Cum a murit presa

Consumatorul cumpăra ziarul ca să citească articolele.
Publicitarul cumpăra reclama pe care o voia afişată consumatorului.
Ziaristul era plătit din două părţi.

Nemulţumit de aranjamentul ăsta, ziaristul a vrut mai mult. A început cu proverbialii 50€ pe material (prin ‘98, când am dat cu nasul de primii jurnalişti, ăsta era reperul lor), a trecut şi la pişcotăreală şi a sfârşit prin a vinde ziarul unui mogul. Care mogul a zis aşa:

ştiu că voi primiţi bani de la cititori ca să scrieţi ce îi interesează pe ei, ştiri, anchete, opinii, dar luaţi nişte bani şi de la mine şi scrieţi ce vreau eu, că eu sunt unul şi cititorii fără chip oricum vor cumpăra

Şi culmea a fost că cititorul nu a mai cumpărat.

End of story.

Afară încă se citeşte:

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

32 comentarii

  1. În ’98 nu era euro, doar dolari şi mărci. 50 de dolari e mult, poate mărci. 400 de dolari era salariu de manager la Conex. Tot cam atâta plătea şi Sârbu, dar cursul era la jumătate faţă de BNR ;)

    00
  2. Că tot mi-am adus aminte, ultimul meu salariu în presă a fost de 300 de dolari, la Privirea lui Tatulici, într-o redacţie în care mai erau Dan Suciu, Claudiu Săftoiu şi alţii, 98-99 cred. Dolarul lui Tatulici era mai mare ca în trustul Pro, dar mai mic ca la BNR, cred că 70%, ceva de genul. Asta cu banii a introdus-o Gigi Becali, dar un pic mai târziu, prin 2000. El oferea 50/100 de dolari pe articol la „băieţii de la sport”. Abia după ce lumea a sesizat succesul metodei a devenit practică generalizată. Presa a început să se strice cu adevărat mai târziu, când au început să se îmburghezească vedetele.

    00
  3. NOU
    #4

    Doamne ce belea e piesa de fundal…
    Shazam nu gaseste nimic…

    00
  4. Ceva nuanţe trebuie făcute. Dl. Tinu lua bani de la advertiseri si de la cititori, restul negrilor de prin redactie luau salarii de căcat şi încercau să nu observe cum se îmbogăţeşte directorul ziarului deşi erau la fel de bine plătiţi (teoretic). De-aia dl. Chireac s-a apucat de afaceri, de-aia doamna Vergu atrăgea fonduri europene, toate sub nasul d-lui CTP care, închis în turnul său de fildeş, uita să discute problema salarizării negrilor la întâlnirile CRP unde era şef.
    Pă vremea aia un ziarist era plătit mai prost ca un muncitor de uzină falimentară. S-a descurcat şi el cum a putut.

  5. Acu’ nush’ ce sa zic, dar sunt cativa ani buni de cand citesc ziarele zilnic (toate ziarele centrale, in afara de cele de sport). Mie nu mi se pare ca au evoluat prea mult jurnalistii referitor la calitatea scriiturii. Si in 2002, si in 2005 si in 2010 erau cam aceleasi articole platite, aceiasi scribalai de presa servitori unui partid sau altul… Ce-i drept, ziarele erau mai multe, cu tiraje mai mari si cu cititori mai multi.

    00
  6. NOU
    #8

    Bine ca nu ati scris in zilele in care ziaristii aveau salariu fix, iar colaboratorii erau platiti la quadrati sau randuri publicate… Tarifere erau diferite de la pagina la pagina, iar publicitate nu exista decat la cei trei „R” si la CEC: „Azi la cec un leu depui, maine el va scoate pui!” :-) Si ieri am zis ca in Romania sunt aprox. 17000 de bloguri, iar asta ma face sa cred ca un roman dintr-o mie scrie, posteaza, isi promoveaza ideile, se implica in viata publica… De ce? Majoritatea o face pentru bani, cativa din plictiseala si restul din pasiune… Nu toti se considera ziarisiti, desigur, dar cei pretind acest lucru nu sunt intatdeaunda vrednici de ecusonul din piept… O stirista botoxata, cu 43 de grade in gura, ne citeste de pe un prompter si-si zice „jurnalista”, iar cei care isi tocesc pingelele pentru ca informatia sa ajunga pe acel prompter, cei care impletesc verbele si substantivele pe intelesul boborului (si al stiristei) intr-un mod placut auzului sunt cei care (inca) mai cred ca presa este a patra putere in stat si in puterea cuvantului. Nu stiu cata putere mai are, dar ma bucur, in schimb, ca mai are puls…

