Oamenii se pun de bunăvoie în situații nasoale, ca să se plângă: grădina din fundul curții

Lunile astea, ajut un amic să își cumpere o casă. Gen, ne mai uităm pe net, mai ne dăm cu părerea, mai mergem la vizionări, mai ne dăm cu SUV-ul prin noroaie…

Am văzut recent a doua casă care e în situația următoare: noi, proprietarii, ne-am gândit că vrem niște bani ca să ne luăm o mașină nouă sau să mobilăm casa cu chestii scumpe, așa că am vândut grădina din fundul curții cuiva care și-a făcut acolo o casă și, după 5 ani sau 10 ani de stat așa, ne-am dat seama că nu a meritat, dar nu avem ce face, așa că vindem casa de la stradă.

Prețul este bun, poziția e bună, dar faptul că zi lumină îți trec unii prin curte și tu nu poți comenta în nici un fel e destul de dubios. Și terenurile nu sunt mari, nu vă închipuiți că aveau 1.200mp și a vândut jumate. Nu, aveau 600 sau 700mp, au vândut 3 sau 400, au mai făcut și drum de acces și au rămas cu 200mp de teren cu tot cu casa, care are 100mp sau mai mult.

Complet stupid.

Și scriu asta pentru a confirma ceva ce unii dintre voi bănuiți. Avem niște prieteni care stau în situația asta, un frate a rămas în casa părintească, alt frate și-a făcut casă în spatele casei părintești, dar nu stă în ea, că e plecat la muncă în Spania. În cele două săptămâni în care vine în țară, reușește de fiecare dată să se certe, de obicei de la chestii cu casa. Două săptămâni.

Așadar, nu contează cât de rezonabili sunt sau par oamenii cu care veți sta în curte, nu faceți asta. E păcat de sănătatea voastră psihică.

Revenind la căutarea de case, la asta pe care am văzut-o zilele astea, proprietarul ne-a lăsat 10.000€ numai să o cumpere.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

60 comentarii

  1. Da mai multe detalii de ce gasesti daca ai timp. A lasat 10k de la cat? In ce zona? Casa cum e? Bate vâju pe la termopane?

    00
    • Nu mai conteaza cat lasa la ea. Nu trebuie sa o cumperi, ce nu ai inteles?

      00
    • de la 78.

      zona, aproximativ, bd griviței :D

    • 12 procente la prima strigare sau când l-am văzut client mai serios, chiar pus pe cumpărare. Era dispus să meargă mai jos ? Pe anunțuri sunt preturi Sf dar sunt curios cam cat se poate negocia, așa că și idee. Mulțumesc.

      00
    • a in oras. Ok. Credeam ca pe langa. Eu am tot uit prin imprejurimi si la case si la teren dar mi se par super umflate. Mai astept.

      00
    • @A haide boss ca nu iti trebuie neaparat peste 4-500mp in mijlocul orasului iar daca iti trebuie, ia-ti! Nu te opreste nimeni sa dai juma de milion pe teren in oras. plus, poate ai un hobby care nu prea se pupa cu statul la bloc, atunci si o casa cu gradina mai micuta e buna

      00
    • @Nix, nu mulțumesc. sunt ok cu apartamentul.
      dar dacă aș locui la casă, chiar aș vrea și spațiu pt mașină, și 3 flori, și leagăn și un mic spațiu de luat masa/băut cafeaua. și da, 500 mp sunt abia suficienți și pt o casă de familie și pt toate cele de mai sus.

      00
  2. „[…]200mp de teren cu tot cu casa,” – de ce ai casa cu 200mp de teren la mama dracu?! DE CE?! Scopul mutarii la mama dracu nu e sa fie aerisit si sa ai tu nucul tau sub care sa bei o bere vara? Cum faci asta in 200mp?!

