Una din chestiile la care am rămas în urma societăților civilizate este divorțul și tot ce e în jur. Consiliere psihologică de dinainte. Stigma de după. Recunoașterea vinei.
Știți că am scris la un moment dat cum, dacă te afișezi cu relația ta și ne îndopi cu poze de la nuntă, de la primul copil, de la naiba mai știe ce, ne ești dator/datoare și cu motivele despărțirii. Nu te fofilezi fix atunci că e ceva personal, că nu e frumos ca doar despărțirea să fie privată, dar relația afișată peste tot.
Revenind.
Băi, înțeleg că te iei și după o vreme constați nu mai e ca la început. N-are cum să mai fie la fel după 5 sau 10 ani de relație. Dar e mai ieftin, psihic și financiar, să pleci. Cât ai de dat, 1/3 din venituri pentru întreținerea copiilor? Pune mâna, fă niște calcule, și afli că acum dai 2/3 din venituri. Scapi mai ieftin dacă pleci. Și nu mai ai stresul ăla constant cu partenerul. Nu te mai enervează când respiră sau când face rahaturile pe care le face.
Dar nu te plânge ani la rând. Pleacă. Pleacă! PLEACĂ! Asta e tot. Da, o să fie nasol, mai ales dacă sunt copii la mijloc. Dar, dacă trec niște ani și tu continui să te plângi și nu faci nimic, nu te mai ia nimeni în serios. Ba începe să te creadă pe tine de vină, mai ales dacă ești bărbat. La femei nu știu cum e, dar bănuiesc: pe față prietenele te vor susține, pe la spate vor da vina pe tine pentru orice.
Și, în orice caz, nu mai faceți un copil ca să salvați relația. Dacă aveți unul și sunteți nefericiți, încă unul doar va augmenta problemele.
Altceva. Nu mai e așa de greu să divorțezi. Serios că nu mai e. Chiar și dacă ai copii. Și totuși, românii stau în relații nefericite. Nu pentru că sunt amândoi căpoși și nici unul nu vrea să accepte că trebuie să facă niște schimbări, ci pentru că alternativa e de multe ori mai nasoală.
Și știu ce ziceți, bă, de multe ori femeia nu se poate întreține singură, mai ales cu un copil, de aia alege să stea. Dap. Doar că nu e așa, nu mereu. Da, sunt cazuri legit de femei care ar muri de foame, dar de obicei se scoate în față motivul ăsta pentru că divorțul înseamnă întors cu coada între picioare la familie. Dat ochii cu părinții pe care i-ai jignit, cu prietenii cărora le-ai dat cu tifla că au relații de rahat, și așa mai departe.
În concluzie: trec 2-3 ani si nu faci nimic pe tema asta? Nu-mi mai pasă.
Partidul zoso Anti Familie Traditionala!
Ție dacă îți placă nevasta, că nu e așa fericită cum crezi tu, de fapt, ajungi direct la balamuc și nu mai dai sfaturi tembele.
Propun infiintarea unei filiale NO MA’AM in Romania. Adera careva?
Eronat, e vorba de 1/3 din venitul neafectat de alte datorii.
Unora le dă cu minus, iar neplata a 3 pensii alimentare devine faptă penală.
art. 729 din Codul de procedură civilă zice că nu.
alineatul 1 lit. a) zice ”până la”- adică jumătate din venit pentru mai mulți copii.
mulțumesc cui mi-a aranjat comentariul în spațiu.
Bifat.
Eu nu înțeleg, unde auziți voi chestiile astea? Se discută la bere treburi de genul ”băi băieți, nevastă-mea e o parașută ordinară”. Sau întrebări pe Facebook ”ce să mai fac cu ea, că nu o mai suport?”.
Nu vorbesc de aberații de povești de pe reddit, zic de prieteni, rude, etc. De obicei, aud după ce faptul s-a consumat, nu prea se spală chestii din astea în public (cel puțin prin bula mea).