    00
  7. @iulian danaila

    se numeste php + mysql:

    „SELECT * INTO OUTFILE $backupFile FROM $tableName”;

    sau https://wordpress.org/plugins/wp-db-backup/

    00
  8. Eu nu am citit niciodata ziare pentru ca nu au fost credibile. Sper sa nu aiba aceasi soarta si blogurile.

    00
  9. Presa a inceput sa se duca la vale in perioada 2001-2004 si trebuie sa ii multumim tov. Nastase pentru asta; putini mai tin cred minte ce batai incasau ziaristii „din provincie” care scriau despre baronii locali in formare pe atunci sau cum grosul publicitatii venea de la „stat” – si venea la schimb cu o orientare politica prietenoasa. Atunci au intrat in joc pentru prima data companiile straine motivate strict de criteriul financiar, urmarind sursa banilor si impunand anumite directii in redactii, eventual indepartand ziaristi pe „criterii de performanta”.

    00
  10. NOU
    #12

    Sefu’, ce plugin folosesti pentru backup la baza de date? Ca nu gasesc unul decent si parca vad ca ajung sa fac eu unul.

    00
  11. nu citesc ziare, din motive de coperta respingatoare. in afara, situatia e alta. am calorit ceva, ziarul te atrage din coperta.

    totusi, video-ul e genial…

    00
  12. @UnRomanInGrecia:
    Philip Guyler – Gangsta Symphony
    https://youtube.com/watch?v=Y8P7KibTsW8

    00
  13. Foarte tare clipul. Si, da. E logic sa se intample asa, in Romania lumea inca nu stie sa faca bani.

    Stiu ca multi au bani, dar asta nu inseamna ca stiu sa-i faca.

    Si „mogulii” de la New York Times au fost tentati probabil sa scrie ce vor ei in ziar, dar au priceput ca asa ar ajunge rapid la faliment.

    Ai nostii au bani, cumpara ce vor ei (ziare, televiziuni, companii de tot felul) si le prabusesc pe toate.

    Asta se intampla cand majoritatea oamenilor bogati dintro tara si-au facut banii prin mizerii si nu companii adevarate.

    00
  14. NOU
    #16

    nu am niciun regret pentru presa ca i se intampla asta acum. de mult timp ziaristii isi bat joc de meseria lor, si-o merita din plin. asa cum o sa si-o merite cei cu „vezi foto”, „soc”, „nu ai sa crezi”, „fara precedent”, „decizia a fost luata chiar acum” etc.

    00
  15. pe cine intereseaza de presa, tv sau alte manele? :lol:

    00
  16. Presa locala si atat. Fara cancan si alte prostii.

    00
  17. Foarte buna ideea din clip. Mi-a placut faza cu indianul pe motocicleta si ala in costum spatial pe trecerea de pietoni. :)

    Revenind la subiect. Acum cativa ani, destui ce e drept, a venit un nene de la un ziar local la un prieten care avea o firma care se descurca destul de bine local. I-a cerut ceva bani pentru o reclama ceva in ziarul respectiv si a fost politicos refuzat, la care si-a primit replica ca reclama se poate face si in sensul negativ nu numai pozitiv.

    Ziarul a ajuns sa fie condus de niste oameni care conduc si televiziunile si nu fac decat sa prosteasca masele si sa le ia privirea de la lucrurile mai importante, care fara emisiuni de cacat sau ţâţe goale prin ziare le-ar observa mai multi.

    00
  18. @Haotik – ti se pare ca blogurile sunt neprihanite, ca nu scriu advertoriale (unele au chiar mai multe advertoriale decat articole gandite de autor).
    Normal ca aceeasi soarta o sa o aiba si tipul acesta de bloguri. Pana la urma e vorba de credibilitatea pe care o ai, in fata cititorilor tai. Publicitarii cauta aceasta credibilitate, fiind cea mai eficienta forma de publicitate pentru ei, dar o si distrug prin advertorialele nemarcate. Iar cititorii se simt inselati si pana la urma se vor indrepta spre alte surse de informare.