    00
    • In oras, baaaaaaaa

    • chiar și în oraș, dacă ai mașină și vrei s-o bagi în curte, măcar pe o alee betonată, dacă nu garaj, dacă mai vrea doamna un rond cu flori și copiii un leagăn, deja 500 mp sunt aproape suficienți. dacă mai vrei și o masă cu scaune în curte (nu foișor, că are nevoie de mai mult spațiu) sau spațiu pt un grătar zidit deja 6-700 mp încep să nu mai fie suficienți.
      ok, oraș mare, sari peste grătar să nu afumi vecinii, dar de ce aș sta la casă dacă nu pot băga mașina în curte, nu pot avea un leagăn și nu pot bea cafeaua afară?!
      că nu mai e gălăgie ca la bloc?! ai casa în oraș, nu în mijlocul pustiei, ca și la bloc, depinde de vecini.

      00
    • @a
      sau cum ar zice fiica’mea: A!
      Poti baga masina in curte, pune un leagan si bea cafeaua in curte, fara sa ai 700 de metri.
      Eu pot.

      00
  3. si eu tin un ochi pe anunturile de case din zona Brasovului.
    Sunt cam tot aceleasi case de 6 luni incoace, ba chiar unele sunt de vanzare de 12 luni. Preturile sunt de parca ar fi case noi, mobilate lux. Cateodata mai lasa cineva 3-10% dar tot degeaba.

    totul este raportat la prima casa.. daca ai la 60k apartament 2camere atunci casa cu 4 – 5 camere ar trebui sa fie 120-150k (central 150-200) desi peste ani s-au facut compromisuri gen cele descrise de mai si nici vopseaua nu e chiar noua.

    00
    • ”Nu mă grăbesc să le vând dacă nu-ți place prețul, pot să aștept.”

      Ăștia merită tot ce e mai rău în viață.

      00
    • wow eddi. Expropiere ca vrea sa isi vanda casa la cat vrea el. Si ce mai zici tu ca ar trebui sa faca statu?

      00
    • @Eddi: de ce? Proprietatea lor, o vand cand vor si cu cat vor.

      00
    • Punem următoarele întrebări: Vrei sau nu să vinzi proprietatea? Ai pus o etichetă doar să le zici altora că n-o vinzi sau care-i treaba? A, nu vrei s-o vinzi? Atunci de ce ai mai pus etichetă de vânzare?

      Dacă am fi într-o țară normală, o agenție a statului ar fi rezolvat rapid treaba împotriva replicii cu ”pot să aștept”, are o definiție în engleză: eminent domain. Prea mulți cu bășini în cap, de unde și-au inflat prețul imobilului, crezând că așa se face treabă.

      00
    • am dat de unu zilele trecute pe un grup care vindea ceva ce ma interesa: o maneta tempomat. dupa o serie de q&a imi transmite ca el oricum vine maneta aia numai la pachet cu altceva. ma gandeam sa-l raportez la admini dar am mai facut asta si tot eu mi-am luat muie, ca produsul omului regulile lui nu ca ala minte cu ce vinde ca sa atraga atentie (vezi postul de zilele trecute)

      00
    • They live among us

      00
    • Cat de tampit sa fii sa ai senzatia ca poti obliga pe cineva sa iti vanda la pretul si cand vrei tu? Cat? Cum mama naibii respira eddi asta? Vand la ce pret vreau eu, cui vreau eu, cand si daca vreau eu. Pot tine anuntul si 25 de ani pana gasesc un cumparator care sa-mi placa, ce te fute pe tine grija, molusca cu par ce esti?

      00
    • Am să răspund ambelor comentarii pe rând într-unul singur.

      animaloo,

      wow eddi. Expropiere ca vrea sa isi vanda casa la cat vrea el. Si ce mai zici tu ca ar trebui sa faca statu?

      Eu am expus un pic simplist problema, dar cred că n-am fost deloc ambiguu: replica sau replicile asemănătoare cu ”pot să aștept, nu mă grăbesc s-o vând (sau închiriez)” nu fac altceva decât să blocheze piața, s-o umfle forțat și să se aplice practici neloiale ale pieței libere. Tot în engleză, li se spun: Predatory pricing si Anti-competitive practices.

      Eu sunt convis că n-am fost nesimțit cu întrebările; dacă ”nu se grăbește să vândă”, atunci de ce a mai pus etichetă de vânzare? Poate nu știi, dar de obicei nu primești informații prea multe în afară de m², de câte camere, toalete, bucătării are. E nebunie să se pună etichetă de vânzare dar pe urmă să nu vrea s-o vândă.

      Într-o țară normală, cei care n-au vândut fiindcă ”pot să aștepte”, sunt luați de o agenție (audit), le cer informații despre acel imobil și pe urmă (în funcție de caz), li se pun opțiunile pe masă: trebuie să scadă prețul comparativ cu cât a cumpărat-o/construit-o, se ocupă agenția să-ți caute un potențial cumpărător după ce se stabilește descreșterea prețului, sau dacă nu vrea niciuna nici alta – atunci eminent domain.

      Dacă să zicem de dragul simplicității, cineva și-a făcut (construit) o casă și a dat $10,000 pe ea, locuiește în ea cât locuiește, pe urmă s-a plictisit și vrea s-o vândă din vari motive, la cât crezi că trebuie să pună prețul: mai mult sau mai puțin de $10.000? Asta e o întrebare cheie care ar rezolva imediat piața imobilelor.
      Răspunsul nu e ”la cat vrea el”, chiar deloc. Una e să construiești o casă și pe urmă s-o vinzi (deși chiar și aici ar fi un argument de făcut pentru un audit să fie clar că nu ai umflat prețul cât o casă și un apartament de oraș, raportat la cheltuielile forței de muncă & resurselor folosite când ai construit casa încât să se țină cont și de ”partea ta” din vânzare să nu ai impresia că ți-ai irosit timpul), cu totul altceva e să construiești o casă, locuiești în ea și pe urmă vrei s-o vinzi. I se spune depreciere sau devalorizare.
      Și câte țepe se trag cu vânzarea imobilelor din cauza asta… vai, vai câte lepre există cu ”pot să aștept” și din cauza lor, piața imobiliară e blocată. Ce sistem corupt s-a creat, și cu Prima Casă, și cu băncile care te îndatorează 30 de ani, și cu proprietarii/dezvoltatorii care-și bat joc de tine cu prețurile lor arbitrare.

      Nu știu de alte țări, dar cu cât îmbătrânesc de pe o zi pe alta, realizez că România (poate și celelalte țări comuniste), în mod paradoxal, au nevoie grabnică de legislații, agenții speciale de auditare, încât să se mențină piață liberă și evitarea țepelor, înșelăciunilor, prețurilor umflate etc; mai ales în piața imobilelor.

      Și repet, în aproape toate cazurile din România, răspunsul nu e ”să vândă la cât vrea”. Nu așa se face treabă.

      Gândește-te că nu m-am legat de chirii, că și acolo aș avea de argumentat în legătură cu cât de mult sunt abuzați chiriașii, ba că e locuință, ba că e spațiu de muncă (facilitate, depozit, etc).

      Giani Mucea,

      I am not as bad as you think I am.

      00
    • „I am not as bad as you think I am.”

      S-ar putea sa ai dreptate, eu cred ca esti complet retardat dar e posibil sa fii doar partial retardat. Serios, nu o lua ca insulta dar aberatii de genul asta nu am mai vazut de la Alupigus incoace.
      E absurd sa incerc sa explic de ce 100% din ce ai scris acolo e prostie si nu exista si nu are cum sa existe intr-o economie de piata. Sunt doar curios care e tara aia normala in care vine statul si te obliga sa vinzi casa cu cat vor ei.

      00
    • eddi: băi van gogh, cât te-a costat acouarelele, pânza şi ramele la tablourile tale?
      când le-ai pictat? cam vechi boss, au trecut suta de ani. ştii tu devalorizare, te-ai cam uitat mult la ele, başca le-ai şi stropit de sânge când ţi-ai tăiat urechea.
      ia de aci 10 guldeni şi marş acasă cu băşinile tale care vrei să umfli preţul !

      00
    • @eddi: nu e mai bine sa se nationalizeze? Ce atatea aere, sa vanda cu pretul ala sau celalalt, mai bine sa se nationalizeze si toata lumea sa stea cu chirie. Dar, uite ca unii mai vor sa isi vanda si masinile si nu lasa la pret. Nu crezi ca ar fi bine sa se nationalizeze si astea, ca sa se simplifice sistemul?

      00
    • Eddi, caz concret din Danemarca(stat civilizat dar si cam socialist asa). Casa scoasa la vanzare de peste 2 ani. Pret cerut initial 2.000.000 DKK. Pret ok pentru respectiva casa daca nu avea ca vecini o ferma de vaci. 2 ani mai tarziu casa e fix la acelasi pret, cu mici imbunatatiri gen gard des de tuia, dar surpriza mirosul trece oricum. Nu a fortat nimeni proprietarul sa vanda casa. Desi a primit niste oferte sub 1.000.000 DKK. Atata timp cat isi plateste impozitul pe proprietate statul nu e deranjat.

      00
    • stiti ca de aia exista si stat, sa intervina cand cineva produce dezechilibre si influenteaza in mod negativ o situatie?

      00
    • comisia de investigatie: cetatene….iti futi nevasta de minim 4 ori pe zi?!
      cetatean: nu sefu….maxim o data…ca sunt obosit, dar de cele mai multe ori doar sambata.
      CDI: cetatene…produci un dexechilibru…sunt multi altii care stau nefututi….
      cetatean: am inteles sefu, sa traiti….ii zic nevesti-mii sa fac un dus…

      00
    • :))) deci vrei sa zici ca Eddi e incel imobiliar?

      00
    • Ca să fiu un pic pe aria voastră de înțelegere (încât să pricep câți dintre voi sunteți cum sunteți), când ANAF a anunțat că va impune taxă/impozit pe cadourile de nuntă, ați fost pro- sau contra- măsurii?

      Sau voi vreți să respecte alții legea & să fie corecți cu voi, în timp ce voi aveți probleme de reciprocitate? Nu e prima oară când dau peste oameni care se vaită de corupție și abuz, dar pe urmă dacă le atragi atenția unei ilegalități, imediat se scuză că ”legea e proastă”, ei mereu fără nicio vină.

      00
    • Deoarece ce nu vezi diferenta intre cele doua situatii, cred ca parerea mea initiala era corecta.

      00
    • Predatory pricing si Anti-competitive practices se refera la a vinde mult sub pretul pietei. dement mai esti :))

      pred·a·to·ry pric·ing

      the pricing of goods or services at such a low level that other suppliers cannot compete and are forced to leave the market.

      00
    • Mă Eddi, zău, consideră-mă retardat pt că nu reușesc să te înțeleg, accept asta, dar te rog, explică-mi și mie, de ce ar trebui să fie treaba statului dacă eu vreau să vând cu 500.000 de euro o garsonieră de 10 m din Ferentari?
      Și și mai mult, de ce ar trebui să fie treaba statului să nu mă lase să țin la vânzare casa cât consider eu că e necesar s-o țin ca să obțin prețul pe care mi-l doresc?
      Cât timp e bunul meu și nu fac absolut nimic ilegal cum poate să ți se pară normal ca statul să-și bage nasul în viața mea???
      Doar nu-ți închipui că din cauza mea, pt că stau cu o garsonieră de 500.000 de euro la vânzare ani de zile o să ajungă prețul tuturor garsonierelor la 500.000 de euro, că atunci ar trebui să reconsideri cine nu înțelege cum merge piața imobiliară!

      00
  4. Așa mai vezi prin orașe câte-o casă tăiată pe jumătate (se vede cum o parte e făcută într-un fel, cealaltă în alt fel) sau jumătate de casă demolată cu un perete de ciment.

    What were they thinking?!? Morons.
    De unde mentalitatea asta, totuși? Cât să fie disperarea de bani încât să-ți tai casa pe jumătate sau în cazul ălora, să-ți vinzi curtea? Și asta cu, să-ți placă să te plângi, e foarte adevărată, dar până unde cu ridicolul ăsta sinistru?!
    Râd oamenii & curcile.

    00
    • Casele alea impartite in doua (sau in mai multe) de prin orase sunt in general rezultatul comunismului. Case nationalizate, compartimentate, bagati chiriasi la stat, iar apoi facute cadou de Iliescu chiriasilor.
      Am in zona o casa in genul asta – o familie muncitoare, serioasa, doi copii, impart o casa cu niste boschetari chiriasi inca la primarie. Boschetarii nici macar curent nu mai au, iar primaria nu ii da afara pentru ca probabil nu au chef de procese, evacuari silite, etc. Pe din afara casa este jumatate cu termopane, jaluzele, varuita, iar cealalta jumatate este cu cartoane in geam.

      00
    • NOU
      #34

      Apartamentele sociale s-au dat la rudele celor din Primarie, pe preturi de nimic.

      Asa ca d-aia nu-i evacueaza nimeni: sa nu starneasca malul de pe fundul paharului cu apa “curata”.

      00
  5. ar fi de urmarit primul exemplu: oare daca vor vinde si vor avea posibilitatea vor accepta sa fie in pozitia inversa? :D
    acum cativa ani am primit o oferta pentru un teren pe langa bucuresti (700-800 mp) care atunci era in camp, adica trebuia sa tragem 3 stalpi de curent electric si cam 50m de teava de gaza, constienti fiind ca ne vom recupera banii in scurt timp cand vor aparea vecini. ideea era sa facem o casa mai mare ca sa ne mutam si cu ai mei parinti ca ne incanta foarte mult ideea de casa si eram dispusi sa facem un compromis mai ales ca nu-s foarte dubiosi ai mei. dupa ce am rumegat bine cu nevasta am decis apartament iar acum dupa cativa ani in apartmanetul statului si al bancii, pot sa spun ca am facut cea mai buna alegere: nu as face niciodata combinatia de proprietate comuna sau impartit un imobil. deci de ce sa te scarpini in cur daca nu te mananca?

    00
    • sa stai cu parintii e o idee foarte proasta, indiferent cat sunt ei de toleranti si cum va intelegi in rest. trebuie o distanta sanatoasa intre familii, astfel incat tu sa te simti oaspete la ei si mai ales ei sa se simta oaspeti la tine. sa simta ca trebuie sa bata la usa cand intra.
      exceptia e cand parintii sunt batrani, bolnavi sau trebuie ingrijiti. dar altfel e o prostie.

      00
    • Am avut ocazia să văd oameni albiți înainte de vreme din cauza deciziei de a locui cu părinții și am auzit destule istorii cu final negativ cu privire la același lucru…
      … cu toate astea, după multe calcule am decis să construim un etaj peste casa socrilor care era gândită din start pentru acel etaj, rezultând două apartamente complet independente. Am preferat asta pentru că: – mai bine în oraș decât „la porumb”;
      – are cine să ne ajute cu copiii când este nevoie și a tot fost nevoie;
      – am cheltuit 2/3 din bani pentru că avem deja utilitățile și terenul;
      – 95 mp locuibili la casă sunt mai buni decât 65 mp la bloc.
      Locuiesc de 10 ani aici și sunt ok.

      00
  6. da, cea mai idioata combinatie sa ai la comun cu cineva casa sau curtea. ai mei au facut la casa investitii majore impreuna cu proprietarii de la parter. multi bani. ba, la final scandalul a pornit de la o factura de curent de 100 lei. 100 lei !!!! nu conteaza cine are dreptate. 100 lei comparativ cu vreo 40000 lei cat a costat investitia in rest.

    00
  7. daca ai sub 250mp de teren in Bucuresti nu te lasa sa construiesti.

    in Barcelona au rezolvat altfel problema: nu mai ai voie sa vinzi bucati din parcela. si parcelele sunt mai maricele…

    00
    • „nu te lasă să construiești„. hehe..

      00
    • Nici in alte orase nu te lasa sa construiesti pe parcele mici. Amprenta constuctiei trebuie sa fie un anumit procent din suprafata parcelei, in functie de oras sau zona din oras (scrie pe certificatul de urbanism). De ex. in zona centrala poti construi pe 75-80% din suprafata, in timp ce in periferii poti construi doar pe 25% din suprafata.
      Dar, toate astea se pot ocoli, prin artificii legale.
      Deci ai o curte pe care vrei sa o vinzi dar cumparatorul nu poate sa construiasca nimic din lipsa de spatiu? Simplu iti iei certificat de urbanism pentru extindere locuita existenta (sunt alte conditii), pati palma cu cumparatorul, construieste apoi dezmembrare proprietate.

      00
    • parca era si o regula sa ai deschidere de minim 12m, dar sunt convins ca se rezolva

      00
    • @ubecool: tu ai cumpara un teren unde nu te lasa legea sa construiesti? adica daca era al lu bunicu’ poate incercam sa construiesc. dar n-as cumpara ever

      00
    • NOU
      #46

      Sfanta naivitate!

      Auzi, “nu te lasa”. Lol!

      00
  8. „… proprietarul ne-a lăsat 10.000€ numai să o cumpere.”

    Păi să lase mai mult, să ajungă la toată lumea! :)

    00
  9. cred ca totul depinde de suprafata….noi am facut casa prin 2007….plm…erau atuci niste preturi la garsoniere in Bucuresti de am zis ca e mai ieftina casa….prin 2015-2016 ne-am trezit cu problema de a-l muta pe socra-miu la noi.

    la inceput am zis ca-i amenajam o camera…..ca mananca cu noi…ca oricum o sa fie ok….plm…ganduri la betie….pana sa facem prostia de a-l muta …ne-am trezit…am luat o zeama de varza si am zis asa:

    mai futem o casuta in curte…de 50mp…..ca oricum nu-itrebuie mai mult…si acum ne salutam dimineata, seara si in we……e perfect asa…nu ne calcam pe bataturi…el merge in sula goala prin casa lui…eu merg la fel prin a noastra. si curtea e astfel impartita ca oricand pot sa-mi trag gard si acces separat (cu pretul a doi copaci si niste gard stradal daramat)

    dar….suprafata e de 2000mp….mai e loc de inca o casa fara sa simti ca te cotropeste vecinul

    00
  10. Ce s-a mai întâmplat cu casa aia stil bloc pe orizontală? S-a vândut până la urma? Nu mai am link-ul.

    00
  11. imi plac articolele astea fiindca arata realitatea romaneasca, relationezi usor cu subiectele abordate, si articolele sunt scrise cu o zdravana doza ratiune si de bun simt.

    00
  12. NOU
    #51

    Boss, ideea e sa cumperi ambele proprietati din curte :D

    00
  13. Cu alte cuvinte, se intampla ca de obicei: ochii vad, inima cere. Ai bani de case in oras ce sunt parciuri umbrite, curti comune, vechi, acoperis praf, taiate in doua. Nu vrei sa stii ce surprisa poti sa ai si la acte cu casa din fundul curtii facuta fara autorizatie, etaje ce nu apar in CF, mosteniri dubioase,etc. De aia multe din ele sunt la pret de ap.

    00
  14. …las si eu un comment: asa m-am orientat eu, casa in curte comuna, ultima e a mea, cu drept de servitute vreo 5m latime (!!!) prin curtea celui din fata catre strada :) stii ce misto e ca acea sprafata de vreo 100m2 ce reprezinta dreptul de servotute este blocata in vanzare 4ever, reprezentand o parcela distincta chiar cu cod separat in Eterra

    00
  15. Oamenii fac asta pur și simplu pentru că nu sunt în stare să anticipeze că dacă A => B. De plâns oricum se plâng, nu e nevoie neapărat de motiv.

    00
  16. Mai adauga te rog ceva sfaturi despre cumparat case, vad ca apt. de 4 nu prea gasesc la mine-n zona, desi-mi doresc.

    00
  17. Am.si.eu o intrebare daca tot e vorba de Brasov. De ce sunt mai ieftine apartamentele in cele.3.turnuri din Valea Cetatii? Gen 800e/mp ceea ce e dubios ca in Brasov e mai. Scump ca in bucuresti gen 1200-1400e/mp.

    Si da a zis cineva mai.sus, sunt case de vanzate de mai.bine de 1 an si ceva de cand ma.uit si eu. Una e pretu cerut alta e cel.de.vanzare.
    Probabil.se. enerveaza.odata si.lasa.10-15k-20k si.il da.

    00
  18. Eu zic să nu mai stați de bârfă pe bloguri și să cumpărați mai repede, că se dau …

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)