Jan 2020, George Butunoiu
Multi pun umblatul de colo-colo prin lume in lista activitatilor culturale, amagindu-se singuri si incercand sa-i convinga si pe altii ca ei fac asta nu pentru ca nu stiu ce altceva sa faca, ci ca se duc “pentru a invata”. Sa invete cum sunt altii, ce fac si cum isi traiesc viata, ce mananca, unde isi fac shoppingul, si cate si mai cate. Dar daca-i intrebi ce au facut sau ce intentioneaza sa faca ei cu aceste “invataturi”, cum le-au folosit ca sa traga vreo concluzie la care nu ar fi ajuns altfel – citind o carte, sa zicem -, nu inteleg ce spui.
Pentru ei, “invatatul” este sa tii minte ce ai vazut, sa memorezi toate prostiile, pana in cele mai mici amanunte, ca apoi sa povestesti altora. Cei mai emancipati fac si poze si le pun pe Internet.
Da, acesta este intotdeauna argumentul ultim, suprem, decisiv. Ce e viata, care e sensul ei, pentru ce traim. Sau, exprimat si mai plastic pentru presa de cei doi tineri care si-au lasat joburile si si-au vandut apartamentul ca sa calatoreasca prin lume, pana li se termina banii: “Ne lipsea timpul acela preţios în care să trăim cu adevărat pentru noi, efectiv. Să nu alergăm mereu după ceva, să fim pe fugă, nervoşi, blocaţi în trafic. Cu gândul la rate, facturi sau alte responsabilităţi. Ne doream să trăim liber, să ne dăm seama cine suntem cu adevărat, să ne îndreptăm către noi înşine mai des, să ne întrebăm: cum suntem, ce mai facem? Să explorăm lumea asta atât de frumoasă! Ne doream să ne trezim când şi unde vrem.“ Da, miscator, exact ce astepta ziarista ca sa-si edulcoreze articolul…
PS: cititi si asta: republica.ro/unde-suntem-dupa-7-ani-de-calatorie-prin-lume-fara-teme-fara-ceas-desteptator-fara-teste-si-calificative