Prima porcului

Câţi români credeţi că o să fie nemulţumiţi că nu mai primesc fie al 13lea salariu, fie o primă de porc?

Pe sistemul “ce îmi pasă mie că dă firma faliment sau că vine criza? eu vreau să bag în mine până mi se face rău” sau, pentru elevaţi, “vreau să îmi iau aipod cu prima de Crăciun”, românii n-o să mai munceasca de pe 15 încolo, când o să mijească primele zvonuri că anul asta nu se dau prime.

Câţi cred că prima de porc e un drept ce li se cuvine din oficiu? Câţi angajaţi ai statului, îi ştiţi, ăia care freacă duda şi te ţin două ore la coadă pentru un act, vor munci şi mai puţin când vor afla că nu primesc nimic?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

48 comentarii

  1. @zoso: daca ar fi vorba doar de prima de porc ar fi bine, dar uiti ca in RO exista aproape 10 milioane de asistati social, care, sub o forma sau alta primesc ajutor de la stat. Si mai cred ca printre cei 10 milioane nu ma aflu nici eu, nici tu si nici majoritatea celor care scriu aici. Noi platim, nu primim.
    PS: Firma la care lucrez a dat deja al 13-lea salar, desi activeaza in domeniul auto. Hai ca se poate :-)

    00
  2. In Romania toata lumea vrea sa fure caciula la toata lumea. Firmele la angajati, angajatii la firme, statu la cetateni, cetatenii la stat si asa mai departe. Nu stiu de ce dar am impresia ca asta o sa fie ultimul Craciun Fericit pentru multi romani. Multe se vor reaseza incepind cu anul viitor!

    00
  3. offtopic: deea e așa dulce/sexy în postările ei încât numai pentru asta merită un ipod. nici nu vreau să o cunosc, să nu’mi stric imaginea formată despre ea.
    ontopic: am făcut următorul experiment: în urmă cu vreo săptămână am dat de înțeles subalternilor (companie privată mică) că se vor face reduceri de personal. pe criterii de performanță, fără să nominalizez. dup’aia, cam 3 zile, departamentul a mers brici, după care oamenii au revenit la modul dolce far niente în care munceau. munca pe care o depun nu le cere un iq mai mare ca temperatura camerei, și așa cum e munca, așa sunt și oamenii.

    00
  4. ciuciu prima porcului. la mine se merge pe gandirea: in perioada asta vei avea multe zile libere = se taie din salar cateva sute de mii. Eu am sanse sa primesc prima cam cat are sanse porcul sa treaca Craciunul

    00
  5. De sarbatori, fiti mai buni cu voi insiva apoi cu altii :)

    00
  6. Problema este mentalitatea asta de stie tot care confera unora dreptul de a comenta in nestiinta de cauza.
    Cozile la care sta lumea sunt de obicei cauzate si de alti factori nu neaparat de angajatii care lucreaza la ghiseu. De cele mai multe regulile impuse de conducere care doreste sa fie ferita de orice raspundere juridica cauzeaza birocratia excesiva. Si sa nu uitam faimoasele cazuri cu scandalurile recente din Bacau (cozile de la Casa de Pensii etc.) unde pensionarii efectiv s-au imbulzit in conditiile in care acele cupoane puteau fi ridicate o perioada indelungata de timp.
    E usor sa dam vina pe angajati si sa emitem opinii pertinente si pline de substanta si profesionalism (vezi cazurile prezentate de Antena 1 – Storcescu si CO).
    Nu se mentioneaza ca angajatii sunt sluga la stapan (stat), nu isi primesc drepturile (la timp sau deloc), uneori mai dau si peste un director tampit si trebuie sa suporte toate porcariile beneficiarilor (injuraturi, amenintari cu moartea etc).
    Dar desigur, freelancerii isi vor da mereu cu parerea.

    00
  7. Eu imi fac planuri de pe acum sa nu mai muncesc dupa data de 20 daca nu primesc prima. Intru in „randament de avarie” si muncesc cat sa nu zica lumea ca nu prestez … pana si blogul il bag in greva faca nu primesc prima.

