Ploieşti, să trăieşti!

Ieri am fost la o cununie civilă în magnificul oraş Ploieşti. Cu maşina. Ceea ce a fost o aventură destul de simpatică.
Încă dinainte să ajungem la destinaţie.

Drumul e infernal, se circulă în România ca pe câmp, fiecare în legea lui, ţărani cu Loganuri cu 60km/h pe banda a 3, piloţi de curse cu Matiz-uri, fiecare parchează unde vrea muşchiul lui…

Nu ştiam că indicatorul cu drumul se pune după intersecţie. Aşa că, la câţiva kilometri distanţă, la un giratoriu, am luat-o pe toate drumurile greşite, ca să observ după aia că indicatorul era pus la 200m de giratoriu. Ce naiba.
În oraş, am trecut de 2 ori pe roşu, că de unde să ştie bucureşteanul de metrou ce dracu înseamnă verde intermitent, apoi am intrat pe sens interzis, că io mă luam după linia continuă, ca fraierul, nu după indicatorul de „acces interzis” (sau cum naiba îi zice).
Până aici, hai treacă-meargă.

Drumul de întoarcere a fost însă un calvar. 2 ore de chin şi înjuraturi, de mers cu a doua câte 10 metri, de maşini stricate, de boi care uitau să plece la semafor…
Am fost atat de fericit când am ajuns în Bucureşti, la traficul infernal pe care îl ştiam şi îl iubeam.

I.L. Caragiale

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

11 comentarii

  1. de ce n-ai mers si tu-n iasi? bulevarde largi, trafic politicos,…

    00
  2. daca mergeai pe jos, observai ca unele borduri sunt vopsite cu alb si roz.

    00
  3. NOU
    #3

    Papagal !!! Codul rutier este acelasi si se aplica la toti soferii !!! Ar trebui sa fii sincer si sa spui ca ai gresit cand ai intrat pe interzis si ca nu ai priceput ce este cu semnele de circulatie….. Cat despre soferii din Bucuresti, sa fie cu iertare, sunt detasat pe locul 1 in toate topurile la accidente. Asa ca nu o sa comentam prea mult…

    00
  4. Oricum astia in Ploiesti au alte legi cand e vorba de condus. Cei mai nasoi soferi.
    PS: Care e faza cu verde intermitent??

    00
  5. Bordurile vopsite in alb si roz sau rosu sunt cea mai proasta idee avuta de cineva, in orice oras ar fi ele. Unele zone din capitala sa zicem au un aer asa mai de oras ok, mai de oras vechi, mai de oras nou… dau bine estetic… dar nu te poti bucura de o zona frumoasa pt ca bordurile alea iti sar in ochi si te deranjeaza rau. Parca ar fi trecut Ronald McDonald pe acolo…

    00
  6. nope. tot OT (Caracal) si daciile albe cu numar de prahova impart primul loc

    00
  7. exista topuri la accidente ?! top10 accidente cu aripa dreapta busita ?! top10 animale lovite de matiz !? top10 adi de la ploiesti calcatzi de masina de gunoi !?

    00
  8. Sunt de acord cu aia ca codul rutier e la fel pentru toti. Sunt de acord ca omul a gresit, fiind obisnuit cu Bucurestiul.

    Mai spun si ca prima sau a doua oara cand am mers la Ploiesti am trecut pe un rosu cat casa ca nu am vazut semaforul (ce-i drept un pic ascuns intre frunzele copacilor) de pe bd Castanilor.

    Nu e totusi un oras iesit din comun, iar cu putin atentie e la fel ca orice alt oras :)

    00
  9. Lasa ca nici cu bucurestenii, nici cu ploiestenii nu mi-e rusine, in egala masura. Ce-i drept, la noi (in Ploiesti) e mai mica inghesuiala, deci mai putini tarani pe kilometru patrat. Mai putini, nu inexistenti, ca am intalnit si pe aici destule exemple de neciopliti. Btw, zoso, data viitoare cand treci pe-aici call me up, dau o bere :)

    00
  10. Domnu Zoso :) asta este, ti-ai cam furat-o, si spune multumesc ca nu a fost vreun militian prin zona :) . Ca un ploiestean ce am fost iti pot spune 100% sigur de mine asta: nu cunosti Ploiesti-ul, strazi etc, altfel nu ti se intampla cele de mai sus. Acum nu stiu de ce te plangi ? ca nu ai vazut un semafor sau alte semne de circulatie sau ca defapt nu erai atent sau si mai rau te aflai pe teren necunoscut. :) Tu alegi.
    PS: ca sa stie toata lumea cas prahovean mi-am pus numerele la masina FEARME :)) faceti voi o mica inlocuire de caractere si aflati ce numar este :)

    00
  11. NOU
    #11

    Bucuresti, Ploiesti, Pitesti, ….orase din RO !!!
    Peste tot, oameni de toate felurile….( oraseni, tarani, neciopliti, etc..)
    Nu are rost sa punem etichete aiurea ( desi pot exista concentratii…))))
    Deci, oriunde ai fii, daca nu esti atent, poti sa o furi !!!

    ( da’ in Bucuresti, cu Bucurestenii….:))))

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube