Poate vreți să știți și pe cine acuzați că e goarna Moscovei

Ați auzit de doamna cu nume haios Alba Iulia Catrinel Popescu, despre care G4media a anunțat în exclusivitate că răspândește teorii conspiraționiste, da? Da. Care e cumva profesoară la Universitatea de Apărare Carol I și n-ar trebui să spună prostii în public.

Pentru că doamna l-a acuzat pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski de niște greșeli, ba mai mult, a zis că a cam făcut jocul Moscovei, a fost prinsă în piața publică și arsă pe rug. A, și s-a invocat că e incompetentă, eventual proastă, dacă nu cumva și plătită de ruși.

Și-acum, whatabaoutisme, că aia știe să spună orice speriat când află chestii care nu-i covin.

Doamna în cauză este doctor în securitate. Are un doctorat legat de Africa Subsahariană, puteți găsi pe youtube și cum și-a susținut lucrarea de doctorat. Pe lângă asta a mai terminat și altă universitate cu numele Carol, aia de medicină și are și un master în sănătate publică.

E, îl țineți minte pe Statu-Palmă-Barbă-Cot, măscăriciul ăla din pandemie, care și el era expert în sănătate publică, fără să fi lucrat vreodată în domeniu? Ei bine, această doamnă și-a petrecut vreo câțiva ani în Africa practicând exact asta, unde s-a concentrat pe combaterea de epidemii de-astea, HIV, TBC, Malarie. De-aia și-a dat doctoratul în Africa Suubsahariană, c-o știe, c-a fost acolo. Dealtfel, dacă verificați un pic, o puteți vedea la tot felul de întâlniri cu niște negri în care discută treburi de-astea.

După 2016 a început să se specializeze în geopolitica de-aici, din zona Mării Negre. Ea este, totuși, profesor de geopolitică și geostrategie, are zeci de studii, sute de articole pe temă și vreo cinci cărți scrise pe tema asta. Dacă vreți puteți citi aici unul pe tema armelor biologice și vectorilor pandemici.

A, și doar ca picanterie, tac-su e din Cernăuți și are vreo doi bunici care au dus lupte grele cu sovieticii. Unul dintre ei a făcut pușcărie și la NKVD și la comuniști.

Desigur, lucrează la Universitatea de Apărare care are o reputație proastă din cauza numeroaselor doctorate date pe șmen. Am impresia că vreo două treimi sunt plagiate. Nu știu dacă el ei este sau nu, nu prea văd de ce l-ar falsifica că doamna numai de asta se ocupă, „geostrategie”. E în vreo câteva think-tankuri pe subiect, scrie cărți pe subiect, articole, predă și prin alte țări pe subiect, clar o interesează. Altfel, partea în care niște profesori de la UMApN sunt corupți nu înseamnă că sunt și proști. Cele două atribute nu comportă o relație de cauzalitate.

Bun, și din poziția de specialist în geostrategie, sau cel puțin a cuiva care numai asta face toată ziua, nu azi se pricepe la vaccinuri, mâine la fotbal, poimâine la istoria Rusiei, doamna a publicat o analiză geopolitică și geostrategică pe pagina ei personală. Din care G4media a dat o variantă trunchiată, ca să se poată inflama lumea.

În esență, Alba Popescu a zis 3 chestii:

1. Modul în care Zelenski a gestionat acest conflict a servit doar intereselor Moscovei;
2. Zelenski vrea să atragă NATO într-un război, chestie pe care nici o țară NATO nu o vrea;
3. Toți separatiștii sunt nașpa și toți ăia care invadează o țară sunt agresori.

Partea asta, ultima, în care spune destul de explicit că Rusia e agresorul și separatiștii din regiunile alea sunt nasoi, ei bine, asta n-a mai fost publicată în articole, și evitată pe cât se poate. Dar au scris, în mod repetat, că „dă vina pe război pentru Zelenski”, mințind, pentru că persoana nu a făcut asta. A zis că Zelenski a acționat tâmpit, treabă care se poate discuta la infinit, că fiecare are o părere pe subiect. A, cât despre fazele cu naziștii? Aveți abonament la Washington Post, da?

Rămâne doar să-l cred pe Pantazi care minte cu textul în față că ăla de la Universitate a sunat-o pe nevastă-sa și i-a zis exact ce pretinde el că i-a zis. E posibil să fi făcut, vedem. În G4 nici măcar doctoratul nu i l-au nimerit calumea, deși era ușor de verificat, ai înregistrări cu ea vorbind despre capitolele din lucrarea ei și problemele din Africa. La fel cum poți găsi o grămadă de articole, lucrări și volume scrise de ea despre provocările NATO din zona noastră. Sunt zeci, sute, în publicații de specialitate, nu pe Facebook.

Toate chestiile astea se puteau afla foarte ușor, dacă cineva voia să le afle. Dar scopul nu e ăsta, scopul este vânătoarea de vrăjitoare și servit ceva pentru țărănimea afișată în piața publică.

Am văzut comentariile la textul pe subiect de pe blogul ăsta. Oameni a căror cunoștințe de geostrategie se limitează la manualul de StarCraft, au făcut-o pe aia proastă sau incompententă și au stabilit că un PMC al MApN nu are voie să aibă opinii pe domeniul propriu de expertiză pentru că „război”. Toți au fost de acord cu asta. Nu s-a pus deloc în discuție competența persoanei, că n-a verificat nimeni, nu s-a discutat deloc dacă are vreun punct de vedere valid, s-au dat doar diverse sentințe și încheieri de ședință în stilul eficientei justiții cardassiene (wink wink fani ai lui Elim). Hei, nici măcar n-am încercat să aflăm ce-a zis femeia, am luat-o direct de bună că e rea. În realitate, România nu este în război cu nici o țară. Nu este stare de război, nu e nici măcar una de alertă. Și să nu ne închipuim că ăștia n-ar avea poftă să dea o stare de-aia, le trebuie doar un motiv cât mai mic. Nu există motivul ăla încă.

Și, ca idee, când vedeți faze de-astea trageți un pic de aer în piept, respirați ușor și priviți la rece care-i treaba. Observați dacă nu cumva ați fost încorporați într-un război fără știrea voastră. Când ai mentalitatea de „e război” vezi numai dușmani. Nu de altceva, dar poate până vin rușii nu mai găsesc nimic aici, că ne-am sugrumat noi toți unul pe altul, până la ultimul, în numele adevărului adevărat și suprem.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

134 comentarii

  1. Ala a sunat s-o ameninte pe nevasta jurnalistului? Si daca doar a sunat (fara sa ameninte) de ce a sunat? Si de ce pe nevasta aluia si nu pe el insusi?
    Ceva nu se prea leaga…

    00
    • Ala era un trepadus sinistru.
      Dar doamna profesor doctor in geopolitica subsahariana pare genul de persoana care in cazul unui viol e de parere ca victima a fost de vina: ce a cautat acolo, de ce s-a imbracat atatator si, mai ales, de ce era frumusica si nu vreo urata sinistra? Iar daca, in timpul violului, a mai si fost batuta crunt, sigur a fost vina victimei pentru ca nu s-a priceput sa-l satisfaca pe violator mai bine si mai rapid.

      11
  2. Bine mah. Si Puric scrie carti. Vrei sa discutam si despre academia romana?

    20
    • relax … este „decat” o alta operatiune speciala a tovarasului eftimie
      In episodul urmator vom afla cum Putin este de fapt un neinteles care doreste pace, libertate si prosperitate planetara si alaturi de tovarasul eftimie va lua premiul nobel pentru pace

      10
  3. Nu stiu cum ar trebui interpretat, dar pentru un om de rand ca mine, fragmentul de mai jos lasa sa se intelega faptul ca Zelenski a facut cu buna stiinta jocurle Rusiei.
    Poate ca nu asta a vrut distinsa doamna sa afirme, dar atunci cand postezi ceva pe Facebook trebuie sa te gandesti ca va fi citit in special de oameni de rand.

    „4. Știa cu siguranță ce înseamnă, din punct de vedere strategic, INSULA ȘERPILOR! Știa că va fi atacată! Este un punct strategic în „buza” bazei NATO de la M. K. De ce nu a discutat cu România o formulă de condominium prin care Insula ar fi trecut sub protecție NATO? Cui a servit lăsarea de izbeliște a unui obiectiv de importanță strategică a Insulei Șerpilor? RUSIEI! RUSIEI I-A SERVIT!”

    Cand pui de minim 10 ori intrebarea „de ce?” cititorul inteleg ca acuzi personajul de premeditare, nu de incompetenta. Presupun ca sti si tu asta, dar ai ales sa ignori pentru a putea argumenta articolul.

    00
    • Daca Zelinski incearca sa atraga Nato in conflict nu e bine..
      Daca nu incearca sa atraga Nato in conflict pentru ca „nu a discutat cu România o formulă de condominium prin care Insula ar fi trecut sub protecție NATO?” tot nu e bine..

      10
    • Sincer, citind paragraful acesta mai mult înțeleg următoarea idee: „Dă-ne Insula Șerpilor înapoi bulangiule”. Așa, un pic între linii, mai diplomatic, cu oarecare pretexte care să întărească ideea.

      Mi-aș dori ca ăsta să fie de fapt intenția. Pentru că ar însemna că cineva vrea (și declarativ, pe FB) să reprezinte niște interese pentru noi toți, nu doar să frece menta pe Solitaire.

      00
    • Disclaimer: Ideea luata doar din paragraful scris de tine @Cristian, nu sunt nici eu convins de doamna.

      00
    • Probabil ca in capul doamnei asta facea, reprezenta interesele Romaniei.

      Dar parca e aiurea dpdv uman sa ii cei Maricicai aia 100 eur imprumut inapoi in timp ce banca ii executa apartamentul si e data afara din casa impreuna cu toata familia.

      00
    • Din pacate e si mai trist ca vorbeste absolut o tampenie. Putea sa dea semnat insula serpilor spre Romania si tot nu insemna nimic. Sigur, daca aveam noi soldati acolo si murea vreo unul vedeam ceva indignare pentru noi da’ nu prea multa..

