politician cu blog

Am privit cu scârbă când toţi ciutacii jurnalişti şi-au făcut bloguri. Am avut o strângere de inima, pentru că mie îmi plăcea netul fără mizerii. Acum, pe lângă idioţii cu rubrici în ziare sau la tv, vin şi politicienii tare din urmă. Năstase, Chiliman, Paşcu, Dâncu, Guşa, Geoană, Nagy. Citeam astăzi ce debita Năstase în spaţiul pus cu generozitate la dispoziţie de oficiosul securiştilor şi m-a cuprins din nou tristeţea.

Problema nu e că oamenii ăştia invadeaza cu balele şi nesimţirea lor şi ultimul refugiu al internauţilor. Ar fi ok dacă însă ar avea un scop decent. Adică altul în afară de a se auzi vorbind, de a încerca să adune voturi (moşule, sunt cool, mi-am tras blog şucar la jeoană punct blogspot punct com) şi de a stârni invidia colegilor de partid. Blogul lui Geoană, de exemplu, avea nenumărate comentarii. Şterse. Năstase le-a lăsat libere, dar ce folos dacă nu scrie el acolo?

Într-un exercitiu de inteligenţă, dacă 3 Armaghedoane, un referendum, o revoluţie, câteva mineriade, numeroase trageri de urechi ale forurilor internaţionale N-AU SCHIMBAT NIMIC, ce va schimba un comentariu pe blogul unui politician? Cât de mult le pasă vedeţi pe blogul lui Prosănacului, în paragină de dinainte de referendum, sau al lui Guşă. O fac şi ei ca să vadă tineretu’ caă dincolo de burţi, bani negri şi amante, sunt cool. Mâine îşi vor lua iPod şi şi-l vor băga în fund dacă am vota cu ei.

Desigur, unii aplaudă cu 3 mâini. I bet. Dacă tata era în PSD, îl băgam şi în blogroll.

Exerciţii pentru pereţi…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

40 comentarii

  1. nastase ar fi tare de tot daca ar raspunde cititorilor la comentarii
    presimt ca el nu se lasa repede ca restu

    00
  2. ce vrei sa iti raspunda? nu, nu ma futeam in cur. nu, nu am luat mita. nu, tata socru era un om bun.

  3. relatia lui cu cititorul nu exista. parca posteaza din obligatie

    00
  4. Zoso, articolul lui Nastase din JN este unul reusit. Felul in care scrie pe blog este unul placut, dar asta nu-l scuza. Pentru mine ramane acelasi politician antipatic si presupus corupt, atata doar ca imi pare mai uman. Ca om de cultura, jos palaria! Base & co nu se ridica nici macar pana la poponeata lui. :D

    00
  5. hacky, n-am zis ca scrie ca geoana, in limba de lemn. ce e al lui e al lui, scrie frumos

  6. acum o saptamana am incercat si eu un comment pe blog la pomponel. am zis sa fie primul si ultimul ca nu m-am putut abtine sa nu ii zic de una de alta. nu am injurat, nu am folosit cuvinte ‘grele’ ci doar i-am zis ce i-as zice daca as fi fata in fata cu el. printre altele ca e face parte dintre cei care vreme de 10 ani a tinut tara asta pe loc, ca a patronat hotia in romania, ca ne-am saturat de el si de toti ‘tovarasii’, ca ii sugerez sa isi vanda tot ce are si sa plece intr-o tara in care ar putea fi apreciat la adevarat lui valoare( i-am dat si exemple: cuba, coreea de nord, china).
    in fine postul trece de moderare, apare la comentarii si dupa vreo cateva ore cand m-am uitat am vazut ca disparuse. probabil ca tovarasul nastase a fost deranjat de ce i-au vazut ochisorii si a hotarat sa stearga postul.
    oamenii de genul lui nastase,voiculescu, ciutacu, cristoiu, hrebenciuc si tot neamul lor de comunisti-securisti-turnatori nu merita nici macar o flegma darmite un post pe ‘blogul’ lor. sau poate merita un glont?