    00
  8. Eu n-am primit niciodata vreo prima, fie ea de Craciun sau de Paste; cel mult cadou de ziua mea din banii stransi de colegii de birou, eu cotizand de asemenea pentru ei la ziua lor. Dar oricum, asa e in multinationale, de-aia avem salarii cica mari, sa nu mai cerem si alte alea :P „Doamna” insa, angajata la stat, culege cel putin inca un salariu numai din primele date de-a lungul anului…..

    00
  9. In momentul in care angajatorul se pisa pe angajat, mi se pare absolut normal ca si angajatului sa i se rupa de firma.

    Tocmai sunt prins intr-o astfel de situatie, in care desi credeam ca lucrez intr-o „companie” de fapt s-a dovedit ca angajatorul are mentalitate becalista, conducand firma ca pe un butic cu 4 angajati.

    Atat timp cat angajatorul isi bate cuie in cap pentru ca eu mi-am luat concediu in vara si acum nu mai am zile de concediu care sa mi le bage pe gat. Pai eu vreau sa muncesc de sarbatori care e problema mea ca angajatorul nu mai are ce sa-mi dea mie sa muncesc ?!

    Atat timp cat angajatorul iti cere un rest de decont de 3 lei, mi se pare foarte normal ca angajatului sa i se rupa de firma…. (si mai ales cand patronul are x5 si-l cumpara in perioada de criza)

    atat timp cat tu ai o functie de manager si ai o diurna de 25 de lei pe zi, mi se pare foarte normal sa ti se rupa pla de firma, ca stii ca gasesti oriunde un astfel de giob.

    si pot enumera multe situatii pentru care angajotorii merita trasi pe cur.

    00
  10. Nu numai romanii fac asa. Sa nu uitam ca AIG va da prime directorilor de frica sa nu-i piarda. Asadar directorii care au impins-o spre colaps ar putea pleca daca nu-si primesc prime si, ce-i mai interesant, AIG ar suferi amarnic din cauza asta. Lipsa de simt al realitatii e o trasatura pur umana, nu neaparat romaneasca.

    00
  11. Pai in primul rand ar trebuii sa ne gandim daca avem prima de Craciun. :) Apoi vedem ce si cum….

    00
  12. Treaba asta e peste tot. In us/uk e chiar mai rau: acolo oamenii sunt obijnuiti de mult timp cu prime de Craciun si alte artificii de genul asta, iar deprimarea e cu atat mai mare. Vorbesc de companiile private, si in cunostinta de cauza (sper).

    La noi, treaba asta e „adusa” recent. O sa creeze ceva emotii, ochi umezi (tot la companiile private – la stat, „bagatul picioarelor” e sport de baza oricum) si ceva deprimozari. Dar dupa prima notificare de la banca legata de recenta intarziere a platii ratelor, oamenii or sa-si revina! ;-)

    Si oricum, cine a avut ochi sa vada si sa citeasca, vantul asta rece bate de cateva luni bune, asa ca zic io ca ar fi trebuit sa se astepte.

    00
  13. da de cand e chestia asta cu prima de porc/miel/pui/peste sau al 13-lea salariu? mie mi se pare o masura aiurea (si/sau socialista)…

    00
  14. In MS sunt cca 3500 de someri in evidente si cca 700 de posturi disponibile care nu se ocupa de 6 luni. Oamenii prefera sa nu faca nimic pe bani de la stat. Eventual dupa o criza serioasa o sa revina la realitate.

    00
  15. Garla!…Mai ales la astia din zona Agentiilor Guvernamentale, unde e JAF la propriu al banului public. Cu tot „dat-ul la intors” al fostei (de pe acum) guvernari PNL, dupa ce presa a descoperit JAFUL din salarizarea si pensiile date alora…

    Invers, n-ai vrea sa fii functionar public pe la casele de pensii, cu intocmirea dosarelor de pensii sau unul de rand prin administratiile financiare…sau prin Directiile de asistenta sociala de la primarii sau…

    00
  16. o sa ma duc mai incolo sa plang de mila firmelor care n-au bani saracele, dar stiu sa-i frece pe angajati pana pe 31 seara. Momentan am chestii mai interesante de facut.

    00
  17. Eu imi iau prima asa ca nu ma vait. Tare a fost insa declaratia dlui director de la Cristim : „Angajatii sa considere prima de Craciun pastrarea locului de munca” . Eu cred ca aia nu vor trage pisoiu de coada de pe 15 incolo :)

    00
  18. Unele firme dau prime de Craciun „pe ascuns” doar unor angajati. Pentru punctele de lucru nu se ofera nimic sau se ofera 25% din valoarea primei. E si asta o metoda de economie la bugetul firmei dar ce se intampla cand afla angajatii ?
    Acum, subiectul la moda este rectrificarea bugetului pentru plata profesorilor. S-a intamplat la mine in oras … dar pe „ascuns” …

    00
  19. Pai daca or sa-si ia aipod din prima de Craciun, atunci sa-i manance mp3-urile si divx-urile. Oricum, la stiri o sa vedem din nou oameni care au bagat in ei ca spartii, iar apoi au sunat sa vina salvare ca au indigestie. Ca porcii, ce mai.

    00
  20. Eh, de sarbatori romanul nu se gandeste doar la aipod ci si la elsidi, dividi, mec, deselere si enorm de multa mancare. Chiar daca nu e gurmand, el trebuie sa aibe pe masa de la sarmale la carnati, la n feluri de prajituri, cojonaci, fursecuri, aperitive si bautura. Pentru ca romanul, in idiotenia lui merge pe principiul spiritului de turma in care se imbata ca porcu’, mananca cat o vaca si in loc sa-si stranga bani sa mearga in ianuarie februarie intr-un loc frumos, prefera sa-si cumpere mizerii de electrocasnice si electronice de care nu are nevoie.

    00
  21. mai zoso, despre ce criza tot vorbesti? ;) a dat canceru’ in oi, vaci sau capre?

    00
  22. Ei bine … daca e prevazuta in contractul colectiv de munca, e un drept ce li se cuvine din oficiu.

    00
  23. Ca o remarca, in Anglia nu se da aceasta prima de Craciun. E adevarat, se da un bonus daca firma are profit si acest bonus se da in functie de pozitia pe care o ocupi in organizatie.
    Cred totusi ca e bine sa se dea al 13-lea salariu, e ca un „bon” de cheltuit de sarbatori, nu-i asa?

    00
  24. Asa e in tenis, nici patronul nu ma intrebat pe mine cand a dat 100000 de euro pe Q7. Care pe care ca doar e capitalism, capitalism salbatic.

    00
  25. bai astia, ce-aveti frate cu porcu? sunteti niste vegetarieni din aia? ce mancati de Craciun, soia si ierburi?
    am n-a prima (nu prea cred ca o sa am, ca la noi in auto e cam jale) pe 22 plec la socru-meu la tara sa „adormim” porcu dupa normele europene specifice in vigoare in mirifica Moldova
    serios acum, bonusul, inclusiv ala de Craciun si de Paste, sunt optionale, nu obligatorii. adica daca iti faci treaba dar si firma are profit, il iei. daca nu, nu. ce se intampla in sistemul de stat e altceva, acolo se dau ca un fel de ajutor sau mita electorala, dupa caz, sau ca un fel de completare al salariilor de mizerie din unele domenii

    00
  26. Nu toti angajatii statului primesc primele de porci si miei, iar al 13-lea banet – cand se da – e o ramasita de prima. Deci multi nu sufera cu criza asta, pt. ca reprezinta normalitatea lor de multa vreme. :)

    00
  27. @Rin Tin Tin: Daca nu e, depinde de cat de poplar vrea sa fie directorul institutiei publice respective.

    00
  28. @geni: perfect de acord! :)
    nu toti angajatii de la stat primeau prime (decat alesii!) asa ca pentru ei nu vad motive de suparare; in plus, s-a ajuns pana acolo incat nici prima de paste/craciun sa nu o primesti (desi de acelasi cult religios cu colega)!
    asa ca, vine criza! Slava Domnului! :)

    00
  29. Cum adica „pe ascuns”? Adica ar trebui sa spuna oamenii in mod public cat si cui dau prime? Asta mi se pare socialist, nu obiceiul primelor/bonusurilor. E treaba fiecaruia cat are salariul si daca ia prime/bonusuri.Fiecare stie sa-si negocieze salariul/prima/etc. cum simte el ca-l tin coaiele, si daca-l tin.
    Nu sunt de acord cu opinia asta parsiva cum ca primele de craciun ar fi „evil”. Mi se pare opinia unor frustrati care nu primesc asa ceva.
    PS: Nu, nici eu nu primesc, dar nu ma agit asa, ca un coi intr-o caldare.

    00
  30. unele firme nu mai dau prime de craciun, altele dau prime dar mai mici decat cele de anul trecut. nu mi se pare corect, pentru ca eu intr-un an de zile am lucrat mai mult si mai bine decat anult trecut , am aduna t experienta…si aia conteaza..

    00
  31. La brasov, angajatii primariei (muncitorii statului) primesc prima 12 mil, + al 13-lea salariu, plus inca cateva sporuri specifice lunii decembrie, cand de fapt zilele lucrate sunt mai putine. Evident sunt platite din taxele platite de noi, precum taxa auto sau taxa retardatului „cariceanu”

    00
  32. @Bogdan: true, true…

  33. @ KingSnake : Si daca nu e?

    00
  34. @Marele Han: aia e alta problema.

  35. doamne cati dobitoci se trezesc comentand la idei pe care nu le percep mai deloc. daca nu e in contract, e in intregime la alegerea angajatorului cui si cat da prima. nu e problema ta cat face compania profit, in ce masina se plimba seful samd, dar na, tre sa moara . ti se respecta obligatiile contractuale pe care le-ai semnat/negociat, ciocu mic joc de glezne. nu e obligatoriu sa fi umplut de bani daca ti-ai facut treaba pentru care ai fost angajat/platit. asa se vede mentalitatea romanului de rand, care are impresia ca se speteste muncind zi de zi, desi o freaca pe bloguri/ziare juma din ziua de lucru si apoi rupe poarta fabricii ca sa se panga in metrou ca „dom’le e criza si nu mai au bani sa ne dea prime”.

    toti angajatii „de moda noua” sunt primii cand e vorba de reprosuri aduse angajatorilor si imediat arunca solutia „imi bag picioarele si eu” . ca deh, daca ar fi toti niste inteligenti capabili cum se cred, era tara plina de antreprenori de succes.

    hai sictir, sunt satul de unii voi cand veniti la interviuri numa cu pretentii, dar pe sub coaja occidentala tot praf sunteti.

    PS: si managerul ala frustrat care a zis ca „Pai eu vreau sa muncesc de sarbatori care e problema mea ca angajatorul nu mai are ce sa-mi dea mie sa muncesc ?! ” sper ca a glumit, altfel e epic fail si intaraseste si mai mult ce am zis mai sus. si nu uitati, daca sunteti asa bazati, va puteti schimba locul de munca atat de usor…

    00
  36. KingSnake, companiile nu-s toate institutii publice. Exista si firme private. Public e invatzamantul, sanatatea, si chiar si-aici exista institutii private. Diferenta dintre ele e majora, si nu stau acum sa o explic. Cateodata ma mir cata varza e in capul unora. Si, in momentul imediat urmator, incetez sa ma mai mir.

    00
  37. O sa fiu multumit chiar daca da, chiar daca nu.
    Oricum toate vorbele despre criza sunt povesti. Nu este criza ci proces de inrobire a omului, si sunt vizati doar o anumita categorie de oameni. Pentru ca de fapt, in asta sta toata economia si tot capitalismul din lume. Omul trebuie „motivat” prin crize + rate + bani + leasing-uri + alte chestii ca sa lucreze pe bani putini, mult si eficient (productivitate si calitate maxima).

    Daca nu, pierde serviciul, nu poate sa plateasca darile, pierde masina si casa (daca are) si ajunge boschete. Al 13’ela salariu, prima sau ce mama dracu’ primesc unii nu fac decat sa inlesneasca acest proces (evident, prin neacordarea sa).

    @Autogreen-„It matters not whether you win or lose; what matters is whether I win or lose.” – Darrin Weinberg. Nu-i asa ca e evident ? Daca te intreba inseamna ca era comunism. Numai acolo totul se impartea, nu in mod egal dar…totusi. In capitalism fiecare se „misca” cum poate, important e sa castige.

    @Zimbrul – nu se cheama de craciun dar este. In plus, nu compara U.K. cu Romania. La ei, daca faci treaba buna iti mai baga in buzunar ceva bani, in schimba la noi chiar trebuie sa muncesti sa primesti un bonus.

    00
  38. @ avionarU: ce’mi plac oamenii ai căror neuroni mai fac şi sinapse!

    00
  39. e suparat ca nu ia prima. lasa-l :D

  40. @avionaru
    – citeste codul muncii si o sa ai o surpriza. Angajatul are dreptul sa stie care e situatia financiara a firmei. Deci si prin urmare chiar ma fute grija cand eu ii vand lui produse de n mii de ron / luna si primesc o diurna de 25 de ron/zi

    – daca el te sfideaza spunandu-ti ca firma o duce rau, dar il vezi ca parcul lui auto se mareste, e al dracului de frustrant cand vezi ca face figuri ca trebuie sa faci o revizie la o mizerie de clio

    Scuza-ma ca te-ai simtit lezat. tu esti un semizeu.

    P.S. Tu nu ai inteles nimic. Esti la un nivel prea ridicat…
    Si eu sunt satul de mizeriile de la HR care cred ca a angaja un om = a aduce pe cineva dupa strada pentru a primi o bonificatie de mila.

    00
  41. ai laic parerea de mai jos/sus precum ca „freelancerii vor dori sa-si dea indubitabil cu parerea” sau ceva.

    mai zosolancere, uite ca te vad asa, dansand pentru noi prin blogareala asta a ta, incerc sa te dezmierd cu niste chestii da’ viata cu/si/avec experienta de viata, din terasa-n terasa, ca sa nu te simti luat de sus pe sus ca te stiu un pic mai sufletist. :)

    prima aia are neste universalitati infipte bine-n cur. ii arati saracului aluia care-ti urca firma pan’ la cer precum ca fara el (…angajezi altul, nu, glumeam) nu se poate. e criza ? nici o problemutza. ia matale in loc de prima de 444 RON o prima de 100 RON, caci tu contezi, mai mamiferule, care lucrezi pentru mine. ca far’ de tine nu-i de mine. indiferent de domeniu.

    nu e vorba de drept de oficiu sau orificiu. e vorba de motivare mai zosolancere, ca de mult si-n multe firmoaie si firmulite nu se mai freaca menta.

    iar ai’ de zici tu pre final precum c-ar lucra la stat, mari la sfat, mai zosolancere, aia-s niste nulitati d.p.d.v. al relatiunilor si printzipurilor futile gen mata sau matusa-ta te-au pus in fata mea la ghiseu mai frumoapso sau mai ornitorincule blazat ? ala e sistemu’ ala de nu-l votai eu de data asta si de multe alte dati. deci da-ma dracu de prostalau care sa tac care n-am votat care te-am lasat si ti-am urat spor la trebi, taica !

    Câţi români credeţi că o să fie nemulţumiţi că nu mai primesc fie al 13lea salariu, fie o primă de porc?

    Pe sistemul “ce îmi pasă mie că dă firma faliment sau că vine criza? eu vreau să bag în mine până mi se face rău” sau, pentru elevaţi, “vreau să îmi iau aipod cu prima de Crăciun”, românii n-o să mai munceasca de pe 15 încolo, când o să mijească primele zvonuri că anul asta nu se dau prime.

    Câţi cred că prima de porc e un drept ce li se cuvine din oficiu? Câţi angajaţi ai statului, îi ştiţi, ăia care freacă duda şi te ţin două ore la coadă pentru un act, vor munci şi mai puţin când vor afla că nu primesc nimic?

    00
  42. La firma unde imi fac veacul era pe vremuri parfum. Acu` vreo 6 ani faceam petreceri pe la Sinaia, si niste prime babane. De la an la an s-a tot micsorat bugetul si ne-au adus cat mai aproape de Bucuresti cu petrecerile si cat mai mici primele. Anul asta petrecere nu se mai face si prime din cate am auzit nu se mai dau. Ma tot intreb de ce. Ca firma este pe crestere de vanzari cu cca.20% tinand cont ca nu-i verde treaba. De ce sa fiu eu persecutat cand in aceste 12 luni le-am facut curul mare cu inca 200000 de euro? Pai, mai bine imi luam prima din banii aia.

    00
  43. @gogo: Atata vreme cat ti-ai primit salariul negociat, tine-ti gura! Nu scrie niciunde ca trebuie ca patronul sa-ti dea prime si chefuri si porci. Eu nu am auzit neamt suparat pe patron ca nu-i da prima, de aia sunt ei acolo unde sunt. Pe tine te intereseaza ce masina si ce nevasta are patronul.

    00
  44. @ gabi: inteleg in parte frustrarea, dar cum spuneam, nu ar trebui sa te priveasca datele firmei decat prin prisma sigurantei locului de munca. are pierderi de N milioane, ai aflat, ca doar scrie in codul muncii ca e dreptul tau? SI? ce-oi vrea sa faci? sa il tragi la raspundere? hai sictir. schimbi locul de munca, incerci ceva pe cont propriu, te muti la tara etc. nu iti exprimi frustrarea pe un blog si iti dai aere de atotstiutor.

    a avut profit si consideri ca daca nu iti da prima e muist? asta e. sunt banii lui, nu ai tai (daca nu ai participare in actiuni sau ceva) si daca nu e prevazut legal, sanatate si virtute. Are X5? fute numa bunaciuni? bravo lui. nu zic ca e de apreciat calitatea lui umana si lipsa de respect fata de angajat, dar totusi face ceva mult mai bine ca tine de vreme ce isi permite toate astea si tu esti sclavul lui si te chinui frustrat cu o revizie de clio :) .

    misto e ca democratia ne-a adus libertatea de exprimare. insa multi au luat dreptul asta si defileaza cu el in brate…si atat. ceea ce uita majoritatea e ca democratia ofera si posibilitatea de a face alegeri libere. daca nu ai ce/unde sa alegi si totusi te crezi mare profesionist, in principiu tu esti de vina.

    nu stiu cum se face ca mare majoritatea a oamenilor muncitori pe care ii stiu o duc bine si se descurca. sunt constient ca uneori viata poate fi nedreapta. dar de-aici pana la a te umple de frustrare si a conditiona productivitatea ta de tampenii gen prime de sarbatori e cale lunga.

    00
  45. @AvionarU: Modul tau de gandire ma sperie. Pe bune. Momentan, nu ai cum sa intelegi ce vreau sa spun, deoarece esti orbit de acest capitalism mutant. Asa ca nu o voi mai spune. Ma voi rezuma doar la a mentiona niste calitati care s-au coborat de mult in abis: bun-simt si respect. Numai bine domnu’.

    00
  46. @Jimmy Hoffa: stii de ce a murit jimmy hoffa?

    00
  47. @Jimmy Hoffa: avionaru munceste intr-o zona unde e nevoie de niscaiva cap. si acolo vin multi care au impresia ca sunt mucul din nas…

  48. unii vin cu mentalitati din astea si peste balta. am avut persoane care aterizate aici m-au intrebat „ia zi si mie, cum e cu „beneficiile” ?”. la care eu „care ?”. „pai alea care le ia toata lumea, health insurance, dental, etc.”. „pai de unde le stii ca le ia toata lumea ?”.”pai nu e asa ?” . la care eu facand pe umilul, „din cate stiu eu nu, dar e posibil sa ma insel. da’ in rromania cum era cu „beneficiile”, ca eu am plecat de vreun an si nu mai stiu ? ” . „pai depindea de firma, unele dadeau, altele nu, unele imediat, altele dupa ceva vechime …” . „a, da ?”

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile