Ați pățit așa ceva cu ENEL?

Din mai nu mai reușesc să dau indexul la Enel. Am încercat pe toate căile. Prin site-ul lor care pică mereu și merge când vrea el, prin aplicația care este un dezastru, la telefon cu robotul, la telefon cu un consultant. Merge inițial și apoi dispare după 2 zile și revine la indexul din mai. Nu ar fi o problemă că nu intră indexul, că ei nu-și primesc banii, dar când vine regularizarea îți bagă niște sume de te doare capul. Cum avem boiler pe curent electric (apă caldă în București), consumăm destul de mult și vrem să plătim lunar. Dacă e să așteptăm regularizarea plătim peste 100 milioane pentru că așa face Enel estimările.

Și mai mare problemă este că am făcut sesizare la ei să îmi bage forțat indexul și cică durează între 7 și 25 de zile. WTF? Nu vreau să îmi băgați curent pe Himalaya, ci doar să vă uitați în sistemul vieții și să băgați niște cifre. Ce naiba durează atât?

Să le fac reclamație la OPC? Sau ce să fac? Tare îmi e că o să uite și o să mă trezesc peste 25 de zile că nu se rezolvă nimic și că mă lovesc de “nu știu, nu e problemă la noi, la noi totul este perfect”.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

87 comentarii

  1. mai nou, nu mai poți să vezi factura în format pdf sau în aplicație dacă nu ai activată factura electronică. cumva, cineva s-a gândit să mai facă o economie la servicii poștale ca să oblige clientul să renunțe la factura fizica. tare deștepți . uite așa pierd clienții

    00
    • ce e asa rau in a renunta la factura pe hartie care vine prin posta?

      00
    • @thebblack: am deschis aplicatie pe adresa mea de mail pentru parintii de la tara. Imi doresc sa primesc si eu acea factura, odata cu tata. Nu ca sa ii supervizez pe ei, dar se pare ca Enel i-a pacalit cumva, si platesc, tot la Enel, o suma semnificativ mai mare pe kWh decat mine. Si din cand in cand mai apar si alte servicii facturate, de care ai mei nu stiu nimic. Cum nu au smartphone, nu mi-ar putea trimite ei pe mail sa verific, si ajung relativ rar la ei.

      00
    • una e să vreau eu, alta e să fii obligat.
      serviciile poștale de 2 lei contractate pe principiul cel mai ieftin, fac ca ea să ajungă tarziu.

      00
    • @thebblack: dovada ca ai platit-o. Eu scanez codul ala de bare de pe factura si apar acolo contul client si numarul facturii si suma in aplicatia de internet banking. Nu pot sa-ti faca magarii de genul: v-am taiat curentul ca nu l-ati platit.

      00
    • @BipBip. Iti scriu din partea Enel. Pentru a verifica situatia contului pentru parintii tai te rog sa ne dai datele de identitate / contact. O modalitate rapida este sa ne scrii aceste lucruri in mesageria privata a paginii FB – https://www.facebook.com/enel.ro/, preluam legatura de acolo.

      00
    • @Ana – dacă chiar lucrezi la Enel ai ști că Facebook nu prea este „GDPR compliant”… iar transmiterea de CNP / date de identitate via Facebook poate fi cel puțin nerecomandat, dacă nu chiar o încălcare a GDPR.

      Chiar sunt curios ce are de spus Data Protection Officer al ENEL când află că recomandați abonaților să trimită reclamații cu CNP via Facebook.

      00
    • Nu e normal sa răspunzi mai rapid pe Facebook decât prin telefon/mail, dar date de identificare pot fi și nr contract, nr client, nu CNP

      00
  2. In cel mai rau caz schimbi furnizorul.
    Asta inseamna economia de piata, sa ai de unde alege in functie de calitatea si pretul serviciilor.

    10
  3. Myenel ruleaza fin.

    00
  4. După cum știi s-a liberalizat piata de energie.Muta-te la alt furnizor.

    00
  5. „100 milioane” :(

    00
  6. Poti sa foloseti MyEnel? Mie imi cerea sa imi actualizez datele dar dadea eroare si n-am mai reusit sa intru in cont vreo 2 luni. Am trimis mail la suport si am incercat sa-i sun de cateva ori dar nu mi-a raspuns nimeni. In final am schimbat furnizorul.

    Cred ca singurul lucru bun pe care l-a facut Enel a fost sa monteze contor „smart” si nu mai trebuie sa trimit eu indexul.

    01
    • Da, da, s-o crezi tu ca e bine cu contorul smart. Asa am crezut si eu si nu am m-ai dat indexul, urmarea….mi-au venit niste facturi cu regularizare. Am sunat la ei si mi-au zis că e bine sa dau eu indexul pentru ca sistemul are…erori

      00
  7. Alt furnizor mai nou si mai bun !

    00
  8. NOU
    #21

    Aici ar fi două chestii: contorul e al distribuitorului, nu al furnizorului. În perioadele de regularizare ei primesc datele de la distribuitor și calculează, în lipsa unui index citit și comunicat de consumator, suma de plată în funcție de convenția de consum lunar declarat și asumat la semnarea contractului de furnizare (pe care poți să îl schimbi oricând și contractul și convenția).
    Dacă ai număr de înregistrare la sesizare sau confirmarea că au recepționat mailul de la tine aștepți termenul legal, conform normelor ANRE, există un ordin dat prin care obligă furnizorii să răspundă. Dacă nu îl primești la termenul stabilit faci sesizare la ANRE, nu la OPC că ăia nu ce să le facă dacă nu vor să-ți preia indexul.
    A doua chestie, dacă oricum ai aceeași consumatori și același consum lunar, plătește o sumă de bani în fiecare lună pe care ți-o vor scădea ei din facturile următoare.