    00
  19. Apropo de ce spune Andrei Cătălin, mi se pare că şi unele bloguri o iau în aceeaşi direcţie. M-a scârbit campania publicitară din decembrie cu „Am rămas uimit cât de reale sunt imaginile făcute cu Fuji HS-30. VEZI CE POATE FACE!”. Iar din articolul care se dorea a fi un review urla la fiecare aliniat disperarea de a convinge prostu’ să cumpere aparatul.

    Unui aparat foto superzoom care are ca lentilă fundul sticlei de Coca-Cola nu i-a găsit nimic de reproşat în afară de butonul care „se mișcă un pic greoi, poate și pentru că era nou”, zgomotul la ISO mare şi neafişarea ISO la apăsarea declanşatorului. Atât. Bineînţeles textul n-a fost însoţit de nici o fotografie 1:1, aşa cum iese din aparat, să poată omul aprecia cum este imaginea.

    00
    • @Sakura: pe alocuri, trebuie să inţelegi, nu creşte consumul dacă ii spui omului că aparatul foto e prost. nu creşte consumul, nu ies bani. nu ies bani, kkt, trebuie să mă mut la ţară, la agricultură. :(

      dar asta nu e o scuză să lauzi toate căcaturile.

  20. @Iulian Danaila: BackWPup cum ţi se pare? Eu îl folosesc şi îmi pare f. ok.

    00
  21. Presa seamana cu meseria unei prostituate.Ii da omului ce-i place.Daca da la prea multi se umple de venerice si se imbolnaveste.Dupa ce imbolnaveste o duzina de oameni(asta se intampla acum cu unii de inca mai citesc ziare) moare in chinuri.
    Sfat: Cititul ziarului cu prezervativ nu ajuta.
    In final vreau sa-mi cer scuze tuturor prostituatelor oneste care isi fac bine treaba si de la care clientul pleaca multumit pentru comparatia de mai sus.Va iubim fetelor.Pana auzim ca aveti venerice…..

    00
  22. NOU
    #26

    @kmlx: dar vai, sigur merge pus un sql intrun .php si rulat prin cron? Asta am zis si eu ca fac din cauza ca nu gasesc un plugin. De cautat pluginuri stiu si eu, si mai ales ca exista si pluginuri care inca mai sunt sustinute, nu ca ala de l-ai gasit tu.

    De ce intreb de plugin? Pentru ca ar fi superb sa stie sa il urce singur pe un FTP de backup, si sa le stearga automat dupa 30 de zile.

    Daca sefu’ nu raspunde, asta e, mi-l scriu singur.

    00
  23. Ziaristul, pe vremea de care faci vorbire era, posibil, platit din 2 parti dar in nici un caz din … vanzarea de ziare :). Din vanzarea ziarelor nu-si acoperea nici macar tiparul. So, din publicitate evident si … poate, in foarte mica parte pe vremea aia …. de la cate un directoras (vezi Nasu’ – Ziua) (ca nu existau inca mogulii).

    00
  24. cred ca cel mai mare motiv e combinatia „bani sau comoditate, plus internet (oarecum si televiziunea)”. ai N site-uri de stiri, M televiziuni de stiri, facebook, tot felul de chestii… mai venise si moda ziarelor gratuite (Ring si celalalt). de ce ar mai da un roman sarac banii pe un ziar sau de ce ar mai opri unul mai putin sarac masina in cautare de chiosc de ziare? cand totul e la un click/telecomanda distanta.

    00
  25. Just FYI… Un ziar nu poate trai din vanzari la toneta sau abonamente. Din banii aia abia platesc tipografia.

    00
  26. Poate pentru ca afara inca se scrie, se fac articole de ancheta, jurnalitii au verticalitate si banalitati de genul.

    00
  27. 50 euro in ’98??? mai sugi pla mult ma cretinule, baga-mi-as pla-n curva aia de ma-ta care te-a fatat asa muist!!! ma-ta sugea pla in ’98 si pentru 5 marci ma scursura a societatii ce esti!

    00
  28. NOU
    #32

    Vine si televiziunea din urma. Mai incetisor, dar vine. Pentru mine cel putin.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.