    00
  7. postează ca om politic. de aia (mă repet a coişpea oară) nu i-am

    00
  8. zoso, daca-si facea basescu blog, bag mana-n foc ca erai si tu in randul aplaudacilor. cu 4 maini.

    00
  9. zoso, daca-si facea basescu blog, bag mana-n foc ca erai si tu in randul aplaudacilor. cu 4 maini.

    Băsescu n-are timp de blog mah, pe el l-a ales lumea preşedinte. Cât mai are şi el timp liber preferă un Golden Bliţ, un dans cu nevastă-sa, un moment de relaxare

    00
  10. E sezon estival, e ocupat Jucatorul. Oricum, daca vrea, il pune pe Boc sa scrie in locul lui… la urma urmei, nu poti sa distingi inaltimea autorului bazandu-te doar pe articolele publicate pe un blog (ma rog, asta in cazul in care nu-ti refulezi complexele).

    00
  11. mandea, eu il injuram si pe el.
    il am pe cristi banu in blogroll, el e pesedist, ce mai vreti de la mine?

  12. @mandea: esti din aia care aplauda cu limba?

    00
  13. hmm… nici un DoS pentru baietii astia guralivi pana acum ?

    00
  14. Un DoS reprezinta o solutie cat se poate de grobiana. Un om cu adevarat inteligent combate ideile, nu incearca sa inlatura sursa acestora. Si, plus de-aia cat crezi ca poti sa-i tii numai intr-un DoS? Nu-s toti admintratorii tampiti…

    00
  15. daca injuraturile de mama n-au efect pe blog, vreo amenintare cu moartea sau cu bomba poate misca ceva.

    00
  16. Politicienii stiu ca daca nu sunt in pas cu lumea,vor iesi din joc. Cel putin acest lucru il stiu bine si il aplica….Anyways, they stink on line and off line:)

    00
  17. „ultimul refugiu al internauţilor”? hai sa fim seriosi… mi se pare o exagerare si o grosolanie sa spui ca politicienii si „jurnalistii” invadeaza blogosfera. internetul e liber, poate sa isi faca oricine blog.

    00
  18. E doar un semn ca se apropie momentul in care vom avea votul uninominal si in Romania.
    Si e timpul sa-si faca imagine. In felul lor, stangaci, poate chiar penibil, dar tot e un pas inainte.

    O sa vina la un moment si o generatie de politicieni care sa foloseasca new media la adevaratul potential si sa faca si ceva pentru utilizatori in afara Internetului, si anume in Parlament / Guvern / Administratie

    00
  19. Si continui sa te duci in jos…

    Intai te-ai luat de Darius ca de ce i-a facut blog si ca e PSDist. Dupa ce i-a facut blog si lui Base, ai inceput cu „da’ de fapt de ce ne trebuie bloguri ale politicienilor ?”. Dupa aia o sa o dai in „oricum nu scriu ei acolo” (de fapt vad ca deja ti-ai pregatit terenul).

    Diferenta dintre tine si Dragos Dehelean, sau Victor Ciutacu, e ca oamenii aia au o cariera, realizari, si chiar sunt profesionisti (re)cunoscuti in domeniul lor de activitate. Si daca ai impresia ca dau limbi, da un Google si vezi cam ce se zice si mai ales cine zice de Dragos Dehelean. Tu ai „realizat” un blog (wow), care incet incet (daca o sa continui asa), se duce in jos si nimanui nu ii pare rau (si nu ti-am zis-o numai eu).

    Te deranjeaza ca „polueaza cu balele si whatever” ? Stii foarte bine ce inseamna cerere si oferta. Daca oamenilor nu o sa le placa ce scrie, nu o sa il citeasca, si o sa dispara. End of story.

    Eu zic sa o lasi incet cu politica si sa te intorci la filmulete de pe Youtube si linkuri de download, nu de alta, dar risti sa cazi in penibil. Si n-as vrea sa pierdem si ultimul refugiu al internautilor *end sarcasm.

