se vor intelege, voi vota PSD.

    Cei buni:
    Vlad Voiculescu & Ciucu
    Cei rai:
    Rares Bogdan & Nicusor Dan

    Pentru parlamentare, noi, electoratul asteptam o majoritate larga (60% PNL + USR), iar cu ajutorul PMP si uneori UDMR + alti tradatori (Pro Romania) sa treaca legi organice necesare si sa se faca imediat curatenie dupa jegul lasat de PSD.

    Eu asta astept de la USR+ si PNL-ul reformat.

    00
  28. Usr-ul e de umplutura, Psd-ul moare incet si sigur, Pnl-ul n-as fi total de acord cu tine, mai are sanse sa faca bine in tara asta.

    Sunt curios cand va apare cineva din generatia tanara care sa faca exact ce ai zis – ”Să oprească toate construcțiile și să ceară respectarea legii? Să intre cu buldozerul în Prelungirea Ghencea, să lărgească străzile alea nenorocite? Să rupă toate barierele alea ilegale? Să condiționeze autorizația de construcție de cedarea străzii către primărie? Păi cine îl mai votează? Să promită că ridică mașinile parcate ilegal?”

    S-o faca la inceput de mandat, sa-i sfideze pe toti si sa aiba timp sa-si revina electoral, aia da treaba.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile