Pistele de biciclete din Brașov sunt periculoase pe alocuri

Prin Brașov se asfaltează și se trasează piste pentru biciclete, ceea ce e frumos și util deopotrivă. Ce e nasol e că se îngustează străzi care devin capcane pentru bicicliști și pentru șoferi. Uitați-vă la exemplul de mai jos:

piste-biciclete-brasov-1 piste-biciclete-brasov-2

Noile marcaje mă forțează să merg mai aproape de axul drumului, dar nu pot face asta mereu, pentru că sunt mașini, dube sau camioane. Asta înseamnă că, la un moment dat, trebuie să trag dreapta de volan, iar dacă e un biciclist acolo, ghinion.

Sunt străzi, zeci, unde pista de bicicletă trasată pe șosea nu deranjează pe nimeni. Dar nu peste tot. Și manevra asta nu face decât să creeze premise pentru accidente.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

45 comentarii

  1. Si intri la inchisoare pentru ca ai accidentat biciclistul.Ghinion.

    00
  2. Nu cred ca te forțează.
    Poți circula cu o roată pe pistă de biciclete doar ca trebuie sa le dai prioritate când situația o cere.
    Adică sa încetinești când nu îi poți depăși în siguranță

    00
  3. peste tot fac asa, ingusteaza benzile din vopsea si bifeaza succesuri in administratie. din cate tin minte, exista norme cu privire la latimea benzii de circulatie care trebuie sa fie de 3m50. administratorul drumului trebuie dat in judecata

    00
    • Eu unul as vrea să se facă în orașe toate drumurile așa, Îngustate cu linii întrerupte pentru pista de biciclete.

      Să depășești copilul care merge pe bicicletă, nu să îl claxonezi și să îl înjuri.

      Dar am uitat. La noi se merge cu 80-100 unde limita e de 50.

      00
  4. NOU
    #12

    Depinde cat de circulata e strada.

    00
  5. De n-ar fi blocate pistele astea de masinile parcate, ar fi bine. In multe locuri masinile blocheaza pista, desi mai aveau spatiu in fata sa intre in locul de parcare marcat, sau pur si simplu locurile de parcare nu sunt suficient de lungi pentru masinile obisnuite, si mai au si stalpisori sau cadre metalice de delimitare fata de trotuar in fata lor. Deci nu sunt doar soferii de vina, ci si primaria.

    00
    • Esti din cei care cred ca bordura e pusa sa te ajute sa parchezi?
      Fara stalpisorii aia toti pietonii ar fi obligati sa faca slalom printre masini si biciclisti.

      00
  6. Si daca este un biciclist acolo reduci și la nevoie oprești pentru a acorda prioritate de trecere biciclistului care circulă pe banda lui

    00
  7. Regulile din Germania: poti calca pe liniile alea daca nu sunt biciclisti. Daca intalnesti unul si e masina pe contrasens astepti in spatele lui la o distanta de X metri si depastesti lateral la distanta de Y metri de biciclist cand se termina masinile de pe contrasens.
    In Romania probabil o sa fie un haos cu pistele astea. Unii or sa parcheze, altii or sa dea claxoane etc.

    00
    • Sunt parcari pt care masinile sunt prea lungi. Mai mult de jumatate din pista aia e ocupata de masini parcate regulamentar.

      00
  8. Am sa vin sa va sochez cu o informatie. Masinile sunt dotate cu o pedala care incetineste masina. Stiu, socant.

    00
  9. Pistele de biciclete nu sunt de fapt piste în adevăratul sens al cuvântului, ci o spoială rapidă făcută de primărie ca să închidă niște guri. Este însă incredibil câți bicicliști de aici au picat în cur de satisfacție când s-au tras ăstea 2-3 dungi pe asfalt, care de fapt nu înseamnă nimic. Între timp se fac studii privind traficul care urmează să reflecte într-un Plan de Mobilitate Urbană ce va fi pus la dispoziția autorităților locale. Ce vor face însă ăștia cu el e o cu totul altă poveste. Vibe-ul de până acum a fost ”să ne spălăm rapid pe mâini”, din păcate.

    Mx

    00
  10. Stai liniştit că totul e calculat matematic, cu precizie de milimetri conform STAS. Că doar toată lumea merge pe trasa ideală din prima.
    Exact cum e şi la locurile de parcare, unde se pierde mereu din vedere că, de obicei, ieşitul şi intratul în maşină e de preferat să nu se facă prin portbagaj.

    00
  11. cu siguranta ca un sens unic acolo ar nemultumi pe unii, dar ar face strada un pic mai sigura. nu cunosc zona, nu stiu daca se poate aplica etc. dar nu m-as simti in siguranta acolo nici ca sofer/pieton/ciclist

    00
  12. Dacă nu era trasată acea bandă, care era diferenţa? Mai degrabă, acele marcaje sunt trasate pentru biciclişti să meargă cât mai pe de dreapta.

    00
  13. Poti sa pui si frana… Daca e o masina e tot ghinion normal sau e mai mare?

    00
  14. E un principiu folosit prin unele tari: https://en.wikipedia.org/wiki/Traffic_calming

    Poate lipseste semnalizarea corespunzatoare.

    00
    • Cum adică sa mergem cu viteza redusă? Pai de aia am murit noi la revoluție? Sa mergem încet, sau, doamne ferește, sa dăm prioritate la bicicliști? Adică mașina nu este făcută sa o conducem tot timpul la viteza maxima? Asa ceva!

      00
  15. Pistele astea se fac aiurea, doar ca sa indeplineasca Primaria niste indicatori si sa dea bine. Ca si utilitate, ergonomie, functionalitate este egal cu 0.

    00
  16. Am scris despre asta în iunie și am făcut mai multe poze. Pistele de biciclete din Brașov sunt o bătaie de joc pentru toți: șoferi, pietoni și bicicliști: http://manuelcheta.ro/2015/06/13/cum-se-prezinta-pistele-de-biciclete-din-brasov/

    Am făcut o cerere la Primărie să mi se dea acces la proiectul tehnic pentru pistele din Brașov. Sunt curios să văd ce zice acolo și cum pot fi create piste de biciclete adevărate în oraș.

    00
  17. N-ai dreptate. Noul marcaj te forteaza sa mergi cu juma de roata pe pista biciclistului, iar daca in fata ta e un biciclist te tii frumos dupa el si-l depasesti cind nu vine nimeni din sens opus. Acele stradute inguste in vestul continentului au (fara sa fie semnalizat) limita de viteza maxima de 30 km/h. Ia baga un ochi pe street view pe stradutele din Olanda, sa vezi cum arata.

    00
    • Aici vorbim de bulevarde principale din Brasov care s-au imbogatit cu piste de biciclete peste noapte, nu stradute inguste de cartier…Si in Brasov limita de viteza maxima pe astfel de artere e de 60 la ora…in plus, in Olanda bicicletele au intaietate atunci cand se proiecteaza ceva la nivel urbanistic, nu masinile…

      00
  18. Partea trista este ca nici nu avem o viziune generala asupra viitorului. Pai in Sibiu si cred ca si in alte orase, apar strazi noi odata cu dezvoltarea imobiliara. No, nici acelea nu sunt gandite in a cuprinde 2 benzi de circulatie + piste bicle bine delimitate + trotuare. Adica sunt la fel de inguste precum cele vechi. Suntem vai de noi.

    00
  19. in anglia unde sunt si piste si se mai si ingusteaza drumul de multe ori, pur si simplu lasi biciclistul sa treaca inaintea ta, sau in fine.. asta mare sa l fereasca pe ala mic.ca nu avem mentalitate si nu stim sa respectam biciclistii e altceva.”da i in masa, sa mearga pe trotuar”.
    stau langa un destul de circulat sens giratoriu.multi romani s ar duce la puscarie daca ar conduce ca in romania, deoarece aici biciclistul e tratat ca orice vehicul, a intrat in sens ii dai prioritate.
    asa e aici.

    00
  20. E totuși loc pentru toată lumea dacă suntem civilizați…

    00
  21. Bă, hai să ne lămurim puțin:

    Sunt două feluri de „bicicliști”: biciclistul prevăzut în codul rutier ca „conducător de vehicul rutier propulsat de forța musculară a utilizatorului, prin pedale sau manivele” și biciclistul ca utilizator al unui obiect numit bicicletă.

    Pentru primul există reglementări clare în privința drepturilor și obligațiilor acestuia pe tot parcursul utilizării spațiului carosabil ca participant la trafic cât și reglementări clare în privința vehiculului rutier condus de acesta.

    De ce trebuie să se modifice un sistem, pe baza doleanțelor cuiva care nu aparține de sistem? Pentru că cel care utilizează obiectul numit „bicicleta” pe drumurile publice ca in parc, nu este în mod clar un „conducător de vehicul rutier” iar obiectul folosit nu este un „vehicul rutier”. Ca să fie așa ceva, trebuie să cunoasca si sa se supună normelor sistemului rutier, sistem care asigură tot ce este necesar.

    Deci ăla nu aparține de sistemul rutier și nici nu-l interesează să o facă. Pe el îl interesează ca un sistem pe care nu dă doi bani, să se schimbe după el.

    Este ca și cum am schimba literele cu desene pentru ca cei care nu pot citi, să poată înțelege și ei.

    Lacunele reale ale sistemului rutier în privința reglementarii circulației bicicletelor sunt altele, in numar de două, dar ambele sunt justificate:
    Bicicletele nu au accesul permis pe drumurile naționale și nici pe autostrăzi.

    De ce aceasta este o lacună? Pentru ca pentru deplasările intre orașe rămân ca alternativă legală doar drumurile secundare, drumuri care uneori nu există iar alteori sunt ocolitoare și de calitate mai slabă, ambele dezavantaje afectând categoria bicicletelor mai puternic decât pe celelalte categorii.

    De ce sunt justificate? Pentru ca drumurile naționale au îndeobște o bandă pe sens, iar vehiculul rutier „bicicleta”, poate ocupa spațiu aproape cât o masina. Date fiind vitezele de deplasare tipice diferite, rezultă ca vor fi necesare frecvent depășiri cu încălcarea marcajului longitudinal de separare de sens. Și risc sporit de accidente deci. Problema ar putea înceta atunci când toate drumurile naționale vor avea două benzi pe sens, dar pentru că practic vorbim de principala rețea de drumuri a țării, dublarea suprafetei ei nu este un lucru de așteptat curând.

    Iar pentru autostrăzi, legislația limitează de fapt accesul pentru vehiculele rutiere a căror viteză de deplasare este mai mică de 50 km/h. Și cum toată lumea știe că bicicletele nu au viteza uzuală de deplasare mai mare de 50 km/h, nu au și nu vor avea acces (în viitor).

    Acestea sunt problemele reale are „bicicliștilor”, nicidecum lipsa unor piste separate acolo unde au la dispoziție benzile drumului la fel ca oricare alți participanți la trafic.

    00
  22. „Noile marcaje mă forțează să merg mai aproape de axul drumului, dar nu pot face asta mereu, pentru că sunt mașini, dube sau camioane. Asta înseamnă că, la un moment dat, trebuie să trag dreapta de volan, iar dacă e un biciclist acolo, ghinion.”

    Greșit! Cu respectarea legislatiei în vigoare, trebuie să scrii:

    „Legislatia mă forțează să merg cat mai aproape de marginea drumului, dar nu mai pot face asta mereu, pentru că sunt biciclete. Asta înseamnă că, la un moment dat, trebuie să trag stânga de volan, iar dacă e un camion acolo, ghinion.”

    00
  23. N-ai destul spatiu sa efectuezi o depasire ca e un biciclist? Stai in spatele lui pana cand ai destul spatiu, nu te bagi ca bou cu capu inainte.

    00
  24. Cat a mai fost impozitul la biciclete anul asta? Dar RCA? Inmatriculare, ceva? Permis de conducere pe drumurile publice?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)