    P.S. Ce a mai facut Mihai Traistariu ?

    00
  20. faptul ca si-au facut blog este inca o dovada a faptului ca sunt TOTAL rupti de realitate. faptul ca inca mai exista ciutaci, badisti sau cristoi care inca ii ling pe unde apuca nu inseamna ca lumea nu ii uraste.
    mesajul pentru ei tb sa fie unul simplu : noi chiar va uram. chiar ne vine sa vomitam cand va vedem la televizor, chiar ne vine sa va scuipam cand va vedem pe strada, chiar ne vine sa va injuram cand va vedem blogurile. si chiar ne-am saturat de gusele voastre atarnande, chiar ne-am saturat de girofarurile voastre, chiar ne-am saturat sa platim lunar furturile si incompententa voastra.
    si nu sunt de acord cu ideea ca e loc pentru ei pe internet. orice ating astfel de indivizi incepe sa puta. in plus nu au facut asta din convingere ca ar avea ceva de zis ci doar pentru ca e la moda si pentru ca asa spera sa mai culeaga unul doua voturi. adica mai pe romaneste au iesit sa se prostitueze si pe internet.

    00
  21. sobolan, daca a da limbi in cur pe bani e o cariera, inseamna ca tara asta e in mare cacat.

  22. A da limbi in cur pe bani nu e o cariera.

    Ce se intampla pana ajungi in punctul in care curul ala chiar sa fie interesat de limbile tale, indiferent daca tu alegi sa le dai sau nu, pe bani sau nu, e o cariera.

    Scuze de limbajul putin mai colorat, dar am preferat sa merg pe exemplul tau.

    @georgel007 – daca esti asa dezgustat, de ce nu-ti dai demisia si din societate. Ca si aia a fost atinsa si pute.
    Ca sa fiu mai explicit : lasa-i sa se exprime; nu-ti place, arde-i cand ai ocazia, adica la vot.

    00
  23. @sobolanul rosu : nu stiu de ce dar mi se pare ca ai aceeasi orientare sexuala cu Traistariu. confunzi anuslingusul cu cariera? iti doresc atunci sa reusesti in cariera tovarase… chiar nu credeam ca unii oameni pot fi apreciati pentru ca au ajuns sa fie cineva interesati de limbile lor.
    in alta ordine de idei nu imi dau demisia din societate pentru ca am copii si nu vreau ca ei sa creasca intr-o societate in care astfel de oameni au dreptul sa se exprime. poate nu poti sa intelegi asta, poate ca nu poti sa intelegi ca sunt lucruri mai importante decat cariera si toti comunistii din tara asta. poate macar noile generatii nu vor avea de suferit de pe urma bomboneilor, voiculestilor, vadimilor, iliestilor sau cum dracu ii cheama. poate intr-o zi romania va arata altfel. si poate atunci anuslingusul va face parte din fisa postului pentru orice prostituata din romania. sau poate doar la alea mai ‘smechere’ …cele cu succes in cariera .

    00
  24. NOU
    #24

    Sunt curios daca politicienii cu bloguri spera ca isi vor mari numarul de voturi prin chestia asta sau e doar o chestie de trend… ar fi interesant de studiat cat la suta din articolele lor reflecta actiuni sau idei ce pot deveni „electorale”.. si cat reflecta chestii pur personale.

    00
  25. Cristi Banu e pesedist? Draci, până acum puteam să jur că peneleul e febleţea lui :)

    00
  26. sobolane (drag), unii fac cariera din a da limbi in cur. ciutacu, dehelean, lista e lunga. tot timpul se va gasi cineva care va fi dornic de limbi in cur.
    ca e ceausescu si are nevoie de paunescu, ca e paunescu si are nevoie de pruteanu, ca e pruteanu care are nevoie de vadim, ca e enoiu care are nevoie de dehelean…

  27. georgel007, pacat ca atunci cand ramai fara argumente solide recurgi la chestii de genul „esti gay”. in mod normal din acest punct te-as ignora complet pentru ca ai aratat cat de mult te duce mintea.

    pe net ai avantajul alegerii. nu te obliga nimeni sa citesti blogurile unor persoane pe care nu le agreezi. prin urmare nu poti spune ca polueaza internetul, ca doar nu ti-au instalat adware sa-ti apara popup-uri cu blogul lor.

    si inca ceva: daca numesti orice om cu inclinatii politice de stanga ‘comunist’, in virtutea aceluasi rationament hiperbolizant, tu esti un fascist, nu?

    00
  28. @mandea : nu am nimic cu gay-ii. in schimb nu imi plac cei ca traistariu care nu recunosc ceea ce e evident pentru toata lumea. nu imi plac cei care se prostitueaza dar pretind ca sunt ziaristi. nu imi plac politicienii care vor sa para democrati cand de fapt sunt fundamental comunisti. nu imi plac oamenii fara coaie.
    cat ma duce (sau cat duce in general pe cineva) mintea nu poti sa apreciezi din trei posturi pe un blog.
    si nu sunt fascist. as fi recunoscut stai linistit. e drept ca nu imi plac suedejii si comunistii dar asta nu inseamna fascism.
    si tot in virtutea rationamentului tau ar trebui sa liberalizam si vanzarea de droguri. doar nu te obliga nimeni sa consumi. si cred ca oamenii astia de care vorbim aici si ii tot pomenim ( rugandu-ne sa ajunga sa ii pomeneasca un popa la groapa) sunt mai nocivi societatii romanesti decat drogurile.

    00
  29. Ce refugiu bai zoso? Internetul a fost, este si va fi liber. Pot sa apara „n” tampiti care sa faca „m” lucruri tampite. Ce treaba are faptul ca tu esti blogger-ul no1 si el e mafiotul no1? Scrie undeva ca el n-are voie sa debiteze in meandrele sinergiei ce vrea muschiu’ lui? Iti interzice tie cineva sa nu mai scrii despre tot felul de ciumpalaci, ciutaci si lingai? NU.

    P.S. Las-o mai moale p-asta cu lingaii si limbile in cur date de restul blogarilor si moderatorilor pt ca nu e chiar asa cum ai tu impresia. ;-)
    I-ai cam dezorientat si p-astia care dau p-aici pe blog; vad ca sar si ei cu comentariu gen „lingau” oricand apare un post despre jurnalistii blogari.

    00
  30. @lucian : care ziaristi mah aia care au tiraj la ziar mai mic decat numarul de accesari zilnice pe care le are zoso? sau iq mai mic decat fontul cu care scriem? sau limba mai lunga decat pagina asta?

    00
  31. @georgel Imi pare rau, am avut toata disponibilitatea. Dar serios ca n-ai inteles nimic nici din postul CU CUrul, nici din ce iti era adresat tie. O sa indic sarcasmul prin note scrise cu majuscule de acum inainte. La fel cum n-ai inteles nici ce-ti zicea @mandea despre stanga/comunism si dreapta/fascism si ai dat-o pe aberatii despre cum te sacrifici pentru generatiile viitoare. Esti sigur ca ai buletin ?

    @zoso (care spre mirarea mea a inteles). Incearca sa organizezi Olimpiadele Comunicarii timp de 6 ani, Internetics timp de 2 ani, si Gala societatii civile timp de 2 ani. Incearca sa participe la ele cel putin persoanele (sau personalitatile) care au participat la evenimentele organizate de Dragos. Incearca sa ai acoperirea mediatica pe care a avut-o. Incearca sa discuti cu oameni de nivelul celor care au fost si au castigat acolo. Ce incerc sa iti spun – ca Dragos (pe care chiar nu il cunosc personal, dar mi se pare o persoana OK) si-a facut cariera prin idei noi pentru acel moment, prin a persevera in ceea ce a vrut sa faca, prin a-si face cunostinte din tot spectrul politic, daca te uiti la participantii de la Olimpiadele Comunicarii sau la Gala Societatii Civile. Ceea ce ii demonstreaza valoarea (cariera) ca om, nu ca limbist.

