Părere obligatorie Cărtărescu Academia Română

Mă gândesc. Eu aș fi supărat dacă:

  1. aia era o instituție legitimă, unde sunt numai meseriași. dacă toate somitățile țării ar fi acolo și ce ar zice AR ar fi literă de lege, da, așa fi supărat rău de tot.
  2. aș fi foarte bun. Cel mai bun. Ar urla lumea pe stradă când mă vede. Aș fi bătut toate recordurile naționale cu munca mea. Contribuția mea la viața românilor ar fi de necontestat.

Dar cum nici 1 și nici 2 nu sunt reale, nici Academia Română nu e ceva real. Ultima ta carte acum 10 ani, cu un tiraj penibil și nedeclarat oficial, că știți cum e, suntem atât de buni încât nu declarăm pe nicăieri tiraje, în rest absolut nici o contribuție la societatea românească, dar pretenții până la cer.

Eu îi propun pe Cristian Presură și Tavi Perțea pentru Academie. Cât să mai ignorăm contribuțiile pe care acești doi mari români le aduc societății noastre? Plus Irina Binder.

ps: nu știu ce e Academia Română și de ce l-au refuzat pe Cărtărescu, am citit doar titlul știrii, și pe Cărtărescu îl confund mereu cu celălalt insipid, ăla cu oda la bmwul ursuleț. am încercat să citesc Solenoid, este fix motivul pentru care românii nu citesc. 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

64 comentarii

  1. Esti scriitor bun daca urla lumea pe strada cand te vede? Pai si la dl Tzanaca ce mai fac, isi dau foc?!

    Comentariu apreciat.805
  2. Membrii Academiei Roamne primesc, lunar o indemnizatie stabilita in raport cu salariul de baza indexat, prevazut pentru functia de cercetator principal gradul I, gradatia I, din institutiile publice,

    Asta a pierdut cartarescu

    Comentariu apreciat.784
  3. Corect e Solemnoid.

    143
  4. Ultima carte publicată de Cărtărescu este Theodoros, apărută în 2022. Nu știu de unde au scos aia cu 10 ani. Când ești obisnuit să citești lucruri ușurele nu îți pica bine o carte cum sunt cele scrise de Cărtărescu. Calitatea scriiturii sale a fost judecată de oameni mult mai competenți decât cei care vin sau scriu pe acest blog.
    Nici Lynch sau Tarkovski nu sunt pentru mase.
    Dacă nu îți place sau nu înțelegi ceva nu înseamnă că este slab, prost sau lipsit de valoare. Nici eu nu înțeleg scrierile lui Alexander Grothendieck dar asta nu le face lipsite de valoare.

    Comentariu apreciat.22625
    • NOU
      #8

      Corect. Primul tiraj pentru Theodoros de 15.000 de exemplare (ceea ce pentru România e enorm) s-a epuizat în 3 săptămâni.

      Comentariu apreciat.9111
    • cred ca e vb de AR

      32
    • iar Theodoros, un roman de aventura, practic, e o carte foarte buna si extrem de citibila, o imersiune istorica in Bizant si pasiunile politice si carnale ale vremurilor.

    • De ce iubim femeile – merge, cam ca serialele alea la care te uiți în timp ce calci rufe
      Orbitor – am încercat de trei ori, n-am reușit
      Solenoid – la fel ca la Orbitor
      Enciclopedia zmeilor – FMM de porcarie, m-am bucurat ca n-am dat banii pe ea.

      Deci ziceti sa-i mai dau o sansa cu Theodoros?
      Am citit vreo 5 de Murakami pana sa-mi dau seama ca e repetitiv si se invarte in cerc, mai merge un Cartarescu.

      812
    • bea, nu te lasa!

      110
  5. O mare greseala ca nu l-au primit. Ca razbunare, Cartarescu o sa scrie un roman fluviu in care o sa dezvolte subiectul despre cum se baga sub masa si isi mirosea matusile la fofoloanca.