      Efectiv nu functioneaza asa: Nu poate alege Romania un teritoriu ce zice ca-i al ei (chiar si cu acordul proprietarului de drept) si gata, toate celelalte tari sar in aparare. Iar proprietarul insulei s-a stabilit prin legi internationale.

      00
  4. …și Eftimie spunea că simion+aur nu fac jocurile Moscovei. Despre cum i-a zâmbit lui personal majestatea sa george I al României când îl întrebă despre eventuale legături cu rușii.

    La fel spunea și despre îps teodosie…și ne explica asta în articole lungi cât suntem de așa și pe dincolo.

    După articolul ăsta urmează un articol in care să ne explice cât de minunat este Chiril I al Moscovei?

    PS:

    „Nu de altceva, dar poate până vin rușii nu mai găsesc nimic aici, că ne-am sugrumat noi toți unul pe altul, până la ultimul, în numele adevărului adevărat și suprem.”

    Awwww…ce drăguță încheierea…🥱
    Totuși… cuvintele astea vin de la un om care vb hai să spunem persiflant oricărui user care nu era de acord cu ideile lui.

    00
    • >>După articolul ăsta urmează un articol in care să ne explice cât de minunat este Chiril I al Moscovei?

      Eftimie: challenge accepted.

      00
    • Oh da.. Si eu astept de ceva timp articolele lui Eftimie despre cat mult bine ne-a adus Bombonel in vietile noastre, plus articolul in care ne va spune ca minerii n-au venit sa rupa picioarele bucurestenilor, ci chiar au venit sa planteze panselute si sa faca curat..

      00
    • de catedrala aia ce se mai aude? ca acum 2 ani era gata, inaugurata, slujbata si data cu mir.

      doar ca macaralele sunt inca acolo.

      in conditiile astea cata incredere pot sa am in ORICE spune distinsul autor?

      10
    • Trebuie un buton de downvote și pentru articole, nu doar pentru comentarii.

      00
    • @thebblack nu era Dani, sefu’ la BOR un excelent manager? Si cu cat patos ne explica noua, pulimii, mr Eftimie cat de șmecher e Dani si cum face si drege? Manca-i-ar capu’ si coada

      00
    • @Adrian pana una alta bombonel te a bagat in nato ca altfel aveai chiloții maro…

      00
  5. 1. Modul în care Zelenski a gestionat acest conflict a servit doar intereselor Moscovei;
    2. Zelenski vrea să atragă NATO într-un război, chestie pe care nici o țară NATO nu o vrea;
    3. Toți separatiștii sunt nașpa și toți ăia care invadează o țară sunt agresori.

    1. cum adica, asta a vrut moscova, sanctiuni economice si sa fie rusinea lumii?
    2. cum bre, asa ia nato decizii, ca vrea un presedinte de tara semirelevanta, de meserie actor?
    3. si apa e uda

    Deci daca nu e platita de rusi e proata rau cucoana asta. Si tu esti doar un troll.

    00
    • @Radu: ” Deci daca nu e platita de rusi e proasta rau cucoana asta. Si tu esti doar un troll.”

      … NU e troll…la fel cum simion NU e prost. Într-o lume normală ne-am bate joc de el și l-am mângâia pe creștet că-i in lumea lui.😉

      00
    • Vorba reclamei: El e bradul Ovidiu. Nu fiti ca Ovidiu!

      00
    • Sa nu intelegeti ca zic de rau despre Zelenski, nu e nimic de rau de zis despre ce face el acum, ba chiar e de admirat cum s-a ridicat la nivelul asta.

      Daca era marioneta lui Putin mima rezistenta o zi doua si capitula, nu facea de rusine marele imperiu rus cum face el acum.

      00
  6. La prima vedere doamna este un bugetar imbuibat, cu doctorat la Universitatea Naţională de Apărare a Plagiatelor si angajata tot acolo. La prima vedere, mesteca propaganda Rusiei dpvd a mesajelor principale:

    1. Ucraina si-a cerut-o, a vorbit urat
    2. Nu e treaba noastra, noi suntem bine
    3. Rusia e rea dar.. pct 1

    Propriul esec de a nu realiza cum arata analiza ei la prima vedere, in spatiul public pe FB, doar confirma prima vedere.

    Isi vulnerabilizeaza toata analiza rece (corecta sau nu) prin simplul fapt ca incepe cu ceva de genul: ‘ Cu toata compasiunea dar.. ‘.

    00
  7. Doamna în cauză este doctor în securitate. Are un doctorat legat de Africa Subsahariană, puteți găsi pe youtube și cum și-a susținut lucrarea de doctorat. Pe lângă asta a mai terminat și altă universitate cu numele Carol, aia de medicină și are și un master în sănătate publică.

    Doctor în securitate (bine că nu medic, că n-avem nevoie de d-ăia) cu doctorat despre Africa subsahariană, vorbind despre Europa de est.
    Tare.
    Și-i facem albie de porci pe cei care nu au pile, combinații, relații… iar cei care ne pupă în cur, le ridicăm osanale, că sunt [idioți] folositori. P-ormă, ne ștergem de ei când va fi convenabil. Înțeleg că avem o problemă cu analfabetismul funcțional & a devenit un cal de bătaie. Problema e când zici că toți suferă de analfabetism funcțional & folosești asta ca un clișeu retoric împotriva [tuturor] criticilor „sub demnitatea ta” sau care n-au acreditări înșiruite pe mai multe pagini în CV.

    După 2016 a început să se specializeze în geopolitica de-aici. Ea este, totuși, profesor de geopolitică și geostrategie, are zeci de studii, sute de articole pe temă și vreo cinci cărți scrise pe tema asta. Dacă vreți puteți citi aici unul pe tema armelor biologice și vectorilor pandemici.

    Traducere: „Nu criticați fiindcă aruncă doctoratul în moacă și se aruncă toate cărțile pe masă! Cum să fie ea criticată!?! E mai infailibil(ă) decât Papa de la Roma!”

    La dracu’, înseamnă că toți [ex-]ambasadorii din Vest, toți analiștii vieții, care au condamnat Rusia din secunda zero & care sunt de acord să-i sprijine pe ucrainieni, sunt toți proști & proaste.

    Dacă mai întreb cine îi e soț sau cine i-a fost profesorul îndrumător, devin și mai rău, așa că nu mai întreb.

    A, și doar ca picanterie, tac-su e din Cernăuți și are vreo doi bunici care au dus lupte grele cu sovieticii. Unul dintre ei a făcut pușcărie și la NKVD și la comuniști.

    Ceea ce e dă cu semn de întrebare de ce e rusofilă și/sau deservește cutumile Kremlinului… poate, doar poate, fiindcă are bagajul acesta emoțional, suferă de un PTSD de intimidare (sau admirație) ori de câte ori vorbește cu sau despre ruși & rusia (cu ‘r’ mic), iar asta o descalifică – cu tot cu doctorat.
    Doamne ferește să fie criticați rușii & ținuți responsabili pentru acțiunile lor demente, agresive, ucigașe șamd… nu?
    Că ucrainienii sunt de vină că există și stau vizavi de niște debili nenorociți.

    Desigur, lucrează la Universitatea de Apărare care are o reputație proastă din cauza numeroaselor doctorate date pe șmen. Am impresia că vreo două treimi sunt plagiate. Nu știu dacă el ei este sau nu, nu prea văd de ce l-ar falsifica că doamna numai de asta se ocupă, „geostrategie”. E în vreo câteva think-tankuri pe subiect, scrie cărți pe subiect, articole, predă și prin alte țări pe subiect, clar o interesează. Altfel, partea în care niște profesori de la UMApN sunt corupți nu înseamnă că sunt și proști. Cele două atribute nu comportă o relație de cauzalitate.

    Bun, și din poziția de specialist în geostrategie, sau cel puțin a cuiva care numai asta face toată ziua, nu azi se pricepe la vaccinuri, mâine la fotbal, poimâine la istoria Rusiei, doamna a publicat o analiză geopolitică și geostrategică pe pagina ei personală. Din care G4media a dat o variantă trunchiată, ca să se poată inflama lumea.

    Știi ce mă interesează?
    Cu toate articolele ei, cu toate cărțile ei, cu toate think-tank-urile de care aparține, cu doctoratul ei ––– știi ce mă interesează?
    Mă interesează să știu ce părere are nevasta lui Pantazi despre ea.
    Aia mă interesează.

    În esență, Alba Popescu a zis 3 chestii:

    1. Modul în care Zelenski a gestionat acest conflict a servit doar intereselor Moscovei;
    2. Zelenski vrea să atragă NATO într-un război, chestie pe care nici o țară NATO nu o vrea;
    3. Toți separatiștii sunt nașpa și toți ăia care invadează o țară sunt agresori.

    Ovidiu, hai să lăsăm textul ei să vorbească: https://i.ibb.co/0tPPD23/AICP.png

    „Sigur, glorie Ucrainei. Dar de ce nu și glorie Serbiei?”

    A comparat Ucraina lui Zelenski, cu Serbia lui Miloșevici. 🙃

    Am văzut comentariile la textul pe subiect de pe blogul ăsta. Oameni a căror cunoștințe de geostrategie se limitează la manualul de StarCraft, au făcut-o pe aia proastă sau incompententă și au stabilit că un PMC al MApN nu are voie să aibă opinii pe domeniul propriu de expertiză pentru că „război”. Toți au fost de acord cu asta. Nu s-a pus deloc în discuție competența persoanei, că n-a verificat nimeni, nu s-a discutat deloc dacă are vreun punct de vedere valid, s-au dat doar diverse sentințe și încheieri de ședință în stilul eficientei justiții cardassiene (wink wink fani ai lui Elim). Hei, nici măcar n-am încercat să aflăm ce-a zis femeia, am luat-o direct de bună că e rea. În realitate, România nu este în război cu nici o țară. Nu este stare de război, nu e nici măcar una de alertă. Și să nu ne închipuim că ăștia n-ar avea poftă să dea o stare de-aia, le trebuie doar un motiv cât mai mic. Nu există motivul ăla încă.

    De acum încolo, o să-i cred pe cei care joacă StarCraft.

    Acum, măcar ochimetric, vor înțelege și ceilalți cititori de ce Rada Ucrainei, respectiv Zelenski, nu a mulțumit România: pentru că nu au avut de ce, pentru ce.

    Și, ca idee, când vedeți faze de-astea trageți un pic de aer în piept, respirați ușor și priviți la rece care-i treaba. Observați dacă nu cumva ați fost încorporați într-un război fără știrea voastră. Când ai mentalitatea de „e război” vezi numai dușmani. Nu de altceva, dar poate până vin rușii nu mai găsesc nimic aici, că ne-am sugrumat noi toți unul pe altul, până la ultimul, în numele adevărului adevărat și suprem.

    Cred că rusofilii și, în general, simpatizanții culturii ruse, vor trebui să bage capul în pământ multă, multă, multă, multă vreme de aici-ncolo.
    Cei care lucrează în instituțiile statului, mai ales pe apărare, e bine să fie toți trecuți prin testul poligraf & ejectați automat din sistem, indiferent de gradul rudeniei sau ierarhiei.

    10
    • Sa traiesti maestre!!

      00
    • si uite asa a cazut castelul de carti de joc al trolului Eftimie.
      comentariul asta e mai bun ca articolul. tantisor asta, cu toate doctoratele ei este Viorica Dancila army version.
      Ce a facut „actorasul” asta o sa fie subiect de studiu in stiinte militare si politice pe multi ani. Tantisor din articol se punea capra la granita si invita toti soldatii sa faca pace.

      10
    • Momentul ăla în care un comentariu demontează un articol scris prost și părtinitor…..

      10
    • @Boros: ” Cei care lucrează în instituțiile statului, mai ales pe apărare, e bine să fie toți trecuți prin testul poligraf & ejectați automat din sistem”

      Sublim stimabile…mă închin.

      Totuși să nu uităm că as we speak avem senatori și parlamentari care s-au dat singuri de gol că sunt rusofili. AUR făceau liste cu oameni de cultură, bloggeri, jurnaliști care trebuiau eliminați. SĂ NU UITĂM.

      La fel să nu uităm biserica care măcăne că e rea Rusia dar pupă -n cur(alături de alde Eftimie) și mențin în funcții specimene ca teodosie. Să nu uităm cât de târziu au condamnat atacul rusesc.

      In fine să nu uităm că aceste personaje unelteau pt ieșirea României din NATO și UE. Dacă aveam alegeri anticipate anul trecut, aur, acum deschideau granițele armatelor „eliberatoare” rusești.

      00
    • @Boros, daca Eftimie ar fi fost un om cu cojones ar fi venit si ar fi dat de pamant cu acest comentariu. Dar stie si el ca nu poate, oricat ai vrea sa promovezi o idee, nu poti sa ignori total realitatea.

      10
    • NOU
      #29

      Un comentariu mult mai bun decat articolul!!!

      10
  8. Eftimie, what happened man? You used to be cool.
    Acum pare ca plimbi in lesa lupul dacic prin tuneluri.

    00
  9. Hmmm, și iată cum din primele comentarii îl sugrumăm pe unul. In loc sa luam ceea ce e bun din articol, să gândim ce informații noi avem.

    01
  10. In clipa in care Moscova declara ca vrea iesirea Romaniei din NATO inseamna ca e stat inamic si trebuie tratat ca atare.

    Ca nu e razboi, ce sa zic boss, asta se poate schimba intr-o secunda. Acum o luna era pace.

    00
    • NOU
      #36

      Rusia vrea iesirea NATO din Romania, nu a Romaniei din NATO. E o nuanta aici…

      00
    • @Genghis Han
      Maestre, mi-e teamă că una fără alta nu se poate… Asta dacă vrem ca NATO să ne țină de parteneri, și nu doar de profitori. Că atunci când am intrat, am intrat (și) de frica Rusiei, nu a Mării Negre…

      00
  11. Are cumva un master și pe la SRI?

    Poate pui un cv al ei că-i cam greu de găsit

    00
  12. Nu neaparat exista relație de cauzalitate intre corupție si prostie? Dar intre a fi doxa intr-un domeniu si a avea pareri(subiective)?cu intentia de a agrava/inflama poporul/opinia publică? Asta cum se numește MrEftimie?

    00
  13. „1. Modul în care Zelenski a gestionat acest conflict a servit doar intereselor Moscovei;
    2. Zelenski vrea să atragă NATO într-un război, chestie pe care nici o țară NATO nu o vrea;
    3. Toți separatiștii sunt nașpa și toți ăia care invadează o țară sunt agresori.”

    1. Toti analistii de pana acum zic ca Putin credea/spera ca sa dea pe spate Ucraina in cateva zile fara prea multa lupta, in genul in care au preluat talibanii Afganistanul anul trecut. Noroc dna Alba Popescu care ne lumineaza ca de fapt Moscova a vrut ca Zelenski sa mobilizeze armata si populatia ucraineana ca sa provoace pierderi semnificative armetei ruse si sa unifice Vestul in a impune sactiuni severe Rusiei.
    2. O tara mica atacata de o tara mult mai mare doreste ca o forta puternica sa ii vina in ajutor. Hmm… suspecta dorinta…
    3. Dna spune un adevar => TOT ce spune este adevarat; parca asa functioneaza logica, nu?

    10
  14. Ia ziceti voi ma, manca-mi-ati p**a, cum sta treaba cu razboiu.

    Atasati si CV-ul in prealabil, sa vedem cu ce v-ati ocupat pana acum.

    Daca un doctor in Geostrategie nu are dreptul sa isi dea cu parerea, studiind subiectul intensiv pe perioade lungi de timp, pe voi ce va lasa sa deschideti gura? A adormit neuronul?

    00
    • Cred că nu știi cum se dau doctoratele pe la Apărare, Ciucă are plângere penală pentru asta

      Coincidența e că doamna Alba Iulia e in comisia de etică care-i analizează (analiza?) „doctoratul” lui Ciucă
      Până acum niciun răspuns

      00
    • Doctoratele alea care verifica dupa standarde din 2015 lucrari scrise in anii 90? Nu sunt expert, am doar licenta, asa ca prefer sa tac.

      Poate doriti dumneavoastra sa imi explicati in detaliu’ cum se iau doctoratele ? Ati mai cumparat? Sunt la kilogram? Din pacate pentru voi a lasat Eftimie destule informatii cat sa poti verifica ce a facut doamna.

      Lasati si voi niste informatii va rog, ma fut pe parerile voastre :))

      00
    • „Primul plagiator de notorietate care a invocat lipsa reglementărilor, dând tonul la acest narativ pentru un întreg deceniu, a fost fostul premier Victor Ponta, care a plagiat într-o teză de doctorat susținută tot în 2003, la fel ca actualul premier Nicolae Ciucă.

      Acest lucru este total fals.

      Potrivit legislației din epoca în care atât actualul premier Ciucă, cât și fostul premier Ponta s-au înscris la studiile doctorale, era obligatoriu ca teza de doctorat să fie una originală. ”

      https://pressone.ro/premierul-nicolae-ciuca-a-plagiat-in-teza-de-doctorat-printre-sursele-copiate-se-numara-alte-doua-teze-de-doctorat

      00
    • @Alex, oricine are voie sa-si dea cu parerea.
      Dar daca doamna respectiva este doctor in geostrategie, nu inseamna ca nu poate avea o parere pro-rusa. In principiu, aici pe blog, s-a comentat mai mult inclinatia dumneaei catre Rusia, nu pregatirea academica.

      00
  15. Parerea mea e ca ti-ai cam stricat reputatia pe aici, atunci cand ai inceput sa preaslavesti biserica, desigur tot cu argumentul ca noi nu suntem asa culti ca tine, si de asta nu intelegem.
    Acuma te-ai reactivat doar ca sa ne spui ca suntem prosti si habar nu avem nici de „geopolitice”.
    Pai de ce mai scrii frate pentru mase? Du-te pe un forum de oameni cu 7 diplome sa te dai acolo mare carturar.
    Poate ar fi bine sa te reintorci la ce stii mai bine, scris carti amuzante?

    00
    • Aveti rabdare cu Eftimie. In medie iti trebuie cam 10 ani dupa ce incepi sa dai pe la biserica sa te poti exprima cat de cat decent pe subiect fara sa pari popa. Partea si mai nasoala e ca nu poti trage de oameni spre biserica cu acelasi stil cu care tragi de ei spre stiinta sau stadion.

      00
  16. Nu ma bag in geostrategie si aparare, ca a zis autorul ca nu ma pricep.
    Observ doar ca singurul link din articol e la Washington Post. Washinton Post e ziarul lui Bezos. Bezos ala de era mare prieten cu Trump. Acum imaginati-va toata teoria aia cu Ucraina nazista citita cu vocea lui Trump.

    00
    • E plin youtubul de reportaje BBC , the Guardian despre milițiile naționaliste ucrainiene. Acuma eu nu consider patriotismul sau chiar naționalismul un lucru rău în sine în definitiv milițiile astea îs sufletul luptei împotriva rusilor ,in schimb daca nu era război ăștia nu erau eroi pt majoritatea de aici ci neonaziști.

      00
  17. Ovidiu, așteaptă câteva luni de zile și ai să vezi cum IT-știi români vor deveni mari naționaliști, când vor avea colegi noi (unii foarte talentați) din Ucraina sau chiar Federația Rusă, care sunt gata să lucreze pe bani mai puțini. Mai puțini bani decât primeau la ei acasă și strâmbau din nas când primeau oferte din Uniunea Europeană.

    Pentru cine nu a înțeles, Uniunea Europeană le oferă drept de lucru refugiaților ucraineni pe 3 ani. Trei ani.

    Apropo, HR-ițele din compania voastră cu ce se ocupă acum.

    00
    • Bine, din Ucraina IT-iste, că IT-iștii n-au voie să iasă din țară.

      00
    • Nah, se duc in Cluj unde primesc triplu!!!

      00
    • Aveam IT-isti din Ucraina si inainte, iar de cand cu pandemia si lucrul de acasa, avem si mai multi. Teoretic s-ar putea muta toti in Cluj, sa lucreze pe acelasi salariu sau chiar pe mai putin decat primeau cand stateau in Ucraina. Dar asta doar pana la prima chirie scadenta, care in Cluj s-ar putea sa fie ceva mai mare decat in Mariupol. Sau poate le da Uniunea Europeana si cazare si mancare gratis.

      00
    • Le schimbăm cartea de muncă de pe ukr/ru pe eu. La aceeași firmă, știu deja colegii, proiectul, unde e buda. Până închid granițele URSS.

      00
    • @mbl: Daca-ti explic de ce-i un lucru bun asta si ca partea trista e ca aia nu vor ramane aici si vor merge in Polonia, oare ai sa intelegi!?

      Deci nu, din pacate, nu vor veni IT-istii la noi. Si mai usor cu orbanismele ca ne-am luat muie de 70 de ani cu ele.

      00
  18. Starcraft avea manual?

    00
  19. Vă las mai jos câteva postări de duh de pe Twitter-ul lui Eftimie ca să înțelegeți mai bine textul de mai sus:

    Toate bune și frumoase, dar noi cum explicăm că majoritatea pulimii plânge de mila Ucrainei, cel mai ostil stat al României din ultimii 30 de ani? Agenți infiltrați? Prostie? Tot rușii au făcut o manevră cu mantă? Care-i faza?

    Pe principiul „fute-mă să-mi treacă presimțirea asta”, SUA va omorî câțiva ucraineni să fim siguri că Rusia a invadat Ucraina.

    Oricâte cuvinte meșteșugite încearcă să folosească presa ca să mintă, gen „îmbrâncit”, „agresat” și alte alea, năzdrăvanul Simion efectiv l-a îmbrățișat un pic pe ministrul Energiei și i-a urlat „Ești un hoț!”. De ce naiba ai minți cu video în față nu înțeleg.

    Subtil, tovarășe Eftimie. Subtil.

    10
  20. E război , trebuie să îți alegi tabăra. Personal ca român dacă Rusia nu ar fi putere nucleară nu m-ar deranja daca ar ajunge într-un colaps total, vorba lui Băsescu mai bine sugi la licuricii americani decât la ruși. Chestia deranjanta e că nu mai poți emite o părere că îți sar oile in cap și te acuza că ești troll rus.

    00
  21. Ne spui si parerea ta despre ultima pozitie a lui nenea spagoveanu? El ce scuza are sa fie rusofil?

    00
  22. Mie mi se pare destul de logic ce a spus d-na, si nu vad de ce nu mai avem dreptul sa ne spunem parerile. Ma minunez de fanatismul cu care romanasii nostrii si tot globul apara ucraienienii, actorasul cearta UE, cearta NATO, indruga numai prostii si toti aplauda. Liderii lumii care ne conduc inghit galusca si deja il zeifica. Chiar imi e sila. Marele Z a scos in afara legii toate celelalte partide, a unificat chipurile tv ca toata media sa cante la unison, am vazut o imagine la tv cum au legat o familie de pom si le aplicau o corectie cu nuiele, cica furau  dar poate erau o minoritate, rusa sau altceva, poate cineva isi regla conturile, poate furau ca le era foame, nu vedem decat imaginea. Si indiferent ce ar fi numai normal nu este. Au aparut si dovezile cu laboratoarele biologice, dovezi clare, cu documente originale, dar nu, nici nu se vorbeste, e propaganda rusa, atunci de ce ii este frica OMS- ului si SUA si fac apel la distrugerea imediata? Insusi Zelenski cu cateva luni inainte de conflict a, afirmat ca sunt pregatiti sa detina arma nucleara. Nici asta nu conteaza. Slava Ucraina! A tinut un discurs in care considera ca tot poporul rus este vinovat si am sa postez mai jos declaratia aparuta la canalul 24 detinut de sotia primarului din Lviev. Pe cine aparati voi? Eu personal nu vad nici o diferenta intre ucraienieni si rusi, dar nu conteaza, toti au decis ca ucraienienii sunt cei buni. Indiferent cum s-o termina conflictul Ucraina va fi mereu un pericol pt noi, asa cum a fost si pana acum, va fi mereu o zona de conflict, ca si in trecut, la fel cum sunt si rusii, si mi se pare exagerat ca indiferent ce fac stam sa-i adulam si sa-i mangaiem pe crestet.

    Uitati ce a declarat d-na de care vorbeam,
    „Întrucât Rusia ne numește „naziști”, „fasciști”, etc., permiteți-mi să citez cuvintele lui Adolf Eichmann, care a spus că pentru a distruge o națiune trebuie să-i distrugem, în primul rând, copiii. Pentru că dacă îi ucizi pe părinți, urmașii tăi vor crește pentru a se răzbuna pe tine. Dar dacă ucizi copiii, națiunea lor nu va crește niciodată și va dispărea. Forțele armate ucrainene nu pot ucide copii ruși, deoarece este interzis de regulile războiului și de diferite tratate, precum Convenția de la Geneva. Dar nu sunt din armata ucraineană. Și când voi avea ocazia să iau viețile rușilor, nu voi ezita să o fac. Dacă ne numiți „naziști”, vom urma doctrina lui Adolf Eichman. Voi face tot ce pot pentru ca niciunul dintre voi sau niciunul dintre copiii voștri să nu poată trăi vreodată pe acest pământ.” Super! Dar nu, nu sunt nazisti.

    00
    • @Me
      “Au aparut si dovezile cu laboratoarele biologice, dovezi clare, cu documente originale”
      Ne lasi si noua link urile alea?sa vedem si noi dovezile clare?

      “ Forțele armate ucrainene nu pot ucide copii ruși, deoarece este interzis de regulile războiului și de diferite tratate, precum Convenția de la Geneva. ”
      La cat respecta Rusia regulile alea…

      Sper sa nu ne lasi asa neinformati si sa ne arati dovezild alea de care noi nu am aflat.

      00
    • Doamna respectiva are in job description sa isi tina opiniile personale pentru ea si e platita pt asta, destul de consistent – e posibil un 15% in functie de nivelul de acces la documente clasificate. Are in mod sigur cel putin o semnatura ca a fost de acord si etc. etc.

      In alta ordine de idei de ce dupa 5 ani am considera-o experta in geopolitica?

      00
    • @BellaA
      E un scurt circuit de logica, adica rusii nu au voie dar ucraienienii da. In momentul in care vom judeca echilibrat si nu vom inghite toate porcariile cu care suntem bombardati zilnic, poate reusim sa gasim un echilibru. Ghinionul nostru cu asa vecini, ca sunt rusi sau ucraienieni, sincer nu vad diferenta, dar nu pot sa inteleg nici trendul asta cu marea iubire neconditionata a ucraienienilor, am convingerea ferma ca nu ar fi ridicat un deget pt noi daca am fi avut nevoie de ei, dimpotriva

      00
    • @Me
      Iti mai pun odata ce ai scris:
      “Au aparut si dovezile cu laboratoarele biologice, dovezi clare, cu documente originale”
      Tu nu spui de scurt circuit de logica si cine ce are voie, spui AU APARUT.
      Tocmai pt ca vreau sa fiu sa fiu echilibrata si pt ca tu ai spus clar ca au aparut DOVEZI CLARE ,da? De asta ti le-am si cerut, sunt logica pana aici?
      Deci hai, arata si noua ca sa nu mai punem botul la propaganda.

      00
    • @Me sper ca nu esti doar ticalos cu asta
      “ adica rusii nu au voie dar ucraienienii da”
      Ce anume nu au voie rusii? Nu ca le-ar pasa, tocmai iti arata live ca nu respecta nimic, nici coridoare, nici regulile razboiului, nici nimic.
      Daca te referi la ce latra jegosul ala a lui puțulica cu dovezi clare, inseamna ca tu nu esti echilibrat.
      (Eu in afara de declaratia jegosului ala nu am vazut nici o dovada si nici o alta entitate spunand asta)

      Daca ai fost plecat de pe planeta iti aduc aminte ca Ucrania si-a predat nuclearele fix Rusiei prin ‘94 parca, tratat semnat de Rusia, dupa care a facut pipi cu jet fix pe ce a semnat, apoi amenintand si alte tari (inclusiv Romania), de parca Rusia e soarele de pe cer si toate celalalte tari trebuie sa se puna capra in fata dorintelor ei.
      Nu stiu pe ce planeta ai trait, dar nu cred ca iti ameninti vecinii si toata scara ca dai cu bombardeaua daca vecinul de la 5 isi ia masina noua, sau vecinul de la 3 intra in grupul de la scara B, sau daca vecinul de la parter isi ia pistol sa se apere.
      Daca totusi esti doar ticalos si arunci vorbe aiurea pe care nu le poti sustine, atunci nu inteleg ce cauti aici? Ce te tine intr-o tara cu democratie si libertate si de ce nu te duci sa te pui capra repejor?
      Voi astia care stiti sigur avand pl dovada sunteti mai ticalosi ca rusii, macar aia sunt spalati pe creier, voi ce scuza aveti?
      Diferenta dintre tine si rusi este ca tu ai acces la n informatii si dovezi, toate verificate de n institutii si n tari care afirma si arata clar ca Rusia este agresor si ca face un genocid ucigand familii de la mic la mare, neavand nici cel mai mic motiv, eu nu va inteleg cata mocirla sa aveti in sufletul ala ca sa puteti sa mai aveti discurcul asta “dar vai sa ascultam si cealata parte” cand s-a dovedit ca cealalta parte minte fix cum respira si nu din 2022.
      Probabil va dorinti asta si pt copilul/sotia/parintele vostru, sa stati prin buncare, sa iti suiere bombele pe la cap, sa nu ai ce manca…multi dintre voi mai sunteti si cu credinta in suflet toata ziua, ipocriti pana la ultima celula.

      00
    • @BellaA
      Probabil stiti ca Victoria Nuland a recunoscut in Congresul american existenta laboratoarelor, probabil stiti ca OMS se arata ingrijorata si recomanda distrugerea probelor, in traducere nu exista dar totusi distrugeti-le, au fost prezentate si la TV si cel care a prezentat a spus clar ca le pune la dispozitia CNA sa nu fie acuzat de fake news
      https://www.alertadigital.com/2022/03/19/el-ministerio-de-defensa-ruso-nombra-al-responsable-de-los-laboratorios-biologicos-financiados-por-el-pentagono-en-ucrania-y-publica-los-documentos-originales/

      Am si eu o nelamurire, vad ca in alt comentariu sustineti ca minoritatii ruse daca nu ii conveneau conditiile trebuiau sa plece, ganditi la fel si despre minoritatea romana din Ucraina? Chiar sunt curioasa, aici in Romania si eu fac parte dintr-o minoritate, daca nu imi convine ceva ma sfatuiti sa las tot si sa plec?

      00
    • @Me, vad ca esti in dilema si nu intelegi de ce toata lumea considera cu rusii sunt baietii rai in acest conflict.
      Sa ne gandim asa:
      – tu mergi pe strada si in fata ta vezi 2 barbati: unul solisi unul mai micut, ami pricajit;
      – ala solid ii spune celui pricajit ca daca indrazneste sa traverseze strada, o sa fie nasol pentru el;
      – tipul pricajit se aseaza totusi la semafor si astepta sa se faca verde;
      – ala solid il ia la bataie (pumni, picioare, , il pune la pamant, il calca pe cap, etc).

      Cine este personajul negativ dintre cei doi?

      00
  23. Cucoana aia a obtinut efectul dorit cu declaratiile alea ori galagia aia de scoala n-a ajutat-o sa exprime niste idei.

    00
  24. @IFTIMIE
    Ai grija cui ii tii partea ca s-ar putea ca acele studii si lucrari sa fie facute „la chiuveta”.

    Printre lucrurile pe care le apreciaza doamna:
    -Ecouri prin timp cu Maria Sarbu – asta e doamna care povesteste despre Astrologie, despre Asteroizi care influneteaza destinul :))))))))
    -Alchimia conspirației cu Dr. Emil Străinu și Maria-Nicolle Croitoru
    -Știri Nașul TV
    -Codul lui Oreste

    sursa: pagina ei de FB

    00
  25. Prost moment sa reapari… luni. Strici saptamana la oameni din prima zi.

    00
    • Nah, simți cum creste inima in tine când vezi câtă muie își ia Eftimie in comentarii , its a beautiful day. Beeeeeee

      10
  26. faza cu soția jurnalistului este competența miliției; în rest eu zic că este mai mult o problemă de timing, altfel ideile de acolo pot fi susținute factual până la un punct. dar nu era acum momentul să se adreseze unui public inflamat. dacă H.Arendt ar fi vorbit despre banalitatea răului în 1946, și-ar fi luat, scurt, doi pumni în cap. în 1963 deja era cu totul altceva, pasiunile se mai temperaseră și oamenii erau dispuși să încerce să înțeleagă, ieșiseră din paradigma războiului – alb complet vs negru complet.

    00
  27. Sunt convins, stimabile autor, ca ai auzit de sintagma „The Intellectual Yet Idiot”, sau „Educated yet idiot”. Sigur ai auzit pentru ca ai momente cand te incadrezi perfect in categorie.

    10
  28. „Partea asta, ultima, în care spune destul de explicit că Rusia e agresorul și separatiștii din regiunile alea sunt nasoi, ei bine, asta n-a mai fost publicată în articole, și evitată pe cât se poate.”

    Defapt nu a spus asta. Am citit postarea și concluzia ei este clasicul „dar și americanii sunt agresori, toți sunt răi”

    00
  29. Fara sa ma implic politic in discutie, dpdv logic articolul pleaca de la niste premise false:
    1. Faptul ca un om are un anumit statut in societate sau o specializare pe un anumit subiect, ii confera acelui om un drept alienabil de a emite opinii eronate fara a fi tras la raspundere. Fals.
    Intr-o societate democratica, parerea presedintelui este egala cu parerea ciobanului. In absolutism, sau in tiranie, da, adevarul absolut este concentrat intr-o singura persoana cu statut demiurgic. Dar aici, unde traim noi, oricine se poate pisa pe parerea doamnei doctor universitar. Si asa este firesc.
    Desigur, concluziile le trage fiecare pentru el in legatura cu cine are dreptate, dar aplicat – pe argumente valide. Ceea ce a facut autorul in acest articol se numeste argument ad hominem, adica am mutat subiectul discutiei pe persoane – prostimea needucata, pe de o parte, si doamna doctor pe cealalta.
    2. Doamna a scris zeci de studii, a publicat,a vorbit, se poate verifica.
    OK. Si Elena Ceausescu a semnat zeci de articole stiintifice. Iar in ultimii ani a fost plin la puscarie de profesori universitari, fosti membrii ai Guvernului, parlamentari etc. In conditiile actuale, impostura este la un nivel ATAT DE INALT, incat e foarte penibil sa mai vii azi in Romania sa zici oamenilor “ecce, doctorandus” la una din asta cu tratate scrise si ce vrei tu. Au amintit deja multi in comentarii de cazul Emiliei Sercan… E o serparaie acolo in zona de aparare si UNAP greu de imaginat pentru un cetatean de rand.

    00
    • Dar hei, daca ne zice Eftimie ca dna are doctorat in securitate in regiuna Africii Subsahariene, e clara treaba.. aveam ceva indoieli daca avea din Africa australa, sau din Patagonia, dar odata ce doctoratul si l-a dat in securitate pe regiunea Africii SubSahariene stim cu cine avem de-a face. Stim cu totii ca dictatorii africani si geopolitica Africii se pot asemana f usor cu ce se întâmplă acuma in Ucraina, prostilor care nu avetz doctorate in securitate in Africa Subsahariana!! Asa ca mai tacetz dracului din gura ca ne spune Eftimie cum stau lucrurile, #SlavaEftimie ca egzisti pt noi, pulimea, ca altfel s-ar fi ales praful de noi si nu mai avea cine sa ne faca analiza pe text a dnei Alba. Plus ca doamna are un tata si-un frate din Cernauti, deci e clar ca e anti rusi de mica practic. (wink wink, vorba tov Eftimie). Cu fiecare articol publicat pe blog sub semnatura lui Eftimie mi se face din ce in ce mai multa greata de omul asta. Plus ca mie tare imi e ca tovarasu’ e asa naiv incat mananca cacat pe gratis, iar rusofilia asta a lui vine defapt din placerea omului de a fi mereu Gica Contra, avand mereu impresia ca el planeaza cu un aer de superioritate deasupra muritorilor de rand si prosti.

      00
    • Eftimie, un fel de Cristoiu :)

      10
  30. Am intrat pe pagina de Facebook a stimabilei, locul unde se pare că publică „adevăruri absolute”
    Multe postări de pe site-uri obscure, unele deținute de niște personaje cel puțin dubioase. Și spun asta doar de site-urile despre care am reușit sa găsesc ceva, căci sunt unele de-a dreptul rupte din tagma conspirationistilor cu ștate vechi. Totul e asezonat cu clasicele poze cu flori de „bună dimineața la cafeluta”. O avea nush cate doctorate în domenii cheie, dar e cel mult o tăntiță de pe grupul gospodinelor care te învață să pui murături. Să nu mai zic că pentru un om prezumtiv elevat, când mai are timp să facă chestii inteligente sau ce naiba face ea, când ea postează pe Facebook din oră în oră?

    00
  31. NOU
    #94

    Excelent articol, ca aproape toate ale lui Ovidiu, de altfel. Din păcate nu e de loc adecvat acestui blog vizitat în general de persoane ce accesează nivelul

    „-Am fost și azi în Leroy Merlin să mai fac ceva prin casă.”
    „-Pe ce gunoi de apartament vrea ăla 100k ?”

    etc…

    01
    • Nu, aici nu are dreptate.

      Am cautat dupa cucoana asta pe ResearchGate – are un scor de 3.5. Mediocru. Research Gate ii atribuie o singura citare.

      Google Scholar mentioneaza o sumedenie de publicatii. Multe sunt la Buletinul Universitatii. Cand ati citit ultima data un buletin al unei universitati? Da. Are articole publicate in revista „Strategic Impact”, Carol I National Defence University Publishing House. Cautand dupa acest jurnal la UEFISCDI n-am vazut nici un .. impact, adica nu are SRI si nici IF. Adica este din Q4, „coada cozii”.

      Doamna are si carti. Editura Militara. Deci ce impact are ce publica? Local, romanesc, poate are. International? Nu exista. Pe Publons (WoS) la profilul ei nu gasim nimic. Nici o publicatie. Citarile din Google Scholar? Locale, romanesti.

      Ce relevanta au parerile sale publicate? Pai aceeasi relevanta cu a celorlalti absolventi de Academie de Aparare, pentru ca eu, international, nu vad nici un impact. Nu o baga nimeni in seama.

      00
    • Am uitat ceva: oricat de frumos ar scrie Eftimie, nu te lasa sedus de asta. Frumusetea sau logica rationamentului poate sa nu aiba nimic de-a face cu realitatea.

      00
    • …oricat de frumos ar scrie Eftimie, nu te lasa sedus de asta. Frumusetea sau logica rationamentului poate sa nu aiba nimic de-a face cu realitatea.

      Eftimie e un sith lord al argumentației.
      Puterea lui principală: whataboutismul
      Principala lui slăbiciune: comentează beat, pe un fond coleric. Coloja știe mai bine.

      10
  32. Ca sa stim exact cum stam. Asa arata un text publicat de doamna in cauza, „doctor în securitate, cu doctorat legat de Africa Subsahariană”, cum frumos scrie Eftimie, apeland la banala tehnica de apel la autoritate: „o aserțiune e considerată adevărată datorită poziției sau autorității persoanei care face aserțiunea”.

    Ia priveste aici, analiza facuta de marele specialist. Urletele sunt preluate din textul original, nu e nimic schimbat.

    „In tot acest timp, in care rusii s-au facut ca ataca dar nu ataca dar totusi ataca Kievul, LOVITURA PRINCIPALA S-A DAT IN SUD! IN PREZENT, RUSIA A STABILIT CORIDORUL CRIMEEA – DONETK, A OCUPAT KHERSONUL SI URCA PE ALINIAMENTUL NIPRULUI SI A INCEPUT OFENSIVA SPRE NISTRU.