    Facand o paralela, este ceea ce ai fi ajuns tu (ca persoana, independent de partea politica) daca ai fi ales sa folosesti avantajul pe care l-ai avut (ca prim-blogger) intr-un scop constructiv, si nu pe tampenii pentru cresterea traficului. Diferenta dintre tine si Dehelean e diferenta dintre Click, Atac Online si Gandul, Cotidianul, Evz(n-am zis Jurnalul). Cat timp stati in barci diferite, fiecare sunteti cel mai bun pe „sectorul” sau si pe publicul sau. Dar ca tot ce inseamna cariera, cultura, educatie, sunteti departe unul de celalalt. Si ma opresc aici, pentru ca nu vreau sa pun aici un post pe care vroiam sa il pun pe blogul meu :P.

    00
  32. pot sa fac un exercitiu logic?
    daca e asa de realizat, de ce pupa in cur psdul? de placere? come on, nici un om inteligent si puternic nu linge in cur un partid de comunisti daca nu i-ar fi picat si lui ceva.
    cam asta e. hai s-o lasam moarta, nu ma convingi tu ca dehelean e curat, cum nici eu pe tine ca ilici ar trebui impuscat. ma duc la masa si dupa aia vin sa ma chiombesc aiurea la laptopuri.

  33. @sobolan rosu: pentru tine revolutia din 89 e cea mai mare nenorocire care s-a intamplat vreodata. ai fi ajuns un activist pe cinste. nu ai nimic de spus si esti cumplit de plictisitor. vremea aplaudacilor a trecut de mult. nu incercati sa inlocuiti aplaudacii cu lingaii ca nu o sa reusiti. garantat 100%.

    00
  34. @zoso O sa iti impart afirmatia in 2 parti :

    a) „de ce un om realizat linge/pupa (in) fund” – pupincurismul e o chestie de perspectiva :D. O parere diferita de a ta nu e neaparat pupincurism. A aduce laude unui initiative (nu unei persoane), nu cred ca e pupincurism. Ca sa te pun putin pe treaba si sa nu te chiombasti aiurea, uite un citat din articolul lui Patapievici despre Avramescu, din EVZul de azi. Poate ma lamuresti daca e pupincurism sau nu :

    „Catalin Avramescu preda filozofia politica la Universitatea din Bucuresti si s-a remarcat in ultimul an ca un redutabil polemist, caracterizat prin soliditatea informatiei, promptitudinea citatului lamuritor, politetea acida a adresarii si curajul moral casant al interventiilor sale. In special ultima trasatura de caracter a impresionat publicul asiduu talk-show-urilor politice. Infruntandu-si direct preopinentii, Catalin Avramescu si-a proclamat fara rest convingerile, in ciuda impoplaritatii lor si a dificultatii de a o face de fata cu ei si in conditii de dialog fierbinte. […] Are insa de partea lui, in orice disputa, forta argumentelor, avantajul culturii si implacabilitatea informatiei adecvate.[…] Dar trasatura de caracter care il semnaleaza ca pe un caracter este curajul sau moral: taria de a fi singur impotriva tuturor, impreuna cu forta morala de a spune oricui, in fata, tot ce gandeste despre el/ea – fara rest, complezenta ori facand rabat la principii in beneficiul circumstantei. ”

    2) „[…]…un partid de comunisti” – zi-mi un partid (parlamentar) care nu e partid de comunisti, si (promit) sa iti dau 5 exemple de membri importanti cu un trecut discutabil, atat inainte cat si dupa ’89. Please spune PD ! :D

    @georgel – Bine.

    00
  35. NOU
    #35

    @sobolan mort:

    Din nefericire, nici macar pe Patapievici nu-l scuza intotdeauna numele. Catalin Avramescu a fost dat afara din Cotidianul pentru ca propovaduia peste tot teoriile sale anti-UE (culmea, fara argumentele mentionate de Patapievici) si convingerile sale pro-Basescu, tot fara argumente. Dupa care a continuat sa mearga prin talk-show-uri si sa se recomande ca fiind parerist la Cotidianul. Dupa care a fost dat afara oficial. Dupa care a devenit brusc foarte calificat pentru un loc in Consiliul de Administratie al TVR. Ma tem ca Patapievici este om, si ca atare nu foarte impartial atunci cand este vorba despre prietenii sai. Ca atare, chiar daca nu era pentru mine intrebarea: da, mi se pare pupincurism.

    00
  36. @Iulian, hai sa punem concluzia ta langa intrebarile lui Zoso :

    Despre Patapievici :

    „Daca e asa de realizat, de ce pupa in cur PDul? de placere? come on, nici un om inteligent si puternic nu linge in cur un partid de comunisti daca nu i-ar fi picat si lui ceva.”

    Mie imi place ce a iesit :D.

    Inchei aici, pentru ca poate v-am plictisit. Concluzii (personale) :
    – Nu exista o legatura intre carierea si valoarea ca om a lui Dehelean si pupincurism, la fel cum nu exista o legatura intre cariera si valoarea ca om a lui Patapievici si pupincurism. Amandoua sunt 2 incidente izolate, chiar nereprezentative, si mai ales nedemonstrate (chiar mi se pare ca subiectivitatea lui Patapievici e mult mai clara); chiar daca ar fi demonstrate, asta nu inseamna ca ceea ce s-a intamplat pana acum in carierele celor doi s-a bazat tot pe pupincurism.
    – (de mai devreme) Fiecare e liber sa isi faca bloguri, si va fi amendat de trafic si replyuri pentru (lipsa de) calitate a blogului. Sau la vot.
    – georgel n-are buletin.

    00
  37. @sobolane: insisti sa fii penibil. semeni cu idolul tau bombonel. asa cum el colectioneaza tablouri nu pentru ca le intelege ci pentru ca le evalueaza asa si tu citezi din diverse personalitati dambovitene. nu pentru ca le-ai intelege ci doar pentru ca asa speri sa pari si tu intelectual.
    s-ar putea ca eu sa nu am buletin dar nu care cumva al tau are o dunga pe el?
    problema nu e ca ne-ai plictisit pe noi ci probabil ai diverse frustari. legate probabil de faptul ca nici o domnisoara nu rezista mai mult de 5 minute cu tine. o fi din cauza faptului ca esti plictisitor ?

    00
  38. tovarase sobolan faci parte cumva din sindicatul lingailor? ia uite ce post interesant are tovarasul sobolan:
    ‘Salut Victor,
    Interesant blog, tocmai l-am descoperit (shame on me). Sper sa nu se transforme in „Revista presei” (relativ la post-ul de mai sus).
    Toate bune, si mai revin.
    Adăugat de Sobolan Mort la 22 Iunie 2007 15:37:14
    @Sobolan Mort: te asigur ca n-ai de ce te ingrijora in acest sens:)
    Adăugat de Victor Ciutacu la 22 Iunie 2007 15:3’
    hai ca ati inceput sa va lingeti intre voi. grrrrrr ce scarbos !

    00
  39. @georgel. Tu chiar te plictiseste stimabile. Iti dai seama ca nu intelegi nimic din ce se discuta, asa ca incepi sa dai search-uri pe Google. Am explicat foarte clar ce vroiam sa zic, si ce rol avea citatul din Patapievici.

    Da, am „descoperit” blogul lui Victor acum aproape o saptamana, mi-a placut si i-am spus asta. O sa mai gasesti „aproximativ” aceeasi postare la Andaa, JEG, Eloa, PeculiarMe, si alti cativa mai putin cunoscuti pe care ii citesc din cand in cand.

    Daca vrei sa iti faci un scop in viata din a vedea pe unde postez si ce postez, mult succes. Da’ hai sa nu poluam blogul lui zoso cu asta (decat daca vrea el :P)

    00
  40. Muie nastase, muie ciutacilor si gata!

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)