    00
    • da, dar parca e o diferenta cand îi agaseaza nea plica clientul si altceva când o face un furnizor care are avocati si stie legea mai bine si poate sa ceara pagube mai rapid si mai mari în locul clientului. de exemplu la e-on, alti kkati, în zonele cu clienti care stiu sa schimbe furnizorul calitatea retelei s-a îmbunatatit vizibil, daca acum 1-2 ani pica zilnic în mijloc de vara acum stai si o saptamana fara sa vezi o pana de curent

      00
    • NOU
      #23

      Penele de curent sunt tot în resortul distribuitorului. Furnizorul nu are nicio vină și niciun control în ceea ce privește faptul că pică des curentul. Iar avocații și alte entități pe care le menționezi nu-și bat capul că nu se poate transmite un index de contor.

      00
    • între furnizor si distribuitor exista o relatie la fel ca între furnizor si client… daca reteaua distribuitorului e varza furnizorul îi cere acestuia sa o repare ca furnizorul are clienti nemultumiti. Clientul obisnuit nu stie ce’s aia indici de performanta, cat trebuie sa astepte pentru rezolvarea unei plangeri si nu stie ce sa faca cu plangerea aia daca i se raspunde la misto sau deloc, nu stie ca se dau si despagubiri daca reteaua e varza, etc … furnizorul stie ca are departament special pentru asa ceva ca nu e gigel energie srl

      00
  9. NOU
    #25

    Am avut un contor care a luat-o razna și înregistra câte 2000 și ceva de kWh pe lună. A început prin ianuarie anul ăsta. Am făcut sesizare la ei, cam o dată la 2 săptămâni.
    Au venit să înlocuiască contorul în 2 iunie. Au pus unul nou, cu index 0.
    Evident, acum nu mai pot înregistra indexul real, pt că este infinit mai mic decât cel pus de ei din burtă (după ce am văzut că e razna, nu am mai dat citirea, că îmi emiteau facturi de câte 2-3000 de lei pe lună).
    Chiar și după înlocuirea contorului, au continuat să bage facturi „estimate” de câte 2000 de lei.
    Săptămâna trecută am reușit să dau la telefon de o tanti care a izbutit să introducă indexul actual, real. Am vreo – 8000 de lei factura curentă.
    Termenul de soluționare a reclamației pt vechiul contor este 29 august. Rapizi, ce mai…
    Acum aștept cu nerăbdare să văd dacă luna asta pot introduce din nou indexul corect sau o să apară din nou unul estimat de ei.
    Și da, i-am amenințat cu OPC-ul, așa am reușit să-i fac să vină (după 6 luni de sesizări) să înlocuiască contorul.

    00
    • Bai frate, de unde aveti atatia bani sa dati 2000 pe luna la curent (chiar si estimat gresit). Eu am boiler electric si platesc cam 380 pe luna si ma oftic ca altii dau doar 50-150 lei.

      00
    • Deci problema nu e ca au consum mare… problema e de unde au atatia bani :D

      00
    • NU, spuneam sub forma de bani ca nu ar trebui sa dai daca tu stii ca ai consumat de 10x mai putin, nu cum ii castigi. Indiferent cat bani ai trebuie sa rezolvi cu eroarea. Daca ar fi venit factura 10.000 euro tu ai fi platit?

      00
    • NOU
      #29

      @Ionut P – am și io v-o doo mătuși Tamara și d-aia mă sparg în figuri și plătesc 2000 de lei pe lună la curent :)))
      Stai chill, că n-am plătit nimic. Din momentul în care am constatat că e razna contorul, am făcut sesizare (atât la tel, cât și în scris) și i-am anunțat politicos că nu plătesc nici un sfanț până nu rezolvă problema.
      Asta însă nu i-a împiedicat pe ei să factureze cu vioiciune în continuare. Și la fiecare factură emisă, le-am mai trimis o sesizare și am comunicat că nu plătesc… Și tot așa, vreme de 6 luni.

      00
    • @alta iulia: ai facut asta cu vreun avocat? ca altfel s-ar putea sa fie doar o parere a ta ca nu vei plati.

      00
  10. Subscriu cu aceeași problema. Introduc indexul luna de luna dar ultimul salvat este din aprilie și ultima factura venita este din luna mai. Deja începusem sa „visez” ca voi avea curent gratis pe viata , ca poate au greșit ceva băieții prin sistem și m-au scos de la plata.

    00
    • @Florin, iti scriu din partea Enel si imi cer scuze pentru situatia descrisa. Te rugam sa ne trimiti datele de identitate / contact pentru a verifica situatia semnalata. Cel mai rapid mod de a face asta este sa ne lasi un mesaj in mesageria privata a paginii FB – https://www.facebook.com/enel.ro/. Preluam legatura de acolo.

      00
  11. Dupa 5 sesizari facute am aflat un potential raspuns.
    Autocitirile lunare trebuiesc o data la cateva luni confirmate de cineva de la Enel printr-o citire din teren. Daca nu trece nimeni de la Enel sa citeasca atunci nu mai merge sa autocitesti, sistemul nu te anunta de acest fapt. Nu am rezolvat inca situatia, din mai nu mai am facturi emise. Cand vor veni, vor fi sume astronomice.