    Va intreb, CE URMARESTE DOMNUL ZELENSKI, de nu CERE RUSIEI UN ACORD URGENT DE ARMISTITIU CU SPECIFICARI CLARE IN PRIVINTA CRIMEII SI A CELOR DOUA TERITORII SEPARATISTE – ADICA UN NOU ACORD MINSK? ADICA NU II BAGA IN CORZI PE PUTIN? Pentru ca o astfel de cerere este echivalenta cu o cedare partiala din partea Ucrainei si un refuz din partea rusului nu mai poate fi justificat de nimic. Ce urmareste, de fapt, acest domn Zelenski? Sa atraga in valtoare si MOLDOVA? ADICA ROMANIA? ADICA NATO?

    Si, inca ceva. De ce a eliberat puscariasii cu experienta militara si i-a inarmat? Unde se afla si ce fac puscariasii aia? Unde se afla armele alea? Prin niste state UE care trebuie destabilizate de rusi, cumva?”

    Pare versiunea feminina a lui Ion Cristoiu si nimic mai mult. Isterica, ilogica, genul care pune conspiratiile cap la cap la carciuma satului. Ca sa ma exprim mai direct: o dobitoaca sinistra care face propaganda pro-Moscova cu manta, ca altfel nu merge in Romania de azi.

    Ia uite cam la ce da ea share de o luna si mai bine (comentariile de la postari fac toti banii, toata armata de orci AUR e pe acolo, cu spume la gura):
    – Ucraina interzice exporturile de îngrășăminte. Agricultorii români, loviți în plin
    – „Ca sa priceapă toți exaltatii cu glezne la vedere”: 7 ani de inchisoare daca refuzi incorporarea in vreme de razboi
    – Soarta Europei de Est stabilita de Churchill si Stalin pe un servetel
    – Noi boli in Romania dupa fluxul de refugiati
    – Sau, bomboana pe coliva: „POSTUL AMERICAN MSNBC: ”UCRAINENII AR PUTEA PLATI CU VIATA FLIRTUL NESABUIT AL SUA CU UCRAINA”, ia priveste si ce comentariu are doctorul in stiinte politice: IN ATENTIA EXCLUSIVA SI INTEMPESTIVA SI EXHAUSTIVA a lu’ … domnu’ dottore CIO-CHINARU – REPEDE O LUARE DE POZITIE FATA DE UN NUCLEU GRU INFILTRAT IN MSNBC!!!!

    Totul altoit cu cele mai ciudate share-uri date din stiripesurse lui Buble, dcnews-ul lui Chiriac, dosaresecrete, inpolitics lui Sorin Rosca Stanescu: despre politica, razboi, dar si despre Petrache Lupu, regi nebuni, regine exotice din Asia sau altele asemenea.

    Cum ziceam: o dobitoaca sinistra care a ajuns cumva profesor universitar. Lucru care nu e de mirare in Romania.

    10
  33. Maistre, dom’ Autor nu degeaba am cerut cv doamnei Alba Iulia Sarmisegetuza ci pentru că este niște rumori pe piață.
    Și rumorile o leagă de Africa și de investițiile africane ale lui Ovidiu Tender pe care îl leagă alte rumori de anumite Servicii
    Că cică d-acilea ar pleca ascensiunea fulminantă (fulmicotonică?) a duamnei prin Apărare

    Fiind ocupat cu cumpărăturile duamnei doctor în Securitate, că e prăbușită după atâtea flegme, poate găsiți timp să spulberați aceste minciuni în falș
    Mulțumesc!

    Pariu că ține dieta keto?
    Degeaba!

    00
  34. Poate ucrainienii știu mai bine decât doamna situația din teren și cum trebuie să relaționeze cu rușii fiind de 8 ani în război cu ei.
    Poate strategia de a fi înțelegător cu rușii nu funcționează. „Să mă bată doar lunea și miercurea că duminica vreau să merg și eu la biserică”.
    Nu știm până nu se termină, că și noi era să rămânem o țară de vreo trei județe, dar na, Dumnezeu face cuib și la barza chioară.

    O cunoștință fană ruși mi se plânge că rușii au fost atrași în conflictul ăsta, că ei nu vroiau să invadeze. Textul cu Mama rusie, tata alcoolic. Am consolat-o, i-am spus că Putin poate oricând să de-nazifice niște spitale de la noi, pline de culturi de bacterii nosocomiale. Dacă are puțin răbdare prinde și începutul epidemiei anuale de rujeolă/rubeolă.

    Nu vreau să ne sugrumăm, nu e igienic și sunt și introvert. Arme și muniții și grenade la liber pe DN1.

    00
  35. opinii vs opinii contrare, angajati/Personal (PMC) institutii publice.
    Dna Alba Iulia ca Zapada Gavrilet, PMC MApN, piruete si arabesqueri ‘personale’ in spatiul public, in vremuri de ‘Pace’.

    Eftime, umpic licentios si parintos, de la amvon: „Oameni a căror cunoștințe de geostrategie se limitează la manualul de StarCraft, au făcut-o pe aia proastă sau incompententă și
    au stabilit că un PMC al MApN nu are voie să aibă opinii (sic!) pe domeniul propriu de expertiză pentru că „război”. ”

    MApN – Regulamente, Proceduri etc: Precizari, ‘Comisie’, ‘investigatie’, celeritate fara bagabonteala. http://www.mapn.ro/cpresa/17350_precizari-mapn
    „Cu privire la
    *opiniile (sic!) exprimate pe un cont personal de socializare de doamna Alba Iulia Catrinel Popescu, cadru universitar la Colegiul National de Apărare,
    precum și
    **în legătură cu acțiunile de intimidare a jurnaliștilor G4Media care documentau acest subiect, de către căpitanul Alexandru Cristian, cadru militar încadrat în aceeași instituție …. („Mă jur pe ce am am scump și pe copilul meu. Jur, nu am făcut nici o presiune. Sunt militar, nu am făcut așa ceva. Nu am amenințat-o. Nu e adevărat. Am sunat pentru că era vorba despre o anchetă jurnalistică. Este un domn la dvs. care dorește să scrie un articol despre o colegă a noastră despre o problemă internă a MApN și am luat cunoștință cu niște acte normative interne și voiam să dăm un punct de vedere”.)
    ***Rezultatele acestei investigații vor fi comunicate cu maximă celeritate – plus masurile, Dîncu (+Ciucă exMApN) dixit!

    „În conformitate cu normele prevăzute de Instrucțiunile privind activitatea de informare și relații publice în Ministerul Apărării Naționale, aprobate prin ordinul nr. M.103 din 2020, personalul militar și civil din MApN răspunde individual pentru comportamentul și postările personale în mediul online, acesta fiind considerat spațiu public.

    Opiniile personale postate pe conturile individuale ale personalului din cadrul MApN, deschise în nume propriu pe rețelele sociale, nu reprezintă punctul de vedere al instituției militare.

    Cu toate acestea, postările personale, inclusiv mesajele și comentariile, nu trebuie să aducă prejudicii de imagine MApN și se fac în condițiile respectării normelor de comportament și obligațiilor personalului militar și civil, astfel cum sunt prevăzute de legi și regulamentele interne.

    Prin instrucțiunile amintite, sunt impuse standarde etice cu privire la exprimarea opiniilor în spațiul public de către personalul militar și civil din MApN, dintre care amintim:

    În mediul online, personalului MApN îi este interzis:

    a) să folosească rețelele sociale pe timpul îndeplinirii misiunilor ordonate, a căror desfășurare poate fi periclitată de conținutul postărilor efectuate, expunând personalul participant unor riscuri de securitate;
    ..
    c) să susțină organizațiile și grupurile extremiste, ale căror programe și activități contravin legislației naționale și normelor europene, prin promovarea discriminării de orice tip și încurajarea comportamentelor antisociale;

    d) să exprime opinii contrare intereselor României și ale Armatei României;
    ..”

    00
  36. În caz că ”vreți să știți și pe cine acuzați că e goarna Moscovei” – am intrat pe pagina doamnei pe care Eftimie a pieptănat-o atât de mișto și-am dat peste următoarele surse de informare subsahariene pe care dânsa le citește și propagă, neinformaților care sunteți neinformați despre cine acuzați:

    Stiripesurse punct ro.
    Dosaresecrete punct ro.
    Comisarul punct ro.
    Solidnews punct ro.
    Ziaristii punct com.
    Defapt punct ro.
    Fanatik punct ro.
    Financialintelligence punct ro.
    Nationalisti punct ro.
    Puterea punct ro.
    Magazincritic punct ro.
    Bucpress punct eu.
    Relatii punct net.
    Punctuldefierbere punct ro.
    Newsmaker punct ro.

    00
  37. Eftimie a scris acest articol doar pentru a muta atenția de pe el, să poată să „gornească” pentru Moscova în liniște. /s

    00
  38. ei… cum a venit domnu’ se ne explice superior cat de prosti suntem. Stii care e diferenta? ca o buna parte din stim ca suntem prosti…si ne mai abtinem.

    00
  39. Daca o apara Eftimie atunci e naspa. Daca zice Eftime ca ceva e bun sunt 100% sigur ca e de cacat

    00
  40. Eu zic că autorul a vrut să facă altceva: psihologie inversă!
    Având în vedere vizibilitatea blogului, raționamentul multor comentarii, invalmaseala semidoctă din articol, cu fracturi logice și raționale, dumnealui se baza pe atitudinea și pregătirea, superioară lui, comentatorilor lui Vali.
    Misiunea a reușit!

    00
  41. Intotdeauna am apreciat ca e bine si sanatos sa asculti si puncte de vedere diferite, sa privesti lucrurile dintr-o perspectiva alta decât a ta. Nu e doar educativ si stimulant pentru inteligenta dar e si un mod de a te autoevalua si a te asigura ca, in exprimarea propriilor opinii nu ajungi un ipocrit arogant si autosuficient cu aere de intelectual neînțeles si un creștinopat votant de Aur..așa ca autorul acestui delir in blogosfera.

    00
  42. Eu is curios ce a determinat aceasta cadere a lui Eftimie. Ii ascultam podcastul cu Dorin Lazar si avea opinii mai conservatoare, parea tot timpu ca vrea sa fie contrarian, asa mai impotriva tuturor. In ultima vreme s-a stricat de tot, in pandemie era impotriva tuturor masurilor, acum o apara pe nebuna asta pro rusa. Nu cred ca e platit de rusi, dar de ce e asa idiot util?

    00
  43. Eu nu înțeleg mai multe lucruri din capetele celor cu înclinații proruse. Bine, presupun că nu sunt plătiți, deși chiar dacă ar fi, cât mai valorează o rublă? Pun aici o întrebare pentru toți care o dau cu „dacă Zelensky n-avea bască și nu era actor, Vladimir își vedea de treaba și de țara lui”. Pe bune? Cât de (completați ce vă face să vă gândiți la niște capete de struț adânc înfundate in nisip) să fiți? Nu e clar că, indiferent de împrejurări, dementul făcea aceeași mișcare dar căutând alte motive? Cine încă se mai minte că, dacă trece peste Ucraina, nu încearcă să se proptească exact in Berlin, poate revanșard pentru înfrângerea eroului său Hitler? Sau toate jocurile sunt mult mai simple, exact pe asta minează prorusii, in caz de extindere a dementului, ei vor ieși în întâmpinarea lui cu flori? Wtf, Eftimie? Tanti aia nu miroase a Ana Pauker? Ce-ar face tanticile astea dacă idolul lor ar intra triumfător in București peste, să zicem, două luni? E plin de ele peste tot in social media. Una e nush ce referent prin Râmnicu Vâlcea. I-am citit pagina și am rămas cu sechele, nu mi-am imaginat că există așa ceva, și imaginația mea e peste medie.
    P.s. dacă ești curios, îți dau link.

    00
    • Pai unii sunt platiti indirect, altii au/aveau posturi promise la Lukoil, Gazprom (care au si filiale regionale sau parteneriate cu firme regionale). Fie beneficiaza (mai mult sau mai putin) de pe urma anumitor curente ideologice proruse sau au (avut) mentori rusi.

      Altii pur si simplu au aceeasi mentalitate comunista si se potrivesc pur intamplator asa ca de ce sa nu profite in mod gratuit de RT sau Sputnik, care intr-o pana recent promovau cam pe oricne avea cateva mii de vizitatori si opinii aliniate chiar si vag pro-Rusia.

      Ca mai tot timpul in politica, rareori exista un singur motiv clar si transparent.

      Un scenariu mai real pentru Romania ar ca Rep. Moldova sa intre iar in sfera de influenta ruseasca, cu un coridor direct spre Rusia prin Ucraina (chiar daca nu este total cucerita).

      00
  44. Daca se face influenkar, eftimuie ia toate campaniile cu Pur, inalbeste asta ceva de speriat. La revizuirea istoriei cred ca ar face o treaba excelenta.

    Altfel, oameni buni, tre’ sa intelegeti ca aici e vorba de un biznis. Ca va place sau nu, 1/4 romani (sau chiar mai multi) ar vota aur – o audienta f mare, pe care zoso trebuie sa o bifeze cumva. Este f simplu, vedeti ca e scris de eftimie, ignorati, mergeti mai departe.

    00
  45. Vânătoarea de vrăjitoare este în plină efervescență.
    Bântuie netul.
    Iar victima principală a devenit opinia.

    Vânătorii de troli ruși acuză pe oricine cutează a opina în afara bulei propagandei de război partizane cauzei ucrainiene cum că ar fi plătit de ruși & shit. Presupun că în mintea lor se consideră un fel de luptători din tastatură contra agresorului ciolovec.

    Problema este că ei impun delictul de opinie ca mijloc de ”luptă”.
    Adică: Dacă spui orice nu le convine lor, este indubitabil rău, ai un motiv ascuns pe care ei îl devoaleză cu celeritate: ”Ești plătit de ruși sau ești putinist”.

    A exprima opinii devine motiv de acuzare.
    De ce le exprimi? De ce cutezi să gândești și nu repeți mantrele propagandei de război?

    Eu nu am auzit de această doamnă, habar nu aveam că există. După ce a început scandalul am aruncat și eu un ochi pe ceea ce scrie, să văd dacă chiar face propagandă pro rusească. Sincer, mie nu mi se pare că face așa ceva. Doar exprimă niște opinii. Că sunt pertinente, că nu sunt, nu știu, dar, cu siguranță, acestea se mențin într-o linie a normalității de opinie.

    Ar putea fi combătută rațional, cu argumente, dacă chiar a deranjat pe cineva.
    Dar nu, se dorește a i se băga pumnul în gură, se vrea tăcere cu orice preț, iar asta nu mi se pare deloc în regulă.

    Cum poate cineva de aici, din România, să afecteze războiul din Ucraina doar prin exprimarea unor simple opinii? Zero influență!

    În opinia mea, cenzurarea nu se justifică.
    A reduce opiniile neconforme cu înțelesul vorbei ”cine nu este cu noi este împotriva noastră” vine mai mult în spiritul propagandei de la Moscova. Este la fel de nocivă.

    Se spune că dacă institui cenzura lupți cu inamicul. Nope!
    Devii la fel ca ”inamicul”.

    00
    • Problema este ca MApN e de acord ca opiniile exprimate sunt „opinii contrare intereselor României și ale Armatei României”. Situatia actuala e foarte volatila.

      OK, poti sa zici ca nici vestul nu ne vrea neaparat binele, dar asta nu e un moment de „stat pe gard” daca sare cuiul si se arunca grenada.

      Pe de o parte sclavi politici ai vestului n-am fost vreodata, nu inca, discutabil economici. Poti eventual sa-i condamni ca ne-au predat rusilor dupa al doilea razboi mondial.

      Dar acum nu-i momentul. E razboi aproape de granita noastra si nu a fost vestul cel care agita termobarice si nucleare.

      00
    • @Tomaso:

      Vânătoarea de vrăjitoare este în plină efervescență.

      În momentul în care opinia ta e ”dar să ne gândim și la bieții ruși care au atacat o țară pașnică” deja nu mai ești vrăjitoare. Ești ori plătit să scrii aberații, ori complet sonat. Una din două. Cântecul ăsta cu ”libertatea de opinie” sună bine doar când nu aperi criminali de copii, când nu îmbrățișezi tandru pedofili ori când nu încerci să justifici genocidul. Imnul lui ”Nu mai poți avea dom’le o părere” să-l cânți în Piața Roșie, acolo unde crapă poliția capetele protestatarilor care țin pancarte în tăcere.

      10
    • @Razvan T. Coloja

      Confirm faptul ca vanatoarea de vrajitoare e in plina desfasurare in online-ul romanesc. Tot felul de deformatori de opinie se folosesc de mediul online (pt ca online-ul suporta orice) pentru…orice. Dar mai ales pentru propaganda NATO, UE, Ucraina.

      Consumatorul de net roman trebuie sa se supuna acestui trio „bun” , altfel fiind sanctionat de moderatori.

      Personal , nu am incredere mare (sa zicem 60%) in NATO, nici in UE (40%), si nici in Ucraina (10%). Din pacate pentru binarii de serviciu, nu am incredere nici in Rusia, FSB si Putin (0%) („noi nu ne-am atacat niciodata vecinii”, „Rusia nu a invadat Ucraina”).

      Mai grav este ca exista persoane care AU incredere in NATO/UE, dar sunt puse la zid oricum, la cea mai mica urma de indoiala in privinta unora ca Zelensky, Biden sau altii ca ei.

      Pe viitor, iti sugerez sa fii mai echilibrat in argumentare, pentru ca , altfel, risti ca , desi pornit de la un impuls bun, sa ajungi sa faci SI TU propaganda, in loc sa faci loc pentru adevar.

      Sa auzim de bine,

      00
    • Romanii au incredere in NATO pt ca nu au de ales.
      Noua ne cad elicopterele singure, ne calca tancul si mai nou ne fura arma din post, dupa care mintim cu o nerusinare greu de egalat ca citeam o rugaciune:))) nu mai zic de cat de bine antrenati sunt.
      Asa ca in caz de ceva rau…si fara NATO, cam esti in curu gol.

      00
  46. Citatul asta pe ce era bazat: ”Ce urmareste, de fapt, acest domn Zelenski? Sa atraga in valtoare si MOLDOVA? ADICA ROMANIA? ADICA NATO? Si, inca ceva. De ce a eliberat puscariasii cu experienta militara si i-a inarmat? Unde se afla si ce fac puscariasii aia? Unde se afla armele alea? Prin niste state UE care trebuie destabilizate de rusi, cumva?”

    00
    • Guvernul ucrainean a creat un fel de batalioane disciplinare din fosti militari, voluntari, politisti judecati pentru diferite crime. Se pare ca acestia lupta in special in zona Donetk si Lugansk.

      00
    • @Cristi: Zi-ne și cum soldații ruși împart ajutoare celor pe care i-au bombardat.

      10
    • @ Razvan – eu nu vad nimic rau in faptul crearii batalioanelor disciplinare. Este o practica normala. Insitutiile statului ucrainean lucreaza cat de bine pot si stiu cum sa controleze unitatile disciplinare. Ucraina se apara cu toate mijloacele… Nu fi panseluta Razvan.

      00
  47. Acest text imi aduce aminte de o discutie intr un grup de amici la un gratar.
    Mi-am facut un gard cu stalpi din beton si in loc de lemn sa inchid intre stalpi am folosit profile de teava rectangulara de 10cmx2cm cu 2cm spatiu inte ele si inaltime de 180cm, spatiu intre 2 stalipi de 150cm. Gard relizat 100% de mine. Intr o zi vin in vizita mai multi amici si unul cu facultate la poli de specialitate structuri metalice cu masterat etc. a zis ca gardul nu o sa stea in picioare ca v-a cadea la un vant mai serios, ca spatiul de 2cm lasat intre profile nu este suficient etc, normal ca l-am contrazis dar din cauza ca el avea studii in domeniu, si eu nu, toti participantii la discutie au tinut cu el, verdict final gardul va cadea.
    Nu a contat ca amicul nostru cu facultate nu stia sa tina un electrod in mana sau ca nu a pus in viata lui mana pe un flex, in timp ce eu am 20 ani de practica in domeniu.
    Au trecut 7-8 ani de atunci, gardul este in picioare ca in prima zi.

    00
  48. Reply @ Răzvan T. Coloja la mesajul din 21 martie 2022 la ora 6:50 pm

    Quote:
    ___________________________________________________________________________________________________
    ”În momentul în care opinia ta e ”dar să ne gândim și la bieții ruși care au atacat o țară pașnică” deja nu mai ești vrăjitoare. Ești ori plătit să scrii aberații, ori complet sonat. Una din două. Cântecul ăsta cu ”libertatea de opinie” sună bine doar când nu aperi criminali de copii, când nu îmbrățișezi tandru pedofili ori când nu încerci să justifici genocidul. Imnul lui ”Nu mai poți avea dom’le o părere” să-l cânți în Piața Roșie, acolo unde crapă poliția capetele protestatarilor care țin pancarte în tăcere.”
    ___________________________________________________________________________________________________

    Stimate domn,

    Ceea ce se petrece în Ucraina și Rusia este groaznic.
    Însă a motiva impunerea poliției gândirii ÎN ROMÂNIA, este un nonsens, pentru că beligeranților nici nu le servește și nici nu-i deranjează opiniile exprimate pe social media din alte țări. La sute sau mii de kilometri.

    De fapt ce susțineți voi, adepții cenzurii?
    Că dacă veți băga pumnul în gură tuturor celor care au opinii DIFERITE de ale mulțimii ajutați cu ceva, pe cineva? La ce servește cezura? Nici dacă România ar fi în război și tot nu ar folosi la ceva. Care-i scopul final?

    Articolul se referă la o persoană care scrie ceea ce gândește pe contul ei de FB sau mai știu eu pe unde. Și mai mulți supărați se stresează zor nevoie mare pentru că ”propagă conspirații”. Prieteni, ați rămas blocați în proiect. Chestia cu conspirațiile au fost rotite spasmotic mai hacana, pe vremea covidului. Bag eu de seamă că v-ați învățat cu cenzura și cu știrile oficiale. Nu?

    Poate că ar trebui să vă reveniți și să realizați că nu se poate impune cum să gândească vreun om. Unora le place Putin și țin cu Rusia. Este problema lor. Opinia lor cu care nu trebuie să fii de acord așa cum nici ei nu sunt de acord cu opiniile altora. Așa arată democrația.

    Ceea ce vreți voi aduce a dictatură. Vreți să impuneți opinii cu forța.
    Și nu este deloc ok.

    Libertatea cuvântului, libertatea de exprimare, sunt valori mai importante decât războiul sau covidul. Pentru aceste valori s-a murit acum 32 de ani. Iar acum veniți să ne spuneți că nu avem dreptul să discutăm CE VREM NOI? Pe bune?

    Cine vă credeți?

    01
    • @Tomaso
      „Am sa apar pana la moarte dreptul tau de a nu fi de acord cu mine”. Parca Voltaire…

      00
    • @Tomaso:

      Știi care e problema? Nu doar că nimeni nu vă bagă pumnul în gură și vă lasă să vorbiți, dar prindeți și curaj.
      Înainte să vehiculați concepte complexe în ton absolutist ar fi oarecum chibzuit să vă uitați pțin în jur și să realizați că ”libertatea absolută” sau ”dreptul absolut de a te exprima” nu există. Nu doar că nu există așa cu vi-l închipuiți voi că există, ci nu există DELOC.
      Exemplific:
      Se presupune eronat că dreptul la vot în democrație este inviolabil. Cu toate acestea el se retrage în cazul anumitor persoane aflate în regim de detenție.
      Se presupune că libertatea de exprimare e inviolabilă și absolută, și totuși țările civilizate pedepsesc negarea Holocaustului ori discursul urii.
      Ceea ce faceți voi este o încercare de a justifica absolut orice spuneți prin ”e dreptul meu inalienabil de a mă exprima”. Exact – dar EXACT – aceeași retorică o au neonaziștii, rasiștii, xenofobii și ultra-naționaliștii în general. Consideră că e dreptul lor să atace verbal evrei – de exemplu – pentru că ”Libertatea cuvântului, libertatea de exprimare, sunt valori mai importante decât războiul sau covidul”.
      Modul ăsta abject de a te ascunde după un concept tras spre absolut precum ”libertatea mea de exprimare e sfântă” oar pentru a putea vomita absolut orice e incredibil de jegos. Pretinzi că aperi ”dreptul omenirii de a…” doar pentru a-ți justifica discursul, nu pentru că ți-ar păsa în realitate de ”dreptul omenirii de a…”. Sunteți exact genul ăla de oameni care înjură pe Facebook fără discriminare după care își rup cămașa de pe ei când sunt blocați 30 de zile; că – herp – dreptul lor la exprimare.
      Scoateți-vă din cap chestia asta absurdă cum că ”libertatea de exprimare e totală”. Că nu e. Altfel n-am avea legi clare care interzic anumite tipuri de discursuri. N-am avea etică și morală care să condamne texte ca cel vomitat mai sus. Mi se face pur și simplu o greață rece când văd cum încercați să vă ascundeți după expresii precum ”jos cenzura” în încercarea de a fi lăsați să spurcați orice, oricum, și pe oricine. Așa justificați voi discursul ăsta al urii: invocând frenetic ”libertatea de exprimare” (pe care o credeți în mod eronat a fi fără limite) și cu fraze precum ”Ceea ce se petrece în Ucraina și Rusia este groaznic. Însă…”. Același ”eu n-am nimic cu evreii, DAR…”, doar că în altă haină.
      Știi ce mi se mai pare îndeosebi de iritant ”stimate domn”? Că absolut toți ăștia ca tine invocă ”dreptul la opinie” de sub anonimat. Unde e cald și ”safe”. Unde nu ai consecințe și unde nu-ți bat oamenii obrazul că emiți tâmpenii. Intră și asta la ”dreptul de exprimare” sau e doar lașitate la mijloc?
      Repet: nu mai vorbiți tâmpenii. Libera exprimare nu e absolută. N-a fost niciodată. Îți pot cita din lege dacă altceva nu te convinge.

      00
    • @Alexx. Dami voie sa modific un pic vorba. „Am sa apar pana cand iasa tancurile din cazarma dreptul tau de a nu fi de acord cu mine”. In momentu in care tancurile is afara din cazarma atunci daca ai o opinie impotriva interesului meu, al tarii, al tarilor aliate tarii esti considerat soldat inamic care face PSYOPS si ar trebui sa fie arestat si tratat ca un prizonier de razboi.

      00
    • @nimeni_69
      Cred ca ar trebui sa vorbesti cu Razvan T. Coloja , sau cu un coleg de breasla de-al lui. Dar nu ca forumist, ci ca pacient…

      Voltaire si PSYOPS. Am trait sa o citesc si p-asta…

      00
    • “ Articolul se referă la o persoană care scrie ceea ce gândește pe contul ei de FB sau mai știu eu pe unde”

      Daca persoana era Giani care lucreaza oriunde la privat nu era nici o problema, parerea lui, pagina lui.
      Dar persoana face parte dintr-o structura care practic trebuie sa ne apere.
      Deci doamna trebuia sa isi lase parerile pt familie si nu expuse public sau daca tinea asa mult la punctul ei de vedere poate sa isi dea demisia si sa cugete pe persoana fizica pe fb pana i se toceste tastatura.
      Iar “adeptii cenzurii” spun doar ca trebuie sa iti asumi si raspunderea pt ceea ce cugeti in public, ca nu s-a murit sa avem doar libertate si drepturi, ci si responsabilitati, iar noi la partea asta cu asumarea stam ff prost.
      Cel mai bun ex este ca daca ii zici unuia ca e rusofil, in loc sa iti aduca argumente pt ceea ce spune, baga o deasta “e dreptul meu”, “cenzura” fix fix ca in pandemie, multi vocali cu 0 argumente.
      Ps: uitate la cazul @me de mai sus, vine si ne explica el ca mvai ce prosti suntem si are el informatii bune, iar cand i le ceri incepe sa se câcâie si dispare ca magarul in ceata.

      00
    • Pagina „ei” de FB nu este un spatiu privat, daca nu stiai o pagina de FB este un spatiu public! Pagina ei ar putea fi un jurnal pe care il tine ascuns sub perna, dar nu FB.
      Daca a scris pe FB a facut-o ca sa fie auzita de o multime nedeterminata.
      Din pacate o buna parte din poporul roman nu are discernamant si din acest motiv unele „opinii libere private” trebuie interzise. Mai ales cand cei fara discernamant pot vota!
      Poate doamna a prins un curent si vrea sa intre in politica, poate planul ei e cu bataie lunga, daca a facut o facultate si a studiat prin Africa nu inseamna ca tot ce zice trebuie luat de bun.

      Sau macar obligati ca la sfarsit sa puna un disclaimer.

      00
    • @CIP03 complet de acord. De fapt a ales sa faca postul public pe FB pentru ca pe FB ai si optiunea sa postezi doar pentru anumite persoane sau doar pentru prietenii din lista.

      00
  49. Bre, eu ma intreb cum dracu’ s-a intamplat sa o cheme pe doamna pe care v-a casunat Alba Iulia Catrinel Popescu. Cum?
    Am cazut la primul rand ca Wali ala.

    00
  50. Marea „geostratega” se dovedeste a fi de fapt o tzatza de pe bancuta din fata blocului:
    – Sunt destule pasage inepte si pentru un cititor de Can-Can ( vezi Insula Serpilor).
    – Ca sa nu intelegi ca treaba lui Zelensky e sa tipe ca din gura de sarpe – chiar exagerand cererile – si sa-l acuzi de coniventza cu Putin, dovedeste o inadecvare totala tocmai cu domeniul unde zice ca e specializata – geostrategia !

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)