printre rânduri

Deputatii au respins marti cu 229 de voturi impotriva, opt voturi favorabile si doua abtineri, initiativa legislativa care prevedea ca CNSAS sa publice pe pagina de internet dosarele din arhivele fostei securitati.

In expunerea de motive, initiatorul Gabriel Sandu (PNL) arata ca scopul acestei initiativei legislative este sa ofere prilejul cetatenilor sa poata decide fara influente venite din afara asupra trecutului demintarilor care conduc institutiile statului.

Deputatii in schimb nu au fost deloc de acord cu aceasta modificare motivand ca incalca drepturile si liberatile funadmentale ale omului. Saptamana trecuta, intr-o sedinta comuna, deputatii din Comisia juridica si cei din Comisia pentru aparare au avizat negativ propunerea legislativa.

Asta e una din multele chestii de căcat pe care le înghiţim de la dobitocii pe care i-am trimis în Parlament.
Bă, mama voastră de cretini, ăia care turnau şi care au distrus mii de vieţi la Canal, ăia sunt oameni? Aia mai au drepturi?

Cine mama dracului să vă apere, securiştilor, dacă nu vă apăraţi voi între voi, nu? Securizda Dana o apără pe securizda Paula şi amandouă pe securelul Vadimel. Săracii securişti, să fim atenţi să nu cumva să le încălcam drepturile, în timp ce ne mai conduc 20 de ani de acum încolo, prin Parlament, prin presă, prin multinaţionale. Săracii de ei…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

21 comentarii

  1. Se pare ca o sa scapam de ei doar pe cale naturala – cand dau ortu’.

    Cu oricine ai vota – cu ei te alegi.
    Daca nu votezi, o fac altii – tot acolo ajungem.

    00
  2. e incredibil gradul de nesimtire la care ajung unii…

    00
  3. dan voiculescu e o zdreanta

    00
  4. Lasa zoso, si pe mine ma deranjeaza …dar ne intalnim noi cu ei in iad :DDD

    00
  5. daca inca mai speram in ceva schimbare spre bine in Romania, inseamna ca n’am trait aici ultimii 20 de ani. Daca mai asteptam de la politicienii nostri altceva decat minciuni si vorbe bine ticluite pentru a ne distrage atentia de la ce este esential, inseamna ca mai credem in Mos Craciun. What’s the point then?

    00
  6. Bai da nu zice cine a votat NU si cine a votat DA? ca sa stim si noi sa nui mai votam..

    00
  7. ala a recunoscut ca a mintit in campanie, si o saptamana a fost noapte de noapte revolta. astia ne fut zi de zi fara sa se ascunda, si noi asteptam ca ei sa moara.

    00
  8. Ca-n Mioritza nene…

    00
  9. three words: burn in hell !!!

    00
  10. pe astia nici iadul nu ii primeste atat de jegosi sunt. dupa ce s-au umplut de bani si au furat cat s-a putut au si pretentii de politicieni. avem o tara frumoasa :prostituate cu pretentii de cantarete, securisti cu pretentii de politicieni si spagari cu pretentii de ziaristi.

    00
  11. muie lor! desi era de asteptat

    00
  12. Bine ai venit in democratie, un loc unde chiar si infractorii au drepturi. Si asta o zic pe bune, nu la misto. Dupa mine, si initiatorul legii si aia care au respins-o au motivatii tembele. Cred aia de la PNL ca o sa stea tot poporul pe Internet sa citeasca dosare :) CNSAS deja nu poate administra dosarele asa cum le are acum dar sa mai faca si scanuri, servere, banda si alte chestii.
    Partea mai trista a publicarii dosarelor pe net e ca ai afla o gramada de detalii despre viata privata a altor oameni care poate nu vor asta. Stii foarte bine ca astia turnau si cu cine ti-o trageai si ce vorbeai despre partid. Mizeria era maxima. Mai bine ar publica pe Internet lista cu toti cei care au turnat, cu numarul de victime in dreptul fiecarui (desi, si aici, tot fraierii o sa cada). Aia destepti au trusturi de presa, afaceri, socoteli iar poporul nu-i injura … Ii prefera pe Musca si Carol Sebastian.

    00
  13. Pai n-ai vazut ca la acuzele lui Turcu, cel care a sarit cel mai sus de cur a fost Felix asta desi de el n-am observat sa se zica ceva aseara.
    Odata securist, always a securist. Vai de noi cei care suntem poate prea tineri ca sa avem forta de a schimba ceva. :(

    00
  14. fuckin` idiots. Astia trebuie spanzurati in public cu totii. Defapt… prea multa funie, trebuie pusi la zid. Nu cred ca ne ajunge amunitia la cati trebuie impuscati defapt.

    Uite un banc care se potriveste la situatie oarecum:

    Ajung Bush, Blair si Basescu in iad. Fiecare are dreptul la convorbiri cu lumea reala contra-cost. La sfarsitul lunii vin facturile pentru fiecare: Bush: convorbiri 30min catre SUA, cost factura 100$ Blair: convorbiri 45min catre UK, cost factura 180$ Basescu: convorbiri 300min catre Romania, cost factura 1$ Revoltati primii doi cer socoteala la administratorul iadului.. raspunsul: hell to hell se taxeaza local.
    :D

    00
  15. parlamentarii nostri uita ca de fapt reprezinta masa alegatorilor, uita ale cui optiuni ar trebui sa le respecte atunci cand voteaza acolo.

    oare si-a consultat vreunul electoratul inaintea votului asta?

    00
  16. Un suedej este chemat la o sindrofie data de noii imbogatiti ai Revolutiei.
    In timpul chefului unul il intreaba :
    -Bai, suedeje la utecisti ai cantat ?
    -Am cantat coane .
    -Rau fiule,rau..
    -La securisti ai cantat ?
    -Am cantat coane, ce era sa fac.
    -Dar la nomenclatura ai cantat ?
    -Am cantat coane ca era pericol.
    Cand ajunge acasa suparat si cu ,,originea mototolita ,ii povesteste pirandei ce a patit, la care aceasta ii zice :
    -Bine ma boule nu putea-i sa spui ca nu ai cantat ?
    -Cum sa spun fa cand erau toti acolo?…

    00
  17. Sa babe prelungirea-n ma-sa ! Apropo, n-are nimeni acces,ca sa faca niste scanuri la dosare ? :P

    00
  18. pai cam ala-i raportul de oameni seriosi dion parlament: 8/229

    Votez cu primul om de care nu am auzit data viitoare.

    00
  19. Io din politichia feminina romaneasca n-as sta la masa decat cu Nutzi Udrea…si-as lua-o si la tango, ca-i dama buna…parol!

    :)

    00
  20. doar la tango, monser?

  21. Hehe…asta-i paradoxu’la noi…toti le blamam p’astea cu fuste pe cur si imbracate ca niste dive, in timp ce suntem oricand gata sa plangem pe umarul madamei Dana, ca-i femeie serioasa…eh, uite lupoaica in piele de oaie…

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)