    00
    • Buna, @mirceaz. Iti scriu din partea Enel. Verificam stadiul sesizarii tale despre autocitire, dar pentru acest lucru este nevoie sa ne dai date de identitate / contact. O modalitate rapida este sa ne scrii aceste lucruri in mesageria privata a paginii FB – https://www.facebook.com/enel.ro/, preluam legatura de acolo.

      00
    • Eu nu inteleg.. si daca nu dati citirea nu platiti nimic si platiti doar la regularizare? La mine in lunile in care nu se citeste platesc consumul pe care l-am avut in aceeasi luna a anului trecut. Cand se citeste fac regularizarea si vine factura cu consumul citit.

      00
    • Buna seara! Ati reusit sa rezolvati problema? Acesta este unul dintre multele raspunsuri diferite pe care le-am primit si eu pana acum. Din August tot incerc sa dau indexul si tot din August ma cert cu ei la telefon pe toata perioada de indexare. Mi s-a spus ca trebuie citit indexul de ei, mi s-a spus ca s-a prelungit contractul si ca o luna nu merge dat, mi s-a spus ca este inregistrat indexul (dispare dupa doua zile si revine la ultimul index facturat), mi s-a spus ca nu am incercat sa folosesc aplicatia in perioada deschisa indexarii, ca sigur era serverul ocupat cand am incercat. Vinerea trecuta au facut (sau nu) o solicitare sa mi se factureze indexul dat la telefon (nici ei nu au reusit sa il inregistreze), cu promisiunea ca voi fi sunata cu un raspuns. E deja joi si nu am fost contactata, in schimb in aplicatie pare ca am de plata 0.82 ron (pentru 3 luni de consum?).

      00
  12. NOU
    #37

    Asta cu schimbatul furnizorului de curent cred că e ca schimbatul furnizorului… într-un gangbang involuntar.

    00
  13. @guest_author, lucrez la Enel si imi cer scuze pentru situatia descrisa. Verificam stadiul sesizarii tale si de ce anume nu se trimite indexul prin aplicatia MyEnel, dar pentru acest lucru este nevoie sa ne dai date de identitate / contact. O modalitate rapida este sa ne scrii aceste lucruri in mesageria privata a paginii FB – https://www.facebook.com/enel.ro/, preluam legatura de acolo.

    00
    • Te rog sa verifici ce mesaj este ACUM pe myenel.ro. Te ajut eu: site-ul este in mentenanta intre ora 20:00 si 22:00.
      Folosim cu totii de ani de zile metoda de citire si daca te uiti pe blog o sa gasesti zeci de plangeri si sesizari legate de website si aplicatie. Nu prea stiu pe ce fus orar functioneaza enel-ul.

      00
    • E incredibil ca un comentariu din partea cuiva care zice că poate să ajute și-a luat mai multe thumbs down decât thumbs up. What’s wrong with you, people?!?

      00
  14. Eu dau indexul cand primesc mailul lunar de la Enel. Intru direct din mail, ma loghez si dau citirea. In schimb stiu pe cineva care a stat un an într-un apartament in zona Tineretului si nu a platit nicio factura. A facut numeroase sesizari la Enel (de teama sa nu ii vina vreo regularizare babana) dar pur si simplu nu il gaseau in sistem. Intr-un final a emigrat în Elveția.

    10
  15. Sa vedeti ce interesant e daca aveti contoarul in interior si aveti nevoie de o desigilare. „Nu se fac interventii in interiorul imobilului pana cand nu trece pandemia”.

    00
  16. Hulita, sau nu, solutia pe care o vad este sa mergi la un ghiseu si sa nu pleci pana nu gasesti o solutie. Aia e, decat sa ramai asa…

    00
  17. Nu că îi laud cu ceva, dar My CEZ funcționează perfect.
    E foarte ușor în prezent sa va mutați.

    00
    • Tot CEZ am și eu, dar aș dori cu tot patosul să îi dau o mare muie lu istețul ăla, care m-a obligat să îmi fac cont la ei.
      Până mai acum 1 an, cam așa, mergea să plătesc facturile fără cont. Aveau o pagină dedicată pentru așa ceva: nume, cod abonat, cod factura, plătit.
      Acuma nu mai merge. A trebuit să fac cont la ei, să îmi vină factura in cont, apoi să mă loghez, să plătesc din cont direct. Tare isteț l-a făcut mă-sa.
      Noroc că merge din George BCR, altfel mă lua dracu cu site-ul lor dedicat.

      00
  18. Ce as face eu in cazul tau (am facut asta cu succes in mai multe cazuri cand situatia era complet blocata si n-am putut-o debloca de nici o culoare pe caile oficiale, suport etc.)

    Daca ai cont pe LinkedIn incepe sa cauti oameni care lucreaza la ENEL:

    – cu putin noroc vei da peste oameni care-au terminat aceeasi scoala cu tine (facultate), vor accepta probabil invitatia
    – altfel ai o lista de oameni si iar cu putin noroc vei da peste oameni care lucreaza intr-un departament care te-ar putea ajuta; daca accepta invitatia, scrie un scurt email in care sa le explici problema. Din nou cu putin noroc iti vor raspunde si te vor ajuta.

    00
    • Sa ramaneti far’ de curent aia cu deshtu’n jos :D

      00
    • @Vlad, nu ti-am dat minus, dar nu-s de acord cu tine si poate pot sa ti le explic minusurile celorlalti.
      mi se pare stupid/aiurea/cretin/neprofesionist/incorect/usor injositor/neplacut (nu sunt foarte sigura ce cuvant descrie cel mai bine ceea ce simt) sa caut in lista mea de contacte (linkedin, FB, orice) pe cineva cunoscut care lucreaza la ENEL sa-l rog sa ma ajute sa rezolv o problema pe care dpdv legal si contractual trebuie s-o rezolve ENEL, prin departamentele dedicate, atunci cand il contactez in scopul asta prin modalitatile convenite intre mine-client consumator si ENEL-furnizor de servicii.
      nu-mi place (si asta e un eufemism) sa apelez la PCR pt a mi se rezolva o problema care ar trebui rezolvata de partenerul meu contractual in virtutea contractului dintre noi.
      urasc din toti ficatii sa contactez un om cu care n-am mai vorbit din cretacicul timpuriu si sa-l rog sa-mi rezolve o problema care nu e treaba lui.
      ce fac daca problema mea e un contor futut (cum zice (alta)Iulia) sau faptul ca aplicatia nu permite sa-mi inregistrez indexul de consum (cum zice Guest Author) si omul pe care il cunosc lucreaza la contabilitate sau mai stiu eu ce departament?! ENEL are mii de oameni, raspanditi in toata tara. mi se pare stupid sa presupun ca omul ala pe care il cunosc eu din cadrul ENEL isi cunoaste toti colegii si este cu toti in relatii de „hai, coae/pisi, vezi si tu clientul AB, e o prietena, rezolv-o si tu mai repede, ca i se strica inghetata in congelator”.
      eu personal nu am fost pusa in situatia de a mi se solicita un favor din partea unui cunoscut nici cand lucram in corporatie (o banca cu acoperire nationala foarte larga), nici acum cand lucrez intr-o institutie publica. din fericire pt mine, pt ca as fi detestat asta si cu ultima celula din corp, aia de piele moarta care o sa pice de pe mine la prima spalare pe maini.
      chiar daca nu mi s-ar fi cerut nimic ilegal, imoral, in contradictoriu cu reglementarile interne ale firmei/institutiei, tot as fi detestat sa ma duc la un coleg cu caciula in maini sa-l rog sa faca ceva in plus/peste rand, sa ceva, orice pt altcineva sau chiar pt mine, pe persoana fizica (pt mine, angajatul AB, in scopul efectuarii sarcinilor de serviciu ma duceam/duc oricand, la oricine, ba cu frumosul, ba cu taraboi daca intarzierea era/e mult prea mare).
      iar unul din principiile cele mai puternice dupa care functionez este „ce tie nu-ti place, altuia nu face”.
      eu cu ENEL am o problema, de la ENEL astept rezolvarea, nu de la Vasilica, fosta mea colega de scoala primara.

      00
    • Ai interpretat-o (probabil ca si restul) in sensul gresit romanesc al interventiei peste rand.

      Zici ca astepti de la ENEL de parc-ar fi Dzeu tatal, pai poti s-astepti ca Enel-ul e o firma in care lucreaza oameni: daca nu reusesti pe caile normale, si ai o problema, n-am zis sa faci nimic ilegal / imoral, dar de exemplu daca pe LinkedIn il gasesti pe Gicu, sef de echipa / responsabil al echipei de suport, pot sa-i zici politicos „Gicule am o problema, uite ce am incercat pana acum”

      2 exemple, si asa, si invers: am avut o problema (relativ minora zic eu) cu furnizorul francez de curent: am luat-o pe cale ierarhica, sunat, cerere, reclamatie, am ajuns pana la mediatorul lor… dar tot ce-a inteles ala / ca sa inchida cazul a fost sa-mi dea 30 de euro (desi eu cerusem 0 euro, doar sa se rezolva problema informatica). Evident ca nu s-a rezolvat nici dupa mediator, s-a rezolvat in final altfel

      Exemplul cel mai recent: o eroare de facturare la RATP (Regia autonoma de transport parizian): iar am luat-o ierarhic, am semnalat-o de cand am vazut-o, mi s-a zis s-astept factura, am asteptat factura, apoi am avut o discutie absolut kafkiana cu persoana care se ocupa de respectivul tip de abonament (asa sa va inchipuiti, ei scriau mail cu adresa de mail noreply, trebuia de fiecare data, sa ma duc pe site, sa copiez raspunsul ei, si sa zic, nu n-aveti dreptate). Am si sunat, mi s-a spus „ne pare rau, doar colega se ocupa”. La un moment dat colega a zis stati asa ca investigam aprofundat… dupa vreo saptamana doua imi revine cu acelasi raspuns absolut gresit. Cum la telefon mi se spusese c-am dreptate am aplicat metoda pe care-o mai folosisem cu alte ocazii (repet DOAR in cazul in care am incercat absolut TOT pe cale „normala”): am gasit pe responsabila serviciului clienti, care mi-a zis ok np scrieti-mi mail, i-am scris, semnalandu-i in trecere si toate dificultatile de-a comunica cu ei, si mi s-a si rezolvat problema si in mod normal s-au si luat masuri ca sa nu se mai repete.

      00
    • Nu aștept de la Enel ca de la Dumnezeu tatăl, ci aștept de la Enel pt că e treaba lu’ Enel. Enel însuși a zis că e treaba lui.
      Și cum ar trebui s-o interpretez dacă tu însuți menționezi că ar trebui să caut mai întâi niște cunoștințe (oameni care au terminat aceeași școală cu mine) și de acolo mai departe până-n fund la taxatoare ăăă, pardon, vreun șefuț din departamentul x al Enel?!
      Dacă-mi ziceai să mă duc pe site-ul Enel, să caut organigrama (unele firme/instituții o au pusă pe acolo pe undeva) și să identific un șefuț dintr-un departament care cred eu c-ar trebui să mă rezolve, sau măcar de la „reclamații/relații cu publicul”, pe același principiu conform căruia in off-line, dacă nu mă înțeleg cu un subaltern, cer să vină șeful, era altă poveste.
      Dar ca primă liniuță îmi/ne zici să identific/identificăm persoane cunoscute…..

      00
    • Repet ce-am mai spus: asta era o solutie de last resort, cand ai incercat tot ce putea incerca cu Enel.

      Hai sa-ti mai dau un caz, fix de acum un an: vecini si prieteni, plecati cu catel si purcel (adica cu vreo 3 pisici) la o ferma din Franta unde nu prea aveau semnal. Mi-au lasat cheile sa le iau posta (ca abonati la tot felul de chestii se aduna). Au plecat vineri cred de dimineata, sambata cobor sa vad de posta (da aici in Franta postasu’ venea si sambata) aveau si deschid usa si dau sa la pun pe un dulapior la intrare. Cum sunt la parter, cam intuneric, dau s-aprind lumina canci. Zic aoleu, incerc lumini peste tot, nu e curent.

      Ok fuga la frigider / congelator, oamenii aveau pentru cand urmau sa se intoarca, pun mana sunt reci si nedecongelate de tot, noroc ca eu aveam un frigider / congelator destul de gol, a incaput tot.

      Dupa care au inceput telefoanele, ba vi s-a taiat curentu: aia n-aveau cum sa vina d-abia plecasera si oricum daca se intorceau acasa n-aveau curent (o sa vezi cat a durat):

      In Franta de vreo cativa ani se implementeaza un contor inteligent care transmitele el datele si e actionabil de la distanta (cu vreo cateva exceptii, esentiale cum a fost si-n cazul asta), Linky. Nu mai stiu ce scria pe el, m-am apucat sa sun la depanaj, ba sunt la vecini, n-au curent ce facem. Pai sunait la furnizor, pai de unde dracu sa stiu io care e furnizoru’ lor.

      Am dat nu stiu cate telefoane, au dat si aia cand aveau semnal, a fost ceva extrem de complicat in sensul in care ei erau la Enelul francez (EDF) si tot din cauza nenorocitei asteia de concurente, au incercat unii sa-i traga la ei, nu si-au dat seama in prima instanta, au semnat au trimis, s-au retractat, dar contractul lor a ramas in aer intre EDF si noul furnizor, care nu le-a trimis nici o factura. Dupa vreo cateva luni i-au taiat pur si simplu, doar ca nici la EDF nu mai erau. Am vorbit inclusiv la EDF, iti dai seama ca nu era simplu ca nu eram titularul.

      Se facea intre timp saptamana, asa c-am inceput metoda alternativa LinkedIn, pan-am gasit pe cineva care lucra la serviciul clienti / responsabila la Vocea clientului sau ceva, din celalalt capat al Frantei, care-a ajutat la rezolvarea problemei, altfel ar fi venit aia acasa si nici dupa o saptamana nu aveau curent.

      Ca sa nu mai zic ca pentru restabilirea curentului, desi contorul era actionabil la distanta, a trebuit sa se deplaseze un tehnician de la distribuitor (ENEDIS), care-a venit a intrat in apartament si s-a luat cu mainile de cap: ah pai mie nu mi-a spus nimeni ca e contor d-asta nou, noroc c-avea ce trebuie (dar s-a intors la masina). A venit cu tabletica sa programeze contorul, doar ca n-avea semnal, a trebuit sa-si restarteze tableta etc. etc.

      Eu personal am constatat ca in ultimii 20 de ani toate serviciile, si de stat si la privat, s-au inrautatit pentru ca oamenii care lucreaza s-au prostit / tampit / nu le mai pasa, si cand ai o problema care in mod normal se rezolva simplu, vezi ca nu mai poti s-o rezolvi cu toate procedurile si pe canalele normale, pentru ca interlocutorul / interlocutoarea nu este capabil(a) sa inteleaga ce-i spui, sau zice ca face si nu face, sau da vina pe informatica etc. etc. La urma urmei, ce ma intereseaza pe mine e sa-mi rezolv problema inclusiv in cazuri „desperate”. N-am zis nici ca merge 100% n-am zis nici ca asa trebuie facut. Am zis doar „poate merge si asa”, voi faceti cum vreti. Sa ne zica la urma Guest Authorul cum si-a rezolvat problema, ca sunt curios.

      00
  19. Mergi la top management și fă o demonstrație live

    00
  20. nu, sunt la electrica :)

    00
  21. La mine funcioneaza perfect Myenel. Doua puncte de consum in Bucuresti trimit index vad factura o downlodez daca vreau, plati online ce sa zic fara cusur.

    00
  22. Nu mai plati 2-3 luni si te cauta ei :))

    00
  23. Am lucrat la enel, in tinerete, la customer suport și erau varză atunci, probabil și acum.
    Mergi la un ghișeu, poate ai noroc. Nu rezolvi nimic cu acele sesizări sau OPC.

    00
  24. FMM de treaba , din mai au probleme si i-a durut in dos si acum in august pentru ca scrie pe un blog foarte citit vine Ana si ne spune sa ne bagam pe feibuc in privat ca ne rezolva ea cumva

    00
    • asta e bine, cand aveti probleme, va plangeti lui Vali, el posteaza si aveti sanse ca treaba sa se miste.