și bărbații și femeile se plâng: nu face aia, n-a făcut ailaltă. ”l-am rugat să ia scutece copilului în drum spre casă și a venit cu mâna-n cur”, ”își lasă hainele oriunde numai în coșul pt rufe murdare nu și după aia întreabă fie de ce nu i le-am spălat, fie de ce i-am spălat, că voia să mai poarte„, ”i-am zis de 38965632974 că nu-mi place busuiocul, ea continuă să-l pună în orice sos”, „se găsește să-mi spună că n-am făcut nu știu ce tocmai când e meci/să dezghețe congelatorul tocmai când am pus berea la rece pentru meci”. dacă stai să asculți în jur te-apucă amocul.
plus glumițe d-astea de tipul ”bate șaua să priceapă iapa„ făcute în public, de preferat de față cu partenerul, dar nu musai.
@adyzah ma primesti si pe mine in bula ta?
Sună ciudat ”hai, mai vino-n bula mea”. Oricum, nu zilele astea, sunt indezirabil. Poate de săptămâna viitoare încolo se primesc cereri de înscriere.
@A, Face sos? Dezgheață frigiderul ?!? Spală ?!?!?!? Și ăla se plânge?
Eu am LA MUNCĂ.
Și se plânge și se vaită și nu face nimic de 6 ani și tare mă tem că din pâinea lui Dumnezeu care e el (e bărbat victima despre care vorbesc), o să se îmbete odată și-o să-i rupă capul nevestei.
Ea e genul ăla care și-a strivit prietenii, mama, soțul, orice cunoștință, iar acum face asta cu copilul lor. Rea și autodistructivă. Nu am crezut că există așa ceva. O vreme mi-a fost milă de el, acum îmi e doar de copil, el a ales.
@Gabi, dacă divorțează, ar noroc dacă primește 2 weekend-uri pe lună drept de vizită.
@adyzah tie ti-e usor sa vorbesti, ca sotia ta e o zeiță.
Prostia la romani e urmatoarea gandire ” noi punem pe primul loc copilul si abia dupa suntem noi….. „. E gresit si e o prostie. Cheia fericirii e exact invers ….
Si treaba asta se vede cel mai bine la generatia parintilor nostri, 55+, care au facut totul pentru copii, dar au uitat ca ei sunt un cuplu.
Și au făcut praf copiii cu certurile lor
asta e una din partile dure ale facut blogging.
deschizi multe taburi, multe bule, mult negru, mult fals, multa mizerie, ceva bun, ceva pozitiv, ceva din care sa produci apoi.
Cat de naspa o fi casnicia aia probabil e si teama de singuratate. Ma gandesc ca unei femei de 30-40 de ani, divortata e destul de greu sa gaseasa ceva macar ok. Cati barbati ok, in jur de 40 ani, singuri, cunoasteti? Nu prea mai ai de unde alege si risti sa te manance cainii de Revelion.
De ce sa ii fie mai greu decât uneia care nu a fost niciodată căsătorită și are tot între 30 și 40? Asta dacă nu are copii…
Nu a mancat-o cainii, nu mai fi rau.
Cainii au murit impreuna cu ea.
(too soon?)
Eu am o verisoara tipa foarte ok, a divortat la 35 cu copil de 1 an, a cautat tot pe acolo la varsta dar a luat teapa, acum e de cativa ani cu un tataie (17 ani peste ea). El are copiii mari plecati la casa lor, ceva agoniseala,nu mai mananca-bea mult, ea e bucatica pentru el, win-win
Vai ce tare e aia cu „nu mai mănâncă/bea mult”!!! Practic totul se reduce la un cornuleț la ceai de rostopască cu miere și o frecție făcută din amigdale… cred că și ea sare peste cină.
Win-Win-Win 😂😂😂
Bărbați ok găsea si la 25-30, dar atunci i-au plăcut golanii. Acum e divortata că golanul nu faci viață bună cu el, iar bărbatul ok e luat de una mai cu capul pe umeri sau caută carne mai tânără si fermă.
Daca mai e și single mother, la revedere. Câinii și pisicile sunt pe toate drumurile și o așteaptă
@Flat, voi toți ăștia aveți o problemă?! Că ne-au plăcut golanii în tinerețe și acuma e vina noastră că nu mai găsim bărbați ok….
Nu știu cum să zic, dar e problema noastră că nu mai găsim bărbați sau ce fel de bărbați găsim. Dacă nu te luăm pe tine acum, când suntem „disperate”, înseamnă că problemele tale sunt altele decât că n-ai fost golan în tinerețe.
WhereAreAllTheGoodMen ?
Dar cate femei de 40 de ani singure si ok cunoasteti ? Ca intrebarea se poate pune si in sens invers.Va spun eu ca unul care a trecut prin niste experiente de viata, aproape zero.
gigi, sunt alea care in tinerete au fost independente si pline de bani. Iei una trecuta de 40, ii faci un polish, dai niste kilometri inapoi si e ca noua
@A: ideea de baza e sa iti asumi deciziile pe care le iei in materie de barbati (sau in general de orice). Fiecare alegere implica un compromis cu care va trebui sa traiesti.
La voi problema e ca, atunci cand aveti posibilitatile maxime de alegere, adica intre 18 si 25 de ani, sunteti proaste facute gramada pentru ca nu aveti experienta de viata (si barbatii sunt la fel la varsta aia, dar ei mai au vreo 5-6 ani timp in care sa le vina mintea la cap). Si cand ti se pare ca lumea e a ta faci alegeri imbecile. Si dupa aia te miri ca patesti nasoale.
https://www.unterhalt.net/unterhaltsrecht/unterhaltsberechnung.html
Ca fapt divers, sa înțelegi de ce căsătoriile nu sunt la moda in germania….
Nu era o chestie introdusă „recent” (în ultimii 10 ani) cum că trebuie să mergi la mediator întâi, sau țin minte greșit?
din câte îmi amintesc eu (nu bag mâna-n foc totuși), aia cu medierea e mai degrabă pt litigii comerciale și/sau care au ca obiect sume de bani.
se poate divorța la notar, mă cam îndoiesc că te trimite mai întâi la mediator.
Mai bine îți iei 8 câini și 3 pisici și stai fără grijă.
știți cum scăpați de plătit pensie alimentară?! cereți voi custodia copilului. vă luptați, cereți, faceți. creați condiții pt copil.
și-n primul rând construiți o relație bună, foarte bună, cu copilul de când se naște astfel încât să zică ”vreau la tata” dacă e destul de mare să fie întrebat. (am o vagă senzație că și dacă e mai mic, când se face ancheta socială e întrebat copilul una-alta despre relațiile cu părinții).
și-n cazul ăsta puteți cere voi pensie alimentară mamei.
sau măcar cereți custodie comună și să copilul să locuiască în mod egal la voi și la mamă . eventualele pensii se compensează.
Cred că până pe la 10 ani copilul nu e întrebat, by default rămâne cu mama, dacă și mama vrea…
Problema e că mama copilului de multe ori ține copilul că să nu trebuiască să plătească ea pensia.
Până crește copilul la vârsta la care poate alege, mintea îi este otrăvită cu chestii gen:
(1) tac-to/ma-ta = curvar/nenorocit/ratat
(2) tu nu ai X, fiindcă go_to_(1)
(3) ceilalți copii râd de tine fiindcă go_to_(1)
(4) orice chestie negativă se întâmplă fiindcă go_to_(1)
Succes în recuperarea copilului!
Cam urât spus, este totul despre ce dai sau nu dai? Un astfel de plan de la început pentru a ”te asigura” că ”vei câștiga” în eventualitatea unei despărțiri sună foarte ”creepy”. De obicei cine gândește așa și montează copilul împotriva mamei. Oricum, pare că soția/mama este văzută în acest scenariu ca un inamic din start
eu am caz in familia extinsa
s-au luat totul frumos, un copil, pana cand fwd 5 ani ea s-a imbolnavit la rinichi, tragea sa moara
sotul intr-o zi a decis (la presiunea maica-sii) sa o lase naibii si sa-si refaca viata
surpriza, ea a ajuns la transplant reusit si s-a pus pe picioare
au urmat n ani de trait impreuna in dusmanie in aceeasi casa, incuiati fiecare intr-o camera, fiica cu taica-su, intoarsa de tata impotriva mamei, ca e bolnava, ca ia boli de la ea, etc
divortul si partajul au durat mult dupa ani si ani fiica adolescenta a realizat ce javra de om a fost ta-su si s-a reimpacat cu maica-sa
@Hellfire, da, abia după 10 ani copilul poate fi ascultat de judecător (în camera de consiliu, nu public) cu cine vrea. Dar sunt judecători care întreabă și mai devreme.
) în care se ajunge aici, e altă poveste.
Dar copilul nu e dat by default mamei. Acum 30+ ani mătusa-mea n-a divorțat de un soț abuziv că i-a fost teamă că nu va primi ambii copiii. N-a divorțat nici mai târziu probabil din cauza a ce-au făcut abuzurile din psihicul ei.
Se fac achete sociale, și unde stă mama și unde stă tata, cu cine stau, ce mediu și viață pot asigura copilului. Este posibil ca în cursul acestei anchete un lucrător social/psiholog să întrebe și un copil mai mic de 10 ani despre relațiile cu părinții: cine se joacă cu el, cine-l duce în parc/la grădiniță/dentist, cine stă cu el când e bolnav, cine ține minte tot felul de chestii legate de viața lui și le face (costumul pt serbare, să ducă nu știu ce că a zis doamna, teme, nebunii).
@Mirela, era un comentariu ironic. N-am zis serios că un bărbat ar trebui să-și clădească o relație cu copilul în ideea unui divorț.
Un bărbat ar trebui să se implice în creșterea și educarea copilului său doar pt că e copilul lui și așa mi s-ar părea normal.
Că este posibil ca această implicare să-l ajute și în cazul unui eventual divorț în cazul nefericit (sau fericit
Două cunoștințe am, în situația asta. Unul a primit 1 weekend pe lună drept de a sta cu copiii, celălalt se judecă de 1 an pentru a avea măcar dreptul să îi vadă. Primul a divorțat pe cale amiabilă, la al doilea i-a fugit nevasta cu un italian bătrân. Îi promisese multe, i-a dat muie, acum îl suge pe ăsta de pensie alimentară.
@A hai nu o mai forta! Pe langa ce a zis Hellfire, mai e si chestia ca relatia dintre mama si copil este naturala pentru ca alaptat si pentru ca stat 24h cu el in concediu de crestere copil. In schimb tatal trebuie sa munceasca sa-si aproprie copilul. La varsta mica nu ai nici o sansa sa concurezi cu mama pentru sentimentele copilului.
A: da, așa este, de multe ori ce dorim noi să transmitem se înțelege altfel de către receptor. Oricum, fiecare face cum simte, armonia este cea mai importantă într-o familie. Și respectul, dragostea. Altfel, ce sens mai are?
@A Eu nu m-am plans niciodata in 12 ani, am acceptat si inteles aproape tot, motive sunt pentru orice doar sa le vezi. Am apreciat partile bune. Asta mi se pare important. Perfect nu este nimeni, nici eu nici altcineva. E greu de inteles dar nemultumirile au fost exprimate dar nu reprosate si nici aduse in discutie cand nu s-au corectat imediat,cel putin din partea mea. Asta este pana la urma, sunt un fatalau dar si acum consider ca daca accepti o relatie care te satisface accepti si unele neajunsuri. Inca o data, nimeni nu este perfect.
E foarte complicata partea cu relatiile intre oameni. Din pacate oamenii sunt foarte influentabili si se ajunge de foarte multe ori la situatii disperate pentru ca x sau y ( de obicei din familie ) nu agreeaza partenerul. Unii mai slabi de inger ajung la concluzia asta si daca x sau y sunt din gasca de prieteni. In afara de asta unii isi stabilesc niste standarde complet intangibile ( nici ei nu s-ar mula pe ele da i-ar evalua cineva obiectiv) si fac tot timpul compromisuri cu persoana de langa ei lucru care duce la frustrari inimaginabile. Sa inveti sa traiesti si sa accepti persoana de langa tine nu e la indemana oricui. Nu ma refer desigur la cazurile extreme ( incompatibilitati flagrante, alcoolism , violenta etc).
cuckold
Înțeleg aspectul, nimeni nu-i perfect (oricum, perfecțiunea e plictisitoare), dar unele dintre plângerile pe care le mai auzeam erau cumva serioase, că situația era destul de nașpa, așa că uneori chiar nu pricepi (din exterior) de ce naiba nu se despart.
În plus, unii/unele comentează în exterior fără o discuție sinceră și relaxată cu partenerul, în care să comunice probleme fără a reproșa totuși.
Dar asta e greu, noi nu prea știm să comunicăm chestii deranjante fără să reproșăm și nici nu știm să ascultăm așa ceva, fără să o luăm foarte personal. Și nu vorbesc doar de căsnicie/relații personale.
Gen… hm… iti iei 2 chiar 3 joburi sa faci ceva, gen sa iei o casa (de exemplu) si ea se simte neglijata, desi initial este de accord, pentru ca nici ei nu ii convine ca sta in chirie. Si ghici ce? nu e dispusa sa faca si ea 2 joburi dar e dispusa sa isi planga de mila la x sau la y, si uite asa un umar pe care plange se transforma intr-o pwula de calarit. Un fel de povestea cu greerele si furnica dar cu personaje real-life. La final ramai singur, daca esti cat de cat cu capu pe umeri cu niste bani pusi deoparte.
Ea, huiduma de 100 kile, din cauza glandei bineinteles, care a apucat-o la 1-2 ani dupa casatorie. Da vina pe orice faci, nimic nu e bine, vrea frigiderul X si dupa ce i-l cumperi zice ca parca nu e asa fain… Ah da, nu merge la ceva sport din varii motive, dieta nu tine… din diverse motive. Asta e cazul fericit. Cazul najpa e ala in care o da si in gelozii gratuite.
Faza cu delasatul este valabila si invers, aveam o colega care zicea aproape pe fata ca sotul s-a ingrasat dupa nunta si nu e in stare sa o satisfaca.
Femeile is programate sa aibe copii, daca esti femeie si ai langa tine un barbat care zice: nu vreau copii si ai deja 30 ani, e timpul sa schimbi macazu. Dorinta asta de copii se agraveaza in timp. Plus, ce dracu de rost mai are viata asta daca nu ai prunci? Pentru ce mai tragi sa faci 7 case?
Nu va casatoriti dupa relatii de scurta durata. Partenerii pot parea f f ok pana cand viata ii pune in situatii grele si atunci… eh… nu e bine.
Final word: faptele vorbesc de la sine, vorbele nu costa nimic, deci nu va incredeti doar in vorbe.
cica „ce rost are viata”
baaa, unii oameni traiesc pentru cauze mai nobile decat sa se impuiasca
Mult timp am gandit ca tine: „ciudat sa te casatoresti dupa relatii scurte” pana cand am vazut ce inseamna 2 oameni care s-au cunoscut „azi” si in 3 ani sunt casatoriti, au casa lor si un copil superb si chiar se inteleg super bine. Amandoi au trecut prin cacaturi in viata si au realizat ca au teluri comune, asta i-a apropiat.
Cauze/nevoi nu neapărat mai nobile, dar mai lejer de satisfăcut.
Nu toți oamenii sunt dispuși să aibă copii, și chiar și dintre cei dispuși, nu toți sunt făcuți să aibă copii.
Sunt convins că e o greșeală enormă să-i faci că urmare a presiunilor care te înconjoară.
@Flat
Unul din principiile fundamentale ale vietii este reproducerea, poate pentru unii nu are nimic „nobil”, cred ca asta este si motivul pentru care nu e obligatoriu nu?
Sa traiesti pentru o cauza nobila si sa ” te impuiesti” cred ca nu se exclud. Eu as zice ca se completeaza.
@Dan
2-3 ani deja nu e relatie de scurta durata. Ma refer la alea de cateva luni. Una este sa ai teluri comune, alta este sa alegi aceeasi cale pentru a le indeplini.
@Hellfire
Nu este vorba despre presiunea exterioara ci de cea interioara (instinct natural).
Motivele sunt foarte simple:
Ei: nu sunt in stare să-și coasă un nasture la cămașă, ori să-și prăjească un ou într-o nenorocită de tigaie.
Ele: nu sunt capabile să se auto-întrețină financiar, chiar și primind regulat pensia alimentară a copilului.
Eu zic că își merită soarta.
Ex-a unui cunoscut: luat banii de pensie de la copil și cumpărat apartament, plătind din ce a mai stors de la tatăl copilului, pe sistem: ai bani, vrei să-ți vezi băiatul, marcă baaanu!
Copilul devine major, mămica, după un timp, se recăsătorește și decide să-și aducă soțul în apartament. (Bine, mai umblase ea și prin alte puli, dar cu ăsta s-a legalizat, căci începuse să îi scadă cota de piață…) Soțul vine și cu o fată de vreo 16 ani, din altă relație, pe care băiatul o „compostează” rapid, dar consensual. Lucrurile ies nasol, tatăl rănit, face pizda mare, și băiatul le pune în vedere că aia e și casa lui, cumpărată cu banii de la tata lui – era co-proprietar în acte, nu mă întrebați cum – așa că îmi plătiți chirie sau marș in pula mea, dormiți în parc!
Mămica a trebuit să pună curul la bătaie și să-i dea băietului câteva jdemii de euro, partea lui din apartament, ca să-și răscumpere liniștea matrimonială.
Karma is a biatch!!!
bravo cui a insistat să pună copilul coproprietar în acte! că se putea întâmpla ca ea, deși plătea cu banii din pensia alimentară să-l ia pe numele ei și atât. și dă-i și judecă-te să demonstrezi că banii sunt din pensia de la tată.
Nu, nu sunt de acord. Prefer de 1000 de x sa aud despre cat de bine se inteleg, ce minunat e, cum sunt suflete pereche zi alte prostii din astea decat amanuntele despartirii. El sa povesteasca cum ca ea ea a a zis ca are nevoie de spatiu si ca ar fi bine daca ar pleca 1 sapt singura nu stiu unde adica intra in probe sau mai rau ca e o nenorocita si o curva ca a plecat cu X iar dupa stai ca au discutat si sa vezi ca de fapt nu s-a intamplat nimic. Eu am avut un prieten care si-a luat-o cam in felul asta si ne-a povestit toate amanuntele. Un alt prieten comun chiar i-a spus sa nu ne mai dea amanunte ca doar se face de ras. A fost oribil. Cu aia indragostiti mai bei o bere mai razi mai faci misto dar cu cei depresivi nu are nici un haz.
Deci tu ești genul ăla de „prieten” prezent când e bine și cu haz, dar care dispare când e cu nasol și depresie….
Am cunoscut și eu un individ care ne-a povestit ce curvă e nevastă-sa, cum se futea cu șeful ei și el a prins-o, cum fratele ei, prieten cu ăsta din copilărie, i-a zis că indiferent cât de bine o tratează, ea tot îl va înșela căci așa a făcut de când o știe, etc. S-au despărțit.
Peste 2 ani, vai ce cuplu drăgăstos am întâlnit la o petrecere… 😁
Este un documentar făcut de TVR: „Adevăruri despre trecut”. Mai multe episoade. Merita urmărit.
Și în comunism divorța lumea… pe capete. Bucureștiul era locul 1 pe țară la rata divorțurilor.
Nu ai văzut filmul ”Buletin de București”?
Adevăruri despre trecut: Emanciparea femeii în perioada comunistă
„In 1964, Romania se afla in topul european al divorturilor: la fiecare 5 casatorii incheiate, una sfarsea la tribunal. Bucurestiul era recordmen de talie mondiala la divortati: unul din doi.”
1964!!
https://www.youtube.com/watch?v=Hwn37m7qo-U
Cred că majoritatea celor care se plâng constant nici nu vor omul respectiv. Mulți se căsătoresc pentru a avea cu cine să împartă cheltuielile, pentru a-și face un rost (mă rog), bărbații pentru a avea cine să aibă grijă de ei (de câte ori nu am auzit asta) și gosesc pe cineva care corespunde, care are câteva calități căutate și gata, pac. După, dumnezeu cu mila, vine realitatea și nu este așa cum se credea. Celălalt nu face cum dorește văicărețul. Aici nu vorbim despre situații când apare o criză într-o familie ci despre văicărelile acelea constante pe care le cunoaștem cu toții, sau crizele care se prelungesc cu aceleași date cu anii.
Și da, sunt oameni care se căsătoresc și asumat, dar aceia nu sunt cei care se victimizează plângându-se constant de partenerul de viață și ajungând să îl vadă ca pe un dușman. Și de ce stau? Din autoconservare, cred că nu pot găsi pe cineva mai bun. Nu pentru copii, acela este pretextul și da, cred că mulți se mint și pe ei că așa este, că se ”sacrifică” pentru copii. Nu este așa. Dacă mâine ar apărea partenerul/a perfectă, nu ar fi probleme de bani, casă de împărțit, luat de la capăt lucruri, ar mai fi argumentul copiii? Nu cred și aici mă refer iar, la cei care se văicăresc de partener, nu de toți cei care au nemulțumiri diverse dar și le duc, nu își bârfesc jumătatea peste tot, că nu este frumos, pentru lucruri mărunte (adică dacă cineva are o anume criză în căsnicie, este altceva, ai nevoia poate să te descarci, dar toate văicărelile acelea că nu face și nu drege cum ar trebui, ce naiba sunt? Ce este asta, de ce nu se respectă omul alături de care ai ales să trăiești? Pentru că de fapt dorești pe altcineva, mai bun)
Partenerul/a perfectă nu exista, este un mit , o utopie. Sunt multe femei si multi barbati care nu sunt facuti pentru viata de cuplu, familie, copii..etc, chiar daca prin absurd ar intalni asa zisul partener ideal. Se casatoresc doar ca ii impinge societatea de la spate, atat.
@Mirela: ca sa nu mai vorbim de cazul clasic in care incep o relatie fara intentii serioase, cand sunt foarte tineri, si isi dau seama prea tarziu ca, daca s-au mutat impreuna si impart cheltuielile nu mai pot sa mearga singuri in club sa agate persoane de sex opus si sa le aduca acasa doar doar iese o relatie din aia.
Gresit!
Ca tata, daca ai copii, stai si cresti copiii pina la 18 ani. Da, e greu cind esti intr-o casnicie nasoala. Dar lucrul moral e sa inghiti in sec si sa-ti cresti copiii. E mai bine pentru ei.
In clipa cind au implinit 18 ani, te duci cu zimbetul pe buze la ei si le spui: „Tata, te-am crescut cum am putut eu mai bine. Acum ai 18 ani si esti major. O sa te ajut si in continuare, dar eu cum maica-ta nu mai stau un moment impreuna. Arivederci.”
Dacă mai apuci să scapi viu, după 18 ani de iad. Căci sănătos la cap, sigur nu ieși…
Hopa…de ce bărbații să stea pentru copii într-o relație toxică ? Dar femeile nu ? Cum rămâne cu egalitatea între sexe, alea,alea…? Când împlinește copilul 18 ,poate ai peste 50 de ani …cum îți mai ‘refaci viata’ atunci ? Te muti cu chirie și îți faci profil pe Tinder ? Nu, copilul se face în 2, consensual, deci ambii au responsabilități chiar dacă decid să nu mai stea în relație…
Numa tu si CTP
Nu mai stati impreuna „pentru copii”. Copiii vad ca relatia nu merge, vad certurile, vad ca va ignorati zile la rand si nu vorbiti, vad si aud eventualele batai…doar ii expuneti la traume. Despartiti-va de dragul copiilor! Mai bine doi parinti despatiti si normali la cap decat doi parinti casatoriti care isi fac viata un iad.
In Romania nu sunt asa multe divorturi pentru ca „rade lumea” de tine daca divortezi.
Si asta e cam cel mai grav lucru in mentalitatea mioritica.
Foarte pertinent scris, însă n-aș putea spune același lucru despre unii care comentează pe aici. Plm, voi vedeți ce scrieți? Life is simple: you make choices and you don’t look back. Aviz ciudaților și ciudatelor care se tem că vor rămâne singuri pe drumuri dacă ies dintr-o relație, sau divorțează, sau dacă aveți atât de tare grija copilului care dacă ar putea v-ar spune cât de instabili emoționali sunteți. Culmea, pomeniți și de pensiei, de parcă asta ar fi singura temere și rezolvare… Rușine!!!
De ce datori cu motivele divortului, lumea spune motivele pentru care se insoara? “Ma marit ca Are bani”, “ma marit ca nu ma mai ia altul ca am 37”?
In cadru larg, ma refer.
Ca in cadrul restrans in care gradul de confidenta atinge intimitatea sexuala, de regula motivele divortului nu sunt un mister.
In plus, multe persoane nu constientizeaza si nu isi asuma (intotdeauna) motivele casatoriei, de ale dovortului nu mai zic, nu le sunt clare de multe ori, basca nu sunt deloc simple etc