    Indecis. Tu ce zici?4946
  6. „Mircea Cărtărescu traduce că românii au fost cel mai antisemit popor din Europa. Deosebirea e fundamentală. Nici pe departe poporul român nu este un popor antisemit. Eu am remarcat aceste lucruri, care nu sunt normale. Sigur, ne asumăm toate erorile, dar trebuie să cunoaștem istoria”, a declarat Valeriu Matei pentru HotNews.
    Romanii nu erau antisemiti, erau doar afaceristi. Evreii care au vrut sa plece din Romania pe vremea comunistilor (aveau o viata perfecta aici, nu intelegem de ce au vrut sa plece) erau ajutati de statul roman. Li se luau casele, apartamentele, obiectele de valoare (tablouri, bijuterii, obiectele de arta, haine, mobila), nu de alta, dar poate faceau o hernie daca se apucau de carat cand se mutau. Pana si dragul de Walter Roman, bunicutul marei influencerite Oana Roman a ajutat evreii sa nu care obiectele de arta, mobila, etc., asa ca le-a depozitat la el acasa.
    De asemenea, statul roman se asigura ca evreii care pleaca vor fi iubiti si apreciati in Tara in care se muta, de aceea percepeau un tarif la bucata sau pachet all inclusive ce includea toata familia. Costurile per bucata de evreu se negociau la sange, cu cat erau mai pregatiti, cu atat pretentiile pecuniare ale borfasilor comunisti cresteau.
    Mari minti luminate zac in academia Romana, nici istoria de nivel de gradinita grupa mica nu o stapanesc.
    Alta gloata de facatori de nimic care stau in cerc si-si miros& lauda besinile intre ei pe banii nostri.

    Comentariu apreciat.7019
    • Cred ca ai uitat sa spui ca si bunicutul Walter Roman era si el evreu si comunist, da’ comunist de ala fanatic care a luptat in razbelul civil din Spania impreuna cu taticul lui Tismaneanu, alt evreu comunist. Ca cam toti comunistii erau evrei la venirea rusilor in Romania.
      Vanzarea evreilor si nemtilor era de fapt (teoretic) decontarea studiilor facute in Romania, pe banii romanilor.

      164
  7. Cartarescu nu e bun pentru ca (una sau mai multe variante):

    1. scrie prea multe pagini
    2. nu ii inteleg textele, are un limbaj greu accesibil intelectului si culturii mele generale (dar si a altora)
    3. nu a mai publicat o carte de mult timp
    4. mi se pare ca scrierile lui nu schimba cu nimic societatea in care traim (nici in bine nici in rau) la nivel de mase
    5. nu il citeste foarte multa lume din cauza punctului 2

    De cand marii artisti/scriitori sunt accesibili publicului larg ca nu inteleg? Sau cati din ei sunt? Probabil sub 1%.

    Indecis. Tu ce zici?4126
    • Muisti ãia care l-au premiat de atatea ori si l-au propus pt. premiul Nobel pt literatura. Nu l-au intrebat nici pe Vali ce parere are, nici pe bosorogii besinosi din Academia Romana inainte de a lua deciziile in privinta lui Cartarescu.

      Comentariu apreciat.7713
    • Pai si te tine pot sa te propuna pentru Nobel. Si tot atata succes cat Cartarescu o sa ai. Sau poate mai mult, cine stie…

      Indecis. Tu ce zici?1429
  8. Daca vorbim de scriitori romani cu tiraje impresionante, exista 2 categorii: Igor Berlger si restul

    1411
    • NOU
      #20

      Iată, și sigur are mai mult de 3 personaje în ele să aibă și Breban și Matei ce să citească. Bergler pentru Academia Română.

      107
    • zic sa nu-l nedreptatim pe pavel corut. vreo 2 milioane de romani au votat sub tutela scriituri acestui titan.

      142
  9. Mda, Cartarescu a primit premii internationale cu duiumul… si scrie, si publica, si e citit cei care nu l-au primit in academie au si ei niste carti scrise prin anii 80 cand au primit ceva premii la Romania Literara premii pe care si le-au dat proabil intre ei, ca se cunosteau cu tovarasul.

    Comentariu apreciat.5210
  10. Sa fii Academician insemna, cand eram in facultate, apogeul unei cariere universitare.
    Coordonare de lucrari de doctorat, cercetare stiintifica, publicare de carti si manuale, citat pe bune in jurnale stiintifice internationale, etc.
    Am avut un profesor ce a devenit academician.
    Doxa de carte si de inteligenta.

    Cartarescu sa fie in acelasi club cu un astfel de om?
    O gluma proasta.
    De fapt toata sectia de literatura a Academiei e o gluma proasta.

    Maine, poimaine, il bagam pe un manelist in Academie, ca vezi doamne scrie poezie populara cantabila.

    Indecis. Tu ce zici?2344
    • Acum e invers. Daca intra Cartarescu in academie este lumina pe langa fosilele de acolo

      Indecis. Tu ce zici?295
    • Si Cartaresu a fost profesor universitar deplin la Litere, acum e pensionat. Are si carti de teorie publicate.

      244
    • M.A.R.G.A.!

      Pe mosii astia expirati chiar de la data fabricatiei si care paraziteaza AR, nu-i mai da afara de pe scaunele pe care nu le-au meritat niciodata decat sfanta moarte!

      80
    • Dacă Elene Ceaușescu a fost academician, de ce n-ar fi și Cărtărescu. Tot pe motive ideologice.

      28
  11. Se aude ca Cristina Ich a citit Solenoid de Cartarescu intr-o dupa-amaiaza, pe buda.
    A doua zi, Cristina i-a scris autorului si arantandu-i o alta perspectiva asupra ideii principale a cartii s-a luat decizia de a lucra in tandem la Solenoid Doi.

    129
  12. Poate este momentul ca Academia Titi Aur sa ii faca o invitatie.

    Comentariu apreciat.378
  13. In aceeași nota, nici Brancusi nu s-a ridicat la nivelul Academiei, așadar, academia rămâne „nepătata”

    Comentariu apreciat.402
  14. Ce mi se pare penibil e că a existat propagandă activă anti primirii lui Cărtărescu, condusă de scriitorul Valeriu Matei (?!?). Oare își simțea amenințată notorietatea de primirea celui mai cunoscut și premiat (probabil și cel mai tradus) scriitor român contemporan?
    Și critica lui Breban e pe lîngă. Da, Cărtărescu nu scrie romane epice clasice, dar de ce ar fi obligatoriu să o facă?
    Iar votează Academia în contradicție cu filologii în problematici de filologie, se repetă situația în care ne-am procopsit cu inutila schimbare a folosirii „â” și „sunt”.
    Citiți ce zice Radu Vancu, mi se pare că pune punctul pe i, e păcat că Academia nu ține pasul cu cultura română, care e din ce în ce mai valoroasă și vizibilă internațional.
    Solenoid nu poate fi cauza pentru care românii nu citesc, că nu e singura carte din librării.

    Indecis. Tu ce zici?246
    • 15000 exemplare in 3 saptamani, in Ro! Probabil mai multe exemplare decat a tiparit oricare dintre cei ce au votat impotriva lui in toata viata lor.

      192
  15. Cartarescu este peste toti sontorogii ce formeaza Academia Romana. Mi se pare ca el chiar ar fi meritat aceasta sinecura fata de multi altii ce nu au ce cauta acolo. :D
    Motivele pt care l-au respins sunt penibile. A scris ca Eminescu a fost antisemit si Cioran legionar ceea ce este perfect adevarat. A mai avut si el mici ciordeli pe acolo ceea ce au facut cam toti membrii Academiei.

    186
  16. Cărtărescu sa isi bage minitile in cap, nu degeaba la schimbat Gigi la pauza, ca n-a jucat nimic, plus ca aia de au intrat in locul lui au marcat. Sa-si ia revansa in retur daca e asa bun.

    223
  17. Academia trebuie salvată cumva, inclusiv prin cooptarea de oameni ca Mircea Cărtărescu, altfel IAP, Aligică & Co vor continua să zidească fundația intelectuală a georgiștilor/suveraniștilor/national-ortodoxistilor sau cum vreți să îi numiți.

    Aici ar mai fi și discuția legată de faptul că Liiceanu & Humanitas nu au avut o contrapondere de stânga și timp de 35 de ani a fost cool să repetăm, fără să punem prea multe întrebări, tot felul de prostii cu mâna invizibilă și cota unică. Dar divaghez.

    Revenind la Cărtărescu și romanele lui, e bine că blogul despre mașini și topoare e plin și de critici literari. Tipul de gândire „Nu am putut trece de primele 50 de pagini/nu se poate preda la liceu/nu îmi place, deci e de căcat” mă fascinează.

    https://www.nytimes.com/2022/12/03/books/review/mircea-cartarescu-solenoid.html

    https://www.ledevoir.com/lire/822384/critique-roman-theodoros-il-etait-fois-roi

    https://www.thenation.com/article/culture/solenoid-novel-mircea-cartarescu/

    https://kenyonreview.org/kr-online-issue/2014-spring/selections/blinding-by-mircea-cartarescu-738439/

    https://losangelesreview.org/solenoid-by-mircea-cartarescu-reviewed-by-sarah-kornfeld/

    Indecis. Tu ce zici?255
    • NOU
      #37

      > nu îmi place, deci e de căcat” mă fascinează.

      Cred ca problema e la tine ca nu intelegi ce se intampla aici. Sefu la blog propune ceva, noi comentam. Nimic mai mult, nimic mai putin.

      In aceeasi ordine de idei (ca vad mai sus mentiuni de nobel) am luat cartea doamnei herta cand a fost nebunia cu originile. Nu mi-a placut, deci (pentru mine) e de cacat. Aiaie.

      717
  18. PS: Să nu uităm că poporul român și academia a dat cu căcat în Brâncuși până a renunțat și s-a dus naibii la Paris. Acum i-am linge moaștele.

    214
    • Hmm… asta facem noi romanii cand avem ceva de succes, tre sa distrugem. Cand ne merge bine tre sa distrugem, ca nu e bine. Probabil ne place sa fim victime. Daca cumva iesim din zona de victima, din intamplare sau ajutati de altii, facem orice sa ne intoarcem acolo.

      72
  19. Nu ști despre ce vorbesti.Poporul român a fost după poporul german ,rus și polonez ,cel mai antisemist popor european.

    In 1941 la Iași în 3 zile din iunie au fost uciși peste 13.000 de evrei. Îți poți imagina aceasta cifră? Oameni uciși de civili români și soldați români. Adică și -au ucis vecini, cunoștințele.

    La sfârșitul războiului Romania era prin ucidere voluntară ,vinovată de moartea a peste 350.000 de evrei. Locul 2 după Germania.

    Am fost o națiune puternic antisemită(probabil mai suntem dar nu mai avem evrei). Sa nu uitam că evreii până în anii ’50 nu aveau drept la cetățenia română.

    E ușor să ai un discurs de tip Georgescu ,fara sa ai idee despre ce vorbești.

    Indecis. Tu ce zici?2212
    • @DS ,mesajul a fost o replică pentru ceea ce ai scris ,dar vad că am postat aiurea

      04
    • de progromul de la Iasi voiam sa amintesc si eu. In liceu am avut un profesor de canto care era evreu si avea doar cativa ani (vreo 7-8) si era in Iasi.
      A scapat, dar povestea ca merge printre morti pe strada, morti care ii erau vecini, rude.

      La ora de istorie eu unul nu am azit de Progrom in liceu. Cine scrie cartile de istorie mai omite lucruri.
      Cand eram mici nu stiam ca sunt erei, toti romanii le ziceau jidani. Ne ziceau sa nu trecem pe langa Sinagoga ca ne fura jidanii sa ne ia sangele.
      In Brasov era un mercedes bot de cal cu numar cu 3 cifre. Cand aparea pe strada fugeau toti copiii pentru ca „se stia” ca e jidan si umbla sa rapeasca copii…

      137
    • „350.000 de evrei-” din cati? Si cati din aia au fost de fapt in zonele ocupate de hortysti.

      „Am fost o națiune puternic antisemită(probabil mai suntem dar nu mai avem evrei) „- d-aia sunt pe locul doi la numarul de turisti care vin in tara, de rau ce se simt. Si d-aia juma’ de centru de bucuresti e detinut de evrei.

      Si vezi ca din enumerarea aia ai uitat de poporul ucrainean, poporul maghiar, poparele baltice, ca practic sa acoperi toata zona unde traiau evrei in europa la momentul respectiv.

      147
    • Ba baiatule, mai citeste si tu altceva decat pe Elie Wissel si fratele Murariu.

      ” Sa nu uitam că evreii până în anii ’50 nu aveau drept la cetățenia română.” – La Tratatul de la Berlin din 1878 s-a conditionat recunoasterea independentei României de acordarea cetățeniei române evreilor care se aflau pe teritoriul Romaniei. Asa ca ne-am pricopsit cu o gramada de evrei din Rusia. Vezi ce zice si Caragiale despre “chestiunea evreiească”.

      „In 1941 la Iași în 3 zile din iunie au fost uciși peste 13.000 de evrei. ” – In Iasi era zona militara germana (tocmai incepuse invadarea URSS). Evreii comunisti au fost ucisi de catre armata germana (aprox. 400 insi) pentru ca trageau din case in soldatii germani si semnalizau noapte avioanelor rusesti (cu lanterne puse in hornuri). Au mai murit cativa si in trenuri dar pana la 13.000 mai sunt multi.

      ”La sfârșitul războiului Romania era prin ucidere voluntară ,vinovată de moartea a peste 350.000 de evrei.” – Sa nu uitam ca Transilvania de Nord apartinea Ungariei Hortyste, deci nu prea au romanii treaba cu astia.

      ‘Poporul român a fost după poporul german ,rus și polonez ,cel mai antisemist popor european’. – Stai linistit, toata Europa si Sua erau antisemite, mai ales pe unde evreii au adus bunastarea comunismului (v. statele baltice).

      189
    • @Boris statistica se referă la oamenii uciși de români doar pentru că erau evrei ,peste tot pe unde au fost în perioada războiului ,singura limitare a crimelor a fost faptul că Germania pierdea războiul iar Antonescu s-au hotărât să nu mai omoare oameni nevinovați de origine evreiască sau țiganească .

      Din mărturiile rămase , germanii erau ei însuși de cruzimea soldaților români participanți la genocid

      410
    • @Boris: contează din câți? Nu, cifra este fără evreii din Ardealul de Nord, care a intrat în Ungaria atunci, și de unde deportările au început în primăvara vara lui ‘44. Noi atunci nu mai deportam ca nu mai aveam unde, odată, și ca eram în negocieri cu aliații a doua. Da, suntem aliații lui Hitler care au terminat războiul cu cea mai mare populație evreiască pe teritoriul lor, dar asta nu înseamnă ca peste 300000 de evrei nu au fost exterminați (cam 50% din totalul populației evreiești).
      @ autorul commentului. Nu este adevărat, de unde ai scos asta ca evreilor nu li s-a dat cetățenia română până prin anii ‘50? Dupa 1918 evreii au primit, ca și mulți alți cetățeni de alte naționalități ce populau teritoriul României devenite mari cetățenia română. Înainte de 1918 nu aveau dreptul la cetățenie e drept, chiar dacă erau născuți pe teritoriul Regatului.

      65
    • Mai ușor cu cei 350.000 pe scări, că nici nu au fost atîția în România. Morți au fost, dar au fost numărați de 2 ori. Interese de ale lui Wiesel, ca să ia bani cu ”despăgubirile”. http://www.paulgoma.com/document-in-romania-nu-a-fost-holocaust-iosif-popescu/

      Iar ceilalți care au nenorocit România https://ro.metapedia.org/wiki/List%C4%83_de_comuni%C5%9Fti_evrei_din_Rom%C3%A2nia

      86
    • @Alin
      „Legea revizuirii cetățeniei” (22 ianuarie 1938)
      În urma verificării, le era retrasă cetăţenia tuturor evreilor ale căror acte erau fie incomplete, fie erau considerate de către judecători o probă insuficientă pentru a-şi dovedi dreptul la naţionalitatea română.

      Ai dreptate ,doar că era foarte greu dacă erai evreu in Europa în aceea perioada

      33
    • @Lup – mai usor cu kkt-ul ca pute… Ia vezi cati evrei avea Ungaria inainte si la terminarea WWII… Daca suntem asa de antisemiti de ce plm nu te duci tu in Israel sa fi mai fericit!

      116
    • @adib e vorba de realități ,uman e să respingi orice genocid sau negare a unui genocid. Trebuie să ne amintim și să acceptăm aceste realități pentru a nu le repeta.
      Dacă eu nu cred un lucru nu înseamnă că nu există.

      Nu înțeleg de ce te inflamezi?

      74
    • @Alin

      „Ba baiatule, mai citeste si tu altceva decat pe Elie Wissel si fratele Murariu.”

      Da, poți să citești și tu, de exemplu, Hannah Arendt, care descrie și ce făceau ofițerii și soldații români prin Odesa, de se îngrozeau și nemții.

      54
    • Dufu, evident ca conteaza, in Estonia nu au fost omorati decat maxim 1000 de evrei. Doar ca aia erau toti care mai erau acolo. Deci 100%. Crezi ca daca ar fi fost 100.000 ar fi scapat multi acolo? Noi oricum le-am tolerat evreilor de 10 ori mai mult decat altii din jur, d-aia s-au si aciuat p-aci din tot spatiul slav, dupa 1900.

      54
    • @ Boris să lăsăm Estonia sau Lituania .
      Hai să vedem exemple mai bune:
      Găsesti la prima cautare
      – Supraviețuirea evreilor bulgari în timpul Holocaustului a fost excepțională. Bulgaria a fost un aliat nazist, dar din cauza opoziției puternice din cadrul guvernului, bisericii și populației bulgare, cetățenii evrei bulgari nu au fost niciodată deportați. Aproape toți cei 48.000 au supraviețuit Holocaustului

      52
  20. De aia Solenoid are 40 de ediții că nu citesc românii? nu or citi nici străinii?

    153
  21. Daca domnul Cărturescu citește blogul lui Vali propun să îl ajutăm cu câteva sugestii:

    Pentru a deveni membru al Academiei Române, trebuie să ai realizări academice, științifice sau culturale de excepție și să fii propus și ales de actualii membri ai Academiei. Procesul este riguros și presupune mai mulți pași:

    1. Criterii de eligibilitate

    Ai nevoie de contribuții semnificative în domeniul tău (știință, cultură, arte, literatură).

    Trebuie să ai o reputație internațională și lucrări de referință.

    De obicei, ești deja membru al altor organizații academice sau ai distincții importante.

    2. Propunerea candidaturii

    Membrii actuali ai Academiei pot propune noi candidați.

    Trebuie să existe o susținere solidă din partea comunității academice.

    3. Alegerea și votul

    Se organizează o dezbatere în secțiile specializate ale Academiei.

    Urmează un vot secret al Adunării Generale a Academiei.

    4. Tipuri de membri

    Academia Română are mai multe categorii de membri:

    Membri titulari – cei cu cele mai mari realizări, cu drept de vot.

    Membri corespondenți – recunoscuți pentru merite, dar fără drept de vot.

    Membri de onoare – personalități române sau străine recunoscute la nivel internațional.

    Dacă ai realizări excepționale, trebuie să fii remarcat de membrii Academiei și să ai susținere pentru a fi propus. Este un proces dificil, dar nu imposibil.

    sugestii generate de ciorditorul de internet chatgpt

    55
  22. Cine a citit Cărturescu? Recomandări? Vreau să îmi fac o imagine despre autor.

    Pentru cultura generala:

    Conform datelor Eurostat, 29,5% este procentul românilor care au citit cel puțin o carte de-a lungul anului 2022. Acest procent plasează România pe ultimul loc în topul european al cărților citite.

    44
  23. Eu am fost dependent de Solenoid. Visam noaptea cartea aia. Theodoros a fost doar in regulă, dar Solenoid e o capodopera (pentru mine).

    122
  24. Daca imi permiteti o parere…😄 recunosc, relativ neavizata, intrucat nu am citit decat una sau maximum doua carti ale lui MC, si pe alea cu greu. Si asta nu pentru ca nu mi place sa citesc (e cel mai mare hobby al meu), ci dintr o serie de argumente expuse mai jos. Dar sa fim intelesi de la inceput, nu zic nici ca i un mare scriitor, nici ca e ultimul de la coada vacii. E strict parerea mea.

    – nu mi place stilul lui de a scrie. E mult prea alambicat, prea complicat, greu de urmarit, tot timpul trebuie sa stai sa te intrebi “oare ce a vrut sa zica autorul?”. E frumos cu mister, dar la el devine o boala psihica. Pe mine personal ma oboseste si face sa mi piara orice bucurie de a citi;
    – uneori (a se citi “foarte des”) foloseste cuvinte pompoase, parca doar ca sa ti arate ca le stie. Sau sa te faca sa le cauti in dictionar, pana mea, poate asta e scopul. Serios acum, cati dintre voi stiati ce e un solenoid? Sunt eu venita cu pluta? Mi se pare ca vrea sa fie excentric, bizar, fantezist, you name it, dar nu i iese ce trebuie;

    – si ultimul, un argument ad hominem, ca sa mi iau rosii stricate definitiv, fratilor, NU MI PLACE PERSOANA LUI! L am ascultat odata in emisiunea Eugeniei Voda, “Profesionistii”, si discursul lui si efectiv felul afectat de a vorbi m au facut sa inchid televizorul.

    Dar repet, e doar o parere extrem de personala, nu contest ca ar putea fi un scriitor bun. Poate sunt gusturile mele literare mult prea simpliste.

    124
    • Nu-i de aruncat cu roșii stricate – suntem oameni, avem simpatii și antipatii.

      Nu-i nimic neobișnuit ca un artist valoros (prin arta lui) să fie, in viața lui de toate zilele, un… caraghios (nu zic strict de MC, iar „caraghios” poate fi citit/înțeles drept: bulangiu, rasist, misogin, meschin, lichea etc)

      Important, dincolo de antipatie, este darul. Produsul fanteziei creatoare a omului.

      Dacă în cotidianul lui e un omuleț neinteresant, în/prin cărțile lui poate să fie un titan.

      De aia-i mișto să fii artist, că nu ești limitat la o singură viață (aia cu „atât s-a putut”). Mai ai o șansă să ajungi „super”.

      20
    • Corect, de asta am si lasat pe ultimul loc argumentul cu antipatia mea personala pentru scriitor ca persoana, e cel mai putin relevant dintre celelalte, probabil. In fine, de gustibus…

      20

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Decathlon.