      00
    • Buna, Nicu. Oricat mi-ar placea sa rezolv situatiile tuturor, adevarul este ca doar colegii mei din customer pot oferi informatii corecte daca identifica clientul si acesta este si motivul pentru care va sugerez sa mergeti in casuta privata. Este sugestia pe care o fac oricui are nevoie sa intre in contact cu cineva de la Enel, indiferent unde vad mesajul. Cred ca faptul ca stam acum aici de vorba este un lucru bun.

      00
  25. NOU
    #63

    eu dau indexul la telefon ca nu-mi functiona aplicatia. Enel inca factureaza ceva mentenanta si abonament de reparatie prize? eu m-am trezit cu asa ceva pe factura, nu mult, 4-5 lei lunar, desi nu am solicitat asa ceva. Ei au zis ca am semnat serviciile, dar nu mai gasesc docuementul. Facut reclamatie la Enel, ANRE si OPC. Au dat banii inapoi de cand au inceput sa factureze (1 an jumate) plus ceva recompensa de 100 de lei. Nu sunt mult 4-5 lei lunar, dar la milioanele de clienti pe care ii au se aduca. Sa va uitati pe factura daca mai factureaza asa ceva.

    00
    • NOU
      #64

      @ana, cum comentezi?

      00
    • Buna Ionut,

      Sunt Ana si lucrez la Enel. La fel cum i-am sfatuit pe ceilalti comentatori care au semnalat diferite situatii asa te sfatuiesc si pe tine, sa lasi un mesaj in mesageria privata pe pagina de Facebook Enel https://www.facebook.com/enel.ro/. De acolo, colegii mei din customer care te pot prelua dupa identificare. Mi-as dori sa te pot ajuta cu o solutie pe loc, insa mai intai trebuie sa te identificam si sa investigam ce s-a intamplat.

      00
    • NOU
      #66

      @Ana, nu am fost destul de clar? mi s-au facturat niste servicii fara acordul meu. Depus sesizari la opc, anre, la enel. Am primit banii inapoi platiti +o recompensa. Celelalte milioane de clienti enel platesc acele servicii fara sa le fi cerut (stiu multe cazuri pentru ca am intrebat toti cunoscutii).

      00
  26. Mai nou s-a oprit curentul, se pare că a fost o problemă mai mare, am vorbit cu amici din mai multe sectoare din București.
    Aveți curent acum? La noi a venit acum.

    00
  27. @Author
    Niste idioti patentati astia de la Enel. Eu mi-am dat singur muie la final de 2019. Fiind sictirit de tampitii astia, timp de 2 ani plateam doar dupa emiterea preavizului. Pina in decembrie cand m-au deconectat fara preaviz. Am fost la OPC si nu as fi avut probleme sa-i bag in buzunar pe idioti dar cred ca mizeaza pe faptul ca te calmezi intre timp si o lasi balta.
    Dupa reconectare nu mai pot introduce index, da mesaj de genul ”fara contract” si idiotii de o juma de an nu sunt capabili sa remedieze, dupa n tikets cu reclamatii.
    Prin mai, tot incercand sa-i dau de cap, constat ca nu au mai emis nici o factura din decembrie2019, de la deconectare.
    Le scriu si-mi zic sa le transmit indexul ca sa-mi emita factura. Le-am raspuns ca o sa le trimit indexul cand o sa-mi permita platforma lor sa-l introduc. S-a rezolvat in 24 ore!
    Partea mai nasola va fi cand in viitor timp de un an, nu introduc autocitirea si fac ei estimarea, pt ca valoarea estimarii e direct proportionala cu cea mai mare factura din ultimul an. Si e una pe 5 luni.

    00
  28. Am un prieten care lucreaza la Enel ( la dept. IT ) prin o firma de externalizare servicii it, si mi-a zis ca au avut infrastructura jos datorita unui atac de tip criptolocker. Au curs transpiratiile cateva zile pe fruntile multora de acolo, au recuperat din backup, dar anumite aplicatii au fost afectate iremediabil. Servere de baze de date pe windows MS-Sql, si multe altele.

    00
  29. eu am aceasi problema ca @Adi@.
    am cont myenel, perioada mea de citire este 2x ale lunii curente pana pe data de 5 a lunii urmatoare (de obicei dau indexul pe data de 2-3 a lunii urmatoare).
    pe 25 noiembrie anul trecut m-am mutat din bucuresti, in aparatament a ramas in priza frigiderul. la inceputul lui decembrie si inceputul lui ianuarie am mai ajuns in bucuresti, am citit contorul si am dat citirea.
    pe 30-31 ianuarie au venit si au mutat contorul din casa pe palier. contor smart sau ceva. a fost mama acolo ca eu munceam in alt oras. am intrebat si a intrebat si mi s-a transmis ca un angajat enel va citit lunar contorul. nu stiu ce-au citit, dar contorul sigur nu. pe 1-2 februarie am dar citirea contorului asa cum mi se comunicase cu 2 zile inainte. consumul calculat in functie de cititirial lunilor decembrie si ianuarie, in care nu am locuit acolo a fost undeva la 30+kw.
    in martie ma trezesc cu o factura uriasa. verifici contul myenel „indice estimat 157 kw”. nu doar ca nu au estimat in fuctie de ultimele 2 luni, dar nici macar nu au estimat in functie de consumul curent obisnuit care era undeva la 80-90 kw, au estimat in functie de consumul din lunile de toamna si primavara cand inca e rece, dar radet nu mai da caldura si incalzeam casa cu ceva electric. lunile cu cel mai mare consum.
    rog o vecina cu care eram in relatii de „buna ziua” si ramasesem in contact sa-mi citeasca contorul si fac o reclamatie pe aplicatia myenel cu povestea de mai sus.
    primesc un raspuns de tipul „v-am trimit atasat raspunsul in pdf, dar e parolat, parola e codul dvs eneltel, asa cum apare pe factura”. incerc sa deparolez cu condul eneltel, incerc cu codul de client, incerc cu nr contractului, incerc cu toate sirurile de cifre care apar pe factura. descarc alt program de arhivare/dezarhivare, incerc iar. pula afisare raspuns.
    disclaimer: eu sunt varza la tehnologie si daca ceva nu merge, pornesc de la premisa ca „e de la mine”/sunt eu tuta.
    trimit raspusul lor cu atasamentul unui amic, ii dau si codul eneltel si restul codurilor de pe factura (niciunul nu e CNP-ul meu :) ). „fata, criptarea a fost bulita, nu e de la tine, e de la ei”.
    ma cert vreo luna si ceva cu enelul pe mail-ul somandu-i sa-mi dea raspunsul intr-o forma citibila, ei o tin langa cu parola. sa si-o bage in cur. dupa vreo 5-6 mail-uri imi trimit raspunsul ca simplu atasament „va multumim, bla, bla, noul index indicat de dvs a fost inregistrat in sistem, multumim, bla, bla”.
    nimic despre facturarea urmatoare (asta s-a rezolvat, a venit factura cu minus), nimic despre modul de citire al contorului pe viitor.
    le scriu iar, „nu mi-ati raspuns la problemele x si y”. imi raspund cu „raspunsul dvs este atasat, parola este codul eneltel”. bineinteles ca fisierul nu a putut fi deschis nici de data asta. nu l-am mai trimis la prieteni.
    aici am facut o mica tragere pe alta linie, mi-am trimis acel mail (toata corespondenta s-a purtat pe adresa mea de mail de yahoo, pt ca asa acum facut contul myenel acu’ 10 ani) de pe yahoo pe adresa de gmail. de pe adresa de gmail am facut o revenire cu „va rog sa-mi transmiteti raspunsul intr-o forma citibila, pt ca futut criptarea fisierului si nu se poate deschide”. daca ati primit voi raspuns, am primit si eu.
    in aprilie si mai am dat indexul in aplicatie (in aprilie citit de vecina si in mai aproximat de mine in functie de consumul anterior, cu nitica bataie sa fie, ca-s fata buna). in iunie am uitat. iar m-am trezit cu index autocitit, mai mic decat cel anterior, mai mic decat era consumul curent cand locuiam acolo, dar aproape dublu fata de cel citit de mine/vecina in lunile in care n-am locuit acolo.
    inca n-am facut niciun demers de data asta, dar saptamana viitoare ajung in bucuresti „intre 2 trenuri”, citesc efectiv contorul si fac reclamatie direct la ANRE, OPC sau cine se ocupa de ENEL.
    nu am cum sa ma duc la ghiseu, eu nu ma plimb pe 2 trenuri dus si 2 intors si nu-mi iau o zi de concediu ca e enel idiot si nu stiu sa trimita un document parolat.
    @Ana, daca mai esti prin zona, eu nu scriu pe niciun FB, am scris destule mail-uri. nr ultimei reclamatii este 311214067/15.05.2020. un alt nr este 309391821.
    vreau sa stiu de ce nu se citeste contorul aflat pe palier, de vreme ce asta a fost una din motivele pt care a fost mutat din casa pe palier. si daca se estimeaza, de ce nu se estimeaza in functie de consumul din ultimele luni, asa cum a reiesit din indexurile date de mine.
    de cate ori a venit la 3-4 luni un nene sa-mi citeasca contorul in casa, n-a avut ce regulariza pt ca dadeam indexul corect.

    00
  30. Contract persoană juridică, cladire de birouri/productie, curent trifazic,….în martie cand eram ” seminchisi „deja se decretase starea de urgență sună o echipă Enel ca trebuie schimbat contorul ca nu mai înregistrează, se schimba cu unul nou, index 0…prima factura vine estimare, zic ok până își fac ăștia actualizările mai dureaza, a doua lună în mai la fel estimare ( cam cât platisem anul trecut) desi în perioada asta cred ca au fost folosite doar 1/3 din consumatori. Fac sesizare, mi se trimite mesaj automat ca sesizarea dumneavoastra a fost înregistrată….bla bla bla, factura din iunie la fel estimare , la fel 2 sesizări făcute, nimic…in iulie am făcut 5 sesizări pe mail/online si 2 telefonice, mi-au trimis vreo 5 răspunsuri gen: problema dumneavoastră se află în analiză, lasati-ne 7- 25 zile…sun din nou, saptamana trecuta pe 29.07 a venit o tanti să facă citirea contorul, săptămâna asta au trimis pe încă un nene să facă citirea contorului și l-am intrebat: de acum se face citirea saptamanal sau cum? 4 luni nu s-au obosit sa rezolve problema cu inregistrarea noului contor în sistem…( inainte citirea se făcea in mod automat prin satelit), au băgat faza: știți e un alt tip de contor bla bla bla doar ca Eu am făcut poze inainte de a fi schimbat contorul vechi și e fix același tip dar nu știau ce scuze să mai bage. Sunt curioasă dacă în august va fi la fel estimare ca innebunesc, ANRE-ul este fix degeaba.

    00
  31. Interventiile Anei de la Enel reprezinta cea mai tare chestie pe care am vazut-o de la covid incoace:
    1. Nu vad de ce trebuie sa intru pe Facebook pentru a-i putea contacta. De ce nu pe tik-tok sau pe Jasmine. Nu au si ei adresa de mail ca orice pusti de 5 ani de pe pamantul asta?
    2. De cand se preiau sesizarile/reclamatiile de pe un blog particular (fie el al lui Zoso) in loc sa se raspunda oficial pe adresa de care zic mai sus.

    00
    • le trimit factură? :D

    • Akeem, 2 lucruri:
      – foarte multe firme in alte tari folosesc tocmai pentru ca tineretu asta e cu feisbucilicu si alte retele sociale posibilitatea de-ai contacta acolo pe canale oficiale; am si aici nenumarate exemple unde am vorbit cu cineva de la firma X pe FB official cu bifa albastra
      – De cand parerile lasate pe bloguri, pe retele de socializare, evaluarile pe Google, Yelp, TurstPilot etc. etc. sunt luate in seama de firmele respective: am din nou cazuri concrete, in care am lasat 1 steluta firmei pe Google, in relativ putin timp mi-a sunat telefonul, stiti am vazut ca sunteti nemultumit, care-i problema, si-am obtinut raspuns in scris cu subiectul „Ca urmare a evaluarii Dvs. pe Google” etc.

      00
  32. Abonat la E.ON. Nu am avut niciodată probleme cu ei. Factura electronică, nu am trimis niciodată index deși m-a anunța in fiecare luna prin email ca pot sa îl trimit. Ce nu am înțeles totuși de ce după ce plătesc cu cardul trebue sa aștept și confirmarea plății in 2 zile lucrătoare. Mi se pare foarte stupid, odată ce tranzacția a fost aprobată ar trebui considerată plătită.

    00
    • Salut Robert, sunt Ana si m-am mutat si eu la E.ON :)
      Multumim mult ca ne-ai ales si ai ales factura electronica. Am retinut observatia despre statusul de plata la plata cu cardul, multumim mult.

      00
  33. NOU
    #81

    827050, Loc. CHILIA VECHE, Jud. TULCEA
    Notificare privind acordare compensații nr. 263981307 / data 19.04.2019
    Stimate Client,
    Vă informăm că în conformitate cu prevederile Standardului de performanță pentru activitatea de furnizare a energiei
    electrice, societatea noastră ENEL ENERGIE S.A. se găsește în situația de a vă plăti compensații pentru nerealizarea
    indicatorului de performanță garantat –
    Compensatii pentru durata raspuns petitii, in valoare de 150 lei
    În acest sens, începând cu urmatoarea factura care se va emite, veți regăsi contravaloarea compensației cuvenite
    conform motivului menționat mai sus.
    Suma cuvenită cu titlul de compensație va fi evidențiată pe factură, urmând a fi dedusă din valoarea facturii emise,
    iar dumneavoastră veți plăti numai diferența. Dacă valoarea facturii emise este inferioară sumei cuvenite cu titlul de
    compensație, restul rezultat după efectuarea compensării cu valoarea facturii, va fi păstrat ca și sold creditor în
    favoarea dumneavoastră urmând a fi dedus din următoarele facturi emise.
    Cu deosebită stimă,

    00
  34. Voiam doar sa spun ca Enel e o aplicatie de tot rahatul:
    Este absolut imposibl sa vezi facturile si platine in acelasi timp
    Click dreapta open „facturi si plati” face logout.

    00
  35. Persoana juridica.
    Ultima factura primită decembrie 2019.
    Sesizări… le-am pierdut numsrul.
    Pe mail
    Personal
    Telefonic
    Am fost in audiență, nu va putem ajuta, se fac stornări(😳😳??!!)
    Veți primi, așteptați…
    Am îmbătrânit cu 10 ani, de nervi!
    A venit la sfârșitul lui iulie, valoarea???
    8000(ptr ca mai platisem așa… Orientativ…)
    Nici o explicație, nimic!
    În 30 de ani de functionare, nu am avut asemenea neplaceri.
    INCOMPETENTA!!!

    00
  36. Nașpa faza, dar 100 m…! Ți-ai facut ferma de BTC?

    00
  37. NOU
    #85

    Bună seara,,mă ajutați și pe mine cu un raspuns, am făcut nenumărate sesizări la Enel și același răspuns,,
    Întrebarea mea către ei este cât este kw la locul meu de consum…
    Răspunsul lor același de fie care dată 0,411 ron…
    Ok explicați mi și mie dacă kw este 0,411…la 500 de kw factura este în valoare de 440,57 ron …eu dobitoc după matematica pe care o știu de la școală 500kw ori 0,411..face x deci 500×0 411=205,5.ron
    Nu 500×0,411=440,57 cât e pe factură..
    Ce să fac unde să merg sunt 9 luni de când îmi umflă factura enel…
    Vă mulțumesc..

    00
  38. Buna ziua,

    Am si eu o problema cu factura Enel.

    Mi-a venit regularizarea pe 2 ani 180 milioane. Vi se pare normal? M-au pus sa fac poza la contor si sa le trimit.

    Mai este cineva in situatia mea, mi-as dori sa stiu cum ati procedat?

    Multumesc!

    00
  39. NOU
    #87

    Am primit ,regularizare pe 2020 ,ultimile 6 luni 500 LEI,au luat contorul din perete,l-au dus la metrologie și mi-au dat pe minus 370 kw.Am fost la ei de nenumărate ori ,î-mi spun că se rezolvă,în schimb ,eu primesc somație ,să achit acea sumă! Sânteți sănătoși la cap ,vă întreb…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile